Revista Art-emis
Odessa - gustul amar al victoriei PDF Imprimare Email
Manuel St?nescu   
Duminică, 05 Noiembrie 2017 18:57

Manuel St?nescu-OdessaLa 27 iulie 1941, motivând desf??urarea opera?iunilor militare la flancul sudic al frontului, Adolf Hitler a solicitat Conduc?torului statului român, generalul Antonescu, continuarea ac?iunilor militare ?i dincolo de Nistru. Acesta a r?spuns, la 31 iulie, declarând c? „va merge pân? la cap?t", c? „nu pune niciun fel de condi?ii ?i nu discut? cu nimic aceast? cooperare militar? într-un nou teritoriu", c? are „deplin? încredere în justi?ia pe care Führer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român"[1]. F?când acest lucru, Antonescu urm?rea s? ob?in? sprijinul Germaniei în vederea reîntregirii grani?ei de vest a ??rii.

La 5 septembrie 1941, în ?edin?a Consiliului de Mini?tri, Conduc?torul statului român preciza, în stilul s?u caracteristic: „?i în lupta pe care o purt?m, puteam eu, când se b?teau germanii cu ru?ii, dup? ce am luat Basarabia, puteam s? m? opresc? Sau s? fi f?cut cum spun unii: s? fi a?teptat c? ne-ar fi dat-o la pace englezii. Puteam s? stau cu bra?ele încruci?ate când germanii se b?teau cu ru?ii ?i s? ni se dea Basarabia de c?tre englezi? ?i, dac? am pornit la lupt?, f?r? Germania nu am fi luat Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea s? fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput ?i soldatul român de un miliard de ori mai brav, Basarabia ?i Bucovina nu le-am fi luat de la ru?i. ?i dup? ce le-am luat cu ajutorul armatei germane puteam s? m? opresc la Nistru? Puteam eu s? spun: eu mi-am luat partea mea, m? opresc aici. Ca doi ??rani, care pun ce au împreun? ca s?-?i are locul ?i dup? ce unul ?i-a arat s?-i spun? celuilalt: eu nu te mai ajut pentru c? eu mi-am f?cut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ??rani. ?i cum mi se poate pretinde mie s? fac eu aceasta pe plan militar? Ar însemna s? dezonorez armata ?i poporul român pe veci. Ar fi fost o dezonoare pentru noi s? m? fi dus pân? la Nistru ?i s? le fi spus nem?ilor apoi: la revedere!"[2].

„Politica na?ional?, dramatic? costisitoare inevitabil?"

Dac?, din punct de vedere politic ?i din alte considerente, trecerea Nistrului poate constitui un subiect de discu?ie (în condi?iile în care analiza ?ine cont de împrejur?rile acelui moment din istorie, nu de cele post factum, cum se procedeaz? de obicei), din punct de vedere militar nu exist? nicio urm? de îndoial? privind necesitatea continu?rii ac?iunilor de lupt?, într-un moment în care armatele sovietice nu erau nici pe departe înfrânte ?i în care armata ungar? continua lupta al?turi de Wehrmacht. De altfel, dup? 1989 nu a fost pus? niciodat? sub semnul întreb?rii motiva?ia trecerii Tisei de c?tre armata român? în 1944, trupele noastre ajungând s? lupte pân? pe teritoriul Austriei, ceea ce demonstreaz? c?, în situa?ii asem?n?toare, criteriile de evaluare sunt subiective. De aceea, decizia lui Ion Antonescu de a continua participarea la r?zboi dincolo de Nistru a fost, dup? cum apreciaz? istoricii Florin Constantiniu ?i Ilie Schipor, „Politic?-na?ional?-dramatic?-costisitoare-inevitabil?".

În acest context, dup? eliberarea p?r?ii de nord a Basarabiei, Armata 3 român?, comandat? de generalul Petre Dumitrescu, a primit misiunea de a for?a Nistrul la nord de Moghilev, de a str?punge linia fortificat? „Stalin" ?i de a continua ofensiva spre Bug. Declan?at? la 21 iulie, ofensiva la est de Nistru s-a încadrat în concep?ia general? a Înaltului Comandament german, Armata 3 atingând Bugul la 10 august 1941. Ac?iunile ulterioare au fost determinate de cererea pe care Hitler a adresat-o lui Ion Antonescu, la 14 august, ca trupele române s? continue ofensiva spre Nipru ?i în Crimeea. În urma r?spunsului afirmativ dat de Conduc?torul statului român, Armata a 3-a a reluat, la 20 august, înaintarea spre Nipru, pe care l-a trecut la 15 septembrie 1941, îndreptându-se, al?turi de Armata 11 german?, spre Crimeea.

Odessa reprezenta principala baz? inamic? de opera?ii terestre, navale ?i aeriene, situat? la doar 150 km de Delta Dun?rii, la 300 km de podul de la Cernavod? ?i la 400 km de Bucure?ti ?i de zona petrolifer?

Dup? eliberarea p?r?ilor centrale ?i sudice ale Basarabiei, cea mai important? opera?iune desf??urat? de România pe Frontul de Est a fost campania Armatei a 4-a pentru cucerirea Odessei, desf??urat? între 8 august ?i 16 octombrie 1941. Din punct de vedere strict militar, necesitatea strategic? a b?t?liei pentru Odessa e dincolo de orice dubiu. Ora?ul reprezenta principala baz? inamic? de opera?ii terestre, navale ?i aeriene, situat? la doar 150 km de Delta Dun?rii, la 300 km de podul de la Cernavod? ?i la 400 km de Bucure?ti ?i de zona petrolifer?, de unde for?ele sovietice puteau interveni u?or pentru anihilarea victoriei române?ti ?i germane ob?inute cu pu?in timp înainte. „A ne fi mul?umit s? înconjur?m Odessa - aprecia generalul Radu R. Rosseti - ar fi însemnat s? p?str?m mereu un spin în coasta noastr? ?i s? d?m posibilitatea ru?ilor s? adune, transportându-le pe mare, numeroase for?e, cu care s? ne fi atacat în momentul ce l-ar fi socotit prielnic"[3]. La cererea generalului Ion Antonescu, în b?t?lia de la Odessa au fost angajate în principal for?e române. „Atitudinea sa - consemneaz? un istoric german - oglindea din nou optimismul pe care, în pofida pierderilor grele din primele dou? zile ale atacului, comandamentul român continua s?-l p?streze în ceea ce prive?te o victorie asupra ru?ilor la Odessa. De abia în zilele urm?toare ale atacului, s?race în rezultate favorabile, speran?ele românilor au sc?zut"[4].

Ofensiva a început la 8 august 1941, pân? la 11 august for?ele române blocând ?i interzicând retragerea for?elor sovietice spre nord ?i est. Rezistenta inamicului s-a dovedit extrem de îndârjit?, inclusiv pe parcursul relu?rii ofensivei la 18 august. În contextul în care p?trunderea realizat? de diviziile Armatei 4 era destul de redus?, din pricina puternicei rezisten?e opuse de sovietici, generalul Ion Gheorghe, ata?atul militar român la Berlin, constata deja „o anumit? nervozitate", ceea ce l-a determinat s? se deplaseze, în prima parte a lunii august 1941, la Ia?i, unde se afla Cartierul General al lui Ion Antonescu (în trenul de comandament „Patria") ?i s?-l informeze despre „nemul?umirea" constatat? în rândurile cercurilor de conducere superioar? a armatei germane. Conduc?torul statului român nu s-a ar?tat deloc surprins, exprimându-?i „propria-i nemul?umire despre înf??i?area opera?iilor"[5].

De?i se discuta intens cu ?eful Misiunii Militare Germane, generalul Arthur Hauffe, acordarea unui sprijin militar constând în trimiterea unor regimente de artilerie, Armata 4 a continuat, f?r? a a?tepta sosirea for?elor germane, ac?iunile ofensive la flancul sudic ?i cel de nord, în zilele de 23 ?i 24 august, îns? rezultatele au fost minime. Atacul a fost reluat la 28 august, dar rezultatele au nemul?umit din nou deta?amentele de leg?tur? germane. Mai mult, la 2 septembrie, trupele sovietice au contraatacat, p?trunzând în dispozitivul Diviziei 8 Infanterie. Cooperarea efectiv? în lupt? avea s? se produc? în scurt timp, începând cu 3 septembrie 1941, când Batalionul 70 pionieri german a ac?ionat al?turi de trupele române. Concomitent, Ion Antonescu a solicitat cu insisten?? interven?ia avia?iei germane ?i trimiterea a cinci batalioane de pionieri. Con?tient de importan?a cuceririi Odessei, comandamentul german a trimis în zon?, în urma interven?iei generalului Hauffe din 4 septembrie, noi for?e germane, care au fost puse la dispozi?ia colonelului Courbiere, subordonat, la rându-i, direct, mare?alului (din 23 august) Antonescu[6].

Hauffe: „În pofida tuturor preg?tirilor f?cute, nu se putea depune un ultim efort de lupt?"

Dup? lupte grele ?i atacuri repetate, date cu noi for?e introduse în dispozitiv, s-a reu?it, pân? la 6 septembrie, s? se ajung? în fa?a pozi?iei principale de rezisten??. La 12 septembrie, trupele române, sprijinite de artileria german?, au reluat atacul, determinând retragerea for?elor inamice. Ofensiva a continuat la 17 septembrie, al?turi de trupele corpurilor 1 ?i 11 armat? române participând ?i batalioanele 1 ?i 2 din Regimentul 123 infanterie, batalionul 2 din Regimentul 121 infanterie, dou? companii din batalionul 71 pionieri, Statul Major al Regimentului 601 pionieri cu Batalionul 70 pionieri germane. Insuficienta coordonare a ac?iunilor de lupt? ?i reac?ia puternic? a inamicului au f?cut ca atacul s? nu reu?easc? nici în zilele urm?toare. Mai mult, comandamentul sovietic a ordonat declan?area, în noaptea de 21 spre 22 septembrie 1941, a unei ample ac?iuni de debarcare maritim? ?i aerian?, în urma c?reia trupele Corpului 5 armat? au fost obligate s? se retrag? 10-13 km. Sub impresia puternic? produs? de contraatacul sovietic, Ion Antonescu a amânat reluarea atacurilor asupra Odessei, spre nemul?umirea colonelului Courbiere, care dorea s? atace cu un grup de for?e în sectorul sudic al frontului, la vest de Odessa.

Cu prilejul analizei situa?iei militare din 24 septembrie, generalul Arthur Hauffe, care fusese decorat chiar în acea zi cu ordinul „Mihai Viteazul", clasa a II-a, ?i-a exprimat regretul c?, „în pofida tuturor preg?tirilor f?cute, nu se putea depune un ultim efort de lupt?"[7]. Ion Antonescu a r?mas îns? neclintit în decizia sa, declarând c? nu va relua atacul decât atunci când vor sosi „puternice ajutoare germane". Atitudinea comandamentului român a dezam?git comandamentele superioare germane, generalul Hauffe fiind chemat la 26 septembrie 1941 la generalul Halder, la Cartierul General German din Prusia r?s?ritean?, unde, în mod cavaleresc, a luat ap?rarea comandamentului român ?i a lui Ion Antonescu, în mod special. Pentru coordonarea asaltului final asupra Odessei, la 1 octombrie 1941, în trenul de comandament „Patria" a avut loc o întâlnire între mare?alul Ion Antonescu ?i generalul Arthur Hauffe, dup? care, la 5 octombrie, Hitler a trimis o scrisoare prin care î?i anun?a hot?rârea de a pune la dispozi?ia frontului de la Odessa „mai mult? artilerie grea, în func?ie de situa?ie, ?i o divizie de infanterie, dup? ce aceasta va deveni disponibil?". În final, introducerea în lupt? a unor for?e germane nu a mai fost necesar? deoarece, la 16 octombrie 1941, când Armata 4 a reluat ofensiva, sovieticii, care î?i retr?seser? for?ele principale, au opus o slab? rezisten??.

Victoria de la Odessa a relevat ?i multe neajunsuri

Cucerirea Odessei, dup? dou? luni de lupte extrem de grele duse împotriva unui inamic bine înzestrat ?i hot?rât s? reziste cu orice pre? într-un teren fortificat (circa 250 km de ?an?uri anticar, tran?ee ?i diferite pozi?ii de lupt?, înt?rite cu cazemate ?i cupole metalice, 45 km re?ele de sârm? ghimpat?, 40.000 de mine antitanc ?i antiinfanterie etc.[8]), care i-a favorizat pe ap?r?tori, a avut o importan?? deosebit? pentru desf??urarea opera?iunilor militare la flancul sudic al frontului. Imobilizarea unor importante for?e terestre (peste 100.000 de militari), de avia?ie, precum ?i a majorit??ii flotei de r?zboi ?i comerciale sovietice din Marea Neagr? a creat mari posibilit??i de ac?iune for?elor germane, care au înaintat în acest timp circa 450 km spre est, pân? în apropierea Donului.

Înfrângerea ?i evacuarea trupelor sovietice din zona Odessa au consolidat siguran?a zonei petrolifere române ?i au eliminat posibilit??ile de ac?iune în spatele flancului drept al trupelor germane ?i române care ac?ionau în zona M?rii de Azov ?i în partea de nord a Crimeii. Succesul a fost ob?inut cu mari eforturi, prin angajarea în lupt? a ?ase corpuri de armat? cu 18 divizii ?i patru brig?zi independente, 24 divizioane de artilerie grea, ?ase batalioane ?i ?ase grupuri de recunoa?tere de corp de armat?, 650 de avioane, dou? vedete rapide ?i un submarin, care au executat incursiuni în Marea Neagr?, în apropierea portului, precum ?i a ?apte baterii de artilerie grea germane, dou? batalioane de asalt ?i o escadril? de bombardament în picaj.

Ion Antonescu: „Roadele gre?elilor comise timp de 20 de ani nu puteau fi decât dezastruoase. [...] Realitatea este c? poporul e victima"

Având o importan?? incontestabil? în evolu?ia viitoare a opera?iunilor militare la flancul sudic al frontului germano-sovietic, victoria româneasc? de la Odessa a relevat ?i multe neajunsuri în conducerea trupelor, în executarea misiunilor de lupt? ?i, în special, în dotarea unit??ilor cu armament ?i tehnic? de lupt?. Analizându-le, mare?alul Ion Antonescu f?cea, la 14 decembrie 1941, un adev?rat rechizitoriu la adresa celor care nu au asigurat în perioada interbelic? condi?iile necesare preg?tirii reale a armatei. „Roadele gre?elilor comise timp de 20 de ani - aprecia el - nu puteau fi decât dezastruoase. Comandamentele nepreg?tite au dus la nepreg?tirea ofi?erilor. Nepreg?tirea acestora a provocat pe aceea a solda?ilor ?i subofi?erilor. Totul se înl?n?uie într-un organism. Totul porne?te de la cap. Conducerea politic? a statului, ?i, în consecin??, cea militar? nu puteau duce decât la ce au dus: la dezastru. Acum îns? se pune întrebarea: ce facem? Constat?m ?i ne scobim în din?i? Trebuie luat totul de la cap ?i lucrat serios". Mare?alul continua: „Iat? ce aveam de spus pe marginea acestui rechizitoriu teribil, care nu poate lovi pe adev?ra?ii vinova?i, oamenii politici ?i regele Carol - care acum stau ascun?i, rod ce au furat, î?i freac? mâinile ca al?ii s? e?ueze pentru ca s? arate c? ei nu sunt vinova?i, ci poporul. Realitatea este c? poporul e victima"[9].

„Opinia public? româneasc? era îngrijorat?"

Atacul Odessei de c?tre trupele române f?r? aport german a reprezentat decizia exclusiv? a generalului (ulterior mare?al) Ion Antonescu. Motivele pentru care a insistat asupra acestui fapt ?in de structura interioar? a personalit??ii sale. În primul rând, a fost un calcul politic evident. Dorind s? dovedeasc? loialitate ?i spirit de sacrificiu fa?? de aliatul german, Conduc?torul statului român spera s? ob?in? cât mai mult în perspectiva p?cii. Nu ezitase s? critice arbitrajul de la Viena ?i pierderea nordului Ardealului chiar ?i în discu?iile particulare cu Adolf Hitler. Considera c? sacrificiile vor fi din plin r?spl?tite în cazul unei victorii germane, care, în 1941, p?rea foarte probabil?. În al doilea rând, Antonescu dorea s? spele „ru?inea" abandon?rii f?r? lupt? a teritoriilor române?ti din vara anului 1940. Având un ascu?it spirit al onoarei, considera c? doar în lupt?, prin sacrificii, se poate ?terge „pata de dezonoare din cartea Neamului, de pe fruntea ?i epole?ii" armatei. ?i astfel, neglijând concluziile campaniei din Basarabia ?i nordul Bucovinei, Antonescu a decis ocuparea Odessei cu ajutorul Armatei a 4-a române ?i sub conducere operativ? exclusiv româneasc?.

Odessa era, f?r? îndoial?, un obiectiv foarte important, iar nevoia de a cuceri ora?ul era dictat? din necesit??i strategice evidente. Din punct de vedere militar, ac?iunile armatei române s-au dovedit un fiasco. Concep?ia operativ? s-a schimbat de trei ori pe parcursul opera?iunii, în principal datorit? necunoa?terii inamicului, a for?elor ?i sistemului s?u de ap?rare. Curând, e?ecurile atacurilor s-au repercutat la nivelul conducerii superioare, culminând cu înlocuirea comandantului Armatei a 4-a în plin? campanie. A?a cum subliniaz? generalul Ion Gheorghe, ata?atul militar român la Berlin, „cucerirea Odessei a devenit o problem? de prestigiu a armatei române. De aceea, atacul era mereu reînnoit, f?r? a dep??i îns? câ?tigarea unor pozi?ii infime. [...] Pierderile au devenit insuportabile. În mod corespunz?tor a crescut ?i nervozitatea trupelor române?ti, adoptând forme critice. [...] Atacurile au fost reluate cu o îndârjire ?i mai mare, f?r? alte rezultate decât noi pierderi ?i mai grele înc?. Comandantul Armatei a 4-a, generalul Ciuperc?, a fost înl?turat din post ?i înlocuit cu generalul Iacobici.[...] Opinia public? româneasc?, care aflase de grelele pierderi, era foarte îngrijorat?. Conduc?torul de stat însu?i se g?sea într-o mare iritare"[10].

Dorin?a „de a sp?la ru?inea"

Cucerirea Odessei - care s-a f?cut prin retragerea trupelor sovietice, nu printr-o capitulare - s-a realizat cu pre?ul unor jertfe enorme. În rapoartele ?i evalu?rile ulterioare au ie?it la iveal? toate disfunc?ionalit??ile majore, la toate palierele, de la soldat la general. În fiecare adnotare, Antonescu revine obsesiv la formula „gre?elile f?cute timp de 20 de ani". F?r? îndoial?, haosul ?i dezorganizarea ce au caracterizat perioada interbelic? din punct de vedere al organiz?rii ??rii în vederea unui r?zboi au contribuit decisiv la incapacitatea trupelor române de a se adapta unui r?zboi modern. Pe de alt? parte, campania din Basarabia ar fi trebuit s? ridice semne de întrebare asupra capacit??ii de lupt? a armatei. Interesele politice ?i morale au influen?at decizia Conduc?torului statului de a ataca ?i cuceri Odessa cu trupele Armatei a 4-a române, care i-a apar?inut, a?a cum am precizat deja, în exclusivitate. Dorin?a „de a sp?la ru?inea" con?inea îns? ?i evidente ambi?ii personale. În fondul Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri-Cabinetul militar, aflat la Arhivele Na?ionale, exist? un dosar voluminos con?inând numeroase scrisori de felicitare primite de mare?al dup? cucerirea Odessei. Lista con?ine 190 de nume, de la înalte oficialit??i aliate (cancelarul german Adolf Hitler, Benito Mussolini, Göring, Keitel, Ribbentrop, von Manstein sau von Killinger) ?i române (generalii Iosif Iacobici ?i Petre Dumitrescu) pân? la nume ca Î.P.S. Nicodim, Patriarhul României, Sextil Pu?cariu, George Enescu, marele rabin Sabetay Dajen, ?eful cultului spaniol ?i... ?coala Normal? nr. 7 fete Bucure?ti[11].

Adolf Hitler aprecia: „Cucerirea Odessei încoroneaz? o mândr? fapt? istoric? lupta de eliberare a poporului românesc sub viteaza ?i înf?ptuitoarea Dvs. conducere"[12], Mussolini afirmând c? „?tirea ocup?rii Odessei de c?tre valoroasele trupe comandante de Dvs. a stârnit o vie bucurie poporului italian[13]. Alexandru Marcu, decanul Facult??ii de Litere din Universitatea Bucure?ti, considera c? „fapta unic? pe care o înscrie în cartea ??rii mântuitoarea intui?ie a Conduc?torului ?i eroismul o?tirilor sale, va fi marea înv???tur? pe care ne vom str?dui de-a pururi s? le-o insufl?m studen?ilor de azi, profesorilor de mâine"[14].

Cunoscutul om politic dr. Nicolae Lupu avea, la rândul s?u, numai cuvinte de laud? la adresa mare?alului: „Pentru reînvierea gloriei str?bune, pentru temeliile ??rii, ale viitorului str?lucit ce preg?ti?i Patriei noastre scumpe, pentru m?rirea de prestigiu a vechiului, nobilului ?i marelui nostru neam, v? rog s? primi?i cu prilejul gloriosului fapt de arme de azi, felicit?rile ?i omagiile mele"[15]. Nici marele rabin Sabetay Dajen, ?eful cultului spaniol, nu r?mânea dator în privin?a laudelor: „În ziua când întreaga suflare a ??rii prosl?ve?te victoria domniei voastre ?i eroismul armatei, înal? c?tre Dumnezeul nostru, al tuturora, cele mai calde rugi pentru fericirea personal? a excelen?ei voastre, care se identific? cu fericirea ??rii"[16].

George Enescu r?spundea unei telegrame a Conduc?torului statului: „Adânc mi?cat de prea frumoasa telegram? a Excelen?ei voastre cu prilejul manifesta?iei compozitorilor români de asear?, vin la rându-mi s? aduc prinosul ne??rmuritei ?i admirativei mele recuno?tin?e aceluia prin care iubita noastr? ?ar? ?i-a recucerit mândria"[17].
Nicodim, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, considera: „Cu luarea Odessei, Dumnezeu încununeaz? cu sl?vit? victorie unul dintre cele mai mari r?zboaie purtate de români în cursul istoriei. S? tr?iasc? Armata Român?. S? tr?iasc? str?lucitorul ei Mare?al Ion Antonescu. S? tr?iasc? Majestatea Sa Regele. S? tr?iasc? România!"[18].
Între gre?elile f?cute „timp de 20 de ani" ?i alte cauze ale victoriei cu gust amar de la Odessa, putem vorbi de unul dintre cele mai r?spândite p?cate omene?ti: orgoliul.

Atentatul

La cinci zile dup? intrarea trupelor române în Odessa, în dup?-amiaza zilei de 22 octombrie, la orele 17.35, imobilul care ad?postea Comandamentul Militar Odessa ?i statul major al Diviziei 10 infanterie a fost aruncat în aer de elemente r?mase necunoscute. Atentatul a provocat pierderea a 135 de militari (79 uci?i, 43 r?ni?i ?i 13 disp?ru?i), dintre care 128 români ?i 7 germani[19], inclusiv a generalului Ion Glogojanu, comandantul Diviziei 10 infanterie ?i al Comandamentului Militar Odessa[20]. Sub impactul emo?ional al acestei tragedii, autorit??ile române - în spe?? generalul Iosif Iacobici, comandantul Armatei a 4-a române - au ordonat represalii asupra popula?iei civile, îndeosebi a „evreilor comuni?ti", m?suri aprobate de mare?alul Antonescu.

În seara zilei de 22 octombrie 1941, generalul Nicolae Macici - aflat la Tiraspol, la Comandamentul Corpului 2 Armat? - a primit ordin de la generalul Iacobici s? se prezinte, chiar în cursul nop?ii, la Baden, la postul de comand? al Armatei a 4-a. Pu?in dup? miezul nop?ii, în primele minute ale zilei de 23 octombrie 1941, generalul Iacobici i-a ordonat lui Macici s? se deplaseze la Odessa, cu misiunea de a instala la comanda Diviziei 10 infanterie pe generalul Nicolae Ghineraru, de a investiga cauzele producerii atentatului ?i de a organiza activitatea militar? în ora?. Înso?it de locotenent-colonelul Dumitru Panaitescu, Nicolae Macici s-a deplasat la Odessa, p?r?sind ora?ul în zorii zilei de 26 octombrie.

A doua zi, el a redactat un raport c?tre generalul Iacobici[21], în care recunoa?te c? „nu se cunosc mijloacele tehnice (explozie prin întârziere sau comand?), prin care a fost pus la cale atentatul", cu atât mai pu?in autorii lui, avansând ipoteza c? „explozibilul s-ar fi g?sit introdus în casa de fier (bani) ?i în peretele din spate, în afar? de alte puncte minate cu explozibile puternice ?i în mare cantitate". Generalul Macici îl considera pe r?posatul general Glogojanu direct responsabil pentru tragedie, în condi?iile în care fusese avertizat c? localul în care î?i instalase comandamentul era nesigur, inclusiv de c?tre generalul Constantin Trestioreanu, comandantul secund al Diviziei 10 infanterie (care a supravie?uit). Unele m?rturii sugereaz? c? inclusiv localnici au în?tiin?at noile autorit??i de faptul c? localul fusese sediul N.K.V.D. (Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne) ?i era foarte probabil s? fie minat. Tuturor celor care î?i ar?tau teama, generalul Glogojanu le r?spundea c? „opera?iunea de deminare a fost f?cut? de speciali?ti germani", pe al?ii acuzându-i de la?itate. De altfel, generalul Macici precizeaz? c? în ziua de 20 octombrie, „când fusesem pentru a doua oar? la Odessa, am g?sit pe to?i ofi?erii de la ambele comandamente ie?i?i în strad?, din cauz? c? se primise cu câteva momente înainte o informare cum c? în curând localul va s?ri în aer". ?i tot el concluzioneaz?: „Alt vinovat nu poate fi g?sit, decât fatalitatea, care l-a tras de mânec? pe generalul Glogojanu, înc?p??ânându-l s? se permanentizeze în localul periculos".

Antonescu: „Am dat aprobare pentru represalii, nu pentru masacre"

Despre represaliile ordonate, generalul Nicolae Macici nu face nicio apreciere, iar ceea ce s-a întâmplat ulterior continu? s? fie un subiect extrem de polemizat. Mare?alul Antonescu declara la 26 aprilie 1946: „Cererea de represalii venea dup? avertismente succesive date popula?iei din Odessa ?i rug?min?ilor care i se f?cea de a nu se asocia cu partizanii ?i de a-i denun?a. Eram ?i într-o stare de spirit special? pentru c? vizitasem în diminea?a zilei un spital în care am g?sit, printre al?ii, un ofi?er ?i trei sau patru solda?i din echipa lui, amputa?i total de picioare ?i bra?e, ?i orbi. Ofi?erul mi-a povestit c? to?i c?zuser? victim? unei ma?ini infernale pe care ru?ii, la p?r?sirea unui sat, o l?saser? ata?at? de clan?a u?ii ?coalei. [...] Cazuri similare, tot atât de brutale ?i total neîng?duite de legile r?zboiului au fost numeroase.[...] Numai cine a tr?it în vâltoarea focului ?i sub amenin?area permanent? a mor?ii, numai acela poate s? î?i dea seama de aceast? stare de spirit manifestat? de toate armatele, în toate timpurile. [...] Toate aceste elemente m-au determinat s? dau aprobarea cerut? [...]. Subliniez îns? c? am dat aprobare pentru represalii, nu pentru masacre"[22]. Generalul Nicolae Macici declara la 5 aprilie 1945 c? „am v?zut câ?iva spânzura?i ?i cadavre pe str?zile Odessei", ad?ugând: „Misiunea mea nu avea nicio leg?tur? cu represaliile militare, c?ci represaliile militare se ordonaser? de conducerea superioar? a ??rii ?i s-au executat f?r? participarea mea într-un fel sau altul"[23].

Dac? documentele ?i m?rturiile principalilor actori sunt clare în privin?a ordinului de represalii, în ceea ce prive?te amploarea execu?iilor exist? înc? numeroase semne de întrebare, cifrele variind de la câteva sute, la 40.000. O alt? problem? o reprezint? na?ionalitatea celor executa?i, în condi?iile în care documentele vorbesc atât de evrei, cât ?i de ru?i, ucrainieni, polonezi sau chiar români[24]. F?r? a arunca în derizoriu moartea violent? a unor oameni a c?ror vinov??ie nu fusese dovedit?, este necesar ca orice analiz? s? fie, pe cât posibil, debarasat? de orice form? de propagand?. De asemenea, nu trebuie s? pierdem din vedere faptul c?, în contextul legislativ al vremii, atentatele ?i sabotajele provocate de civili (sau de membri ai for?elor regulate ac?ionând în haine civile) nu puteau beneficia de prevederile Conven?iei de la Geneva din 1864 (revizuit? în 1929) privind tratamentul prizonierilor de r?zboi. Iar pentru civilii care duceau ac?iuni militare pedeapsa era moartea, pentru to?i beligeran?ii, f?r? excep?ie.

Analiza cazului Odessa va trebui, în consecin??, s? ?in? cont, pe de-o parte, de faptul c? ordinul de represalii a existat ?i a fost executat, într-o anumit? m?sur?, iar pe de alta, de complexitatea ?i implica?iile profunde ale particip?rii armatei române în campania militar? de pe Frontul de Est. ?i cel mai important lucru pe care opinia public? româneasc? trebuie s?-l re?in? este c? istoricul nu trebuie considerat un soi de procuror chemat s? pun? etichete ?i s? dea verdicte, iar a explica nu înseamn? niciodat? a justifica.

Un ultim gând se îndreapt? spre cei care merit? necondi?ionat respectul ?i mereu-aducerea aminte: eroii mor?i pe câmpurile de lupt?, a c?ror jertf? e dincolo de analiza lucid? ?i seac?. O jertf? cu atât mai în?l??toare pentru cei tr?itori în România zilelor noastre.

--------------------------------------------------------
[1] Alesandru Du?u, De la Nistru spre Volga ?i Caucaz, în Dosarele Istoriei, an IV, nr. 7(35), 1999, p. 29
[2] Ibidem, pp. 29-30
[3] General Radu, Rosetti, R?zboiul pentru eliberarea Bucovinei ?i Basarabiei, Bucure?ti, 1942, p. 38
[4] Rudolf Forstmeier, Odessa 1941. Der Kamf um Stadt und Hafen und die Raumung der Seefstung
15, August bis 16, October, Freiburg im Breisgau, 1967, p. 40
[5] Apud Alesandru Du?u, Între Wehrmacht ?i Armata Ro?ie. Rela?ii de comandament româno-
germane ?i româno-sovietice 1941-1945, Bucure?ti, Editura Enciclopedic?, 2000, pp. 63-64
[6] Arhivele Militare Române, fond Microfilme, rola II. 1.2711, cd. 829-833
[7] Rudolf Forstmeier, op. cit., p. 66
[8] Alesandru Du?u, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata Român? în Al Doilea R?zboi Mondial
(1941-1945). Dic?ionar enciclopedic, Bucure?ti, Editura Enciclopedic?, 1999, p. 308
[9] Alesandru Du?u, Între Wehrmacht ?i Armata Ro?ie. Rela?ii de comandament româno-germane ?i
româno-sovietice 1941-1945, Bucure?ti, Editura Enciclopedic?, 2000, p. 69
[10] general Ion Gheorghe, Un dictator nefericit. Mare?alul Ion Antonescu (Calea României spre statul satelit), studiu introductiv de Stelian Neagoe, Bucure?ti, Editura Machiavelli, f.a., pp. 117-118
[11] Arhivele Na?ionale Istorice Centrale, fond Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri - Cabinet militar, dosar nr. 561, ff. 1-7
[12] Ibidem, f. 9
[13] Ibidem, f. 10
[14] Ibidem, f. 84
[15] Ibidem, f. 110
[16] Ibidem, f. 528
[17] Ibidem, f. 625
[18] Ibidem, f. 626
[19] Arhivele Militare Române, (A.M.R.), fond Microfilme, rola R.S.E.M. 1804, c 697
[20] Vezi, pe larg, în Alex Mihai Stoenescu, Armata, mare?alul ?i evreii, Edi?ia a II-a revizuit? ?i ad?ugit?, Bucure?ti, Editura Rao, 2010
[21] A.M.R., fond Microfilme, rola 1080, cd. 542-547
[22] Alesandru Du?u, Florica Dobre, Drama generalilor români (1944-1964), Bucure?ti, Editura
Enciclopedic?, 1997, pp. 42-43
[23] Ibidem, p. 169
[24] Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 524

footer