Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
  
Duminică, 13 Mai 2018 18:46

I.A.Pop-Conferinta iasi 28 martie 2018De multe ori, în ?ara aceasta a noastr?, prejudec??ile, cli?eele ?i remarcile pripite ?in loc de adev?r, iar adev?rul - atât cât este acesta omene?te posibil - este obturat, blamat, trunchiat sau ocolit cu bun? ?tiin??. În acest an al Centenarului Unirii de la 1918, se aud fel de fel de remarci în spa?iul public, unele chiar despre ??rile ??rii, despre provinciile istorice (cum li se mai spune), despre temeiurile noastre de a exista ca stat. Cele mai multe ?i mai aspre privesc Transilvania, dar nici Moldova nu este scutit?. Ba, a? spune c? cele legate de Moldova sunt mai adânci ?i mai dureroase, fiindc? - spre deosebire de Transilvania - Moldova este înc? sfâ?iat? ?i, par?ial, înstr?inat?.

Recent, în contextul marii s?rb?tori de la 24 ianuarie, am auzit formul?ri de genul „unirea Moldovei cu ?ara Româneasc?" sau, mai r?u, „alipirea Moldovei la ?ara Româneasc?". Este drept c? ?ara româneasc? de la sud de Carpa?i ?i-a asumat ?i prin nume misiunea de reconstituire a unit??ii politice a poporului român, a poporului omonim ?i c? am înv??at cu to?ii de mici c? „soarele, pentru to?i românii, la Bucure?ti r?sare", dar formul?rile de mai sus sunt gre?ite. La 24 ianuarie 1859 nu s-a unit Moldova cu ?ara Româneasc?, ci s-au unit dou? ??ri române?ti împreun?. Când s-au luat deciziile de la Ia?i ?i Bucure?ti, în ianuarie 1859, nici nu se ?tia unde avea s? fie capitala. În al doilea rând, Moldova era o ?ar? la fel de româneasc? precum era ?i Valahia. La 1859, s-au unit Moldova ?i ?ara Româneasc? prin voin?a na?iunii române ?i cu acordul par?ial al unora dintre marile puteri. Evident, au fost ?i unii moldoveni ?i munteni tem?tori, gelo?i sau chiar contrari unirii - cum se întâmpl? în orice gest major omenesc - dar voin?a majorit??ii era aceea de unitate.

Se mai aude câteodat? ?i observa?ia c? Moldova este mai s?rac?, c? a venit la „concertul" politic na?ional cu mult? s?r?cie. Se poate ca ea s? fi venit în statul nostru unitar cu o zestre material? mai mic? decât alte provincii române?ti. Dar oare este asta de mirare? Dac? ne gândim la soarta acestei ??ri române?ti dinspre r?s?rit, mirarea se transform? în admira?ie. S? lu?m în calcul numai cetele de barbari, venite toate dinspre imensele stepe ?i atrase de mirajul celor dou? Rome (Roma Etern? ?i Noua Rom?): jaful lor atingea mai întâi, dintre toate ??rile române?ti, Moldova ?i iar retragerea lor, înso?it? de robi, poame, foc ?i sânge, se f?cea tot prin Moldova; cu alte cuvinte, Moldova era cea dintâi atacat? ?i cea din urm? eliberat?. Treaba aceasta s-a petrecut aproape constant, cu intensitate mai mare la început, din secolele al IV-lea-al V-lea pân? în pragul secolului al XVIII-lea, adic? aproape un mileniu ?i jum?tate. Ultima invazie t?tar? în Moldova a fost la 1717 (aceasta atingând ?i Maramure?ul). Ar trebui s? ne mir?m nu c? Moldova este s?rac?, ci c? au mai r?mas în ea piatr? peste piatr? ?i om lâng? om. Au venit apoi – dup? o scurt? ?i grea perioad? de adunare a p?mânturilor române?ti r?s?ritene, întreprins? sub domnii cei vrednici, de la Bogdan I la ?tefan cel Mare - frângerile sau r?pirile teritoriale dureroase ?i grave: mai întâi, „pl?mânii Moldovei", adic? cet??ile Chilia ?i Cetatea Alb? (1484), apoi Tighina (1538), Hotinul (1715), Bucovina (1775), Basarabia (1812)?i altele. Rivalitatea ungaro-polono-otoman? pentru st?pânirea ?i dominarea Moldovei, a fost urmat? de cea austriaco-ruseasc?, mai tenace ?i mai primejdioas?. Seria de r?zboaie austro-ruso-turce, derulate de dinainte de 1700 pân? dup? 1800, cu multe dintre lupte petrecute chiar între Carpa?i ?i Nistru, au sec?tuit ?ara noastr? de la r?s?rit mai mult decât pe oricare dintre celelalte provincii. Jaful acesta nou, din Epoca Modern?, este jaful neamurilor civilizate, cel?lalt, mai vechi, era jaful „barbarilor". Nu este de mirare c? ??ranul moldovean s-a înv??at s? produc? doar strictul necesar, din moment ce tot surplusul îi era luat cu japca, prin prad?, de str?ini, iar ceea ce mai r?mânea era pretins de boieri ?i de domnie (ca s? mearg?, în mare parte, tot la str?ini, sub forma tributului).

Se face uneori distinc?ia nepotrivit? ?i se promoveaz? chiar opozi?ia dintre Bucovina ?i Moldova, cu remarca nefericit? despre „civiliza?ia superioar?" din Bucovina: „Eu nu sunt moldovean, ci bucovinean!". Mai întâi, trebuie spus c? regiunea Bucovinei a fost chiar vatra Moldovei, a fost inima de unde a pornit ?ara cea mare a Moldovei. În Bucovina se g?sesc cele trei capitale vechi ale ??rii, adic? Baia, Siret ?i Suceava, aici se afl? marile ctitorii ?i tot aici sunt gropni?ele domne?ti cele de demult. Aici î?i doarme somnul de veci p?rintele Moldovei, domnul ?tefan cel Mare ?i Sfânt, care, a?a viforos cum era, a deschis calea ??rii române?ti est-carpatice spre înve?nicire. În al doilea rând, distinc?ia dintre Bucovina ?i restul Moldovei este de dat? recent? (din secolul al XVIII-lea), anterior neexistând decât ?ara de Sus ?i ?ara de Jos. Diviziunea cea veche nu a fost pe meridian (pe linia nord-sud) - cum au încercat ?i au reu?it ru?ii s? fac? de-a lungul Prutului - ci pe paralel? (pe linia vest-est), dup? cum era structura ??rilor române?ti tradi?ionale, aflate între mun?i ?i Nistru înc? din primul mileniu al erei cre?tine. Prin urmare, bucovinenii nu sunt numai moldoveni, dar sunt chiar cei mai vechi ?i mai neao?i moldoveni, dac? ?inem seama de formarea voievodatului Moldovei.

Nevoia de distinc?ie a bucovinenilor vine din cel pu?in dou? motive. Primul este sensul peiorativ pe care-l dau unii, ignoran?i sau r?uvoitori, numelui de moldovean, iar al doilea este legat de p?trunderea mai timpurie a Bucovinei sub influen?a civiliza?iei occidentale, în urma anex?rii ei de c?tre austrieci. E r?u s? te st?pâneasc? str?inii – cum zicea Eminescu - dar nu este totuna s? te st?pâneasc? un imperiu înapoiat sau unul mai avansat. Când spun „înapoiat" ?i „avansat" m? gândesc la modelul civiliza?iei de succes care domin? (înc?) azi în lume?i care nu este cel r?s?ritean sau bizantin, axat pe lumea rural?, pe lentoare ?i fatalism, ci cel occidental, urban, concuren?ial-individualist, bazat pe competi?ie, pe capital, pe b?nci, pe comer?. Bucovina, cu toat? drama sfâ?ierii ?i dezna?ionaliz?rii ei par?iale, a ajuns sub înrâurirea Occidentului, de?i, la scara istoriei, este greu de spus dac? a fost un noroc sau nu. Oricum, pentru mine bucovinenii r?mân neao?i ?i vrednici moldoveni.

Mai exist? îns? în spa?iul public ?i o distinc?ie mult mai grav?, aceea dintre moldoveni ?i români, pe care mul?i dintre noi, în ?ar?, o lu?m în derâdere sau o socotim minor?. Aceasta este îns? sistematic cultivat? de c?tre unii str?ini, mai ales în R?s?rit, dar ?i de c?tre unii români din Republica Moldova, mo?tenitori ai educa?iei (propagandei) sovietice sau cump?ra?i spre a o r?spândi ?i sus?ine. Românii din ?ar? trateaz? superficial aceast? deosebire inventat?, pentru c? orice om ?tie c? toscanii sunt italieni, c? saxonii sunt germani, c? normanzii sunt francezi, c? toate na?iunile au ramuri locale ?i regionale etc. La fel, moldovenii, muntenii, oltenii, ardelenii, b?n??enii sunt români ?i nu poate s? existe nicio contradic?ie între unii ?i al?ii. Ca urmare, suntem ?i una ?i alta, nu doar una sau doar alta! Aceast? dihotomie fals? dintre români ?i o ramur? a românit??ii este îns? mai primejdioas? decât se poate crede, pentru c? sap? încet ?i sigur la r?d?cinile na?iunii noastre. De când exist? pe scena interna?ional? Republica Moldova, confuzia se r?spânde?te cu repeziciune ?i în Occident, pentru c? „statalitatea" creeaz? identitate (mai ales acolo unde, precum în Fran?a, statul se confund? cu na?iunea ?i na?ionalitatea sau etnia cu cet??enia). Din moment ce patria lui Eminescu este România („Ce-?i doresc eu ?ie, dulce Românie,/ ?ara mea de glorii, ?ara mea de dor?"), iar Eminescu este poet na?ional ?i în Republica Moldova, cum s? se poat? vorbi de moldoveni ca popor deosebit de acela al românilor? Este lipsit deorice logic?! Dar s-au mai v?zut lucruri lipsite de logic? ridicate la rang de realitate. Fire?te, datoria oric?rui intelectual român este s? spulbere confuzia ?i s? eviden?ieze adev?rul.?i mai acut? în acest sens este datoria statului numit România, a ??rii-mam?, care pare adesea adormit?, dar aceasta este o alt? chestiune, care nu-?i are locul aici. Din pricina desp?r?irii voite dintre moldoveni ?i români, unii, înver?una?i, ne propun s? uit?m de vorba „moldoveni" ?i s? folosim numai etnonimul consacrat de români. Nu cred c? asta este solu?ia. „Moldovenii" ?i „Moldova" sunt mai mult decât dou? nume frumoase; ele sunt realit??i care exprim? esen?a calit??ii noastre de români. Datoria noastr? este, dimpotriv?, s? le propag?m cu în?elepciune, astfel încât str?inii ?i detractorii s? poat? în?elege cât de români sunt moldovenii ?i cât de mult datoreaz? moldovenilor na?iunea noastr? româneasc?.

Mai spun unii c? Moldova ?i moldovenii s-au mi?cat greu în istorie, dovad? c? pân? ?i desc?lecatul, adic? întemeierea ??rii, s-a f?cut din Ardeal, cumva din afar? sau din str?in?tate. Mai întâi, trebuie precizat c? desc?lecatul nu e totuna cu întemeierea ??rii. Întemeierea Moldovei s-a f?cut - ca ?i fondarea ??rii Române?ti - pe parcursul câtorva secole (secolele XI-XIV), prin reunirea tuturor ??rilor române?ti de pe cuprinsul dintre Carpa?i, Nistru, Dun?re, Mare ?i Ceremu?. Desc?lecatul a fost doar un impuls politic (?i nu demografic) venit dinspre vest?i rezultat din presiunea regalit??ii ungare asupra românilor din Maramure?. Aceast? presiune grea a creat dou? tabere în rândul nobilimii (cnezimii) române?ti maramure?ene: una colabora?ionist?, în frunte cu nobilul Drago??i alta revoltat?, în frunte cu voievodul Bogdan. Drago? a ajuns voievod abia în Moldova, cu învoirea regelui Ungariei, iar Bogdan a fost voievod în Maramure?, cu voia adun?rii cnezilor ??rii Maramure?ului ?i apoi în Moldova (?ara de Sus), cu învoirea boierilor ??rii Moldovei ?i împotriva intereselor Ungariei. Acest impuls politic (Bogdan a venit 100-200 de familii de cnezi maramure?eni) nu a fost îns? extern. Pe vremea comunismului stalinist, i s-a spus acad. David Prodan - când preda istoria medie a României la Cluj - c?, sus?inând desc?lecatul, nu este marxist-leninistfiindc? privilegiaz? factorul extern în istorie. Pe vremea aceea, „determinant" trebuia s? fie „factorul intern". David Prodan ?i-a înfruntat cenzorii, spunându-le c? „factorul extern" era inexistent în acest caz, deoarece desc?lecatul s-a produs pe acela?i fond de civiliza?ie româneasc?. Cu alte cuvinte, românii (maramure?eni) au trecut la al?i români (moldoveni). Evident, consilierii sovietici din Universitate au înghi?it în sec, dar au contracarat cu alt? abera?ie: maramure?enii erau valahi, iar moldovenii erau volohi, adic? dou? popoare înrudite, dar distincte.

În fine, ultima abera?ie despre care vreau s? v? vorbesc este s?rb?torirea în acest an, 2018, peste Prut, a lui ?tefan cel Mare, ca simbol al moldovenismului, menit s? contracareze unitatea româneasc?, s?rb?torit? în România, la Centenar. Nimic mai fals ?i mai neinspirat! Se vede c? sunt slabi consilierii propagatorilor moldovenismului. ?tefan al III-lea cel Mare ?i-a numit ?ara sa, c?reia noi îi zicem Moldova, „?ara Româneasc?". În scrisoarea trimis? Senatului Vene?iei la 1477, marele domn se plânge c? „cealalt? Valahie" (adic? Muntenia) nu este statornic? în alian?a contra turcilor. Prin urmare, adev?rata Valahie (adev?rata ?ar? Româneasc?) ?i cea dintâi era pentru domnul de la Suceava Moldova. Dar ?tefan a fost un unificator al românilor ante litteram: a adus ?ara Româneasc? de la sudul mun?ilor sub ascultarea sa de mai multe ori (fie ?i cu sabia), a fost numit „conte" sau guvernator al Transilvaniei, a st?pânit aproape 100 de sate, târguri ?i cet??i în Transilvania, a creat episcopie (ajuns? apoi mitropolie) româneasc? la câ?iva kilometri de Cluj (la Feleacu), apus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave pân? în regiunea Dejului etc. Recent, un tân?r cercet?tor de la Cluj a descoperit în Arhivele de Stat din Milano un document tulbur?tor, din 1489, prin care domnul Moldovei ?tefan cel Mare este numit „regele Daciei". De altminteri, Dacia figureaz? în m?rturii vene?iene pentru circa trei decenii, la finele secolului al XV-lea ?i la începutul secolului al XVI-lea (sub ?tefan ?i urma?ii s?i), ca principal aliat al Occidentului în cruciada antiotoman?. Prin urmare, ?tefan cel Mare este restitutor Daciae cu un secol înainte de Mihai Viteazul ?i chiar de principii din familia Báthory, care visau formal aceast? m?rire. ?tefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci al daco-românismului, a?a cum s-a manifestat acesta în secolul al XIX-lea drept precursor al României unitare moderne. ?tefan cel Mare este cel mai important conduc?tor politic ?i militar pe care l-au avut românii în Evul Mediu, un conduc?tor de talie european?.

Dar Moldova mai are o bog??ie uitat? de unii, spiritualitatea, cultura româneasc?. Afirm asta bazându-m? pe cel pu?in dou? argumente: primul este dat de personalit??ile ?i operele de excep?ie ivite din spa?iul moldovenesc, iar al doilea este dat de sus?inerea ideii de român ?i de România. Ideea de român a fost ap?rat? în Moldova înc? din Evul Mediu ?i a condus pas cu pas la formarea identit??ii române?ti:
- în secolul al XIII-lea (1234), românii din sud-vestul viitoarei Moldove refuzau slujba religioas? a catolicilor ?i se îndreptau, dup? tradi?ie, spre propriii episcopi de rit bizantin, rezistând ?i atr?gându-i ?i pe al?ii la modelul lor de via?? spiritual?;
- în secolul al XIV-lea (circa 1370-1380), românii din Moldova îi ajutau în rezisten?a lor pe românii din Transilvania ?i respingeau prozelitismul catolic, cerând, în locul preo?ilor unguri, preo?i vorbitori ai limbii române;
- în secolul al XV-lea (1477), în Moldova lui ?tefan cel Mare, ca ?i în Occident, se ?tia bine c? existau dou? „Valahii", adic? dou? ??ri Române?ti, în care se vorbea aceea?i limb? ?i se cultiva aceea?i credin??;
- în secolul al XVI-lea (1514; 1562), moldovenii se mândreau cu originea lor roman? (comun? cu a celorlal?i români), iar o?tenii erau încuraja?i la lupt? de domnul ??rii prin invocarea acestei obâr?ii ilustre;
- în secolul al XVII-lea, marii cronicari moldoveni au scris, pentru prima oar? în române?te ?i pentru prima oar? pe întreg spa?iul românesc (înaintea transilv?nenilor ?i muntenilor), c? românii din Moldova, Transilvania ?i ?ara Româneasc? formeaz? un singur popor, de origine roman?, c? vorbesc o limb? neolatin? (înrudit? cu italiana, spaniola ?i cu celelalte limbi romanice), c? denumirile regionale de moldoveni, munteni, olteni, ardeleni etc. nu fac decât s? înt?reasc? unitatea româneasc? ?i numele general de români (rumâni), identic cu acela de vlahi (valahi, volohi, blaci etc.), dat de str?ini poporului nostru;
- la începutul secolului al XVIII-lea, principele savant Dimitrie Cantemir, - primul c?rturar român de valoare european? ?i cu con?tiin?? clar? de român - scriind în latin? ?i alte limbi de circula?ie ?i cunoa?tere interna?ional?, a f?cut cunoscut? în mediile intelectuale ale lumii unitatea ?i romanitatea românilor, latinitatea limbii, specificul moldovenilor ?i al tuturor românilor. De la Cantemir porne?te ?i ?coala Ardelean?, ca ?i toat? izbucnirea de afirmare cultural? na?ional? a românilor din secolul al XVIII-lea, prezent? în toate cele trei ??ri, de la Blaj la Bucure?ti ?i de Ia?i la Râmnic;
- to?i marii înv??a?i moldoveni din secolul al XIX-lea au sus?inut unitatea româneasc?, de la Kog?lniceanu la Xenopol ?i Iorga.

Numai ?tiind ?i p?trunzând toate acestea, se poate în?elege crea?ia lui Nicolae Iorga - calificat de unii drept „istoric na?ionalist", de?i el a fost unul na?ional ?i interna?ional în acela?i timp -, mesajul s?u peste decenii ?i secole, intui?iile lui, verbul lui înaripat, atunci când a scris inclusiv despre „neamul românesc din Basarabia". Iorga, care ?tia aproape toate m?rturiile de mai sus, a scris cele mai frumoase cuvinte care s-au v?zut ?i auzit vreodat? despre România ?i ??rile ei de demult: „În timpurile cele vechi, românii nu f?ceau nicio deosebire în ceea ce prive?te ?inuturile pe care le locuiau; pentru dân?ii, tot p?mântul locuit de români se chema ?ara Româneasc?. ?ara Româneasc? erau ?i Muntenia, ?i Moldova, ?i Ardealul, ?i toate p?r?ile care se întindeau pân? la Tisa chiar, toate locurile unde se g?seau români. N-aveau câte un nume deosebit pentru deosebitele ?inuturi pe care le locuiau ?i toate se pierdeau pentru dân?ii în acest cuvânt mare, covâr?itor ?i foarte frumos, de ?ar? Româneasc?". ?i adaug?, l?muritor: „?ara Româneasc? a avut odinioar? un sens pe care foarte mul?i l-au uitat ?i unii nu l-au în?eles niciodat?; ea însemna tot p?mântul locuit etnografice?te de români". Numai ignoran?ii sau/?i r?uvoitorii se pot mira de aceste afirma?ii. La fel scrisese pe la 1700 Dimitrie Cantemir, când vorbea despre „toat? ?ara Româneasc?, care apoi s-au împ?r?it în Moldova, Munteneasc? ?i Ardealul" sau, cu câteva decenii mai înainte, Miron Costin, convins c? „numele [nostru] cel drept din mo?i-str?mo?i este român, cum î?i cheam? ?i acum locuitorii din ??rile ungure?ti, ?i muntenii ?ara lor ?i cum scriu ?i r?spund cu graiul: ?ara Rumâneasc?". Cu alte cuvinte, în scrisul istoric din Moldova, de la 1600 pân? la 1900, se înregistreaz? aceea?i tradi?ie ?i aceea?i direc?ie, a reflect?rii identit??ii române?ti. Aici nu este vorba despre na?ionalism sau despre românism, ci despre realitate, iar aceast? realitate vine de departe, tocmai de la 1200, când ?i ?ara Moldovei era o ?ar? de ??ri.

Fire?te, vorbele lui Iorga pot suna, la prima vedere, metaforic, pot p?rea cu iz romantic stimulat de ideea na?ional?, cum au ?i fost. Pot p?rea a?a, fiindc? se afl? în ele, pe lâng? o ne??rmurit? erudi?ie, mult? sim?ire, mult? osând? ?i durere, toat? obida unui neam obligat s? tr?iasc? aproape un mileniu desp?r?it. Fire?te, criticii ?tiu c? ?ara Româneasc? ?i limba român? nu au existat în realitatea palpabil? a?a cum le prezint? Nicolae Iorga, ?i Dimitrie Cantemir, ?i Miron Costin, dar ei nu pot în?elege c? ele au d?inuit în suflete ?i în inimi ?i c? marii înv??a?i moldoveni despre aceast? d?inuire vorbesc.

Dup? toate acestea, oare nu era în firea lucrurilor ca cea mai impresionant? doin? („Balada") româneasc? s-o compun? Ciprian Porumbescu, cea mai frumoas? poezie dedicat? României s-o scrie Mihai Eminescu, cea mai emo?ionant? defini?ie a patriei române s-o dea Mihail Kog?lniceanu, cea mai frumoas? od? închinat? limbii noastre s-o alc?tuiasc? Alexe Mateevici? To?i ace?ti mari români au fost moldoveni! Ei ne-au fost cei mai buni dasc?li din lume întru românism ?i românitate! Oare mai putem avea mir?ri, nel?muriri ?i îndoieli în aceast? privin??? Mai mult decât atât, cunoscute fiind aceste antecedente cu r?d?cini la începuturile mileniului al doilea, adic? acum aproape o mie de ani, nu era oare de a?teptat ca cele mai înalte culmi ale culturii române?ti s? fie atinse în Moldova? Cel mai mare poet român a fost ?i este Mihai Eminescu, cel mai mare povestitor este Ion Creang?, cel mai mare compozitor este George Enescu, cel mai mare istoric este Nicolae Iorga, cel mai mare autor de romane istorice este Mihail Sadoveanu, cel mai mare sonetist - Mihail Codreanu. Cea mai mare mi?care literar? de modernizare a culturii române?ti ?i de sincronizare a sa cu spiritualitatea european? s-a n?scut ?i s-a afirmat la Ia?i - este vorba de „Junimea" - ?i l-a avut în frunte pe un fiu de transilv?nean, Ioan Maiorescu. Acesta, stabilit la Craiova, ?i-a dat b?iatul la ?colile bune de la Bra?ov, apoi în Germania etc. Fiul acesta, întors în patrie, nu s-a dus nici la Sibiu, nici la Craiova, nici la Bra?ov ?i nici m?car la Bucure?ti, ci la Ia?i, acolo unde se edificase prima universitate modern? româneasc? ?i unde se f?urea, la cel mai înalt nivel, cultura modern? româneasc?. Dac? programul de modernizare al societ??ii române?ti l-au f?cut pa?opti?tii, programul de modernizare al culturii române?ti l-au f?cut junimi?tii, la Ia?i, ?i l-au f?cut foarte bine.

De la moldoveni am înv??at ce înseamn? sacrificiul pentru ?ar?, de la ei ?tiu de ce ?ara trebuie s? fie mai presus de fire, ?tiu de ce nu m? pot niciodat? sup?ra pe ?ar?, de ce ?ara trebuie s? se cheme România ?i de ce poporul acesta – oricum s-ar numi – este ?i r?mâne poporul român. Tot de la ei ?tiu - de la Iorga ?i Eminescu, de la Miron Costin ?i Dimitrie Cantemir, de la Mihai Viteazul, întregitorul de la Ia?i, de la anonimii din 1374, protectorii limbii noastre la curia papal?, de la ??ranii-o?teni mor?i la R?zboieni ?i la St?nile?ti, de la boierii ap?r?tori ai Tighinei ?i Bugeacului, de la mor?ii c?zu?i la M?r??e?ti ?i de la plugarii ?i p?storii din toate timpurile - c? unirea noastr? este prea tân?r?, c? ea abia are o sut? de ani încheia?i?i c? ne mai c?znim s-o facem ?i acum. Astfel, pomeni?ii mari b?rba?i ai Moldovei ne transmit s? judec?m drept ?i s? nu ne pripim, s? nu plec?m urechea la cârtitorii care îndeamn? la dezbinare. Ce sunt - exclam? ei, cu în?elepciune - o sut? de ani de unire (?chioap? ?i ea!) pe lâng? un mileniu de dezunire româneasc? sau de unire prezent? numai în suflete? Ca s? judec?m dac? unirea e bun? sau rea, trebuie mai întâi s-o tr?im m?car tot atât timp cât a durat dezbinarea!

Acest mesaj despre ?ar?, despre unitate ?i despre limb? ni l-au transmis înv??a?ii moldoveni. De aceea, se poate spune c? ei au f?cut, într-adev?r, cultura româneasc? modern? ?i ei ne-au înv??at ce este România ?i cum trebuie f?urit? ea; dar tot ei ne-au ar?tat, cu modestie, c? mesajul lor este numai o descifrare, o decriptare a ceea ce a f?cuse veacuri la rând poporul român. În acest fel, Dumnezeu a r?zbunat Moldova cea obidit?, cea s?rac? ?i asuprit?, Moldova cea atacat? ?i jefuit? de t?tari ?i de câ?i al?ii, Moldova frânt? de du?mani, cu gropni?ele domne?ti ?i cu vechile capitale furate de austrieci, Moldova cea cu Tighina ?i C?priana, cu Hotinul ?i cu Marea cea Mare înstr?inate, Moldova ceea mereu mic?orat?, dar niciodat? îngenuncheat?. Este acea Moldov? în care pân? ?i baciul din Miori?a se resemnase cu moartea! Dar este vorba numai o moarte simbolic?, a trupului, fiindc? spiritul Moldovei r?mâne mereu viu ?i puternic: sacrificiul Moldovei ?i al moldovenilor a n?scut România ?i pe români. Iar dac? cele mai frumoase, mai mari ?i mai impresionante valori culturale române?ti sunt f?urite de moldoveni, atunci eu, român fiind, cum s? nu m? simt moldovean? Cum s? nu laud Suceava ?i Orheiul, Academia Mih?ilean?, actul de la 5 ianuarie 1859 sau înfiin?area Universit??ii la 1860, „Luceaf?rul" scris la 1883 sau „Rapsodia român?" a lui Enescu? Cum s? nu m? las „cuprins de acel farmec sfânt" ?i s? m? p?trund de razele lunii „sara pe deal"?

Moldova este parte integrant? a edificiului na?ional românesc, dar, mai presus de toate, este f?uritoarea, p?str?toarea ?i înt?ritoarea culturii române?ti ?i al celui mai valoros tezaur al ei - limba noastr? comun?, limba român?. Cel mai înalt imn închinat limbii noastre s-a întruchipat prin crea?ia lui Mihai Eminescu, moldoveanul, românul, universalul, acela care a ie?it din toate tiparele ?i ne-a împins pe to?i în nemurire. Când am citit prima oar? „Ce-?i doresc eu ?ie, dulce Românie...", am în?eles de ce Mihai Eminescu este mai întâi român - cel mai vrednic dintre români - ?i de ce abia apoi este moldovean ?i universal. Dup? ce am înv??at temeinic, pas cu pas, ceea ce au f?cut moldovenii pentru români ?i România, am în?eles de ce m? sunt moldovean, a?a cum ar trebui s? fie ?i s? se simt? to?i românii. Moldovenii ne-au dat cea mai profund? lec?ie de românism !

Not?: Textul prezentat este o sintez? a conferin?ei pe care a sus?inut-o Acad. Ioan Aurel Pop la Universitatea de Medicin? ?i Farmacie „Grigore T.Popa" din Ia?i, în data de 28 martie 2018.[1]

-----------------------------------------------------------------
[1] https://www.youtube.com/watch?v=sg4vLEBnwoA

footer