Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Iosif Niculescu (+)   
Duminică, 25 Februarie 2018 11:56

Cotul Donului„M?car unul dintre cei c?zu?i, acolo, la Cotul Donului, î?i are moa?tele de sfânt !"

Iosif Niculescu, s-a n?scut la 27 septembrie 1914, la Bucure?ti. Între 1921 ?i 1924 înva?? la ?coala „Dora D'Istria" de pe lâng? Biserica Silvestru, la fel ca tat?l ?i bunicul s?u. În 1932 a absolvit Liceul „Cantemir Vod?". Între 1932 ?i 1938 studiaz? la Facultatea de Medicin? din Bucure?ti. În 1941 este mobilizat ?i trimis pe front în Basarabia. Serve?te la Spitalul 4 de Campanie din Odesa ?i ca medic de batalion la Regimentul 22 Infanterie - Târgovi?te. În perioada mai-septembrie 1942 parcurge pe jos drumul de la Tighina pân? la Cotul Donului. Particip? la toate luptele purtate de Armata Român? pe Frontul de Est pân? la ruperea frontului în 19 noiembrie 1942. Se întoarce în ?ar? în 1943. D? concurs de secundariat în Bucure?ti ?i lucreaz? la Spitalul Brâncovenesc. În iulie 1943 este mobilizat din nou ?i trimis ca medic de batalion în Moldova, lâng? Târgu Frumos. Scap? cu bine din ofensiva ruseasc? din 1944. Dup? 23 august 1944 este concentrat la Mizil ?i apoi demobilizat, considerându-se c? ?i-a f?cut datoria fa?? de Patrie.

Lucreaz? o vreme ca medic secundar în Bucure?ti, la Spitalul Brâncovenesc, la clinica chirurgical? a prof. Iacubovici. Nu prime?te post în Bucure?ti deoarece refuz? s? devin? membru al Partidului Comunist dar ?i pentru c? luptase pe frontul de Est. În 1949 este nevoit s? plece din Bucure?ti ?i va lucra 30 de ani la Spitalul Racovi?? din Mioveni, lâng? Pite?ti. Vreme de 30 de ani va fi permanent persecutat pentru c? nu abdic? de la principiile sale: credin?a în Dumnezeu ?i voin?a de a nu deveni niciodat? membru de partid. I se refuz? pân? ?i materialele medicale strict necesare: catgut, pansamente ?i instrumente sterile. Din lips? de catgut, începe s? creasc? viermi de m?tase pentru a folosi firele de m?tase la coaserea pacien?ilor dup? opera?ie. În 1979, împotriva voin?ei sale, este obligat s? se pensioneze. Dup? 1980, dl. Dr. Iosif Niculescu se întoarce la Bucure?ti ?i devine discipol al preotului Constantin Galeriu. Face cercet?ri la Biblioteca Academiei Române, în special în domeniul istoriei ?i al religiei.

Iosif Niculescu - 98 de ani împlini?i (27 septembrie 1914-14 septembrie 2012)

Eu sunt n?scut înainte de schimbarea calendarului. Adic? la noi calendarul s-a schimbat în 1921, iar eu sunt n?scut în 1914, era pe vremea aia stilul vechi. Diferen?a dintre stilul nou ?i stilul vechi este de 13 zile. Nu se poate s? nu existe o leg?tura între mi?carea astrelor ?i soarta omului pe p?mânt. Acum, când suntem în epoca radia?iilor, ne d?m seama c? fiecare astru emite ni?te radia?ii, care nu se poate s? nu impresioneze fiin?a uman?, nu se poate s? nu fie lucrul acesta. Biologia spune lucrul acesta. Atunci, la 14 septembrie 2012, cu 13 zile înainte de 27 septembrie...

Iosif Niculescu, omul care a f?cut prima opera?ie pe cord deschis în România.

Da, am scos un glon? din ventriculul drept. Individul a fost împu?cat, la o be?ie cumplit?, în partea dreapt? a lui, ?i glon?ul a intrat pe la baza toracelui, a trecut prin ficat, a trecut prin unghiul colic al intestinului gros, a trecut prin polul superior al rinichiului, a trecut prin stomac ?i a ajuns în inim?; ?i s-a oprit în ventriculul drept. ?i patru luni de zile, dup? ce i-am cusut ficatul ?i intestinul, nu g?seam glon?ul. L-am dus la radiologie ?i hai s? ne uit?m pe toat? burta. Când vedem, era înfipt în inim?. Cum pulsa inima, glon?ul se mi?ca în ritm cu ea, era b?gat în mu?chiul inimii. L-am operat la Spitalul Brâncovenesc. La Clinica a treia Chirurgical? a profesorului Iacubovici. Dup? ce am f?cut fotografii, am precizat exact locul, am studiat literatura respectiv? ?i l-am operat. Am deschis cordul ?i se vedea vârful glon?ului; dac? ar fi intrat complet glon?ul în cavitatea cardiac? s-ar fi mi?cat cu totul altfel, dar el se mi?ca în ritm cu inima. Vârful glon?ului era în cavitatea cardiac? ?i cap?tul era chiar la suprafa?a mu?chiului. L-am scos, a fost un val de sânge uria?, c? era ventriculul, apoi am cusut. A f?cut ni?te complica?ii, pericardit?, dup? opera?ie, dar s-a f?cut bine. ?i ca un indiciu c? a fost complet ref?cut, s?-mi fie iertat ce am s? spun acuma, când a plecat, zice:
- Domnule doctor, m? simt foarte bine.
Îl întreb:
- De unde ?tii?
Zice:
- M? scuza?i, m-am culcat cu toate surorile.
Era un b?iat dr?gu? ?i nostim. L-am reîntâlnit, întâmpl?tor, în Pia?a Unirii din Bucure?ti, el era din Jilava, vindea zarzavaturi ?i m-a recunoscut. L-am întrebat cum se simte ?i zice:
- Foarte bine. Avea aprope 70 de ani, deci supravie?uirea a fost de mai bine de 30 de ani.

La ceas aniversar, profesorul Vasile ?oimaru care a ajuns la Cotul Donului în anul de gra?ie 2012, i-a adus medicului Niculescu fotografii dintr-un loc în care medicul a tratat r?ni?ii, un loc care, în istoria României, este considerat a fi legat de un mare dezastru suferit de trupele române?t. ?i a supravie?uit.

Mi-a r?mas întip?rit? în memorie geografia locului ?i numele câtorva localit??i dimprejur cu pozitia strategic?. Într-un concediu al meu din timpul r?zboiului am locuit în casa unui ofi?er de Stat-Major. El avea c?r?i de strategie militar? ?i le-am citit pe toate. ?i stiam strategia lui Napoleon, strategia lui Hanibal, le ?tiam pe toate. ?i zic, s? vedem ce strategie au aplicat ru?ii pentru c? în locul unde ne-am dus noi, la Kletskaia, era strategic, era sus pe o în?l?ime ?i acolo se închidea un cap de pod pe care ru?ii l-au p?strat peste Don. ?i la acest cap de pod, la poalele lui, jos, au f?cut un pod de fier subacvatic, care de la suprafa?a apei nu se vedea, c? ai no?tri cu avia?ia, cu lunete nu vedeau pe unde treceau noaptea tancurile, se auzea vorbindu-se ruse?te, ?i zgomote de tancuri, ?i ziua nu vedeam peste ap? niciun pod[1]. ?i au strâns în capul ?sta de pod o armat? extraordinar?.

În momentul în care ne-au atacat, propor?ia de trupe era unu la ?apte, erau ?apte ru?i împotriva unui român, ceea ce era un lucru grav de tot. Noi am f?cut acolo ni?te preg?tiri. Pe linia de ap?rare a ru?ilor, de 20 de km, o divizie german? de infanterie a fost complet decimat? ?i n-au reu?it s? cucereasc? cap?tul ?la de pod. ?i ne-au dus pe noi. Eu eram medic la un batalion de sacrificiu, batalion de infanterie u?oar?. ?i ne-au pus pe noi pe linia întâi, s? atac?m aceast? Kletskaia, care era sus, pe deal. La 22 septembrie 1942, de diminea??, s-a început preg?tirea cum e obiceiul de artilerie ?i au intrat b?ie?ii no?tri în ora?, dar dac? erau unu la ?apte, i-au dovedit ru?ii ?i au început s? se retrag?. ?i eu eram al?turi de telefonistul batalionului, care ?inea leg?tura între linia întâi ?i spate, ?i a venit un glon? ?i l-a omorât, iar eu am r?mas cu telefonul. ?i atuncea am dat telefon la divizie, la comandament, s? ne trimeat? repede ajutor pentru c? pierdem lupta. ?i mi-a r?spuns - tot ce spun acuma voi da socoteal? la Dumnezeu -, mi-a r?spuns un c?pitan care era ?eful biroului 2, biroul de informa?ii ?i contrainforma?ii, care era francmason. A spus c? nu avem trupe ca s? v? ajut?m ?i atunci a trebuit s? ne retragem.

În 2-3 ore, din 930 am mai r?mas 32, restul, mor?i ?i prizonieri. ?i atuncea, retr?gându-ne, eu am v?zut c?m??ile de la proiectilele de brand 120 mm, adic? cel mai mare calibru, care au fost o groz?vie pentru c? f?ceau explozie ?i fragmentele de metal nu s?reau în sus, ci lateral, ?i cine era pe al?turi culcat îl lovea; mai bine era s? fii în picioare decât culcat. ?i c?m??ile de la proiectilele de brand, de culoare galben? prezente acolo nu explodau. Asta este constatarea mea. Am început s? cercetez, s-a scris ?i în presa comunist? dupa aceea. La arsenalul Armatei, unde-i acum Casa Poporului, erau agen?i secre?i comuni?ti care nu b?gau exploziv în proiectile ?i proiectilul nu avea decât capsa de pornire ?i atât. Atuncea noi am f?cut preg?tire de artilerie f?r? niciun efect. Efectul ar fi fost colosal, linia întâi a ru?ilor ar fi fost distrus? c? a fost un bombardament colosal,Cruce Rossoska Stalingrad aveam patru ?evi ?i repede se b?gau proiectilele; era un ritm extraordinar.

Am cucerit obiectivul dar n-am reu?it s?-l men?inem. Batalionul meu a fost nimicit ?i de la divizia 13, de care apar?ineam, c?pitanul era din Cluj, nu a vrut s? ne dea ajutor. ?i atunci mi s-a trezit o b?nuial?, pentru c? atacul din 19 noiembrie de la Cotul Donului nu a ?inut seama, c? sunt ni?te reguli la armat?, ?i anume, c? întâi începe preg?tirea de artilerie grea, dup? aceea începe artileria mai u?oar? ?i dup? aceea pornesc tancurile înso?ite de infanterie la atac. La 19 noiembrie s-a început preg?tirea de artilerie grea, cu proiectile de 150 mm, care f?ceau o gaur? în p?mânt cât casa asta.

Pe atunci eram sublocotinent, am ajuns colonel cu timpul. ?i au pornit atacul odat? cu preg?tirea de artilerie ?i înaintarea tancurilor. Încât, timpul de 2-3 ore, în care, de obicei, se preg?teau cei ataca?i, nu a mai existat. Tunurile ruse?ti tr?geau ?i ne-am trezit cu tancurile lor pe linia noastr?. ?i spre mirarea ?i spaima mea, au trecut de linia pe care erau plasate mine anticar; sunt ca ni?te ligheane cu capac, în?untru se pune exploziv, trotil, deasupra au o capsa mic? ?i, când trece ceva deasupra, explodeaz?. Are trotilul acesta o for?? extraordinar?.

Fotografiile f?cute de Vasile ?oimaru, acum, dup? 70 de ani de la momentul relat?rii trimit spre anii grei ai r?zboiului : aici este Kletskaia, aici este dealul unde st?teau românii, iar în vale erau ru?ii. Aici era o cazemat?, unde st?teau doi osta?i români ?i controlau valea. Aici acum este ridicat un monument al ru?ilor. Ei spun c? doi ru?i s-au aruncat peste cazemat? dar nu au putut s? sparg? atunci frontul, l-au spart mai târziu. Aici mai este un tanc distrus de c?tre români, era tancul cel mai modern, de atunci, al ru?ilor, a c?rui fabricare era sprijinit? de c?tre americani. Speciali?tii no?tri ?i cei germani au demontat motorul ?i au g?sit lag?rele de la tancurile T-34, care erau dintr-un aliaj american. Acest aliaj permitea motorului s? duc? benzin?, bombe etc. la distan?a de 300 km dus ?i 300 km întors. Unul dintre ofi?erii nem?i, care era un sas din Codlea, îl chema Raimar, mi-a zis:
- Domnule doctor, am pierdut r?zboiul. Uite le-au dat americanii ceea ce noi de trei ani c?utam s? fur?m de la americani, secretul aliajului ?sta care rezist? la tot, ?i uite le-a dat ru?ilor secretul, am pierdut r?zboiul.

?i ru?ii au fabricat aceste tancuri care au dep??it cu 100 km pe cele nem?esti. Cu aceste tancuri au rupt ru?ii frontul la Gromki, a?a se numea satul din preajma localit??ii Kletskaia... Gromki era un c?tun care acum nu mai exist?, a fost ?ters de pe fa?a p?mântului, nici pe hart? nu mai exist? punctul dat. Nici biseric? nu exist? pe aproape, au distrus-o bol?evicii. Acolo, unde era biserica, în dreapta erau mormintele osta?ilor no?tri. ?i era un mormânt mai mare decât blocul ?sta în care locuiesc, un mormânt de 30 de metri lungime ?i 20 metri în l??ime. Acolo au fost îngropa?i mor?ii de la Divizia 11, 13 ?i 14. ?i preotul Popescu, era din ?tef?ne?ti, Arge?, st?tea la marginea gropii uria?e ?i citea rug?ciunile. ?i i-am spus:
- Hai, p?rinte, c? se v?d ru?ii!
?i el zice:
- Domnule doctor, n-am terminat rug?ciunile. Era un om con?tiincios ?i l-au luat ru?ii prizonier. A murit acum doi-trei ani.

Eu am fost medic, dac? a-?i auzit, la Racovi??, unde-s Coliba?ii. Lâng? Coliba?i e un spital rural, c? eu dac? am fost pe front în R?s?rit, ru?ilor, comuni?tilor, dup? ocupa?ie nu le-am convenit, mai ales c? am refuzat s? devin membru de partid comunist, m-au alungat din Bucure?ti. Am avut concurs de medic primar, am fost asistent universitar ?i nu puteam s? fac nimic, ?i atunci mi-am dat seama c?, dac? sercretarul de organiza?ie te punea pe list?, era condamnare la moarte. A?a se f?cea; te împu?ca, te punea pe drum cu pancardul ?la la cap, c-ai furat de la cooperativ?. ?i mi-am dat seama ?i am fugit din Bucure?ti. ?i m-am dus la un spital rural, unde am înfiin?at sec?ia de chirurgie, ?i am lucrat acolo. În felul ?sta am sc?pat cu via??, c? altfel m? omorau aicea. Batalionul din care f?ceam eu parte, ca medic, era din Târgovi?te. ?i mul?i veneau la mine, la Racovi??, la consulta?ie; veneau de la Pite?ti, de la Târgovi?te, ?i am putut s? mai iau informa?ie despre ei. Nu am pierdut leg?tura cu ace?ti oameni. De exemplu, c?pitanul nostru, comandant, a avut ?ans?. Când a strigat: „Înainte, b?ie?i!", i-a intrat un glon? pe gur? ?i i-a ie?it prin spate. ?i n-a avut nimica, domnule, cu mila lui Dumnezeu... Acest Popescu era preot la ?tef?ne?ti. A sc?pat din prizonierat dup? câ?iva ani, m-am dus la el, mi-a povestit ce a îndurat el în prizonierat ?i cum a sc?pat cu via??. ?i acum câ?iva ani a murit; era ni?el mai în vârst? ca mine.

Vasilel ?oimaru a fost la Cotul Donului, apoi, de la Chi?in?u, a ajuns la Bucure?ti, special pentru ziua aniversar? - 27 septembrie - a doctorului Iosif Niculescu.

Vasile ?oimaru : În vara trecut? am mers la aromânii din Albania ?i Grecia, apoi, trecând prin Chi?in?u, m-am odihnit câteva zile, dup? care am plecat spre Stalingrad, azi Volgograd. Scopul principal era s? ajung la Cotul Donului a doua oar?. Prima dat? am fost cu trei ani în urm?, în 2009. Atunci am fost la Kalaci pe Don, în sudul Cotului, dar, dup? aceea, la începutul anului 2012 am privit filmul „Eroism ?i jertf? pe Frontul de Est" realizat în 2010 cu participarea eroului nostru, Iosif Niculescu...de Funda?ia Cre?tin? „P?rintele Arsenie Boca". O minune de film! Ascultând povestea Dumneavoastr? despre Cotul Donului, mi-am zis c? vara aceasta mai merg o dat? acolo. Nu ?tiam cum s? v? g?sesc, nu ?tiam nici telefonul Dumneavoastr? ca s? precizez ni?te detalii, ?i am plecat. Am ajuns acolo pe data de 17 august. Toat? vara n-a plouat, adica trei luni de zile n-a c?zut un strop de ap?, ?i când am intrat în Kletskaia s-a pornit o ploaie, am crezut c? s-a spart cerul, nu puteam deschide u?a la ma?in?. A ?inut 45 de minute, încontinuu. Când s-a terminat ploaia ?i am vrut s? deschid u?a a intrat apa în ma?in?. Acesta a fost un moment de neîn?eles pentru mine, pentru c? toat? vara n-a plouat ?i, când ajung acolo, adic? un român ajunge dup? 70 de ani acolo, s-a pornit a?a o ploaie toren?ial?. Dar nu s-a întâmplat numai acest lucru.

Când s-a terminat ploaia ?i s-au scurs apele de pe dealuri m-am urcat pe dealul unde st?teau osta?ii români în 1942, am f?cut o cruce dintr-un copac uscat, am legat-o cu scotch ?i i-am pus un tricolor (o poz? cu Tricolorul din albumul meu), ?i am pus-o acolo, pe un vârf de deal. Mi-a venit ideea aceasta târziu, trebuia s? fac aceast? cruce la Chi?in?u. Când mi-a venit ideea cu copacul m? gândem la tricolor, port un tricolor în masin? permanent, dar de data aceasta nu-l aveam cu mine, ?i atunci mi-am amintit c? am o poz? cu „Tricolorul Independen?ei" în primul meu album, „Poeme în imagini", am rupt foaia din album ?i am prins-o de cruce cu scotch. Am f?cut o poz?, am deschis un coniac ?i am b?ut un pic în memoria celor 150 de mii de români care s-au pr?p?dit în creta de la Cotul Donului, în Stepa Calmuc? ?i la Stalingrad, am l?sat sticla de coniac acolo, lâng? cruce, ?i am început s? strig de bucurie c? am ajuns ?i am f?cut lucrul acesta, c? am pus o cruce acolo. Dac? m? auzea sau m? vedea cineva credea c?-s un nebun. Eram cel mai fericit om din lume. Iar Roxana de la „Radio România Interna?ional" tocmai în ziua aceea s-a m?ritat. I-am trimis un mesaj-S.M.S. de felicitare, prin telefon, de la Cotul Donului: „Felicit?ri ?i cas? de piatr?, de la Cotul Donului! Detalii, când revin în Patrie". ?i iat? c? i-am vorbit ast?zi aici în Bucure?ti, despre acele detalii promise la Cotul Donului...

Când ie?eam din Kletskaia, întâmpl?tor m? uit la kilometraj: ?i acolo se vedea num?rul... 1942! Deci, în anul tristei anivers?ri a 70 de ani de la marea tragedie româneasc? din anul 1942 de la Cotul Donului, f?cusem exact 1942 km de la Chi?in?u, ocolind prin Poltava ?i Harkov, pe urmele lui Dimitrie Cantemir, ale lui Alexandru Hâjdeu, tat?l, ?i ale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, fiul, pân? la locul acelei mari tragedii... Am fotografiat aceste cifre/acest num?r, pentru c? mi-am zis c? n-o s? m? cread? nimeni... Pe urm? m? uit în zare s? v?d întinsurile proasp?t arate ale stepei Donului, în speran?a s? v?d printre brazdele întoarse de plugurile ruse?ti vreo gr?mad? de oase române?ti... N-am v?zut a?a ceva în acel loc. În schimb am observat culoarea acelor brazde: era ro?ie ca drapelul neokominterni?tilor de la Chi?in?u sau ca solul vulcanic pe care l-am v?zut la aromâni, la fra?ii no?tri din Balcani. Aveam impresia c? acea culoare a r?mas de la sângele v?rsat din venele celor 150 de mii de osta?i români, c?zu?i la Don, în septembrie 1942 -februarie 1943. Desigur, n-am uitat s? fotografiez, ca m?rturie, ?i acele brazde ro?ii... am poze de la Morozovskaia ?i de la Surovikino pe râul Cir. Toate locurile despre care vorbi?i Dumneavoastr? în film le-am fixat fototografic.

Iosif Niculescu Roxana Iorgulescu-Bandrabur Vasile SoimaruIosif Niculescu : În 1942, acest drum eu l-am f?cut pe jos, vreo 2.000 de km de la Tighina pân? la Cotul Donului... Dar la Morozovskaia a?i fost, domnule ?oimaru? La Morozovskaia a fost comandamentul Armatei a 3-a, comandant era generalul Petre Dumitrescu. Eu pe vremea aia m? numeam Dumitrescu, pe urm?, dup? r?zboi, în 1962, mi-am schimbat numele în Niculescu... datorit? unei întâmpl?ri. Într-o zi de var?, în 1962, la Pite?ti, aflându-m? la volanul FIAT-ului meu, am înc?lcat regulile de circula?ie ?i Mili?ia mi-a luat carnetul de ?ofer. Mai târziu, am mers la Bucure?ti, s?-mi iau carnetul. M? duc la ?eful Mili?iei, îi spun cine (?i de la cine) sunt..., dar persoana respectiv? zice:
- Lua?i loc, tovar??e", ?i cheam? un locotenent ?i-i zice:
- M?, du-te ?i vezi carnetul tovar??ului Iosif Dumitrescu!", a?a m? chema, Dumitrescu. ?la s-a dus ?i nu mai venea, dar comandantului nu-i convenea s? stau eu acolo c? auzeam diferite lucruri interzise mie... Trece aproape o or?, ?i ?sta enervat c? nu mai venea, l-a chemat ?i-i zice:
- De ce n-ai venit?". Acela r?spunde:
- S? tr?i?i, tovar??e colonel, dar nu exist? tovar??ul Dumitrescu Iosif. ?sta nici nu l-a c?utat, ?i atunci mi-am dat seama de inteligen?a comuni?tilor... Atunci mi-am dat seama c? dac?-mi schimb numele de familie ?i documentele, poate scap de urm?rirea lor ?i scap cu via??. Mai târziu am ?i reu?it acest lucru ?i iat?-m? la 98 de ani. C? cine ?tie cât o mai lungeam.

...Eu cred, domnule ?oimaru, c? aceast? râvn? a Dvs., încununat? cu succes, ?i posibilitatea care mi-a fost mie oferit?, s? fac acest film, c? nu mie mi-a trecut prin minte, se datoreaz? unui semn ceresc... Unul, m?car, dintre cei mor?i, acolo, la Cotul Donului, î?i are moa?tele de sfânt în acel p?mânt ?i, Acela lucreaz? din Cer: m-a luminat pe mine s? fac filmul, ?i pe ?oimaru l-a trimis la Cotul Donului în acest an al tristei anivers?ri... De aceea trebuie de g?sit locul printre mormintele comune, de g?sit moa?tele acelui martir, acelui sfânt român, care zace în Stepa Donului... Îmi pare r?u c? eu sunt deja nonagenar, mai aproape de centenar, c? m-a? mai porni o dat? pe jos la Cotul Donului, c? mai ?in minte potecile spre mormintele comune ale osta?ilor români...

Iosif Niculescu: S? v? ajute Dumnezeu ?i Maica Domnului! Dar, poate-i lumineaz? Dumnezeu pe actualii guvernan?i ai României s? se lase de b?t?liile intestine, politice ?i financiare, ?i s? convin? cu ru?ii pentru ni?te s?p?turi acolo, pentru inaugurarea de cimitire ale eroilor români c?zu?i acolo, trimi?i la moarte sigur? de statul român, pentru dezrobirea Basarabiei ?i a Bucovinei... Pentru c? România, întreaga Europ? de Est, este plin? de cimitire ale solda?ilor ru?i, pe când în Stepa Calmuc?, la Cotul Donului, în Caucazul de Nord, în Crimeea, la Dalnik, lâng? Odesa etc. nu ve?i g?si niciun cimitir în memoria osta?ilor români, c?zu?i pe Frontul de Est... Se ?tie c? pe Frontul de Est, România a pierdut circa 400 mii de români, mor?i... Cei din prizonierat, cei schilodi?i, circa 250 de mii, nu-i pun la socoteal?... Când mai ajung o dat? acolo, am s? pl?tesc un localnic, s? mearg? cu mine prin toate c?tunele acelea, s?-mi spun? unde a fost c?tunul Gromki ?i Biserica din c?tun. Ast? var? n-am putut ajunge prea departe acolo pentru c? nu este drum, nici m?car de pietri?, ?i era o ploaie toren?ial?, care m-a împiedicat s? p?trund mai departe pe malul Donului. Dar s? ?ti?i c? am în?eles unde s? mai caut, chiar dac? pe harta modern? a acestor locuri Gromki nu exist?. Poate-l g?sesc data viitoare...

Eu, acolo, la Gromki, am explorat terenul bine ?i am g?sit pe malul Donului ni?te viloage, adic? ni?te s?p?turi pe malul apei unde se strecura apa ?i curgea la vale ?i pe o viloag? din alea am g?sit o cazemat? din lemn, în ea erau biscui?i, gloan?e ?.a., ?i pe grinda principal? de sprijin a cazematei era incrustat 1938 g.[od], adic? era f?cut? cazemata în anul 1938. Nu avea patru vizoare, ci numai trei - sud, vest ?i nord. Curios lucru, spre est nu avea vizor, dar la est, la 14 km de acolo, peste Don, cu luneta se vedea linia ferat? strategic?... Noi aveam obiectivul principal s? trecem Donul ?i s? cucerim acea linie ferat?, c? dac? reu?eam asta, ru?ii pierdeau r?zboiul... ?i aici, cred eu, a fost o mare tr?dare de Stat-Major, pentru c? acea linie ferat? mergea de la Astrahan la Moscova, pe unde veneau ajutoarele americane ?i, dac? acest Stat-Major punea artileria noastr? de 75 mm, nu era nevoie de cea de 120 mm, pentru c? dac? b?tea acea de 75 mm, care ajungea la 14 km, se termina cu acea cale ferat? blestemat?... Dar n-a fost s? fie acea minune...
- Va urma -

Not? : Textul este o adaptare dup? discu?ia din data de 27 septembrie 2012, în ajunul comemor?rii a 70 de ani de la începutul Tragediei Armatelor a III-a ?i a IV-a Române de la Cotul Donului, Stalingrad ?i Câmpia Calmuc?, unde s-au pr?p?dit 156 de mii de osta?i români. dintre medicul Iosif Niculescu, veteran de r?zboi ?i conf. univ. dr. Vasile ?oimaru. Veteranul Iosif Niculescu a mai tr?it înc? trei luni, când, în noaptea de revelion a anului 2013, a urcat la Ceruri.
În august 2017, în ajunul comemor?rii a 75 de ani de la tragica b?t?lie a Stalingradului, Vasile ?oimaru a mai f?cut un drum, al patrulea, la Cotul Donului, Stalingrad, Câmpia Calmuc?, dar ?i la Voronej, pe urmele Armatei a II-a maghiare ?i a VIII-a italiene, care ne-a promis s? ne prezinte noi pagini ?i fotografii despre Tragedia român? de la Cotul Donului. Le a?tept?m cu ner?bdare. Consemn?rile apar?in jurnalistei Roxana Iorgulescu-Bandrabur.

-------------------------------
[1] Vasile ?oimaru: informa?ia despre „podul invizibil" dar ?i altele din povestirea medicului Iosif Niculescu le-a confirmat mai târziu ?i bucure?teanca S.C., care a dorit s? r?mân? anonim?. Tat?l ei, Vasile C., c?pitan-cerceta? de Cavalerie pe frontul de la Cotul Donului, n?scut în 1906, a sc?pat cu zile dup? acel dezastru dar a revenit acas? dup? ?ase ani de prizonierat, ?i când a crescut fiica mai mare i-a povestit am?nunte din acea b?t?lie.

footer