Revista Art-emis
Dictatul de la Viena. Confesiuni (2) PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Mo?incat   
Miercuri, 30 August 2017 20:12

Diktatul de la Viena - 30 august 1940Cum au fost trata?i românii r?ma?i la vetrele lor rezult? din aspectele pe care le relat?m în continuare[19]. Numitul Lucian Ioan a Mariei, român, 32 de ani, n?scut în comuna Borod, jude?ul Bihor, c?s?torit, f?r? copii, a declarat urm?toarele:"În comuna mea natal?, c?zut? în teritoriul cedat Ungariei la 5.IX.1940, am stat pân? în noaptea de 7/8.V.1942, când, ?i la care dat? am fugit în România din urm?toarele motive: Am fost înfometa?i ?i persecuta?i de c?tre autorit??ile administrative ?i poli?iene?ti maghiare. Ni s-a luat de c?tre armat? toate alimentele ce le-am avut, ca: grâu, secar?, cartofi, cânep?, de?i cump?rate le aveam. Am fost pu?i la cele mai grele corvezi, la astupatul tran?eelor f?cute de români înainte de cedare. Am fost încontinuu batjocori?i ?i huidui?i. Ni se adresau întotdeauna cu cele mai triviale expresiuni, spunând c? suntem „büdös oláh" (români împo?i?i), ar?tându-ne chiar cu degetul. Ni s-au ridicat bonurile cu care trebuia s? ne prezent?m la Prim?rie pentru a primi alimente, ca: ulei, zah?r, unsoare, de care nu ni se mai d?dea. În ultimul timp ni s-au dat câte 4 kg f?in? de orz pentru un om pe lun?"[20].

Este bine cunoscut faptul c? dup? Marea Unire „regele ??ranilor" s-a ?inut de cuvânt ?i a împropriet?rit mo?ii coloniza?i[21] în jude?ele Satu Mare, S?laj ?i Bihor: Avram Iancu, Livada de Bihor, Mihai Bravu, Iancule?ti[22], Marna, Sc?ri?oara Nou?, Horea, Luc?ceni[23] , Dacia, Decebal, Paulean, Traian, Lazuri, Gelu, Baba Novac, Tiream, R?dule?ti ?i altele.Todea Roman, de 44 de ani, domiciliat în comuna Horia, jude?ul S?laj, în numele celor 547 de oameni refugia?i din acea comun? declara la punctul de trecere a frontierei de la Ciumeghiu, Bihor, la 1 noiembrie 1940, urm?toarele: „În ziua de 21-22 octombrie, anul curent, s-a prezentat în comuna noastr? un general, împreun? cu un colonel, care ne-au luat la întreb?ri, c? cum merge treaba pe la noi ?i ne-au întrebat cum de ne-am gândit s? r?mânem în Ungaria [ori s? plec?m]. Dar noi am v?zut c? numai a?a ne întreab?, ca de form?. Noi atunci am spus c? voim s? mergem în România, c? noi nu mai putem suporta mizeria pe care o maltrateaz? cu noi autorit??ile maghiare. Atunci ei ne-au spus c? putem s? st?m în Ungaria, îns? ei nu garanteaz? pentru avutul ?i via?a noastr? ?i cu asta domnii au plecat spunându-ne c? vom primi ordin când vom pleca. ?i a treia zi a venit colonelul la noi ?i ne-a pus s? isc?lim un tablou în alb, c? p?r?sim ?ara f?r? s? ne scoat? ei, ?i când vor veni actele, gata putem s? plec?m imediat. Noi ne-am ?i preg?tit pentru plecare. Motivul care ne-a pus la aceast? cale, s? plec?m, este [c?] v?zând ce s-a întâmplat în comuna vecin? Iancule?ti, pe[ste] care comun? au venit vecinele comune ungure?ti, iar noi de fric? pentru p??ania pe care au petrecut-o ei, ne-am înfricat ?i ne-am pus de gând s? plec?m, c? ?i în ziua de 4 octombrie, anul curent, a venit la noi un civil cu numele Pecsi, care a f?cut cu 2 gr?niceri unguri perchezi?ie în casele noastre, zicând c? caut? dup? arme. Îns? la noi n-au g?sit deloc [arme], decât beutur?, pe care au b?ut-o ?i s-au îmb?tat ?i au început a trage cu arma în geamurile bisericii, iar pe la ora ?ase seara au venit din nou trei solda?i ?i mai mul?i civili, care au început la spargerea ferestrelor de la casele noastre din comun?. Solda?ii sp?rgeau, iar civilii luau tot ce g?seau. Noi atunci am luat-o la fug? prin câmp, la o comun? învecinat?, unde aveam cunoscu?i, iar unii care au r?mas de n-au putut fugi atunci, imediat i-au luat la b?taie. Unul dintre noi, ap?rându-se cu ceva bât?, au venit jandarmii, care au adunat toat? comuna ?i i-au luat din nou la b?taie pe ai no?tri, care au avut conflict cu civilii mai-nainte, pe care i-au b?tut atâta pân? au trebuit s? declare c? ai no?tri sunt vinova?i.

Eu fiind primarul comunei, am plecat cu toat? comuna la comuna Sanisl?u ca s? reclam?m cele petrecute, c?ci nu mai puteam sta în comun?, l?sând obiectele prim?riei în primirea gr?nicerilor, precum ?i mobilele mele. A doua zi am mers ca s? le ridic, s? le duc la gar?, ?i unde nu am g?sit nimic, nici ferestre, nici m?car la o cas?. Dup? aceia, [jandarmii] au venit la noi în comuna Sanisl?u, unde au auzit c? ne-am ascuns noi. Atunci, la doi dintre noi, cu numele Traian Matea? ?i Nicolae Bota, peste care au mers în cas? ?i au strigat la proprietar s?-i dea afar? pe coloni?tii pe care-i g?zduie?te, ca s? beie sângele din ei. În acest timp au început s? sparg? geamurile, unde au intrat peste ei. Atunci, eu Traian Matea?, am fugit ?i ne-am urcat în podul casei, de unde eram silit s? sar jos. M-au prins doi unguri, care m-au b?tut. Dup? ce am sc?pat l-au prins pe Nicolae Bota, pe care l-au luat la b?taie. Dintre noi au r?mas de?inu?i unsprezece, pe care i-a trimis la Penitenciarul Zal?u, b?tu?i, de care nu mai ?tim nimic decât dup? cum am auzit c? le-a promis c?-i spânzur? pe to?i. Nou? ne-au r?mas toate averile ce le-am avut, case, porumb, floarea soarelui, cartofi, au r?mas toate neculese, ba de la unii au luat ?i vite ?i bucate. Aceasta este declara?ia pe care o semnez cu mâna mea proprie, în numele tuturor locuitorilor din comuna Horia. Mai ad?ug?m c?tre declara?ia noastr? c? vecinii din comunele din apropiere ne-au dus la biseric? toate lucrurile ce le aveam, ne-au luat taurii, vierii comunei ?i lemnele preg?tite pentru casa pastoral?, în valoare de 6000 lei, pe care le-au ridicat jandarmii din comuna Sanisl?u"[24].

În primele ore ale zilei de 5 septembrie 1940, ??ranii români au fost m?cel?ri?i, în special cei care tr?iau în aceste localit??i ?i alunga?i pur ?i simplu din sate[25]. Ironiza?i c? au plecat de bun? voie, sau acuza?i c? au ascuns armele, steagurile iar pe cele ungure?ti refuz? s? le arboreze. În alte locuri salva?i (cazul satului R?dule?ti), de preotul din satul Ghenci, care i-a îndemnat pe coloni?tii români s? se apere noaptea împotriva oricui ar fi îndr?znit s? intre în sat pe timpul nop?ii, ?i i-a avertizat pe unguri c? nu au ce c?uta la coloni?tii români. Fetele ?i femeile se ascundeau ziua prin lanurile de porumb ca s? fie la ad?post de înfierbântatele min?i dezl?n?uite de teroarea ungureasc?.

Despre evenimentul petrecut în colonia Iancule?ti preotul Gheorghe Munteanu a l?sat o declara?ie tulbur?toare, document p?strat în arhiva bisericii din sat, ar?tând starea românilor din localitate dup? criminalul Diktat nazisto-fascisto-horthyst de la Viena, din 30 august 1940. „Dup? cedarea Ardealului, eu ?i familia mea, în baza ordinului Prea Sfin?itului Episcop, am r?mas în localitate, în mijlocul credincio?ilor mei, pentru a-i îmb?rb?ta ?i pentru a le aduce o mângâiere, a le insufla încredere în lupta pentru p?strarea credin?ei str?mo?e?ti ?i în Neamul nostru Românesc. Dar dup? ce armata fascisto-hortyst? a intrat în Carei, în primele zile din luna septembrie 1940, eu ?i al?i români din Iancule?ti am fost ridica?i de jandarmii unguri, cu pan? de coco? la p?l?rie ?i am fost du?i la Comandamentul Jandarmeriei din Carei. So?ia mea a fost alungat? din casa parohial?, apoi b?tut? cu s?lb?ticie. Nu s-a ?inut cont c? este femeie ?i mam?. Dup? trei zile am fost elibera?i. Când am ajuns în Iancule?ti, am g?sit satul devastat de bande de huligani unguri din Carei, Tiream, Petre?ti, Sanisl?u, Ciume?ti, împreun? cu al?ii veni?i din Ungaria care au terorizat prin b?t?i s?lbatice s?tenii. Au fost sparte toate geamurile caselor, la unele le-au scos ?i u?ile, apoi au desf?cut gardurile, au furat tot ce g?seau: haine, cereale, animale ?i p?s?ri. La stogurile de fân din gr?dini le-au dat foc. Era un co?mar apocaliptic. Biserica a fost pâng?rit? cu fecale umane ?i animaliere, au spart geamurile ?i u?a de la intrare, apoi b?ncile ?i iconostasul.

Acele bande veneau noaptea, plini de b?utur? ?i ur? animalic?, dansau în jurul focului ?i cântau cântece revan?arde antiromâne?ti. În fiecare noapte se tr?geau focuri de arm? asupra oamenilor care circulau prin sat. Mul?i români au fugit în câmp împreun? cu familiile ?i copiii pentru a nu fi uci?i. Cei care erau prin?i, indiferent c? era femeie sau b?rbat, erau dezbr?ca?i la pielea goal?, fiind b?tu?i pân? î?i pierdeau cuno?tin?a, dup? care erau arunca?i în ?an?uri. Aceea?i ur? se manifesta ?i asupra înv???torilor ?i a profesorilor. Fasci?tii-horty?ti urm?reau ca românii din sat s? nu aib? conduc?tori.

În zilele de 11, 12, 13 octombrie 1940, o hait? mare de unguri-horty?ti din Carei, condus? de preotul reformat, înarma?i cu pu?ti, pari, furci, securi, lan?uri ?i alte corpuri contondente, înso?i?i de jandarmi, au r?nit 26 de români din care doi au murit pe loc. În ziua de 15 octombrie 1940, o trup? de jandarmi înso?i?i de huligani unguri din Carei, s-au deplasat în satul nostru. I-au scos în strad? pe to?i românii în centrul satului, apoi i-au încolonat pe patru rânduri. Cei r?ni?i au fost pu?i pe t?rgi improvizate, apoi au fost condu?i pe jos 7 km pân? la gara din Carei, urca?i în vagoane de vite ?i expedia?i spre frontiera cu România. La plecarea noastr? din sat nu am avut voie s? lu?m nimic. Totu?i unii dintre noi am pus alimente ?i ap?. Nu am putut nici s?-i îngrop?m pe cei care au fost uci?i.

Pân? la frontiera cu România, dintre cei r?ni?i au mai decedat patru persoane. S? vezi ?i s? nu crezi: la gara din Carei am fost învinov??i?i c? ne-am r?sculat împotriva ungurilor ?i c? nu am vrut s? pred?m armele ?i muni?iile pe care le de?ineam precum ?i c? am ascuns drapelele române?ti, iar cele ungure?ti le-am ars ?i nu am vrut s? le arbor?m. Dup? alungarea noastr?, în casele noastre au fost adu?i din Ungaria cet??eni unguri din forma?ia paramilitar? „Vitez Rend" (din „Ordinul Vitejilor"). Dealtfel, satul nostru în perioada 1940-1945 a fost numit „Vitez Telek" („Satul Vitejilor").

M?rturia preotului din Iancule?ti este confirmat? ?i de alte declara?ii, ca de pild? aceia a unui înv???tor din satul vecin, Vezendiu. Podin? Dumitru, pe 27 octombrie 1940 declar? c? fiind demobilizat, a plecat acas? s?-?i ridice hainele ?i c?r?ile ce le avea pe acolo. N-a voit s? r?mân? prea mult timp pe acolo, dar datorit? faptelor pe care le-a v?zut, s-a hot?rât s? r?mân? pân? putea sta. În acel timp s-au întâmplat lucruri, „pe care nu vi le declar ca s? zic c? sunt revoltat, doar numai realitatea ce am v?zut-o cu ochii. În zilele de 11-12-13 octombrie, anul curent, a fost devastat? colonia Iancule?ti. [Ungurii] au distrus totul, pân? ?i ultimele haine le-au furat. Dup? p?rerea mea [ac?iunea] a fost f?cut? cu ?tirea autorit??ilor, deoarece [acestea] crezând c? coloni?tii se vor opune la [cei] vreo 130 [de unguri]. Dup? atacul [dat] de civili au sosit ?i domnii jandarmi ?i un comisar de salvare de la Carei, un medic, pentru a-i interna în spital pe cei r?ni?i dintre ai lor. N-a fost de ajuns [c?] coloni?tii au stat la noi în comun? 4 zile, [ci] când s-au dus la Carei s?-?i scoat? permisie, acolo au fost închi?i ?i b?tu?i. Dup? acele zile [ungurii] au continuat cu atacurile asupra comunelor din jur, încât [oamenii] au stat în alarm? ?i stau ?i azi în toate nop?ile. Comunele [sunt] curat române?ti ?i nu e voie s? se înve?e române?te, [ci] numai ungure?te. Din acest motiv înv???torii ?i-au dat demisia, ?i au fost numi?i [al?ii] de la Debre?in. Dac? mergi [undeva], trebuie s? stai cu ochii în patru, deoarece în orice moment po?i fi prins de gât ?i dus la Poli?ie. Pentru ce? De limba român?, nici vorb?"[26].

A fost doar începutul atrocit??ilor, la frontier?, din primele zile ale ocupa?iei. Ce a urmat la Ip reiese din declara?ia dat? de Hogbila Gheorghe, înv???tor timp de trei ani în comuna Cerâ?a, jude?ul S?laj. Acesta s-a refugiat deoarece nu ?tia ungure?te, ori limba român? nu se mai folosea nici la ?coal? ?i nici la biseric?. Unii dintre mor?i au fost îngropa?i cu preo?i unguri, în timp ce altora li s-a interzis ?i folosirea clopotului! Înv???torul declara c? a plecat ?i pentru faptul c? „am fost îngrozit de m?celul întâmplat în ziua de „Ziua Crucii", unde ungurii au omorât peste o sut? cinzeci de persoane, între care au fost ?i copii de la etatea de trei s?pt?mâni. Cazul a fost în comuna Ip"[27]. Averea sa în valoare de 35400 lei a vândut-o pentru suma total? de 7000 lei. Acest episod este confirmat ?i de o alt? declara?ie dat? de Tegri? Gheorghe, din comuna Marca[28], care confirm? numele românilor din sat omorâ?i pe motivul c? „sunt români", iar în Ip, „i-au omorât aproape pe to?i românii, îngropându-i într-o groap? de var"[29]. Confirmarea atrocit??ilor ungure?ti rezult? ?i din declara?ia dat? de un contabil din Nu?fal?u, dat afar? din serviciu c?ci nu ?tia ungure?te. Tegre?iu Pavel mai avea ?tiin?? în afar? de cazurile de la Ip, ?i urm?toarele cazuri: „În comuna Nu?fal?u, la intrarea trupelor maghiare, mergeau spre cas?, la comuna Sumal, 11 persoane, adic? 9 b?rba?i ?i 2 femei. La ie?irea din comun? au fost jefui?i de bani, batjocori?i ?i persecuta?i, du?i între comuna Nu?fal?u ?i Z?oan unde i-au omorât, l?sându-i dezbr?ca?i complet. Dintre oameni, majoritatea au fost din comuna Sumal, jude?ul S?laj, 6 persoane au fost din comuna Alm??, jude?ul Bihor. Sunt îngropa?i la gâtul morii domnului Hudea Nicolae. În comuna Cosniciul de Sus au mai fost omorâ?i 13 persoane, acuzate c? au fost legionari. În comuna Cerâ?a au fost executa?i 13 români, 4 jidani ?i 9 slovaci. În comuna Halm??d a fost împu?cat primarul comunei, Moisa Vasile, pe motivul c? nu ?tia s? dea date precise despre persoana Drusca? Dumitru"[30].
- Va urma -

--------------------------------------------------------
[19] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 206. Blaga Maria, declara în fa?a comisiei, pe data de 28 octombrie, c? s-a refugiat „pentru a urma studiile mai departe în România, fiind elev? în clasa a V-a Liceul Industrial, terminând patru clase la Liceul Industrial „Domni?a Ileana", c?ci în Ungaria era imposibil de urmat datorit? relelor tratamente ce fac ungurii cu românii. P?rin?ii i-am l?sat în comuna T?rian. Am plecat cu consim??mântul p?rin?ilor. În comuna T?rian, pe când eram la o veri?oar? a mea, se afla o unguroaic? care ?i-a trimis fiul s? caute o broasc?. B?iatul a adus broasca ?i a aruncat-o pe mine, zicând c? a?a trebuie f?cut cu olahii (valahii – n.n.) ?i c? to?i olahii care au mai r?mas ?trebuie? s? se duc? dup? al?ii care au fugit ?deja?. În comuna Sântiano? (Sântion – n.n.) doi solda?i unguri s-au dus la locuitorul român Tiponu?, în timpul nop?ii, ?i au a?ezat întreaga familie dup? vârsta membrilor ?ei?, împu?cându-l pe Tiponu? în cap. în acest timp, so?ia ?i fetele au reu?it s? fug? pe fereastr?, ascunzându-se în porumb. Apoi l-au împu?cat ?i pe un fiu al acestuia. Ambii au fost du?i la spital, unde au murit în chinuri grozave. Aceasta pentru singurul motiv c? este olah, zicând c? a?a vor face cu to?i românii, ?ca? s? nu mai r?mân? picior de valah. În comuna T?rian, pe înv???torul Oros Ioan, când i-au f?cut perchezi?ie autorit??ile maghiare, un detectiv l-a strâns de nas oprindu-i respira?ia ?i chinuindu-l, punându-i în vedere s? plece, c? la unguri nu va mai domni ca la români, ?i l-au tratat în a?a fel, pân? a fost silit s? plece din comun?. Lui Varga Balaj, din comuna T?rian, i-au spart toat? casa, f?când-o zob. S-a dus la preotul maghiar, care mai înainte a spus c? dac? ungurii vor face ceva românilor, ?ace?tia? s? se duc? s?-i aduc? la cuno?tin??. Acesta i-a adus cazul s?u la cuno?tin?? ?i r?spunsul preotului a fost, zicându-i c? prea pu?in i-au f?cut ungurii lui, c? ei destul au suferit de la români. Blaga Maria ?i-a încheiat declara?ia cu urm?toarele „PS - Când au intrat trupele maghiare în comun?, o femeie maghiar? conducea porcii s?i cu un steag tricolor românesc. Pe femeie o cheam? Varga Ana. Românca Urs Maria a întrebat-o „a?a a ajuns tricolorul român?". Varga Ana i-a r?spuns c? acest steag este bun numai pentru a speria porcii cu el, ?i c? are s?-l încal?e ca obiele to?i ungurii, acest steag tricolor român".
[20] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 234
[21] DECRET nr. 3.610 din 23 iulie 1921 privind aprobarea Legii pentru Reforma agrara din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, Emitent: Parlamentul, Publicat în Monitorul Oficial nr. 93 din 30 iulie 1921. ART. 113 Întreaga opera-?ie a coloniz?rii regiunilor având popula?ie rar? în în?elesul legii de fa?? e încredin?at? Casei centrale a împropriet?ririi, care ia m?surile necesare pentru alc?tuirea de sate noi, sau m?rirea celor existente.
ART. 114 Casa central? a împropriet?ririi determin? localit??ile în care urmeaz? a se face colonizarea, stabilind, potrivit cu nevoile locale ?i cu dezvoltarea viitoare, num?rul loturilor ce pot forma rezervele, vetrele de sat, por?iunile pentru sporirea vetrelor ?i izlazurilor comunale înfiin?ate, loturile pentru ?coal?, diferite a?ez?minte de interes public ?i execut? lucr?rile necesare.
[22] Satul a fost înfiin?at în anul 1925 de c?tre 99 de familii venite din Mun?ii Apuseni, din jude?ele Cluj, Alba ?i Turda, din vestitele localit??i Alba Iulia, Albac, Horea, Arada, Sc?ri?oara ?i altele. În total însumau 520 de persoane. Având în vedere c? pe lâng? bunici, familiile tinere aveau mul?i copii, în medie între ?ase ?i opt, în anul 1940 comunitatea num?ra peste 700 de locuitori. S?tenii întemeietori ai satului au primit 12 iug?re de p?mânt în hotar si 24 ari loc de cas?.
[23] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 213. Ga?par Ioan din colonia Luc?ceni „Declar c? m-am refugiat pentru c? ungurii au venit ?i ne-au luat tot ce am avut: bucate, vite, haine ?i casele le-au d?râmat, iar dintre noi, care nu au fugit, i-au luat la b?taie. O femeie care venise mai târziu de la moar?(din Carei), au g?sit-o în cale ??i? au omorât-o. I-au dat cu furca în cap, ?i dup? ce au v?zut c? nu a murit, îndat? i-au dat ?i cu un cu?it în gât. ?i dup? ce a murit, au luat-o ?i au tras-o pân? acas? la ea ?i au pus-o în patul ei. Numele femeii este so?ia lui Babici Ioan. Dup? aceea, am mai primit o b?taie în Carei ?de la? ni?te hamali, care ne cuno?teau c? suntem români. Noi, dup? ce am sc?pat de la ei, ne-am ascuns la un român din Carei. P?mântul ?pe? care l-am primit ca colonizat, a r?mas cu porumb pe el în valoare de 40000 lei ?i casa cu grajdul în valoare de 200000 lei".
[24] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 9
[25] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 136. Subsemnatul Nistor Ioan, de ani 66, de religie ortodox, de profesiune plugar, fost cu domiciliul în Salonta, în Str. Emanuil Gojdu nr. 14, asupra celor întrebate declar urm?toarele: În anul 1928 am fost împropriet?rit din partea statului cu 10 iug?re de p?mânt. Afar? de acest p?mânt am mai avut în Salonta o cas?, un grajd, 15 c?ru?e de fân, etc. Când au venit ungurii ne-au f?cut perchezi?ie de arme ?i de bani prin toat? locuin?a ?i prin curte. V?zând c? nu g?sesc nici arme nici bani, m-au luat la b?taie împreun? cu copiii mei, cu palmele ?i cu pumnii. Pe so?ie au blamat-o ?i au batjocorit-o cum au ?tiut mai murdar. Din 14 septembrie, jandarmii unguri ne-au dat afar? din cas? ?i din comun?, cu armele, spunându-ne s? plec?m de pe locurile acelea c?ci nu mai avem ce c?uta, c?ci destul am împu?it ?p?mântul maghiar? 22 ani. Din proprietatea mea mi-am salvat 1000 kg grâu, haine, mobilele din cas? ?i 7 vite. Tot ce mi-a r?mas acolo se evalueaz? la 100000 lei. Acum am r?mas f?r? cas? ?i stau cu familia mea pe câmp, la 2 km de grani??. Aceasta declar, sus?in ?i semnez propriu.
[26] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 13
[27] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 211
[28] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 145/1940-1942, f. 1, Ast?zi 24 octombrie 1940, se prezint? în fa?a noastr? domnul Silaghi Ioan, în vârst? de 25 ani, n?scut în comuna Marca, jude?ul S?laj, ?i domiciliat în aceea?i comun? pân? la data refugiului s?u, întâmplat? în ziua de 6 octombrie 1940, când gra?ie unor împrejur?ri fericite, prin escaladarea unui geam a reu?it s? scape din arestul maghiar, deoarece ?spune el? am fost ?inu?i închi?i 9 zile, în care timp nu ni s-a dat de mâncare decât o singur? dat? pe zi, ?i atunci din mâncarea adus? de la locuin?ele noastre, în cantitate foarte redus?. În închisoare am fost un num?r de 13 persoane, sub motivul c? suntem legionari. Din totalul de 13, am reu?it ca s? fugim 2, ?i anume, subsemnatul ?i Olar Ioan, în etate de 50 ani, cantor al bisericii din acea comun?. Domnul Olar a reu?it s? evadeze complet dezbr?cat. Jandarmii unguri, împreun? cu armata maghiar? au luat la b?taie pe to?i locuitorii satului, pentru ca s?-i restituie pe fugari. Mai grav dintre to?i, a fost b?tut Agrina? Vasile, care a reu?it s? scape din mâna maltratatorilor fugind pe geam. Ceilal?i 11 r?ma?i în închisoare au fost transporta?i lega?i în direc?ie necunoscut?. Subsemnatul am reu?it s? ajung pe teritoriul român prin p?duri, dup? un drum de 2 s?pt?mâni. Hainele ce le am pe mine în prezent mi-au fost date de autorit??ile române, deoarece eu am reu?it s? scap numai în albituri ?i descul?. În timpul când am fost la închisoare, am fost ?inu?i acolo sub motivul c? suntem legionari ?i suntem „de-ai lui Hitler". Solda?ii unguri înjurau pe Hitler, spunând c? ei nu ascult? de nimeni al?ii, decât de italieni. În ziua de 16 septembrie 1940, Regimentul 33 Honvezi, care forma armata de ocupa?ie, dup? ce a jefuit toat? comuna, a împu?cat mortal 5 români, ?i anume: Cosma Pop ?tefan, Pop Ioan, cioban, ?um?lan Ioan, Balota Ioan ?i Balota Ilie. În afar? de ace?tia, au fost grav r?ni?i înc?, Chi?manci Ana, care a fost împu?cat? pe sub clavicul? cu 2 cartu?e ?i Soponea Teodor din comuna Cosniciu de Jos. Din popula?ia minoritar? au fost omorâ?i urm?torii: Vaslavici Ioan împreun? cu fiica lui, sub motivul c? sunt de ras? germano-slovaci. În acela?i timp, pentru satisfacerea poftei de jaf, au fost omorâ?i ?i evreii Frid Marton ?i Frid I?ic, chiar în locuin?ele lor, dup? ce au fost jefui?i de to?i banii. Alte omoruri au fost s?vâr?ite de c?tre armata maghiar? în comuna Cosniciu de Sus, unde au fost împu?ca?i 13 persoane, dintre care 4 au fost m?cel?rite cu baionetele, între acestea ?fiind? ?i o femeie, care a fost legat? de cal ?i târât? prin comun? pân? a murit. Numele acestor persoane este: Biri? Vasile, de 55-60 ani, Ro?an Vasile, de 55-60 ani, frate cu primarul din acea comun?, Jurcu? Alexandru de 34 ani, Cost?la? Dumitru de 50 ani, împreun? cu so?ia sa, Ni?ca? Gheorghe de 48 ani. Numele celorlalte persoane nu-l ?tiu, deoarece erau din comuna vecin? cu mine ?i nu-i cuno?team pe to?i. ?ase dintre aceste persoane au fost împu?cate în curtea Prim?riei, unde au fost l?sate pân? a doua zi, când s-a permis familiilor lor s? le ridice ?i s? le înmormânteze f?r? nici o ceremonie ?i f?r? preot. Hâr?e Gavril a fost împu?cat în p?dure, Jurcu? Alexandru, pe strad?, iar celelalte persoane au fost omorâte ?acolo? unde au fost prinse. ?i ace?tia au fost înmormânta?i f?r? nici o ceremonie, nepermi?ându-se s? fie adus preotul ?i s? fie înmormânta?i dup? ritul cre?tin. Dup? ce am fost aresta?i la ?coal?, solda?ii unguri împreun? cu ofi?erii lor ne-au dezbr?cat pe to?i de la brâu în sus ?i ne-au f?cut perchezi?ii corporale, confiscându-ne lucrurile de valoare, ca ceasornice, inele etc. ?i banii ce-i aveam asupra noastr?. Astfel, de la cei 17 in?i câ?i am fost aresta?i la ?coal?, ni s-a luat suma de 200000 lei, fiind amenin?a?i cu moartea, ?inându-ne baioneta în piept ?i revolverul gata s? trag? în noi în cazul când am fi refuzat s? le d?m to?i banii ce-i aveam. Am fost examina?i foarte am?nun?it, dac? nu cumva aveam tatuate pe corp vreo figur? sau vreun semn, spunându-ne c? avem mare noroc c? nu avem nici un semn pe corp, c?ci altfel ne-ar fi împu?cat imediat, f?când din noi „gard? de sânge" în loc de „gard? de fier", fiindc? ?inem cu românii din România.
[29] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 212
[30] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 208
footer