Revista Art-emis
Atitudinea autorităţilor şi a populaţiei civile ungare faţă de Armata Română de ocupaţie în perioada august-noiembrie 1919 (3) PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Moşincat   
Miercuri, 25 Octombrie 2017 19:49

1919-3Redăm fragmente sau integral din conţinutul celor 27 de documente din colecţia Muzeului Militar Naţional[81]. În fiecare din ele se regăseşte din plin strălucita comportare a armatei române de ocupaţie. Săptămânalul budapestan de limbă engleză „The World" recunoştea în februarie 1920: „Armata româna a evacuat Budapesta; purtarea ei în Ungaria a fost generoasă şi corectă". La 11 noiembrie 1919, generalul Măldărescu în ultima proclamaţie către populaţie amintea: „Părăsind capitala Ungariei, România ţine să afirme că după ce a fost atacată pe Tisa, atac care a motivat acţiunea sa, ea nu a fost condusă decât de legitima apărare, ca şi de necesităţile militare - orice idee de persecuţie sau de revanşă i-au fost complet străine!". A doua zi la ora 13.00 generalul a părăsit Budapesta.

Dar n-au plecat bine căci ecourile ponegririlor se extindeau. Noroc cu entuziasmul şi buna credinţă a oamenilor cinstiţi şi corecţi, unguri, notari şi primari, care la talpa ţării au simţit transpiraţia de bunăvoinţă, prietenie şi omenie ce se revarsă asupra nevoiaşilor tocmai din opinca românească. Şi nu se uscaseră bine cernelurile şi tuşurile iscăliturilor cinstite şi crezul politic al amiralului (fără mare) Horthy Miklos, devenit regent al Ungariei, în primăvara anului 1920, dar exprimat în octombrie 1919, prindea contur. Într-un memorandum acesta declarase: „România inamicul numărul unu" iar ca principal ţel al politicii externe ungare: „rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea la arme". Planul său diabolic a început imediat ce a fost posibil să se mişte prin măsuri antiromâneşti.

La 4 noiembrie 1919, generalul Traian Moşoiu informa despre acţiunea „gărzilor albe" ale lui Horthy ce se constituiau în unităţi de toate armele şi făceau o intensă propagandă împotriva românilor. Înainte însă de aceasta după cum scria ziarul „Maghyar Orsag" din 16 noiembrie 1919: „Ieri (15.11.1919) s-a depărtat din capitală ultima unitate din armata română. Soldaţii români rămaşi în urmă au fost prinşi de poliţia de siguranţă, (cea aprobată de generalul Mărdărescu a se pregăti, sâc!) şi predaţi misiunii franceze care va decide asupra transportării şi predării lor". În aceeași zi s-au dezgropat, de către unguri, din teren armele ascunse în spatele citadelei, de unde s-au scos 16.000 arme, model 1895 „Manlicher", din care doar 22% utilizabile, 30 de mortiere şi 50 mitraliere. „200 soldaţi români şi 40 ofiţeri rămaşi în Budapesta cu diferite servicii sau fără a şti de plecarea armatei române, au fost prinşi de unguri, arestaţi şi maltrataţi"[82].

Aşadar „netrecătoarea" recunoştinţă a fost curând uitată. Trufia imperială a grofilor şi nemeşilor lui Horthy a acţionat printr-o propagandă revizionistă intensă a cărei ecou se resimte până în ziua de astăzi. La finele lunii martie 1920, Vasile Goldiş, ministru pentru problemele Transilvaniei a fost informat de prefectul din Bihor că "nu numai oameni fără răspundere, ci şi comandanţi superiori din armata ungară ajută populaţia maghiară pentru idea unei revanşe apropiate". Teroarea împotriva populaţiei româneşti din Ungaria a fost fără egal: „400 de români am fost: închişi şi înfometaţi, bătuţi şi schingiuiţi, condamnaţi la moarte după o sumară judecată". Studentului român Teofil Morariu, în urma unui denunţ fals, torţionarii unguri „i-au tăiat nasul, urechile şi părţile genitale şi apoi l-a aruncat în Dunăre"[83].

Nu ne-am propus în studiul de faţă o punere faţă în faţă. Nu pentru că purtările nu au termeni de comparaţie. Ce criterii să foloseşti pentru a vedea cine-i bun şi cine-i rău când ungurii exalaţi au jurat, în noiembrie 1919, la Szekesfehervor, că "nu se vor linişti şi nu vor băga sabia în teacă până când nu se va înfiinţa patria maghiară de 1.000 de ani". Acest spirit belicos avea să-l cunoască din nou poporul român după 30 august 1940. Armata română de ocupaţie a Ungariei a avut un efectiv de 276.611 militari. Întreţinerea acestora a costat 382.776.370 lei şi 132.843.291 franci, ceea ce a însemnat un efort financiar important. Pentru a avea un tablou complet al costurilor la aceste sume mai trebuie adăugat şi ajutorul acordat populaţiei Ungariei. Personalitatea nobilă a ofiţerului român şi mentalitatea înţelegătoare a soldatului român faţă de ungurii ce au avut norocul să vină în contact cu ei au exemplificat-o prin cele 27 de documente publicate în serial, în ziarul Noua Gazeta de Vest. Nutrim speranţa că reamintindu-le am făcut un gest firesc de a ne arăta şi peste timp recunoştinţă, faţă de soldatul care a făcut Marea Unire, la Centenarul evenimentelor. În oglinda istoriei purtarea lor pilduitoare este o mândrie a naţiei române.

Documente[84]

1. Despre umanismul şi omenia manifestată de armata română în 1919 lăsăm să vorbească documentele redactate de autorităţile ungare. Într-un document nr.1841/21 noiembrie 1919, parafat cu ştampila rotundă a primăriei din Zagyvarek, semnată olograf de primar şi notarul şef rezultă că acest consiliu local a ţinut o şedinţă extraordinară, ce nu figura pe ordinea de zi. Preşedintele Boldiszak Pal, avocat, primar al comunei încunoștințează consilierii despre situaţia aparte, ce nu suferă amânare, căci odată cu evacuarea trupelor române, trebuie să-şi aducă aminte de "domnul căpitan Ştefănescu comandantul lagărelor şi a trupelor. Domnul căpitan a condus, cu un spirit ascuţit, operaţiile în timpul staţionării trupelor care s-au purtat cu omenie. Au arătat umanitate fapt pentru care merită întreaga căldură şi mulţumire a întregii comunităţi. Cer de aceea consiliului, ca faţă de comportarea domnului căpitan Ştefănescu, să exprime în numele comunei Hotărârea: Consiliul comunal, în nume propriu şi cunoscând bunele intenţii, omenia şi comportarea umanitară a domnului căpitan Ştefănescu, pentru că şi-a periclitat viaţa pentru comună, hotărăşte marcarea momentului prin exprimarea de alese mulţumirii. Împuterniceşte secretariatul să înscrie în cartea de onoare mulţumirile transmise căpitanului Ştefănescu" (Muzeul Militar Naţional, Biblioteca, Diverse III, F.14703/II).

2. Poliţia oraşului Kecsemet adresează o scrisoare, purtând nr. A 35/1919, Comandantului armatei române în următorii termeni: „Prea onorate comandant! Ofensiva glorioasă a armatei regale române distrugând teroarea tâlharilor comunişti, a redat existenţa poporului maghiar mult suferit dându-I totodată posibilitatea spre a-şi crea o nouă soartă, în care va domina iar dreptatea, legea şi bunul oamenilor. O parte mare a ţării noastre este în prezent ocupată de trupe române şi pe aceste teritorii se află cea mai mare ordine. Cu trecerea timpului însă suntem siliţi a ne gândi şi a ne pregăti pentru situaţia când Comandamentul Trupelor Române, va retrage trupele sale din partea interioară a ţării aşa şi din partea dintre Dunăre şi Tisa în acest caz autorităţile poliţieneşti vor fi datoare a asigura buna ordine şi siguranţa publică. Natural, această datorie nu se poate îndeplini spre mulţumirea tuturor, de azi pe mâine, şi tocmai din această cauză, rog prea onoratul comandant : Bine voiţi a aproba, ca, personalul poliţiei să fie activat şi înarmat în modul cerut prin raportul meu No. 278/1919, şi afară de aceasta binevoiţi a permite să pot forma din cetăţeni de încredere o gardă de pază cu efectiv de 600 oameni. Această gardă deocamdată, nu va fi înarmată, va fi numai împărţită în plutoane şi companii precum şi instruită în serviciul de pază care îl vor face în cazul retragerii trupelor române, adică: ocuparea clădirilor publice, ocuparea drumurilor publice, precum şi a gării şi uzinei electrice, a face patrulă prin oraş, în general a lua toate măsurile preventive, absolut necesare pentru asigurarea ordinei şi liniştei publice. Prin aprobarea organizării gărzii cetăţenilor, ar fi posibil, ca poliţia să-şi poată îndeplinii misiunile". (Documentul înregistrat la nr.f.14733/II a Bibliotecii Muzeului Militar Naţional elogiază purtarea armatei române).

3. Aceleaşi bune aprecieri vin şi din partea „oţelăriei Weissmanfred" care se adresează domnului căpitan Seara Ion, din armata regală română: Documentul este dactilografiat pe imprimat având în stânga sus emblema fabricii „oţelăriei Weissmanfred", arsenal militar, societate anonimă, iar la partea de jos ştampila dreptunghiulară cu antetul fabricii şi semnătura olograf „cu deosebit respect Weissmanfred". Redăm conţinutul acestui document: „Adeverind că în fabrica noastră a fost cartiruită armata română, dată la care îşi încheie activitatea şi nu putem a omite şi a menţiona adâncul respect ce-l datorăm domnului căpitan şi a-l Batalionului II din Regimentul I Vânători. Îi exprimăm cele mai adânci mulţumiri căci sub comanda domnului căpitan atât în interiorul cât şi în exteriorul fabricii s-a menţinut liniştea deplină, dând dovadă de o rodocată vigilenţă şi o comportare individuală excelentă, decând domnul căpitan a preluat comanda. Pentru aceste fapte în numele fabricii, exprimăm recunoştinţa în mod liber, neconstrânşi, sperăm şi dorim ca trupa dumneavoastră să-I îndeplinească misiunea în Cszepel. Personal domnului căpitan mare succes." (Muzeul Militar Naţional, Biblioteca F.14716/II).

4. Ce purtare, prin ce forme şi cum a ajutat armata română populaţia Ungariei, populaţia înfometată, disperată rezultă din următoarele documente: Din documentul cu nr.840, a-l comisiei militare interaliate, purtând antetul „urgent" din 22 noiembrie 1919 aflăm despre apariţia avizului afişat în acea zi pe care Comandamentul Trupelor din Transilvania l-au făcut cunoscut prin care s-a „decis distribuirea a o serie de mărfuri şi articole pentru a veni în sprijinul populaţiei sărace din Budapesta". (Muzeul Militar Naţional, Biblioteca, F.14722/II). Cum era şi firesc Comisia nu putea decât aplauda această acţiune umanitară, pentru că „aceste mărfuri sosite la vreme sunt de mare necesitate". Comisia „a convenit să lase a fi distribuite în exclusivitate de autorităţile ungare, menţionate în aviz, prin care se investeşte ministerul ungar a-l aprovizionării şi municipalitatea din Budapesta" pentru distribuţie. Prin aviz societăţile menţionate au fost înştiinţate să ia legătura cu Înaltul Comandament Român.

La 13 octombrie 1919, directorul şcolii de fete, confirma oficios, că în clădirea şcolii civile de fete din cartierul VI, strada Uteg, condusă de el s-a instalat „Regimentul 10 român începând cu 11 septembrie şi până astăzi a hrănit la prânz şi seara câte 100 de copii săraci. Menţionez că comandantul susnumitului regiment i-a luat în subzistenţă pentru întreaga perioadă cât a staţionat". Documentul nr.F.14732/II, poartă semnăturile olograf ale directorului şcolii şi primarului şi ştampila rotundă cu inscripţia „Budapesta Szekesfovaros x Primar", cu însemnul heraldic.

5. La 14 august 1919, „cu ales respect" , primarul şi notarul din Godolo, se adresează comandantului Diviziei II Cavalerie: "Pentru alimentele date gratuit populaţiei sărace din Godolo, constând din mai multe căruţe cu dovleci, 12 saci făină şi 14 saci mei, exprimăm mulţumirile primăriei şi a săracilor pentru mărinimoasa ofertă". Documentul dactilografiat are nr. 5439/1919 este parafat cu ştampila rotundă şi poartă antetul „Primăriei Godolo", primit de Divizia II Cavalerie cu nr.10505/19 august 1919, F.14718/II.

6. La 23 septembrie 1919, locuitorii din Szolnok erau înştiinţaţi că spitalul Diviziei 20 Infanterie şi personalul medical din conducere al Szolnokului, prin intermediul bisericii catolice şi israelite salută, din casa Grossman, „ajutorul medical gratuit acordat săracilor, loc în care medicii români vor acorda gratuit asistenţă medicală după următorul program: pentru bărbaţi de la 10-12; femei şi copii 17-18" . Documentul de înştiinţare este semnat Dr. Spett Erno, primar şi are nr.F.14693/II.

7. Un alt document dactilografiat şi înregistrat sub nr.14167/1919, parafat cu ştampila rotundă şi semnat olograf de 9 persoane în frunte cu primarul şi notarul din Rakospalota se adresează în următorii termeni: „Stimatului comandant!. Subscrisa autoritate comunală exprimă întreaga recunoştinţă admirabilului comandant înainte de toate pentru că, în timpul ocupaţiei acestui comandament, s-au purtat cu respect şi eleganţă faţă de locuitori, cu cea mai mare grijă şi bune intenţii, a apărat ordinea şi liniştea, cu cea mai mare atenţie a asigurat şi împiedicat în toate împrejurările tulburările liniştei. Exprimăm mulţumiri şi pentru că în timpul ocupaţiei marii săraci din Rakospalota au primit zilnic 250 raţii de mâncare gratis" .

8. Doamnele române ce şi-au însoţit soţii pe front, au contribuit şi ele la alinarea suferinţelor răniţilor, văduvelor şi orfanilor de război. Într-o înştiinţare către locuitori din Szolnok, la 16 septembrie 1919 primarul oraşului Dr. Spett Erno, document cu (nr. F. 14695/II) face cunoscut că „doamna general Atanasiu asistentă şefă a crucii roşii, pentru ajutorarea invalizilor, răniţilor şi urmaşilor celor decedaţi, văduve şi orfani din oraşul Szolnok, în biserica romano-catolică, la 20 septembrie 1919, înainte de masă la ora 10, organizează un concert coral cu următorul program:
1). (Solo orgă inventio. cântă: Medgyessy Geza;
2). Solo vioară, Hendel: Harghetto, Medgyessy, Postean Jean.
3). Solist vocal, J. Hagith: o salutis hostia, cântă Medgyessy Geza.
4). Concert de fanfară cântă: Orchestra Armatei Regale Române.
5). Solo voce "Ave Maria", cântă Jesenszky Muca.
6). Solo vioară Bach, acompaniază Orchestra Armatei Regale Române.
7). Solo la orgă inventio, cântă Medgyessy Geza.
Bilete - cu locuri: 20 coroane; în picioare: 10 coroane cu încrederea că pentru binefacere sumele peste acest nivel vor fi primite".

9. Şi din alte documente şi scrisori, adeverinţe şi adrese rezultă acelaşi spirit umanitar. Mulţumirile autorităţilor ungare sunt exprimate tranşant şi fără rezerve. Primăria Districtului 10 Budapesta, în documentul cu nr. 13230/1919, dactilografiat pe imprimat tipizat al imprimeriei proprii, iar peste ştampila rotundă o semnătură indescifrabilă sub: „Tanacszegyzo, confirmă autenticitatea documentului adresat comandantului trupelor Regale române de ocupaţie din Kobanya, Budapesta: „Primăria districtului subscris recunoaşte prin aceasta şi exprimă deplina mulţumire pentru activitatea ageră ce a dezvoltat-o în interesul menţinerii siguranţei publice din Districtul 10 din Budapesta o înaltă comenduire română". Sub numărul de înregistrare de mai sus documentul, datat 15 octombrie 1919, face menţiunea „eventualul răspuns să fiţi amabil a-l expedia pe această adresă". (Muzeul Militar Naţional, Biblioteca, F.1472/II). Textul este redactat în limba maghiară, iar sub aceasta o traducere scrisă cu peniţa şi semnătura pentru conformitate, sublocotenent Crăciun.

10. Redactată de mână, cu un scris caligrafic foarte îngrijit, adeverinţă eliberată la 22 noiembrie 1919 de primăria Szarvas confirmă că „Regimentul 8 Vânători român, care a fost aici cartiruit nu a produs nici un fel de pagubă, ba mai mult, din partea cetăţenilor împotriva numitului Regiment nu au fost înregistrate reclamaţii". Originalul semnat olograf, indescifrabil de primar şi notar este parafat cu ştampila rotundă ce are înscrisul „Bekesvarmegye Szarvas Kaszeg 1901" în centrul căreia, ca semn heraldic, este un cerb. (Document nr. F.14729/II).

11. La 12 octombrie 1919, comandantul Regimentului 5 Vânători primeşte următoarea scrisoare: "Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că atât corpul ofiţeresc cât şi trupa Regimentului 5 Vânători s-au purtat frumos faţă de locuitori oraşului şi pe cât a fost posibil au dat ajutor autorităţilor în toate. Împotriva acestui regiment nu s-au semnalat plângeri de atrocităţi personale". Documentul (F.14715/II) semnat şi parafat de primarul din Kiskunfelgyhaza ne confirmă aleasa purtare civilizată a ţăranului român, soldat de ocupaţie, fără voia lui în Ungaria şi Budapesta. Adeverinţa (F.14753/II) dactilografiată bilingv, cu număr de expediţie 4599/1919, ştampilată şi semnată olograf de primar şi certificată de notar: „Noi autorităţile comunale am fost mulţumiţi cu ocupaţia Armatei Regale române şi în special pe timpul ocupaţiei Regimentului 6 Roşiori nu avem ce ne plânge de nimic şi nu avem nici o reclamaţie".

12. Grofii din capitală nu s-au ostenit să-şi adreseze mulţumirile româneşte, ungureşte sau/şi bilingv ca cei de mai sus, dar şi aşa făcute românii le-au primit şi-i onorează. (Ce ar zice cercetătorii unguri de astăzi despre scrisorile primarilor din Ip, Trăznea, Moisei, Sărmaşu, Mureşenii de Câmpia, Horea, Huedin etc. despre purtarea ocupantului ungur din 1940?). Notarul şef şi notarul din Kispest, la 15 octombrie 1919, parafează şi semnează documentul dactilografiat, cu nr.12151 (F.14698/II) cu următorul conţinut: „Primăria Kispest prin subsemnaţii, adevereşte prin prezenţa că Compania 7/Regimentul 3 Vânători, care de la jumătatea lunii septembrie până la 15 octombrie a fost cartiruită în cartierul Kovalsky Kalman şi în clădirea comenduirii din Kispest. În timpul staţionării de aici, pentru gospodăria primăriei, s-au purtat cu deosebită căldură, fapt pentru care merită măcar mulţumirile noastre, că au păzit şi apărat viaţa şi averea locuitorilor cu multă dăruire" .

11. Dar nu numai unităţile în ansamblu ci şi comandanţii unor subunităţi sunt gratulaţi. Documentul redactat pe un formular tipizat ce poartă antetul primăriei Pestszentlorincz (cu nr. 7257/1919), caligrafiat foarte îngrijit, datat 14 octombrie 1919, este întărit de semnătura notarului şi ştampila rotundă. La subsolul paginii apare traducerea în limba română: „Aducem la cunoştinţă cum că primăria din comuna Pestszentlorincz a fost totdeauna mulţumită cu dispoziţiunile domnului cpt. Sârbu, din Regimentul 3 Vânători şi mulţumeşte pentru aceea că a dat dovadă de bună purtare faţă de populaţie." (Muzeul Militar Naţional, Biblioteca, F.14749/II). Traducerea aparţine sublocotenentului Crăciun, interpret al comandamentului român.

12. Alături de autorităţile comunale din Ullo, la 25 octombrie 1919, preotul catolic, alături de alte 4 persoane, din care numai a notarului funcţie este descifrabilă, semnează documentul (F.14723/II, text tradus şi interpretat de C.M.) de înştiinţare: „Subscrişii acestei înştiinţări adeveresc că Regimentul 2 Vânători Munte din Armata Regală Română care a fost în comuna Ullo a menţinut o foarte mare ordine şi a dat mare ajutor. Suntem recunoscători că ne-a eliberat comuna de bolşevici. Cerem ca regimentul atâta vreme să rămână în comună, până când ordinea şi liniştea vor putea fi asigurate de autorităţile maghiare. În modul cel mai sincer înştiinţăm, în sfârşit că toţi ofiţerii regimentului şi la fel şi soldaţii din localităţile comunei s-au comportat, aşa cum rezultă din înscrisurile localnicilor, cu cea mai bună intenţie aşa ca subunităţile regimentului şi în special comandantul Colesica Ioan. Din partea locuitorilor comunei Ullo, fiecare şi-a dobândit aprecierii şi salutări frăţeşti."

13. Foarte tranşant şi bucuroşi că I-am scăpat de teroarea roşie a bolşevismului. Populaţia mulţumită că şi-a văzut avutul şi bunurile salvate şi apărate. Ocupaţia română i-a mulţumit pe unguri atunci. Comandamentul român a-l trupelor din Transilvania, primeau o adresă la 12 noiembrie 1919, redactată pe o foaie cu antentul tipizat şi emblema „Fabricii de bere din capitală" (Muzeul Militar Naţional, Bliblioteca, F.14725/II) având adresa Fosor Budapesta, Sef Josef 56-80:56-81; 56-82, cont girant banca Austro-Ungară, cont curent banca „Azai" R.T. Budapesta, poartă semnătura indescifrabilă a directorului coordonator şi ştampila dreptunghiulară a fabricii. Acest document adevereşte: „Prin prezenţa că sub comanda domnului căpitan Şerbu Victor, din Armata Regală Română a staţionat compania a III-a din Regimentul 3 Vânători, din 26 octombrie de când a fost cartiruită pe teritoriul fabricii, în toate împrejurările a dat exemplu personal. De asemenea şi ostaşilor le exprimăm sinceră recunoştinţă şi admiraţie."

14. Un comerciant, pe imprimat tipizat cu antetul „Gottschlip Agoston R.T.", transportor imperial şi al casei regale, angrosist de rom, lichior şi fabricant de coniac din Budapesta, la 13 noiembrie 1919, eliberează un document (F.14724/II), semnat indescifrabil şi parafat cu ştampila dreptunghiulară, adresat "cu ales respect" Comandantului Trupelor Regale Române din Kobanya: „Subsemnatul, în biroul căruia la Kobanya s-a stabilit comandamentul român, în legătură cu acesta declar, cu cea mai mare răspundere, că comandamentul ce a funcţionat a avut în totdeauna purtarea aleasă, lucrurile folosite le-a cumpărat, şi pentru întreaga marfă, de fiecare dată cu bani peşin a plătit, fapt pentru care la noi absolut nimic nu are de plată. În relaţiile cu noi s-au comportat deosebit de prietenoși şi cu bune intenţii atât pentru propria întreţinere cât şi vizavi (faţă de) noi, fapt pentru care în nume propriu, şi-al direcţiunii adresez cele mai sincere mulţumiri" .

15. Mai emancipaţi, direcţiunea „Fovaros Gellert Gyagi Furdo es Szala" (Băile şi Hotelul Gellert din capitală) se adresează în franceză Comandantului Trupelor din Transilvania, general Mărdărescu, printr-un document tipizat, dactilografiat, pe forma A4, document ce poartă ştampila dreptunghiulară şi semnăturile a doi directori. Din documentul datat la 10 noiembrie 1919, ce are confirmarea oficiului poştal Gellert, de la podul Ferenc-Josef, aflăm o serie de informaţii şi despre băile termale: Băi fierbinţi, cu nămol ce asigură tratamente fizice, cură de ape iar hotelul balnear cazează în 175 camere şi oferă masă la restaurant de categoria a I-a şi pensiune dietetică. Medicul şef, director al băilor, dr. Bosany Bela putea fi contactat pentru urgenţă la telefoanele de la Gellert Furdo(băile) din Budapesta. Din conţinutul adresei (F.14702/II) reţinem: „Domnule general direcţiunea hotelului Saint Gellert, în numele slujbaşilor, ţine să vă aducă mulţumiri pentru infinita bunătate pe care a-ţi arătat-o faţă de ei, folosind marea dumneavoastră influenţă în Comandamentul Român, care graţie dumneavoastră ne-a lăsat (adus) 54.107 coroane pe care noi le-am distribuit între slujbaşi recunoscători. Vă încredinţez, domnule general că noi nici odată nu vom uita bunătatea dumneavoastră şi marea dumneavoastră inimă şi vom fi întotdeauna cu recunoştinţă faţă de comandantul sever dar drept şi bun, care n-a admis nici odată oprimarea nici suferinţa altuia dintre noi. În numele tuturor lucrătorilor hotelului « Saint Gellert » primiţii domnule general expresia sentimentelor noastre cele mai respectoase".

16. Cercetarea documentului F.14624/II (text redactat în limba franceză - tradus de C.M.) ne permite să constatăm că a fost primit de destinatar, distinsul general Mărdărescu, căci la data de 4 noiembrie 1919, deşi este redactat şi expediat la 31 octombrie 1919, pune rezoluţia cu cerneală, cu litere mici şi îl trimite la „documente care apreciază activitatea armatei" sub luare în evidenţă la nr.33, din 1 noiembrie 1919. Pe document mai sunt înscrise menţiuni referitoare la „C. Prese" şi „Presa", probabil să fi fost destinate publicităţii.

Ministrul ungar al aprovizionări către Excelenţa Sa domnule general Mărdărescu, Budapesta. „Veştile agreabile se multiplică de la o zi la alta şi se adună în biroul meu. Ele îmi indică Excelenta Voastră conducere cu mare inimă şi umanitate în operaţiile de aprovizionare ale Budapestei. Dispoziţia Dumneavoastră de alaltăieri ca transportul produselor alimentare de la staţia de cale ferată (gară) să fie liber, a produs o mare bucurie populaţiei din Budapesta, mai ales pentru muncitori după ce au suferit atât de mult. Aprovizionarea nu este o chestiune (problemă) de politică, ci umanitară. Eu mă grăbesc să vă (transmit) aduc la cunoştinţă starea de spirit de astăzi, sincerele mulţumiri ale populaţiei capitalei, mă grăbesc de asemenea să vă comunic cazul din zilele de mare mizerie, când populaţia a suferit din cauza insuficienţei alimentelor ca urmare a politicii. Eu nu greşesc, mai mult, aţi făcut pentru misiunea Antantei, iar rezultatele au fost pronunţat vizibile şi arată bunăvoinţa dumneavoastră ca şi a comandantului armatei".

17. Societatea Uleiurilor Minerale, cu sediul în Piaţa V. Josef I. Budapesta, se adresează în regim de urgenţă, la 30 octombrie 1919, Execelenţei Sale generalul Mărdărescu, (documentul - F.14696/II - redactat în limba franceză - traducerea şi interpretarea C. M.) cu următorul conţinut: „Subsemnata Federaţie, în calitatea sa de organizaţie guvernamentală maghiară pentru cumpărarea şi distribuirea produselor de uleiuri minerale, în conformitate cu cele 27 de criterii, cu permisiunea Excelenţei Voastre, am încheiat un contract cu delegatul la Budapesta, a Ministerului Român al Comerţului şi Industriei, concretizat în cumpărarea de benzină, cerută, jumătate la dispoziţia agriculturii, şi jumătate pentru industria ungară. Ca instituţie morală şi altruistă noi îndeplinim o dorinţă foarte agreabilă şi exprimăm Excelenţei Voastre întreaga noastră gratitudine pentru buna favoare şi plăcerea cu care aţi binevoit a consimţi şi concluziona contractul în cauză. Excelenţa Voastră, a sosit posibilitatea ca această benzină să fie furnizată, ceea ce dă dreptul ca asupra preţului de bază să fie echitabil stabilit între Ministerul Român de Comerţ şi Industrie, preţ ce nu este argumentat şi care ar trebui legal redus la minimum. Noi sperăm cu putere ca anarhia economică care ne ameninţă, că şomajul uzinelor agricole şi industriale, nu poate fi, mai puţin evitat, în timpul săptămânilor următoare". Analiza acestor documente ne permite să concluzionăm clar că: Armata română a fost mai mult pe postul de administrator al Ungariei decât o armată de ocupaţie. Cât despre puterea demnă, civilizată documentele citate sunt mai mult decât relevante.

18. După retragerea armatei române, 14 noiembrie 1919, ziarul „Uj Nemzedek" scria: „Când pe creştetul cetăţii Buda fâlfâia steagul valah totuşi ungurimea considera faptul acesta ca o mântuire şi pe drept, deoarece ştia că după ocupaţia valahă poate urma numai învierea. Două fapte avem de înregistrat în cartea lui Clio. Recunoaştem că, desigur regretabil, numai cu ajutorul valah am reuşit şi nu din iniţiativa noastră, al doilea fapt este că nici dracul nu ne poate uni". Cam avea dreptate semnatarul articolului! Mulţumirea pentru binele frăţesc l-au recunoscut prin documentele oficiale remise armatei române. Primăria din Erszebetfalva adevereşte „că în timpul ocupaţiei române bunurile comunei şi al cetăţenilor au fost în siguranţă şi locuitori au fost şi sunt foarte mulţumiţi. Pentru aceasta armatei române îi exprimăm mulţumirea noastră. Mulţumim şi pentru faptul că primăria a fost îndrumată şi sprijinită să acţioneze întotdeauna în interesul cetăţenilor. În numele primăriei adresăm mulţumiri". (Muzeul Militar Naţional, Biblioteca, F.14712/II). Adresa dactilografiată este ştampilată şi semnată la 15 octombrie 1919, de notarul şef şi de notar.

19. Trupele regale române staţionate în Rakospalota primesc cu nr.14167/1919 un document emis la 17 octombrie prin care: „Subscrisa autoritate exprimă întreaga recunoştinţă admirabilului Comandant înainte de toate pentru că, în timpul ocupaţiei acestui Comandament s-au purtat cu respect şi eleganţă faţă de locuitori, cu cea mai mare grijă şi bune intenţii, a apărat ordinea şi liniştea, cu cea mai mare atenţie a asigurat şi împiedicat în toate împrejurările tulburările liniştei. Exprimăm mulţumiri şi pentru că în timpul ocupaţiei marii săraci din Rakospalota au primit zilnic 250 de raţii de mâncare gratis".

20. Alte două persoane semnează documentul F.14755 din care rezultă o purtare demnă de un popor demn şi omenos. Atelierele foto „Machathy Ferencz" cu tot respectul, la 12 noiembrie 1919 „aduce sincere mulţumiri domnului locotenent Hamzulescu care din iniţiativă proprie şi cu fierbinte intenţie a ajutat populaţia. Atât dumnealui cât şi flăcăilor le adresăm din inimă mulţumiri pentru exemplara conduită". (F.14720) Redactat olograf pe imprimat tipizat cu antetul Piaţa Matyas, VIII, nr.11, Budapesta, căsuţa poştală VIII, str. Josef nr.43, documentul este parafat cu ştampilă dreptunghiulară şi semnat. Şi „domnul maior Străjescu a făcut tot posibilul pentru populaţia comunei. În tot timpul a avut în vedere hainele oamenilor săraci şi s-a străduit să facă tot posibilul pentru întreţinerea liniştei şi ordinii". Adeverinţă eliberată, la 13 octombrie 1919, de primăria din Kiskunholasz. (F.14730).

21. Termeni asemănători cuprinde şi adeverinţa cu nr.4645/1919, octombrie 24, ce este parafată cu ştampila primăriei Munori şi o alta „Pest Pils - Solt - Kiskun Varregye-1900" contrasemnate de autorităţi şi notari. „Subscrisa primărie comunală adevereşte în mod expres, că în satele comunei din 23 septembrie până azi s-a cartiruit Regimentul 2 Vânători român cu ofiţeri şi trupă ce s-au purtat cu respect atât faţă de autorităţi cât şi faţă de populaţie. A avut o comportare ireproşabilă şi a îndrumat primăria, fapt pentru care în numele primăriei şi a populaţiei exprimăm recunoştinţă".

-----------------------------------------------------
[81] Documentele le-am publicat şi în Pietre de Hotar, vol.1/1977, Ed. Papyrus, Oradea, 1998, p.55-81, Ediţie argumentată şi îngrijită de Lt. col. Constantin Moşincat
[82] Arhivele Marelui Stat Major. Registrul Jurnal de operaţii al Comandamentului Trupelor din Transilvania, vol.II, nr.5/19844, poziţia 204, p. 2).
[83] Dumitru Preda, În apărarea României Mari, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, p.326.
[84] Câteva fragmente din cele 27 de documente din Fondul Bibliotecii Muzeului Militar Naţional, traduse şi interpretate de noi.

footer