Revista Art-emis
Dictatul de la Viena. Confesiuni (1) PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Mo?incat   
Duminică, 27 August 2017 22:13

Diktatul-de-la-Viena-30-august-1940„Tu valah puturos, unde este în lume, nici p?mântul s? nu te primeasc?, când vei cr?pa. A sunat ceasul t?u cel din urm?, voi s?ra carnea ta împu?it? ?i puturoas? a fiec?rui asemenea unui câine turbat. Vai de acela care va r?mâne aici. A fost bun? pâinea ungureasc?, acum î?i trebuie carnea ungureasc?, s?rând voi pustii toat? vi?a ta, între chinurile cele mai cumplite te voi omorî, tu agitator de câine, valah".
Adresant: Pop Coriolan - Prefect de Bihor - 2 februarie 1919.
Semnatar - Un fecior de secui

Prin rapturile teritoriale din 1940, România a pierdut 38,5% din resursele de aur, 87,6% din cele de argint, 64,7% din produc?ia de cupru, 97,6% din cea de plumb, rezervele de zinc. Produc?ia industrial? s-a redus de la 75,5 la 63,6 miliarde lei, cele mai serioase pierderi suferindu-le industriile alimentar? (34,3%), a piel?riei (25%), a materialelor de construc?ii (24%), a lemnului ?i hârtiei (22,8%). La rândul ei, suprafa?a agricol? s-a redus de la 13.874.000 ha, cât era în 1938, la 8.809.000 în septembrie 1940[1]; aproape 7 milioane de români r?mâneau sub st?pânire str?in?. Urmarea direct? a fost reducerea suprafe?elor cultivate cu cereale cu 35,7%, cu plante industriale cu 58,8%, ceea ce a avut serioase repercusiuni asupra structurii culturilor agricole în cele 48 de jude?e existente în România la sfâr?itul anului 1940[2]. Pierderile economice suferite de România în anul 1940, au fost egale cu 47,60% din valoarea avu?iei na?ionale a României de 1.391,5 miliarde lei, din anul 1939[3].

Evenimentele din toamna anului 1940, ?i mai ales episoade cu privire la jalea care a cuprins ?ara, înainte ?i dup? dezlipirea teritoriilor române?ti în 1940 - a Basarabiei ?i Bucovinei, în urma ultimatumului sovietic, din 26 iunie, a unei p?r?i a Transilvaniei, în urma diktatului de la Viena, din 30 august 1940 ?i a Cadrilaterului, dup? tratativele de la Craiova, din 7 septembrie 1940 - merit? s? fie consemnate de istoria apropiat? mai cu seam? c? atunci, ?i acolo, s-au consumat importante acte oficiale - decisive pentru destinul neamului, fie ?i doar prin prisma refugia?ilor, oficiali înregistra?i[4]. Chestiunea trebuie adus? în actualitate deoarece unii concet??eni de etnie maghiar? au uita, ori nici c?-i intereseaz?, ce au f?cut ungurii atunci în mod organizat, ca armat?, ori ca grupuri etnice în perioada de vremelnic? ocupa?ie.

Prin ma?ina?iuni subversive, de la încheierea p?cii de la Trianon, 4 iunie 1920, pân? în 1940, ungurii r?spândeau, prin radio ?i oamenii lor pl?ti?i, fel de fel de ?tiri mincinoase ?i l?ud?roase cu privire la Ardeal. În urma acestora s-au înregistrat ?i câteva ciocniri la grani??, respinse de gr?nicerii români. Înt?rim constatarea c? ac?iunile sus?inute ale propagandei au avut un important rol în fortificarea moral? a trupelor ?i a popula?iei române?ti din zona de vest a ??rii, dup? cum ?i-au atins ?inta în rândul etnicilor maghiari. Consider?m c? informa?iile provenite din buletinele informative erau importante pentru cunoa?terea st?rii de spirit a popula?iei ?i semnalau leg?turile minoritarilor unguri ?i a conduc?torilor lor cu centrele de comand? din Ungaria, de unde se aduceau manifeste cu inscrip?ii ca: „Visza Erdely ?i Le Romaniavol"[5].

La cap?tul propagandei revizioniste, completat? cu ac?iuni iredentiste, ungurii solicitase tratative, desf??urate ?i e?uate la Turnu Severin, ?i arbitrajul Germaniei ?i Italiei, la care partea român? s-a prezentat, spre a-?i rupe din propriul teritoriu, ca un stat mic, supus. Arbitrajul liber a fost o metod? de dezbinare ?i de supunere spre ascultare, a popoarelor din Europa central? ?i din Balcani, practicat de marile puteri în deceniul patru, a veacului trecut. Evacuarea în grab? ?i f?r? lupt?, a p?r?ii de Nord-Vest a Transilvaniei, impus? de cele 15 zile prev?zute în paragraful 2 al Dictatului de la Viena, a fost urmat? de o expulzare masiv? de români, de toate categoriile sociale (vezi cazul Iancule?ti). Teroarea crunt? a ocupan?ilor unguri se încadra într-un program (probabil r?mas testamentar de la tân?rul fecior de secui), care trebuia s? urmeze îndemnul tân?rului levente, Dücsa Csaba, eroul c?r?ii (F?r? îndurare), patologiei lui ca profesie de credin??: „voi ucide pe orice valah, care se va g?si în calea mea...Noaptea vom incendia satele valahe... vom otr?vi fântânile ?i atunci nu va mai fi în Transilvania numai o singur? na?ionalitate, cea maghiar?, na?ia mea". Cu o for?? militar? de ocupa?ie strivitoare de 300.000 de oameni(îndreptat? împotriva unei popula?ii pa?nice care opunea doar numele de român), în afar? de poli?ie, jandarmerie ?i altor forma?iuni paramilitare, Imperiul Sf. ?tefan ?i-a dat atunci, iar??i, arama pe fa??. Jude?ul Bihor ?i-a pierdut partea sa de nord/est. Dimensiunile raptului teritorial au fost surprinse într-un prim bilan? realizat de Prefectura Bihor-Beiu? imediat dup? str?mutarea ei de la Oradea, la Beiu?, dar cele mai exacte date se reg?sesc în statistica întocmit?, la 18 februarie 1941, de c?tre profesorul Constantin Martinovici de la catedra de Economie rural? a Facult??ii de Agronomie Cluj-Timi?oara. Plasa Ale?d a pierdut 39 de localit??i, plasa Central? 33, Marghita 44, Salonta 10, S?cuieni 11, S?lard 29, Tileagd 17, la care se ad?ugau ora?ele Salonta ?i Oradea. În total, intraser? în componen?a Ungariei 185 de localit??i, în care tr?iau 322.331 locuitori[6].

Cât? umilin?? au suportat intelectualii românii expulza?i cu sila reiese ?i din declara?ia lui Nicolae Turla, fost cu domiciliul în Oradea, de profesiune avocat, stabilit cu domiciliat în comuna Tinca, jude?ul Bihor: „Am fost expulzat la 4 octombrie 1940 împreun? cu 2 copii. Am fost aresta?i la ora 2 dup? mas?, iar seara la ora 9, înc?rca?i pe vagoane pentru vite, care nici m?turate nu au fost, ?i a?a am fost trimi?i un convoi de 282 de intelectuali pân? la Curtici"[7]. Cei care au r?mas au îndurat prigoana maghiar?, batjocura, sfidarea autorit??ilor statale ?i umilin?a trufiei ungurului nemilos[8].

M? aflam, într-o duminic?, acas? la mama invita?i la mas?. Dup? discu?ii diverse, mul?umesc m?icu?ei pentru delicioasele preparate servite la masa de prânz ?i dau s? m? retrag. Mama m? invit? s? mai z?bovim. Nu pot mam? c? am treab?. Bine, dar ce faci, ast?zi e duminic? unde te gr?be?ti? ?i obligat de o întrebare atât de direct? îi spun mamei c? preg?tesc o sesiune ?tiin?ific? despre evenimentele din august 1940. Mama, se schimb? deodat? la fa?? ?i, începu a povesti: S?-?i spun ce am tr?it eu atunci, pe vremea ungurilor. Bine mam?, dar asta le-ai mai povestit. Poate dragule, dar niciodat? nu ai scris despre asta cum am zis!

„Era în vremea ocupa?iei Horthyste când ungurii au impus mercurial la produsele agro-alimentare din pia?a or??eneasc? din Carei. Locuitorii coloniei R?dule?ti, - pe care bunici mei, Mo?incat Dumitru ?i Buboi Gavril?, al?turi de al?i 32 de b??tina?i, veni?i din jude?ul S?laj, au întemeiat-o în 1928, - duceau cu desaga câte ceva din surplusul gospod?riei. Cu co??rcile pline cu lapte, smântân?, ou?, brânz?, fasole, ?.a. surorile mele Oni?a (v?duv? de r?zboi, b?rbatul ei ?ola? Nicolae, c?zut la datorie pentru patria lui Horthy) ?i Sabina au dep??it mercurialul produselor fixat în pia?? - datorit? cererii ridicate. Pe loc csendöri (jandarmii) unguri, vigilen?i, le-au întocmit proces-verbal ?i le-au condamnat la 10 zile de peniten??. Tata (poveste?te mama cu lacrimi în ochi), Buboi Gavril?, om cu mare mil?, mereu al?turi de cei 10 copii ai s?i, s-a oferit s? isp??easc? el pedeapsa pentru copilele sale, cu atât mai mult cu cât sora Oni?a era v?duv? de r?zboi, iar fiica sa cea mic? Florica, era sugar?. F?r? mil?, sora Oni?a, împreun? cu sugara Florica, au fost închise la Zal?u. Nici cealalt? sor?, Sabina nu a sc?pat de carcera de 10 zile de la pu?c?ria din Satu Mare. Îmi amintesc, c? aveam cam 16 ani ?i am fost nevoit? s? am grij? de cei trei copii, minori - Petre, Vasile ?i Sabina - ai surorii Oni?a, r?ma?i f?r? ocrotire acas?.

Dur? a fost via?a pentru românii r?ma?i sub st?pânire Horthyst?! Pe lâng? greut??ile pe care r?zboiul le aducea, românii erau prigoni?i, batjocori?i de cet??enii cu care veneau în contact, chiar dac? nici ungurii nu o duceau mai bine. De români se râdea în orice împrejurare. Pentru ori?ice. ?in minte – poveste?te cu triste?e ?i lacrimi mama - c? duceam grâul recoltat, la treierat, la batoz?. A?a era tehnologia: cu coasa se secera, cu secera se adunau snopii, care se legau cu leg?tori de grâu. Se stivuiau crucile din snopi, care apoi erau înc?rca?i ?i c?ra?i cu c?ru?ele la arie, unde era batoza. Aici urma dijmuiala. Pentru fiecare membru de familie primeam numai 200 kg de grâu, indiferent de cât de mare aveai produc?ia. Restul era pentru Horthy, ?i rânjea micul „grof de la batoz?", care era evident, ?i negre?it, musai ungur. Nu mai ?tiu dac? ?i cu cât era pl?tit, dar ?tiu sigur c? noi o duceam foarte greu, nu ne mai ajungea f?ina pentru pâine de la o recolt? al alta. Cine nu recolta cât trebuia predat, nu primea nimic!. Cine avea mai mult? f?in? în hambar, decât calculau perceptorii fiscali, li se confisca. A?a era ?i cu untura, ou?le, gâ?te, p?s?ri, porcii, etc. ?i cât? dreptate avea tata, care-i cuno?tea, c?ci f?cuse primul r?zboi în armata austro-ungar?, „??tia nu sânt ?ia care au plecat dup? Marea Unire, ??tia sunt ai dracului".La moara din Carei, - poveste?te între dou? sughi?uri mama - tata s-a dus s? macine grâu ?i acolo ni?te feciori de unguri, v?zându-l singur ?i mai b?trân l-au batjocorit, f?când tot felul de glume pe seama opincilor lui. Ei nu ?tiau c? tata vorbea ungure?te, ?i îl ironizau c?-i opincar. Replica lui tata i-a surprins ?i redus la t?cere: m? voi râde?i de un opincar când voi sunte?i ni?te pro?ti care nici Tat?l Nost, nici Credeul nu-l ?ti?i nici m?car în limba voastr?!? ?i tata le-a spus-o pe limba lor. Atunci, morarul, un b?trân în?elept, i-a ru?inat, iar tinerii s-au f?cut nev?zu?i...

Era, cred, în 1941 când fratele Buboi Dumitru, ?i cumnatul ?ola? Nicolae au primit ordin de concentrare în armata lui Horthy. ?in minte, c? eram cu sora M?riu?a la munc?, în Toagul lui Berkovics, când fratele a venit s?-?i i-a r?mas bun de la noi, ?i dus a fost, de nu l-am mai v?zut! Eu, eram slug? la porcii grofului din Toagul lui Berkovics. ?i tot m-am gândit de ce Regelui român nu i-a p?sat de noi când ne-a abandonat la unguri?.

Cui s?-i spun c?, nici atunci ?i nici ast?zi, guvernan?ilor nu le-a p?sat decât de ei! Eu nu mi-am rec?p?tat nici car, nici boi, nici fra?ii înapoi!. Dar regele, nep?s?tor, a fost r?spl?tit „în pace ?i onor". Sluga de ieri, cu pensie de 630 de lei, la 93 de ani, înc? pl?te?te ?i ast?zi ca bir taxe ?i impozite, regele de ieri ?i duda de ast?zi, e scutit! Nedreapt? lume!. Eu, simt c? am fost ?i sunt tr?dat?, el se f?lea, la Moscova, cu medalia Victoria. Victoria în nici un caz nu a fost a noastr?, a celor mul?i ?i umili?i. Pentru pensia lui viager?, am dat cu sapa de mi s-au b?tucit palmele ?i mi s-a încovoiat spinarea. ?i mul?umesc numai bunului Dumnezeu c? m? mai ?ine. Mai cu una bun?, mai cu speran??. Dar nimic nu doare mai tare ca nedreptatea care ?i-o fac ai t?i.

Bine, dac? atunci, sub unguri, n-am avut nici un drept, c?ci to?i trebuia s? fim unguri, acum ce vin? mai avem? Atunci, o înv???toare din Pir, ne-a preluat, în clasa a 5-a ?i ne înv??a ungure?te, cântând. Tinerii, printre care ?i tat?l t?u (Mo?incat Vasile - n.1921, - d.1988), f?ceau preg?tire premilitar? (levente), apoi au fost du?i la munci grele în Ungaria. Dup? ceva vremea fost dus în lag?rul de munc? din Ungaria (iar în livretul militar nici m?car nu sunt men?ionate o?el?riile din Ungaria). Nu i s-a dat nici un drept, nu a primit nici un pengö pentru munca prestat?. ?i dup? doi ani de munc? la Horthy, ca s? scape de ironiile ungurilor la adresa opincarilor ?i-a f?cut înc?l??minte cu talp? de lemn. ?sta-i adev?rul nescris. Dar ei, ungurii, chipurile, au suferit sub români. Numai cine nu ?tie poate s? spun? ?i s? scrie prostii".

Cât adev?r cuprinde relatarea mamei mele am încercat s?-l probez cu documente de arhiv?. Dovezi indubitabile, consemnate ?i de comisia mixt? româno-maghiaro-germano-italian?, dup? cum reiese ?i din cuprinsul acelora pe care le analiz?m sau/?i pe care le reproducem în continuare[9]. Cât n-au reu?it iredenti?tii s? fac? prin ac?iuni de sabotare, subminare, umilire, batjocur?[10] ?i ac?iuni subversive au întregit prin teroare[11], înfometare ?i brutalitate dup? ruperea Ardealului în perioada 1940-1944[12], cu complicitate interna?ional?. Raportul c?pitanului Popescu Valerian, c?tre Secretariatul de stat al armatei, red? câteva aspecte privitoare la activitatea sa în Comisia mixt? germano-italo-român? de cercetare a atrocit??ilor comise de unguri în zonele Bra?ov, Sibiu, Târgu Mure?, Cluj, Oradea ?i Arad. De remarcat atitudinea binevoitoare ?i atent? fa?? de declara?iile f?cute de unguri, care aveau de f?cut plângeri minore, comparativ cu cazurile grave semnalate de români ?i care trebuiau triate conform criteriului "cele bine confirmate"[13], cerându-se numai cazuri grave de schingiuiri. Într-o astfel de împrejurare „popula?ia refugiat? a r?mas nemul?umit? întrucât majoritatea nu a putut s?-?i exprime nemul?umirile[14]. De la Arad comisia a fost înso?it? de ministrul Davidescu la Cluj pentru a cerceta cazurile de la Mure?enii de Câmpie, Tr?znea, Zal?u, Ip, Huedin. La Arad ?i Timi?oara fiind sosi?i foarte mul?i refugia?i, li s-a luat declara?ii unora. Problema era c? declara?iile erau plimbate pe la diverse autorit??i, iar altora nu li s-au luat defel, fiind b?ga?i în seam? „în special schingiuirile ?i r?ni?ii grav"[15]. În fa?a Palatului Culturii din Arad au fost aduna?i o parte din intelectualii refugia?i, martori ai masacrelor de la Tr?znea, Marca, Zal?u, Ip, Huedin ?i Oradea. Au fost prezenta?i Comisiei cazuri de barbarie: „func?ionarul S?r??eanu Alexandru c?ruia i s-au smuls unghiile, p?rintelui Onofrei din Cluj c?ruia în trei rânduri i s-a pus la?ul spânzur?torii în jurul gâtului"[16]. M?rturiile românilor au fost confirmate ?i de nem?ii refugia?i din calea furiei ungure?ti, descriind ?i ei ororile la care au fost obliga?i s? asiste. Nu s-au putut prezenta toate cazurile din cauza faptului c? membrii Comisiei erau gr?bi?i spre Viena ?i Budapesta. S-au predat Comisiei, la Arad, dou? albume mari de fotografii ale trenurile de refugia?i, pentru ministrul german ?i italian. La Curtici delega?ii german, italian, ungur ?i român au v?zut (foto) „refugia?i români în vagoane de vite ?i un tren de unguri care plecau din România în vagoane de clas?, dup? cum declara delegatul Wolf. I-am simpatizat pe unguri, necunoscându-i îns? adev?rat"[17]. Pentru c? respectiva Comisie s-a ar?tat foarte interesat? de atrocit??ile grave, dar fiind gr?bit?, c?pitanul român propunea „înfiin?area unui birou care s? centralizeze toate atrocit??ile ungure?ti. S? adune toate cazurile noi pentru a nu fi surprin?i cu o documenta?ie redus?"[18].
- Va urma -

-------------------------------------------------
[1] Pierderile economiei române?ti în urma ced?rilor de teritorii. Reduceri generale, teritorii, popula?ie, bog??ii, Bucure?ti, 1940, p. 12
[2] Ibidem, p. 9-10. Pentru detalii vezi: Dana Beldiman, Români refugia?i în România, în Cetatea Bihariei, 2006, nr.6
[3] Pentru detalii vezi: Vasile T. Ciub?ncan, Trilogia istoriei. Puncte de vedere, în Pietre de hotar, vol.6, Editura Tipo MC, Oradea, 2006, p. 100; Idem, Pierderile economice suferite de România prin dictatul de la Viena din 30 august 1940, în Pietre de hotar, Op. cit... vol. 4, p. 52;
[4] Arhivele Na?ionale Istorice Centrale, (în cintunuare ANIC), fond Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri, dosar nr. 282/1940, f. 24-26, Raport al generalului Zwiedenek cu privire la activitatea Comisariatelor pentru refugia?i pân? la 25 noiembrie 1940. "În continuarea activit??ii mele, cu onoare v? aduc la cuno?tin?? urm?toarele: Situa?ia comisariatelor, care pe ziua de 25 noiembrie 1940 se prezenta cu mare aproxima?ie, este urm?toarea:
1. Basarabenii ?i bucovinenii – circa 51.000 func?ionari, 9.000 solda?i concentra?i, total cca 60.000 suflete, din care sunt ast?zi neplasa?i cca 2000 în provincie ?i 700 în Capital?. În acest num?r nu sunt cuprin?i cei cca 3000 refugia?i afla?i azi în Germania ?i acei care au trecut grani?a în ultima s?pt?mân?.
2. Ardeleni sunt cca 70.000 lucr?tori 30.000 func?ionari, în total cca 100.000 suflete. Ast?zi se mai g?sesc neplasa?i maxim 100.000 suflete, majoritatea b?trâni ?i femei.
3. Dobrogenii veni?i în ?ar? sunt în total cca 117.000 din care intelectuali ?i liber profesioni?ti sunt aproape to?i plasa?i. Dac? din cifra total? sc?dem pe b?n??enii ?i ardelenii r?spândi?i în ?ar?, r?mân de colonizat cca 80.000 suflete, 18.000 familii. Din ace?tia vor fi plasa?i cca 16.000 familii pân? la Cr?ciun, iar restul de cca 2000 familii va trebui plasa?i în timpul iernii pe terenurile expropriate de la evrei.
Deci totalul refugia?ilor afla?i ast?zi în ?ar? ar fi:
cca 70.000 basarabeni ?i bucovineni
cca 100.000 ardeleni
cca 120.000 dobrogeni
Total 290.000
Din totalul general de cca 290.000 refugia?i, cca 1/3 sunt reg??eni ?i func?ionari.
Este foarte interesant de re?inut c? la 20.11.1940 ob?inând statistica ungar?, în ea se arat? pe ziua de 15.11.1940 numai 1005 „expulza?i" ?i un total de 21.000 români pleca?i din proprie ini?iativ? din Ardeal, deci sunt de a?teptat dificult??i serioase.....".
[5] Constantin Mo?incat, Sfânta datorie de osta?, Editura GP, Oradea, 1999, p.145. (Ardealul înapoi ?i Jos cu România). Idem, Iredenta maghiar? la frontiera de vest a României 1920-1940, Ed. TIPO MC, Oradea, 2011; Drama românilor bihoreni sub administra?ia Horthyst?, Ed. Tipo MC, Oradea, 2010, coordonator Dr. Constantin Mo?incat; 1940, dictatul de la Viena în istoria ?i mentalul românilor, Ed. TIPO MC, Oradea, 2012, cuvânt înainte ?i coordonator, dr. Constantin Mo?incat;
[6] AN-DJBh, fond Prefectura jud. Bihor-Actele Subprefectului, dos. nr. 3959/1941, f. 1-4
[7] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 232
[8] Constantin Mo?incat, Augustin ??r?u, Evacuarea jude?elor din nord-vestul Transilvaniei (1940) ?i consecin?ele acesteia asupra jude?ului Bihor, Editura Tipo MC, Oradea, 2005, p. 35
[9] Arhivele Na?ionale Direc?ia Jude?ean? Bihor (în continuare AN-DJBh), fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 234. Declara?ie, Subsemnatul Lucian Ioan a Mariei, român, 32 de ani, n?scut în comuna Borod, jude?ul Bihor, c?s?torit, f?r? copii, declar: În comuna mea natal?, c?zut? în teritoriul cedat Ungariei la 5.IX.1940, am stat pân? în noaptea de 7/8.V.1942, când, ?i la care dat? am fugit în România din urm?toarele motive: Am fost înfometa?i ?i persecuta?i de c?tre autorit??ile administrative ?i poli?iene?ti maghiare. Ni s-a luat de c?tre armat? toate alimentele ce le-am avut, ca: grâu, secar?, cartofi, cânep?, de?i cump?rate le aveam. Am fost pu?i la cele mai grele corvezi, la astupatul tran?eelor f?cute de români înainte de cedare. Am fost încontinuu batjocori?i ?i huidui?i. Ni se adresau întotdeauna cu cele mai triviale expresiuni, spunând c? suntem „büdös oláh", ar?tându-ne chiar cu degetul. Ni s-au ridicat bonurile cu care trebuia s? ne prezent?m la Prim?rie pentru a primi alimente, ca: ulei, zah?r, unsoare, de care nu ni se mai d?dea. În ultimul timp ni s-au dat câte 4 kg f?in? de orz pentru un om pe lun?. Aceasta îmi este declara?ia ce o dau, sus?in ?i semnez.
[10] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 147/1942, f. 34. Subscrisul Zaha Eugen, de profesiune elev de liceu, fost cu domiciliul în comuna Bobota, jude?ul S?laj, n?scut în anul 1924, de religie român?-unit? ?i origine etnic? român?, fiul lui Grigore, ?i al Tereziei Pop, nec?s?torit, având avere 1/3 dintr-o cas? ?i dependin?e, 1 moar? pe ap? ?i 10 iug?re de p?mânt arabil, calitate bun?, în valoare de 500000 lei, declar urm?toarele asupra cauzelor refugierii mele din Ardealul aflat vremelnic sub supunerea guvernului maghiar. M-am refugiat singur în România în ziua de 29 iulie 1942 din cauza persecu?iei ?i batjocorei la care m-a supus regimul unguresc. În ziua de 5 decembrie 1941 a fost executat la Budapesta fratele meu Zaha Nicolae de 25 ani, croitor de meserie. Numitul a plecat de acas? la Cluj dup? stof?, în ziua de 21 noiembrie 1941, spunându-ne c? în cazul c? nu va g?si stof? la Cluj se va duce la Oradea. Nu am mai avut nici o veste despre dânsul de la plecarea de acas? pân? în ziua de 12 decembrie 1941, când Prim?ria comunei Bobota ne-a încuno?tin?at c? a fost avizat? din Budapesta c? fratele meu a fost executat, f?r? a ne comunica motivele execut?rii. M-am interesat de soarta lui la Consulatul Român de la Oradea, îns? acesta n-a întreprins nici un demers în aceast? chestiune, spunându-mi c? numai pentru spionaj poate fi executat cineva. Dup? executarea fratelui meu, la vreo lun? ni s-au trimis prin po?t?: p?l?ria, centura ?i un creion chimic. Odat? cu comunicarea oficial? c? a fost executat, am primit ?i o scrisoare de la dânsul, în care ne spunea c? peste 5 minute va fi executat la moarte pentru o mic? gre?eal?, f?r? s? arate în ce const? gre?eala, ?i fiindc? c?l?ii voiesc s?-l arunce ca pe un câine în groap?, la st?ruin?a lui i-au permis s?-?i pl?teasc? un preot catolic ?i s?-?i cumpere sicriu. Dup? aceast? scrisoare am dus o copie la Consulatul Român din Oradea, fiindc? în scrisoare erau dispozi?iuni pentru caz de moarte, referitoare la averea sa, fiind c?s?torit ?i având so?ia gravid?. N-am putut aduce scrisoarea. Pe preotul Trufa?iu Virgil din Bobota, în urm? cu vreo 2 s?pt?mâni, c?l?torind cu trenul la Carei unde i se g?sea so?ia bolnav? în spital, l-au dat jos din tren într-o sta?ie 2 ofi?eri unguri care erau be?i. Înc? în anul trecut, nu-mi amintesc precis dac? aveam preot sau nu, fiindc? câtva timp am fost f?r? preot întrucât cel titular se refugiase în România, zvonindu-se c? Ardealul cedat revine din nou României, aproape la toate bisericile române?ti, îndeosebi la cele care se g?seau pe lâng? ?oseaua na?ional?, s-au f?cut s?p?turi punându-se probabil explozibil, deoarece se vede ?i la biserica din Bobota, la partea dreapt? a peretelui un buton lung de vreo 10 cm. Minarea s-a f?cut de c?tre solda?ii unguri, [atunci] când s-a f?cut ?i minarea podurilor de pe ?osele. Premilitarii români sunt b?tu?i ?i batjocori?i f?r? nici un motiv. Comuna are o popula?ie de 3000 persoane, din care vreo 40 persoane sunt unguri. Pân? în prezent s-au refugiat vreo 100 persoane ?i în fiecare zi se refugiaz? tot mai mul?i. S-au luat m?suri de c?tre autorit??ile ungare ca în comunele unde este ?i popula?ie ungureasc? s? se fac? slujba în ungure?te, astfel ?i în comuna Dinde?ti, jude?ul S?laj. Acest lucru mi l-a spus preotul nostru Trufa?iu Virgil, care voia s? se mute în acea comun?, îns? v?zând m?sura luat? ?i-a revocat cererea. Afirma?iunile de mai sus le pot dovedi cu Fanca Traian, refugiat din Bobota, apoi cu Grama Vasile, primar, Ciocioian Nicolae, Husti Vasile, r?ma?i în comuna Bobota. Declara?ie dat? în fa?a judec?torului delegat, Zaha Vasile.
[11] AN-DJBh, fond Prefectura Jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 101/1940/1944, f. 125. Subsemnatul Cisma? Gheorghe, n?scut în Câmpanii de Sus în anul 1901, agricultor român, c?s?torit, cu 3 copii, în prezent refugiat, declar urm?toarele privitor la refugiu. Pân? la refugiul din ziua de 13 septembrie, anul curent, am locuit stabil la Salonta, unde eram împropriet?rit cu 10 iug?re de p?mânt arabil ?i unde aveam în Str. ?ercad nr. 12 gospod?ria mea, constând din cas?, grajd ?i alte unelte necesare gospod?riei. Armata ungar?, de la intrarea ei în comuna noastr?, ne f?cea continuu perchezi?ii, ne înjura ?i ne maltrata. Astfel, în ziua de 13 septembrie, anul curent, au venit mai mul?i solda?i unguri în cas? la mine, care au voit s?-mi ia nevasta ca s?-?i bat? joc de ea. Intervenind în ap?rarea nevestei, am fost p?lmuit. Plecând de acas? dup? treab?, solda?ii unguri au încercat din nou s?-mi ia nevasta de acas?, care v?zându-se în pericol a început s? strige ?i numai atunci au l?sat-o. V?zând acest lucru ?i amenin??rile solda?ilor, ?c?? de ce n-am plecat în România, am hot?rât s? fug, trecând frontiera în ziua de 13 septembrie, anul curent, împreun? cu so?ia ?i 3 copii, l?sându-mi acolo toat? averea în valoare de 200000 lei. Aceasta-mi este declara?ia pe care am dat-o în fa?a Comisariatului de Poli?ie.
[12] AN-DJBh, fond Prefectura jude?ului Bihor-Beiu?, dosar 147/1942, vol. IV, f. 1. Subscrisul Plotina Gavril, de profesiune agricultor, fost cu domiciliul în comuna Lunca Vi?agului, jude?ul Cluj, n?scut în comuna Lunca Vi?agului, jude?ul Cluj, în anul 1929, de religie român?-unit? ?i origine etnic? român?, fiul lui Nicolae, de religie român?-unit? ?i origine etnic? român?, ?i al Mariei, de religie român?-unit? ?i origine etnic? român?, nec?s?torit, declar urm?toarele asupra cauzelor refugierii mele din Ardealul aflat vremelnic sub supunerea guvernului maghiar: M-am refugiat împreun? cu fr??iorul meu Ioan, de 11 ani, în ziua de 28 iulie 1942 din cauza foametei ?i mizeriei. Noi suntem orfani de mam?, ?i fiindc? tata s-a rec?s?torit, nu avem cine s? ne îngrijeasc? ?i eram l?sa?i pe drumuri. Vroim s? ne facem copii de trup?. Pentru motivul c? am lipsit de la instruc?ia premilitar? (levente), într-o duminic? am fost b?tut de c?tre jandarmii din comuna Trani?. Românii sunt persecuta?i ?i injuria?i de c?tre popula?ia civil? maghiar?. Am fost supu?i unui regim de înfometare, distribuindu-ni-se numai 3,˝ kg [de] f?in? la lun? de persoan?, f?r? a ne putea procura alte alimente (ca unsoare), carne, orez, porumb ?i altele. Grani?a trece prin comun?, ?i la unguri au r?mas 40 [de] case. Biserica a r?mas la români. De?i to?i locuitorii sunt români, înv???torul, unul, este ungur, ?i unul român, iar în ?coal? se pred? în limba maghiar?. Locuitorul Pa?cal?u Gavril, fost primar, când au venit ungurii, a fost b?tut grav, fiind spânzurat cu capul în jos, de grind?, iar cu cle?tele i-au tras p?rul din cap jandarmii unguri din comuna Bolog, pentru motivul c? s-a exprimat c? ungurii sunt r?i, iar românii au fost buni. Au mai fost b?tu?i: Pa?cal?u Ioan, Negru Gavril, f?r? nici un motiv. Notarul comunei este ungur, Fekete Nicolae. Din totalul de circa 200 [de] persoane care au c?zut în Ungaria, ?i care to?i sunt români, s-au refugiat pân? în prezent peste 30 [de] familii, iar averea celor care s-au refugiat a fost luat? de armata ungar? ?i muncit? de aceasta. Dovada afirma?iilor o pot face cu: Plotina Ioan, fratele meu, Mati? Nicolae, Merca Teodor, refugia?i, ?i cu locuitorii din comun?, r?ma?i în teritoriul cedat.
[13] A.M.R., fond , dos. 486, f.2
[14] Ibidem, f.3
[15] Ibidem
[16] Ibidem, f.4
[17] Ibidem, f.5
[18] Ibidem

footer