Revista Art-emis
Dublul standard în condamnarea trădătorilor de țară în campania 1916-1919 PDF Imprimare Email
Col. (r) Remus Macovei   
Marţi, 19 Iunie 2018 17:46

Col. (r) Remus Macovei Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, la 1 mai 1865, România a fost prima țară din Europa modernă care a abolit pedeapsa cu moartea[1]. Totuși, Codicele de justiție militară din 1881, prevedea următoarele infracțiuni pentru comiterea cărora militarii români puteau fi condamnați la moarte, pe timp de război:
Art. 197 - ridicarea armelor contra României;
Art. 198 - trădarea la inamic a trupei pe care o comandă sau a secretului unei operațiuni; provocarea fugii în fața inamicului;
Art. 199 - comiterea unor fapte de spionaj sau ascunderea, cu bună știință, a spionilor ;
Art. 210 - instigarea la revoltă sau rebeliune;
Art. 211 - refuzul de a se supune cînd i se ordonă a merge contra inamicului[2].

În perioada netralității, la intrarea în război, dar și în timpul desfășurării acțiunilor militare pe parcursul întregii campanii 1916-1919 au existat nu puține cazuri de militari, de la generali cu înalte funcții la simpli soldați, care și-au încălcat jurământul militar, punându-se în slujba inamicului. Conducătorii României nu au aplicat prevederile legale cu aceiași fermitate în toate aceste cazuri. Regele Ferdinand, Ion I.C. Brătianu, primul ministru al României și conducătorii Ministerului de Război, deși cunoșteau implicarea unui număr important de generali și ofițeri în acte de spionaj în favoarea Puterilor Centrale, nu au luat măsuri pentru îndepărtarea din armată și sancționarea lor drastică..

La 6 ianuarie 1916, Nicolae Filipescu este informat că „sunt 23 de ofițeri pe care Ministerul de Război îi știe impicați în acte de spionaj nemțesc pe care îi supraveghează pur și simplu, dar în contra cărora nu îndrăznește să ia nicio măsură de teama unor complicații cu Legațiunea Germană"[3]. Adevărata dimensiune a corupției desfășurată de serviciul de informații german este aflată la 16 august 1916, când ofițeri din serviciul de contrainformații românesc i-au sustras ambasadorului german, Von de Bussche, un dosar secret în care se găseau numele tuturor ofițerilor, oamenilor politici, agitatorilor și samsarilor ce s-au lăsat corupți de germani[4]. Dosarul a fost înaintat imediat Regelui Ferdinand și primului ministru, dar din cauză că în aceiași zi România a început operațiunile militare, s-a considerat că nu este posibilă „înlocuirea imediată a generalilor și ofițerilor superiori din conducerea armatei. Pentru evitarea demoralizării armatei s-a hotărât ca numele generalilor și ofițerilor trădători să nu fie aduse la cunoștința opiniei publice. Până la ivirea posibilităților de înlocuire a trădătorilor s-a ordonat numai urmărirea lor informativă"[5].Doar generalul Vasile Zottu, șeful Marelui Stat Major și maiorul Ionescu, sub-șef stat major la Corpul 2 Armată se vor sinucide când află despre existența acestei liste. Este foarte posibil, ca sub motivul încapacității militare, o parte dintre trădători să fi fost trecuți direct în retragere,fără niciun drept, în decembrie 1916, prin așa numita lege a „nefastului țării". Cu această ocazie au fost îndepărtați din armată 18 generali, un contraamiral, 14 colonei (2 comandanți de corpuri de armată, comandantul flotei de Dunăre, 11 comandanți de divizii, 10 comandanți de brigăzi, 4 comandanți de regimente, 5 alte funcții). Singurul lucru cert referitor la această spinoasă problemă o reprezintă faptul că lista cu numele trădătroilor din armată a rămas secretă, nici astăzi identitatea acestora nefiind cunoscută.

În cazul militarilor simpli, exigența conducătorilor militari a fost maximă. prevederile Codicelui de Justiție Militară fiind aplicate integral. După procese, care durau foarte puțin, Curțile Marțiale emiteau sentințele de condamnare la moarte a celor care au comis infracțiuni împotriva României. Sentința se punea în aplicare în cadrul unor ceremoniale impresionante, minuțios pregătite, care, în principal, aveau menirea să servească de pildă pentru ceilalți militari. De regulă plutonul de execuție era format din militari care aparțineau de unitatea din care făceau parte condamnatul la moarte. Prezint în continuare două astfel de triste ceremoniale, desfășurate la Bacău, la începutul campaniei și la Onești, în anul 1917.

În ziua de 27 august 1916, pe zidurile unor clădiri din Bacău a fost lipită din ordinul garnizoanei militare următoarea înștiințare: „Se aduce la cunoștința generală că Consiliul de Război de pe lângă Armata de Nord, în ședința de astăzi 26 august 1916, prin sentința nr.1 a condamnat pe criminalii trădători Gavril Anton și Tănase Diaconescu la degradare militară și la moarte; întrucât puși la cale de dușmanii noștri seculari, ungurii, cu care întrețineau criminale legături cu scop de a practica spionajul asupra mișcărilor trupelor noastre, au încercat în noaptea de 10 august să svârle în aer cu bombe de dinamită, de proveniență germană, un vagon de ofițeri. Executarea se va face prin împușcare pe platoul de tragere al garnizoanei Bacău, la orele 6, în dimineața zilei de 28 august 1916, în public, spre a servi de exemplu tuturor acelor suflete slabe și plecate spre crimă. Dată de Cartierul General al armatei de Nord, astăzi, 27 august 1916.
Comandantul armatei de Nord - General de Divizie adj. C. Prezan
Șeful Justiției Militare - Comisar Regal, Maior C.G. Petrovici"[6].

Gavrilă Anton, șeful postului de jandarmi din comuna Gobu, împreună cu subordonatul său, soldatul Tănase Diaconescu, au fost implicați în contrabande, pe timp de pace. La declanșarea mobilizării, îndrumați de Straja Meșter, aceștia au trecut granița în Transilavania, de unde s-au întors cu o ladă cu exploziv, cu gândul de a arunca în aer un tren militar, pentru fapta lor urmând a fi recompensați cu o important sumă de bani.. Planul lor nu a reușit din cauza vigilenței unor cercetași din gara Bacău, care i-u surpins pe trădători și au alarmat garda militară. În dimineața zilei de 28 august, toți locuitorii, inclusiv femeile și copii,s-au adunat pe platoul de lângă cazarma artileriei. Trupele din garnizoană erau adunate în careu, având în fruntea lor ofițerii. Cei doi condamnați au fost aduși într-o căruță, păziți de santinele, fiind legați cu lanțuri de mâini și de picioare. Cei doi au fost dați jos din căruță în huiduielile mulțimii adunate. Cei doi condamnați au oferit cizmele unor cetățeni din apropiere. S-a dat citire sentinței de condamnare la moarte, iar cei doi trădători, cu picioarele goale, legați la ochi, s-au deplasat la doi pari, de care au fost legați.

Procurorul Rang, de la Iași, a adresat mulțimii următoarele cuvinte: „Ostași și cetățeni! Nu vă plecați sufletul sub greutatea osândei pe care ați auzit-o, ci cu fruntea sus și cu inima împăcată, să priviși cum vor cădea sub ploaia gloanțelor acești trădători de patrie și de neam. Visul secular al poporului român tinde azi să devie o realitate prin brava noastră armată și asupra acestei armate acești mișei au vrut să reverse greutatea crimei lor odioase. Nu numai cumpăna dreptății omenești, ci toată urgia cerului să cadă asupra celor ce-ar îndrăzni măcar cu gândul să vateme oștirea românească. Toți trădătorii criminali, să moară dar! - să moară!"[7].

La comanda comandantului plutonului de execuție, format din 12 jandarmi, cei doi trădători au fost împușcați. Toți cei prezenți, civili și soldați, au strigat în cor: Ura! Trăiască România! Miliatrii vor părăsi platoul cântând. Trădătorii, după ce au fost coborâți de pe stâlpi, au fostt aruncați în gropile făcute pe maidan, fiind îngropați fără cruce[8].

La 15 noiembrie 1917, cele două regimente ale Brigăzii 1 Grăniceri, aflate pe front în apropierea Oneștiului, s-au adunat în careu, încă de la ora 6, pe platoul stabilit pentru executarea soldatului Ungureanu Ioan. Asista toată suflarea grănicerească, ofițerii și trupa," pentru a lua pildă"[9]. La ora 8 a fost adus soldatul Ungureanu Ion, însoțit de preoți celor două regimente. S-a dat citire sentinței Curții Marțiale nr. 189: „Ferdinand I Prin grația lui Dumnezeu și Voința Națională Rege al României. La toți cei de față sănătate!
Curtea Marțială a Diviziei a 7-a a pronunțat următoarea sentință:
Astăzi, 13 noiembrie 1917, Curtea Marțialăa Diviziei a 7-a, auzind rechizitoriul comisarului regesc și concluziunile sale a declarat pe soldatul Ungureanu Ioan din Regimentul 2 Grăniceri culpabil de ambasaj[10]. În consecință făcând aplicarea art.130 C.J.M. a condamnat la moarte potrivit art.201 CJM precum și degradarea militară. Semnalmente: fiul lui Constantin și al Ioanei, născut în comuna Huruiești, județul Tecuci, vârsta 25 de ani, părul negru, fruntea potrivită, ochii căprui, nasul și gura potrivite, fața smeadă.
Văzut - comisar regal, căpitan Iorga,
Grefier - locotenent Manolescu"[11].

După citirea sentinței locotenentul Chiriac Dumitru procedează la degradarea militară a condamnatului și smulgându-i epoleții pronunță următoarele cuvinte: „Ești nevrednic de a purta uniforma militară"[12]. După degradare condamnatul a fost luat între santinele și condus la locul de execuție de către cei doi preoți. Condamnatul a fost legat la ochii, i s-au legat mâinile la spate și a fost așezat în genunchi în fața trupelor. La comanda locotenentului în rezervă Ionescu Constantin, soldații din plutonul de execuție au descărcat armele în pieptul condamnatului, care a căzut cu fața la pământ. Trupele prezente au defilat pe lângă cadavrul care a fost întors cu fața în sus.În încheierea acestei triste ceremonii, comandantul brigăzii în câteva cuvinte arată crima soldatului Ungureanu care a atras după sine executarea lui. Schițează apoi greutățile cu care militarii grăniceri au avut de luptat și în final vorbește despre situația critică a inamicului și întărește prin expuneri concrete, cu credința că nu departe, va fi zdrobit. Recomandă ofițerilor și soldaților să lupte înainte, oricâte jertfe s-ar mai cere, căci Victoria este de partea noastră[13].

---------------------------------------
[1] Ciprian Plăiașu, Abolirea pedepsei cu moartea, în Historia, An XVIII, nr.197, iunie 2018, pag.79.
[2] Remus Macovei, Leagalitatea acțiunilor armatei în situații de criză internă, Ed. Muntenia@Leda, Constanța, 2002.
[3] Nicolae Polizu Micșunești, N. Filipescu, Însemnări, 1914 – 1916, Ed. Universul, București, 1933, pag. 264
[4] Ion Bulei, Arcul așteptării, 1914, 1915, 1916, Ed. Eminescu, București, 1981, pag.216
[5] C. Neagu, D. Marinescu, R. Georgescu - Fapte din umbră, vol. II, Ed. Politică, București, 1977, pag.87
[6] Radu . Rosetti, Remember. 1916-1917, București, Ed. Librăriei Socec@ co, 1921, pag.41
[7] Ibidem, pag. 46
[8] Ibidem. pag. 47
[9] Arhivele Militare Român (AMR), fond Brigada 1 Grăniceri, Jurnallu de operațiuni 1917, pag.87
[10] Art. 201 din Codicele de justiție militară 1881, prevedea: Se consideră ca ambosor și se pedepsește cu moartea orice individ dovedit că a provocat pe militari a trece la inamic sau în partea rebelilor armați, că le-a înlesnit cu bună cunoscință mijloacele, sau că a făcut înrolări pentru o putere care este în resbel cu România. Dacă culpabilul este militar, se mai pedepsește și cu degradațiunea militară
[11] AMR – fond Brigada 1 Grăniceri, Jurnallu de operațiuni 1917, pag.87-88
[12] Ibidem, pag.88
[13] Ibidem.

footer