Revista Art-emis
Situa?ia ?i contextul istoric din august 1940 (3) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
MarĹŁi, 05 Septembrie 2017 17:40

Dictatul-de-la-Viena-ProtocolMihail Manoilescu: „Niciodat? n-am sim?it mai dureros ce r?u este s? fii o ?ar? mic?, care nu-?i poate croi singur? destinul, ?i s? atârni de ??rile mari care hot?r?sc soarta lumii". Dup? primirea invita?iei guvernului german ca ministrul român al Afacerilor Str?ine s? participe, la Viena, la „o convorbire asupra rela?iilor româno-ungare", regele Carol al II-lea a cerut s? se insiste pentru aplicarea principiului etnic ?i a schimbului de popula?ie (s-au luat în calcul ?i limitele eventualei ced?ri de teritoriu: între 10 000 ?i 18 000 kmp).Pe o pozi?ie asem?n?toare s-a situat ?i Ion Gigurtu (în scrisoarea personal? trimis? lui Joachim von Ribbentrop, prin Mihail Manoilescu): „Noi st?m pe punctul de vedere al schimbului de popula?ie. Drept cea mai larg? concesiune am consim?it ca îndat? dup? acceptarea acestui principiu s? avem o propunere pentru o eventual? frontier? astfel conceput? s? fie socotit? ca un compromis ?i drept urmare s? fie mutat? încoace ?i încolo judecând-o prin prisma punctului de vedere teritorial".

La 29 august 1940, în Capitala Austriei, Joachim von Ribbentrop ?i Galeazzo Ciano au discutat mai întâi cu delega?ia ungar? condus? de Csáky István c?ruia i-a propus ca diferendul s? fie solu?ionat prin „arbitraj". Cerând „un timp de gândire", ministrul de Externe ungar ?i-a întrebat guvernul dac? „este de acord s? primeasc? ca irevocabil? hot?rârea pe care o va lua aceast? instan??", dând asigur?ri c? „arbitrii" au l?sat s? se în?eleag? c? „cunosc preten?iile Ungariei ?i c? vor c?uta s? le ia în considerare atunci când î?i vor forma decizia juridic?". Întrunit în ?edin?? extraordinar?, guvernul ungar a decis ,,s? se supun? f?r? condi?ii" deciziei luate de „tribunalul" german ?i italian.„Arbitrajul" a fost propus de Joachim von Ribentrop ?i lui Mihail Manoilescu, asentimentul guvernului român fiind cerut pân? la „ora 8 seara" (cu precizarea c? nu trebuia cifrat deoarece „ar cere prea mult? vreme").

Dup? ce ministrul român al Afacerilor Str?ine a dezmin?it faptul c? guvernul român ar fi cerut vreodat? arbitrajul, Joachim von Ribbentrop a vorbit „în termeni impresionant de ap?sa?i" de „atacul concomitent al Rusiei ?i al Ungariei ca de un lucru ce ar fi în?eles între ace?tia" ?i a atras aten?ia c? dac? „Majestatea Sa regele ar fi r?u sf?tuit ?i nu ar primi acest arbitraj, atunci ar fi în câteva zile sfâr?itul României". Dup? ce a precizat c? germanii nu mai puteau s? fac? nicio presiunea asupra ungurilor, care ,,ar intra a doua zi în r?zboi", a cerut ca România s? nu considere acest lucru „ca un bluf, pentru c? Führer-ul nu face bluf". La rându-i, Galeazzo Ciano a ar?tat c? era autorizat de Benitto Musssolinni s? declare c? în situa?ia în care România nu ar accepta arbitrajul s-ar crea „dificult??i Axei ?i ei vor socoti atunci România printre du?manii lor". În acela?i sens, Wilhelm Fabricius a precizat lui Valer Pop c? în caz de r?zboi Germania ?i Italia vor fi de partea ungurilor.Neacceptând explica?iile lui Mihail Manoliescu, Joachim von Ribbentro a sc?pat „o vorb?" despre suprafa?a care ar fi trebuit cedat? de România ?i a declarat c? viitoarea grani?? nu putea fi „pur etnic?" deoarece schimbul de popula?ie era dificil de realizat. A conchis c? solu?ia trebuia s? consta într-o „sintez? între principiul teritorial ?i principiul etnic" ?i a precizat c? teritoriul ce trebuia cedat de România se situa între 68 000 kmp, cât a cerut Ungaria, ?i 25 000 kmp, cât a oferit România.

La protestul lui Mihail Manoilescu c? „noi n-am vorbit niciodat? de a?a ceva", ministrul german de Externe a aten?ionat c? în caz contrar „ve?i face r?zboi ?i ve?i pierde toat? Transilvania". Eroarea lui Joachim von Ribbentrop avea s? fie recunoscut? de Wilhelm Fabricius, în cursul nop?ii, când a precizat c? cifra de 25.000 kmp nu a fost propus? niciodat? de România. În final, ministrului român al Afacerilor Str?ine i s-a pus urm?toarea alternativ?: „S-au primim arbitrajul ast?zi, sau cel mai târziu în cursul nop?ii, a?a ca mâine s? se poat? da hot?rârea ?i în cazul acesta ne vom bucura de garan?ia absolut? a puterilor Axei pentru integritatea României împotriva tuturor, chiar ?i de la r?s?rit, sau dac? nu primim vom fi mâine ataca?i de Ungaria ?i de Rusia ?i va fi sfâr?itul României". Acest lucru avea s? fie repetat de mai multe ori. Consternat ?i deprimat dup? discu?ia cu mini?trii de Externe german ?i italian, Mihail Manoilescu a revenit printre colaboratori ?i le-a declarat: „Este îngrozitor; ni se cere un arbitraj pe care trebuie s?-l accept?m pân? ast?-sear? ?i care pune în discu?ie o cesiune între 25.000 ?i 65 000 kmp. Dac? nu-l accept?m va fi sfâr?itul României. Mi-au spus-o clar". Apoi a transmis la Bucure?ti: „Situa?ia este mult mai rea... Toate încerc?rile mele de a schimba sau atenua hot?rârea au fost zadarnice".

În timpul celei de-a doua întrevederi cu Mihail Manoilescu, Joachim von Ribbentrop ?i Galeazzo Ciano au f?cut cunoscut c? „Arbitrajul urmeaz? s? fie acceptat f?r? nici o rezerv? ?i condi?ie, sau respins". Cei doi au mai comunicat c? în caz de neacceptare a ,,arbitrajului" Axa „se va dezinteresa de soarta sud-estului Europei ?i consecin?ele pot fi pentru România o total? distrugere a fiin?ei sale de stat". În cazul accept?rii, Germania ?i Italia ofereau „garantarea frontierelor României fa?? de oricine, prin totalitatea for?elor lor armate". Au comunicat c? ultimul termen era la ora 24. Noaptea târziu, dup? ce Mihail Manoilescu i-a declarat lui Wilhelm Fabricius c? nici ,,ru?ii nu ne-au tratat în felul acesta, fiindc?, la urma urmei, ne-au dat un ultimatum de trei zile pe când ei ajung s? ne socoteasc? r?gazul cu orele ?i minutele", acesta i-a atras aten?ia c? Joachim von Ribbentrop „nu se culcase înc? a?teptând comunicarea noastr?".

Peste ani, Mihail Manoilescu consemna în memoriile sale: „Niciodat? n-am sim?it mai dureros ce r?u este s? fii o ?ar? mic?, care nu-?i poate croi singur? destinul, ?i s? atârni de ??rile mari care hot?r?sc soarta lumii".

Dictatul de la Viena, 30 august 1940

Raoul Bossy: „În felul acesta, mi?ele?te, prin fraud? ?i surprindere, ca de tâlhari în miez de codru a fost vremelnic ucis? România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler ?i Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop ?i Ciano". Pu?in dup? miezul nop?ii (29 spre 30 august 1940), la Bucure?ti, Consiliul de Coroan? a început s? dezbat? „comunic?rile cu caracter ultimativ f?cute de guvernele german ?i italian". Fa?? de aceast? inspirat? formulare, Mihail Manoilescu consemna în memoriile sal: „Nu ?tiu cine a avut inspira?ia s? înscrie aceste cuvinte laconice, care definesc atât de exact situa?ia ?i denun?au în fa?a lumii întregi siluirea ?i brutalitatea la care fuseser?m supu?i. Dar ?tiu c? autorul acestei formule a binemeritat de la viitorime, fiindc? a creat chiar din acea clip? baza unei revizuiri ?i a unei anihil?ri morale ?i politice a monstruosului act de la Viena. Acest comunicat a iritat îns? pân? la exasperare pe Ribbentrop ?i Ciano".

În timpul dezbaterilor, Ernest Urd?reanu a intrat în sal? ?i a citit o telegram? în care se f?cea cunoscut c?, la Viena, Wilhelm Fabricius a atras aten?ia c? Germania „nu-?i ia nicio r?spundere dac? în termen de cinci minute nu d?m r?spunsul". În final, pentru primirea „arbitrajului" au votat 21 de participan?i, 10 au fost împotriv?, iar unul s-a ab?inut.Hot?rârea a fost comunicat? la Viena la orele 3.50, fiind înmânat? lui Wilhelm Fabricius, care a?tepta cu ner?bdare.

La orele 12.00, Pellegrino Ghigi ?i Wilhelm Fabricius au prezentat proiectul definitiv al scrisorilor de garan?ie: „În numele ?i din ordinul guvernului german (italian) am onoare a comunica Excelen?ei Voastre c? Germania ?i Italia asum? cu începere din ziua de azi garan?ia de inviolabilitate ?i integritate a statului român. Cu acela?i prilej, ministrul român al Afacerilor Str?ine a fost obligat s? semneze dou? scrisori referitoare la situa?ia germanilor din România, respectiv renun?area la Cadrilater în favoarea Bulgariei.
Apoi, la orele 13.30, delega?ia român? a fost condus? de Wilhelm Fabricius spre hotelul Belvedere, unde fusese convocat? ?i delega?ia ungar?.În timp ce Paul Otto Schmidt se preg?tea s? citeasc? textul „arbitrajului", Mihail Manoilescu a cerut cuvântul pentru a prezenta o declara?ie de protest, dar Joachim von Ribbentrop i-a r?spuns „scurt ?i brutal" c? va vorbi la sfâr?it. Dup? citirea textului ,,arbitrajului", în limbile german? ?i italian?, delega?iei române i-a fost prezentat? o hart? româneasc? pe care era trasat? viitoarea linie de demarca?ie româno-ungar?.

„Ochii mei - rememora Mihail Manoilescu - c?utau t?ietura de la grani?a de vest pe care cu to?ii o a?teptam. Mi-am dat seama c? este îns? altceva. Am urm?rit cu ochii grani?a care pornea de la Oradea c?tre r?s?rit, alunecând sub linia ferat? ?i am în?eles c? cuprindea ?i Clujul... Am început s? nu mai v?d. Când mi-am dat seama c? grani?a coboar? în jos ca s? cuprind? secuimea am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Bra?ovul! O mic? u?urare: Bra?ovul r?mâne la noi. Când am privit în toat? groz?via împ?r?irea Transilvaniei, am în?eles c? puterile, care îmi erau mult sl?bite, m? p?r?sesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a f?cut neclar, ca un nor galben cenu?iu, negru... În clipa aceea mi-am pierdut cuno?tin?a". ?i-a revenit dup? ce i s-a adus un pahar cu ap?.Când i s-a prezentat actul pentru semnare a scos stiloul cu cerneal? verde ?i a isc?lit f?r? s? citeasc?. Profitând de de starea în care se afla, Joachim von Ribbentrop nu i-a mai dat cuvântul.

Cu greutate, ministrul român al Afacerilor Str?ine s-a ridicat din fotoliu (sus?inut de Valer Pop), fiind condus într-o camer? unde doctorul Eisen Schiemeleisen i-a luat pulsul ?i tensiunea, ultima fiind între 6 ?i 8. Dup? ce Joachim von Ribbentrop a încercat s?-l consoleze, Mihail Manoilescu a replicat: „Ceea ce m? îngroze?te nu este judecata istoriei, ci soarta ce se deschide acum atâtor români care trec sub st?pânirea maghiarilor". „În felul acesta, mi?ele?te, prin fraud? ?i surprindere, ca de tâlhari în miez de codru - avea s? consemneze Raoul Bossy - a fost vremelnic ucis? România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler ?i Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop ?i Ciano".

30 august 1940. Garan?iile germano-italiene acordate României prin Dictatul de la Viena

La 29 august 1940, la Viena, dup? ce a amenin?at c? în caz de neprimire a ,,arbitrajului" Axei Germania „se va dezinteresa de soarta sud-estului Europei ?i consecin?ele pot fi pentru România o total? distrugere a fiin?ei sale de stat", Joachim von Ribbentrop l-a informat pe Mihail Manoilescu c? în cazul accept?rii, Germania ?i Italia ofereau „garantarea frontierelor României fa?? de oricine, prin totalitatea for?elor lor armate".Con?inutul scrisorilor de garan?ie a fost prezentat delega?iei române a doua zi: „În numele ?i din ordinul guvernului german (italian), am onoare a comunica Excelen?ei Voastre c? Germania (Italia) î?i asum? cu începere din ziua de azi garan?ia de inviolabilitate ?i integritate a statului român". De?i considera Comunicatul guvernului român (din care rezulta c? „arbitrajul" i s-a impus prin ultimatum) „un act de neloialitate", Joachim von Ribbentrop a reconfirmat verbal lui Valer Pop (în momentul desp?r?irii la gar?) garan?iile germane, declarând: „În cazul când cineva se apropie de frontierele României, tragem".Ceea ce nu a spus ministrul de Externe german (de?i ?tia foarte bine acest lucru) a fost faptul ordinul de deschidere a focului ar fi fost dat ?i f?r? acordarea garan?iilor în situa?ia în care trupele sovietice ar fi dep??it Prutul ?i gurile Dun?rii care protejau spa?iul petrolifer românesc vital pentru viitoarele planuri de r?zboi germane aflate deja în studiu. Adic? dac? ar fi p?truns în zona/sfera de interes/influen?? stabilit? de comun acord la Moscova la 23 august 1939.

Dovada o constituise reac?ia Führer-ului din iunie 1940 când I.V. Stalin încercase s?-l sondeze/provoace prin solicitarea ocup?rii întregii Bucovine (aflat? în zona de interes german? ?i care nu f?cuse parte din Imperiul ?arist). Ca urmare a acelei pozi?ii ferme adoptate de liderul de la Berlin (nu de dragul României), liderul de la Kremlin s-a mul?umit numai cu nordul provinciei române?ti. F?r? a nega importan?a garan?iei acordat? României în acel moment de Ax? (presiunile ?i amenin??rile sovietice continuând), consider (cel pu?in) discutabil? afirma?ia c? aceast? garan?ie a reprezentat prima „sp?rtur?" între Germania ?i U.R.S.S., divergen?ele germane-sovietice fiind mult mai numeroase ?i ample (de?i în acte erau alia?i) spre a fi determinate de grija Germaniei pentru România. De fapt, afirma?ia a fost f?cut de Hitler înc? de la 12 iunie 1941 când i-a declarant lui Ion Antonescu c? „toate acestea (probleme ridicate de V.M. Molotov la Berlin din 12-13 noiembrie 1940 - n.n.) au fost declan?ate, la urma urmelor, de garan?ia acordat? României ?i începând din acest moment Rusia a trecut în tab?ra du?manilor Germaniei". Chiar a?a? Este doar o p?rere!

Not?: textul se refer? numai la situa?ia ?i contextul istoric din august 1940.

footer