Revista Art-emis
Operaţiunea „München” - recuperarea Basarabiei si Bucovinei de Nord - 1941 (3) PDF Imprimare Email
Victor Niţu   
Duminică, 16 Iulie 2017 19:33

Maresalul Ion Antonescu-Frontul de EstPe 9 iulie, Regimentul 1/2 Vânători Garda a atacat pe direcţia Cota 120 - Cota 196 pe Dealul Toceni. După lupte foarte grele punctate de numeroase contraatacuri sovietice, regimentul a reuşit să ocupe Cota 196 la ora 17:00. Avansase 7 km. Doi tineri ofiţeri au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a în urmă acestei acţiuni: lt. Mihail Adabei şi lt. Victor Comşa. Luptele au continuat cu intensitate şi în sectorul Diviziei 21 Infanterie. Regimentul 11 Dorobanţi, deşi pierduse aproximativ jumătate din ofiţeri şi 40% din soldaţi în zilele precedente, a reuşit să cucerească Dealul Ţigancă, Cota 77 şi satul Ţigancă, distrugând 5 cazemate şi luând în jur de 150 de prizonieri. Pierderile au fost din nou mari: 50 morţi, 135 răniţi şi 23 dispăruţi. Regimentul 12 Dorobanţi nu şi-a atins însă obiectivul. Batalionul I a suferit pierderi mari şi nu a mai putut avansa. Astfel, comandantul regimentului, col. Gheorghe Nicolescu, a luat conducerea directă a Batalionului ÎI şi a pornit la atac. La ora 9:10 a fost rănit mortal şi asaltul a încetat. În aceste condiţii, generalul Dăscălescu raporta Corpului 5 că divizia să se află într-o situaţie foarte grea, având de ţinut un front mai mare decât posibilităţile sale şi a dispus că toţi oamenii disponibili din unităţile necombatante să fie încadraţi în regimentele din prima linie. A existat şi intenţia de a retrage Corpul 5 din capul de pod de la Fălciu, dar a fost abandonată la intervenţia comandantului Armatei 4, gen. de cop de armata Nicolae Ciupercă, care consideră că acesta reţinea importante forţe sovietice şi că se făcuseră prea multe sacrificii pentru a renunţă.

Bătălia a atins punctul culminant în dată de 12 iulie. Armata Roşie a atacat cu Corpul 14 (Diviziile 25 şi 51 Puşcaşi) şi încă o divizie de infanterie, sprijinite de tancuri şi aviaţie, care a bombardat trupele române la Tigheci, Lărguţa, Razesti şi Cociulia. Divizia de Garda a fost puternic presată în sectorul Regimentelor 1/2 şi 2/9 Vânători Garda. Asaltul a durat 16 ore. Cele două regimente şi-au menţinut poziţiile cu mare dificultate. Toate rezervele au fost aruncate în lupta, pionierii şi chiar grupurile de comandă. Violenţă a fost extremă, luptele corp la corp fiind frecvente. Exemplul Batalionului III/Regimentul 1/2 Vânători Garda este elocvent. Acesta era aproape complet încercuit pe Dealul Cania, dar a continuat să reziste pe poziţiile sale. Pe flancul drept, Divizia 21 Infanterie, redusă numeric la practic numai 4 batalioane, a respins atacurile a două divizii sovietice. Gruparea Aeriană de Lupta a jucat un rol important în înfrângerea ofensivei sovietice la Ţigancă. Între 8:50 şi 17:30, aproape 37 de tone de bombe au fost lansate asupra poziţiilor de artilerie şi concentraţiilor de trupe sovietice. S-au executat 120 ieşiri/avion, din care 59 au fost bombardiere. Prizonierii capturaţi au declarat că atacurile aeriene au cauzat pierderi de până la 40% trupelor Armatei Roşii din zona. Doi piloţi au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a post-mortem pentru faptele lor din acea zi: lt. av. (r) Ioan Lascu, din Grupul 5 Vânătoare, ucis în timpul unui atac la sol asupra trupelor sovietice din Valea Lărguţa, şi slt. av. Vasile Claru, din Grupul 8 Vânătoare, ucis într-o lupta aeriană deasupra satului Ţigancă cu mai multe I-16 din 67 IAP. Astfel planul de evacuare pentru noaptea de 12/13 a fost anulat. În tot timpul luptelor din iulie, GAL a lansat 134,5 tone de bombe în sprijinul Corpului 5. Atacurile sovietice au continuat până pe 14 iulie, dar cu intensitate mai mică. În aceeaşi zi, Regimentul I Mehedinţi nr. 17 din Divizia 1 Infanterie a fost adus pentru a întări Divizia 21 Infanterie. Pe 15 iulie, Corpul 5 a reuşit în sfârşit să iasă din capul de pod şi să avanseze. Bătălia de la Fălciu/Ţigancă se terminase. Pierderile suferite de cele două divizii erau foarte mari: 2.473 de către Divizia de Garda şi 6.222 de către Divizia 21 Infanterie.

În total 17 Ordine „Mihai Viteazul" clasa a III-a au fost acordate pentru faptele din această bătălie, din care 6 post-mortem. Ofiţerul cel mai înalt în grad decorat a fost gen. de divizie Nicolae Dăscălescu. Se zice că Antonescu şi-ar fi scos de pe piept propria decoraţie „Mihai Viteazul", primită în timpul primului război mondial, şi i-ar fi conferit-o generalului, în timpul unei inspecţii. De asemenea steagul Diviziei 21 Infanterie a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul" clasa a III-a.

Revenind în partea centrală a frontului, pentru depăşirea impasului creat în sectorul Armatei 4, pe 12 iulie, Marele Cartier General a conceput o manevră de învăluire. Astfel, pe 13 iulie, Corpul 54 german urmă să atace cu Divizia 50 Infanterie germană şi Diviziile 5 Infanterie şi 1 Blindată române pe direcţia Zaicani-Orhei-Chişinău şi cu Divizia 72 Infanterie germană pe direcţiile Ungheni-Bucovat şi Corneşti-Călăraşi. Divizia 35 Infanterie Rezervă trebuia să înainteze pe direcţia Bolduresti-Vorniceni şi de acolo spre Chişinău. Pe 14 iulie urmă să între în acţiune şi Corpul 3 al Armatei 4, cu Divizia 15 Infanterie pe direcţia Lăpuşna-Ialoveni, cu Diviziile de Grăniceri şi 11 Infanterie pe direcţia Carpineni-Costeşti şi cu Brigada 7 Cavalerie pe flancul sudic spre Sarateni. Doar Corpul 5 rămânea în defensivă.

Ofensivă a început pe 13 iulie, trupele sovietice din faţă Corpului 3 retrăgându-se spre Chişinău. Ziua următoare, Divizia 5 Infanterie a fost puternic contraatacată de cavalerie inamică în zona Mănăstirii Hirova, dar Regimentele 8 şi 9 Dorobanţi au rezistat şi la ora 10:00 au reluat înaintarea spre Orhei. La nord, diviziile române din Corpul 30 german au întâmpinat greutăţi. Divizia 13 Infanterie a reuşit să cureţe satul Dubna de abia după ce Regimentul 399 german a manevrat pe la nord punctul de rezistenţă şi o parte din trupele sovietice s-au retras pentru a nu fi încercuite. Divizia 14 Infanterie s-a confruntat cu probleme pe răul Răuţ, unde a fost forţată să treacă pe defensivă şi să respingă atacurile sovietice. Doar Corpul 3 a înaintat fără mari probleme, datorită faptului că inamicul din faţă să se retrăgea pentru a nu fi încercuit.

Pe 15 iulie, Divizia 14 Infanterie a fost în continuare atacată pe Răuţ de infanterie sprijinită de tancuri, dar a respins fiecare asalt, iar în timpul nopţii a reuşit să ocupe Cota 166, în urmă unui atac la baionetă dat de Detaşamentul "Lt. col. Calotescu". În sectorul Corpului 54 german, ce acţiona la nord de Chişinău, Diviziile 5 Infanterie română şi 50 Infanterie germană au respins ariergărzile sovietice din faţă lor şi au intrat în Orhei. Divizia 1 Blindată a înaintat apoi pe şoseaua Orhei-Chişinău până la numai 8 km de capitală Basarabiei. La Corpul 3, Divizia 35 Infanterie Rezervă a fost scoasă din prima linie şi peste puţin timp va fi desfiinţată. În aceeaşi zi, Corpul 5 a trecut şi el la ofensivă, urmărind inamicul aflat în retragere.

Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindată a început atacul asupra Chişinăului la ora 3:30, apropiindu-se de oraş cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Nouă şi cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a pătruns în oraş la ora 8:30, surprinzând trupele sovietice aflate în Chişinău. Lângă Mitropolie, Compania 3 Care e Lupta, comandată de cpt. Victor Gabrinschi, a lichidat un escadron de cavalerie şi o baterie de artilerie grea. Slt. Ştefan Marinescu a ridicat drapelul românesc pe Biserica Sf. Treime. La 11:30 înaintarea celei de-a două grupări a fost oprită de trupele sovietice aflate pe Dealul Răşcanu, care au fost ulterior scoase din poziţie de Batalionului 2 Care de Lupta sprijinit de toată artileria grea disponibilă. Drumul de retragere al trupelor Armatei Roşii spre Tighina era tăiat. Au mai pătruns apoi în Chişinău şi Diviziile 50 şi 72 Infanterie germane şi până seară oraşul fusese curăţat de rămăşiţele unităţilor sovietice. Cealaltă unitate română a Corpului 54 german, Divizia 5 Infanterie, a continuat înaintarea spre est de la Orhei, ajungând pe aliniamentul Hârtopul Mic-Ianovat-.Buric. A două zi a atins Nistrul.

La nord, Diviziile 8, 13 şi 14 Infanterie române, care erau subordonate Corpului 30 german au alcătuit Grupul de divizii „General Rozin" (gen. de brigada Gheorghe Rozin era comandantul Diviziei 13). Misiunea să era de a apară flancul drept al Corpului 30 german, în timp ce acesta forţă trecerea Nistrului. Regimentul 13 Dorobanţi din Divizia 14 Infanterie a dus lupte grele cu trupe sovietice sprijinite de tancuri, în zona Gură Camenca, dar a reuşit să respingă toate atacurile. În sectorul Armatei 4, Corpul 3 a manevrat pe la sud Chişinăul şi a ajuns pe aliniamentul Ruseştii Noi-Bardar-Est Hancesti-Est Orac. Corpul 5 a înaintat cu Divizia de Garda spre Porumbeşti şi Lărguţa şi cu Divizia 21 Infanterie spre Ţigancă Nouă. Regimentul 11 Dorobanţi a cucerit acest sat până seară, pierzând 16 morţi, 57 răniţi şi 37 dispăruţi.

Căderea Chişinăului şi a Masivului Corneşti din sudul sau a însemnat practic sfârşitul luptelor importante pe frontul din Basarabia. Comandă trupelor Axei din regiune a fost reorganizată. Grupul de Armate „General Antonescu" înceta să existe. Astfel Armatei 11 germane i se subordonau numeroase trupe române: Armata 3 (Corpul de Munte şi Corpul de Cavalerie) şi Corpul 4 (Diviziile 6, 8, 13 şi 14 Infanterie). Sub comandă Marelui Cartier General şi a generalului Antonescu rămâneau Grupul de divizii „Mattenkloht" (Diviziile 5 şi 15 Infanterie, 1 Blindată române) şi Armata 4 cu Corpul 3 (Diviziile 11 şi 35 Infanterie, Grăniceri) şi Corpul 5 (Diviziile 21 Infanterie şi Garda, Regimentul 17 Infanterie) în prima linie şi Divizia 7 Infanterie în rezervă. Divizia 3 Infanterie şi Brigada 7 Cavalerie alcătuiau rezervă Marelui Cartier General. De cealaltă parte, Stavka a decis să înceapă să retragă Armata 9 din sudul Basarabiei, deoarece era în pericol de a fi încercuită, în condiţiile în care Armata 11 germană şi Armata 3 română au forţat trecerea Nistrului pe 17 iulie, iar aripa nordică a Grupului de Armate Sud înainta în Ucraina.

Forţarea Nistrului pe 17 iulie de Armatele 11 germană şi 3 română este tratată în alt articol de pe site şi nu voi stărui asupra ei. Mă voi referi în continuare la operaţiunile trupelor române din centrul şi sudul Basarabiei. Grupul „Gen. Rozin" a dus lupte defensive la Alexeni cu Regimentul 13 Dorobanţi din Divizia 14 Infanterie, respingând toate atacurile sovietice. Grupul „Mattenkloht" a luat Zahaicani cu Regimentul 9 Dorobanţi din Divizia 5 Infanterie şi a dirijat spre est Divizia 1 Blindată, această întâmpinând rezistente puternice la intrarea în satul Chircă. Corpurile 3 şi 5 şi-au continuat şi ele urmărirea, iar în sudul frontului, Corpurile 11 şi 2 au început incursiunile pe malul basarabean, pentru a pregăti traversarea. Ziua următoare, înaintarea spre est a progresat fără probleme şi o coloana a Diviziei 1 Blindate a capturat un grup de ofiţeri din statul major al Diviziei 95 Puşcaşi. Divizia 14 Infanterie s-a confruntat cu o situaţie mai specială, fiind din nou atatacata puternic pe frontul de pe răul Răuţ. Batalionul II/Regimentul 39 Infanterie a rezistat pe poziţii, dar Batalionul III al regimentului şi Batalionul III/Regimentul 8 Vânători au cedat şi s-au retras de pe Dealul Cucuesti şi Movilă Turcului. A fost introdus în lupta Batalionul ÎI/Regimentul 8 Vânători, care a contraatacat şi a recucerit Movilă Turcului.

Pe 19 iulie Divizia 5 Infanterie a reuşit să ia Movilă Spânzuraţilor, unde fusese oprită de trupe sovietice în ziua precedentă, iar seară a ajuns în zona Cosernita-Boscana-Ohrancea. La Corpul 3, Divizia 11 a ajuns seară pe aliniamentul Selemt-Ciofinceni, Divizia de Grăniceri lângă Cimislia şi Cazangic, iar Divizia 35 Infanterie Rezervă la Grădiştea, Săhăidac şi Gălbenită. Corpul 5 a ajuns cu Divizia de Garda la vest de Valea Sasghiol, iar cu Divizia 21 Infanterie pe Dealul Haragos. Pe 20 iulie, Divizia 15 Infanterie a cucerit Tighina, atingând Nistrul. Armata 4 şi-a continuat înaintarea având mai multe probleme cu drumurile desfundate de ploi decât cu trupelor sovietice, care se retrăgeau. În aceeaşi zi, Corpul 11 a început să treacă Prutul. Astfel, Batalionul ÎI/Regimentul 53 Infanterie a pătruns în Cahul după-amiază, fără a întâmpina rezistente. Corpul 2 a început trecerea Dunării de abia pe 21 iulie, la ora 7:30 , când Regimentul 33 Infanterie din Divizia 10 Infanterie a realizat primul cap de pod. Până seară Chilia, Pardina, Isbrieni şi Vâlcov erau în mâinile românilor.

O dată atins Nistrul, Armata 4 a organizat apărarea răului în sectorul Dubăsari cu Corpul 11. Acesta avea în subordine 8 batalioane de mitraliere, 7 companii anticar şi 2 regimente de infanterie fortificaţii în prima linie şi Diviziile 15 Infanterie şi 1 Blindată că rezervă. A fost introdusă în urmarirre şi Divizia 3 Infanterie la Corpul 5, pentru a înlocui Divizia de Garda epuizată în luptele grele de la începutul lunii. Pe 25 iulie, Armata 4 a lăsat sarcina curăţirii sudului Basarabiei pentru Diviziile de Grăniceri, 35, 21 şi 10 Infanterie şi Brigăzi 7 Cavalerie, acestea apropiindu-se mult de malul vestic al Nistrului.
Vechea frontieră de stat a fost atinsă ziua următoare, 26 iulie, dată care marchează sfârşitul operaţiunilor în Bucvina de Nord şi Basarabia din anul 1941. Trupele române au suferit pierderi grele în timpul acestor lupte: 22.765 de oameni (4.271 morţi, 12.326 răniţi şi 6.168 dispăruţi) şi 58 de avioane. Pierderile sovietice se ridică la 17.893 (8.519 morţi şi dispăruţi şi 9.374 răniţi).

Pe 21 august 1941, Ion Antonescu a devenit al treilea mareşal din istoria României, ca răsplată pentru victoria trupelor comandate de el în Bucovina de Nord şi Basarabia. A primit de asemenea şi clasele a II-a şi I-a ale Ordinului „Mihai Viteazul" şi „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier".

footer