Revista Art-emis
Contribuţia lui Ion Antonescu la Unirea cea Mare PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.   
Miercuri, 06 Iunie 2018 18:28

Trecerea Tisei 1919Marele ideal al făuririi României Mari a fost înfăptuit alături de dăruirea și jertfa a sute de mii de patrioți și prin jertfa supremă a marilor Constantin Prezan și Ion Antonescu. Într-un succint inventar, pentru perioada participării armatei române la războiul de întregire națională, în plan militar, cuplului de comandă și stat major Constantin Prezan și Ion Antonescu i se datorează: elaborarea planurilor operative ale campaniilor anilor 1916,1917 și 1919, a proiectelor de reorganizare a armatei în 1917 și 1918-1919; coordonarea operațiilor de apărare a Moldovei din 1917 inclusiv a deciziei de a nu abandona linia Siretului, așa cum cerea comandamentul rusesc al frontului român, planificarea și coordonarea acțiunilor de curățire a Moldovei de la Est și Vest de Prut de trupe bolșevice, fără de care nu era posibilă revenirea Basarabiei la patria mamă; salvarea de la dezastru și coordonarea acțiunilor ofensive victorioase de la Tisa din 1919 prin care s-a impus definitiv unirea Transilvaniei cu țara.

De asemenea, locotenent-colonelul Ion Antonescu a îndeplinit rolul principal de expert militar român la Congresul de Pace de la Paris din anii 1919-1920. În această perioadă a publicat prima sa carte: „Românii, Originea, trecutul, sacrificiile și drepturile lor", un studiu de 87 de pagini și 11 anexe destinat după opinia autorilor „tuturor acelora foarte mulți care nu ne cunosc". Studiul cuprinde importante argumente istorice și etnografice privind originea, vechimea, unitatea și continuitatea românească în întreg spațiul etnic. Așa cum preciza încă din preambul, studiul lui Antonescu reprezintă o foarte sumară și rapidă examinare a drepturilor în baza cărora România va trebui să iasă de la Conferința de Pace cu granițele pentru care a sângerat și la care aspiră neîntrerupt de mai bine de zece secole. În fața acestui tablou absolut elocvent în ceea ce privește contribuția locotenent-colonelului Ion Antonescu la desăvârșirea unității național-statale, o întrebare firească s-ar naște: dacă este așa, atunci Ion Antonescu a făcut țara? Bineînțeles că nu! Și nici nu a lucrat singur. El a avut șansa de a se fi situat sub îndrumarea și autoritatea ocrotitoare a marelui comandant, care a fost generalul Constantin Prezan, el însuși un desăvârșit strateg militar, împreună cu care Ion Antonescu a format renumitul binom de comandă și stat major.

Meritele sale atât de ignorate în trecut trebuiesc evidențiate cu tărie pentru că numai acestea îi desăvârșesc eroismul de necontestat. Considerăm că răspunsul cel mai elocvent îl oferă documentele de epocă cunoscute nouă. Aflăm astfel că regele Ferdinand I, care la Tisa l-a decorat pe Ion Antonescu cu Ordinul „Mihai Viteazul", desprins de pe propria-i tunică de campanie, rostind: „Antonescu! Regele tău mai mult ca oricare altul în această țară, știe cât îți datorează România Mare. Meritai de mult această recunoaștere publică. Am scăpat însă ocaziile. Sunt fericit că a venit aceasta acum!". Felicitându-l cu acel prilej, generalul Traian Moșoiu, un alt mare erou al armatei române, comandant superior pe frontul de la Tisa, spunea: Admirând cu toții munca ta covârșitoare și contribuția prețioasă ce depui pentru întregirea neamului, îți exprim în numele camarazilor de la Comandamentul trupelor din Transilvania recunoștință deplină.

Scena decorării Proprio Moto a locotenent-colonelului Ion Antonescu pe câmpul de luptă de către regele său cu cea mai înaltă distincție militară, a fost o înaltă lecție de patriotism și bravură militară. De aceea, ea merită povestită în detaliu așa cum o relata mai târziu un martor ocular, el însuși mare erou al luptelor de la Tisa împotriva brigăzilor bolșevice ale lui Bela Kun, generalul Marcel Olteanu, pe atunci (1919 - n.n.) comandantul Diviziei a 6-a infanterie de pe acel teatru de operațiuni: „La 23 iunie - povestea generalul Olteanu - sosesc în apropierea frontului român, la cartierul unei mari unități, membrii familiei regale: Regele Ferdinand și Regina Maria, Prințul Nicolae, însoțiți și de primul ministru de atunci, Ioan I.C.Brătianu; de asemenea erau prezenți toți comandanții de mari unități de la Regimente, cu statele majore în frunte cu generalii Prezan și Mărdărescu. Bineînțeles, în spatele lui Prezan umbra sa - lt. colonel Ion Antonescu, șeful operațiilor din Marele Cartier General. Scopul vizitei regale pe front era: de a mulțumi comandanților pentru comportarea lor în operațiile ce s-au desfășurat până la acea dată și de a participa la expunerea verbală a generalului Prezan, șeful Marelui Cartier General, în vederea importantelor operațiuni pentru Tisa și ale ura succese și victorii".

Această întrunire a avut loc în după - amiaza zilei de 23 iulie 1919, pe o terasă a unui splendid castel (Teleki - n.n.) într-un minunat decor al unui parc ce împrăștia o atmosferă plăcută. La prânz, în saloanele castelului avusese loc o masă camaraderească patronată de regele Ferdinand și udată din belșug cu vin din vestitele podgorii de la Tokai. Era o atmosferă plină de încredere în viitor. După câteva cuvinte de mulțumire și îmbărbătare din partea regelui, a urmat o scurtă cuvântare a șefului guvernului, Ion I.C.Brătianu, care a prezentat situația politică internațională la acea dată și la rândul său a urat trupelor din Transilvania izbândă și victorie. A urmat la cuvânt generalul Prezan, care foarte,pe scurt a prezentat Planul și scopul operațiunilor la vest de Tisa, după care a cerut regelui să permită șefului operațiilor, locotenent-colonelului Ion Antonescu să dea anumite explicații - detalii asupra desfășurării operațiunilor.

Regele a încuviințat printr-un gest cu capul. Fără multe ploconeli și plecăciuni, cum era obiceiul pe atunci, chiar și al militarilor cu grade mai mari pe umăr, locotenent-colonelul Ion Antonescu face doi pași în fața frontului ofițerilor, se așează cu fața spre Tisa și cu cravașa în mână cu care din când în când însoțea cuvintele ce le rostea prin gesturi scurte și tăioase, începe ca de la catedra Școlii de Război - el fiind profesorul și cei prezenți elevii din bănci - să arate răspicat, hotărât și energic Planul Operațiunilor ce se vor desfășura dincolo de Tisa. Fără prea multe vorbe de prisos, arăta precis manevrele diferitelor grupări de forțe, arătându-le celor prezenți ce se aștepta de la aceste operațiuni precum și obiectivele de atins cu scopul final: distrugerea forțelor ungare.

În tot timpul cuvântării sale, locotenent-colonelul Antonescu a făcut abstracție de faptul că se găsea în fața suveranilor țării, a primului ministru și a tuturor celor prezenți, generali și colonei mai vârstnici și mai mari în grad. Într-adevăr, cu această ocazie, Antonescu s-a întrecut pe sine, dând dovadă de capacitate, pregătire profesională, curaj, hotărâre și dârzenie. La sfârșit, Regele Ferdinand și primul ministru Ion I.C.Brătianu i-au mulțumit strângându-i mâna iar generalul Prezan avea pe figura sa de vârstnic ostaș un zâmbet de mulțumire".

Acesta era ofițerul pe care l-a descoperit încă de când era căpitan și în care a investit atâția ani de încredere încât satisfacția unei depline împliniri radia pe întreaga-i față distinsă și luminoasă. Se citea, undeva, în profunzime și nostalgia despărțirii care era tot mai aproape și plină de imprevizibil. De altfel, trebuie precizat că, după unele surse arhivistice, vizita înalților demnitari pe front a fost inițiată de cuplul Prezan-Antonescu cu scopul de a-l proteja pe rege de tot mai insistentele presiuni ale diplomaților puterilor aliate din Capitală referitoare la oprirea înaintării trupelor române spre Budapesta.

Cei doi ofițeri români, doi oameni de seamă ai țării, au avut tăria de a fi, în toți cei patru ani ai războiului de întregire, împreună acolo unde era mai greu ca doi frați sau ca un părinte și fiul său, contribuind fiecare, dar și împreună, la marile bătălii întru făurirea unirii depline a tuturor românilor, vis multisecular pentru care și-au sacrificat viața sute de mii de înaintași.

footer