Revista Art-emis
Foametea în Moldova sovietică din 1946-1947 ca fenomen premeditat PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Miercuri, 27 Septembrie 2017 15:17

Anatol Ţăranu-Foametea în Moldova sovieticăLansată în cadrul recentului Târg internațional de carte Bookfest, Chișinău, lucrarea istoricului Anatol Țăranu „Foametea în Moldova sovietică (1946-1947)" se anunță a fi una din cele mai importante apariții editoriale din anul curent[1]. Încă de la finele anilor '80, activând ca șef de laborator în cadrul Facultății de Istorie a Universității de Stat din Moldova (1988-1990), dr. Anatol Țăranu a reușit să aducă în premieră la cunoștința opiniei publice o serie de teme, până atunci ignorate sau interzise cercetării în cadrul istoriografiei oficiale, publicând studii și articole privind rechizițiile staliniste din primii ani postbelici, foametea din anii 1946-1947, deportările din R.S.S.M. etc. Din aceeași perioadă datează și apariția primei culegeri de documente în limba rusă „Foametea din Moldova (1946-1947)", în care erau tratate aspecte esențiale ale fenomenului foametei din R.S.S.M. în anii 1946-1947[2]. Impunătoare ca volum, culegerea respectivă editată de istoricii A. Țăranu, Gh. Rusnac, I. Șișcanu, A. Zavtur, A. Moraru, A. Agachi, V. Isac și M. Gribincea, a oferit opiniei publice, în premieră, 330 de documente inedite din fondurile Arhivei Organizațiilor Social-Politice, precum și din fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova, reflectând perioada cuprinsă între două date limită - 17 aprilie 1944 și 20 februarie 1948.

Rămasă în continuare în centrul atenției cercetătorilor, dar și a opiniei publice în egală măsură, tema foametei postbelice în Moldova sovietică s-a completat și aprofundat cu o serie de noi lucrări și mărturii documentare, ajungându-se în prezent la un nivel avansat de cunoaștere a respectivului fenomen. În linii generale, istoricii sunt de acord cu faptul că politica fiscală stalinistă a fost principalul generator al respectivului cataclism social. Astfel, în anul 1946, ca urmare a unei secete devastatoare, recolta globală de cereale în republică a fost de doar 365 mii de tone, ceea ce era de 2,5 ori mai puțin decât în anul 1945 și de circa 5 ori decât în 1940. Conform unor estimări, în anul 1946 cantitățile minime necesare populației pentru hrană, întreținerea vitelor și semințe constituiau cel puțin 410 mii tone de cereale, deci o cantitate mai mare comparativ cu producția globală de cereale din acel an. În condițiile create, firesc era ca republica să fie scutită de colectările de grâne și alte produse agricole, ba chiar ajutată suplimentar, în vederea evitării pericolului foametei și consecințelor acesteia.

Ignorând realitățile, regimul stalinist a procedat tocmai invers, majorând impozitul chiar și pentru cele mai sărace gospodării țărănești. Astfel, dacă în 1945 planul general de mobilizare a mijloacelor financiare de la populația republicii a constituit suma de 147 mii de ruble, atunci în anul 1946 acesta a fost de 219 mii ruble, ceea ce a însemnat un spor de 49 %. A fost majorat, de asemenea, planul de predare a cerealelor către stat. În anul 1944, planul republicii de livrare a cerealelor a fost de 201 mii tone, în anul 1945 - 252 mii, iar în anul 1946 - de 265 mii de tone. Cu toate că în august 1946 planul inițial de predare a cerealelor a fost redus până la 72,7 mii tone, posibilitățile populației erau inclusiv sub acest nivel. În consecința rechizițiilor operate de autoritățile sovietice, mortalitatea populației R.S.S.M. cauzată de insuficiența alimentară a atins, pe parcursul anilor 1946-1947, cote fără precedent în istoria acestui ținut.

Așa cum se observă din datele tabelului alăturat[3], întocmit pe baza informațiilor furnizate de BirourileTabel 1-N.Enciu orășenești și raionale de înregistrare a actelor stării civile, care au fixat documentar cazurile de deces, din decembrie 1946 și până în august 1947, mortalitatea populației din R.S.S.M. a depășit indicele mediu anual al mortalității din anul 1946 cu circa 115 mii de oameni. La timpul respectiv, datele Birourilor stării civile orășenești și raionale au servit ca bază pentru concluzia, în conformitate cu care cea mai verosimilă cifră a pierderilor umane cauzate de foametea din anii 1946-1947 ar oscila între 150.000 și 200.000 de oameni[4]. Însă cifra globală a pierderilor umane cauzate de foamete nu reflectă decât foarte aproximativ întreaga dramă a satului basarabean postbelic. Într-un șir de raioane s-au atestat sate în care mureau lunar de foame câte 120-180 de oameni, atestându-se și cazuri abominabile de canibalism, - fenomen nemaiîntâlnit prin aceste locuri! Conform datelor invocate de autorul lucrării, din ianuarie și până la 15 februarie 1947, în republică au fost înregistrate 39 de cazuri de canibalism, cu 40 de victime[5].

Noile documente conținute în noua lucrare a istoricului Anatol Țăranu (375 de documente originale față de 330 în ediția anterioară) confirmă într-o deplină măsură estimările anterioare ale mortalității populației Moldovei sovietice cauzate de foamete, existând, totodată, suficiente argumente pentru a considera că cifra respectivă a fost chiar mai mare. Astfel, investigațiile de arhivă ale istoricului rus V. Zima, având la bază datele statisticii centrale de la Moscova, arată că pierderile populației rurale din Moldova sovietică în 1947, comparativ cu 1946, au fost de 230.000 de oameni sau circa 11 % din totalul populației de la sate. În plus, reducerea dramatică a numărului populației nu a fost determinată doar de mortalitatea excesivă din cauza foamei, ci și de alți factori, cum ar fi, bunăoară, exodul populației în căutare de produse alimentare[6].

Oricum, dincolo de cifra globală a mortalității populației cauzată de foamete, principala controversă care divizează în continuare istoricii în două tabere adverse rămâne corelarea factorilor obiectivi și celor subiectivi în declanșarea și consecințele foametei din anii 1946-1947. Așa cum se știe, foametea din anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial a fost un fenomen caracteristic mai multor zone ale U.R.S.S.[7]. Această stare de lucruri a servit drept argument pentru propaganda sovietică, reluată în prezent și de unii istorici, de a explica și justifica cauza foametei preponderent sau chiar exclusiv prin factorul obiectiv, ca rezultat al secetei anilor 1945-1946 și al ruinei de după război. În această ordine de idei, foametea postbelică este prezentată ca un fenomen care nu putea fi evitat, ci doar atenuat.

Așa cum susține Dr. Anatol Țăranu, documentele aflate astăzi la dispoziția istoricilor infirmă categoric respectiva teză. Astfel, din volumul total de cereale obținut în Uniunea Sovietică în 1946, - o roadă scăzută, sub norma anuală obișnuită, - 11,6 milioane de tone au fost utilizate pentru necesitățile interne ale statului, celelalte 5,9 milioane de tone au mers în rezerva de stat, dintre care 1,1 milioane de tone au fost destinate exporturilor. La 1 februarie 1947, în rezerva de stat erau stocate 10 milioane tone de grâne, cu 1,9 milioane de tone mai mult decât în aceeași perioadă a anului 1946. În anii 1946-1948, în pofida secetei și a foametei îngrozitoare, regimul sovietic a exportat o cantitate de 5,7 milioane de tone de grâu - cu 2,1 milioane de tone mai mult față de exportul din ultimii 3 ani antebelici. Destinația principală a exporturilor sovietice de grâne au fost statele cu regimuri politice prietenoase Moscovei precum Bulgaria, România, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Franța.

În atare mod, în cazul în care omul ar fi fost cu adevărat „valoarea supremă" a noii orânduiri, așa cum în repetate rânduri declara Stalin în mod demagogic, evitarea dezastrului foametei din anii 1946-1947 era nu numai posibilă, ci și reală, dat fiind că statul dispunea de cantități suficiente de cereale necesare realizării acestui scop. Din nefericire, scopul suprem al ideologiei și regimului stalinist nu a fost ființa umană, ci himerica victorie a socialismului, aplicându-se fără discernământ politici de represiune la scară largă, inclusiv politica de înfometare în masă ca fiind dintre cele mai eficiente. Așa cum conchide autorul lucrării, „la fel cum episoadele repetate ale foametei în anii 1920-1930 în Uniunea Sovietică reprezentau un produs ideologic și politic substanțial al regimului totalitar stalinist, foametea din 1946-1947 a avut un caracter artificial și organizat"[8].

Faptul că regimul stalinist a declanșat în mod premeditat foametea din 1946-1947, este probat de alegerea, deja în a doua jumătate a anului 1948, a unei noi direcții strategice a represiunilor, orientate de această dată împotriva așa-zișilor „chiaburi".

------------------------------------------------------
[1] Anatol Țăranu, Foametea în Moldova sovietică (1946-1947). Culegere de documente / Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, Institutul de Analiză și Consultanță Politică „POLITICON" afiliat Universității de Studii Europene din Moldova. Traducere din limba rusă: Mihai Manea, Vsevolod Cernei, Editura Litera, Chișinău, 2017, 864p.
[2] Голод в Молдове (1946-1947). Сборник документов / Институт Истории Академии Наук Республики Молдова, Молдавский Государственный Университет. Сост.: А.М. Царан (рук. Коллектива). Кишинёв: Издательство «Штиинца», 1993. 767с.
[3] Anatol Țăranu, Foametea în Moldova sovietică (1946-1947). Culegere de documente, p. 13.
[4] Голод в Молдове (1946-1947). Сборник документов. C. 9.
[5] Anatol Țăranu, Foametea în Moldova sovietică (1946-1947). Culegere de documente, p. 12.
[6] Ibidem, p. 13-14.
[7] Vezi: Vadim Guzun, Imperiul Foamei: foametea artificială din URSS și impactul asupra spațiului românesc: 1921-1922, 1931-1933, 1946-1947, Editura Filos, București, 2014, 504p.
[8] Anatol Țăranu, Foametea în Moldova sovietică (1946-1947). Culegere de documente, p. 16.

footer