Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Gheorghe I. Bratianu   
Duminică, 11 Februarie 2018 12:19

Gh. I. Bratianu-Cuvinte c?tre români„Grani?ele României lui Ferdinand I nu sunt crea?iunea unei clipe, nici rezultatul unor hot?râri nesocotite. Temeiul lor se adânce?te în ra?iunile înse?i de existen?? ale na?iunii noastre, ca ?i în trecutul nostru cel mai îndep?rtat. De?i împ?r?it între mai multe st?pâniri, poporul român a avut din zilele începuturilor sale instinctul, dac? nu chiar con?tiin?a deplin? a obâr?iei sale comune ?i a unit??ii sale fire?ti, ce numai în cuprinsul acestor hotare se putea des?vâr?i. Sentimentul acesta s-a desvoltat în urma neîncetatelor r?zboaie pe cari str?mo?ii no?tri le-au purtat împotriva n?v?litorilor din Asia, t?tari sau turci. Al?ii s-au mândrit cu rostul de ap?r?tori ai Cre?tin?t??ii la marginile de R?s?rit ale Europei; românii s-au mul?umit s?-l înf?ptuiasc? cu sângele ?i cu jertfa lor.

Voievozii au întrev?zut din cele mai vechi timpuri primejdia, dar ?i însemn?tatea acestui loc de straj?. ?tefan cel Mare scrisese doar vene?ienilor c? cele dou? cet??i ce le râvneau turcii, Chilia ?i Cetatea Alb?, erau toat? Moldova, iar Moldova cu aceste dou? cet??i, un zid de ap?rare al Ungariei ?i al Poloniei. La rândul s?u, Mihai Vitezul era s? însemne, un veac ?i jum?tate mai târziu, c? ?ara Româneasc? ?i Ardealul erau una ?i aceea?i pav?z? a Imperiului ?i a Cre?tin?t??ii. Din scrisul ?i din jertfa lor se desprinde con?tiin?a unei adev?rate misiuni istorice, ce nu se putea înf?ptui deplin, decât unind pentru aceea?i lupt? toate ?inuturile locuite de români. Când unitatea graiului a fost ?i ea recunoscut?, când în ?colile umaniste ale Apusului s-a reg?sit firul continuit??ii latine ?i al mo?tenirii romane, temeliile unit??ii na?ionale de mai târziu s-au g?sit a?ezate.

Ideea acestei unit??i, ce trebuia s? strâng? sub scutul ei tot ce au cuprins hotarele Regelui Ferdinand, s-a desvoltat din ce în ce mai puternic ?i mai limpede, în ciuda vitregiei vremurilor. Faptele se întreceau în a o desmin?i ?i a o f?râmi?a. În timpuri de restri?te au fost zmulse din teritoriul Principatelor noastre cet??ile de la Dun?re ?i de la Nistru, Oltenia pentru câ?iva ani, pentru un secol ?i jum?tate Bucovina, pentru mai bine de un veac Basarabia. ?i totu?i niciodat? nu s-a rostit mai limpede, decât în aceast? epoc? trist? a anexiunilor ?i a împ?r?irilor, credin?a în unitatea noastr? ?i în hotarele ce erau s? vie. Imaginea Daciei reg?site înscria în cercul ei toate grani?ele pe cari, cu o profetic? viziune, revolu?ionarii din 1848 le revendicau pentru o Românie Mare.

În acela?i an, un deputat german ridica în parlamentul din Frankfurt problema Transilvaniei, care numai în cuprinsul unui stat ce ar uni toate ?inuturile române?ti î?i poate împlini întreaga menire geografic? ?i economic?. Un deceniu mai târziu, un ambasador austriac întrev?zuse primejdia; vorbind de apropiata unire a Moldovei ?i a Munteniei, ad?uga: « Românii ar g?si atunci suzeranitatea Por?ii o ru?ine ?i o nedreptate. Ar g?si ?ara lor prea mic?, ar râvni un stat independent, cuprinzând Bucovina, partea româneasc? a Transilvaniei, Banatul ?i poate o grani?? în Balcani »".

Grani?ele din 1919 ?i 1920 nu au constituit deci nici o improviza?ie, nici câ?tigul unui zar aruncat în voia norocului. Ele au consfin?it împlinirea unui proces natural de desvoltare, care, din timpuri str?vechi ?i-au înscris concluziile în relieful însu?i al p?mântului românesc, a?ezat parc? anume spre a aduna în jurul cet??ii de munte a Ardealului ramurile aceluia?i popor, vorbind acela?i grai, de-a lungul v?ilor ce pornesc spre Tisa, Dun?re ?i Mare. Dar aceste hotare, cerute de guvernul român din primul ceas al r?zboiului european din 1914, recunoscute dup? lungi tratative de puterile al?turi de cari trebuia s? intr?m în r?zboiul din 1916 - cu toate riscurile ce le înf??i?a acea putere de la r?s?rit pentru existen?a noastr? îns??i ! nu numai c? nu dep??eau marginile r?spândirii noastre etnice, ci dimpotriv? r?mâneau mult în urma lor.

„Dac? ar fi fost vorba - spunea memoriul înf??i?at Conferin?ei de Pace la 1 februarie 1919 -, de a aplica cu o rigoare absolut? principiul grupului lingvistic sau etnic, România ar fi trebuit s? reclame, f?r? contesta?ie posibil?, unirea cu sutele de mii de români, de limb?, obicei ?i inim?, cari locuiesc în grupuri compacte pe ??rmul stâng al Nistrului ?i dincolo de Bug, pân? la Nipru. Ar fi trebuit s? revendice sute de mii de români stabili?i dincolo de Dun?re, în Serbia, între v?ile Timocului ?i Moravei, mai bine de 100.000 pe malul bulg?resc al Dun?rii, satele române?ti împr??tiate în câmpia ungureasc? pân? la Tisa, în mai multe provincii ale Imperiului ?arilor ?i pân? în dep?rtata Siberie. Ar fi trebuit s?-?i aminteasc? vechile popula?ii române?ti s?l??luite în inima îns??i a Peninsulei Balcanice. Rechemând toate aceste suflete române?ti, ar fi putut u?or face abstra?ie de elementele str?ine stabilite înl?untrul grani?elor naturale ale ??rii române?ti"[1].

Not?: Gheorghe (George) I. Br?tianu (n. 28 ianuarie 1898, Ruginoasa, jude?ul Ia?i - d. 23 sau 27 aprilie 1953, Sighetu Marma?iei) a fost un istoric, om politic român, profesor universitar, membru al Academiei Române.

----------------------------------------------
[1] Gheorghe I. Bratianu, Cuvinte c?tre români. Zece conferin?e ?i prelegeri, Bucuresti, 1942 http://www.romaniamagnifica.ro/?do=%C5%9Ecoala&optiune=ACADEMIA&optiune2=1898.02.03+-+1953.04.23+-+Gheorghe+I.+Br%C4%83tianu

footer