Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chi?in?u   
Duminică, 20 August 2017 13:41

Nicolae Titulescu Argument. La 20 iunie curent, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" din Chi?in?u a organizat lansarea albumului cartografic „Descriptio Bessarabiae", avându-i ca autori pe distinsul profesor universitar dr. Adrian N?stase (coordonatorul volumului), Excelen?ei Sale Mihai Gribincea, Ambasador al Republicii Moldova în România ?i istoricul Ovidiu Dumitru. La doar dou? luni de la memorabilul eveniment ?tiin?ific, E.S. domnul Adrian N?stase, pre?edintele Funda?iei Europene Nicolae Titulescu, lanseaz? o nou? important? ini?iativ?, propunând amplasarea, în mun. Chi?in?u, a statuii marelui diplomat român Nicolae Titulescu. În speran?a c? demersul prof. univ. dr. Adrian N?stase va g?si un ecou favorabil la factorii de decizie din Republica Moldova, textul de mai jos î?i propune s? ofere argumente în plus în sus?inerea acestei l?udabile ini?iative.

„M? impresiona de fiecare dat?, prin energia sa clocotitoare, cunoa?terea perfect? a situa?iei europene, spiritul ?i clarviziunea în materie de diploma?ie. Conversa?ia cu el î?i oferea mereu subiect pentru nenum?rate reflec?ii ?i uneori chiar o surs? de inspira?ie pentru ac?iunile viitoare". (M. Maiski, fost ambasador sovietic la Londra).

„Citeam adeseori împreun? un text care îl interesa ?i, de la prima lectur?, era capabil s? reproduc? pasaje întregi. Putea lucra zile întregi în camera sa, mul?umindu-se cu o mas? mai mult frugal?, studiind ?i scriind pân?-n zori". (Savel R?dulescu, colaboratorul cel mai apropiat al lui N. Titulescu la Londra, apoi subsecretarul s?u de stat la Bucure?ti).

„E un spirit lucid. E impulsiv în discursurile sale, dar metodic în ac?iune. Ra?ionamentul s?u, adesea paradoxal, este fondat pe texte ?i perfecta st?pânire a dreptului interna?ional". (Léon Blum, prim-ministru al Fran?ei, 1936-1937, 1938, 1946-1947).

„Acest ministru al unei ??ri mici f?cea o politic? mare", - astfel a caracterizat personalitatea ?i calit??ile diplomatice ale lui Nicolae Titulescu premierul ?i ministrul de externe francez Edouard Herriot (1924-1926), ad?ugând: „În afara ??rii, s-a îmbarcat pe o barc? fragil? pe care o conduce de parc? ar fi un vas de mare tonaj; în interior, st? c?lare pe o scândur? putred? c?reia reu?e?te s?-i dea stabilitatea unei stânci"[1].

Înc? de la începuturile sale, Nicolae Titulescu (4 martie 1882 - 17 martie 1941) s-a remarcat în via?a politic? româneasc? ca o adev?rat? explozie de inteligen?? ?i talent. Take Ionescu scria, la 23 decembrie 1913, în „La Roumanie": „Limbajul îi este elegant ?i de o corectitudine perfect?. ?i aceast? form? impecabil? este pus? în slujba unei gândiri în acela?i timp limpezi ?i profunde, care nu-l p?r?se?te niciodat?, nici chiar în momentele celei mai mari emo?ii. În vocea sa, în r?suflarea sa, pe chipul s?u se cite?te, se simte participarea la torturile crea?iei. F?r? aceasta nu exist? ?i nu va exista niciodat? un artist adev?rat. Iar aceast? crea?ie e înso?it? de o puritate absolut? în inten?ii, de o convingere profund? ?i neclintit?"[2].

Nicolae Titulescu s-a impus în contextul european al epocii ca „unul din cei mai de seam? diploma?i ai Europei contemporane, ca diplomatul european, ba chiar „ministrul european cel mai popular" din perioada interbelic?[3]. Privit ca „marele european", cum era apreciat înc? în via?? de diver?i anali?ti ?i oameni politici, dup? care „autoritatea ?i tactul s?u au servit adesea Europei prin Societatea Na?iunilor ?i altfel"[4], Titulescu a fost acuzat, tot în via??, de „oameni de slab? ?tiin?? ?i mult? rea credin??", cum c? ar fi fost mai mult ministrul Ligii Na?iunilor în România decât ministrul României la Liga Na?iunilor" [5].Este o afirma?ie total eronat?, deoarece, a?a cum confirm? colaboratorii s?i cei mai apropia?i, prin toat? gândirea ?i activitatea lui Nicolae Titulescu str?bate ca o constant? major? „perenitatea sentimentului na?ional ?i n?zuin?ele ??rii sale"[6]. Din momentul în care ideea de a organiza Noua Europ? sub semnul dreptului popoarelor de a dispune de ele însele s-a impus ca unica solu?ie acceptabil? în epoc?, aceast? idee a dominat gândirea ?i activitatea sa. Contrar celor care sus?ineau c? suveranitatea ?i, respectiv, sentimentul na?ional ar fi o „cauz? de anarhie", un obstacol în calea realiz?rii p?cii, Nicolae Titulescu a considerat suveranitatea ca un element de ordine, un principiu esen?ial al organiz?rii ?i evolu?iei rela?iilor interna?ionale. La rândul s?u, statul suveran ?i independent constituiau, în aceea?i accep?ie, celula elementar? ?i fundamental? a acestor rela?ii[7]. Astfel, de la nivelul unei concep?ii organice, urm?rind cu fidelitate gândirea sa diplomatic?, N. Titulescu a pus interesele patriei sale mai presus de orice.

Sosit la Paris, la 18 iulie 1918, împreun? cu Take Ionescu, N. Titulescu fondeaz?, la 3 octombrie, Consiliul Na?ional al unit??ii române, care se consacr? ap?r?rii intereselor române?ti pe lâng? Alia?i. Acest comitet, care contracareaz? guvernul germanofil de la Bucure?ti, a fost rapid recunoscut de Fran?a (12 octombrie), Marea Britanie (11 noiembrie) ?i Italia (22 noiembrie). Titulescu ?ine conferin?e, acord? interviuri, îi asalteaz? pe conduc?torii politici francezi Briand, Pichon, Millerand. Acea activitate neobosit? va dura pân? în vara lui 1919. Ea a contribuit foarte mult la impunerea ideii fundamentale, care va fi cea a tratatelor din 1919-1920: recunoa?terea principiului na?ionalit??ilor, a dreptului na?iunilor oprimate pentru libertate ?i independen??. N. Titulescu ?i-a adus obolul s?u la formarea Noii Românii ?i strângerea laolalt? a moldovenilor, transilv?nenilor ?i bucovinenilor.

Iat? cum l-a v?zut Pierre Brisson, în epoc?: „Surprins, când îl z?reai, de chipul s?u imberb ?i foarte oriental, cu ochii îngusta?i, cu corpul s?u mare cam de paia?? ?i vocea de falset, te trezeai, dup? cinci minute, peste m?sur? de captivat, încol?cit de la t?lpi în cre?tet într-un lasou despre care nu ?tiai cum se ab?tuse asupr?-?i. Efervescen?a sa verbal?, debordând de afectare, între?esut? cu «drag? Adolphe, drag? Madeleine», era o continu?, o extraordinar? scânteiere de inteligen??. ?tia totul, în?elegea totul, vorbea toate limbile. Mâinile sale lungi ?i agile, mereu în mi?care, te f?ceau s? taci îndat? ce deschideai gura, c?ci el î?i ghicea replica înainte chiar s? fie formulat?. Ceea ce î?i demonstra era atât de rapid, atât de u?or ?i de o subtilitate atât de luminoas?, încât r?mâneai z?p?cit, convins ?i, pe moment, în întregime la discre?ia sa"[8].

Semnatar, în numele României, al Tratatului de pace de la Trianon cu Ungaria (4 iunie 1920), care a consfin?it, politic ?i juridic, pe plan interna?ional unirea Transilvaniei cu România ?i a încheiat, astfel, „cea mai important? epoc? din întreaga istorie a na?iunii române" (R.W. Seton Watson)[9], Titulescu a avut, ca odinioar? N. B?lcescu, o clar? viziune a patriei noastre comune, a marii unit??i etnice române?ti. A jucat, de asemenea, un rol deosebit în fixarea clauzelor Tratatului de la Paris privind Basarabia, semnat la 28 octombrie 1920 de Marea Britanie, Fran?a, Italia, Japonia ?i România, care „recuno?tea suveranitatea României asupra Basarabiei" ?i includea obliga?ia de a acorda „asisten?? României", în cazul unei încerc?ri ruse?ti de a redobândi Basarabia[10].În a?a mod, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, - principiu afirmat cu putere în cursul evenimentelor care au dus la pr?bu?irea imperiului ?arist, a imperiului austro-ungar, a imperiului german ?i a celui otoman, - România a intrat, dup? 1918, a?a cum visa odinioar? N. B?lcescu, „în posesia deplin? a drepturilor sale istorice".

Dup? ce s-a înapoiat în ?ar? cu aureola unui eminent om de stat, în 1921 numit trimis extraordinar al României la Londra, între 1920 ?i 1936 reprezentant al României la sesiunile Societ??ii Na?iunilor ?i la lucr?rile majorit??ii sesiunilor Consiliului Ligii, de dou? ori (între 1927-1928 ?i 1932-1935) ministru al Afacerilor Externe al României[11], semnatarului Tratatului de la Trianon i-a revenit ?i misiunea de a-l ap?ra cu nespus? str?danie ?i abnega?ie contra tuturor celor ce vor încerca s?-l înl?ture sau s?-l modifice. În toate ac?iunile sale diplomatice, având în vedere mai presus de orice ap?rarea suveranit??ii na?ionale a României, N. Titulescu a fost unul din cei mai activi ?i mai ferven?i ap?r?tori ai statului na?ional unitar român în fa?a Europei.

În virtutea principiului proclamat al dreptului la autodispozi?ie al popoarelor, apar?inea popoarelor dun?rene în?ile de a-?i determina propria lor soart?, declara Titulescu, astfel c? tratatelor de pace nu le revenea decât misiunea de a consfin?i existen?a unui stat român teritorial întregit. Era o vie realitate, era fructul unei evolu?ii istorice ?i al unor seculare str?duin?e ale întregii na?iuni, corespundea unor comandamente istorice multiseculare. Grani?ele noastre sunt, deci, ap?rate contra revizuirii de o întreag? pav?z?: juridic?, moral? ?i politic?. Revizuirea lor este juridic imposibil?, sus?inea el, ferm. „?i cum ar putea s? fie altfel? Grani?ele tratatelor care au încheiat marele r?zboi, sunt trase cu sânge, ?i sunt fructul unor suferin?e f?r? pereche. Cum ar fi acceptat puterile înving?toare s? ob?ie teritorii cu obliga?ia ca, într-un chip sau altfel, s? le restituie mai târziu?". ?i, prin urmare: „Frontierele actuale ale Europei Centrale sunt rezultatul unei evolu?ii de secole, a unei idei de justi?ie. Chestiunea frontierelor Europei Centrale constituie un proces sfâr?it, iar nu un proces care trebuie s? înceap?. La orice tentativ? de actualizare a lui, noi vom r?spunde: lucru judecat"[12].

Argumentele sale priveau deopotriv? cauza în sine ca ?i procesul ei: „Frontierele României n-au fost trasate de ??rile interesate, ci de mari exper?i aviza?i. Frontierele României au fost arbitrate de Marile Puteri, iar în stabilirea lor au jucat un rol covâr?itor exper?ii englezi ?i americani. Apoi, ace?ti exper?i au f?cut studii atât de am?nun?ite pentru fiecare caz în parte, încât nu ezit? s? spun? c? dac? ar fi vorba s? se schimbe o frontier? pentru a se repara o nedreptate, rezultatul ar fi c? s-ar crea o nedreptate ?i mai mare decât cea pe care ar dori s-o îndrepte"[13]. Astfel, celor care ne contestau chiar dreptul de ap?rare de atâtea ori, Titulescu le r?spundea: „România ?i-a câ?tigat prea scump dreptul la via?? ca s? renun?e vreodat? la el"[14]. ?i, în acest sens, în mod flagrant, revizuirea nu este pentru România numai amputarea mo?iei str?mo?e?ti. Revizuirea este amputarea atribu?iunilor istorice ale neamului nostru, tocmai în clipa în care el ?i-a des?vâr?it unitatea"[15].Ap?rând Transilvania, bun?oar?, Nicolae Titulescu n-a uitat niciodat? de Basarabia ?i Bucovina, demersurile sale certificând o concep?ie integratoare, în care problema revenirii acas? a tuturor provinciilor române?ti era privit? ca un tot, chiar dac? evolu?iile politice au plasat temporar una sau alta dintre componentele ei în prim plan. Nicolae Titulescu nu a vorbit ?i nu a ac?ionat în privin?a Transilvaniei ?i a Basarabiei în termeni alternativi[16].

N. Titulescu pornea de la afirma?ia c? Basarabia a fost, este ?i r?mâne vechi ?i str?vechi p?mânt românesc, c? în chestiunea Basarabiei nu exist? litigiu între cele dou? state, între cele dou? guverne, român ?i sovietic. La baza concep?iilor ?i pozi?iei lui N. Titulescu în problema Basarabiei se aflau cel pu?in trei ra?iuni, trei argumente esen?iale, ?i anume: 1) Basarabia a apar?inut întotdeauna României; 2) în 1812, Turcia a cedat Rusiei un teritoriu ce nu-i apar?inea ?i 3) autodeterminarea din 1918 [17].În primul rând, omul de stat ?i politic român sus?inea c?, de la originea timpurilor ?i pân? în 1812, întregul teritoriu basarabean a fost sub domina?ie român?. ?tefan cel Mare, considerând c? nu se puteau continua luptele împotriva turcilor, în ciuda victoriilor sale, chem? la patul s?u de moarte pe fiul s?u Bogdan ?i îi spuse c? de atunci înainte, Moldova trebuia s? fie supus? unui stat mai puternic care s? fie în stare s-o apere. Exist? dou? state, a spus ?tefan cel Mare, care ar putea îndeplini acest rol: Polonia ?i Turcia. Dar, ad?ug? el, Moldova nu trebuie s? aib? încredere în Polonia. În consecin?? el, care purtase 44 de r?zboaie împotriva turcilor, l-a sf?tuit pe fiul s?u Bogdan s? supun? Moldova Turciei, care este leal?. În aceste condi?ii a fost încheiat acordul cu Turcia. Ce înseamn?, din punctul de vedere al dreptului interna?ional, un contract de felul celui intervenit între Moldova ?i Turcia? Este un contract de vasalitate, bine cunoscut în tratatele de drept interna?ional ?i studiat ca atare.Care este prima obliga?ie impus? Seniorului de un asemenea contract? Ap?rarea pe calea armelor a teritoriului vasalului, ceea ce Turcia nu a putut sau nu a vrut s? fac? în 1812. În aceste circumstan?e, men?iona N. Titulescu, violarea unui contract de c?tre Turcia cu complicitatea Rusiei, nu creeaz? dreptul[18].„Când în 1812, Rusia, încurajat? de Napoleon, a cerut Turciei Basarabia, ce a f?cut Turcia? Turcia a cedat Basarabia Rusiei. Prin aceast? concesie Turcia a violat pur ?i simplu contractul s?u de vasalitate: ?i Rusia a devenit complicele viol?rii unui contract de drept interna?ional. Or, complicitatea la violarea unui contract de drept interna?ional nu poate crea dreptul" [19].

Nicolae Titulescu se afla în acest sens pe o pozi?ie similar? cu Marx. Fie c? l-a studiat sau nu pe Marx, cert este c? în aceast? privin?? temeiurile ?i ra?iunile celor doi gânditori coincid, aprecierile lor asupra acestei probleme fiind în deplin? consonan??.Iat? ce afirma Marx în aceast? privin??: „Tratatul din 28 mai 1812. Poarta renun?? la Basarabia. Turcia nu putea ceda ce nu-i apar?inea, pentru c? Poarta otoman? n-a fost niciodat? suveran? asupra ??rilor române. Poarta îns??i recunoscuse acest lucru, când la Carlovitz, presat? de poloni s? le cedeze Moldo-Valachia, ea r?spunse c? nu are dreptul de a face vreo cesiune teritorial?, deoarece capitula?iile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate"[20].A?adar, Poarta nu a fost îndrituit? s? cedeze un teritoriu ce nu era al s?u. Iar Rusia nu putea primi un teritoriu contestat, care nu-i apar?inea de drept ?i de fapt Turciei. În?elegerea ruso-turc? fiind astfel, ab initio, lovit? de nulitate, deci nul? ?i neavenit?, contra dreptului interna?ional.

Aceste sinuozit??i ale activit??ii politico-diplomatice ?i ale politicii marilor puteri din secolul XIX, cu implica?ii directe asupra României, arunc? o lumin? destul de clar? asupra drepturilor istorice ale României privitoare la Basarabia ?i explic? temeiurile concep?iei lui N. Titulescu cu privire la Basarabia. În aceast? privin??, N. Titulescu conchide, subliniind urm?toarele: „Odat? ce Basarabia a revenit în posesia noastr? prin tot felul de mijloace, a cere recunoa?terea rus? a acestei anexiuni înseamn? a renun?a la 2000 de ani de posesiune, înseamn? ratificarea noastr? a viol?rii contractului interna?ional, comis? de Turcia în 1812, înseamn? recunoa?terea noastr? a complicit??ii ruso-turce ca surs? de drept. De aceea, când a fost vorba de Basarabia, eu am cerut întotdeauna un singur lucru: recunoa?terea frontierelor noastre ca fapt în sine ?i nu ca o concesie rus? fa?? de noi"[21].

Un alt argument îl constituia, dup? aprecierea lui Nicolae Titulescu, „autodeterminarea din 1918"[22], când poporul basarabean, în deplin? cuno?tin?? de cauz?, liber ?i nesilit de nimeni a decis s? se uneasc? cu fra?ii s?i din Transilvania, ?ara Româneasc?, Moldova, Banatul ?i Bucovina, s? se uneasc? cu ?ara. Astfel, „Basarabia a vrut, - cum remarc? N. Titulescu, - s? se alipeasc? Patriei Mame" [23], ceea ce a avut o însemn?tate primordial? pentru viitorul ??rii ?i al poporului român.Hot?rârea poporului a fost confirmat? în ziua de 27 martie 1918, când Sfatul ??rii (Parlamentul Basarabiei) a ratificat decizia maselor, hot?rând cu 84 voturi pentru, 36 contra ?i 3 ab?ineri Unirea Basarabiei cu România. Alc?tuit? în majoritate covâr?itoare din români moldoveni, popula?ia din Basarabia a uzat de dreptul s?u la autodeterminare ?i a decis liber s? se uneasc? cu Patria Mam?. Referindu-se la structura etnic? a acestei provincii istorice, N. Titulescu califica Basarabia drept „cea mai româneasc? provincie"[24], care „dup? îns??i statisticile ruse?ti cuprinde 72 % din locuitori români"[25].

Primului drept al României asupra Basarabiei, izvorât din dreptul popoarelor la autodeterminare ?i din votul Sfatului ??rii pe care, men?iona N. Titulescu, „nu-l poate schimba nici o putere din lume", se ad?uga cel de-al doilea drept, creat prin Tratatul semnat în octombrie 1920 de Fran?a, Italia, Anglia ?i Japonia, pe de o parte, ?i România, pe de alt? parte, la redactarea c?ruia N. Titulescu a avut o contribu?ie esen?ial?, refuzându-i-se Uniunii Sovietice dreptul de a face apel împotriva suveranit??ii României asupra Basarabiei sau cu privire la problema frontierelor[26]. Conceput în spiritul Pactului Ligii Na?iunilor, Tratatul de la Paris recuno?tea actul plebiscitar din 27 martie/9 aprilie 1918, acesta încadrându-se în ansamblul de tratate interna?ionale care consacra de jure des?vâr?irea statului na?ional unitar român. Acest tratat a fost ratificat la 19 mai 1922 de Marea Britanie ?i România, la 11 mai 1924 de Fran?a ?i la 7 martie 1927 de Italia. Japonia nu a ratificat Tratatul. Dar recunoa?terea drepturilor României era atât de net formulat?, încât nici una din puterile semnatare nu au putut s? o nege[27].Importan?a Tratatului din 28 octombrie 1920 const? ?i în faptul c? el includea „singura obliga?ie" asumat? de Marea Britanie în Balcani, în afara celor prezente în tratatele de pace ?i în în?elegerile convenite prin rezolu?ia Conferin?ei Ambasadorilor cu privire la Albania[28].

Un alt drept al suveranit??ii României asupra Basarabiei ob?inut de N. Titulescu în calitatea de ministru al Afacerilor Str?ine au fost Conven?iile de la Londra din 3 ?i 4 iulie 1933, semnate între Uniunea Sovietic? ?i mai multe state, inclusiv România, care au adoptat o defini?ie univoc? a agresiunii, cuprinzând ?i precizarea, c? „prin teritoriu trebuie s? se în?eleag? teritoriul asupra c?ruia un stat î?i exercit? în fapt autoritatea" [29]. Conform articolului 2 al Conven?iei, era socotit agresor statul care cel dintâi ar fi comis una din urm?toarele ac?iuni: declara?ie de r?zboi împotriva unui alt stat; invazia armat? a teritoriului unui stat, chiar f?r? declara?ie de r?zboi; atac asupra teritoriului, navelor sau aeronavelor unui stat; blocajul naval al coastelor sau al porturilor unui alt stat; sprijinul dat bandelor înarmate, formate pe teritoriul s?u, care ar invada teritoriul altui stat sau refuzul de a lua, pe propriul teritoriu, m?surile în puterea lui pentru a lipsi zisele bande de orice ajutor sau protec?ie. Articolul 3 stipula c? „nici o considera?ie de ordin politic, militar, economic sau de alt? natur? nu vor putea servi drept scuz? sau justificare a agresiunii prev?zut? la art. 2"[30].

Aceste documente constituiau o recunoa?tere de c?tre U.R.S.S. a grani?ei comune cu România, a?a cum exista ea în acea vreme. Opinia public? din România a primit cu vie satisfac?ie semnarea conven?iilor de la Londra, ceea ce a îndrept??it unele ziare ale vremii s? afirme, cu justificat temei, c? „în România, toat? presa, de la ziarele de stânga pân? la cele de extrem? dreapt?, salut? cu încredere noul aranjament pacific intervenit între Bucure?ti ?i Moscova", sau c? „opinia public? (din România.- n.n.) ia act cu deosebit? satisfac?ie de noua evolu?ie a raporturilor noastre cu Rusia Sovietic?"[31].

„?tiu c? semnând aceast? conven?iune, - afirma în iulie 1933 M.M. Litvinov, ministrul de Externe sovietic, - v-am d?ruit Basarabia. Dac? nu pot recunoa?te acest lucru oficial, este din cauza dificult??ilor ce le-a? avea cu opinia mea public?, în special cu cea din Ucraina. Când, îns?, m? angajez s? nu fac niciodat? agresiune împotriva Basarabiei, atunci nici revizuirea nu pot s-o cer, nu numai pentru c? U.R.S.S. nu este membru al Societ??ii Na?iunilor, dar pentru c?, din principiu, suntem împotriva revizuirii, c?ci ea înseamn? r?zboi; prin ce mijloc a? mai putea s? ob?in înapoi Basarabia?" [32].

În fine, nu îns? ?i în ultimul rând, când România a devenit membr? a Societ??ii Na?iunilor, ea avea deja Basarabia, ca rezultat al votului liber exprimat de Sfatul ??rii, înainte de a fi semnate unele dintre Tratatele de Pace. Ea o de?inea, de asemenea, în conformitate cu Tratatul semnat de Marile Puteri în 1920, înainte de a fi semnat alte Tratate de Pace. În plus, potrivit dreptului interna?ional, atunci când Uniunea Sovietic? a devenit membr? a Societ??ii Na?iunilor, ea a fost admis? cu teritoriile ei existente, care nu includeau Basarabia, în privin?a c?reia ea nu a formulat nici o rezerv?. Tocmai în aceste împrejur?ri ?i ?inând cont de teritoriile pe care le de?ineau atunci când au devenit membre ale Societ??ii Na?iunilor, România ?i U.R.S.S. au fost recunoscute de jure de c?tre comunitatea statelor ca subiecte de drept interna?ional[33].

 Aceasta a fost, în linii generale, concep?ia lui Nicolae Titulescu asupra Basarabiei ?i a fundamentelor ei juridice, teoretice ?i istorice. Cu justificat temei ?i mândrie, N. Titulescu afirma c? „nimeni din România nu a luptat mai mult pentru a ap?ra interesele române?ti în ce prive?te U.R.S.S.", c? el este „cel care a ap?rat în modul cel mai activ Basarabia în discu?iile dintre România ?i Uniunea Sovietic?"[34].Într-o epoc? profund zbuciumat? de for?ele cele mai reac?ionare, primitive ?i înapoiate în gândire ?i ac?iune care credeau c? pot impune lumii civilizate, propriilor popoare, prin teroare ?i for?a brutal?, un mod de via?? ce nu avea nimic în comun cu progresul, democra?ia, cultura, ci se afla la antipodul acestora, Nicolae Titulescu a sus?inut - ?i cu cât? dreptate! - c? „nu de revizuirea tratatelor are nevoie umanitatea, ci de revizuirea propriilor ei prejudec??i, pentru c? în fa?a dorin?ei ?i necesit??ii de pace, nu schimbând frontiera cu câ?iva kilometri mai la Est sau mai la Vest vom servi mai bine cauza p?cii. Ceea ce trebuie f?cut pentru asigurarea p?cii este ca popoarele, în deplin? sinceritate ?i f?r? gânduri ascunse, s? lucreze împreun? pentru spiritualizarea frontierelor" [35].

------------------------------------------------------
[1] Cf. Jacques de Launay, A cincea valiz?. Titulescu ?i Europa. Versiune româneasc? de Stelian ?urlea, Bucure?ti,Editura Agni,1993, p. 11.
[2] Cf. Ibidem, p. 6-7.
[3] Savel R?dulescu, Nicolae Titulescu, în Diploma?i ilu?tri. Vol. I, Bucure?ti, 1969, p. 395.
[4] A. F. Frangulis, A fost, poate, cel mai mare diplomat al timpului s?u, în In Memoriam Nicolae Titulescu, Bucure?ti, 1982, p. 86.
[5] Nicolae M?rgineanu, Nicolae Titulescu, în Sub semnul omeniei. Particular ?i universal în cultura româneasc?, Bucure?ti, 1969, p. 278.
[6] Savel R?dulescu, Nicolae Titulescu, în Diploma?i ilu?tri. Vol. I, Bucure?ti, 1969, p. 397.
[7] George G. Potra, Contemporanul Nicolae Titulescu, în „Lumea", nr. 12 din 16 martie 1972, p. 22.
[8] Cf. Jacques de Launay, A cincea valiz?. Titulescu ?i Europa. Versiune româneasc? de Stelian ?urlea, Editura Agni, Bucure?ti, 1993, p. 22.
[9] Cf. Valeriu Florin Dobrinescu, B?t?lia diplomatic? pentru Basarabia, 1918-1940, Ia?i, 1991, p. 22.
[10] Ibidem, p. 24.
[11] Ion Mamina ?i Ioan Scurtu, Guverne ?i guvernan?i (1916-1938), Bucure?ti, 1996, p. 248-249.
[12] Nicolae Titulescu, Documente diplomatice, Editura Politic?, Bucure?ti, 1967, p. 409-419; Idem, Discursuri, Bucure?ti, 1967, p. 407.
[13] Idem, Discursuri, p. 578.
[14] Ion M. Oprea, Nicolae Titulescu, Bucure?ti, 1966, p. 255.
[15] Nicolae Titulescu, Documente diplomatice, p. 424.
[16] Nicolae Titulescu, Pledoarii pentru pace. Edi?ie îngrijit? de George G. Potra ?i Const. I. Turcu. Studiu introductiv de George G. Potra, Bucure?ti, 1996, p. 11.
[17] Nicolae Titulescu, Basarabia p?mânt românesc. Edi?ie îngrijit?, studiu introductiv de Ion Grecescu, Bucure?ti, 1992, p. 10.
[18] Ibidem, p. 10-11.
[19] Ibidem, p. 12.
[20] Karl Marx, Însemn?ri despre români (Manuscrise inedite), Ia?i, 1995, p. 38.
[21] Nicolae Titulescu, Basarabia p?mânt românesc, p. 13.
[22] Ibidem, p. 14.
[23] Ibidem.
[24] Ibidem.
[25] Ibidem.
[26] Nicolae Titulescu, Politica extern? a României (1937), Editura Enciclopedic?, Bucure?ti, 1994, p. 112-113.
[27] Valeriu Florin Dobrinescu, B?t?lia diplomatic? pentru Basarabia, 1918-1940, Ia?i, 1991, p. 89.
[28] Ibidem, p. 24, 89.
[29] Nicolae Titulescu, Politica extern? a României (1937), Editura Enciclopedic?, Bucure?ti, 1994, p. 109.
[30] Ion Calafeteanu, Politic? ?i interes na?ional în România interbelic?, Bucure?ti, 1997, p. 229-230.
[31] Cf. Ibidem, p. 230.
[32] Cf. Ion Constantin, România, Marile Puteri ?i problema Basarabiei, Bucure?ti, 1995, p. 31.
[33] Nicolae Titulescu, Politica extern? a României (1937), Editura Enciclopedic?, Bucure?ti, 1994, p. 127.
[34] Ibidem, p. 101, 114.
[35] Cf. Viorica Moisuc, Premisele izol?rii politice a României. 1919-1940, Bucure?ti, 1991, p. 375.

footer