Revista Art-emis
22 iunie 1941 - Zi astrală în trecutul neamului PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.   
Marţi, 21 Iunie 2011 18:30
Jipa RotaruAşa caracteriza recent eminentul profesor Gheorghe Buzatu ziua de 22 iunie 1941, când Conducătorul Statului şi Comandantul de Căpetenie al Armatei, generalul Ion Antonescu a luat decizia de a angaja armata română la războiul sfânt pentru reîntregirea neamului, situând această zi pe acelaşi plan cu 24 Ianuarie 1859, 9 Mai 1877 sau 1 Decembrie 1918. Era prima zi de război. Armata Română pornea alături de aliata sa Armata Germană, la eliberarea teritoriilor naţionale, samavolnic răşluite din trupul ţării în vara anului 1940, deopotrivă de comuniştii sovietici, hortyştii maghiari şi militaro-fasciştii bulgari. Acum, la 70 de ani de la acea hotărâre istorică a Generalului, suntem mai îndreptăţiţi decât oricând să încercăm a descifra cât mai aproape de adevăr sensurile şi semnificaţia acelei zile şi a războiului nostru sfânt. Până mai ieri, motivaţia moral-politică a războiului cu Sovietele, declanşat la 22 iunie 1941, aproape că nu se lua în discuţie de către specialişti ori publicişti. Se lansase aserţiunea că ţara fusese târâtă în acţiuni de Ion Antonescu, că de drept se afla sub ocupaţia germană, că în cel mai bun caz lupta trebuia să înceteze la Nistru, etc. Suntem datori să nu mai tratăm lucrurile aşa cum ne-au obişnuit decenii de spaimă, muţenie şi alienare ideologică. Sunt întrebări care, comemorând această zi importantă din istoria naţională, nu mai pot rămâne măcar fără o tentativă de răspuns, fie el şi incomplet. A pregătit singur Ion Antonescu războiul? A reorganizat şi restructurat el singur sistemul militar, industria de apărare? A redactat singur planurile de operaţii şi mobilizare a trupelor? A pus în mişcare singur complicatul aparat al unui stat gata de luptă? A impus de unul singur opiniei publice, forţelor politice, monarhiei, societăţii în ansamblul său un aranjament potrivnic intereselor naţionale? La toate aceste întrebări răspunsul se conturează tot mai evident pe măsura redării circuitului ştiinţific a noi şi noi surse arhivistice interzise studiului în vremuri nu de mult apuse. Astfel, ştim acum şi ne exprimăm convingerea că, chiar atunci când în miezul nopţii de 21/22 iunie, în trenul Patria din gara Piatra-Neamţ unde se afla Marele Cartier General, generalul Ion Antonescu în calitatea-i de comandant al grupului de armate ce-i purta numele( Armatele 3 şi 4 Române şi Armata 11 Germană), aşa cum hotărâse Adolf Hitler, semna Ordinul nr.0120 în care specifica : „Rusia ameninţă de multă vreme Europa prin pregătirile de atac pe care le face împotriva ei. Trebuie ca aceste ameninţări de nesuferit să ia sfârşit. Armata germană a început contraofensiva. Armata română va intra în luptă cot la cot cu aliaţii germani pentru a repara nedreptatea ce ni s-a făcut". Antonescu era conştient că are în spate adeziunea deplină a întregului neam românesc.

Astfel se pecetluia hotărârea Conducătorului Statului şi a Comandantului de Căpetenie al Armatei de a conduce Armata Română în lupta pentru dezrobirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. De altfel, în documentele vremii, în mass-media, acest război avea să poarte denumirea de războiul de reîntregire. După miezul nopţii, generalul Ritter von Schober, comandantul Armatei a 11-a Germană s-a prezentat comandantului Grupului de Armate „Ion Antonescu", în cabinetul acestuia amenajat în trenul Patria. După o scurtă consfătuire a acelor doi, Ion Antonescu a convocat întregul său cartier general. S-au destupat sticle de şampanie, au fost umplute cupele aflate pe masă, apoi generalul a venit către mijlocul vagonului, a luat o cupă în mână şi a rostit: „Vă anunţ că astăzi a sosit ceasul pentru a şterge pata dezonoarei de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele Armatei. Peste puţin timp, în faptul acestei zile, Armata Ţării va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul ţării, aşa cum ne-a fost lăsat de Basarabi /.../ Pentru ceasul care se apropie, pentru zilele ce vor urma, să ridicăm paharul nostru şi să închinăm pentru izbândă, pentru triumful dreptăţii asupra nedreptăţii şi silniciei şi al luminii asupra întunericului". Începea astfel prima dintre cele 1421 de zile ale războiului nostru sfânt. La orele 00.00 din 22 iunie, intra în vigoare Decretul nr. 1798 semnat de generalul Ion Antonescu care prevedea:
Art.1. Întreaga armată de uscat, aer şi marină mobilizează.
Art.2. Prima zi de mobilizare începe în noaptea de 21/22 iunie orele 24.00.Astfel, în zorii zilei de 22 iunie, la orele 04.00 dimineaţa, trupele româno-germane ale Grupului de Armate „Ion Antonescu", alături de celelalte forţe aliate înşiruite pe un front de la Marea Neagră la Marea Baltică declanşau ostilităţile.
În Capitală şi în celelalte mari oraşe ale ţării, copiii vânzători de ziare strigau cât îi ţineau gura: „A început războiul!". Ziarele publicau decretele semnate de Conducătorul Statului cu o zi înainte şi Proclamaţia acestuia către Ţară, iar în toate un unităţile militare şi în mass-media s-a difuzat Ordinul de zi al generalului Ion Antonescu, Comandantul de Căpetenie al Armatei.

„Români ! În faţa Dumnezeului strămoşilor noştri - se preciza în Proclamaţia către Ţară – în faţa istoriei şi a veşniciei româneşti, ne-am luat azi răspunderea de a smulge prin onoare dreaptă ceea ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire şi trădare, hotărând să pornesc lupta sfântă de redobândire a drepturilor Neamului. În ceasurile când popoarele îşi torc istoria pe câmpurile de bătaie, când drepturile se cuceresc în flacăra jertfei iar civilizaţia se plămădeşte din sângele veacurilor, poporul românesc nu poate privi cu braţe nevolnice şi suflet golit măreţul vârtej al onoarei neamurilor. Raclele strămoşilor, crucile martirilor şi drepturile copiilor noştri ne poruncesc să ne scriem cu propriul nostru sânge dreptul la onoare, spălând cu acelaşi sânge pagina nedreaptă înscrisă anul trecut în istoria noastră, nu de neamul românesc însuşi, ci de trădătorii lui. În numele credinţei creştine, a drepturilor româneşti şi pentru viitorul nostru neînfricat, români vă chem la luptă, la luptă sfântă în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi. La luptă sfântă pentru neam şi Rege!"

Cât priveşte Ordinul de zi, îndemnurile către ostaşi sunt cu atât mai mobilizatoare cu cât vin din partea unui ostaş care şi-a pus întreaga viaţă şi carieră în slujba armatei.
„V-am făgăduit din prima zi a noii domnii – scria generalul – şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă. Să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri. Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. OSTAŞI, VA ORDON TRECEŢI PRUTUL! Zdrobiţi duşmanul din răsărit şi miazănoapte, dezrobiţi din jugul bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi, reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali al Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre"...
Opinia publică, forţele politice, monarhia, Casa Regală, salvate între altele de Ion Antonescu în septembrie 1940 de la prăbuşirea iminentă, au primit intrarea în luptă cu Rusia Sovietică, ca pe un act de dreptate. Deosebiri mari de vederi vor surveni ulterior însă, după trecerea Nistrului. Regele Mihai, aflând de la postul de radio BBC despre intrarea ţării sale în război, telegrafia de la Sinaia la 22 iunie 1941 generalului Ion Antonescu la Marele Cartier General: „În clipele când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă către domnia voastră şi ostaşii ţării. Vă sunt recunoscător, domnule general, pentru că numai prin munca, tăria şi străduinţa domniei voastre, neamul întreg şi cu mine trăim în veci bucuria zilelor de glorie străbună, iar ostaşilor noştri bravi le urez sănătate şi putere ca să statornicească pentru vecie dreptele graniţe ale neamului". În aceeaşi zi, la ora 10.00, Radio România anunţa instaurarea stării de război cu U.R.S.S., difuzând în continuare o cuvântare a lui Mihai Antonescu din care spicuim: „Războiul de azi este un act de reparaţie istorică. Drepturile unui neam nu stau nici în coroane desuete, nici în titluri istorice găsite în arhive sau biblioteci, nici în tratate câştigate prin jocuri de echilibru politic, prin târguri sau donaţii internaţionale. Ci este drept al unui neam tot ce este în stare puterea şi sufletul lui de dreptate să cuprindă şi să păstreze...// Pe pământul Basarabilor şi până dincolo de Nistru, ca şi pretutindeni unde bate inimă românească, acolo este (sunt n.a.) drepturi şi viaţa noastră şi nimic pe lume nu ne va opri s-o culegem acolo unde Dumnezeu şi pământul au dăruit-o, iar veacurile n-au putut-o stinge...// Lupta pentru pământurile Moldovei este lupta pentru viaţa poporului român iar biruinţa este un act de înaltă reparaţie istorică".

La ora 11.30, în sunetul prelung al sirenelor, ţara păstrează un moment de reculegere, în semn de închinare pentru împlinirea prin jertfă a credinţelor româneşti.
Ziarul Timpul consemna: „Ca un tunet, lumea a coborât în stradă îmbrăţişându-se. Ochii tuturor erau plini de lacrimi... Cetăţenii Capitalei au trăit clipe similare poate numai cu cele din anul 1916. Un soare fierbinte şi sufletele însetate după dreptate, inundă totul în căldura lui binecuvântată, în această binecuvântată, la rândul ei, zi de duminică... Pieţele, mai ales, sunt o mare de capete. Orchestrele militare cântă marşuri patriotice. Deodată, cineva, de lângă statuia regelui Carol I se desprinde şi invită la paşi măsuraţi de horă pe o bucovineancă în pitorescul ei costum naţional. A fost ca o descărcare electrică. S-a întins o horă demnă de condeiul de Coşbuc". Asemenea impunătoare manifestări au avut loc şi la Timişoara, Târgovişte, Iaşi, Constanţa şi în multe alte oraşe şi sate ale ţării. La fel ca Timpul, şi celelalte cotidiene bucureştene publică în această zi câte trei ediţii speciale. Ziarul Universul însera în articolul de fond: „Bate astăzi ceasul istoric al unui destin nou pentru ţara noastră. România lovită, trădată, mutilată, a aşteptat cu nădejde ziua dreptăţii. Această încredere este răsplătită astăzi de Proclamaţia către Ţară şi de Ordinul către Armata Română ale generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului şi Comandant de Căpetenie al Trupelor Aliate, care luptă pe frontul Bucovinei şi Basarabiei. Drepturile noastre asupra Basarabiei şi Bucovinei întregi - se arată în continuare în articol - n-au putut fi înlăturate prin rapturi teritoriale şi prin abuzuri de forţă împotriva poporului românesc şi a principiilor ce domină lumea civilizată, ele sunt imprescriptibile, căci istoria le-a notificat, recunoscut şi confirmat, iar suferinţele fraţilor noştri din Basarabia şi Bucovina le-au întărit şi sfinţit. În aceeaşi zi sfântă de duminică, la Piatra Neamţ, generalul împreună cu suita sa au asistat la serviciul religios din Biserica Sfântul Nicolae, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. La sfârşitul serviciului, Ion Antonescu a cerut să fie lăsat singur cu preotul. Era actul de închinăciune, tradiţie de evlavie voievodală pentru neam, pentru sufletele celor ce în orele acelea, îşi dădeau sângele înroşind apele Prutului şi iarba malurilor lui."

Din ziua următoare, trenul „Patria" n-a cunoscut odihnă de noapte sărind din staţie în staţie pe rocada Botoşani, Iaşi, Vaslui - îşi aminteşte locotenent-colonelul Magherescu din staful generalului. Neobosit, liniştit şi încrezător, generalul pornea în goana automobilului prin pădurile bucovinene de curând înrobite şi pe care fumul luptelor încă le mai acopereau, la comandamente de mari şi mici unităţi, în linia întâi, la bateriile de artilerie în poziţie, la observatoarele înaintate, la treceri peste cursuri de apă, înfruntând peste tot pericolul glonţului, al atentatului, oboseala şi adeseori foamea şi setea. Acestea le făcea pentru a stimula şi corecta greşeli, pentru a instaura şi menţine ordinea şi moralul ridicat al tuturor luptătorilor. Aşadar, 22 iunie 1941, zi simbol în istoria naţională rămâne aşa cum autorul anonim ne-o înfăţişează în Marşul Basarabiei care se afla în acele clipe pe buzele tuturor ostaşilor ce se îndreptau către fruntarii spre a le elibera: „Azi noapte la Prut/ Războiul a-nceput/ Românii trec dincolo iară/ Să ia înapoi prin arme şi scut/ Moşia pierdută astă vară." footer