Revista Art-emis
Atitudinea autorităţilor şi a populaţiei civile ungare faţă de Armata Română de ocupaţie în perioada august-noiembrie 1919 (2) PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Moşincat   
Duminică, 22 Octombrie 2017 17:49

 opincaPe 6 august 1919, Alexandru Vaida Voievod, exprima, în sinteză, spiritul comportării civilizate a armatei române de ocupaţie: „Ungurii sunt inamicii noştri de ieri, sunt învinşii de astăzi şi vrem ca ei să fie prietenii noştri de mâine"[41]. Cu o zi mai înainte printr-o „Proclamaţie" generalul Gheorghe Mărdărescu asigura populaţia că „armata română garantează liniştea, avutul şi viaţa cetăţenilor"[42]. Purtarea soldaţilor a fost călăuzită şi supravegheată de ofiţeri, aceştia le-au vorbit soldaţilor despre „cinste, care este caracteristica militarului. Şi s-a arătat felul cum să se poarte aici (în Ungaria) unde suntem chemaţi ca pacificatori"[43]. Exemplul cel mai bun de purtare faţă de populaţia maghiară l-au dat chiar ofiţerii. Cităm spre exemplificare discursul ţinut de locotenent colonelul Petre Bucică, comandantul Regimentului 3 Dorobanţi, pe 5 august 1919, în faţa sătenilor adunaţi la primărie: „Azi e o zi mare pentru voi şi noi. Budapesta, centrul bolşevismului, a căzut în mâinile armatei române. De acum încolo bolşevismul nu va mai exista în aceste ţinuturi şi fiecare va putea munci în linişte ogorul său. Vreme îndelungată aţi fost bântuiţi de o boală ce se prindea la toată lumea, dar azi baioneta ostaşului român a ajuns aşa de bine că totul a pierit ca prin farmec. Am venit să vă scăpăm de această boală, nu să vă asuprim"[44]. Acest discurs a înviorat pe săteni şi i-a binedispus.

Revenim însă la actele reclamate, unele minciuni, zvonuri, înscenări dar şi fapte reale datorate împrejurărilor[45]. De remarcat, însă, înainte de toate, că în primele zile de ocupaţie populaţia din Budapesta a trecut prin stări de spirit contradictorii cauzate de intrarea armatei române şi de acţiunile forţelor bolşevice care încă nu fusese dezarmate. Curând însă s-au lămurit că armata română „eliberează pe cei deţinuţi la poliţie pe bază de declaraţii"[46] şi nu operează arestări, pe baza turnătoriilor, decât cu probe. Se impune sublinierea faptului că misiunile militare engleze şi americane, în special, au încercat în permanenţă discreditarea armatei române. Pe 7 august 1919, de pildă, cetăţenii unguri au pus la cale o răzbunare ce avea ca ţintă evreii. Metoda lor a constat în oprirea mijloacelor de transport, legitimarea tuturor călătorilor „iar cei care erau evrei, erau bătuţi la sânge [...]. În rândul populaţiei a fost răspândită ştirea că programul a fost aranjat din ordinul armatei române [...][47]. Situaţia a fost salvată de generalul Ştefan Holban care a chemat la ordine pe prefectul poliţiei Mattysvzky, pe care l-a făcut răspunzător de cei 10 morţi şi 100 de răniţi. Prigoana evreilor nu s-a oprit însă, ei bucurându-se de protecţia armatei române care „nu tolerează prigoniri pe chestiuni confesionale"[48]. Din ordinul generalului român „bisericile evreieşti, cu ocazia sărbătorii de azi (25 septembrie 1919) au fost păzite de grupe de soldaţi români[49].

Prigoana evreilor rezultă şi din împrejurarea când la Budapesta, pe 27 august 1919, s-au întrunit ofiţerii de rezervă, în scopul constituirii noii armate. La apel s-au prezentat 300 de ofiţeri, dar dintre aceştia doar 34 unguri (creştini) care au fost repartizaţi la unităţi. Văzând discriminarea, un ofiţer evreu a întrebat, cu amărăciune: „precizaţi-mi unde să trimit « Crucea de fier » şi rana de la cap pe care le am din război[50]. Despre asemenea aspecte nici un cuvinţel în rapoartele misiunilor militare din Budapesta, în schimb zvonuri ca „generalul Holban s-a sinucis deoarece e pus sub anchetă de guvernul român"[51], erau întreţinute de englezi, prin însuşi generalul Bandholtz, care prin falsuri aducea atingere onoarei militare. Notele informative adresate Ministerului de Război ungar sunt pline de înştiinţări privind progresiunea trupelor române spre Budapesta şi dincolo de Dunăre. „Armata română a ocupat fabrica de armament Mav. A arestat pe agitatorii comunişti şi după plata cu bani albi a muncitorilor a închis fabrica"[52]. Altă informaţie vorbeşte despre ocuparea „abricii de bere Köbany unde producţia continuă. Ştirile din fabrică susţin că românii ar vrea să demonteze câteva fabrici şi să le ducă în România[53]. Din teritoriul ocupat, locotenent colonelul Bertlendfalvy raporta că „românii în provincie conduc în aşa fel încât populaţia să spună că tot mai bine a fost sub roşii şi că românii folosesc soldaţii roşii dezarmaţi la săpatul şanţurilor în sectorul Hidasnemet"[54], observaţie parvenită de la Miskoltz. După părerea unor lucrători de încredere, de la uzinele Csepel , „ungurii somaţi de conducerea militară să predea armele s-au supus doar câţiva, multe arme au fost îngropate, aşa se face că şi următoarea somaţie tot fără rezultat a rămas"[55], deoarece circula zvonul retragerii românilor în câteva zile.

Până la retragere, însă, au fost notificate alte aspecte ale ocupaţiei în special cele referitoare la inventarierea materialelor, pieselor de schimb şi alte bunuri rechiziţionate, precum armament şi muniţii. Sinteza informativă, din 14 august1919, de pildă, inventaria peste „10.000 puşti, 20.000 krammer arme automate, diferite piese de schimb şi aproximativ 10 camioane de muniţii şi harnaşament"[56]. Din fabrica de avioane Alberfal românii au ridicat „7 avioane şi materiale din care 5 avioane îmbarcate pe calea ferată. Ei plănuiesc - spune nota informativă - ca fiecare avion nou şi material aferent să fie dus. Au luat arme de vânătoare şi 6 biciclete noi"[57], căci soldaţii iau şi pentru „nevoile lor unele bunuri. Din magazii au încărcat 24 vagoane cu piei şi elemente de harnaşament, pături şi căpăstre. De la Csepel, au ridicat 260 vagoane de muniţii, bare şi ţevi de bronz. Din fabrica de armament împachetează piese de schimb, sârmă ghimpată şi sticlă"[58]. Inventarul bunurilor ridicate sporeşte zilnic, potrivit acelor note cu „13.000 săbii scurte, 3.000 puşti md.1888 [...], 12 vagoane de grenade, 3.707 pături pentru cai, 2.200 saci pentru abrac, 10 frâie din cânepă, 10 zăbale, 2 şei englezeşti, 6 hăţuri din piele, 5 căpăstre, 3 lămpi, 18 cai, 4 tunuri, 490 puşti Werdl, 588 Mannlicher, 3.601 alte puşti, 340 carabine Werdl, 209 pistoale de bronz, 2 ţevi, 17 role de sârmă, 378 puşti vânătore, 113 săbii scrimă, 1 trăsură, 2 căruţe cu muniţii şi diferite mărunţişuri"[59].

Am redat în extensie aceste date raportate, pentru o corectă evaluare, căci în zilele următoare acestea au fost încă o dată evidenţiate în volum „6.803 lăzi cu carabine de 7,5 mm. şi lăzi cu grenade, 770 lăzi cu bombe de 12 kg., pastă de piele, maşini de cusut"[60]. Situaţii ce se repetau, pe 20 august şi cu avioanele, a căror număr sporeşte la 9 şi raportate ca îmbarcate pe 18 august în 19 vagoane. Informaţii contradictorii şi care nu sunt verificabile. Sunt îndoielnice cu atât mai mult cu cât, pe 11 septembrie 1919, se raporta o „valoare totală de 35-40 milioane de coroane - notă ce relatează că - românii duc averea statului ungar şi că 40% din pradă este destinată Antantei. Materialul artileristic are acelaşi regim dar 60% revine uzinelor Skoda"[61].

Cea mai interesantă situaţie este desigur aceea a mijloacelor rulante estimate la „1.800 locomotive, 4.100 vagoane de călători, 40.000 vagoane de marfă (acoperite, descoperite şi cisterne)"[62], ridicate ca pradă de război de armatele austro-ungare de ocupaţie din 1916-1918. Ei bine, la podul auto şi de cale ferată de la Szolnok un observator ungur, foarte atent, a inventariat, până la 15 septembrie, trecerea a „202 trenuri, 441 autoturisme de persoane, 2655 auto acoperite, 1817 camioane descoperite şi 247 locomotive"[63] pentru ca zilnic notele informative să strecoare informaţii de genul „în ultimele 24 de ore în Budapesta au intrat 152 vagoane cărbune, 172 aşteaptă la Felsöpalt, 80 la Bonhid, 30 vagoane cu lemne şi 67 vagoane cu alimente[64].

7. Din datele prezentate şi altele pe care le deţinem, rezultă limpede concluzia că armata română de ocupaţie şi-a luat ca pradă de război câte ceva, dar nici pe departe cât să-i fi acoperit daunele pricinuite de armatele austro-ungare anterior. De remarcat faptul că solicitările formulate de România, în convenţia de armistiţiu, privind dotarea armatei cu materialele de tehnică de luptă rezultate din dezarmări, au fost respinse, fiind obligatorie restituirea. Deşi nu ne-am propus o analiză detaliată a relaţiilor armatei române de ocupaţie cu celelalte misiuni interaliate, trebuie să subliniem atitudinea arogantă şi răuvoitoare, neprietenească şi incorectă, în special a generalului Bandholtz care prin jurnalul personal îşi dezvăluie afinitatea faţă de unguri, fiind considerat de generalul Mărdărescu „un reuşit exemplar revizionist"[65] care a mers cu ignoranţă până acolo încât a susţinut chiar că armata română înfometează populaţia. Acum este un lucru ştiut că armata română, aşa cum a declarat generalul Gheorghe Mărdărescu, intrând în Budapesta, „armata română nu face război cu locuitorii ci cu armatele care au atacat-o. Soldatul român garantează liniştea, avutul şi viaţa cetăţenilor![66]. Şi mai mult decât atât a contribuit la salvarea şi ajutorarea populaţiei. Cine a sărăcit populaţia Ungariei ?; din cauza cui în prag de iarnă nu avea lemne de foc şi cărbuni ? Pe seama armatei române nu poate fi dată această situaţie căci datele o contrazic, din chiar surse ungare citate !

Notele informative la care facem trimitere în continuare exprimă nemulţumirea locuitorilor din cauza scumpetei pieţei şi neliniştea din cauza incapacităţii de a se reface societatea civilă. Din motive de „mândrie naţională ar fi în stare să asigure liniştea chiar şi fără arme. Bucuria ar reveni însă dacă forţele de ordine din stradă ar fi unguri înarmaţi"[67]. Sărăcia ce a cuprins populaţia era aproape insuportabilă. Muncitorii, în cea mai mare parte au fost decepţionaţi căci, „banii albi nu au căutare, iar denunţurile de arestare atât românii cât şi poliţia maghiară le operează numai cu probe"[68]. Teama populaţiei era accentuată şi din cauza anarhiei şi datorită faptului că „pâinea se primea foarte greu"[69], pe 11 august 1919, de exemplu. Odată cu instaurarea comandamentului român la Budapesta a început aprovizionarea populaţiei pe zone de divizii, descentralizat şi centralizat la nivelul capitalei.

Pe 14 august 1919, după cum rezultă din spusele unui lucrător, reiese că în gara Ferentzvaros trupele române „au spart 3 vagoane cu marfă. Văzând că sunt zarzavaturi, le-au împrăştiat şi fiecare a luat cât a vrut. Din al treilea s-au furat piei pe care le-au vândut pe stradă pentru 50-60 coroane"[70]. Informaţia o considerăm mai degrabă tendenţioasă cu atât mai mult cu cât în aceeaşi gară, cu o zi mai devreme, sosiseră vagoane cu marfă din România pe care, atunci, s-au plâns,că „trecători civili, fără excepţie, au fost obligaţi să presteze acest serviciu"[71] şi cu o zi mai târziu instalau nu mai puţin de „13 bucătării rulante"[72] din care s-a pregătit şi distribuit zilnic hrană pentru săraci! Nu putem înţelege cum românii şi spărgeau şi ofereau ajutoare ?

De la sfârşitul lunii august cu regularitate sursele ungare semnalau ajutoare masive ce intrau în Budapesta constând în „41 vagoane cărbune, 164 vagoane de alimente. Pe regionala de cale ferată Miskoltz funcţionează bine colaborarea între români şi unguri în interesul aprovizionării Ungariei"[73] conform unei note din 28 august 1919. Fără excepţie notele din zilele următoare consemnau intrarea zilnică a trenurilor cu alimente, cărbune şi lemne. Între 1-6 septembrie 1919, de pildă, românii au asigurat „609 vagoane de cărbuni, 67 vagoane de lemne şi 352 vagoane alimente"[74]. Această aprovizionare a continuat chiar şi după predarea podului cu lanţuri pe 18 noiembrie 1919, la ora 4.30 trupelor interaliate. Între 12 şi 19 noiembrie 1919 aprovizionarea capitalei s-a făcut cu „798 căruţe cărbuni, 251 căruţe lemne şi 676 căruţe alimente"[75].

8. Toate aceste lucruri vor fi curând trecute sub tăcere sau considerate ca obligaţii ale armatei române, căci Horthy Miklos îşi pregătea trupele, aşa cum avea să declare pentru a-şi regla diferendele cu România, fapt pentru care în scop propagandistic trimitea note unităţilor din subordine în care sublinia purtarea neomenoasă a ocupanţilor. La Szekesfehervar „trei civili au fost executaţi prin împuşcare în cap şi mai mulţi bătuţi"[76]. Această informaţie nu-i reală căci nu are nume şi dată! Nu este posibil ca ridicarea unui cal să fie notificată, iar împuşcarea unui om nu! Cu atât mai mult cu cât nu au scăpat faptul că în seara zilei de 12 august 1919 „soldaţii fiind beţi au tras focuri de armă pe strada Arena"[77] sau că de la Miskoltz au fost rechiziţionaţi caii folosiţi la munci agricole, sau că românii vând arme, echipament şi bocanci, sau că obligă în zona Babolna, ori că pe 27 august 1919 „forţează populaţia să presteze munci iar cine se împotriveşte este pedepsit cu 25 de lovituri de baston"[78]. Nota cu pricina, însă, relatează cu exactitate despre fapte posibile din data de 21 august 1919, când „oamenii au fost lăsaţi fără cai[79] sau, în 22 noiembrie 1919, când „la Szolnok soldaţii din subordinea maior Constantinescu au tras focuri de arme de bucurie"[80].

În concluzie ocupaţia armatei române a avut cel puţin următoarele caracteristici: a fost autoritară, dar, prin acţiunea sa a dus la căderea rapidă a bolşevismului; a fost de sprijin şi ajutor pentru formarea forţelor de ordine poliţieneşti şi jandarmeriei maghiare, cu care a conlucrat; sub acoperirea sa cele 5 grupuri de armate, comandate de regentul Horthy Miklos, s-au putut constitui, deşi fără sprijin românesc nemijlocit; ocupaţia a fost de ajutor umanitar acordat populaţiei; ocupaţie disciplinată prin înaintare, administrare şi retragere cu predarea teritoriilor. Faţă de armata română autorităţile care i-au cunoscut purtarea adevărată s-au exprimat în termeni recunoscători, eliberând multor ofiţeri şi unităţi adeverinţe şi scrisori de mulţumire (vezi documente) iar populaţia s-a simţit în siguranţă. Imediat după retragere noua putere a început politica revanşardă, arogantă.
- Va urma -

[41] Dumitru Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, În apărarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1994, p.302.
[42] Colecţia ordonanţe date de Comandamentul Trupelor din Transilvania, Sibiu, 1920, p.75.
[43] Constantin Moşincat, Starea de veghe, Editura Papyrus, Oradea, 1997, p.37.
[44] Ibidem, p.36.
[45] A.M.R., fond 950, dos. 1696, p. 86-89
[46] H.M. 1919, 59/811/1, pct.12.
[47] Ioan Ţepelea, 1919, O campanie pentru liniştea Europei, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1995, p.233.
[48] Ibidem.
[49] H.M. 1919, 5a, 925, p.886. "Zsido templomokat a mai unnep alkalmaval kisebb roman osztagok oriztek. Az imahakban es Templomokban sokkal kevesekbben voltak jelen, mint az elozo evekben. Az egesz varos beszel nar grof Butler Ritz szallo ettermeben lefolzt eseterol, melynek folyaman elobb Zerkovitz Emillel, azutan Weisz kapitannnyal/az amerikai missiotol; kerult eles osszeutkozesbe antiszemita kijelenteseert. Az eset tetleges inzultussal vegzodott, melyben grof, Buttler huzta a rovidebbet, tekintve, hogy az amerikai, tehat sertetetlen tiszttel allt szemben. (Cu ocazia sărbătorii de azi bolşerocole evreieşti au fost păzite de soldaţii români. În casele de rugăciuni şi biserici au fost mult mai puţini ca în anii anteriori. În tot oraşul se vorbeşte despre evenimentele petrecute în restaurantul grof Butler Ritz, în care mai întâi Zerkovitz Emitllel, apoi Neisz din misiunea americană au ajuns în incident ca urmare a atitudinii antisemite. Cazul s-a încheiat cu insultă din care grof Buttler a tras scurta, deoarece s-a confruntat cu un ofiţer american care nu trebuia tulburat). (Traducerea şi adaptarea autorul).
[50] Ibidem, 827/1, p.5, pct.VI.
[51] Ibidem, 925, p.886 pct.8, Ştefan Holban (n.15 mai 1869, Vaslui, m.2 decembrie 1939 Bucureşti), general de Divizie. Studii militare: căpitan (1898), colonel (1914), general de brigadă (1917), general de divizie (1921). În războiul de întregire naţională fusese în 1916 comandant al Etapelor Armatei de Dobrogea, apoi al Diviziilor 9 şi 9/19 Infanterie (13 octombrie 1916-10 ianuarie 1917) ataşat din decembrie 1916 pe lângă Comandamentul armatei ruse din România, comandant al Diviziei 6 Infanterie, din iunie 1918.
[52] H.M. 1919, 5a, 811/12, pct.4.
[53] Ibidem, 813/11, pct.5.
[54 Ibidem, 813/17.
[55] Ibidem, 814/17, pct.7.
[56] Ibidem, 814/1.
[57] Ibidem, 815/1.
[58] Ibidem.
[59] Ibidem, 816/1, p.3.
[60] Ibidem, 819/1, f.537/A.
[61] Ibidem, 911/1, f.589.
[62] Ioan Ţepelea, Op.cit., p. 228-229.
[63] H.M. 1919, 5a, 915/1.
[64] Ibidem, 929/1, f.949.
[65] Ioan Ţepelea, Op.cit., p.231.
[66] Colecţia de ordonanţe, Transilvania, Sibiu, 1920, p.75.
[67] H.M. 1919, 5a, 823/1, f.28.
[68] Ibidem, 811/12, pct.10.
[69] Ibidem, pct.7.
[70] Ibidem, pct. 13, Pentru ca imaginea ce-o creionăm, acum, să se apropie de dimensiunea reală, de atunci, vom spune că generalul Traian Moşoiu trimitea zilnic la Budapesta 30 (treizeci) de vagoane de grâu şi 10 (zece) vagoane de legume. Zilnic s-au distribuit populaţiei din Budapesta 70.000 raţii de pâine de câte 400 grame fiecare. În perioada ocupaţiei Comandamentul trupelor din Transilvania a dispus distribuirea a 50.000 kg. Carne congelată, 20.000 kg. Carne de viţel şi 10 vagoane de grăsimi, 60.000 porci (la dispoziţia Ministrului de alimente ungar pentru a sacrifica 300 pe zi), 10.000 vagoane de cartofi. Combustibili: 50 vagoane pentru iluminat (lunar); 2 vagoane benzină pentru nevoi industriale şi 8 vagoane pentru poştă. Toate aduse din România.
[71] Ibidem, 814/17, pct.13.
[72] Ibidem, 813/11, pct.9.
[73] Ibidem, 815/1.
[74] Ibidem, 828/1, cap.VI, p.5.
[75] Ibidem, 901, p.389; 903/1, p.440; 904/1, p.452; 905/1, p.490.
[76] Ibidem, 924/1, f.859.
[77] Ibidem, 1112/f.382; 1113/f.387; 1114/f.393; 1117/f.408; 1118/f.412; 1119/f.424.
[78] Ibidem, 813/11, pct.8.
[79] Ibidem, 827/1, pct.1.
[80] Ibidem, 924/1, f.859.

footer