Revista Art-emis
Teroarea ungurească din zonele Transilvaniei încă neocupate de armata română (2) PDF Imprimare Email
Vladimir Roşulescu   
Duminică, 25 Martie 2018 14:03

Nem autonomia 2018Se cuvine să se amintească un trist episod: „Când a murit regretatul George Pop de Băseşti (Badea Gheorghe), ungurii aflând această veste, şi, cum linia frontului trecea la câteva sute de metri de sat, au găsit de cuviinţă să tragă cu mitraliera în convoiul mortuar", în 26 februarie 1919. Ura și sălbăticia acestui neam urma să se reafirme și pe parcursul celui de al doilea război mondial. Cu toate acestea românii nu au răspuns cu aceeași măsură nici pe timp de război și nici pe timp de pace.

Dintr-o altă documentare s-au cules mulțime de sălbăticii ungare și secuiești. Articolul se limitează la acestea, considerându-le mai mult decât edificatoare deși există o mulțime de alte dovezi și consemnări:

La 13 noiembrie, 1918 s-a semnat, la Belgrad, Armistițiul de pe Frontul Balcanic, între generalul francez Franchet d'Esperey, șeful armatei orientale a Antantei, și guvernul ungar. Acțiuni militare de mică anvergură au continuat pentru câteva zile în sudul Ungariei. Armistițiul a stabilit liniile de frontieră între Ungaria, Serbia și România, iar Banatul a intrat sub administrare sârbească, în pofida Convenției de la București din 1916. Crișana și Maramureșul, incluzând orașele Satu Mare, Oradea, Beiuș și Arad, ca dealtfel și centrul Transilvaniei până la râul Mureș, au fost lăsate de generalul francez d'Esperey sub administrație ungară. Ungaria era obligată de puterile Antantei să permită trupelor armatei române să pătrundă în teritoriile transilvănene la est de linia de demarcație aflată de-a lungul Mureșului. Ungariei îi era permis să păstreze doar opt divizii de armată. Trupele dezarmate urmau să se întorcă acasă. Ungurii credeau că acest aranjament ar putea deveni definitiv, pentru a le satisface visul lor al unei Ungarii mari și au continuast să se poarte ca niște stăpâni neîndurători. La comportamentul lor deja înjositor împotriva românilor s-a adăugat și sălbăticia urii împotriva celor cărora erau nevoiți să le cedeze teritorii din „Perla Coroanei". Incă nu erau convinși că vor ceda tot pământul românesc deținut samavolnic de secole, așa că și-au înăsprit regimul de teroare. Din acea perioadă scurtă de reminiscență a stăpânirii lor au rămas multe mărturii de samavolnicii.

Comuna Beliş (Iosika falva) este un sat de moţi în Munţii Apuseni, situat în spre izvorul Someşului, la o depărtare de 35 km de Huedin (jud. Cluj)... „În anul 1918 peste întreaga regiune era stăpân necontestat magnatul ungur Ioan Urmanczy, de origine armean, cu întinse legături în guvernul de la Budapesta. Proprietăţile lui se întindeau asupra mai multor comune de moţi, cuprinzând cca. 28.000 iugăre, cea mai mare parte păduri de brad de o valoare imensă. In timp ce populaţia românească îşi dădea tributul ei de sânge pe fronturi, sângerând din belşug, aruncată intenţionat în luptele cele mai grele, acasă bătrânii şi femeile erau tributarii lui Urmanczy, iobagi moderni. Alături de aceşti moţi oropsiţi, la exploatările forestiere ale lui Urmanczy şi ale societăţii forestiere « Kalotoszegi » (din Călăţele) mai munceau câteva sute de robi: prizonieri de război sârbi, italieni şi ruşi, trataţi şi mai neomenos decât populaţia băştinaşă".

In ziua de 3 noiembrie 1918 proprietarul Ioan Urmanczy aflând că înainte cu trei zile la Budapesta a izbucnit revoluţia, a părăsit castelul de la Beliş plecând la Budapesta... „Prizonierii de război de la intreprinderea forestieră din Beliş au lăsat imediat lucrul şi s-au prezentat la direcţiunea intreprinderii, cerând să li se dea alimente de drum şi să fie lăsaţi să plece acasă. Au fost refuzaţi. Furia acestor bieţi oameni a izbucnit atunci împotriva exploata¬torilor lor neomenoşi. Au dat asalt magaziei de alimente, au omorât pe magazioner, a luat fiecare din alimente cât a vrut, pe urmă au dat foc întreprinderii şi depozitului de lemn, au jefuit castelul lui Urmanczy şi a doua zi nici urmă nu mai era de ei". La Budapesta Urmanczy a format un detaşament de voluntari care cum au sosit la Beliş şi încep masacrarea moţilor învinuiţi de incendiu şi jaf. Sunt batjocoriţi şi împuşcaţi toţi cei care le-au apărut în cale.

„Grozăviile comise de detaşament au fost atât de înspăimântătoare, încât au îngrozit pe însuşi căpitanul Ditrich, care a dispus arderea cadavrelor spre a se şterge urmele masacrului oribil. Au fost sechestraţi trei ţărani din comună, care cu ajutorul unui car cu boi au adunat cadavrele şi unul dintre ei a fost forţat să le arunce în jăratecul depozitului de cherestea incendiat. Au fost aruncaţi în foc 25 moţi, între care cinci femei. Nu se ştie precis nici azi numărul celor ce au fost asasinaţi. Se ştie însă sigur, că numărul lor a fost mai mare de 45".

Iată cum a povestit momentele de groază trăite bătrânul Todea Gheorghe Dadu (64 ani) : „Mergând cu soldaţii după mine, de-a lungul drumului am văzut cu groază oameni din sat şi străini împuşcaţi şi rezemaţi de stâlpi. Unii dintre ei aveau câte o sticlă în mână pe care le-o pusese în mâinile lor soldaţii, după ce i-au împuşcat, bătându-şi astfel joc de ei. Am sosit la locul unde astăzi se găseşte crucea. Atunci în acel loc ardea o magazie şi un jăratec înalt de un metru răspândea o căldură ca în iad. Căpitanul a trimis prin comună un car că să adune pe cei împuşcaţi. Ne-au adus 25 de cadavre. Căpitanul s-a răstit la mine: Pe aceştia ai să-i arunci în foc, sau vei fi şi tu împuşcat. Într-o clipă mă trecuseră fiorii morţii. Cadavrele pline de sânge mă făcură să mă gândesc, la copiii mei, care puteau rămâne orfani dacă mă împotriveam. Tremurând, şi ne mai ştiind ce fac, am luat unul şi l-am aruncat în foc. În căldura îngrozitoare, corpul nefericitului s-a umflat într-o clipă, apoi a început să sfârâie şi în câteva momente s-a răspândit un miros pe care n-am să-l uit niciodată... care m-a scos din minţi de groază. Am luat apoi al doilea, apoi pe al treilea corp. Unii dintre ei mi se părea că mai mişcau. Ezitam. În momentul următor simţii în coaste vârful ascuţit şi rece al baionetei. Am ridicat corpul, am întoprs capul în altă parte şi i-am dat drumul în jăratec. Mi se părea că mai aud un geamăt slab, apoi sfârâitul cărnii care ardea. Aşa am aruncat în foc 25 de cadavre. în urmă au mai fost aruncate în jăratec şi altele".

Neagu Nicolae (de 71 ani) mărturiseşte că: „înainte de a fi aruncaţi în foc, morţii au fost jefuiţi de soldaţi. Li s-au luat banii, ceasurile, hainele şi cizmele mai bune... Soldaţii au continuat să jefuiască pe urmă şi pe la casele oamenilor. Aproape de la toate casele au furat câte ceva. Pentru ca să fure mai lesne înspăimântau lumea, trăgând focuri de armă. Când toţi fugeau îngroziţi la pădure, veneau soldaţii şi tâlhăreau. Lui Neagu Onuţ al Simi i-au furat porcii, hainele şi cismele noi din cui. Tot aşa la Tripon Nicolae al Gligii i-au furat tot din casă, au spart lăzile încuiate şi au luat tot ce era mai de preţ".

Din Bihor, Roman Ciorogariu se adresa Conferinţei de Pace de la Paris cu următoarea doleanţă „Toată lumea e plină de ştiri alarmante despre stările din Biharia. Fie-ne permis şi nouă, legitimilor reprezentanţi ai poporului românesc, din acest comitat, să dezvăluim adevărata stare din Biharia, ca să se curme abuzul ce se face [...] Ca din senin ne-am pomenit cu trupe neregulate ungureşti, în diferite culori, dar toate înarmate şi îmbrăcate bine, mai presus de toate turmentate contra românilor [...] S-a început goana după preoţi şi învăţători români, după steaguri româneşti şi jafuri şi omoruri înfiorătoare. Vizuinile munţilor şi oraşelor s-au umplut de preoţi şi intelectuali refugiaţi, cum au scăpat din ghiarele acelor bande, într-o cămaşă şi o haină, expuşi boalelor, de spaimă şi de frig şi pieirii".

Din lipsă de spaţiu nu se pot cita toate sursele bibliografice, trebuind a se rezuma prezenta expunere doar la lucrarea „Calvarul Bihorului". Se pot extrage din această lucrare numele martirilor, pe localităţi.
Bălnaca (com Şuncuiuş). Ţăranii Gheorghe Groza şi Mitru Ungur au fost puşi să-şi sape groapa, apoi i-au împuşcat. În Bălanca şase ţărani au fost puşi să-şi sape groapa şi împuşcaţi deasupra ei
Beiuş. Dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş. În noaptea de 7; aprilie 1919, fură ridicaţi de la casele lor, şi cu un tren special, format numai pentru ei, au fost duşi în satul Lunca, la 19 km depărtare de Beiuş, şi în cursul acelei nopţi, mutilaţi în modul cel mai neomenesc, cu ochii scoşi şi capetele zdrobite; încă vii fură aruncaţi, într-o groapă săpată în albia pârâului Vărzarilor, ce curge sub grădinile gospodarilor din Lunca. Dezgropaţi după sosirea armatei române, erau înfiorător maltrataţi. Ceafa şi aproape corpul întreg a fost zdrobit într-un mod bestial. Creer, oase, păr şi sânge, erau amestecate. Mâna dreaptă (a lui Ciordaş) era frântă în mai multe locuri iar ochii erau scoşi".
Beliu (com. jud. Arad). În ziua de 4 nov. 1918, locuitorul Mateoc Nicolaie, tată a 3 copii, a fost împuşcat pe podul din mijlocul comunei, de către comandantul gardei maghiare, Mezei Silard (român ungurizat, învăţător în sat).
Beznea (Delureni, com. Bratea). A fost ucis Brânduş Mihai, ţăran, în etate de 45 de ani, pentru că n-a voit să dea căruţa bolşevicilor.
Bârtin (com. Vadu Crişului). A fost împuşcat judele comunal (primarul) Dumitru Bolojan. Vina: "se împotrivise soldaţilor bolşevizaţi care rechiziţionau tot ce găseau în sat".
Bojei. La 8 febr. 1919, baionetele călăilor au însuliţat trupul învăţătorului şi teologului Vasile Filip. Patul puştii îi sfarmă oasele. Schingiuitorii îl batjocurau: "strigă Trăiască România Mare". Glasul stins al martirului şoptea "Trăiască România Mare!"
Bratca: Ţăranii fruntaşi David Ţepele şi Dumitru Ţepele săpau o groapă în care gândeau să-şi ascundă averea. Surprinşi de soldaţii unguri li s-au tăiat urechile şi nasul. Coşul pieptului a fost străpuns cu baioneta şi au fost îngropaţi pe jumătate vii. Au fost acuzaţi că sapă tranşee pentru români, au fost îngropaţi într-o groapă de nisip cu picioarele afară.
Câmp (azi la oraş Vaşcău). Fruntaşul Vasile Radac a lui Ionuţ, întorcându-se acasă de la târgul din Vaşcău, fu împuşcat de unguri.
Câmpanii de Jos. Au fost împuşcaţi ţăranii Tănase Pele-Puiu şi Tănase Pele-Bibu la 11 nov. 1918, după ce au fost batjocoriţi, au fost duşi pe hotar şi împuşcaţi ca nişte câini.
Câmpanii de Sus. Au fost împuşcaţi ca şi cei din Câmpanii de Jos (şi odată cu ei) Ion Pele a Neamţului şi Ilie Cismaş al Naşului
Ceica. În gară, licenţiatul în litere Sever Alexandru Pele, locotenent în rezervă, care a organizat garda naţională din Tinca, a fost crunt bătut de secui. Trupul ciuntit n-a rezistat. A murit în clinica din Cluj
Ciutelec (sat. com. Tenteu). Teodor Mogdaciu, ucis în curte la jupân Itic, şi Ioan Sorca, împuşcat sub ochii familiei.
Cristiorul de Jos. Au murit, bătuţi fiind de secui: Filimon Dolog a Creţului şi Mihai Dolog.
Cristiorul de Sus. Fetiţa Elene Tomşa a Ionuţului-Hundroaie, de 14 ani, a fost împuşcată pentru că îşi apărase cinstea. Ducându-se la moară fu surprinsă în drum de secui, în vinerea Floriilor, din anul 1919. Românca ştiu să-şi apere cinstea cu un adevărat eroism şi scăpând din mâinile lor fu luată la ţintă şi doborâtă.
Dijir (la com. Abram, jud. Bihor). La 1/14 faur 1919, soldaţii săcui sub conducerea ofiţerilor l-au bătut şi împuşcat pe preotul greco-catolic. Mihaiu Dănilă şi după ceea i-au devastat casa.
Finiş. Gheorghe Palcuţ a fost delegat al sătenilor dim Finiş la Alba Iulia, primarul comunei a fost omorât de unguri. Om de carte, rătăcit speriat prin codrii, urmărit ca o fiară sălbatică. Bolşevicii l-au chemat în sat sub cuvânt de onoare că nu i se va întâmpla nimic. L-a adus, desigur şi dorul celor 3 copii mici. Dar în ziua de 17 aprilie 1919, fu împuşcat pe loc, imediat după prezentare. Mergea cu soţia să facă târguieli de Paşti, la Beiuş... prin înscenarea unui tărcăian cu numele Ioan Gyuli, este prins de soldaţii secui-bolşevici şi executat.
Haieu (Sânmartin Oradea). În acest sat a fost asasinată Maria Bara... pentru că era româncă şi a vorbit româneşte.
Hotar (com. Ţetechea). Morarul Moise Grec a lui Dinuţ, originar din Seghişte, om cu vază, ştiutor de carte, sfătuitorul şi îndrumătorul sătenilor, fu ridicat în ziua de 10 nov. 1918 de la casa sa, dus lângă Criş şi împuşcat.
Lugaşul de Jos. Garda maghiară s-a răzbunat asupra familiei Ilea, care trimisese un delegat la Alba Iulia. În luna dec. 1918 ungurii se răzbună pentru faptele harnicului student Ilea Teodor... care s-a întors de la Alba-Iulia. O ceată de gardişti unguri l-au legat pe tatăl Ilea Teodor pe fii săi Teodor, Gavril, Dumitru şi Florian. I-au lovit cu baionetele. În urma acestor lovituri tatăl Teodor a murit. În ziua de 18 aprilie 1919 tânărul fruntaş Bica Florian, de 34 de ani, a fost pus la ţarină de bolşevicii aflaţi în retragere, aceştia au voit să-i ia caii omului, tânărul s-a opus, din cauza asta bolşevicii s-au revoltat şi prin lovituri de baionete şi împuşcare au ucis pe bunul om şi caii lui.
Mădăraş. Fu împuşcat în căruţa sa cu care ducea lemne de foc acasă, Iosif Silaghi Oargă.
Nimăeşti (com. Curăţele). A fost executat în grădina Cazărmilor - din Beiuş - flăcăul Constantin Cucu din Nimăieşti.
Olcea. La 11 nov. 1918 s-a tras în populaţie şi au rămas doi morţi şi mai mulţi răniţi.
Păntăşeşti (com. Drăgăneşti). Ungurii din Tărcaia, oameni de încredere ai soldaţilor secui stabiliţi în regiune, au dat foc comunei Drăgăneşti, au încercat să facă acelaşi lucru şi la Totoreni, iar cu puţin timp înainte de trecerea armatei române în zonă au pătruns în localitatea Păntăşeşti unde au tăiat sânii femeii Iovan Ana, care în urmă a fost ucisă prin plumb.
Pocei. În 3 martie 1919, pe trenul care pleca din Pocei spre Oradea, Mihai Feruţ, locuitor din Pocei a vorbit cu un român în tren româneşte. Soldaţii maghiari înţelegând că el vorbeşte româneşte, l-au atacat şi bătut cu patul puştii în urmă au deschis fereastra şi la comandă l-au dat pe fereastră afară din tren când mergea trenul cu cea mai mare viteză. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu el.
Poieni. Ţăranul Gheorghe Tămaş numai cu o mână (era invalid de război) a fost îngropat în pământ până la gât şi împuns cu baionetele, iar când mai era o slabă licărire de viaţă în trupul său i-au adus părinţii ca să fie împuşcat înaintea lor.
Poiana. Micula Pătruţ a popii zis Hopa, fu împuşcat. Vitele i s-au furat şi tăiate pentru bolşevici.
Satu Barbă (co. Abram). Aici au fost schingiuiţi românii Farcaş Ioan şi Chergi Ioan.
Sălişte de Vaşcău. Au fost împuşcaţi olarii Toma Petrişor a Hucului şi Gheorghe Tulran a Dighii. Fiind duşi la târg cu oale, au fost prinşi şi împuşcaţi lângă Lazuri de Hălmagiu, unde mai târziu au fost găsiţi de păstori şi îngropaţi.
Sânlazăr. Fruntaşul sătean Florian Popovici a fost asasinat în modul cel mai odios de către garda ungurească bolşevică. I s-au împlântat baionetele în umeri şi coaste şi a fost hărţuit şi purtat pe uliţi până la nesimţire, apoi împuşcat în curtea sa, în faţa soţiei şi a copiilor micuţi, faptul că a crezut în venirea românilor pe plaiurile lui, încingând la brâu tricolorul românesc.
Sebiş (de Beiuş). Ioan Pop a lui Osel, voind să meargă la moară, la Negru. În comuna Drăgăneşti, s-a întâlnit cu armata ungară, a fost împuşcat şi a doua zi a murit.
Sighistel. Primii patru români de aici, ucişi: Sofron Baicu, Teodor Pele, Macsim Zoica şi Sandre Zoica. Au urmat Ştefan lui Simion, din Băiţa omorât de o schijă de grenadă, Ghergar Vasile, tot din Băiţa împuşcat, Paşca Ilie a Ciontului în vârstă de 60 de ani, omorât de gloanţele, lângă gospodăria s-a făcută scrum, Tuduc Costan a Licuţii, de 73 ani, împuşcat şi ars cu casă cu tot, Boldor Vasile, ars de viu cu casă cu tot, Boldor Măriuca, arsă de vie, Roman Măriuca, arsă, i s-a găsit numai cenuşa şi câteva oase, Haneş Ileana, de 60 de ani, împunsă cu baioneta şi arsă, Paşca Anisie a lui Costi, împunsă cu baioneta şi arsă.
Sohodolul de Vaşcău. La 17 aprilie 1919 este ucis Ştefan Stoiţa a Marcului de către unguri şi secui care se retrăgeau din faţa ofensivei române.
Iliad. A fost ucis un ţăran.
Tărcaia. În sâmbăta Paştilor, 19 aprilie 1919, când între trupele române şi unităţi ale armatei ungare-secuieşti se dădeau lupte pentru Tărcaia, a fost ucis un căpitan român de către bolşevicii din Tărcaia.

Ţeţechea. A fost împuşcat Teodor Corb, iar mama sa Gui Rusandra şi fiul Gaşpar au fost străpunşi cu baioneta.
Ţigăneşti. A fost asasinată femeia lui Ioan Hogea.
Vaşcău. Nicolae Bogdan, om cu şcoală, directorul băncii "Şoimul" fu ucis lângă Lunca".

„La Făget, un mare centru româneac al Banatului, un aeroplan unguresc a aruncat bombe asupra românilor care ţineau o adunare naţională în piaţa satului şi a făcut un adevărat masacru: « peste 100 de oameni au fost ucişi » ".

Masacrele au început chiar în cursul lunii noiembrie 1918, sub pretextul restabilirii ordinii publice... În cele 300 de omoruri săvârşite în judeţul Arad, din noiembrie 1918 până în februarie 1919. Toate victimele au fost români, ucişi de unguri... Execuţii în masă au avut loc şi în comunele Chereluş, Covăsânţ, Curtici, Giurcuţa ş.a. Istoria a decis, însă, să-i pedepsească pe ultimii barbari ce au invadat Europa și nu au mai plecat, ne mai găsind loc în occident. Intre 13–20 noiembrie 1918, trupele românești au ocupat mai multe trecători montane importante de la granița de nord-est a Ungariei, intenționând să ocupe aproximativ 1/4 din teritoriul Transilvaniei pentru a-l trece sub administrație românească temporar, așa cum a fost permis prin armistițiul de la Belgrad din 13 noiembrie 1918. Ungaria și-a retras din trupe pentru a se conforma armistițiului. Au avut loc confruntări izolate cu poliția militară ungară.

In noiembrie 1918, de-a lungul unui interval de 12 zile, s-au ținut alegeri pentru Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria. Cei 1,228 de membri sunt aleși câte 5 din fiecare district electoral stabilit în 1910 (600 de membri în total), respectiv 628 de reprezentanți ai diferitelor organizații sociale, profesionale și culturale (cler, uniunui profesorale, armată). Entuziasmul local a crescut, pe măsură ce sunt înaintate cereri precum reforma agrară, votul universal și posibila unire cu România.
La 25 noiembrie, 1918, armata română a ocupat orașul Târgu-Mureș.
La 28 noiembrie, 1918, cei 100 de membrii aleși în Congresul General al Bucovinei emit o rezoluție de unire necondiționată cu Regatul României. Deputații români (74), germani (7) și polonezi (6) au votat pentru, în timp ce cei 13 deputați ucrainieni s-au retras înaintea votului final.

Grafica - I.M.

footer