Revista Art-emis
Arhitectura veche: elemente de simbolistică şi construcţii cu scop spiritual (2) PDF Imprimare Email
Cercetător dr. Gabriel Ungureanu   
Duminică, 04 Februarie 2018 11:09

Dr. Gabriel UngureanuMânăstirea şi Biserica Hurezi

În anul 1660, Principele Constantin Brâncoveanu hotărăşte zidirea mânăstirii de la Horezu cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena ca loc de închinare şi apoi necropolă pentru principele muntean şi familia sa. Această biserică este importantă în demersul nostru de evidenţiere, datorită faptului că păstrează în frescele şi izvoarele ei multe imagini document despre elementele de zidărie operativă şi de construcţie, dar şi despre zidarii operativi ai acelui timp; din punct de vedere arhitectural biserica mânăstirii Horezu are multe asemănări cu biserica de la Curtea de Argeş. Om de mare cultură şi rafinament (se poate spune chiar că alături de Dimitrie Cantemir ar fi fost cel mai cultivat voievod român), Constantin Brâncoveanu studiase arta şi stilurile ei componente la academiile din Constantinopol şi Padova. Această influenţă a fost oglindită în ctitoriile sale printr-o armonizare a stilului şi tradiţiilor artistice de inspiraţie autohtonă şi bizantină, cu motivele ornamentale specifice umanismului Renaşterii şi barocului occidental, fenomen artistic prin care a luat naştere stilul eclectic brâncovenesc. Constantin Brâncoveanu este primul domnitor român care ar fi fost iniţiat de către italianul florentin Anton Maria del Chiaro 1709-1714 în arta construcţiilor spirituale dar şi în arta regală; de altfel acest rafinat literat era secretarul său personal care administra activitatea cancelariei domneşti. Printre alte lucrări publicate de acest secretar domnesc se numără şi o carte document, foarte importantă pentru consemnarea istoriei noastre în acea epocă cu titlul sugestiv „Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia".

De asemenea, în spiritul umanist al vremii, italianul florentin a mai înfiinţat două „centre" cultural-iniţiatice: una la Galaţi şi cea de a doua la Iaşi, iniţiind cu această ocazie în filosofia constructorilor operativi din apus şi pe Domnitorul Moldovei, Principele Constantin Mavrocordat. Datorită geniului său administrativ şi financiar, Constantin Brâncoveanu devine repede fantastic de bogat şi faimos. Astfel, îşi face foarte repede duşmani în ţară şi la Constantinopol, care nu vor ezita să declanşeze uneltiri, intrigi şi zvonuri, ce vor fi interpretate ca ostile politic şi militar pentru Înalta Poartă Otomană de la Constantinopol. O greşeală imensă a marelui nostru om de stat a fost reintroducerea birului „văcăritului" (alături de taxa fumăritului, taxa vinăriciului, taxa de păhărnicie şi cea a cămănăritului), bir care fusese afurisit de Patriarhia de la Constantinopol şi, astfel, printre alte minciuni care se refereau la o pretinsă alianţă a domnitorului cu Austria şi Rusia a fost „reconfirmat" motivul pârei boierilor Cantacuzini. Oricum, Brâncoveanu era deja condamnat; el nu mai putea face faţă cererilor financiare tot mai mari ale celor care strângeau haraciul către Înalta Poartă. Voievodul de Aur nu a dorit niciodată să pună poporul în suferinţă prin acele taxe nefericite, ci, dimpotrivă, prin eforturi colective, el încerca să capaciteze energia populară risipită fără o ţintă strategică în atingerea unor obiective importante. Încerca frecvent să dezvolte spiritual înţelegerea filosofică a dacoromânilor simpli, să-i rafineze comportamental, să-i aducă la comuniune şi conştiinţă identitară şi, nu în ultimul rând, să modernizeze, din punct de vedere tehnic, viaţa chinuită a valahilor de rând.

Cum orice încercare pozitivă de dezvoltare şi de unire a ţării a fost sancţionată din totdeauna, nici atunci nu s-a făcut excepţie. Domnitorul este „chemat" la 24 martie 1714 cu întreaga sa familie la Constantinopol (în fapt mazilit (detronat) şi ulterior arestat). O perioadă de timp după arestare este cercetat cu o oarecare diplomaţie, dar spre sfârşitul vieţii marelui nostru domnitor, pentru a-l determina să vorbească despre locul unde îşi ascundea presupusul aur, timp de o lună a fost torturat cu bestialitate, dar nu neapărat pentru a-l obliga să abjure de la credinţa creştină şi a trece la credinţa islamică aşa cum s-a afirmat de foarte multe ori (turcii nu forţau prin violenţă aderarea la islam ci îi şantajau pe creştini astfel încât să ceară ei înşişi admiterea în cultul mahomedan), ci pentru a-şi declara averile colosale care se bănuia că le ascunde. Brâncoveanu era poreclit de turci Altân Bey adică Voievodul de Aur. Nemaiputând suporta tortura continuă (i-se smulgea barba, era bătut şi batjocorit) l-a blestemat pe vizir, pe sultan şi pe Alah, aşa încât turcii, văzând că nu pot obţine date despre aurul lui Brâncoveanu, au hotărât execuţia acestuia într-un mediu public, pentru a obţine maximum de efect psihologic.

Această „glorioasă şi măreaţă" faptă de arme a turcilor asupra unui om bătrân, lipsit de apărare, şi a copiilor săi care nu cunoscuseră viaţa decât foarte puţin, s-a petrecut la 15 august 1714 în ziua de Sfânta Maria. Aubry de la Motraye ambasadorul Franţei a fost de faţă la execuţia (de fapt măcelărirea) lui Brâncoveanu, a copiilor şi ginerelui său Ianache Văcărescu, relatând regelui său cumplita faptă a turcilor. După execuţie trupul domnitorului a fost adus la Bucureşti şi înmormântat la biserica Sfântul Gheorghe. Ceea ce se ştie mai puţin este că autorii morali, uneltitorii boieri Cantacuzini vor sfârşi în acelaşi mod, strangulaţi şi decapitaţi de turci. Acuzaţi de hainlâc adică de trădare, Ştefan Cantacuzino şi Constantin Stolnicul, tatăl acestuia, sunt strangulaţi şi aruncaţi în mare în noaptea de 7-8 iunie 1717. Pe 9 iunie este decapitat şi spătarul Mihai Cantacuzino fiul său şi alţi şase membri ai familiei sale. Astfel se împlinea prorocirea lui Constantin Brâncoveanu la plecarea din palatul său, către Ştefan Cantacuzino: „Finule Ştefan, dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia lui, dacă însă sunt fructul răutăţilor omeneşti Dumnezeu să îi ierte pe duşmanii mei!". Şi exact aşa s-a întamplat, toţi conspiratorii lui Brâncoveanu sfârşind violent şi nemai apucând să se bucure de efectul faptelor criminale puse la cale.

Mare iubitor de cultură şi legat în mod absolut de credinţa ortodoxă, Brâncoveanu a sprijinit aceste domenii necondiţionat: biserica „Sfântu Nicolae", mânăstirea „Stavropoleos" din Bucureşti, mânăstirea ,,Hurezi" (unde organizează şi celebra Bibliotecă a Principelui), mânăstirea „Sâmbăta de Sus" construită în Ardeal, biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Constantinopol, Spitalul Brâncovenesc, ansamblul arhitectural de la Mogoşoaia, înfiinţarea unui număr mare de tipografii la Bucureşti, Snagov, Râmnic, Buzău, înfiinţarea Şcolii Domneşti de la Sf. Sava. Brâncoveanu a sprijinit şi culturile orientale înfiinţând tiparul pentru limba arabă. La anul 1700, Voievodul Brâncoveanu a cerut lui Antim Ivireanul să tipărească pe cheltuiala Domniei două cărţi în limba arabă şi greacă - iată numai câteva din contribuţiile lui Brâncoveanu la cultură şi civilizaţie. Să nu uităm de lăcaşele de cult pe care le-a ctitorit la Sfântul Munte Athos, în arhipelagul grecesc şi în Bulgaria de azi.

Cu privire la ridicarea mânăstirii Horezu, această frumoasă ctitorie brâncovenească totodată şi cea mai completă şi complexă aşezare monahală din ţara noastră şi-au adus contribuţia alături de meşterii români Manea Zidarul şi Istrate Lemnarul meşteri străini, precum numiţii Constantinos mare zugrav grec şi Vucaşin Caragea sculptor-pietrar (sârb). Activitatea a doi dintre aceştia, Constantinos şi Vucaşin nu a durat doar până la ducerea până la bun sfârşit a mânăstirii de la Horezu; sub organizarea lui Constantinos în această mânăstire a luat fiinţă o adevărată şcoală a zugravilor. Pe de altă parte, Vucaşin Caragea sculptorul a iniţiat la rându-i în arta modelării de portale, de lespezi funerare, stâlpi de pridvor, etc. mulţi meşteri locali astfel întemeind şi el o şcoală pentru posteritate.

Hermeneutul Vasile Lovinescu, discipolul marelui filosof Rene Guenon, în studiul său intitulat „Trestia de aur" a ajuns la o concluzie logică, care nu ne surprinde. El consideră că „gesturile constructorilor şi boierilor reprezentaţi pe frescă, la Horezu, indică apartenenţa lor la breasla zidarilor operativi". În final Lovinescu indentifică în frescele mânăstirii şi evidenţiază cunoscutele simboluri ale compasului şi echerului precum şi firul cu plumb ca o trestie verticală aurită. Mânăstirea Horezu nu a devenit necropolă a familiei Brâncoveanu, aşa după cum şi-a dorit „Voievodul de Aur", datorită tragediei care a lovit această familie; nu cunoaştem şi, probabil, nu vom cunoaşte niciodată pe de-a întregul motivele şi metodele Marelui Creator de a se manifesta în plan uman sau dimpotrivă, de a nu interveni în firul evenimentelor istorice, dar, poate că în acel timp, Divinitatea a hotărât un plan superior, datorită căruia noi dacoromânii am fost cunoscuţi în lume ca un popor al demnităţii, al construcţiei operative, spirituale şi nu în ultimul rând, al sfinţeniei prin sacrificiu de sine întru credinţa creştin-ortodoxă. Cei tulburaţi, care astăzi caută „comoara" Voievodului de Aur cu detectoarele electronice de ultimă generaţie ori indicii ascunse prin vreun colţ mucegăit de mănăstire, le transmitem că pot să o caute liniştiţi în continuare. Comoara Brâncovenilor este deja în posesia tuturor dacoromânilor şi nu mai poate fi ,,găbjită" niciodată de nişte ,,uscăciuni umane" sinistre: aurul însângerat prin jertfa lui Brâncoveanu şi a altor eroi-martiri s-a metamorfozat, s-a transformat şi s-a sublimat deja în ştiinţă înaltă de carte pentru neamul dacoromân şi totodată în lumina strălucitoare a spiritului, care ne va călăuzi stirpea dacoromână prin timp până la Judecata de Apoi şi chiar pe mai departe, sub cerul înstelat, în veşnicie.

Mânăstirea Curtea de Argeş

Este o mânăstire din Muntenia cu hramul ,,Adormirea maicii Domnului" situată în zona Argeşului montan şi care a fost construită de Neagoe Basarab pe la anii 1512-1517, pe locul vechii mitropolii de la 1359. Pictura interioară a fost realizată de zugravul Dobromir. Comanditarul acestei opere nu a apucat să o vadă terminată şi astfel a fost inaugurată de ginerele său Radu de la Afumaţi. Acesta a consfinţit continuarea decorării aşezământului prin pisania de la 10 sept. 1526 care menţionează astfel şi numele lui Dobromir Zugravul cel care a ornamentat-o atât de frumos. Așa cum se înfățișează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. „Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează spre cer. Restul bisericii și altarul cu abside care îi împlinesc forma de cruce susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă"(sursa net).

Legenda Mânăstirii Argeşului arată că aceasta este anterioară ,,actualei" construcţii şi a fost realizată de Meşterul Manole ,,la porunca lui Negru Vodă" (cca.1290). Mitul jertfei pentru creaţie (mitul estetic) este exprimat de credinţa că nici o operă nemuritoare nu se poate realiza fără sacrificiu. Mitul mai este cunoscut şi sub numele de „mitul meşterului Manole". „Iar cei meşteri mari, Calfe şi zidari, Cum sta pe grindiş, Sus pe coperiş, Vesel se mândrea Ş-apoi răspundea: Ca noi, meşteri mari, Calfe şi zidari, Alţii nici că sunt Pe acest pamânt! Află că noi ştim Oricând să zidim Altă monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasă Şi mult mai frumoasă"! Orgoliul le va fi fatal meşterilor, deoarece domnitorul nefiind interesat de sacrificiul meşterului lor şi nemaidorind să existe cineva care să clădească o operă mai frumoasă decât aceea deja realizată, porunceşte să li se ia scările zidarilor şi să fie abandonaţi pe acoperiş: ,,Să mi-i părăsească, Ca să putrezească Colo, pe grindiş, Sus, pe coperiş". Există şi în vecinătatea României o baladă sârbească asemănătoare cu Legenda Mânăstirii Argeşului care se numește Fondarea cetății Scadar (Scutari) ce este ridicată de trei frați Merljawtschewitsch, anume regele Wukaschin, voievodul Ugljescha și tânărul Gojko. Meșterul cel mare se cheamă Rad (în loc de Manole). Femeia zidită în balada lor este nevasta lui tânărului Gojko dar analizând cuprinsul acelei balade se vede însă că aceeași superstiție a unei construcţii având la bază un suflet viu exista pe ambele maluri ale Dunării.

Arhetipuri şi simboluri străvechi

După cum a evidenţiat-o marele savant Carl Gustav Jung, structura general-funcţională a psihicului uman se prezintă astfel: conştientul, inconştientul personal şi inconştientul colectiv. Nu vom insista asupra descrierii şi dezambiguizării primelor două dimensiuni întrucât ele sunt prezentate pe larg în zeci şi sute de tratate de specialitate ci vom încerca doar să realizăm câteva corelaţii privind legăturile celei de a treia cu domeniul studiului nostru. Cercetătoarea Daniela Neagu în lucrarea sa ,,Arhetipuri în natură şi civilizaţie" face următoarea precizare. „...inconştientul colectiv conţine stratificările impersonale şi conexiunile mitologice, instinctele, Sinele şi arhetipurile, ca imagini simbol independente de timp şi spaţiu, expresii energetice ale imaginilor primordiale descrise de marile mitologii ale umanităţii. Arhetipurile apar ca proiecţii acolo unde explicaţia raţională nu poate pătrunde. Inconştientul colectiv este acea zestre spirituală ereditară rezultată din evoluţia omenirii, care renaşte mereu în fiecare structură cerebrală individuală".

La nivelul umanităţii această structură a unui inconştient comun tuturor fiinţelor omeneşti păstrează imaginile şi simbolurile primordiale, pe care C.G.Jung le-a denumit arhetipuri. Aceste tipare prezintă şi explică prin simboluri şi semne nu doar existenţa omului, ci şi pe cea a Universului. Clasificarea simbolurilor după autoarea Clare Gibson în lucrarea ei Semne&Simboluri (1998) ar putea fi prezentată astfel: „1) simboluri sacre; 2) simboluri de identitate; 3) simboluri de magie; 4) simboluri ale notării; 5) simbolismul creaturilor fantastice; 6) simbolismul emoţiilor şi al minţii interioare." Definiţia simbolului după net. wikipedia este următoarea: „Un simbol (latină, symbolum, greacă, σύμβολον-simbolon) este o reprezentare a unui lucru, concept sau calitate. Este un semn convențional sau grup de semne convenționale, folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule. Folosirea și manipularea simbolurilor permite comunicarea și explorarea relațiilor existente între lucruri, concepte și însușiri.".

Observând structura construcţiilor noastre străvechi, forma şi culoarea lor, arhetipurile şi simbolurile, se poate spune că noi dacoromânii proiectăm în realitate prin cultura şi simbolistica noastră tiparul primordial al lumii. Şi poate, chiar aşa cum ne învaţă Eminescu pe cel al elementelor transcedentale ce aparţin originar lumii transdimensionale într-o expresie a unui continuum spirit-materie: „Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iatăl, Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii". În acest sens, putem să ne întrebăm dacă dovezile începuturilor pelasgice au fost cu ceva mai prejos decât începuturile Egiptului? Sau decât cele ale Atlantidei? Pământul Daciei Hiperboreene geme la fiecare pas de munţi de dovezi ce nu aşteaptă decât să fie cercetate, catalogate şi apreciate. Sunt palpabile, nu sunt prezumţii, ipoteze sau închipuiri, sunt chiar aici sub nasul nostru dar se pare că uneori ne este teamă să ne înălţăm pentru că este posibil să ameţim dacă urcăm la Tatăl ceresc, în Duh. Nu dorim să fim mai buni şi mai deştepţi ceva mai repede, pentru că este mai comod să fim modeşti şi cuminţi şi astfel să avem motiv pentru o lungă cercetare ştiinţifică şi foarte serioasă aici pe pământ. Vrem să ne mai temporizăm avântul cunoaşterii măcar încă vreo trei-patru mii de ani până când ne vom convinge miraţi că Dominus Deus chiar nouă dacoromânilor ne vorbeşte şi ne ghidează prin furtuni.

Ceilalţi, se ştiu ei bine cine anume, şi-au dat seama de ,,slăbiciunile" noastre milenare: cuminţenia şi modestia ancestrală prezente în mentalitatea conducătorilor,dar şi a poporului nostru la nivel de masă. Astfel, politicienii lor au înţeles de sute de ani că singura lor şansă este să accentueze obrăznicia unei false priorităţi istorice, coroborate cu mirarea plină de viclenie: când au sosit ei nu au găsit proprietarii acasă, după cum afirmă ei, nu era nimeni pe aici şi, pe cale de consecinţă, acum, pământul este al lor. Noi, dacoromânii am fost profund toleranţi şi îngăduitori şi i-am primit cu omenie în casele noastre. Acum ni se arată uşa în propria noastră casă. Mihai Eminescu în Scrisoarea a III-a versifică această problemă a invaziilor şi conflictelor violente: ,,Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă, Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă, Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt, Cum veniră, se făcură toţi o apă şi un pământ". Luaţi aminte, oameni buni şi nu vă jucaţi cu pământul sfânt al Daciei!

Culoarea. Un simbol al renaşterii naturii în primăvară este mărţişorul. Deosebit de delicat simbolul mărţişorului este de fapt un cod-culoare alb-roşu de extracţie protodacică; el a fost conceput sub forma a două fire (alb şi roşu) spiralate şi împletite la rândul lor în spirală având un rol de protecţie. Este de asemenea un simbol solar al luminii şi al focului. Sunetul şi Forma Stindardului: Problematica simbolisticii etnice şi militare, concretizată în stindarde, se originează în realităţile antice. Stindard al geto-dacilor a devenit un ,,balaur" zburător cu cap de lup. În timpul Daciei romane, unităţile de cavalerie formate din daci si-au păstrat steagul tradiţional, care era confecţionat şi din bucăţi de pânză de diferite culori, o seamă de surse precizând că ,,dragonul" dacic era structurat cromatic în culorile roşu-galben-albastru. Cele trei culori au urcat în stema provinciilor romane Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, care cuprindeau teritorii pe ambele maluri ale Dunării, unite în vremea împăratului Iustinian.

Simbolul Ochiului Atoatevăzător înscris în triunghi a fost, este şi va fi foarte dificil de acceptat în viziunea iconografiei creştine, atât din punct de vedere stilistic cât şi din punctul de vedere al conţinutului doctrinar; imaginea ochiului poate fi în funcţie de apartenenţa religioasă şi un simbol, un talisman sau chiar o zeitate supremă. Marcat de o puternică ambiguitate semantică, simbolul ochiului se prezintă ca o imagine ce pretinde că ar exprima dogma creştină a Sfintei Treimi, şi, aceasta, doar pentru faptul că triunghiul are trei laturi sau pentru că există numeroase texte testamentare cu caracter religios, care fac apel la expresia biblică „ochiul Domnului". Însă acest simbol al ochiului este întâlnit, în diferite spaţii culturale şi religioase, având acelaşi înţeles general acceptat. Ca imagine, poate fi întâlnit în diferite ipostaze în vechile religii, aşa zis „păgâne". Un astfel de exemplu este întâlnit în templele egiptene, ca fiind „ochiul lui Horus" şi datând de aproape 4.000 de ani. De asemenea, este întâlnit în cultura şi civilizaţia ariană a Indusului la proto-Şhiva (cultura urbană de la Mohejo Daro sau Harappa) aici fiind cunoscut drept „ochiul lui Şhiva" încă de acum aproape opt mii de ani. Vedele indiene îl evidenţiază ca fiind Ajna-Chakra, adică al treilea ochi, cel care ne poate conferi sidis-uri, adică capacităţi extrasenzoriale nebănuite. Aflat pe fruntea uneia din ipostazele trinităţii indiene, Şhiva, cel de al treilea ochi, simbolizează, printre altele, capacitatea de intuiţie şi percepţie a realităţii cosmice.

Este clar că acest simbol al Ochiului Atoatevăzător vine de la începuturile noastre ca fiinţare umană şi semnifică: Protecţia, Supravegherea, Evoluţia şi Păstrarea Legii ca element obligatoriu al existenţei noastre multimilenare, răscolite periodic de tendinţa noastră de rebeliune contra autorităţii stabilizatoare. Deşi prezentă în textele biblice şi în cele liturgice şi patristice de aproape două mii de ani, reprezentarea plastică a ochiului nu a fost acceptată ca simbol în iconografia ortodoxă, imaginea fiind reprodusă mimetic în cult cu consecinţe încă neevaluate d.p.d.v. doctrinar şi teologic. Ca să explice evidenţa acestui simbol care fiinţează în spaţiul liturgic creştin, partizanii fanatici afirmă că începând cu secolul al XVIII-lea, acest simbol „este mai degrabă rezultatul unei mode decât consecinţa unor dezbateri şi hotărâri canonice ale Bisericii Creştine".

Putem afirma, la rândul nostru, că nu se poate lua în discuţie secolul al XVIII-lea ca drept reper temporal de apariţie a acestui simbol, întrucât de exemplu, voievodul Ştefan cel Mare, ctitorul multor mânăstiri unde se întâlneşte ochiul în triunghi, nu a trăit în secolul mai sus menţionat. Putem afirma că acest simbol nu are doar două mii de ani, ci este mult mai vechi după cum logic s-a constatat. Acest simbol fiinţează cam de pe la începutul nostru ca umanitate conştientă, poate chiar de la Creaţie (Facerea lumii) şi în mod logic nu poate fi revendicat de nimeni şi de nici o religie, pentru simplul motiv că este Simbolul Marelui Creator al Universului.

Încheiere

Sigur, această modestă descriere a evidenţelor ştiinţifice nu poate şi nici nu are pretenţia de a cuprinde exhaustiv fenomenul exteriorizării formelor de gândire spirituală cu expresivitate arhitecturală. Funia în spirală, razele soarelui, steaua, luna, ochiul în triunghi, oul lumii, coloana infinită, frăţia şi înfrăţirea oamenilor, coroana, acvila, precum şi multe altele, sunt parte a unei simbologii complexe prin care se întrezăreşte misterul unei spiritualităţi primordiale. Aceste artefacte se oglindesc frecvent şi în tradiţiile noastre legate de vieţuire, filosofie şi construcţie exterioară.
Spre ştiinţă: Noi, dacoromânii, suntem urmaşii unor oameni iniţiaţi şi autoorientaţi instinctual şi logic spre cultura superioară. Dovedim acest fapt printre altele şi datorită exportului unui domeniu arhetipal cantitativ şi calitativ, precis şi rapid decodat de noi, spre civilizaţia universală încă de la începuturile fiinţării noastre pe aceste pământuri. Se observă în arhitectura şi simbolistica noastră că suntem puternic influenţaţi în devenirea spirituală, dar şi în cea profan-culturală de dorinţa de construcţie emergentă (în paralel cu evoluţia spirituală, în armonie cu natura şi cu cerinţele de dezvoltare în socius). Construcţiile noastre cu scop spiritual sunt armonioase, arhetipale, calde şi umane, parcă sunt acolo de la începutul Universului; parafrazând în sensul ideii enunţate pe marele filozof Lucian Blaga „Veşnicia s-a născut la sat".

Jertfa meşterului nostru dacoromân este mult mai dureroasă, ajungând până la anularea de sine şi mult mai profundă din punct de vedere filozofic şi comparativ cu alte motive conceptuale sau cu alte tradiţii apropiate, căci, pentru ca opera sa încărcată de mesajul Divin să apară şi dăinuiască peste timp, el îşi sacrifică tot ce are mai drag şi mai scump în suflet: soţia şi copilul, iar în final pe sine şi pe toţi meşterii, precum în legenda lui Dedal şi Icar sau în realitatea istorică, acolo unde Regele Decebal îşi sacrifică fiul pentru popor. Nu există asemenea tip de sacrificiu dacic absolut nici în Vedele sau epopeile indiene şi nici măcar în aria biblică, unde sacrificiul lui Isaac propus de Abraham este oprit de îngerul lui Dumnezeu. Noi nu suntem un popor de cruciaţi, ci un neam de crucificaţi, spunea actorul Dan Puric la o emisiune (Realitatea TV) de Crăciun (2017).Şi aşa cum spunea părintele profesor D. Stăniloae: „dacă mai corelăm şi uimitoarea coincidenţă că Manole este prescurtarea unui alt nume al lui Hristos, Emanuel care înseamnă „Cu noi este Dumnezeu" descoperim un sens esoteric în Legenda Mânăstirii Argeşului ca o aluzie la Hristos care îşi întemeiază Biserica pe jertfa Sa de pe Golgotă, la care se adaugă jertfa mucenicilor şi credincioşilor ce îl urmează în Rai, simbolizaţi aici de jertfa meşterilor care au realizat opera" (Stăniloae,2014). Simbologia legendară a operei Marelui Meşter Manole se transformă în acţiune exoterică devenind astfel una reală pentru toţi martorii, durabilă, autentică şi nemuritoare întru Slava lui Dumnezeu, (lb.lat. Dominus Deus-Zeu Atotstăpânitor)pe care încearcă să îl explice cu mijloacele specifice sufletului dacoromân. Deci, să medităm măcar o clipă la „similitudinile" simbolurilor tradiţionale întâlnite la Noi încă din prototimp comparativ cu cele cunoscute în „marea cultură universală".

Poporul dacoromân a exteriorizat discret prin construcţiile spirituale armonios realizate şi prin simbolistica sugestivă (coroana ca simbol heraldic, vulturul cu crucea în plisc), geometrică: statică ori dinamică inspirată din universul apropiat (oul lumii, luna, stelele, soarele, munţii, orizontul, apele),dar şi prin cea inteligent-expresivă a formelor de relaţie cum ar fi legătura logică a conceptului Transpersonalităţii cu Realitatea adică un evoluţionism cosmologic: Creator-Cuvânt-Natură-Om-Construcţie (ca o dimensiune ultimă a unui habitat statornic cultural-civilizator). Adică, putem spune că s-a confirmat la scară istorică ceea ce spunea Hermes Trismegistul cu multe secole în urmă în divina lui expresie din lucrarea Tabula Smaragdina: „Adevăr este fără minciună şi foarte adevărat: ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus şi ceea ce este sus e la fel cu ceea ce este jos pentru a produce Miracolul lucrului unic"! Cu privire la disfuncţiile logice ale unor demonstraţii ştiinţifice actuale care încearcă să explice „adevărul" apariţiei vieţii evoluate şi inteligente putem afirma deja că „evoluţionismul" există ca fenomen rezolutiv-conceptual şi chiar se demonstrează, dar din păcate pentru „darwinişti" şi „marxişti" în cu totul alt sens şi la o scară absolută!

Bibliografie selectivă:
- Bălan, M., Istoria trădării la români Editura Eurostampa, Timişoara, 2001.
- Pop, I. A., Nagler,T., coord. Istoria Transilvaniei Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei, vol. 1., 2016.
- Zamfirache, P.C., Misterele zidului dacic, o construcţie unică în Europa. Strămoşii noştri au inventat fortificaţiile care nu au putut fi străpunse de nicio armată a lumii antice. 2015, sursa net.
- Stăniloae, D., Spiritualitatea si cultura romaneasca in lumina credintei ortodoxe.sursa net.
- Densuşianu, N., Dacia Preistorică Editura Arhetip, Bucureşti, 2002.p.484.
- Băieştean, G.,Amfiteatrul roman al coloniei Dacica Sarmisegetusa.
- Băieştean, G., Despre apeductele de la Porolissum.
- Pârlog, Nicu., Omenirea şi igiena corporală. O istorie incomodă.2014.
Câmpeanu, M., Fârtăţia, Glasul.
- Iliescu, Elena., Introducere în gândirea arhetipală Editura Mirabilis, Bucureşti, 2002.p.69,57.
- Vârtejaru, M., Semnificaţia şi interpretarea simbolului Ochiul şi Triunghiul.
- Costache, Alina., Descoperire inedită în România: O statuie-menhir de la începutul epocii bronzului, găsită la Peceneaga. Articol publicat în Local Dobrogea.
- H.I. Crisan., Cum aratau locuintele dacilor.
- Imreh, A., Soarele, simbol arhetipal.
- Nistor,S,I., Tricolorul românesc simbol configurat de Mihai Viteazul.
- Guţă, D.,Secretele templelor dacilor. Altare de sacrificii, locuri de observaţii cereşti şi sanctuare de iniţiere a războinicilor. De ce au fost distruse din temelii de romani.
- Ciută M,M., Borangic, C., Echere de metal utilizate în munţii Orăştiei în Epoca Dacică.
- Glodariu, I., Arhitectura dacilor-Civilă şi Militară. (Net-acesată la 13.01.2018).
Teică, Liliana., Cum şi ce impozite se plăteau în timpul lui Constantin Brâncoveanu.
- Vasile, F., Arta românească de la origini până în prezent. O Ediţie Litera, Bucureşti, 2017.
Arhitectura dacica.
- Gibson, Clare., Semne&Simboluri.Editura Aquila 93, Oradea, 1998.
- Ninerica, Elena. ,Trezirea conştiintei cu ajutorul simbolurilor.

Bibliografie web:
www.mariosolomon.tripod.com/id213.html fărtăţia.
www.ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Biserica_de_lemn_Sf.Arhangheli_Rogoz_(26).JPG.
www.ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Curtea_de_Arge%C8%99.
www.doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/ochiul-atoatevazator-un-simbol-ignorat-tolerat-acceptat.
www.reneguenon339.blogspot.ro/2011/10/recitindu-l-pe-vasile-lovinescu-ii.html.
www.ortodox.ro/manastiri/manastirea_hurezi.html.
www.vignette.wikia.nocookie.net/nccmn/images/f/f5/Rene-Guenon-Criza-Lumii-Moderne-Humanitas-2008.pdf/revision/latest?cb=20150224135700&path-prefix=.
www.ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Curtea_de_Arge%C8%99.
www.historia.ro/node/2689# dumitru paraschiv.
www.justitiarul.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=104.
www.descopera.ro/cultura/13551498-omenirea-si-igiena-corporala-o-istorie-incomoda.
www.enciclopediadacica.ro/?operatie=subiect&locatie=economia&fisier=echere_de_metal_utilizate_in_muntii_orastiei_in_epoca_dacica.
www.crestinortodox.ro/editoriale/spiritualitatea-cultura-romaneasca-lumina-credintei-ortodoxe-70060.html ,,Spiritualitatea şi cultura românească în lumina credinţei ortodoxe".
www.odaiadesus.ro/brancoveanu.html-Tragicul sfârşit al Brâncovenilor., C. Ucrain, N. Loghin (Material apărut în revista Magazin Istoric nr. 1/10, ianuarie 1968).
www.ro.scribd.com/document/114927935/STRABON-Geografia-volumul-www.ro.scribd.com/document/64537322/Strabon-Geografia-Vol-1#.
www.mixdecultura.ro/2013/07/samanii-si-preotii-geto-dacilor/.
www.adevarul.ro/locale/botosani/misterele-zidului-dacic-constructie-unica-europa-stramosii inventat-fortificatiile-nu-putut-strapunse-nicio-armata-lumii-antice .
www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/08/12/documentar-constantin-brancoveanu-diplomat-iscusit-si-sprijinitor-al-ortodoxiei-09-24-45.
www.crestinortodox.ro/editoriale/spiritualitatea-cultura-romaneasca-lumina-credintei-ortodoxe-70060.html.
www.adevaruldespredaci.ro/2012/06/aurul-si-argintul-dacilor-au-salvat-roma-de-la-faliment/.
www.google.ro/search?q=podul+lui+dumnezeu+imagini&sa=X&dcr=0&biw=1152&bih.
www.google.ro/search?q=canalizarea+dacica&dcr=0&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir.
www.historia.ro/sectiune/general/articol/amfiteatrul-roman-al-coloniei-dacica-sarmizegetusa
www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&s_id=115166
www.amanet.ro/blog/istoria-bijuteriilor-bijuteriile-de-pe-teritoriul-daciei/
www.academia.edu/2000235/Despre_apeductele_de_la_Porolissum
www.romaniatv.net/descoperire-inedita-in-romania-o-statuie-menhir-de-la-inceputul-epocii-bronzului-gasita-la-pecenea_138790.html.
www.adevaruldespredaci.ro/2016/08/uriasul-tumul-getic-de-la-isaccea-tulcea-ce-secrete-ascunde/
www.adevaruldespredaci.ro/tag/case-taranesti/.
www.cultural.bzi.ro/cum-aratau-locuintele-dacilor-9677.
www.vieilleeurope.wordpress.com/2016/01/02/soarele-simbol-arhetipal/
www.dacoromania-alba.ro/nr76/tricolorul.htm
www.adevarul.ro/locale/hunedoara/secretele-templelor-dacilor-altare-sacrificii-locuri-observatii-ceresti-sanctuare-initiere-razboinicilor-le-au-distruse-temelii-romani.
www.google.ro/search?q=cariera+de+la+bejan+andezit&dcr
www.scribd.com/document/146722733/Arhitectura-Dacilor
www.romaniamegalitica.blogspot.ro/2010/10/muntii-buzaului-un-dolmen-monolit-urias.html
www.stiri.tvr.ro/cum-si-ce-impozite-se-plateau-in-vremea-lui-constantin brancoveanu_45670.html#view.
www.dacia.co.ro/ah.html.
www.centrulculturalbucovina.ro/wp-content/uploads/2015/03/SIMBOLURI-Moldovita-de-Gabi.jpg
www.romaniaparadis.com/trezirea-constiintei-cu-ajutorul-simbolurilor/
Crestomaţie de citate şi interpretare filosofică.

footer