Revista Art-emis
Operaţii aeropurtate sovietice la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial (3) PDF Imprimare Email
Colonel dr. Mircea Tănase   
Miercuri, 26 Iulie 2017 18:26

Desant aerian 3Imediat după terminarea operaţiei de la Medyn, s-a trecut la planificarea operaţiei „Zelanie", care prevedea executarea unor acţiuni aeropurtate pentru a sprijini Corpul de cavalerie al lui Belanov să depăşească comunicaţia Moscova-Varşovia. Regimentul 250 Puşcaşi Desant şi Batalioanele 1 şi 2 din Brigada 201 Aeropurtată trebuiau să aterizeze în secret la 40 km SV de Viazma, în apropiere de Znamenka, Zelanie, la 35-40 km în spatele liniilor germane. Cercetarea aeriană sovietică identificase la Znamenka un comandament german de nivel divizie, unităţi logistice şi până la un batalion de infanterie (300-400 militari). Pentru această operaţie au fost destinate 21 avioane PS-84, escortate de câteva TB-3 din Divizia 23 Aviaţie de Bombardament, ale căror echipaje fuseseră pregătite pentru acţiuni pe timp de noapte. Asaltul aerian a fost planificat să se execute în trei faze: în prima fază, Batalioanele 1 şi 2 din Brigada 201 Aeropurtată, după paraşutare trebuiau să ocupe aerodromul Znamenka şi să pregătească debarcarea forţelor principale; în cea de-a doua fază, care începea după două ore şi jumătate, trebuia să fie debarcată structura de comandă şi să se organizeze punctul de comandă; în faza a treia, după 30 minute de la debarcarea structurii de comandă, forţele principale ale Regimentului 250 urmau să înceapă debarcarea, în grupuri de 2-3 avioane, pentru a se evita aglomerarea pistei. Efectivele totale ale forţei angajate erau de 1.652 luptători[12].

Pe 18 ianuarie 1942, la ora 09.00, sub comanda căpitanilor I.A.Surzhik şi E.N.Kalashnikov, 452 paraşutişti din Batalioanele 1 şi 2 ale Brigăzii 201 Aeropurtată au fost lansaţi din 16 avioane în apropierea localităţilor Znamenka şi Zelanie. Între orele 17.20 şi 17.50, a aterizat cu 4 avioane structura de comandă. Un alt grup de 10 avioane a zburat în noaptea următoare, însă din cauza vremii neprielnice, câteva dintre ele nu s-au mai putut orienta şi au anulat paraşutarea, astfel că doar 200 de paraşutişti au mai putut fi lansaţi. Ghidate de partizanii care acţionau în zonă, pe o zăpadă de 50-60 cm grosime, mai târziu au aterizat şi celelalte avioane, la o distanţă de 1,5 km de poziţiile germane. Pe 19 ianuarie, militarii căpitanului Surzhik împreună cu partizanii şi localnicii din zonă au pregătit încă un aerodrom la nord-vest de Pesnovo, pentru aterizarea efectivelor Regimentului 250 Puşcaşi Desant. Din cauza condiţiilor meteorologice extrem de nefavorabile, debarcarea celor 1.643 militari s-a făcut pe parcursul a 5 zile. Germanii au doborât 3 avioane şi au ucis 27 paraşutişti, rănind alţi 9. Paraşutiştii comandaţi de Surzhik şi puşcaşii aeropurtaţi ai lui Soldatov au făcut joncţiunea cu forţele generalului Belov la 31 ianuarie, operaţia Batalioanelor 1 şi 2 din Brigada 201 Aeropurtată şi Regimentului 250 Puşcaşi Desant fiind considerată un succes.

La 27 ianuarie 1942 a fost paraşutată Brigada 8 Desant Aerian (2.300 paraşutişti), aflată în avangarda Corpului 4 Desant, dar nu a putut să-şi îndeplinească misiunea de interzicere a comunicaţiei Viasma-Smolensk, datorită timpului nefavorabil şi a reacţiei blindatelor germane. Alte unităţi aeropurtate (Brigăzile 8, 9, 214) au fost paraşutate între 13-25 februarie 1942 în regiunea Velikopolie-Zelanie. Paraşutarea Corpului 4 Aeropurtat în apropierea oraşului Zelanie (Zheland) s-a încheiat cu recuperarea forţelor în apropierea oraşului Kliuchi şi trecerea la apărare, în luna martie 1942, împotriva celor 4 divizii germane care înaintau spre Moscova.

În urma evaluării făcute de Statul Major General al Armatei Roşii, s-a constatat că perioada excesivă de timp în care s-a desfăşurat îmbarcarea, zborul pe traiect şi paraşutarea trupelor, coroborată cu raionul imens de paraşutare a tehnicii şi personalului (aproximativ 40 Km pătraţi), precum şi cu timpul mare de regrupare a forţelor după paraşutare, au anulat surpriza necesară reuşitei operaţiei şi au oferit germanilor posibilitatea de a-şi organiza apărarea în adâncime. De asemenea, organizarea şi conducerea defectuoasă a recunoaşterii înainte de începerea operaţiunii nu a permis detectarea la timp a punctelor critice sau importante, iar absenţa unui obiectiv principal clar al operaţiei a condus la dispersarea nejustificată a forţelor pe diverse direcţii. Astfel, o singură brigadă a fost destinată pentru misiunea principală, iar alte două pentru o misiune de sprijin. Acestor neajunsuri li s-au adăugat neînţelegerile şi orgoliile existente în sistemul de comandă al Armatei 50 (căreia i se subordona Corpul 4 Aeropurtat) şi au condus în final la eşecul operaţiei[13].

Deşi fusese mai bine organizată şi condusă, operaţia defensivă de la Kliuki a Corpului 4 Aeropurtat a avut mai mult succes. Cu toate acestea, pierderile au fost şi de această dată foarte mari. Până la sfârşitul lunii martie, 2.000 de paraşutişti erau răniţi sau bolnavi, 600 dintre aceştia necesitând evacuarea urgentă din zona de operaţii. Aprovizionarea se desfăşura în condiţii extrem de grele, raţiile de hrană fuseseră mult diminuate, muniţia antitanc se epuizase şi fără întăriri forţele sovietice aveau puţine şanse de rezistenţă în faţa atacului susţinut al forţelor germane. Mai mult, odată cu venirea primăverii, aproape toate drumurile deveniseră impracticabile, aprovizionarea desfăşurându-se mult mai greu decât în perioada de iarnă. În ultimele două săptămâni de lupte, Corpul 4 Aeropurtat a pierdut peste 500 de oameni şi şi-a micşorat capacitatea de luptă cu 25%. Chiar şi dacă întăririle ar fi sosit, era greu de anticipat o ieşire din încercuire. În lunile ce au urmat (aprilie, mai, iunie) corpul a trebuit să lupte cu disperare pentru a supraveţui atacurilor forţelor germane.

În registrul istoric al Corpului 4 Aeropurtat se concluzia: "În februarie – martie 1942, forţele corpului nu au reuşit să distrugă forţele fasciste şi să elibereze oraşele Ryhev, Gyhatsk sau Viaz'ma (Viasma). Fronturile de Vest şi Kalinin nu au reuşit să realizeze joncţiunea planificată a avea loc în apropierea localităţii Viasma şi să încercuiască şi distrugă forţele inamice ale Grupului de Armate Centru aflate în încercuire"[14].

La sfârşitul lunii martie 1942, serviciile de informaţii germane au identificat următoarele corpuri aeropurtate sovietice: Corpul 1 Aeropurtat cu cartierul general la Saratov, Corpul 4 Aeropurtat, cu Brigăzile 7, 8 şi 204 şi Corpul 5 Aeropurtat, cu Brigăzile 9, 10 şi 201, ambele corpuri dislocate în Republica Volga, Corpul 10 Aeropurtat, cu dislocare necunoscută, cu Brigada 23, Regimentul 250 Aeropurtat[15].

În regiunea Moscova, unităţi din Brigăzile 204 şi 211 Aeropurtate /Corpul 1 Aeropurtat şi Brigada 23 Aeropurtată/Corpul 10 Aeropurtat au fost paraşutate în primăvara anului 1942 la Rzhev (16-17 februarie), Svintsovo (16-17 aprilie) şi la 10 km sud de Dorogobuz (29-30 mai)[16].

După această etapă, marile unităţi aeropurtate sovietice au intrat într-o fază de restructurare şi redotare, inclusiv cu avioane de transport. Deşi reprezentau o forţă redutabilă care ar fi putut îndeplini misiuni specifice de mare amploare, datorită situaţiei dificile în care se afla Armata Roşie, aeropurtatele au fost folosite mai mult în operaţii terestre. Această schimbare de optică a avut raţiuni obiective, unul dintre impedimente fiind lipsa unei forţe aeriene capabile să transporte pe distanţe foarte mari efectivele numeroase şi cantitatea mare de materiale necesare unei operaţii aeropurtate de anvergură. Mai mult, aflaţi într-o situaţie extrem de dificilă, interesul major al sovieticilor era să oprească cu orice preţ înaintarea trupelor germane, aruncând în luptă totalitatea unităţilor disponibile. După ce fuseseră introduse în luptă la începutul lui 1942, întâi în zona Moscovei şi apoi la Demiansk, la solicitarea comandantului operaţiilor din Caucaz, 5 brigăzi aeropurtate şi una aeromobilă au acţionat ca trupe de infanterie.

Tot în această perioadă zece corpuri aeropurtate din rezerva strategică a STAVKA au fost redislocate în sud şi au fost transformate în divizii de gardă. Nouă dintre acestea au luat parte la bătălia Stalingradului, iar cea de-a zecea a luptat în apărarea regiunii de nord a Caucazului. Alte 5 brigăzi şi un regiment aeropurtat au luat parte la apărare ca unităţi terestre în Caucaz[17].

Deşi întrebuinţate în mare majoritate ca trupe terestre, STAVKA a insistat asupra pregătirii aeropurtatelor pentru operaţii specifice. În toamna anului 1942, au mai fost create 8 corpuri aeropurtate (1, 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10), iar la începutul lunii decembrie 1942 şi acestea, împreună cu alte 3 brigăzi aeropurtate independente, au fost transformate în 10 divizii de gardă aeropurtate. Acestea au fost instruite intensiv pentru operaţii aeropurtate, fiecare militar pe timpul antrenamentului executând între 3 şi 10 salturi cu paraşuta. Grosul acestor trupe s-au distins în luptele din regiunea Kursk şi a râului Dnepr (Nipru). În iarna 1942/1943 au luptat la Demiansk, Staraia-Rusia, Kursk şi Orel, în bazinul Donului şi în Ucraina[18].

Notă: Textul face parte din comunicarea expusă în cadrul Sesiunii de Comunicări și Dezbateri Științifice „2016 - 100 de ani de la Războiul de Intregire, 75 de ani de la Războiul de Reîntregire Naţională" - Maia, 2016 organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 9-10 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

-----------------------------------
[12] Ibidem, p.98.
[13] David M. Glantz, Op. Cit., p.169.
[14] Ibidem, p.187.
[15] Ibidem, p. 62.
[16] D.S.Sykhorukov, Sovetskie vozdushno desantnye (Soviet air landing forces), Voennoe Izdatel'stvo, Moskva, 1980, p.146-179.
[17] David M Glantz, Op. Cit., p. 64
[18] Ibidem, p.65

footer