Revista Art-emis
Situația și contextul istoric din august 1940 (1) PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 27 August 2017 23:21

Dictatul de la Viena Memorii7 august 1940. Cererile revizioniste ale guvernului ungar. „Nu va fi pace și înțelegere sinceră între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale".

După ce la 27 iunie 1940, ministrul ungar la Berlin a înmânat lui Ernst Woermann, director ministerial la departamentul politic din Ministerul de Externe, un Memorandum în care se arăta că în condițiile în care România intenționa să facă concesii teritoriale Uniunii Sovietice, guvernul ungar „își ia libertatea să arate guvernului german că o acțiune de acest gen va constitui în mod evident o discriminare flagrantă împotriva Ungariei a cărui efect asupra opiniei publice va duce chiar la consecințe imprevizibile", Executivul de la Budapesta a elaborat, la 7 august 1940, un Aide-mémoire prin care își făcea cunoscute, clar, concis și imperativ, dar în dezacord cu realitatea istorică, cererile revizioniste teritoriale la adresa României, stat independent, suveran, a cărei graniță de vest fusese recunoscută în plan internațional prin Tratatul de la Trianon (semnat și de reprezentanții guvernului de la Budapesta), care confirmase istoricele hotărâri de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, prin care Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul, provincii istorice românești, se uniseră cu România.

„Ungaria - se spunea în document - n-a renunțat niciodată la recuperarea părților sale pe care România a pus mâna în condiții și cu mijloace ce sunt de relevat în interesul negocierilor în curs. România știe prea bine că starea de lucruri creată în 1920 a fost considerată de toți ungurii ca provizorie și că nu va fi pace și înțelegere sinceră între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale. Totuși, guvernul ungar este gata să facă sacrificii foarte serioase în speranța că aceste sacrificii vor fi răsplătite în viitor printr-o amiciție sinceră și, poate, o colaborare strânsă între cele două țări. Bineînțeles, orice palmă de teritoriu pe care guvernul ungar nu o revendică este un greu sacrificiu, dificil de justificat înaintea opiniei publice a țării, câtă vreme pentru România situația este cu totul alta. O stăpânire de 20 de ani nu se poate compara cu o posesiune milenară. Sacrificiul pe care guvernul ungar este gata a-l oferi României constă în faptul că consimte a încheia un compromis pentru teritoriile pe care dictatul unilateral de la Trianon l-a oferit României. Totuși, guvernul ungar nu se poate încărca de răspunderea compromisului decât în cazul că problema se va reglementa prietenește, fără tergiversare în cel mai scurt timp. Odată compromisul stabilit, guvernul ungar acceptă ideea schimbului de populație pentru toată întinderea României și, în schimb, va cere românilor să-i trimită pe ungurii locuind în România, fără a face deosebire între Vechiul Regat și România Nouă. Populația românească din teritoriile retrocedate și din Ungaria actuală va putea fi consultată de guvernul ungar dacă vrea să rămână sub stăpânire ungurească sau preferă să treacă sub guvernare românească...

De îndată ce guvernul român declară că acceptă această procedură, guvernul ungar va aduce la cunoștință noua linie de frontieră care este mai mult decât echitabilă și care va fi satisfăcătoare, sigur și pentru interesele României. Va face deci cunoscută României ultima limită până la care poate merge în mod rațional și care va corespunde însă semnificației adevărate a concepției de compromis". Prin urmare, conform guvernului ungar: „Ungaria nu a renunțat la recuperarea părților sale... Starea de lucruri creată în 1920 a fost considerată de toți ungurii ca provizorie și că nu va fi pace și înțelegere sinceră între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale.... Orice palmă de teritoriu pe care guvernul ungar nu o revendică este un greu sacrificiu... O stăpânire de 20 de ani nu se poate compara cu o posesiune milenară... Guvernul ungar va aduce la cunoștință noua linie de frontieră"

10 august 1940.
Răspunsul guvernului român la cererile revizionist-teritoriale ungare: „Noi credem că deplasarea de frontieră nu poate fi oportună decât în măsura în care poate mări spațiul vital al statelor care au de repatriat în cadrul lor teritorial conaționali care s-ar afla în cadrul teritorial al altui stat".

Imediat după ce a primit Aide-mémoire-ul guvernului ungar referitor la cererile revizionist-teritoriale ale acestuia, guvernul român, condus de același Ion Gigurtu, a răspuns (10 august 1940) printr-un document care avea să stârnească... entuziasmul Executivului de la Budapesta. Fără a combate în vreun fel netemeinicia cererilor revizioniste ale guvernului ungar din 7 august 1940, guvernul român a apreciat (în răspunsul său din 10 august 1940) că guvernul ungar urmărea ,,o prietenie sinceră și o colaborare strânsă între cele două țări", că aceasta corespundea ,,întru-totul sentimentelor și intențiunilor" sale, că ,,ar fi foarte fericit să ajungă la o înțelegere amicală cu guvernul ungar care ar putea fi punctul de plecare pentru o colaborare infinit salutară pentru cele două nații a căror soartă este strâns legată prin poziția lor geopolitică", că „împărțășește părerea că problema existentă între cele două state trebuie reglementată în mod amical, fără tergiversări și în cel mai scurt timp pentru că crede că starea de nervozitate de cele două părți ale frontierei nu trebuie să continue la infinit.

În condiții normale acest răspuns era firesc și de admirat. Nu însă și în condițiile în care guvernul ungar îi ceruse să renunțe la unele părți din trupul țării, făcându-i cunoscut că urma să-i aducă la cunoștință „noua linie de frontieră". În continuarea documentului de răspuns, guvernul român își făcea cunoscută poziția în vederea soluționării crizei:„Noi credem că scopul care este natural să fie urmărit de cele două părți este de a rezolva în mod radical chestiunea minorităților naționale și de a pune cele două state ale noastre în situațiunea de a fi cât mai omogene din punct de vedere etnic, cuprinzând în limitele frontierelor lor cel mai mare număr posibil de conaționali. În acest scop, schimbul de populație - guvernul ungar are în vedere el însuși aceasta în Aide-mémoire-ul său - pare a fi nu numai o măsură eficace, ci atât de important că domină chiar și chestiunile teritoriale, în sensul că acestea din urmă trebuie să se pună în mod logic numai în funcție de chestiunile schimbului de populație. Cu alte cuvinte, noi credem că deplasarea de frontieră nu poate fi oportună decât în măsura în care poate mări spațiul vital al statelor care au de repatriat în cadrul lor teritorial conaționali care s-ar afla în cadrul teritorial al altui stat. Sperăm ca acest principiu, care joacă vădit în favoarea Ungariei - căci ungurii actualmente în România reprezintă un număr mult mai important decât românii din Ungaria - va fi luat în considerare de guvernul ungar.

Sugerând acest principiu nu credem că este de natură a ne angaja în târguială sau prelungirea negocierilor, ceea ce nu ar fi în intenția guvernului român. Dimpotrivă, credem că plecând de la acest principiu se va putea ajunge destul de repede de a-i da o expresie concretă care - în definitiv - se va întemeia și pe nevoia reală a fiecărui stat de a cuprinde între fruntariile sale pe toți conaționalii săi și - în măsura posibilului - pe nimeni altul decât conaționalii săi". Entuziasmat de răspunsul Executivului de la București, guvernul ungar a răspuns printr-un nou Aide-mémoire (11 august 1940) în care preciza: „Spiritul de realitate al guvernului român se manifestă în mod concludent în fraza din Aide-mémoire-ul român din 10 august, care zice între altele: « deplasarea de frontieră nu poate fi oportună decât în măsura în care poate măsuri spațiul vital al statelor etc. ». Aide-mémoire-ul român indică de acum destul de bine acest spațiu vital... Este însă o dovadă istorică că e vorba de un adevărat spațiu vital pe care guvernul ungar își va îngădui să-l delimiteze printr-o nouă linie de frontieră, care după părerea sa, va fi potrivită de a asigura pacea și amiciția durabilă între Ungaria și România". Era deci clar că în concepția Budapestei noua linie de frontieră urma să includă intrândul secuiesc și nu o zonă de la granița de vest a României, cum spera, Ion Gigurtu și colaboratorii.

16 august 1940.
Tratative româno-ungare la Turnu Severin.

Generalul Corneliu Dragalina: „Mentalitatea ungară este neschimbată: refacerea Coroanei Sfântului Ștefan".

În prima zi a tratativelor româno-ungare de la Turnu Severin, șeful delegației ungare, Hory András a prezentat un Aide-mémoire (însoțit de o hartă cu linia de frontieră propusă):„Guvernul ungar, în memoriile sale din 7 și 11 august, și-a permis de a expune anumite principii pe baza cărora își întemeiase speranța de a putea ajunge la un compromis cu România. Guvernul român, dându-și foarte probabil seama de această dorință, a binevoit să accepte ordinea de idei pe care guvernul ungar a dezvoltat-o. Guvernul român, într-adevăr, a trebuit să-și dea seama că guvernul ungar este gata să-și ia responsabilitatea unui compromis leal, chiar cu prețul a grele sacrificii și al unei discriminări manifeste în prejudiciul său. Situația guvernului ungar nu este ușoară. Este evident că guvernul român, după ce a încheiat un acord cu U.R.S.S. și fiind pe punctul de a încheia un altul cu Bulgaria, în în baza principiului « statu quo ante », a făcut o discriminare în prejudiciul Ungariei, care are un titlu milenar asupra întregii Transilvanii. Totuși, poporul ungar, care a suferit atât prin dictatul de la Trianon, a înțeles că nu trebuie cauzate suferințe asemănătoare unui popor cu care are ferma intenție de a trăi în bună înțelegere sau, chiar, de a căuta o colaborare durabilă și utilă pentru fiecare din cele două părți. Este de sperat, cel puțin, că poporul ungar va găsi în aceasta o compensație.

Cu acest scop, guvernul ungar își permite a propune României o împărțire a teritoriului în litigiu. Noua linie de frontieră pe care guvernul ungar își permite de a propune guvernului român se găsește pe harta anexată. Guvernul ungar speră că guvernul român, dacă ia în considerare că partea cea mai bogată din punct de vedere industrial, minier și agricol rămâne sub dominație română și dacă aplică întocmai principiile pe care a binevoit să le dezvolte în memoriul său din 10 august, principii care ar permite a crea spații vitale pentru cele două state pe cât de omogene cu putință din punct de vedere etnic – după ce s-au efectuat schimburile de populație care se impun - va ajunge la concluzia că propunerea guvernului ungar este plină de sacrificii, mai mult decât echitabilă, și că ea este realizabilă pentru binele celor două popoare. După calculele guvernului ungar, pe teritoriile destul de sărace care ar reveni Ungariei după împărțirea teritoriilor în litigiu, ar trebui asigurată existența a aproape 2,5 milioane de unguri care se găsesc acolo sau se recrutează, în afară de aceștia, din populația celeilalte jumătăți a Transilvaniei și din Vechiul Regat, la numărul cărora ar trebui adăugați acei care au fost alungați de la vetrele lor în 1918/1919 și chiar mai târziu, cărora autoritățile române, în timp ce ei încercau să găsească un remediu contra hotărârilor de expulzare în masă, le-au răspuns că ar fi mai bine « să facă apel la bunul Dumnezeu ». Pentru a evita orice echivoc, guvernul ungar declară că nu este însuflețit de niciun resentiment și că drepturile tuturor românilor care vor voi să rămână sub suveranitate ungară vor fi respectate tot atât de scrupulos ca cele ale ungurilor. Guvernul ungar este îndrumat de convingerea că ar fi o politică de scurtă vedere faptul de a reînsufleți supărările trecutului, din moment ce toate problemele dintre România și Ungaria vor fi lichidate. Guvernul ungar nu vrea să cauzesze României răni nevindecabile atunci când îi caută prietenia".

Consultând harta delegației ungare, Valer Pop, - șeful delegației române, constată că „noua linie de frontieră cerută de Ungaria este excesivă, peste orice măsură", guvernul ungar revendicând „mai mult decât 2/3 din Ardeal, circa 67 000 kmp cu 3 900 000 locuitori, între care 2.200.000 români și numai 1 200 000 unguri". La redeschiderea ședinței, Valer Pop a declarat că propunerile guvernului ungar erau „în contrazicere izbitoare" cu cele anterioare și că „nu pot constitui o bază acceptabilă de discuție pentru a crea o atmosferă de destindere și raporturi de prietenie viitoare sau cel puțin de bună vecinătate între cele două țări". După un dialog „aprig" cu Hory András, șeful delegației române a propus întreruperea lucrărilor până la 19 august 1940, fapt acceptat de șeful delegației ungare. Analizând consecințele militare ale noii linii de frontieră propusă de guvernul ungar, generalul Corneliu Dragalina concluziona: „Deocamdată, prin frontiera propusă, Ungaria ia cea mai mare parte din litigiu, pregătind în același timp posibilități bune pentru ocuparea restului care rămâne tot litigios. Mentalitatea ungară este neschimbată: refacerea Coroanei Sfântului Ștefan".

Informat despre cererile Budapestei, Raoul Bossy, ministrul român la Roma, consemna: „Ungurii dau dovadă că au pierdut orice urmă de bun simț, propun o linie demarcațională pornind de pe Mureș la sud de Arad, trecând la nord de Blaj și Sighișoara pentru a coborî la est de Brașov, care ar reveni Ungariei. Cu alte cuvinte, cer două treimi din Ardeal cu patru milioane de locuitori din care peste 2 200 000 de români. Trec la Palazzo Chigi spre a-i exprima lui Ciano toată indignarea noastră față de această atitudine a delegației maghiare".

19 august 1940.
Tratative româno-ungare la Turnu Severin.

Valer Pop: „Dacă Ungaria vrea să aibă pe secui, la rigoare îi poate avea pe calea schimbului de populație; teritoriul locuit de secui însă face parte în mod organic din pământul românesc și asupra cedării lui nu se poate nici negocia, nici ajunge la un acord, niciodată".

La reluarea tratativelor româno-ungare de la Turnu Severin, Valer Pop a arătat că invocarea de către guvernul ungar a evacuării Basarabiei și a nordului Bucovinei și eventuala retragere din Cadrilater „n-au niciun raport" cu problema discutată și a repetat punctul de vedere al guvernului român conform căruia „schimbul de populație domină chestiunile teritoriale, în sensul că acestea din urmă trebuie să se pună în mod logic numai în funcție de chestiunile de schimb de populație", că „deplasările de frontiere nu pot fi oportune decât în măsura în care pot augmenta spațiul vital al statelor ce au de a aduce în cadrul lor teritorial conaționali care s-ar găsi în cadrul teritorial al altui stat", astfel încât fiecare stat să cuprindă între frontierele sale „pe toți conaționalii și, pe cât posibil, numai pe naționalii săi".

Șeful delegației române a mai precizat că memoriul ungar din 16 august dovedea „incompatibilitatea totală" a concepției ungare cu cea română, că propunerea ungară „trage o frontieră cu totul arbitrară, care nu decurge din niciun principiu și care nu poate rezista niciunei critici". După ce a combătut alte așa-zise argumente ungare, Valer Pop a declarat că propunerea guvernului ungar apare guvernului român „atât de exorbitantă că ar fi justificat să piardă orice speranță în rezultatul final al conferinței de la Turnu-Severin și utilitatea continuării ei". Pentru a da totuși încă o dată „dovada sincerității sale în ceea ce privește dorința sa de pace și de conciliere cu Ungaria" a informat că delegația română era dispusă să continue negocierile dacă delegația ungară „ar binevoi să comunice că este gata să accepte în numele guvernului ungar, ca bază de discuție, principiul schimbului de populație". Pentru „a studia foarte serios" conținutul declarației române, Hory András a solicitat o pauză de câteva ore.

La reluarea discuțiilor, șeful delegației ungare a declarat că memoriul român ,,respinge explicit și definitiv propunerile ungare și aceasta fără a prezenta nicio altă propunere concretă sau altceva echivalent". Apoi a reamintit că guvernul ungar a subliniat de la început că „un acord principial trebuie să fie realizat cu privire la noua linie-frontieră", că „fără această procedură orice altă discuție ar fi lipsită de elemente indispensabile unei negocieri uitile și serioase". Pentru ca partea română să-și pregătească răspunsul, ședința s-a suspendat 15 minute. În acest timp, Valer Pop a declarat lui Hory András și lui Bárdosszy László (într-o discuție neoficială) că Ungaria trebuie să înțeleagă faptul că „dacă ni se cere un teritoriu pur și simplu nu avem nimic de dat". Dacă însă Ungaria vrea repatrierea ungurilor din Ardeal suntem gata a trata, trăgând toate consecințele ce ar decurge din aplicarea principiului etnic realizabil prin schimb de populație". Apoi a mai declarat: ,,Câtă vreme există o Românie și o armată română tezele teritoriale nu se discută și nici pământ românesc nu se negociază. Jamais, á tout jamais!".

La redeschiderea ședinței, Valer Pop a făcut cunoscut că guvernul român „nu are nimic nici de retras, nici de adăugat" față de precizările anterioare, că „față de teza guvernului imperial ungar, care se bazează pe revendicări de ordin teritorial, fără a lua în considerație principiul etnic, teza guvernului regal român s-a întemeiat și se întemeiază, fără duplicitate și fără rezerve, pe principiul etnic, realizabil în practică prin schimbul de populație și comportând drept consecință logică, corective de ordin teritorial, în măsură, bineînțeles, în care acest principiu și-ar găsi aplicare". Prin urmare, pentru a evita „orice pierdere de timp", guvernul ungar trebuia ,,să decidă dacă primește sau nu drept bază de discuție principul etnic cu corolarele sale".

În continuare, Hory András a solicitat lui Valer Pop o întâlnire între patru ochi declarându-i că s-a decis să plece imediat la Budapesta pentru „o clarificare definitivă", restul delegației ungare urmând a rămâne la Turnu Severin. A mai întrebat dacă s-ar putea păstra la Budapesta „o vagă speranță că teritoriul locuit de secui ar putea avea vreo legătură cu Ungaria". Răspunsul lui Valer Pop a fost categoric: „Dacă Ungaria vrea să aibă pe secui, la rigoare îi poate avea pe calea schimbului de populație; teritoriul locuit de secui însă face parte în mod organic din pământul românesc și asupra cedării lui nu se poate nici negocia, nici ajunge la un acord, niciodată". La acest răspuns tranșant, șeful delegației ungare a încercat din nou „marea cu degetul", rugând să i se dea „cel puțin o vagă imagine a viitoarei frontiere care ar urma de pe urma schimbului de populație". I s-a răspuns că acest lucru se putea ști „în mai puțin de 48 de ore", după ce Ungaria va accepta însă definitiv principiul etnic realizabil prin schimb de populație, va indica numărul de unguri ce urmează a fi evacuați din Ardeal și dacă se va angaja să-i repatrieze realmente".
- Va urma -

footer