Revista Art-emis
Istoria primului control administrativ al populației României Întregite din 24 aprilie - 5 mai 1927 (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Miercuri, 13 Iunie 2018 17:16

Control administrativ 1927-1„O țară își apără hotarele cu soldați, arme și muniții, dar și cu armamentul cifrelor doveditoare a existenței și dezvoltării sale naționale". (Virgil Madgearu, Recensământul populației - 14 februarie 1940)

„Noi plutim în vagul în care s-au complăcut toate guvernele de la 1919 până astăzi. De ce nu s-a făcut o statistică? Probabil, pentru că exista o rentabilitate odioasă care determina să nu se facă delimitarea exactă a tuturor naționalităților din cuprinsul Statului român. Nu interesează deci cât costă, atunci când se pune o problemă de interes național, o problemă de apărare națională. Nu costă nici odată prea mult ceea ce este necesar apărării naționale și ideii de Stat național român". (Pamfil Șeicaru, discurs în Parlamentul României -18 februarie 1930)

„Confidențial și exclusiv pentru uzul autorităților administrative".

De-a lungul timpului, viața și activitatea militarului de carieră Alexandru Averescu (n. 9.III.1859, satul Babele, lângă Ismail, Principatele Unite, astăzi în Ucraina - †3.X.1938, București, România), care și-a legat numele de marea epopee națională a luptelor de la Mărășești, în care s-a ilustrat Armata a 2-a, comandată de el, membru de onoare al Academiei Române (ales la 7 iunie 1923), devenit ulterior mareșal al României (14 iunie 1930), autor a 12 opere despre chestiuni militare, politice și de partid, inclusiv al unui volum de memorii de pe prima linie a frontului[1], a făcut obiectul mai multor studii, broșuri și lucrări ale specialiștilor, pe durata întregii perioade interbelice.

În chiar anul morții sale, generalul Mircea Ștefan Cioroiu (1913-2000), absolvent al Liceului Militar din Craiova, Școala de Ofițeri de Infanterie (1933) și adjutant onorific al Mareșalului (1933-1938), a publicat o primă amplă biografie a lui Alexandru Averescu, conținând inclusiv pagini despre activitatea sa politică[2].

După 23 august 1944 și până în decembrie 1989, în parte datorită atitudinii sale tranșant anticomuniste[3], dar și ca urmare a apropierii sale de Italia, de care îl lega nu numai amintirile studiilor de la Torino, ci și pactul de prietenie italo-român, încheiat cu Benito Mussolini în septembrie 1926, personalitatea mareșalului Alexandru Averescu s-a aflat într-un relativ con de umbră. Istoricii s-au referit, mai ales, la cele două guvernări ale Partidului Poporului, fără a evidenția în mod special figura politică a lui Alexandru Averescu. O contribuție importantă, în acea perioadă, la studierea istoriei Partidului Poporului, - în anii primei guvernări[4], în perioada reconsiderărilor (ianuarie 1922 - martie 1926)[5], în perioada celei de-a doua guvernări[6], în anii declinului intervenit între iunie 1927 și martie 1932[7], precum și în ultima perioadă de activitate (1932-1938)[8], - aparține istoricului Gh. I. Florescu, care însă nu a lăsat și o lucrare de sinteză a preocupărilor sale în acest domeniu.

După 1989, datorită, pe de o parte, eliminării constrângerilor ideologice, iar pe de altă parte, în urma extinderii accesului istoricilor la fondurile de arhivă, posibilitatea tratării obiective și veridice a activității celor 20 de prim-miniștri care au condus cele 29 de guverne ale României în cei 22 de ani interbelici, inclusiv ale celor două guverne conduse de Alexandru Averescu, a sporit incomensurabil. Astfel, deja în 1990, istoricul Gheorghe Buzatu a editat o primă lucrare cu mărturii și documente cenzurate despre mareșalii Alexandru Averescu, Constantin Prezan și Ion Antonescu[9]. Marin Nedelea, la rândul său, urmărind să propună cititorilor o sinteză obiectivă, liberă de partizanat politic, a ideilor politice ale prim-miniștrilor României Mari, a editat în 1991 o primă inventariere a ideilor politice ale prim-miniștrilor Ion I.C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voevod, Alexandru Averescu[10], Take Ionescu, Vintilă I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, George G. Mironescu, Nicolae Iorga, Ion G. Duca, Gheorghe Tătărăscu, Octavian Goga, Patriarhul Miron Cristea, Armand Călinescu, Constantin Argetoianu și Ion Gigurtu.

O prețioasă carte de istorie politică și, în același timp, un instrument util de lucru, din perspectiva activității guvernamentale și a personalităților care au ilustrat-o în anii 1916-1938, conținând inclusiv biografia prim-ministrului Alexandru Averescu și descrierea activității celor două guverne conduse de el între 13 martie 1920 / 13 decembrie 1921 și 30 martie 1926 - 4 iunie 1927, a fost elaborată de istoricii Ion Mamina și Ioan Scurtu[11], pe larg prezentată și în sinteza de Istorie a Românilor „România Întregită (1918-1940)"[12]. Succinte date biografice despre mareșalul și omul politic român născut în comuna Babele din jud. Ismail, Basarabia, sunt inserate și în Dicționarul de Istorie publicat de Editura Civitas din Chișinău[13].

O amplă evocare a personalității lui Al. Averescu mai ales în calitate de militar, de autor de lucrări privind tactica și strategia militară se conține în Mica enciclopedie a Marelui Război (1914-1918) elaborată de Doru Dumitrescu, Mihai Manea și Mirela Popescu[14], cu prilejul comemorării în 2014 a unui secol de la izbucnirea Primului Război Mondial, un conflict la scară planetară numit și „Marele Război".

O monografie de mare succes, încununată cu premiul Academiei Române, a fost realizată de istoricul Petre Otu, avându-l ca protagonist pe militarul, omul politic și legenda Alexandru Averescu[15]. În același context, lucrarea lui Dan Botez despre una dintre cele mai ilustre personalități militare românești din prima jumătate a secolului al XX-lea, a fost un cald omagiu adus mareșalului Alexandru Averescu la 75 de ani de la moartea sa (3 octombrie 1938)[16]. Volumul istoricului Dan Botez este al doilea (primul a fost publicat în 2012) din proiectul în trei volume care și-a propus să prezinte destinul celor trei mareșali ai României: Alexandru Averescu (1859-1938), Constantin Prezan (1861-1943) și Ion Antonescu (1882-1946).

Din succinta trecere în revistă a aparițiilor editoriale având ca obiect personalitatea mareșalului și omului politic Alexandru Averescu, se constată că autorii s-au aplecat cu predilecție asupra carierei sale militare și celei politice, inclusiv asupra istoriei celor două guverne conduse de el între 13 martie 1920 - 13 decembrie 1921 și 30 martie 1926 - 4 iunie 1927. Cu toate acestea, din varii motive, o realizare extrem de importantă, deși controversată, a celui de-al doilea guvern condus de Alexandru Averescu, - primul control administrativ al locuitorilor României Întregite din 24 aprilie - 5 mai 1927, efectuat prin intermediul Ministerului de Interne condus de Octavian Goga (1881-1938), - nu s-a bucurat de o atenție specială din partea cercetătorilor sau biografilor mareșalului, complinirea acestui gol istoriografic constituind obiectul de studiu al lucrării de față.

Pornind de la considerentele expuse, demersul nostru își propune să determine locul și rolul controlului administrativ al locuitorilor României din 24 aprilie - 5 mai 1927 în cunoașterea realităților demografice din România primului deceniu interbelic, să elucideze motivele care au stat la baza invalidării rezultatelor acelui control de către Consiliul Superior al Institutului de statistică generală a Statului, chiar dacă respectiva instanță statistică a recunoscut în mod expres că „în Europa, numai România n-a executat după război recensământul populației sale, din care cauză nu se știe precis nici numărul locuitorilor săi, nici structura etnică a acestora"[17].

Pentru un răspuns obiectiv la aceste întrebări și o mai bună înțelegere a motivelor și condițiilor în care s-a efectuat prima încercare de determinare a numărului exact al populației României după 1918 și a structurii ei etnice, este necesară o incursiune prealabilă în istoria învestirii și scurtei activități - de numai 14 luni de guvernare - a celui de al doilea Consiliu de Miniștri prezidat de generalul Alexandru Averescu, căruia i-a aparținut și inițiativa executării primei numărători a populației României Întregite după 1918.
- Va urma -

----------------------------------------
[1] Alexandru Averescu, Operațiile dela Flămânda, Editura „Cultura Națională", București, 19?, 144p.; Idem, Dictatura și comunismul, Editura „Apollo", București, 1936, 23p.; Idem, Notițe zilnice din războiu (1916-1918), Editura „Cultura Națională", București, 1936, 402p.; Idem, Notițe zilnice din războiu 1914-1916 (Neutralitatea). Ed. I-a, Editura „Apollo", București, 1937, 248p.; Idem, Notițe zilnice din război 1914-1918, Rotativa, București, 1938, 237p. ș.a.
[2] Mircea Ștefan Cioroiu, O viață de prestigiu: Alexandru Averescu, mareșal al României, Tipografia ziarului „Universul", București, 1938, 202p.
[3] Al. Averescu declara despre sine că „am fost,... cum sunt și acum, anticomunist". Comunismul, spunea el, este „o mare pacoste pentru omenire", și de aceea prin împiedicarea instaurării lui „s-ar aduce un adevărat serviciu neamului". El considera, de asemenea, că „dacă pentru comuniști nu este atât de ușor de a traduce în fapt împlinit doctrina lor, nu este însă deloc greu de a o exprima în cuvinte simple..., deci ușor de înțeles". (Dictatura și comunismul, de mareșal Alexandru Averescu, București, 1936, p. 9).
[4] Gh. I. Florescu, Evoluția Partidului Poporului în anii 1920-1921, în Cercetări Istorice. Vol. VIII, Muzeul de Istorie al Moldovei, Iași, 1977, p. 427-441.
[5] Idem, Partidul Poporului în anii reconsiderărilor (ianuarie 1922 - martie 1926), în Memoria antiquitatis (Acta Musei Petrodavensis). Vol. VI-VII (1974-1976), Complexul Muzeal Județean, Piatra Neamț, 1981, p. 229-249.
[6] Idem, Partidul Poporului în perioada celei de a doua guvernări (martie 1926 – iunie 1927), în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol". Tom XIV, Editura Academiei RSR, Iași, 1977, p. 225-243.
[7] Idem, Aspecte ale vieții politice românești. Declinul Partidului Poporului (iunie 1927 - martie 1932), în Hierasus. Vol. I, Muzeul Județean Botoșani, 1978, p. 451-462.
[8] Idem, Partidul Poporului în ultimii ani de activitate (1932-1938), în Marisia. Vol. VIII, Muzeul Județean Mureș, 1978, p. 507-519.
[9] Gheorghe Buzatu, Istorie interzisă: mărturii și documente cenzurate despre mareșalii României Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Ion Antonescu, Editura Curierul Doljean, Craiova, 1990, 184p.
[10] Marin Nedelea, Prim-miniștrii României Mari. Ideile politice, Casa de Editură și Presă „Viața Românească", F.l., 1991, p. 36-45.
[11] Ion Mamina, Ioan Scurtu, Guverne și guvernanți (1916-1938), Silex Casă de Editură, Presă și Impresariat, București, 1996, p. 36-41, 56-60, 133-134.
[12] Istoria Românilor. Vol. VIII: România Întregită (1918-1940). Coord.: prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 249-252, 259-261.
[13] Dicționar de Istorie. Ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura Civitas, Chișinău, 2007, p. 39.
[14] Doru Dumitrescu, Mihai Manea, Mirela Popescu, Mica enciclopedie a Marelui Război (1914-1918), Editura Corint Educațional, București, 2014, p. 23-25.
[15] Petre Otu, Mareșalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda, Editura Militară, București, 2005 (Ed. a II-a, 2009), 448p.
[16] Dan Botez, Alexandru Averescu. Mareșalul poporului, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2013, 316p.
[17] „Buletinul statistic al României", nr. 1, ianuarie-martie 1929, p. 3.

footer