Revista Art-emis
Mihai Eminescu, colaborator la Lexiconul „Brockhaus” PDF Imprimare Email
Acad. Alexandru Surdu   
Duminică, 21 Ianuarie 2018 21:11

Conversations-lexicon-18121-1024În Manuscrisul 2.255 de la Biblioteca Academiei Române se găsește o scrisoare semnată „F.A. Brockhaus" și adresată „Domnului bibliotecar M. Eminescu la Iași". Scrisoarea a fost expediată din Leipzig, la 12 iulie 1875. A fost publicată în revista „Manuscriptum", nr. 1, 1983, de către Mariana Petrescu-Popa. Semnătura are altă grafie decât textul (scris foarte clar, în gotic). A fost scrisă cu altă peniță și altă cerneală. Semnatarul are două intervenții pe fila 331 recto (subliniază un „dumneavoastră" și introduce un „însă"). El se referă la o scrisoare a lui Eminescu din 27 februarie 1875 și la unele „articole" pe care acesta le-a trimis semnatarului pentru a XII-a ediție a „Lexiconului de conversație" (Conversations Lexikon). Reiese din scrisoare faptul că Titu Maiorescu, pe atunci ministru al Cultelor, l-ar fi însărcinat pe Eminescu să colaboreze la publicația amintită în locul istoricului A.D. Xenopol. Brockhaus i-a scris acestuia din urmă și s-a convins că, într-adevăr, bolnav fiind, nu mai poate trimite „articolele" solicitate de către editor. Este de acord ca Eminescu să continue munca acestuia și îi trimite alăturat o circulară (care nu s-a păstrat) referitoare la condițiile colaborării. Necunoscând aceste condiții, în special faptul că titlurile „articolelor" trebuie să fie solicitate de către editor, Eminescu a trimis mai multe materiale nesolicitate. Este vorba de date referitoare la anumite personalități românești sau localități din România, date pe care semnatarul scrisorii le numește „articole". Dintre acestea, deși nesolicitate, editorul consideră că „vor fi neapărat acceptate" cele referitoare la București și Brăila. În plus, îl roagă pe Eminescu să revadă, din ediția a XI-a a „Lexiconului de conversație" articolele: Bolintineanu, Botoșani și Brătianu.

Semnatarul solicită un scurt răspuns de confirmare din partea lui Eminescu.

Friedrich Arnold Brockhaus fusese fondatorul firmei „F.A. Brockhaus". Între anii 1874-1895, la conducerea firmei erau frații Eduard și Rudolf Brockhaus. Dintr-o relatare mai târzie a lui H.E. Brockhaus (Die Firma „F.A. Brockhaus", Leipzig, 1905) rezultă că Rudolf era cel care se ocupa de colaboratorii Lexiconului. Aceasta înseamnă că el a fost cel care a semnat, în numele firmei, scrisoarea adresată lui Eminescu. Titlul complet al Lexiconului în discuție era „Allgemeine deutsche Real-Encyklopedie für die gebildeten Stande. Conversations-Lexikon", F.A. Brockhaus, Leipzig (1875-1879), ediția a XII-a. Din păcate nu dispunem de această ediție, care nu se găsește la marile biblioteci din București, dar avem la dispoziție edițiile XI și XIII. Editorii făceau modificări de la o ediție la alta. Deci, ediția a XII-a diferă de ambele. Cu toate acestea, putem afirma că editorii au ținut cont de contribuțiile lui Eminescu, cel puțin la articolul referitor la „București". Aceasta, datorită faptului că dispunem, din Ms. 2 269 de la Biblioteca Academiei Române, de ciornele scrisorii expediate de Eminescu la 27 februarie 1875. Nu putem fi siguri că el ar fi răspuns sau ar mai fi trimis restul materialelor solicitate. Este interesant însă faptul, nesemnalat în scrisoarea editorului german, că Editura a adoptat remarca lui Eminescu referitoare la cuvântul „Boyar": este exclus din ediția a XI-a, pasajul final (vol. III, p. 438) și înlocuit cu textul redactat de Eminescu (ediția XIII, vol. III, p. 272-273). Redăm în continuare, tradus în românește, textul lui Eminescu, reprodus cu mici modificări în Lexicon.

Pasajul „Denumirea B[oier] a fost preluată de la ruși de către românii Principatelor Dunărene ș.a.m.d." până la sfârșit trebuie șters ca [fiind] fals și înlocuit prin următorul: „La românii Principatelor Dunărene denumirea B[oier] a existat de asemenea până la Alexandru cel Bun (1409), totuși fără specificarea funcției legată de titlu. Abia în secolul al XV-lea începe titlul să indice, în parte după domnii bizantini, în parte după cei slavi, o funcție de stat bine determinată. Un număr de 11 sau 16 boieri forma Sfatul Coroanei, care îl însoțeau pe domn și lăsau locțiitori în posturile lor. În război, ei erau conducătorii armatei. Astfel, de exemplu în Moldova, armata era condusă de domn, iar cele două aripi erau comandate de vornicii Țării de Jos și Țării de Sus. În Țara Românească aripile erau comandate de marii vornici. În fiecare armată românească era un mare spătar. Documentele emise de domnitor erau semnate de toți boierii săi, care își atârnau sigiliile alături de al domnitorului, pentru a da prin aceasta o garanție de autenticitate documentului".

Toate documentele sus-menționate sunt întocmite în forma unui [...], din care cauză unii boieri din Sfat contrasemnează actele domnitorului lor și cu copiii și copiii copiilor. Urmează articolul despre „Botoșani", după care Eminescu continuă: „În perioada decăderii militare a Principatelor (secolele 17 și 18) funcționarii civili erau numiți boieri. Aceștia erau fii de boieri care trebuiau, ca mari proprietari funciari, să preia servicii de stat neplătite, și prin aceasta [...] noblețea oficială în familie. Această noblețe nu era însă ereditară. Urmează articolul despre „Brăila".

După edițiile de care dispunem nu putem preciza dacă Lexiconul a preluat ceva sau nu din articolele „Botoșani" și „Brăila", cum o putem face însă despre articolul „București", pe care îl reproducem în continuare, tradus în românește. Bukarest (în românește București), din 1665 capitala Țării Românești, din 1862 a Principatelor Unite Moldova și Țara Românească (România), se întinde pe câmpia ondulată pe ambele părți ale Dâmboviței, la circa 8 mile de Dunăre. Legenda atribuie prima așezare unui cioban pe nume Bucur. Or, credibilitatea acestei [legende] este mare, căci o astfel de presupunere nu contrazice cu nimic modul în care au fost întemeiate cele mai multe sate românești... [în ediția a XI-a a Lexiconului, afirmație exclusă din ediția a XIII-a la sugestia lui Eminescu]... În secolul 15 locul era ocupat numai de un castel „Cetatea Dâmboviței", care a fost cucerită de Ștefan cel Mare. Astăzi orașul are în diametru peste o milă și oferă mai ales din partea sudică, cu multele sale biserici, majoritatea acoperite cu tablă foarte strălucitoare, turnuri și cupole din verdele frumos dintre masa de locuințe, o priveliște deosebit și măreață. În legătură cu [...].

Ca aspect exterior, B[ucurești] forma mai demult o stațiune de tranziție între Orient și lumea occidentală și mai are încă și în prezent în cea mai mare parte caracterul unui mare oraș agricol. Cele 25 000 de case sunt în mare parte construcții proaste, B[ucurești] are 114 biserici grecești și trei catolice, câte o casă de închinare luterană, calvină și armeană, 10 sinagogi, 20 de case de rugăciune evreiești, 40 hotele mai importante, 10 cafenele, 60 de grădini mai mari particulare, 645 de străzi cu o lungime de 203 114 metri, din care 119 460 metri sunt pietruiți, 2 hale comerciale, 6 piețe publice, 7 curți bisericești, 1 universitate, 2 licee, 2 gimnazii inferioare, 1 seminar teologic, 1 școală comercială, 2 școli superioare de fete, 1 școală medicală-chirurgicală și o școală de medicină veterinară, 1 conservator, 1 școală de pictură, un Institut macedo-român, 16 școli elementare pentru băieți și 14 pentru fete, 12 librării, 14 tipografii, 6 institute de litografie, o bibliotecă națională, un muzeu zoologic-mineralogic și unul de antichități, începuturile unei galerii de tablouri și 8 spitale mari și bine dotate. Este reședința principelui român, sediul mitropolitului, al guvernului, al curții supreme de justiție și casație, al Camerelor și al tuturor autorităților superioare civile și militare. Un mare orfelinat a fost întemeiat în 1862 de principesa Elena, iar pe vremea prințului Știrbei a fost construit un teatru de stat pentru Opera italiană și teatrul românesc. (La șosea, înaintea Barierei, din vremea prințului Bibescu [se găsește] un loc frumos de plimbare, pe care se desfășoară un Corso strălucitor. Alte locuri de plimbare sunt: Cișmigiul, Grădina Sfântul Gheorghe și Grădina Episcopiei). Industria este până acum precară. Se produc de fabrică: cărămizi, petrol, fierărie, lumânări și altele.Datoriile bănești ale localității B[ucurești] se ridică la 17.000.000 franci, veniturile la 4.000.000 franci. Garda națională este formată din 6 000 de oameni. Poliția comunală din 600 de oameni. Serviciul de pompieri din 700 de oameni. Consumul anual de alimente este de: 18 000 000 pâini albe, 7.000.000 pâini negre, 5.200.000 kg carne de vită, 740.000 kg carne de porc și alte sortimente, în afară de vânat și carne afumată. Începând din anul 1872 orașul are iluminație cu gaz. În fiecare an se construiesc în medie 500 de locuințe noi.[1]

Cam acesta era stilul în care trebuiau concepute articolele pentru Conversations-Lexikon-ul german. Din comparația textului manuscris cu textul tipărit rezultă că redactorii își permiteau intervenții, reducând orice amănunte sau considerații personale, cum apar frecvent în articolele lui Eminescu. Acesta trebuie să fi fost și motivul pentru care poetul nostru a renunțat la continuarea colaborării.

---------------------------------------------------------
[1] Ms. 2 269, filele 63 recto - 66 verso.

footer