Revista Art-emis
Odessa 1941 (2) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 06 Mai 2018 16:40

Mareşal Ion Antonescu„Totul porneşte de la cap. Conducerea politică a statului şi în consecinţă cea militară nu putea duce decât la ceea ce a dus: la dezastru". (Ion Antonescu)

Nemulțumit de insuccesele de pe frontul de la Odessa, Ion Antonescu a convocat, la 22 septembrie 1941, pe subsecretarii de stat și pe secretarii generali de la Ministerul de Război și a luat atitudine față de insuficiența efectivelor din dispozitivul de luptă, în timp ce în țară structurile militare erau supraîncadrate, iar efectivele folosite necorespunzător. „Noi pe front nu avem soldați care să lupte - reproșa mareșalul -, în schimb, în spate, găsim o armată întreagă de oameni mobilizați, repartizați fără normă judicioasă și îndeplinind sau, mai curând, neîndeplinind vreo atribuție care să justifice cheltuielile pe care statul și armata le fac cu aceste elemennte. Luptele de la Odessa nu mai merg pentru că nu mai avem ofițeri. Se plâng batalioanele și regimentele de lipsă de comandanți de unități. În schimb avem în spate 5.744 ofițeri activi și 5.660 ofițeri rezervă, în total deci 11.404 ofițeri, fără a mai socoti două comandamente teritoriale. Dar problema și mai gravă este aceea a subofițerilor. Avem în spatele armatei 20.540 subofițeri și pe front nu avem nici 1.000 de subofițeri. Mai mult, și din puținii aceștia, care se mai găsesc la unități, sunt luați și trimiși pentru cel mai neînsemnat serviciu, adeseori serviciu personal în folosul comandanților... În linia întâi sunt goluri mari, dar spatele este complet, de la front până la București".

Necruțător a fost mareșalul și față de modul în care se atacase, la 22 septembrie 1941, o poziție inamică întărită: „Atac pe 10 km cu 4 batalioane în contra unei poziții bine întărită, cu un inamic care făcuse suficient dovada tenacității și fanatismului său și fără rezervă nu este o eroare, este o crimă. Această crimă o scuză generalul Iacobici. Să trecem și peste acestea, cum am trecut peste atâtea greșeli, care ne-au dus unde suntem. Tot continuând așa vom trece într-o zi cu buretele și peste neam".

Referindu-se la toate acestea şi la altele pe care le ştia foarte bine, mareşalul Ion Antonescu considera că ele s-au datorat modului superficial în care a fost făcută pregătirea armatei în perioada interbelică, „greşelilor comise timp de 20 de ani, care nu puteau fi decât dezastruoase". „Comandamente nepregătite - continua mareşalul - au dus la nepregătirea ofiţerilor, iar nepregătirea acestora a provocat pe cea a soldaţilor şi subofiţerilor. Totul se înlănţuie într-un organism. Totul porneşte de la cap. Conducerea politică a statului şi în consecinţă cea militară nu putea duce decât la ceea ce a dus: la dezastru".

Critic a fost Ion Antonescu și față de înfrângerile înregistrate la începutul lunii octombrie 1941: „Atacurile din zona Corpului 5 armată și Diviziei 1 grăniceri au produs la unele unități de ale noastre repetarea unor greșeli pentru că nu au fost la timp și sever sancționate. O acțiune de câteva care de luptă la Corpul 5 armată a produs retragerea pe adâncime de 7 km și o pierdere destul de importantă de material. Acțiunea inamică din ziua de 2 octombrie a produs Diviziei 1 grăniceri o retragere de câțiva km în fața unui atac ce normal trebuia să fie stânjenit. Intențiunile de atac ale inamicului se cunoșteau, pregătirea lui de artilerie de 30 de minute avizase pe comandanți, totuși unele unități ale Diviziei 1 grăniceri s-au retras în panică pe o adâncime de câțiva km. S-a permis astfel adversarului să progreseze adânc și rapid, pe când noi, în condițiuni similare, nu reușim să înaintăm decât câteva sute de metri într-o zi. Divizia 1 grăniceri nu este la prima defecțiune a unora din unitățile sale, dovedește că nu a luat măsuri destul de eficace pentru remedierea unor grave abateri. Dacă divizia ar fi reprimat cu severitate, așa cum dădusem dispozițiuni, defecțiunile constatate, atacul inamic nu ar fi avut un succes nemeritat. În ambele atacuri, inamicul a realizat o înaintare în timp record, cu trupe și comandamente ce nu au în niciun caz o valoare superioară alor noastre. Deosebirea constă numai în aceea că am lăsat o slăbiciune să se ridice de jos în sus, în vreme ce la ruși o tenacitate perseverentă se imprimă de sus în jos. Pe viitor, acțiunile de lașitate vor fi reprimate cu ultima energie. Cine nu o face dovedește o slăbiciune și pregătește înfrângerea unităților ce comandă".

Chiar dacă mareşalul Ion Antonescu s-a derobat de responsabilitatea greşelilor apărute în conducerea bătăliei (la care a participat direct şi indirect), în principiu şi în fapt, avea dreptate, date fiind marile pierderi umane înregistrate într-o bătălie în care conducerea şi execuţia au fost exercitate, în exclusivitate de români, în care aliatului german nu i se puteau imputa presiuni şi ingerinţe care să influenţeze negativ desfăşurarea luptei, aşa cum s-a întâmplat mai târziu. Avea dreptate pentru că analiza bătăliei relevă mari greşeli la nivelul conducerii generale şi a concepţiei de acţiune, angajarea într-o bătălie de uzură, cu numeroase atacuri frontale, timide, desfăşurate, de regulă, cu forţe de valoare regiment - batalion şi nu prin manevre ample, îndrăzneţe sau cu atacuri în forţă, care să valorifice potenţialul brigăzilor de cavalerie şi pe cel al Diviziei blindate.

footer