Revista Art-emis
Documente secrete - Trădarea Regelui Mihai (1) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 03 Iulie 2011 22:46
stea URSSDocumente secrete ale trădării Regelui Mihai
(Vâşinski, Stalin, Molotov, Beria)

„În noaptea de 23 august 1944, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii. În fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare necondiţionată, nu un armistiţiu. Exista un rege care îşi preda armata duşmanului. În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbuhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice". Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!" (General Platon Chirnoaga, șef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est)

România, era în anul 1944 o ţară ce făcea parte pe merit din elita naţiunilor europene, a cărei contribuţie la crearea şi mai ales la păstrarea valorilor identitare ale civilizaţiei europene nu putea fi ignorată. Era o ţară cu tradiţie democratică, pe care doar neşansa unui rege cu grave carenţe psihice şi educaţionale, Carol al II-lea, o împinsese către tăvălugul totalitarismului monarhic, dar care nu reuşise să desfinţeze rădăcinile viguroase ale legilor strămoşeşti ce guvernau încă în mediul rural, predominant. Dar mai ales, România anului 1944, avea, prima dată în istoria ei, o elită intelectuală fără precedent graţie atât numărului mare de personalităţi din toate domeniile vieţii economice, ştiinţifice şi culturale, cât şi nivelului de recunoaştere pe plan mondial, a multora dintre ei. Îşi puteau permite democraţiile europene, Casele regale surori, dar mai ales, deja în curs de afirmare în postura de garant al democraţiei planetare, SUA cedarea României necondiţionat aliatului sovietic, aşa cum afirmă cu atâta convingere ex-regele Mihai şi întreaga propagandă pro-monarhică? Oare România devenise dintr-o dată neinteresantă pentru americanii care-şi vedeau pierdute propriile investiţii de pe Valea Prahovei? Nu cumva trebuie să căutăm adevărul ascuns în documentele vremii pentru a vedea dincolo de „necesitatea" miturile" arhicunoscute: Yalta, Crimeea, Postdam sau Moscova? Nu mă voi opri de astă dată la pregătirea şi realizarea loviturii de stat de la 23 august 1944 ci doar la unul dintre primele decrete regale, cel din 20 ianuarie 1945.

Mareşalul Ion Antonescu adresa lui Mihai I de pe front, la 23 iunie 1941, ca răspuns la telegrama din ajun a suveranului următorul mesaj: „Multumesc respectuos Majestatii Voastre pentru cuvintele de îmbărbatare şi de apreciere cu care aţi cinstit Armata şi pe mine. Fiţi sigur, Majestate, de devotamentul nostru. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastra ne batem. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastră trebuie să învingem". La 28 iulie 1941, Mihai I de România transmitea celui care îi datora nu numai Coroana dar şi o poziţie de onoare şi autoritatea faţă de supuşii săi, Mareşalului Ion Antonescu un mesaj de felicitare, imediat dupa ce „vitezele trupe româno-germane au alungat peste Nistru armatele comuniste şi au reîntregit pe vecie ţara Moldovei". La referendumul naţional de la 9 noiembrie 1941, 3.481.311 de români votaseră pentru susţinerea programului de guvernare antonescian şi doar 74 voturi fuseseră contra, naţiunea exprimându-şi aprobarea pentru tot ce înfăptuise până atunci „Guvernarea dezrobitoare a Mareşalului Antonescu".

S-a spus că odiosul decret promulgat de Mihai I la data de 20 ianuarie 1945 sub „patriotica" mască Decret-Lege „Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării" (anexa 1) - fusese acceptat doar pentru a le face pe plac sovieticilor care doreau astfel să se răzbune pentru înfrângerile suferite în prima parte a războiului. Decretul convenea perfect şi celui care îl promulgase cu atâta rapiditate, regelui, pentru că îi permitea astfel să „purifice" atmosfera atât de plină de indignare a celor ce asistaseră neputincioşi la predarea necondiţionată a ţării în mâna sovieticilor şi la masacrarea bravei armate române de către „aliatul" sovietic datorită lipsei unui armistiţiu semnat oficial. Mare parte din cei cărora le era „adresat" decretul luptau încă pe front şi se întâmpla să şi moară uneori respectându-şi jurământul de credinţă făţă de rege. Cel care avea să refuze cererile de graţiere ale ofiţerilor eroi ce dezrobiseră Basarabia şi Bucovina, nu s-a gândit că ar fi fost o supremă onoare ca primul judecat şi condamnat pentru că luptase pentru o Românie democratică, cu toţi românii uniţi, să fie chiar el, regele, sau adevăratul vinovat pentru pierderea Transilvaniei, nimeni altul decăt tăticul Carol al II-lea? Odată cu promulgarea acestui decret, România intra în cumplita epocă a terorii şi mistificării ajunse politică de guvernare. Putea în orice moment să se descopere de către un „binevoitor" că erai unul dintre cei care luptaseră pe frontul de răsărit sau chiar numai votaseră cu Mareşalul. Justiţia se transformase într-o mascaradă cu iz de tribunal popular, fără discermânt, aservit intereselor celor ce, folosind singurul simbol al puterii existent la acea dată, regele, se instalau în forţă la putere. Decretul devenea operant în timpul guvernului Rădescu, unul din artizanii loviturii de stat şi care împreună cu Constantin Vişoianu, la acea dată ministru de externe, avea să conducă peste puţin timp una din mişcările de rezistenţă ale românilor din exil. Pentru cel curios şi dornic să înţeleagă, este ciudat faptul că întotdeauna în discursul său, cel ce cu îngăduinţa Domnului se numeşte încă Mihai I, se plânge că „a fost nevoit să accepte" sau „să facă ". Actele sale, întreaga sa guvernare nu i-au aparţinut niciodată şi nu-i aparţin nici astăzi! Lipsa asumării răspunderii este caracteristica definitorie a acestei personalităţi a istoriei româneşti. Lipsa de curaj, dacă mai adaugi şi faptul că nu întotdeauna înţelepciunea face casă bună cu curajul, poate să ducă la un iertător sentiment de resemnare care sfârşeşte aproape sigur, cu un „aşa a fost să fie, ce era să facă?" Oare chiar nu ar fi putut face nimic mai mult ?

Mihai SusaikovLa 24 februarie 1945, domnul general de corp de armată, adjutant Nicolae Rădescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, adresa la radio un apel către poporul român, din care redăm un fragment: „Fraţi români, Cei fără neam şi fără Dumnezeu, aşa cum i-a botezat poporul, au pornit să aprindă focul în ţără şi s-o înece în sânge. O mână de inşi, conduşi de doi venetici Ana Pauker şi ungurul Luca, caută prin teroare să supună neamul. Vor cădea striviţi! Acest neam care a ştiut întotdeauna să-şi apere fiinţa, nu de câţiva neisprăviţi se va lăsa acum îngenunchiat. Sub masca democraţiei, democraţie pe care la fiecare pas o calcă în picioare, aceste fioroase hiene nedăjduiesc să ajungă în stăpânirea ţării. Sunt nenumărate blestematele lor fapte, pe tot cuprinsul ţării. Voi avea în curând prilejul să vă vorbesc de toate [...] Criminalii care săvârşesc aceste nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor. Vor căuta să arunce vina asupra armatei care după spusele lor, ar fi provocatoare. Afirm cu toată tăria că nu poate fi insinuare mai infamă. Armata a avut ordinul meu categoric să nu atace decât dacă este atacată şi ea a făcut ceva mai mult, peste tot unde armata a fost atacată, a tras în aer numai în scop de intimidare. Putem însă să ne mulţumim numai să constatăm acest lucru, fără ca să ne vină atunci pedeapsa de la Dumnezeu? Fără îndoială că nu; ca un singur om trebuie să ne ridicăm şi să facem faţă primejdiei. Eu şi armata ne vom face datoria până la capăt. Fiţi şi voi cu toţii la posturile voastre."
Bucureşti, sâmbătă 24 februarie 1945, ora 22 (Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 17/1945, f.223-225)

Ca şef al executivului românesc la acea dată, generalul Rădescu era un inconştient, gata să lupte cu sovieticii, forţa de ocupaţie? Adevărul ştiut de generalul Rădescu atunci era altul decât cel pe care îl invocă întotdeauna Mihai I de România atunci când îşi motivează comportamentul? Răspunsul îl găsim în telegrama secretarului de stat interimar al S.U.A., Grew către reprezentantul american în România, Burton Y. Berry, privind unele puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit cărora poporul român trebuie să fie asigurat că România va rămâne independentă. Telegrama poartă data de 24 februarie 1945, ora 10 p.m., fiind deci un suport real pentru şeful Guvernului Român, generalul Rădescu în acţiunea de eliminare a factorilor ce puteau duce la bolşevizarea ţării. (Anexa 2).

Obişnuiţi cu modul balcanic de a face politică, am putea crede că lucrurile arătau bine doar pe hârtie. Telegrama din data de 1 martie 1945, trimisă de reprezentantul S.U.A. în Comisia Aliată de Control pentru România, C.V. Schuyler, Ministerului de Război al S.U.A. în legătură cu demisia guvernului Rădescu demonstrează că România nu fusese „dăruită" sovieticilor niciodată de ceilalţi doi aliaţi, Anglia şi S.U.A., aşa cum am fost făcuţi să credem noi, românii. (Anexa 3). Ceea ce nu ştiau aliaţii occidentali, era faptul că suveranul român, era cel care moştenise posibil genetic - moralitatea „mamelor" din Casa regală românească este cunoscută - dar mai sigur prin educaţie un mod „realist" de a vedea guvernarea: „totul pentru tine, ceilalţi îţi datorează supunere". Este binecunoscută scena, relatată în memoriile celor prezenţi, despărţirii dintre tatăl, Carol al II-lea şi fiul, Mihai I. La cererea fiului de a nu fi lăsat „aici" , tatăl „responsabil" îi aduce aminte că are o misiune de îndeplinit! Înălţător, veţi spune.
Să încercăm să aflăm la ce misiune făcea referire declaratul admirator al doctrinei totalitare, bolşevice, Carol al II-lea. Să ne oprim mai întâi la telefonograma lui A.I.Vâşinski, adresată lui V.M.Molotov, pe data de 1 martie 1945, după ce se pare că primise de la regele Mihai I cel mai scump mărţişor plătit de poporul român, Guvernul Roşu :

„SECRET - Prin telefon, din Bucureşti
Tovarăşului Molotov,
La 10 seara am fost la palat. Am vorbit cu regele. Încă o dată i-am repetat cererea mea referitoare la Petru Groza, insistând asupra faptului că însărcinarea i-a fost dată lui, ca unei persoane care corespunde tuturor condiţiilor menţionate de mine anterior, în conformitate cu directiva. Regele a răspuns că el s-a informat cu atenţie asupra punctului de vedere al guvernului sovietic şi speră că va putea lua o hotărâre în conformitate cu indicaţia Guvernului sovietic. A promis că va da răspunsul în dimineaţa zilei de 2 martie, deoarece trebuie să îndeplinească toate procedurile constituţionale. Regele a subliniat în repetate rânduri dorinţa sa de a păstra pe deplin cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic. Vâşinski
A transmis, Vâşinski/ A primit: Podţerob, la 1 martie 1945, ora 23,58. S-a expediat tovarăşilor: Stalin, Molotov, Mikoian, Beria, Malenkov, Dekanozov, Secţia a IV-a Europa" (Arhivele Statutului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII, doc.5,f.21; Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, Fondul 0125- Referentura România, opis 33,mapa128, dosar 5 )

ANEXE

Anexa 1. Decret-Lege
Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de
dezastrul ţării
Art.1.- Sunt vinovaţi de dezastrul ţării :
a) Acei care au instaurat regimul de dictatură şi având răspunderea politică efectivă, au pus în primejdie securitatea statului, prin încheierea de tratate de alianţă politică cu Germania hitleristă, prin permiterea intrării armatelor operative germane pe teritoriul ţării sau prin pornirea războiului împotriva U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite.
b) Acei care militând printr-o activitate susţinută pentru o politică externă alături de Germania hitleristă, au consimţit la cedarea Transilvaniei de Nord ;
c) Acei care prin ameninţări, prin acte de teroare sau orice acţiune ilegală au urmărit să impună României o orientare politică alături de Germania hitleristă;
d) Acei care interesat s-au pus în slujba organelor de propagandă germană, activând în scopul de a înlătura şi a aservi România germaniei hitleriste.
Art.2.- Pentru faptele prevăzute la art.1 se va pronunţa una din următoarele pedepse:
a) Munca silnică pe viaţă ;
b) Munca silnică pe timp de 5-20 ani;
c) Temniţă grea de la 3-20 ani;
d) Închisoare corecţionară de la 5-10 ani.
Odată cu pdeapsa pronunţată, instanţa va putea pronunţa faţă de cel condamnat, ca despăgubiri în favoarea Statului, şi confiscarea totală sau parţială a averii acestuia, cum şi degraţiunea civică sau pierderea drepturilor politice de la 3 la 10 ani
Art.3. - Cercetarea şi instruirea vinovaţilor prevăzuţi de prezenta lege se va face de acuzatori publici, instituiţi conform legii pentru urmărirea şi sancţionarea criminalilor de război, fiind aplicabile toate dispoziţiile articolelor 4,5,6,7,8,9 şi 10 din această lege.
Art.4. Judecarea faptelor prevăzute de prezenta lege se va face de o instanţă denumită Tribunalul special pentru cei vinovaţi de dezastrul ţării.
***
Art. 11. – Acei ce vor ascunde sau vor da ajutor să fugă celor prevăzuţi în prezenta lege, vor fi pedepsiţi de acceaşi instanţă cu închisoare corecţională de la 3-5 ani.
Art. 12. – Urmărirea în baza acestei legi va trebui să se producă într-un termen de cel mult 6 luni de la publicarea legii.
Dat în Bucureşti la 20 ianuarie 1945.
MIHAI
Ministrul justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu
(„ Monitorul Oficial" , nr. 17, din 27 ianuarie 1945, p.418-419 )

Anexa 2 - Telegrama secretarului de stat interimar al SUA, Grew către reprezentantul american în România, Burton Y. Berry, privind unele puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit cărora poporul român trebuie asigurat că România va Rămâne independentă:
Washington, 24 februarie 1945, ora 10 p.m.
Departamentul a observat factorii de nelinişte din situaţia politică din România, astfel cum au fost raportaţi în telegramele dumneavoastră şi mesajele lui Schuyler. Considerăm că este de dorit, mai ales în lumina Confererinţei din Crimeea, să prezentăm guvernelor sovietic şi britanic propuneri concrete pentru consultări tripartite şi acţiuni în problemele politice majore în ţările foste satelite ale Axei, în perioada de armistiţiu, cu dorinţa de a asigura o mai mare stabilitate politică în aceste ţări şi de a stabilii condiţii care să facă posibilă alegerea liberă de către aceste popoare a formelor de guvernământ, sub care vor să trăiască.
Credem că vă poate fi folositor atât dumneavoastră cât şi lui Schuyler de a fi informaţi asupra vederilor Departamentului asupra câtorva dintre problemele mai urgente pentru a putea face cunoscută poziţia americană în diverse locuri şi prin diverse mijloace considerate de dumneavoastră ca potrivite. Sperăm să ţineţi, mai ales, seama de următoarele:
1. Poporul român nu trebuie lăsat să se îndoiască de existenţa viitoare a ţării ca un stat independent.
2. Un guvern de coaliţie, reprezentând toate grupările politice şi clasele sociale este, credem noi, cel mai potrivit mijloc de a permite o administraţie reprezentativă în actuala perioadă. Nu dorim să vedem un guvern exclusiv naţional-ţărănesc sau exclusiv al F.N-D., şi vom deplânge, mai ales, folosirea ori demonstraţia de forţă sau orice altă şicană politică pentru a aduce orice grup la putere.
3. Încercările de a efectua schimbări administrative prin mijloace de dezordine sau prin utilizarea forţei sau a intimidării nu trebuie tolerate, ci trebuie încurajat orice efort, care urmăreşte stabilirea procedurilor prin care alegerile locale şi generale vor putea fi ţinute pe baza votului liber şi secret sau prin alte mijloace democratice.
4. Nici unei grupări politice, fie comunişti sau alte elemente, nu trebuie să i se permită să poarte arme, toate instrumentele de forţă fiind lăsate doar la dispoziţia autorităţilor guvernamentale şi luându-se toate măsurile pentru a se asigura că aceste autorităţi au la dispoziţia lor forţe şi echimapent adecvat prntru a menţine ordinea internă.
5. Întrucât nu există nici un motiv pentru a crede că regele nu ar servi loial interesele ţării sale şi ale cauzei aliate, şi, mai ales în ceea ce priveşte rolul său în trecerea României de la nazişti în tabăra aliată, este greu să se găsească vreo justificare pentru atacurile împotriva lui, mai ales într-o perioadă când procedurile pentru asigurarea voinţei naţionale nu au fost încă determinate.
6. Fără a uita încurajările date românilor în privinţa statutului de cobeligeranţă de către reprezentanţii aliaţi la Moscova în timpul negocierilor de armistiţiu şi apreciind, în acelaşi timp, contribuţia României în război, credem că dorinţa României de a avea statut de cobeligeranţă trebuie luată în consideraţie cu simpatie.
7. Înţelegem dorinţa românilor de a extinde administraţia lor asupra nordului Transilvaniei, dar speranţa că realizează aceasta prin agitaţia lor în perioada operaţiilor militare active nu este nici în propriul lor avantaj, nici nu contribuie la dezvoltarea colaborării şi încrederii reciproce.
8. Deoarece este de dorit ca opinia publică americană şi, în general, mondială, să fie pe deplin informată despre desfăşurările din România, ca şi de pretutindeni, este important să fie admişi liber în ţară corespondenţii americani şi rapoartele lor să fie cenzurate numai pe baza considerentelor militare.
9. O libertate reală a presei, limitată numai de cenzura motivată militar, trebuie să fie stabilită ca acces la materialele şi înlesnirile necesare.
10. Este de dorit ca România să fie autorizată să reia comerţul cu străinătatea de îndată ce condiţiile o vor permite.
11. Înstrucţiunile şi directivele privind problemele politice nu trebuie emise în numele Comisiei Aliate de Control fără consultarea cu membri americani şi englezi ai comisiei. Este, desigur, de dorit ca o regulă generală, ca atitudinea americană în probleme ca cele tratate mai sus să fie făcută cunoscută, cel puţin, în primul rând, autorităţilor sovietice decât românilor. Veţi fi, desigur, călăuzit de cursul evenimentelor în fixarea accentului sau momentului discuţiilor dumneavoastră fie cu ruşii, fie cu românii, dar problemele de mai sus ni se par a reprezenta cea mai bună bază pentru realizarea unei politici aliate, comune în problemele româneşti.
Trimisă la Bucureşti; repetată pentru informare la Moscova şi Caserta, (Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers, 1945, vol V, Europe, pp.478-480;publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane, 1944-1947, Bucureşti, 1993,p.107)

Anexa 3 - Telegrama reprezentantului S.U.A. în Comisia Aliată de Control pentru România, C.V.Schuyler, trimisă Ministerului de Război al S.U.A. în legătură cu demisia guvernului Rădescu,
Traducere
De la reprezentanţa SUA în Comisia Aliată de Control pentru România
Către: Departamentul de război 1 martie 1945
Generalul Vinogradov a convocat aseară o şedinţă comună a principalilor reprezentanţi în Comisia Aliată de Control pentru România. El a declarat că scopul şedinţei este doar de a ni-l prezenta pe noul vicepreşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, general colonel Susaikov. El a spus că el fusese schimbat din funcţie din cauza sănătăţii sale subrede. Eu am subliniat strigenta necesitate de a se da imediat o explicaţie delegaţiei S.U.A. privind acţiunile din ultimele câteva zile ale autorităţilor ruseşti din România. Susaikov a refuzat categoric o discuţie în legătură cu aceste probleme, spunând că el doar în dimineaţa aceasta sosise de pe front şi nu putea încă să analizeze situaţia locală. Eu mi-am manifestat apoi dorinţa de a pune unele întrebări privind activitatea autorităţilor ruseşti cu rugămintea să mi se răspundă la ele cât mai curând posibil. Susaikov a acceptat să primească întrebările. Ele sunt următoarele :
1. Aş dori să mi se confirme o ştire pe care am primt-o potrivit căreia domnul Vâşinski s-ar fi aflat aici ieri şi astăzi într-o convorbire sau mai multe cu regele, el a cerut demiterea actualului guvern Rădescu?
2. Domnul Vâşinski a formulat în cadrul acestor convorbiri vreo propunere în ceea ce priveşte o variantă pentru un nou guvern?
3. Dacă s-au făcut propuneri, acestea au fost prezentate în numele Comisiei Aliate de Control sau în numele Uniunii Sovietice?
4. Ce motive pot eu prezenta Guvernului meu pentru luarea acestor măsuri fără consultarea prealabilă a reprezentanţilor guvernelor britanic şi american?
Am subliniat că dată fiind importanţa evenimentelor ce au loc sunt obligat să informez imediat Guvernul S.U.A. despre refuzul vicepreşedintelui de a discuta acum această problemă. Vicemareşalul aerului, Stevenson, a sprijinit poziţia mea. El a atras, de asemenea, atenţia asupra unei scrisori adresate domnului Vâşinski, cerând ca acesta să amâne orice acţiune până când vicemareşalul vă primii instrucţiuni de la Londra. Stevenson a atras totodată atenţia supra scrisorii sale de protest de săptămâna trecută în problema libertăţii presei şi suspendării ziarului „Viitorul". El a spus că acest protest a fost cu desăvârşire ignorat de Comisia Aliată de Control şi că „este foarte afectat de acest lucru". (Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r.693, c.472-473; The National Arhives of the United States, Franklin D. Roosevel Library, Hyde Park, New York, Presidenţial Secret Folder, Map Room Box 77.)

- va urma - footer