Revista Art-emis
Serviciul militar religios românesc între 1937-1947 PDF Imprimare Email
Dr. Costin Scurtu   
Duminică, 24 Septembrie 2017 19:48

Dr. Costin Scurtu, art-emisPerioada interbelică a marcat pe multiple planuri manifestarea ecumenică în structurile militare ale României. Aşadar, prin activitatea lor polivalentă desfăşurată în cadrul oştirii, preoţii militari reprofilau trăsăturile clasice ale Armatei, bazată predilect pe instrucţie, transformând milităria într-o şcoală a sufletului. Slujbele erau urmate în mod obligatoriu de predica sau cuvântul de învăţătură. Din cuprinsul acestor conferinţe vor lipsi aluziile confesionale, preotul axându-se cu predilecţie pe tematici evanghelice şi pe pildele de luptă ale glorioşilor înaintaţi, îndemnându-i totodată pe oştenii ţării să-și împlininească datoria, respectul faţă de legi, supunere necondiţionată faţă de şefi, la iubirea până la jertfa de sine a Patriei şi a Regelui. Legislaţia specifică, instrucţiunile şi regulamentele interne, încadrarea în structurile militare a preoţilor de rituri diferite, apropierea şi colaborarea preoţilor militari ortodocşi, catolici, protestanţi etc. Ecumenismul va fi însoţit de misionarism în cea mai grea perioadă a clerului militar: cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1937, dintr-o listă de propuneri, Sfântul Sinod a reţinut trei candidați, dintre care Arhimandritul Partenie Ciopron a fost ales Episcop al Armatei . Decisivă în această opţiune a fost propunerea Ministerului Apărării Naţionale, care l-a recomandat Regelui Carol al II-lea spre numire, ţinând cont de participarea sa activă, la Primul Război Mondial, când a fost grav rănit (29 iulie 1917), în dramaticele bătălii de la Oituz-Caşin. Ales ca episcop de Sfântul Sinod la 17 iunie 1937, a fost hirotonit arhiereu pentru Episcopia Armatei, la 25 septembrie 1937, iar la 8 octombrie a primit, la Peleş, investirea în funcţie . În plan administrativ a pus la punct toate rămânerile în urmă de la Catedrala Reîntregirii, unde a găsit multă dezordine. După începerea campaniei din Est (22 iunie 1941), cu tact şi înţelepciune „a condus misiunea de reîncreştinare ortodoxă în spaţiul eliberat de sub bolşevici şi a reuşit să menţină instituţia clerului militar pe linia de plutire în dramatica perioadă de după 23 august 1944, până la 22 august 1948" .

Pentru buna informare şi comunicare între Inspectoratul Clerului Militar, preoţii activi şi liderii militari, a înfiinţat câteva reviste dintre care cea mai longevivă şi consistentă a fost Arma Cuvântului, cu o apariţie lunară neîntreruptă timp de 4 ani (mai 1940 - aprilie 1944), însumând 48 de numere şi totalizând 1053 de pagini. Se precizau şi principalele ei obiective: a prezenta „probleme de actualitate care interesează îndeosebi cadrele militare, rezultatele activităţii preoţilor, precum şi propuneri pentru viitor. De asemenea, se vor dezbate toate problemele care privesc fortificarea sufletească a ostaşului român şi se va încheia cu o cronică".

Între anii 1937 şi 1948, episcopul general de brigadă dr. Partenie Ciopron a mărit efectivele de preoţi militari activi, examenele de concurs desfăşurându-se la 8 iulie 1939 (11 preoţi), la 1 februarie 1940 (9 preoţi), la 15 noiembrie 1940 (20 preoţi), la 15 iunie 1941 (13 preoţi), la 15 noiembrie 1941 (20 de preoţi) şi la 1 decembrie 1943 (10 preoţi) . Înaltul ierarh a reorganizat şi gospodărit eficient episcopia, a dinamizat şi optimizat asistenţa confesională în garnizoane şi pe front, a înfiinţat revista Arma Cuvântului - organul Epsicopiei Armatei.De asemenea, a perfecționat asistenţa confesională în sistemul militar al României, a refăcut şi consolidat „în scurt timp bunele raporturi între preoţi şi corpul ofiţeresc", a condus opera de reîncreştinare ortodoxă în spaţiul eliberat de sub bolşevici de către armata română. Tot el a chemat la pastoraţie şi preoţi militari pentru cultele minoritare. P.S. Partenie a reuşit să menţină institutia clerului militar inclusiv, în perioada 1944-1948, cea mai dificilă din existenţa Armatei Române.

În timpul războiului, includerea preoţilor în structurile Armatei Române s-a realizat, conform legislaţiei, pe două căi: prin concurs pentru clerul militar activ şi prin chemarea la mobilizare pentru ceilalţi preoţi. Alţi circa 200 preoţi vor fi mobilizaţi pentru mari unităţi şi unităţi, astfel că entităţile militare au putut beneficia de prezenţa şi de lucrarea neobosită a acestora. Ei au argumentat în fiecare caz în parte adevărul potrivit căruia şi în situaţiile atât de grele ale războiului „elementul religios [...] apare ca o structură mentală şi practică, extrem de profundă" .

La 22 iunie 1941, clerul militar activ totaliza: un episcop general de brigada şi un protopop, colonel, la conducerea Episcopiei militare; 18 preoţi de corp de armată, care aveau gradul de locotenent-colonel sau maior; 88 preoţi de garnizoană, maiori .În organica M.Ap.N. se regăseau ca structuri de bază, cinci subsecretariate de stat Secretariatul General, şase direcţii şi Episcopia Armatei. Din decembrie 1941, documentele oficiale referitoare la organizarea şi funcţionarea Ministerul Apărării Naţionale prevedeau că Secretariatul General din minister răspundea şi de Episcopia Armatei Alba Iulia.

Direcţia Personalului se subordona Secretariatului general al ministerului şi asigura în colaborare cu Marele Stat Major încadrarea tuturor forţelor armate cu şi cler, atât la pace, cât şi la război. În funcţie de organizarea la pace şi în limita existentului Marele Stat Major stabilea numeric nevoile de încadrare a tuturor comandamentelor, unităţilor şi serviciilor armatei, iar Direcţia Personalului efectua nominal mişcările hotărâte de ministru. În principiu mişcările de personal se făceau de două ori pe an, în lunile aprilie şi octombrie, însă ministrul era abilitat să dispună mutări şi fără avizul M.St.M. Direcţia Personalului cuprindea Secţia de Studii şi Serviciul Personalului. Biroul clerului militar era subordonat Serviciului Personalului. A.M.R., M.St.M., Serviciul religios, curent 230, litera D, Decizia ministerială nr. 1978 din 22 august 1941 pentru organizarea şi funcţionarea M.Ap.N.Activitatea Serviciului religios în campanie s-a desfăşurat în baza unor acte normative elaborate prin grija Inspectoratului Clerului Militar, încă din anul 1931 . Ele erau structurate pe două părţi dedicate, prima avea în vedere îndatoririle preoţilor militari în timp de pace, iar cea de-a doua, activităţile în campanie. Erau abordate şi statuate îndatoririle preotului la mobilizare, importanţa activităţii acestuia în campanie, organizarea serviciului religios în caz de război, mobilizarea preoţilor, structura şi atribuţiile serviciului religios la diferite eşaloane, la comandamente, unităţi, formaţiuni de etape şi lagăre de prizonieri.

Capitole distincte stabileau parametrii activităţii religioase a preotului în timpul mobilizării, spovedirea şi împărtăşania cu Sfintele Taine, binecuvântarea trupei la plecarea din garnizoană, activitatea pastorală pe timpul mobilizarii, ridicarea moralului trupei prin ,,cuvântări, cetiri şi prin ţinuta demnă a preotului". Instrucţiunile delimitau totodată sfera de activitate a clerului militar în timp de război, începând cu Episcopul Armatei, Inspector al clerului militar, continuând cu preotul şef la comandamentul unei armate, preotul diviziei şi al regimentului. Erau consemnate dispoziţii referitoare la celelalte confesiuni şi obligaţiile preoţilor de a ajuta pe ofiţerul stării civile de război cu datele necesare înregistrării celor morţi. Anexele cuprindeau referiri la obiectele necesare cultului divin, micul echipament pentru îngrijirea soldatului, organizarea capelei de campanie şi ţinuta preoţilor mobilizaţi. După decretarea mobilizării, preotul era obligat să se prezinte la unitatea căreia îi era repartizat, având asupra sa micul echipament pentru săvârşirea cultului divin. ,,Niciodată prezenţa preotului nu este mai binevenită şi influenţa lui mai binefăcătoare pentru ostaşi, ca pe câmpul de luptă, unde cuvântul lui poate aduce în inima soldatului duh nou şi viaţă nouă"- se stipula în instrucţiuni .

În conformitate cu prevederile Legii clerului militar şi Regulamentului de aplicare a acesteia preoţii necesari armatei în campanie se recrutau dintre preoţii militari activi şi din rândul celor de rezervă. Reparţizarea preoţilor mobilizaţi la unităţi trebuia să se facă, de preferintă, în aceeaşi garnizoană din care proveneau pentru a fi cât mai cunoscuţi trupei şi pentru realizarea unei comunicări sufleteşti cât mai profunde, favorizată de legături din timp de pace, care să dea roadele pe câmpul de luptă. Activitatea religioasă consta în săvârşirea tuturor slujbelor religioase cerute de împrejurări, spovedirea, împărtăşirea cu Sfintele Taine, binecuvântarea. Slujbele religioase trebuiau desfăşurate cu prevederea să nu împiedice trupa de la executarea misiunilor ordonate, putând fi succesive sau pentru anumite grupuri de oameni. Spovedania şi comunicarea se puteau organiza în grup sau individual şi erau însoţite de cuvântări, care să ,,deştepte în sufletul ostaşilor căinţa şi dorinţa fierbinte de îndreptare şi încredere în Atotputernicul Dumnezeu" . Instrucţiunile statuau cu exactitate obiectele necesare cultului pe care fiecare preot mobilizat era obligat să şi le procure. Micul echipament se compunea dintr-o geantă de piele tapisaţă pe dinăuntru şi prevăzută cu mai multe încăperi în care se păstrau Epitrahilul, cutiuţa de metal cu Sfânta Împărtăşanie, Crucea, Aghiasmatarul şi Panichida sau Molitvelnicul, două procovete mici, linguriţa, o sticlă de vin, o farfurioară de metal, o sticluţă cu spirt şi chibrituri pentru dezinfectarea linguruţei. Tot în geantă se găseau pachetul individual de pansament şi un carnet în care se notau date în legatura cu decesele.

Capela de campanie, în cazul în care preotul nu o poseda înca din timp de pace, consta dintr-o ladă de lemn în care se păstrau toate odăjdiile şi vasele sarcedotale pentru săvârşirea Sfintei Liturghii şi a celorlalte Sfinte Taine respectiv: stihar, epitrahil, brâu, mânecări, felon, antimis, potir, disc, steluţa, copie, linguriţa, trei procovete, disc pentru anafură, lingura, cărţi liturgice, Evanghelia, Liturghier, Apostol, Octoichul Mic, Carte de Te-Deum-uri, lumânări, tămâie, matauz de busuioc, castron de metal pentru aghiazmă, rechizite . Un rol deosebit era conferit prin instrucţiuni acţiunii pastorale pe timpul mobilizării, care avea drept scop ridicare moralului trupei. Preotul trebuia să fie în permanenţă în mijlocul trupei, să îmbărbăteze pe cei slabi, arătându-le măreţia jertfei, precum şi recunoştiinţa şi cinstirea ce se acorda celor ce se jertfesc pentru ţară. În scopul acesta preotul trebuia să folosească argumente din Sfânta Scriptură, din învăţăturile Domnului Iisus Hristos din vieţile sfinţilor şi eroilor neamului . Atât spovedirea cât şi împărtăşirea sunt Taine esenţiale, cunoscându-se faptul că soldatul intrat în luptă este ameninţat cu moartea în fiecare moment. Aşadar, administrarea lor se impune chiar dacă circumstanţele sunt presante şi timpul împinge de la spate. Modelând sufletele soldaţilor, clerul militar desfăşura o operă complexă, ce necesita o atenţie mereu trează, tact şi o bună cunoaştere a firii omeneşti. Nu trebuiau doar să întărească sufletele soldaţilor, ci şi să-i educe pentru a evita acţiunile nesăbuite pe care unii le-ar fi putut face din cauza condiţiilor existente pe front .

România a creat momentul de răscruce 23 august 1944 - de mare însemnătate pentru coaliţia Naţiunilor Unite. De câteva luni (august 1944 în versiunea română, septembrie acelaşi an în versiunea sovietică) războiul dintre România şi URSS încetase. La drept vorbind, Biserica nu se implicase în această răsturnare; dar, după tradiţie, în deplin acord cu ţara şi cu noua putere, Biserica Ortodoxă Română salutase încetarea războiului cu puterile opuse Axei. În Pastorala dată imediat după 23 august cu prilejul ,,închiderii armistiţiului între România şi Marii Aliaţi", Patriarhul Nicodim explica elocvent satisfacţia Bisericii subliniind, în două rânduri, incompatibilitatea dintre regimul dictatorial şi alcătuirea lăuntrică a fiinţei poporului. „Dictatura este străină de sufletul şi firea poporului român. Ea s-a strecurat de pe meleaguri străine în Ţara noastră [...]. De la pieire Ţara a fost scăpată prin gestul măreţ săvârşit de Majestatea Sa Regele Mihai I, în ziua de 23 August 1944 [...]. În acea memorabilă zi, cu hotărâre bărbătească, tânărul şi înţeleptul nostru Suveran, înconjurat şi ajutat de cei mai luminaţi bărbaţi ai Neamului [...], a smuls barca Neamului din valurile ce ameninţau să o scufunde şi a călăuzit-o către limanul mântuirii" .

Noul aliat, Uniunea Sovietică, a instituit ocupaţia militară, a dezarmat şi dezmembrat armata română, a schimbat regimul politic, sprijinind lupta pentru putere a comuniştilor. Noul regim va restructura şi politiza armata, determinând în final, pe planul asistenţei religioase, desfiinţarea clerului militar din structurile sale. Desfiinţarea unor eparhii, trecerea în rezervă a multor preoţi militari, pensionarea forţată a unor ierarhi şi personalităţi bisericeşti incomode, erau semne clare că pentru Biserică şi slujitorii săi vor veni zile din ce în ce mai grele. Din cei 64 confesori militari activi nominalizați în 1944 şi din cei 92 mutaţi în diferite unităţi, puţini la număr au ajuns la enorii; mulţi au trăit drame prin înscenări judiciare, arestări, închisori, lagăre de muncă, domicilii forţate. Episcopia Armatei a repetat sincopele înregistrate de Biserică, în general. Însuşi organul ei central - Inspectoratul Clerului Militar - a trecut, imediat dupa 23 august 1944, prin încercari deosebite. Ordinul circular nr 1362 din 15 decembrie 1944, emis de Episcopia Armatei - Inspectoratul Clerului Militar Alba Iulia - anticipa eforturi deosebite pentru funcţionarea în continuare a preoţilor oştirii. P.S. Partenie, în ultima Pastorală de Paşti din 16 aprilie 1944, trimisă clerului, presimte, prezice şi tâlcuieşte dramaticele clipe ce vor veni peste biserică şi neam.

După încheierea conflagraţiei, s-a reluat activitatea confesională. Schimbarea de regim, însă, a mutat „războiul" pe plan legislativ, urmărindu-se reorganizarea Bisericii, care, în prima fază, a dus la declinul libertăţii religioase şi la ascensiunea nestingherită a ateismului, devenit politică de stat. Diminuarea numărului credincioşilor și a sentimentului religios avea corespondente în creşterea numărului de atei şi în intensificarea afirmarii lor. Clerul militar s-a aflat astfel atât sub impactul destrămării structurilor militare, cât şi sub acela al înlăturării structurilor bisericesti anterioare. Prin Ordonanța de Guvern nr. 29 din 8 mai 1945, înfiinţându-se Direcţia Superioară a Culturii, Educaţiei şi Propagandei , numită şi Aparatul pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă (A.E.C.P.), s-au schimbat radical dimensiunile şi scopul prelucrării psihologice şi ale educaţiei. Însăşi structura acestui aparat, devenit Direcţie, dezvăluie politizarea programată a armatei . Includerea Biroului Legături-Cler în A.E.C.P. a influenţat decisiv asistenţa religioasă din armată, inclusiv tematica abordată prin conferinţele ţinute de preoţii militari.

Alt act normativ, Ordinul circular nr. 113/2 octombrie 1945 stipula transformarea A.E.C.P. în Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă , iar Instrucţiunile nr. 6252/1945 stabileau modul cum A.E.C.P. colabora cu clerul militar: punându-se problema de a coordona munca preoţilor cu organismul menţionat, aceştia trebuiau să urmărească aplicarea preceptelor religioase la viaţa practică, evitând abstractul, teoreticul şi sectarismul, să urmărească întocmai noua linie de educaţie în armată; conlucrarea cu A.E.C.P. fiind obligatorie pentru clerii militari, orientarea lor se realiza prin conferinţele organizate cu ofiţerii.

După război, în contextul măsurilor de sovietizare a României, activitatea preoţilor militari a fost coordonată de Biroul Legături-Cler (devenit în 1947 Serviciul de educaţie Religioasă), care era o secţie a Inspectoratului General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă. În legătură cu ultimele momente ale institutiei clerului militar trebuie sa subliniem câteva aspecte. Înainte de a fi desfiinţată, Episcopia Armatei cuprindea 57 clerici (un episcop general de brigada si 56 de preoti, care aveau diferite grade militare si functii). În august 1948, structura şi nominalizarea clerului militar al României acopereau mai multe componente, si anume: 42 de centre teritoriale, Regiunea a II-a militara, 4 divizii, Directia Domenii Militare, Comandamentul Aero, Spitalul Militar Central si conducerea Episcopiei Armatei; câteva centre militare (Buzau si Putna), precum şi Direcţia Domenii Militare aveau nu unul, ci mai mulţi preoţi militari.La 22 august 1948, Episcopia Armatei a fost desfiinţată iar preoţii militari trecuţi în rezervă, punându-se capăt astfel, în mod brutal, unui secol de prezenţă religioasă în armată.

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări și Dezbateri Științifice „2016 - 100 de ani de la Războiul de Intregire, 75 de ani de la Războiul de Reîntregire Naţională" - Maia, 2016 organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 9-10 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

footer