Revista Art-emis
Centenarul Unităţii Naţionale (3) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Duminică, 02 Iulie 2017 18:42

Centenar 31887, martie 7 - Conferința Națională a Partidului Național Român (președinte George Barițiu, secretar Ioan Slavici) decide adoptarea liniei tactice a «pasivismului» politic (neparticiparea la alegeri) și a rezistenței generalizate.

1890, decembrie 17/29 - Se înființează la București Liga Culturală pentru Unitatea
Românilor, care face cunoscut în lumea apuseană Memoriul studenților universitari români asupra situației românilor din Transilvania și Ungaria.

1981, ianuarie 23 - O nouă lege școlară (Legea XXV din 1891) este votată de Parlamentul de la Budapesta. Ea prevedea introducerea limbii maghiare și în grădinițele de copii (3-6 ani). Noua lege școlară face să crească nemulțumirile românilor și declanșează o mișcare de protest.

1892, ianuarie 8/20-9/21 - Mișcarea memorandistă: o conferință națională extraordinară a Partidului Național Român, convocată la Sibiu sub președinția dr. Ioan Rațiu, hotărăște redactarea unui Memorandum ce urma să fie adresat împăratului Francisc Iosif I. Memorandumul, care cuprindea revendicările românilor din monarhia dualistă și o critică sistematică a politicii intolerante a guvernului ungar, a fost restituit necitit, iar memorandiștii (dr. Ioan Rațiu, dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Iuliu Coroianu, dr. Daniil Popovici Barcianu, dr. Teodor Mihali, Gherasim Domide, Rubin Patitia, Mihai Veliciu, Aurel Suciu, Gheorghe Pop de Băsești, Dionisie Roman și Patriciu Barbu) au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru «delict de agitație». Ecoul internațional al mișcării a fost impresionant. Ea a găsit sprijin la Roma, Paris, Oxford din partea unor personalități precum William Gladstone, Georges Clemenceau, Thomas Carlyle, Emile Zola, Frederic Mistral, Giosue Carducci, Leconte de Lisle ș.a.

1894, mai 12/24 - Apare în ziarul La Justice faimosul articol «Lupta de rase» al lui Georges Clemenceau, în care marele om politic francez, după ce face un scurt istoric al luptei de eliberare națională a românilor din Transilvania, se pune chezaș pentru adevărul luptei lor.

1894, iunie 16 - Guvernul Ungariei decide dizolvarea Partidului Național Român și întemnițarea conducătorilor.

1897, decembrie - Parlamentul ungar votează legea de maghiarizare a numelor de localități, instrument important în politica de maghiarizare forțată.

1898 - Sub controlul Ministerului de Interne de la Budapesta s-a creat Societatea Centrală de Maghiarizare a Numelui. Regulamentul societăți prevedea ca, prin botez oficiat de preoți catolici, cei cu nume străin să primească nume ungurești. Independent de maghiarizarea prin botez, autoritățile laice practicau înscrierea în registrele de stare civilă a echivalentelor maghiare ale numelor românești. Pentru a evita această modalitate de maghiarizare, părinții dădeau copiilor nume latine, fără echivalent maghiar (Octavian, Traian, Liviu, Aurel, Titus, Claudiu ș.a.).

1905, ianuarie 10/23 - Partidul Național Român hotărăște revenirea la linia tactică «activistă», menținând obiectivele politice strategice din 1881: recunoașterea poporului român ca națiune alcătuitoare în stat, respectarea Legii despre egala îndreptățire a naționalităților, garantarea prin lege a drepturilor de întrunire, asociere, vot universal, egal, direct și secret, libertatea presei ș.a.

1905, noiembrie 5 - Marea întrunire de la Lugoj, unde 20 000 de participanți din 32 de localități din Banat și Transilvania cer recunoașterea naționalității române, promovarea limbii și culturii românești etc. Adunarea de la Lugoj marchează un moment important în lupta națională a poporului român.

1906 - Un număr de 12 «naționaliști români» sunt aleși în Camera Deputaților de la Budapesta. Printre ei se află Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Teodor Mihali, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Coriolan Brediceanu, protopopii Vasile Damian și Gheorghe Popovici, iar un an mai târziu, Vasile Lucaciu.

1910 - Ca urmare a controlului alegerilor de către guvernul ungar prin teroare și corupție, românii reușesc să aleagă numai 5 deputați.

1916, august 14/27 - România declară război Austro-Ungariei.

1917, martie 5 - Se constituie la Darnița, lângă Kiev, un mare lagăr în care sunt concentrați numeroși români transilvăneni făcuți prizonieri de armata rusă, în vederea organizării unui corp de voluntari care să lupte, alături de armata română, împotriva Austro-Ungariei și aliaților ei.

1917 - Au loc mii de dezertări ale românilor transilvăneni din armata austro-ungară (din care peste 2 000 ofițeri), care se constituie în corpuri de voluntari (circa 30 000) în armata română, luptători pentru unirea Transilvaniei cu România. Preotul Vasile Lucaciu și poetul Octavian Goga organizează la Iași, unde se refugiase guvernul României, Comitetul Național al românilor exilați din Austro-Ungaria. Format din 12 persoane, acesta semnează declarația de război împotriva dublei monarhii și organizează, cu sprijin rusesc, o «legiune transilvană» ce urma să cuprindă circa 150 000 de români transilvăneni luați prizonieri de trupele țariste.

1917 - Guvernul de la Budapesta decretează desființarea școlilor confesionale românești, sârbești și slovace, precum și constituirea «cordonului de siguranță» de-a lungul frontierei cu România.

1917, aprilie 5/18 – Delegația românilor transilvăneni, formată din Vasile Lucaciu, Vasile Stoica și Ioan Moța, pleacă la Washington pentru a face cunoscut opiniei publice și guvernului american poziția politică și militară a României, dar și revendicările sale cu privire la teritoriile românești din Austro-Ungaria.
- Va urma -

Nota redacţiei: Extras din Aurel I. Rogojan, Fereastra serviciilor secrete, Delirul maghiar: propagandă, spionaj și extremism pentru «Ungaria Sfântului Ștefan», București, Editura Compania, 2011, p. 344-346.

footer