Revista Art-emis
Ziarul „Sfatul”, organ al Sfatului Național Român al Comitatului Maramureș - 7 decembrie 1918-31 mai 1919 (2) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga   
Miercuri, 23 Mai 2018 20:44

Sfatul 25. Unele considerații sociologice

Profesorul universitar de la Budapesta dr. Gheorghe Bilașcu (originar din Petrova - Maramureș) și viitorul întemeietor al învățământului universitar stomatologic românesc de la Cluj face, într-un serial publicat în mai multe numere consecutive ale „Sfatului", un aspru rechizitoriu la adresa fostei stăpâniri maghiare. Serialul său începe din nr. 7 al „Sfatului", se numește „Din suferințele noastre" și este semnat cu inițialele în acest fel: - g. b. -

În rezumat, ideile lui Gheorghe Bilașcu sunt următoarele. El face sumare trimiteri la istoria dintru începuturi, de la colonizarea Daciei de către Traian, spre a ajunge la observația justă în sine că, după un Ev Mediu glorios și nobil al românilor maramureșeni, ungurii „ne-au supt măduva și cu forța ne-au scos din averile noastre. Nobilii unguri au îngreunat cu felurite apucături viața românului, punându-i în cârcă dări și poveri [...]. Tot rodul muncii noastre îl mâncau străinii, luându-l de la noi în dări și biruri mari"[18]. Parcurge, tot sumar, Răscoala lui Horia, lupta lui Avram Iancu și mișcarea memorandistă. Anul 1914 ne-a adus Războiul Mondial, suferințele noastre și jertfele pe care a trebuit să le dăm s-au înmulțit. Ne-au încorporat tinerii la război și ne-au rechiziționat agoniseala după bunul lor plac.

La urmă, mai zice G. B., „ne-au scos și limba din biserică, înființând o Episcopie greco-catolică maghiară [cu referire la Episcopia greco-catolică de la Hajdu-Dorog, o episcopie în care slujba se făcea numai în limba maghiară și cărțile bisericești erau toate tipărite în maghiară, episcopie înființată cu singurul scop de-ai maghiariza pe români și ruteni prin biserică], la care au lipit multe parochii române din Ardeal, Maramureș și Sătmar; pământ n-a fost iertat să cumpărăm"[19]. Într-adevăr, înainte de Războiul Mondial, guvernul de la Budapesta a dat o lege prin care se înterzicea românilor din Ungaria să cumpere pământ. Maghiarii proprietari de pământ, mai mari sau mai mici, dar mai cu seamă cei mai mici, obișnuiau să-și aroge tot felul de titluri nobiliare feudale bombastice, să se îmbrace de fuduli în uniforme retro cu tot felul de zorzoane și să piardă vremea trândăvind în cafenelele și cazinourile din Viena. Majoritatea erau înglodați în datorii. Dacă românilor li s-ar fi permis să cumpere terenuri, proprietățile acestor scăpătați ar fi trecut natural în mâinile lor și în scurtă vreme, într-o generație–două, rolul și statutul economic dintre trufașul nobil maghiar și vicleanul țăran român s-ar fi inversat.

În concluzie - mai scrie autorul nostru - „trebuie să fim prevăzători [...], trebuie să fim precauți că foștii domni la putere, ungurii și [mai sunt numiți și alți alogeni] nu ne văd cu ochi buni [...]. Ei nu se pot împăca cu gândul că de aici înainte nu vor mai sta în spinarea altor neamuri și nu vor mai merge lucrurile după placul lor, căci așa s-au învățat până acuma, să se îngrașe din sudoarea altor neamuri. Ei în față și prin foi ne promit totul, ne numesc frați, ne promit școli românești, drepturi naționale, ne promit pământ, numai să rămânem cu ei. La spate însă lucră cu toate mijloacele împotriva noastră"[20].

În numărul următoar al „Sfatului"[21], G. B. continuă cu relatarea pe scurt a unor atrocități săvârșite de către Armata maghiară împotriva populației civile românești. Povestește cum de exemplu la Târgu Lăpuș ungurii au ucis 14 români și au rănit alte câteva zeci, trăgând în Adunarea românească cu mitraliera, ocazie cu care învățatul domn dr. Bilașcu explică, pentru cititorii foii care nu au fost cătane, că „mitraliera" este un fel de „mașină de pușcat"[22]. Apoi, „La Arad, când s-au prezentat românii la gară să facă primire generalului francez Berthelot [...], garda ungurească a tras salve de pușcă în garda română, omorând mai mulți români, între ei și ofițeri. Cu ocasiunea aceasta au pușcat și în automobilul generalului francez, rănind șoferul automobilului. Tot cu ocasiunea primirei generalului francez în Sătmar, i-au bătut pe românii care s-au prezentat să-l primească [...]. În Borșa un jandarm ungur au omorât fără vină pe un fecior român, tot așa și în Apșa de Mijloc. Tot așa s-a întâmplat caz în Biserica Albă și în Șugătag [...]. Săcuii sunt niște adunătură din oameni mișăi cu scopul de jefuire [...]. Cei de la cârma din Budapesta [bolșevicii] astăzi se țipă [se aruncă] pe averile domnilor și bisericilor vrând prin asta a trage [a îndepărta] ura poporului de pre ei înșiși, ca să poată scăpa cu capitalul uriaș câștigat în războiu din sudoarea bietului țăran[23].

6. Relatări despre începutul Războiului dintre România și Ungaria din 1919

În ziarul „Sfatul"[24] nr. 10 din 1 martie 1919 este inserat un Comunicat de mare importanță nu doar pentru Transilvania, ci și pentru Regatul României în întregul său. Președintele Consiliului Dirigent Român de la Sibiu, dr. Iuliu Maniu anunță, printr-o Dispoziție dată Legațiunii Române de la Budapesta, „Ruperea relațiunilor diplomatice cu guvernul Republicei Maghiare".
Motivele sunt invocate de către chiar Iuliu Maniu:
- „Având în vedere că guvernul republicei maghiare, în contra înțelegerilor avute, înrolează cu forța în armata maghiară feciorii de pe teritoriile ca stau încă în administrația sa [...] și îi silește să jure sub steagul maghiar;
- având în vedere că guvernul republicei maghiare dizolvă cu forța gardele române [...] și destituie și persecută funcționarii români [...];
- având în vedere că armata regulată a statului cât și bandele iregulare, plătite din visteria statului și transportate cu mijloace de comunicație ale statului, jefuiesc satele românești, omoară și chinuiesc locuitorii români [...];
- având în fine în vedere că toate aceste acte nu numai că sunt tolerate de guvernul republicei maghiare, ci în mare parte sunt fapte comise sau puse la cale chiar de către acest guvern, atunci când pe teritoriul guvernat de Consiliul Dirigent viața și avearea locuitorilor meghiari nu a fost în nici un caz atacată;
- Consiliul Dirigent Român din Sibiu nu se mai simte îndemnat a susține cu guvernul republicei maghiare contactul avut și în consecință revocă pe plenipotentiarul său trimis la acel guvern. Sibiu, la 2 martie 1919". Semnează Iuliu Maniu, Președinte C. D. R. Sibiu.

În numărul[25] 11 al „Sfatului" este publicat un amplu reportaj sub titlul „Scrisoare din Sibiu" în paginile 2-3, datată 6 martie 1919. Aflăm de aici că Consiliul aliaților de război de la Versailles a luat hotărârea ca linia demarcațională între Armata Română și cea maghiară să se mute mai spre Vest, cuprinzând în interiorul României orașele Sătmar-Carei-Oradea-Arad. Faptul prezintă și o importanță aparte pentru Maramureș, pentru că în acest fel Maramureșul va avea legătură de cale ferată prin Sătmar spre inima României. Se mai scrie aici că în 4 martie groful Karolyi Mihalyi, la acea dată încă prim ministru al Ungariei, „neîmpăcat dușman al românilor", a ținut în Sătmar o Adunare în care a îndemnat armatele maghiaro-secuiești să nu se supună hotărârii Antantei, ci să opreacă cu arma înaintarea armatei române. Față cu aceasta reporterul comentează că prea mare a fost răbdarea românului, încât vrăjmașul „a tâlcuit-o de slăbiciune". Ne-au omorât oamenii și ne-au distrus satele de peste linia demarcațională, „ne-au batjucurit legea și ne-au spurcat bisericile", mai spune acesta.

Având în vedere cele de mai sus, aflăm din ziar că prim ministrul român Ionel Brătianu a declarat la Paris că, dacă ungurii ne silesc, ne vom apăra noi drepturile noastre cu arma. Iar în ziarul „Viitorul" care apărea la București și care era oficiosul guvernului, în numărul din 2 martie1919 s-a scris că „Suntem de fapt în război cu republica maghiară". Opinia reporterului de la Sibiu al „Sfatului" este că „Ungurii au început acest război, prin atacurile mișelești de la Câmpulung la Tisa, Zalău și Ciucea. L-au început mișelește, cu gând păgân de lăcomie, ca să robească din nou neamul românesc, căci ungurul nemeș nesățios, fără munca altor neamuri nu poate trăi, fără să fure pe român nu ar avea nici ciucuri, nici pinteni[26]. Numai că și românul „își are mintea la locul ei", iar feciorii noștri, cei mobilizați, care au răspuns chemării lui Iuliu Maniu, „cu nespusă însuflețire cântând au intrat sub steag și azi regimentele noastre sunt gata". S-au întors și mii de soldați români care au luptat pe frontul din Italia, „au plecat în război cu Marschbatalionul ca robi și s-au întors ca oameni liberi, s-au căciulit la unguri (iar la întoarcere), la primire i-au întâmpinat guvernul (Consiliul Dirigent Român de la Sibiu) cu capul descoperit"[27].

Ceva mai târziu, același corespondent de la Sibiu (probabil dr. Vasile Filipciuc), în nr. 14 al ziarului[28], din 29 martie 1919 reia tema conflictului: „Ardealul și-a format deja armata [o armată proprie, formată din voluntari locali, în afară de Armata Română a vechiului Regat] și stă gata de a da răspuns obrăzniciei asupritorilor. S-a ordonat mobilizarea și însuflețierea este la culme. Numai un semn mai așteaptă ca să pornească și să sfarme capul năpârcii [...]. Ungurii din Ardeal se îmblânzesc, acuma văd prostia celor de la Budapesta [condusă începând cu 21 martie de un guvern bolșevic] și se apropie de români. Spre acest scop au întemeiat foaia Uj Vilag, care se acomodează punctului de vedere românesc"[29]. În ziua de de 30 martie 1919, la Sibiu erau strânși aproximativ 150.000 de voluntari români, după aprecierea Corespondentului „Sfatului", care au demonstrat și au cerut arme. Generalul Traian Moșoiu, comandantul Armatei de Transilvania din cadrul Armatei Regale Române a făcut însă apel la calm și a dat asigurări oamenilor că el, generalul Moșoiu, cu armata pe care o conduce, făgăduiește pentru unguri o înfrângere mai ceva ca aceea de la Mohacs[30]. Tot aici, același corespondent dă știrea că groful Karolyi, prim ministrul Ungariei „a abzis [a abdicat, a demisionat] și jidovimea din Pesta a ajuns la putere. S-au deschis temnițele, hoții de ieri au devenit patrioți și bolșevismul maghiar ar dori a primejdui pacea și liniștea Europei"[31].Ziarul „Sfatul" relatează apoi amănunțit despre înaintarea Armatei Române, peste fosta linie de demarcație, în direcția Ungaria, după ce la 16 aprilie 1919 conducerea bolșevică a Ungariei reprezentată prin Bela Kun a declarat război României și a atact Armata Română pe toată linia frontului. În ziar[32] se dă știrea că Armata Română a ocupat orașul Satu Mare în ziua de sâmbătă 19 aprilie la ora 8 dimineața, l-a eliberat din captivitate pe Ioan Bilțiu-Dăncuș, învățător în Slatina, împreună cu 7 ofițeri și 60 de soldați români, foști prizonieri de război la unguri. Armata Română a făcu prizonieri 600 de bolșevici, dintre care 18 ofițeri. În retragere, bandele maghiare au jefuit satul Săpânța, ducând vite, porci, găini, iar de la preotul Balea i-au luat trăsura cu doi cai[33].

7. Instaurarea noii administrații românești în Maramureș

Sfatul Național Român Comitatens de la Sighet, atât în Maramureș cât și în alte zone sau comitate unde a existat era, după cum se știe, un organism de conducere provizorie, format atunci în decembrie 1918 dintr-un grup de inițiativă al personalităților locale, cam așa cum au fost C.F.S.N., respectiv C.P.U.N. între decembrie 1989 - iunie 1990, iar după instaurarea unei administrații legitime, respectiv recunoscute de către guvernul central, acest organism trebuia să se autodizolve. Și la Sighet s-a procedat la fel.

Pe data de 28 aprilie 1919 a fost numit primul prefect român al Maramureșului, de către Guvernul M. S. Regele Ferdinand de la București, în persoana dr. Vasile Chiroiu, eveniment salutat în ziar ca „o zi istorică"[34]. Și mai zice articolul de fond: „De la plecarea lui Dragoș Vodă din Maramurăș, n-a fost nici o întâmplare mai însemnată în istoria Maramurășului [...] ca ziua de 28 aprilie 1919. În această zi a depus jurământul pe M. S. Regele României dl prefect al Marmației Dr. Vasile Chiroiu și totodată prin faptul acesta s-a încorporat Maramurășul în corpul României Mari. Visul nostru de veacuri prin mărețul act al depunerei jurământului s-a înfăptuit. Suntem români - fii ai României libere și independente"[35].

Dr. Vasile Chiroiu nu era maramureșean ci bănățean, fost avocat în Lugoj și fost luptător în unitățile formate din voluntarii români din Siberia, alături de maramureșeanul dr. Gavrilă Iuga. Înainte de numirea noului prefect de Maramureș, aici s-au manifestat o serie de rivalități pentru ocuparea acestei funcții între unele personalități locale, soldate cu reclamații la Consilul Dirigent de la Sibiu. În aceste condiții, Iuliu Maniu a luat decizia de a nominaliza pentru funcția de prefect al Maramureșului pe cineva din afara județului, adică pe bănățeanul Vasile Chiroiu, în detrimentul unor lideri naționaliști locali, care își dovediseră deja loialitatea față de România[36]. Animozităție cauzate de acest fapt au durat ani de zile. Doi avocați importanți din Vișeu de Sus, dr. Gavrilă Iuga (care mai târziu va ajunge și el prefect al Maramureșului) și dr. Vasile Filipciuc (fost reprezentant al Maramureșului în Consiliul Dirigent de la Sibiu) au finanțat tipărirea unei gazete locale, intitulată „Gazeta Maramureșeană", în care cei nou-veniți din afara Maramureșului, mai cu seamă cei din vechiul Regat, erau numiți „intruși, venetici, șarlatani, lichele, escroci, lifte, căpcăuni și cu etnonime alogene denigratoare, precum: țigani, greci, ciurari, căldărari, lingurari" ș.a.[37].

Cu toate acestea, instalarea primului prefect al Maramureșului ca județ al Regatului României, dr. Vasile Chiroiu, a decurs fără incidente, ba chiar cu sobrietatea cuvenită în astfel de împrejurări. Solemnitatea este descrisă în „Sfatul", după cum urmează. „În seara zilei de 27 aprilie la 8 oare, a sosit dl. prefect denumit de Consiliul Dirigent: dr. Vasile Chiroiu [...]. La gară l-a așteptat dl. general Olteanu, în societatea dlui președinte al Consiliului Național dr. Vasile Kindriș. În ziua de 28 aprilie la orele 11 a.m. s-a conchemat [convocat] ședința extra-ordinară a comitetului esecutiv al Consiliului în sala Consiliului, unde s-au adunat toate notabilitățile române din Sighet și [din] jur, și unde s-a prezentat dl prefect. De aici toți au plecat in corpore la casa Comitatului - spre a prelua oficiul. Fostul comisar [al guvernului maghiar pentru Maramureș] dl Zombory declară că prezența domnului prefect nou însemnează forța majoră, la care cedează și predă oficiul. După aceea steagul nostru treicolor să pune pe edificiul casei comitatului, ce înseamnă luarea în posesiune, iat toți domnii și țăranii români prezenți să adună în sala de sfat, unde dl dr. V. Kindriș deschide adunarea [...]. După aceea dl dr. T. Mihali cetește acta de denumire a domnului prefect, rogândul să depună jurământul. Dl prefect cu voce sonoră joară fidelitate M. S. Regelui României. Dl prefect preia cuvântul apoi și în vorbirea lui adresată către cei prezenți accentuează că el a venit în semnul democrației și al naționalismului și cere ajutorul inteligenței din Maramurăș la munca mare ce ne așteaptă în viitor. După aceea dl adminstrator vicarial Ioan Doroș a vorbit în numele bisericei și al școalei române [...], iar dl judecător dr. Alexandru Lazar în numele oficianților români din Maramureăș oferează serviciile fieștecărui oficiant român pentru România Mare. Dl dr. Vasile Kindriș salută pe ilustrul oaspe al Maramureșului dl dr. T. Mihali [...] și cu aceasta închide apoi ședința [...][38].

Urmează apoi ceremonia de depunere a jurământului pentru funcționarii publici de la Comitat și de la Orașul Sighet. „S-au prezentat toți și după vorbirea dlui prefect fieștecare deosebit a fost invitat să se declare că depun ori nu jurământul (către Regatul României)?
- Au depus dnii Gavrilă Mihalyi, dr. Ioan Rednic, George Dan, Flaviu Jurca și Longin Mihalyi.
- N-au depus românii: dr. George Mihalca, Petru Joody de la Comitat și dr. Aurel Faur, Alexandru Rednic, Petru Pop de la oraș și streinii. Aceștia, prin glasul vice-prefect Josif Sabo [au declarat] că nu își pot călca jurământul de credință cătră statul maghiar"[39].

După terminarea formalităților de depunere a jurământului, s-a alcătuit și o nouă structură de conducere administrativă a noului județ al României Mari, compatibilă cu structurile administrative similare de nivel județean din Regatul Român. După istoricul Alexandru Filipașcu, această structură era următoarea: Vasile Chiroiu - prefect, Gavrilă Mihalyi (subprefect), Alexandru Moldovan (prim notar al judeţului), Vasile Filipciuc, Flaviu Iurca, Iuliu Coman, Gheorghe Dan (pretori), Vasile Chindriş, Izidor Anderco, Iosif Rednic (juristconsulţi), Gheorghe Coman (administraţia financiară), Ion Rednic, Alexandru Bălin, Sigismund Pop, Ivan Dan (serviciul sanitar), Alexandru Lazar (primpreşedinte la tribunal), Iuliu Moyş, Dumitru Grad (preşedinţi la tribunal), Ilie Chindriş (primprocuror), Desideriu Batin (preşedinte al sedriei orfanale), Tiberiu Chişiu (legist), Iuliu Pop la Sighet și Petru Vaida la Vişeu (preşedinţi la judecătorii), Florentin Mihaly (decan al baroului de avocaţi), Ion de Kovats (prodecan al baroului de avocaţi), Victor Hodor (primar al Sighetului), Teodor Pop (şef al poliţiei din Sighet), I. Stoia (revizor şcolar), Vasile Iuga şi Ştefan Bota (subrevizori şcolari)[40].

În ultima pagină a aceluiași număr al „Sfatului" sunt inserate și ultimele noutăți de pe plan național și internațional. Aflăm că: „Trupele române, la cererea locuitorilor, au ocupat orașul Munkacs, restabilind ordinea ce a avut de a suferi mult din partea bolșevicilor" și că: „trupele române au intrat învingătoare în orașele Satu Mare, Tășnad, Carei, Șimleul Silvaniei, Oradea, Mateszalka, Nyiregyhaza, Puspokladany, Bekescsaba, Makko, ocupând deja tot teritoriul până la Tisa"[41].

8. Încheierea misiuniiziarului „Sfatul" ca oficios al Consiliului Național Român Comitatens Maramureș

Odată cu instaurarea noii administrații românești în Maramureș, activitatea conducerii provizorii a acestui Comitat, exercitată între decembrie 1918 - mai 1919 de către Sfatul (ulterior Consilul) Național Român Comitatens încetează. Ziarul „Sfatul", care în acest răstimp de o jumătate de an a fost oficiosul acestui organism, își continuă însă apariția încă o jumătate de an, până în decembrie 1919, cu subtitlul de „organ național, redactat de un comitet", condus fiind de către un „redactor responsabil" în persoana lui Vasile Cziple.

Fostul președinte al Consiliului Național Român Comitatens Maramureș și șef al ziarului „Sfatul" își ia rămas bun de la cititori, cu cuvinte emoționante, în articolul de fond din numărul dublu 22-23 / 31 mai (stil nou, 13 iunie stil vechi) 1919. „În urma faptului de care ne bucurăm mult că cârmuirea Maramureșului a ajuns în mâini chemate spre aceasta, în mâini românești, înceată rostul, se sfârșește activitatea Consiliului Comitatens. Și „Sfatul", ziarul pe care s-a răzimat Consiliul, ca mijloc izvorât din aceleași nădejdi [și] din aceleași dorinți, împlinindu-și misiunea dă loc la noua închegare, care-i în curgere. Ne despărțim deci mulțumind tuturor care în munca grea și obositoare ne-au fost de ajutor [...]. Avem convingerea că, în împrejurările date, s-a făcut tot ce a pretins causa. Rezultatele ajunse ne îndreptățesc la constatarea aceasta. Atunci când de acuma înainte „Sfatul" rămâne ca o dovadă a muncii și a frământărilor noastre [...] suntem în clar că ni se impun noi și poate mai grele îndatoriri [...]. Cu Dumnezeu am început, de la El cerem binecuvântare și peste pașii ce-i vom face de acum înainte"[42].
În același număr al ziarului se clarifică cumva și problema datării, respectiv a utilizării calendarului, cel puțin pentru Transilvania și Maramureș, printr-o Circulară referitoare la „utilizarea calendarului în oficile publice", dată de către președintele Consiliului Dirigent Iuliu Maniu. Prin această circulară este comunicată Ordonanța nr. 282/1919, prin care se hotărăște că, începând cu „ziua de 1-14 aprilie 1919 oficiile publice vor întrebuința din ziua aceasta numai calendarul gregorian. Ordonanța aceasta nu privește bisericile. Sibiu, 13/26 martie 1919. Iuliu Maniu, Președintele Consiliului Dirigent[43].

----------------------------------------------------
[18] Ziarul „Sfatul", nr. 7 / 8 februarie 1919, pag. 2-3
[19] Ziarul „Sfatul", nr. 8 / 15 feb. 1919, p. 2.
[20] Idem, pag. 3.
[21] Ziarul „Sfatul" nr. 9 / 22 feb. 1919, p. 2.
[22] Ibidem.
[23] Idem. p. 3.
[24] Ziarul „Sfatul" nr. 10 / 14 martie 1919, p. 2.
[25] Ziarul „Sfatul" nr. 11 / 8 martie 1919, pag. 2 – 3.
[26] Ibidem.
[27] Ibidem.
[28] Ziarul „Sfatul" nr. 14 / 29 martie 1919, p. 2.
[29] Ibidem.
[30] Idem, pag. 5.
[31] Ibidem.
[32] Ziarul „Sfatul" nr. 16 / 25 aprilie 1919, p. 4.
[33] Ibidem.
[34] Ziarul „Sfatul" nr. 17/ 2 mai 1919, p. 1.
[35] Ibidem.
[36] Vezi Dr. Ilie Gherheș, Disputa între maramureșenii autohtoniști și regățeni... etc., în vol. „Cultură și civilizație românească în Maramureș", vol. VII, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2017, p. 63.
[37] Idem, p. 64.
[38] Ziarul „Sfatul" nr. 17 / 2 mai 1919, p. 4.
[39] Idem, p. 5.
[40] Alexandru Filipașcu, op. cit., p. 239 – 240.
[41] Ziarul „Sfatul" nr. 17 / 2 mai 1919, p. 6.
[42] Ziarul „Sfatul" nr. 22-23 / 31 mai 1919, p. 1.
[43] Idem, p. 3.

footer