Revista Art-emis
Situa?ia ?i contextul istoric din august 1940 (2) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Miercuri, 30 August 2017 21:01

30 august 1940 Diktatul de la Viena12 august 1940 - Ion Gigurtu ?i Mihail Manoilescu: „Noi consider?m Cadrilaterul în aceast? clip?, dup? recomandarea cu caracter de quasi arbitraj a Führer-ului, ca fiind deja retrocedat Bulgariei...". În vara anului 1940, beneficiind de sprijinul Uniunii Sovietice ?i al Germaniei, guvernul bulgar ?i-a intensificat preten?iile revizioniste fa?? de România în ceea ce prive?te Cadrilaterul. Îndreptându-?i aten?ia principal? spre grani?a de vest a ??rii, unde Ungaria, sprijinit? ?i ea de Germania ?i Italia, f?cea presiuni puternice, guvernul român ?i-a manifestat resemnarea în ceea ce prive?te grani?a de sud a Dobrogei.

15 iunie 1940. În timpul întâlnirii cu Bogdan Filov, Hitler î?i exprim? sprijinul fa?? de preten?iile revizioniste bulgare.

20 iunie 1940. V.M. Molotov declar? lui Augusto Rosso, ambasadorul italian la Moscova, c? „guvernul sovietic consider? întemeiate preten?iile Bulgariei asupra Dobrogei ?i asupra unui acces la Marea Egee".

1 iulie 1940. Joachim von Ribbentrop comunic? Lega?iei germane de la Sofia, pozi?ia Germaniei fa?? de „problema bulgaro-român?": „Germania nu este interesat? din punct de vedere politic în aceste probleme balcanice. Noi suntem interesa?i numai de considerente economice, ca pacea ?i lini?tea s? nu fie tulburate în Balcani. În consecin??, noi ne pronun??m în favoarea unei rezolv?ri pa?nice, rezolvare la care s-a ajuns deja între România ?i Uniunea Sovietic?, asupra Basarabiei ?i Bucovinei de nord. Noi manifest?m o în?elegere deplin? fa?? de dorin?ele revizioniste ale Bulgariei fa?? de România. Noi consider?m îns? c? ceasul realiz?rii acestor dorin?e nu a sosit înc? ?i suntem convin?i c? o solu?ionare satisf?c?toare a prolemei Dobrogei, în favoarea Bulgariei, poate fi realizat? numai dup? restaurarea p?cii în Europa. Atunci noi vom fi de asemenea preg?ti?i s? exercit?m influen?a noastr? în favoarea unei astfel de solu?ion?ri".

10 iulie 1940. Ziarul bulg?resc „Utro" scrie: „Nicicând, nici pentru o clip? de la semnarea tratatului de la Neuilly, Bulgaria nu s-a împ?cat, nici pe fa??, nici cu gândul, ci aceast? opresiune. Nu numai Bulgaria, dar niciun bulgar nu s-a putut împ?ca cu tratatul de la Neuilly... P?mântul se învârte?te ?i împreun? cu el se învârtesc toate. Vremurile se schimb?. Ast?zi, Pactul balcanic nu este nmic altceva decât o iluzie, iar iluzia cu care Bulgaria a r?mas mâine va fi o realitate".

27 iulie 1940. Hitler declar? lui Bogdan Filov c? „simte o obliga?ie moral? s? ajute Bulgaria" ?i c? a sf?tuit pe români s? se în?eleag? cu ungurii ?i bulgarii.

31 iulie 1940. Wilhelm Fabricius prezint? lui Mihail Manoilescu o foi?? de hârtie de culoare verde cu urm?torul text: „Führer-ul socote?te retrocedarea Dobrogei de sud în grani?a de la 1913, inclusiv Silistra ?i Balcicul, ca o solu?ie extraordinar de loial? ?i de dreapt?, care trebuie acceptat? pur ?i simplu; el însu?i a dat bulgarilor sfatul s? nu pretind? mai mult, a?a ca s? nu intre într-un sistem de târguieli cu românii". Uluit, ministrul român al Afacerilor Str?ine, apreciaz? c? o asemenea interven?ie avea „un adev?rat caracter de sentin?? arbitrar?", cu atât mai mult cu cât era „absolut sigur c? de aceast? comunicare au luat act ?i bulgarii".

2 august 1940. Subsecretarul se stat german Weiszacker cere ambasadorului român la Berlin ca România s? înceap? cât mai curând ?i s? finalizeze cât mai repede tratative directe cu Ungaria ?i Bulgaria. Presiuni asem?n?toare a f?cut, la Bucure?ti, ?i ministrul german, Manfred von Killinger.

3 august 1940. Încercând s? schimbe decizia german? în problema Cadrilaterului, ministrul român al Afacerilor Str?ine trimite câte un Memorandum lui Joachim von Ribbentrop ?i Galeazzo Ciano, fapt care a creat iritare la Berlin, subsecretarul de stat ?i ?eful protocolului refuzând s? primeasc? documentul ?i s?-l înainteze ministrului de Externe german. Mai mult, acesta a comunicat c? „ar fi cu totul împotriva intereselor României dac? am mai st?rui în acest? chestiune în care Hitler ?i-a spus cuvântul fiindc? aceasta ne-ar dezavantaja la tratativele mult mai importante pe care le avem cu Ungaria".

Victor C?dere, ambasadorul român la Begrad, se întâlne?te (la Sofia) cu primul-ministrul bulgar ?i cu ministrul de Externe, f?când cunoscut c? românii erau de acord s? cedeze Cadrilaterul, dar doreau s? p?streze Silistra ?i o suprafa?? de circa 2 000 kmp, între vechea frontier?, litoralul M?rii Negre ?i o linie care ar fi plecat de la vest de Balcic spre nord. „Din nenorocire - consemna Mihail Manoilescu - bulgarii erau încuraja?i de toat? lumea în rezisten?a lor ?i anume nu numai de puterile Axei, ci ?i de ministrul Angliei la Sofia. Cât despre ministrul U.R.S.S., el propune chiar o frontier? comun? între Bulgaria ?i Rusia prin împ?r?irea Dobrogei române?ti". „În acest context, ministrul de Externe bulgar refuz? s? trimit? delega?i la Bucure?ti înainte ca românii s? recunoasc? „cedarea integral? a Cadrilaterului".

8 august 1940. De la Sofia, Victor C?dere informeaz? c? bulgarii „pretind frontiera anterioar? anului 1913, ca frontiera p?cii definitive între România ?i Bulgaria".

10 august 1940. Mihail Manoilescu propune lui Ivan Popov s? se întâlneasc? pe un vapor pe Dun?re, dar ministrul bulgar de Externe refuz?. „Anticipând cedarea Cadrilaterului, autorit??ile militare române întocmesc un studiu privind retragerea trupelor.

12 august 1940. Ion Gigurtu ?i Mihail Manoilescu convoac? pe ministrul bulgar la Bucure?ti c?ruia îi declar?: „Noi consider?m Cadrilaterul în aceast? clip?, dup? recomandarea cu caracter de quasi arbitraj a Führer-ului ca fiind deja retrocedat Bulgariei ?i formul?m problema invers, ?i anume, dac? bulgarii în?eleg s? dea un gaj de prietenie pentru noi l?sându-ne o por?iune din Cadrilater (Silistra ?i Coasta, inclusiv Balcicul), atr?gând aten?ia c? preferin?a noastr? merge spre Coast? cu Balcicul. Dac? Bulgaria nu cedeaz? nimic din pozi?ia pe care o are gra?ie unei conjuncturi, tot o conjunctur? poate într-o zi s? schimbe situa?ia".

14 august 1940. Guvernul bulgar refuz? s? renun?e la Silistra ?i la Balcic.

15 august 1940. În Cadrilater, trupele bulgare se afl? la 4 km de frontier?.

16 august 1940. Mihail Manoilescu cere lui Eugen Filotti s? solicite bulgarilor „o cât de mic? dovad? a prieteniei lor", s? aminteasc? regelui Boris al III-lea „gestul f?cut de regele Carol I, care a renun?at în 1913 la o grani?? mai larg? pentru a cru?a castelul regal de la Euxinograd, l?sând s? se în?eleag? transparent c? c? am fi avut dreptul ast?zi la un tratament reciproc". În ceea ce prive?te castelul regal de la Balcic, în situa?ia în care acesta ar fi fost „definitiv pierdut", ministrul român al Afacerilor externe propunea s? se încerce s? se releve posibilitatea ca acesta s? fie considerat ca anex? a Lega?iei române de la Sofia, a?a cum am dorit s? fie considerat? ?i Capela român? de la Plevna, adic? aceste dou? monumente ale neamului, unul care con?ine osemintele eroilor de la 1877, iar cel?lalt inima reginei maria, s? se bucure de extrateritorialitate".

17 august 1940. La Sofia, Eugen Filotti înmâneaz? un Memoriu în care arat? c? „împ?carea definitiv? a poporului bulgar cu cel român nu poate fi conceput? altfel decât prin dovezi de comprehensiune date de amândou? p?r?ile". Apoi este primit în audien?? ?i de regele Boris al III-lea. ?i de aceast? dat? propunerile române?ti au fost respinse.

24 august 1940. Tratative româno-ungare de la Turnu Severin.

Hory Andras: „Nu este azi întâia zi când România a luat cuno?tin?? de dorin?ele Ungariei: 20 de ani le-am sus?inut".
Valer Pop: „Nu putem lua în considerare nici ast?zi ?i nici în viitor propuneri care trec sub st?pânire str?in? chiar ?i numai un singur român".

Înainte de reluarea discu?iilor româno-ungare de la Turnu Severin, Hory András a declarat neoficial lui Valer Pop c? deoarece nu a reu?it s? conving? guvernul ungar s? accepte ca baz? de discu?ii principiul etnic ?i schimbul de popula?ie, tratativele nu se mai puteau desf??ura eficient dac? guvernul român nu va prezenta o contrapropunere concret? în ceea ce prive?te noua frontier?. Apoi, în cadrul oficial, ?eful delega?iei ungare a citit un memoriu al guvernului de la Budapesta în care se preciza c? „Ungaria vrea s? ob?in? revendic?rile sale pe c?i pa?nice", c? guvernul ungar „nici nu vrea, nici nu poate face s? emigreze secuii de la vetrele lor, niciodat? ?i sub nicio condi?ie". În continuare, în document se punea tran?ant problema: „Dac? guvernul român vrea, da sau nu, s? desemneze teritoriile pe care este gata a le retroceda Ungariei", c?ci „nu exist? alt? procedur? care s? permit? de a termina faza cea mai primejdioas? a negocierilor în curs". În cazul în care delega?ia român? refuza „s? desemneze teritoriile pe care guvernul român ar fi gata s? le retrocedeze Ungariei" acesta „ar trebui s? dea f?r? ezitare r?spunsul s?u negativ". Altfel, ?ederea delega?iei ungare la Turnu Severin „va deveni inutil? ?i va lua sfâr?it".

Constatând c? memoriul guvernului unagar se întemeia pe principiul retroced?rii de teritorii, f?r? a ?ine seama de realitatea etnic?", Valer Pop a declarat, în numele guvernului român, c? nu poate accepta „o astfel de propunere ca baz? pentru negocieri".
În replic? Hory András a declarat ?i el: „Fiindc?, potrivit instruc?iunilor mele", îmi este cu neputin?? s? negociez pe alt? baz? trebuie s? declar, cu cel mai mare regret, c? nu pot trata mai departe". Apoi a ad?ugat: „Am f?cut o propunere de compromis. Am avut onoarea de a v? comunica ?i în aceste conversa?ii particulare c? aceasta a fost pentru noi o mare jertf?. Nu este azi întâia zi când România a luat cuno?tin?? de dorin?ele Ungariei: 20 de ani le-am sus?inut... Am spus de la început c? este vorba de o chestiune teritorial?, natural cu toate consecin?ele etnice... G?sim c? nu se poate rezolva chestiunea decât numai pe baz? teritorial?".

La rându-i, Valer Pop a replicat: „Noi, România, nu avem de dezlegat cu Ungaria nicio chestiune teritorial?. Suntem îns? dispu?i ?i gata s? solicit?m chestiuni na?ionale ?i etnice, chiar a le rezolva definitiv. Propunerea, care este o propunere teritorial? ?i exclusiv teritorial?, deoarece trece sub st?pânire str?in? peste 2 milioane de români ?i exclude putin?a schimbului, deoarece în restul Transilvaniei ar r?mâne numai 162.000 de unguri - regret c? trebuie s? o spun înc? odat? - nu este o propunere de compromis. Nu putem lua în considerare nici ast?zi ?i nici în viitor propuneri care trec sub st?pânire str?in? chiar ?i numai un singur român. Dup? cum îns? nu vrem s? trecem sub st?pânire str?in? niciun singur român, la fel suntem gata a accepta o solu?ie care nu mai men?ine niciun singur ungur sub domina?ie str?in?".

În final, ?edin?a s-a încheiat dup? ce s-a redactat, de comun acord, un Comunicat în care se preciza c? discu?iile s-au încheiat la cererea delega?iei ungare. Încercând s? creeze o nou? baz? pentru discu?ii, Mihail Manoilescu a repro?at lui Valer Pop (în seara zilei, printr-o telegram?)ca a fost surprins (împreun? cu prim-ministrul Ion Gigurtu) c? a dat ,,un r?spuns atât de tran?ant" înainte de a-l ?i i-a cerut s? comunice lui Hory András c? în ?edin?a urm?toare delega?ia român? va prezenta o documentare complet? ?i o motivare a punctului s?u de vedere ?i o hart? care s? ilustreze concep?ia româneasc? privind spa?iul vital ce trebuia acordat Ungariei în cadrul schimbului de popula?ie.
Contrariat de aceste instruc?iuni, Valer Pop a comunicat guvernului român c? modificarea ultimei declara?ii a delega?iei române „ar fi o mare gre?eal? ?i nu ar însemna altceva decât confirmarea noastr? la tactica urm?rit? de delega?ia maghiar?, ?i mai ales, la sugestiile insistente f?cute în convorbirile particulare care s-au înte?it în cursul zilei de ast?zi, ?i anume: de a le prezenta o propunere cu caracter teritorial, indicând o linie de frontier? f?r? ca, în prealabil, ei s? fi dat adeziunea lor, pentru solu?ionarea litigiului româno-ungar, la principiul etnic realizabil prin schimb de popula?ie [...] Tactica delega?iei ungare este evident?: ei urm?resc de a putea ajunge la dou? propuneri teritoriale care s? stea fa?? în fa?? ?i între care, fie prin medita?iune, fie prin negociere, fie prin arbitraj, s? poat? ob?ine media, ceea ce ar fi absolut inacceptabil din punctul de vedere al intereselor române?ti. R?spunsul meu a fost dat în strict? conformitate cu hot?rârea unanim? a Consiliului de Coroan?, cu instruc?iunile dvs.". În continuare, ?eful delega?iei române f?cea cunoscut c? deoarece aceste instruc?iuni erau „în contrazicere cu convingerile mele intime ?i de nezdruncinat", în situa?ia în care se insista în transmiterea lor delega?iei ungare, cu aceast? misiune s? fie îns?rcinat Dinu Hiott.

Mihail Manoilescu i-a a r?spuns c? propunerea ungurilor de a l?sa pe loc pe secui „ne avantajeaz? pe noi" întrucât urma s? se dea „un spa?iu vital mult mai mic ungurilor" în cadrul principiului etnic ?i a schimbului de popula?ie. Valer Pop nu sa-a l?sat intimidat ?i i-a r?spuns c? la Burcure?ti „este interpretat gre?it sensul adev?rat al notei maghiare": „Ungurii vor s? lase pe loc cu orice pre? pe secui îns? cu condi?ia ca ace?tia s? fie pu?i sub suzeranitatea statului maghiar, deci pasagiile respective din not? nu pot fi interpretate în mod favorabil nou?. Linia de frontier?, chiar în cazul elimin?rii ungurilor numai din regiunea de vest ?i din diaspora, va fi atât de adânc deplasat? c?tre interior încât toate nedumeririle ?i temerile mele exprimate în comunicarea anterioar? r?mân în picioare; de altfel, ungurii ne-au spus ?i ne-au l?sat s? în?elegem c? chiar dac? noi am face indicarea frontierei în temeiul principiului etnic ei vor considera propunerea f?cut? tot ca una cu caracter teritorial.... Îmi declin pentru mine orice r?spundere pentru urm?rile ce ar putea decurge din prezentarea unei linii de frontier? înainte de acceptarea principiului etnic ?i a schimbului de popula?ie de c?tre Ungaria, chiar f?când toate rezervele indicate de dvs".
Pentru „a nu ne da în spectacol fa?? de delega?ia ungar?", Mihail Manoilescu s-a l?sat convins ?i a acceptat punctul de vedere al lui Valer Pop.

Reîntâlnindu-se cu Hory András, ?eful delega?iei române i-a comunicat c? guvernul român insista pentru continuarea negocierilor ?i i-a comunicat noua ini?iativ? româneasc?: „Guvernul român este dispus a face o propunere înso?it? de o hart?, cu indicarea frontierei rezultând din aplicarea schimbului de popula?ie pentru to?i ungurii din Ardeal, în afar? de secui. Întinderea teritorial? a propunerii României este în mod absolut condi?ionat? de efectiva deplasare a acestor unguri din Ardeal, f?r? de care contrapropunerea noastr? nu are niciun sens ?i nicio valabilitate". Cu aceasta, tratativele româno-ungare de la Turnu Severin au luat sfâr?it.

August 1940. Tratative româno-bulgare la Craiova.

Mihail Manoilescu: „Recomand?rile Axei, mai ales ale Berlinului, explic? aceast? grab?".
Începute la Craiova, la 19 august 1940, tratativele româno-bulgare au fost primite cu satisfac?ie de presa bulgar? („Dness", „Dnevnik", „Slovo", „Mir" etc.). Publica?ia „Mir" a apreciat c? „Dup? 27 de ani rela?iile româno-bulgare sunt îndreptate pentru prima oar? pe calea cea just?", iar „Zaria" a informat c? „Anun?area iminent? a definitivei rezolv?ri a chestiunii Dobrogei meridionale provoac? o profund? satisfac?ie moral? tuturor bulgarilor". În schimb, presa român? a consemnat extrem de sumar evenimentul („Universul" din 30 august 1940: „Se pare c? un spirit de în?elegere reciproc? a complexelor situa?ii însufle?e?te cele dou? delega?ii ?i c? toate problemele conexe în leg?tur? cu chestiunile fundamentale î?i vor g?si ?i ele o fundamental? dezlegare".
Referindu-se la clauza de amici?ie pe care bulgarii doreau s? o insereze în viitorul tratat, Mihail Manoilescu prezint? astfel, în memoriile sale, discu?ia dintre cei doi ?efi de delega?ii:

Alexandru Cretzianu: Situa?ia este acum schimbat? ?i nu din vina noastr?. Nu v?d cum s-ar putea concepe un tratat de amici?ie în momentul în care se refuz? chiar a se discuta punctul de vedere atât de moderat care a fost înf??i?at de noi în chestiunea teritorial?. Opinia public? româneasc? ar considera desigur aproape ca o batjocur? s? se vorbeasc? de amici?ie în asemenea momente. La replica lui Pomenov: Dar Dvs. respinge?i amici?ia bulgar??, Cretzianu i-a r?spuns: Dvs. sunte?i aceia care respinge?i amici?ia român?, ar?tându-v? intransigen?i ?i insistând asupra unor solu?iuni care nu pot fi privite decât cu cea mai ad?ânc? nemul?umire de opinia noatr? public?".

În cadrul dicu?iilor dintre delega?ii militari, generalul Gheorghe Potopeanu ?i-a exprimat dorin?a ca discu?iile s? fie finalizate operativ: „La ce bun s? ascundem c? fiecare dintre noi mai avem ?i alte probleme de rezolvat, poate mult mai importante? Avem deci un egal interes de a termina repede. Dar repede nu va s? zic? precipitat. ?i apoi esen?ialul este de a încheia repede textele nu de a da peste cap execu?ia". Pentru a determina volumul mi?c?rilor de popula?ie ?i de materiale generalul român a propus s? se ia ca baz? de discu?ie c? erau de transferat 50.000 de români ?i 50.000 de bulgari, dispu?i pe o suprafa?? de circa 1.500.000 ha. A mai precizat c? „în timp ce bulgarii din nordul Dobrogei puteau fi adu?i direct în Cadrilater, unde se g?seau disponibile gospod?riile românilor transfera?i, ace?tia din urm? trebuiau du?i ini?ial într-o zon? de prim? destina?ie la vest de Dun?re ?i apoi s? li se repartizeze noi a?ez?ri". Întrebându-l pe generalul Popov care este intervalul de timp în care credea c? se va putea efectua transferul de popula?ie ?i materiale, acesta a r?spuns: „?ase luni". La precizarea c? Pomenov ceruse 10 zile, generalul bulgar a precizat c? acesta se referise ,,numai la timpul necesar pentru retragerea armatei române".

În leg?tur? cu traseul frontierei, Gheorghe Potopeanu a precizat c? grani?a din 1913 prezenta dou? intrânduri (în sectoarele Cranova ?i P?dureni) de unde se putea controla extrem de u?or un spa?iu mare din teritoriul românesc. Ca urmare, a sugerat, „din proprie ini?iativ?", ca guvernul bulgar s? aib? ini?iativa fix?rii viitoarei frontiere la sud de aceste intrânduri, care cuprindeau 6 - 7 sate. La 30 august 1940, generalul Popov a f?cut cunoscut c? ?i-a informat guvernul despre aceast? problem? ?i a fost mandatat s? comunice c? ,,îndat? dup? ratificarea tratatului ?i înc? înainte de terminarea lucr?rilor Comisiei mixte pentru delimitarea frontierei, guvernul bulgar va propune celui român un acord special care s? nu se refere decât la rectificarea în chestiune".

În timpul discu?iilor din acea zi, generalul Potopeanu a mai rugat delega?ia bulgar? s? intervin? pentru a se pune cap?t atacurilor bandelor înarmate de comitagii din sudul Dobrogei, precizând c? altfel, declara?iile de bun? vecin?tate „sun? fals". Generalul român avea în vedere o Not? a Sec?iei 3 opera?ii a Marelui Stat Major din 17 august 1940, care consemna: „În ultimul timp, atacurile bandelor de comitagii în Dobrogea desf??oar? o vie activitate, având drept rezultat: jafuri, omoruri, deprimarea popula?iei locale@ (asemenea atacuri avuseser? loc ?i în zilele de 8 august 1940 la Alfatar, în noaptea de 9 spre 10 august la Giurghangic, în 14/15 august la Rahmanasinclar, la 15 august la S?rs?nlar, la 17/18 august, la Frasari). Generalul Popov a r?spuns c? a fost ?i continu? s? fie „un du?man neînfricat al acestor banditisme ?i c? va cere la Sofia s? se ia cele mai severe m?suri împotriva lor".

Cu toate c? la 24 august 1940 s-a ajuns la un acord de principiu, în perioada urm?toare ?efii celor dou? delega?ii nu au ajuns la un punct de vedere comun în ceea ce prive?te ziua „J" (începerea evacu?rii). La propunerea delega?iei române, din 29 august, ca delega?ii civili bulgari destina?i a lua în primire bunurile imobiliare publice s? intre în Cadrilater la 26 septembrie 1940, iar armata român? s? p?r?seasc? teritoriul la 1 octombrie, Pomenov a comunicat c? guvernul bulgar cere evacuarea Cadrilaterului pân? la aceea?i dat? ca ?i Ardealul de nord. În final, la 30 august, cele dou? delega?ii au încheiat un Acord asupra modalit??ilor de evacuare ?i transfer a Cadrilaterului, o Declara?ie cu privire la acord ?i au stabilit pe o hart? (1/200 000) cele patru zone de transfer ?i evacuare, respectiv de ocupare de c?tre trupele bulgare.

Discu?ii în leg?tur? cu tratativele de la Craiova au avut loc ?i în Consiliul de Coroan? din 23 august 1940, unde Constantin Argetoianu, dup? ce a întrebat „De ce atâta grab??" a precizat: „Nu suntem în fa?a unui ultimatum, totu?i capitul?m. E primejdios precedent pentru negocierile cu Ungaria, ne sl?bim argumentele". I-a r?spuns ministrul de Externe, Mihail Manoilescu: „Recomand?rile Axei, mai ales ale Berlinului, explic? aceast? grab?".
Cu acela?i prilej, f?când not? discordant? cu ceilal?i participan?i, Nicolae Iorga a declarat tran?ant: „Cu privire la Cadrilater eu sunt na?ionalist, nu expansionist, anexarea Cadrilaterului a fost o gre?al?; eu am fost împotriva anexiunii la timpul s?u. E justificat? retrocedarea c?tre Bulgaria. Dac? câ?tig?m prin aceasta o prietenie, prietenia ne este scump pl?tit?. Românii s? fie adu?i acas?".

În dezacord cu marele istoric, Ion Nedelescu preciza, în „Universul" din 3 septembrie 1940, c? „Dobrogea n-a apar?inut niciodat? Bulgariei ?i n-a fost cândva bulgar? nici din punct de vedere etnic (ca popula?ie locuitoare), nici din punct de vedere politic (ca st?pânire)" ?i concluziona: „Dac? apropierea româno-bulgar? cere neap?rat s? fie s?vâr?it? cu pre?ul unei ?tirbiri de prestigiu ?i de teritoriu nicio clip? îns? s? nu se uite c? acesta este adev?rul adev?rat în privin?a caracterului românesc al Dobrogei noastre române??i".

26-27 august 1940. Cine, unde ?i cum a stabilit traseul viitoarei linii de demarca?ie româno-ungar? impus? prin dictatul de la Viena.

Adolf Hitler: „Trebuie s? impresion?m deci România ?i Ungaria cu urm?rile grave pe care le-ar avea pentru ele persisten?a într-o atitudine intransigent?".
La 26 august 1940, preocupat de „cursul pe care-l lua controversa dintre Ungaria ?i România" ?i dorind s? „evite cu orice pre? o criz? în Balcani", Joachim von Ribbentrop a telefonat lui Galeazzo Ciano propunându-i s? convoace la Viena pe mini?trii Afacerilor Str?ine român ?i ungar ?i „s? li se dea sfaturile amicale ale Axei în vederea g?sirii unei solu?ii". Oferta trebuia înso?it? ?i de un „avertisment": „cel care nu accept? sfatul ia asupra sa întreaga responsabilitate a consecin?elor viitoare". Având acceptul lui Benito Mussolini, ministru italian de Externe s-a declarat de acord.

A doua zi, convocat de urgen?? în Germania, la castelul lui Joachim von Ribbentrop, Wilhelm Fabricius a indicat o linie de demarca?ie prin care România pierdea unele regiuni de grani??. Considerând c? teritoriul oferit Ungariei era prea mic, Joachim von Ribbentrop a ad?ugat ?i ora?ul Cluj. Carl Clodius a plusat îns? pentru Budapesta reu?ind s? conving? pe von Ribbentrop c? ?i „regiunea secuiasc? trebuie s? apar?in? neap?rat Ungariei". Seara, spre Germania s-a îndreptat ?i Galeazzo Ciano având „deplin? libertate de ac?iune" din partea Ducelui.

La Obesalzburg rezint? lui Adolf Hitler propunerile privind teritoriul românesc care urma s? fie atribuit Ungariei. Conform stenogramei întocmit? de Paul Otto Schmidt, ne?tiind dac? amenin??rile Ungariei la adresa României erau serioase, Führer-ul a apreciat c? în evaluarea situa?iei generale trebuiau lua?i în considerare mai mul?i factori: „Un factor pur material, care are îns? o importan?? extraordinar? pentru continuarea r?zboiului: aprovizionarea cu petrol, care este extrem de important?, atât pentru Germania cât ?i pentru Italia. Este limpede c? la primul foc de arm? vor înceta toate expedi?iile de petrol din România c?tre Germania ?i Italia. Natural c? o Românie în r?zboi cu Ungaria nu-?i va mai putea exporta produsele prin Iugoslavia sau pe Dun?re. Un al doilea element este problema extinderii r?zboiului... Aceasta va duce la înr?ut??irea considerabil? a situa?iei Germaniei ?i Italiei în viitor. Dac? se va ajunge la un conflict armat, Ungaria se va lupta fie singur?, fie cu ajutor str?in. Dac? Ungaria va r?mâne singur?, atunci, având în vedere gradul ei de preg?tire militar? ?i situa?ia ei în alte privin?e, victoria nu este deloc sigur?... Rezult? limpede c? un conflict în Balcani nu poate fi decât defavorabil Germaniei ?i Italiei ?i de aceea ambele ??ri au tot interesul s? fac? totul pentru a evita un astfel de conflict. Aceasta este ?i p?rerea generalilor germani, deoarece nici ei nu consider? posibil? victoria ungar?, cum o socotesc cei de la Budapesta".

În final s-a considerat c? pentru protejarea intereselor germane se impunea ?antajul.
„Trebuie s? impresion?m deci România ?i Ungaria - a continuat Hitler - cu urm?rile grave pe care le-ar avea pentru ele persisten?a într-o atitudine intransigent?. Trebuie s? li se arate limpede c? un conflict ar fi în dezavantajul ambelor ??ri ?i c? Germania ?i Italia î?i vor ap?ra în orice caz interesele, dac? va fi cazul. Este deci oportun pentru ambele ??ri s? accepte compromisul. Ungaria trebuie s? accepte efectiv orice compromis deoarece nu ar ob?ine nimic prin propriile ei eforturi, ci datoreaz? satisfacerea revendic?rilor ei exclusiv fascismului ?i na?ional-?ovinismului. României trebuie s? i se arate limpede c? un compromis cu Ungaria înseamn? totu?i salvarea unui teritoriu na?ional care, la urma urmelor este înc? destul de mare... De altfel, Italia ?i Germania trebuie s? se gândeasc? dac? nu ar fi indicat s? dea o asigurare în leg?tur? cu existen?a statului român în continuare, deoarece, dup? reglementarea conflictului, integritatea teritorial? a acestui stat este efectiv în interesul Italiei ?i Germaniei".

În final, Führer-ul a decis ca noua linie de demarca?ie româno-ungar? s? corespund? intereselor ?i planurilor viitoare de ac?iune germane: st?pânirea (prin intermediul Ungariei) a crestelor Carpa?ilor Orientali, p?trunderea pân? în apropiere de Bra?ov, pentru a „proteja" zona petrolifer?, dezbinarea Ungariei ?i României în a?a fel încât ele s? fie ?inute ca „dou? buc??i de fier incandescente ?i de a le modela în interesul Germaniei", a?a cum avea s? recunoasc? Joachim von Ribbentrop.

Cu acela?i prilej s-a hot?rât s? nu se duc? convorbiri cu nici una dintre cele dou? delega?ii, ci „la un moment dat, s? se supun? p?r?ilor român? ?i ungar? o hart? comun? germano-italian?, cu linia de demarca?ie stabilit?, care s? nu mai constituie un subiect de discu?ie".
Odat? stabilit? procedura, Joachim von Ribbentrop ?i Galeazzo Ciano au împachetat harta ?i au plecat la Viena. Pentru a fi sigur c? planul va fi aplicat cu orice pre?, Adolf Hitler a ordonat ?i m?suri militare corespunz?toare.

footer