Revista Art-emis
A treia Rom? - mitul ve?nic al panslavismului (2) PDF Imprimare Email
Lector univ. dr. Florian Bichir   
Duminică, 25 Iunie 2017 13:29

pan-slavism 2Legende, scrisoarea lui Filotei ?i Gardienii credin?ei

În „Miturile Rusiei clasice" Antoaneta Olteanu face o scurt? trecere în revist? a legendelor ruse?ti a laboratorului socio-politic în care s-a n?scut idea „celei de-a Treia Rom?". Din p?cate trebuie s? observ?m c? autoarea consider?, absolut gre?it c? „o legend? spune c? un c?lug?r, anume Filotei, a visat pentru viitor gloria celei de a treia Rome, care nu era alta decât Moscova". În realitate scrisoarea lui Filotei a existat! „Cucerirea Constantinopolului a fost descris?, în spa?iul rus, de un anume Nestor Iskander, în Povestea cuceririi ?arigratului. Profe?ia sa, c?, într-o zi, ora?ul va fi eliberat de c?tre cre?tini, este o nou? trimitere la ideea ascensiunii puterii moscovite, ca o nou? speran?? a cre?tinilor ortodoc?i. Povestirile Imperiului babilonian au fost inventate sau adaptate pentru a stabili dreptul Rusiei la mo?tenirea bizantin?. Însemnele imperiale purtate de împ?ra?ii bizantini erau descrise aici ca fiind aduse din Babilon ?i se pretindea c? un rus a contribuit la descoperirea lor[16]. Proorocii asemen?toare datau chiar din perioada Rusiei Kiviene. Este adev?rat, oamenii le receptau ca atare, mai mult ca o ciud??enie, ca o curiozitate. Se spunea c? în 1070 ar fi ap?rut la Kiev un mag care ar fi profe?it c? „p?mântul grecesc (Bizan?ul n.n. A.O.) va fi unde a fost Rusia, iar Rusia va fi acolo unde a fost p?mântul grecesc"[17]. Viziunea proorocului Daniil despre cele patru împ?r??ii a fost ?i ea un elemnt important pentru construirea mitului religios: „în timpul acelor împ?r??ii, Împ?ratul Ceresc va în?l?a o împ?r??ie care nu se va n?rui în veacul vecilor, ea le va domina ?i le va înfrânge pe celelalte, iar ea va rezista ve?nic" (Daniil, 11, 44). La scriitorii bizantini ideea împ?r??iei eterne (în?elese, a?a cum au f?cut-o ?i primii interpre?i, ca fiind Imperiul Roman), ce se referea chiar la Bizan?, a ocupat un loc însemnat, dar în ultimele secole de existen?? a Imperiului Bizantin aceast? concep?ie a început s? piard? teren[18]. Teoria face parte din a?tept?rile eshatologice ale timpului (conform calculelor vremii, sfâr?itul lumii trebuia s? vin? în anul 1492). Sfâr?itul lumii însemna ?i sfâr?itul istoriei ?i deci venireaa Împ?r??iei lui Dumnezeu. Pe fundalul acestor considerente istoriosofice trebuie s? eviden?iem ?i conturarea unei misiuni deosebite încredin?ate poporului sau statului rus. Cercurile biserice?ti ruse au preluat din Bizan? ideea misiunii sfinte a puterii ?arului ?i înc? din secolul al XVII-lea patriarhii r?s?riteni afirmau c? ?arii au mo?tenit direct puterea împ?ra?ilor bizantini"[19]. Cel mai înfl?c?rat sus?in?tor al slujirii sfinte a ?arului a fost Iosif Volokolarnski (sfâr?itul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea) [20].

Unul dintre cei mai serio?i cercet?tori, Adrian Ignat, face o trecere în revist? a ideei de a „Treia Rome", dincolo de mesianismul rusesc, tratat de noi în Capitolul I ?i care pleac? de la „Cronica lui Nestor".În 1050 mitropolitul de Kiev, Ilarion, în celebra sa omilie asupra „Legii ?i harului", rostit? în biserica cea mare din „ora?ul gloriei, Kiev", evoc? imaginea Cet??ii Sfinte, Ierusalimul[21]. El situeaz? poporul rus ca pe un popor ortodox chemat s? ia parte activ? la istoria universal? a mântuirii[22]. Poporul ia cuno?tin?? de acest lucru ?i reune?te într-un singur cuvânt pe cre?tini ?i pe ??rani (cristian - ??ran, cre?tin). Cu toate c? în Occident, în limba latin?, paganos (??ran) ?i p?gân sunt sinonime, la ru?i popula?ia botezat? este numit? ??r?nime - cre?tin?tate, opus? elementelor impure ale credin?elor str?ine. Referitor la acest lucru M. Lotman ?i B. A. Uspensky spun: „Este caracteristic faptul c? ideea Moscovei, cea de-a Treia Rom?, a putut fi curând transformat? în ideea Moscovei, Noul Ierusalim, care nu contrazicea prima idee, dar care poate fi considerat? ca fiind propria concretizare"[23].

Noul Ierusalim - Moscova, era simbolul Rusiei sfinte, al noului eshaton. Ru?ii se vor dovedi a fi profe?ii acestei lumi noi. O astfel de con?tiin?? profetic? o întâlnim la mul?i dintre scriitorii ru?i, în frunte cu Dostoievski. Profe?ii ru?i ating acela?i paroxism apocaliptic ca ?i în cazul marilor profe?i ai Israelului. Multe dintre profe?iile lor pozitive, care au avut în vedere destinul panslavismului sau al teocra?iei universale, nu s-au împlinit. În schimb, s-au adeverit profe?iile negative ale lui Dostoievski, ale lui Soloviov, ale lui Rozanov sau ale lui Leontiev despre apari?ia unor fenomene, cum ar fi: socialismul, marxismul, ateismul militant, care vor transforma Rusia dintr-un p?mânt binecuvântat, într-unul blestemat. În locul lui Hristos, Rusia va na?te Antihristul în sânul s?u ?i va face cunoscut? vocea Marelui Inchizitor. Cert este c? blestemul poporului ales s-a ab?tut ?i asupra Rusiei[24].Lung? vreme, în publicistica geopolitic?, formula „a treia Rom?" (în slavon?, Tre?ii Rîm) a ?inut loc pentru tot ceea ce este mai misterios ?i mai subversiv în politica Moscovei: anarhie ?i tiranie, universalism ?i eshatologie, putere ?i religie. Conceptul se leag? de contextul istoric al transform?rii marelui cnezat al Moscovei în imperiu rus (domniile lui Vasile al III-lea ?i Ivan cel Groaznic), al centraliz?rii puterii în mâinile aparatului administrativ imperial. Legitimitatea politic? a acestor prefaceri a fost c?utat? pe terenul religiei[25].

Pentru a pleca de la izvoare iat? paragraful - prea pu?in citat sau deloc - din scrisoarea c?lug?r Filotei (Philotheus), "b?trînul" (stare?ul m?n?stirii) Eleazarov în Pskov, scrise în 1511 c?tre ?ar: "Biserica de vechii Rome a c?zut din cauza nelegiuirea apollinarian? ?i erezie; Biserica a doua Roma, Constantinopol, a fost lovit în lupt?... dar în prezent exist? Biserica a treia, Noua Rom?, imperiu t?u suveran: Sfânta Catolic? Biserica Apostolic?... str?luce?te în întregul univers mai str?lucitoare decât soarele. ?i s? fi cunoscut pentru Domnia Ta, O ?arul pios, c? toate imperiile ortodoc?ilor au convers într-un singur imperiu. Tu e?ti talpa Împ?ratul a tuturor cre?tinilor din tot universul ... Pentru doi din Rome au c?zut, iar a treia se afl?, ?i un al patrulea nu va fi niciodat?, pentru c? Imperiul t?u niciodat? nu o s? cad?". Antoneta Olteanu, citându-l pe Obolenski d? un citat aproape similar: „Într-o scisoare adresat? suveranului s?u, marele cneaz al Moscovei, Vasile al III-lea (1505-1533), Filotei spunea: „S? ?tii, prea cucernice ?ar, c? toate ?aratele religiei cre?tine ortodoxe se vor aduna în ?aratul t?u. Tu e?ti singurul ?ar al cre?tinilor din întreaga lume. [...]. Toate ?aratele cre?tine au fost strânse în ?aratul t?u. Dup? aceasta, a?tept?m ?aratul care nu va avea sfâr?it. [...].Dou? Rome au c?zut, dar a treia st? în picioare, iar a patra nu va fi[26].

Petre Guran sus?ine c? „A treia Rom?" este „o întors?tur? de fraz?" dintr-o scrisoare trimis? de un c?lug?r din Pskov c?tre agentul guvernamental moscovit Munehin, prin care se extinde ?i asupra Moscovei analogia, stabilit? deja în antichitatea târzie, dintre Roma ?i Constantinopol, prin care acesta din urm? c?p?ta titlul simbolic de Noua Rom?, adic? noua capital? a imperiului ?i a lumii întregi: „Formulat? în rezumat, teoria seam?n? cu o succesiune de imperii universale, care se sting prin declin politic ?i militar ?i sunt înlocuite de noi structuri imperiale dornice s?-?i legitimeze puterea prin asuŹmarea func?iei simbolice de Roma - capital? a lumii. Citit? la nivelul acesta, formula este fie o exagerare retoric?, fie o trivializare incult?.

A treia Rom?, în textul lui Filotei din Pskov, este o idee mai complex? ?i mai subtil? de atât[27]. Roma nu este numai expresia universalit??ii politice incarnate de imperiul roman, ci ?i a celei religioase întrupat? în urma?ul Apostolului Petru. Coinciden?a dintre universalitatea politic? ?i cea religioas? face ca Roma s? fie cu adev?rat diferit? de alte capitale. Juxtapunerea celor dou? autorit??i în acela?i centru creeaz? îns? o raportare între ele, care poate s? fie de supunere a celei biserice?ti fa?? de cea politic?, de neutralitate ?i toleran?? a uneia fa?? de cealalt? sau de supunere a celei politice fa?? de cea bisericeasc?. Dimensiunea religioas? a ideii de Roma este cea care d? toat? puterea specula?iei teologico-politice. Din acest punct de vedere, Noua Rom? (Constantinopol) a întruchipat prima solu?ie, supunerea religiosului fa?? de politic, cel pu?in în prima jum?tate de mileniu a existen?ei sale, dup? care s-a produs o treptat? inversare a raportului (o asemenea opinie este cel putin discutabila; nu se poate spune ca in primul mileniu a existat o subordonare sistematica a religiosului de catre politic - n.n.). Astfel, la sfâr?itul existen?ei politice a Noii Rome, ea r?mâne doar un simbol al ideii religioase, ?i anume capitala Patriarhului Bisericii Orientale, o putere religioas? îns? capabil? s? legitimeze puterea politic?, în?l?ându-se deasupra ei.

Ideea de Roma cap?t? astfel, în gândirea lui Filotei, o a doua valen??, cea de gardian al religiei ?i, prin extensie, al religiei adev?rate, ortodoxia.Sfântul Silvestru ?i urma?ii s?i pe tronul Romei au fost gardieni ai credin?ei pân? când au dec?zut din aceast? demnitate din cauza ereziei lui filioque (?i a celorlalte erori ulterioare ale latinilor). Noua Roma, prin Fotie (858-867; 877-886) ?i urma?ii s?i pe tronul patriarhal ecumenic, a preluat rolul de gardian al credin?ei adev?rate pân? când, la rândul ei, a dec?zut din aceast? demnitate din cauza tr?d?rii ortodoxiei la Conciliul de la Floren?a (1439). Observ?m c? în expresia „dou? Rome au c?zut" Filotei nu se refer? la cuceririle militare ale celor dou? capitale imperiale, ci la c?derile în erezie ale celor dou? institu?ii religioase, papalitatea ?i patriarhia ecumenic?, care au avut drept consecin?? ?i înfrângerea militar?. Pe cale de consecin??, a treia Rom? este noul ap?r?tor al ortodoxiei (Defensor al Bisericii este unul dintre titlurile sacre ale împ?ratului bizantin). Aici apare ambiguitatea în textul lui Filotei. Este aceast? a treia Rom? institu?ia ecleziastic? sau cea politic? de la Moscova, principele sau mitropolitul / patriarhul? Dezambiguizarea s-a produs într-un sens sau altul în func?ie de epoc?, din cele patru secole de imperiu rus, dou? fiind marcate de o institu?ie ecleziastic? cu un grad mare de autonomie sau chiar drept de tutelare spiritual? a puterii politice (mitropolitul Macarie fa?? de tân?rul Ivan cel Groaznic, patriarhul Filaret în rela?ia cu fiul s?u ?arul Mihail, patriarhul Nikon fa?? de ?arul Alexei) ?i dou? de supunere total? a Bisericii fa?? de împ?rat (de la desfiin?area partriarhiei de c?tre Petru cel Mare pân? la restaurarea patriarhiei în anul revolu?iei, 1917). Cu toate acestea, a prevalat ideea c? ortodoxia are nevoie de un ap?r?tor, iar acesta este fie împ?ratul ca persoan?, fie statul ca institu?ie, fie chiar poporul rus în ansamblul lui, prin pio?enia sa extraordinar?, iar în secolul XX prin num?rul mare de martiri ai credin?ei. Astfel, un corolar al ideii de a treia Rom? este cel de Sfânt? Rusie, atunci când poporul cel pios ap?r? Biserica de ?arul cel r?u (a se vedea Scrisorile prin?ului Andrei Kurbski c?tre Ivan cel Groaznic). N?scut? din ideea de a treia Rom?, „Sfânta Rusie" s-a transformat în oponent ?i contrapondere la puterea politic?[28].

Cercet?toarea Kerstin Rebecca Bouveng sus?ine în excelenta sa carte "The role of Messinanism in Contemporary Russian Identity and State Craft" c? Filoftei a continuat s? sus?in? c? poporul rus este un nou Israel, un popor ales de Dumnezeu, primul dintre toate popoarele cre?tine, iar ru?ii sunt chema?i la îndeplini Împ?r??ia lui Hristos pe p?mânt"[29]. Dup? cum se poate observa, toate trei zone extreme de importante geopolitic Europa (ca Roma), Bizantului (sau Constantinopol) ?i Israel sunt prezintate în acela?i text. În discursul rus, trecerea de la Grecia, la Roma ?i Bizan?ul, a avut rolul dominant de a justifica Imperiul, iar trecerea de la Israel, la Bizan?, în Rusia a folosit „transfer?rii" adev?rul religios. Centrul cre?tin al întregii Europe de Est era Constantinopolul, deoarece majoritatea popoarelor din aceste regiuni au primit misiunea cre?tin-ortodox? ?i se aflau sub autoritatea patriarhului de acolo. Dimitri Obolensky concluzioneaz? de aici c? în mod frecvent conduc?torii periferici acceptau suzeranitatea împ?ratului asupra tuturor cre?tinilor ortodoc?i: din considerente practice, în dorin?a de a unifica st?pânirea lor, precum ?i din considerente idealiste, în devotament fa?? de basileus[30]. Lumea bizantin? este „un sistem ordonat de state ?i na?iuni satelit, legate printr-o supunere comun? fa?? de credin?a ortodox? ?i fa?? de împ?ratul universal din Constantinopol ?i ale c?rui rang ?i pozi?ie erau definite de titlurile acordate ?efilor lor, titluri împrumutate din ierarhia Palatului sacru din Constantinopol"[31]. Chiar ?i musulmanii considerau c? împ?ratul de Constantinopol este suveran peste mai multe na?iuni, incluzând: macedoneni, greci, bulgari, români, alani, ru?i, iberieni (georgieni) ?i turci (unguri).

Citându-l pe Keenan (Keenan, E. L. 1994. On Certain Mythical Beliefs and Russian Behaviors, pag. 26-27 în: Starr, S. F. (ed.) The legacy of History in Russia and the new states of Eurasia. M. E. Sharpe, Inc.) cercet?toarea Kerstin Rebecca Bouveng sus?ine c? scrisoarea Filofei, probabil, nu a fost conceput ca "un apel la m?re?ie," ci mai degrab? ca un avertisment pentru ?ar în contextul politic religios, ?i, nu a avut nimic de-a face cu politica extern? sau moscovit?, ci doar ca un manifest. [...] Pur ?i simplu politica moscovit? sau politicienii au fost influen?ati de clerici livre?ti de la începuturi pân? în timpurile moderne, mai exact aproximativ la sfâr?itul secolului al XVII-lea. Dincolo de romantismul messianic nu ar trebui s? subestim?m rela?ia strâns? dintre Biseric? ?i stat, de la începutul Rusiei pân? la secularizare. Baehr[32] de exemplu, îi nume?te pe ace?ti „f?c?tori de doctrine" „clerici livre?ti", „propagandi?ti ecleziastici ale statului". Preten?iile mesianice în Biseric? a ap?rut odat? cu independen?a Bisericii Ortodoxe Ruse fa?? de Bizan?, dar ?i dup? tentative de unificare dintre Est ?i Vest din 1439. Biserica Rus? a respins vehement unirea f?cut? de Patriarhul ortodox ?i Pap?.

Un avânt important pentru mesianismul rus ?i pentru acreditarea ideii c? Moscova este a treia Rom?, l-a constituit evenimentul c?derii Constantinopolului în 1453. „Dup? cucerirea Constantinopolului în 1453, a existat o singur? na?iune capabil? s?-?i asume rolul conduc?tor în cadrul cre?tin?t??ii vestice. Mare parte din Bulgaria, Serbia ?i România fuseser? deja cucerite de turci, iar restul a fost absorbit în scurt timp. Metropola Kievului trecuse sub sceptrul regilor romano-catolici ai Poloniei ?i ai Lituaniei. R?m?sese doar Moscova. Moscovi?ilor nu li s-a p?rut o coinciden?? faptul c? tocmai se eliberase de ultimele vestigii ale suveranit??ii t?tare exact când Imperiul Bizantin c?zuse prad? turcilor. Era ca ?i când Dumnezeu le-ar fi d?ruit libertatea pentru c? îi alesese s? fie succesorii Bizan?ului"[33].

S-a sugerat de c?tre unii istorici c? doctrina „Moscova – a treia Rom?" nu a fost luat? în serios de ?arii moscovi?i ca ghid pentru politica lor sau c? a fost modificat? sau chiar abandonat? odat? cu mutarea la Petersburg. Versiunea popular? a mesianismului rus subliniaz? sfin?enia ?i unicitatea p?mântului rus ?i a poporului rus mai degrab? decât sfin?enia ?arului[34]. „Ne afl?m deci – sus?ine Karta?ev – în fa?a unei credin?e speciale: convingerea unui popor sau, cel pu?in, a unora dintre reprezentan?ii s?i, într-o voca?ie religioas? special?"[35].

Conform tradi?iei bizantine împ?ratul de Constantinopol era „domn al tuturor oamenilor", iar în prerogativele sale era scris: „În alc?tuirea corpului s?u împ?ratul este la fel ca orice om, dar în puterea oficiului s?u, este ca Dumnezeu, St?pânul tuturor oamenilor; de aceea pe p?mânt nu este nimeni mai înalt decât el"[36].În ciuda dorin?ei cnejilor ru?i de a fi asemenea împ?ra?ilor din Constantinopol, de unde ?i ideea de a treia Rom?, între Rusia ?i Constantinopol nu au existat conflicte armate decât numai în perioada prim?, mai precis înainte de evenimentul încre?tin?rii oficiale a ru?ilor. Suveranii ru?i au acordat de fiecare dat? întregul lor respect Bizan?ului. Împ?ratul bizantin era considerat conduc?torul tuturor cre?tinilor ortodoc?i[37]. Dup? c?derea Constantinopolului, aceast? prerogativ? de?inut? de împ?ratul bizantin este revendicat? de c?tre ?arii ru?i. „Prin natura sa, ?arul este asemeni celorlal?i oameni, dar, prin demnitatea sa, este egal preaînaltului Dumnezeu. El nu e doar slujitorul lui Dumnezeu, ci reprezentantul s?u, veghind asupra purit??ii credin?ei ?i asupra siguran?ei Bisericii. Pentru aceasta Dumnezeu i-a dat sabia", spunea Iosif Sanin, stare? de Volokolamsk[38].

Peter J. S. Duncan lector în politica rus? contemporan? la ?coala de ?tiin?e Slavone ?i Studii Est Europene, Universitatea College Londra sus?ine în remarcabila sa carte „Russian Messianism: Third Rome, Revolution, Communism and After"[39] c? scrisoarea Filotei c?tre Vasily III a reprezentat punctul culminant al unui lan? lung de idei. Macarie, Mitropolitul Moscovei 1542-1563 sub Ivan IV, a publicat texte religioase din Rusia ?i le-a tip?rit (la prima tipografie din Rusia) în dou? volume uria?e. Acestea au inclus epistola lui Filotei ?i a stabilit un dezvoltat o ideologie care leag? Biserica de dinastie cu evocarea unui Imperiu cre?tin[40].

Teoria a treii Rom? a fost destinat? de la bun început pentru a justifica pozi?ia autocratic? a conduc?torii moscovi?i prin portretizarea lor ca reprezentan?i ai lui Dumnezeu pe p?mânt. Ea îns? merge mai departe de conceptul vestic al „Dreptului Divin Regesc". În plus, le ofer? o datorie mesianic? pentru a extinde jurisdic?ia ortodoc?ilor de pretutindeni, de a elibera coreligionarii lor ?i a recuceri Constantinopol pentru cre?tin?tate. Acest lucru nu înseamn? c? ac?iunile statului au fost dictate exclusiv, sau chiar în principal, din motive religioase, noteaz? Peter J. S. Duncan. Dimpotriv?, din în secolele XVI-XVIII Biserica Ortodox? Rus? a fost treptat redus? la a fi un departament al statului. Ridicarea Mitropolitului Moscovei la statutul de Patriarh în 1589 a îndep?rtat ?i ultimul jetonul de subordonare al Moscovei fa?? de Constantinopol.

În acela?i timp sub o conducere slab? a ?arilor, Biserica a inaugurat o scurt? perioad? de suprema?ie ecleziastic?. În perioada denumit? „Timpul cu probleme" (1604-1613), când polonezii catolici domnea în Moscova, Biserica Ortodox? a condus Rezisten?? rus?, avînd drept cetru Mân?stirea Serghei a Sfintei Treimi, aflat? la 60 de kilometric de Moscova în localitatea Serghiev Posad (în perioada sovietic?, Zagorsk). Dup? expulzarea polonezilor, Zemskii Soborul (Adunarea ??rii) l-a ales pe Mihail Romanov a fi ?ar. Putere real?, îns?, a fost în mâinile tat?lui ?arului, Patriarhul Filaret, care a primit de la fiul s?u titlul de „Mare Suveran". ?arul Aleksei Mihailovici (1645-1676) a acordat acela?i titlu pentru Patriarhul Nikon. Acesta din urm? a acceptat Patriarhia, cu condi?ia ca ?arul ?i to?i nobilii s?-i dea ascultare. Nikon a fost în m?sur? s? stabileasc? ceva ce se apropie de o teocra?ie. El a introdus o serie de modific?ri în lungile practicile ruse?ti de ritual religios, cu scopul de a le aduce în conformitate cu practica din Ucraina ?i din Balcani, în cazul în care „Imperiul cre?tin" ?i-ar putea extinde influen?a. Dar ?arul, cu sprijinul nobililor, a dejucat ambi?iile politice ale Bisericii. Consiliul Biserica din 1666-1667 a aprobat modific?rilor lui Nikon, dar l-a ?i demis pe Patriarh. Consiliul a declarat: „?arul are putere s? se pronun?e peste patriarhului ?i peste toa?i celelal?i preo?i". Aceasta a marcat sfâr?itul încerc?rilor de a crea o teocra?ie ?i a reprezentat subordonarea Bisericii c?tre stat. De asemenea, Consiliul a respins teoria c? pr?bu?irea Bizan?ului a fost o pedeaps? pentru tr?darea de la Floren?a.

Domnia lui Petru I, „cel Mare" (1696-1725), a adus o schimbare decisiv? în rela?iile dintre Biseric? ?i Stat. Majoritatea celor din cadrul Bisericii care s-au opus extindereii controlului statului au fost expulza?i ( ?i au aderat la vechi-credincio?ii). Din acest motiv palpabil misiunea lui Petru a fost mult mai u?or?, în voin?a sa de a-?i subordona Biserica. Rupînd complect tradi?ia bizantin?, el a desfiin?at Patriarhia Moscovei în 1700. El a înlocuit-o cu un Sfânt Sinod, direct responsabil în fa?a sa. Petru a urmat modelul luteran, iar acest ideal personal a fost una dintre ideile sale politice privind modernizarea Rusiei prin imitarea selectiv? a metodelor din Vest. Aceast? politic? a fost - f?r? niciun dubiu - o negare direct? a mesianismului rus. Ideea de „Moscova, a treia Rom?" a primit astfel un alt ?oc devastator prin construc?ia noulii capitale, St Petersburg, simbolizând abandonarea tradi?iile Moscova. Petru a ar?tat, de asemenea, respingerea mesianismului ortodox prin respingerea titlul de „împ?rat cre?tin de Est", Petru adoptând titlul latin „Imperator"[41].
În politica extern?, teoria „a treia Rom?" a exercitat o considerabil? influen?? prin injectarea unui sentiment de misiune religioas? în expansiune împotriva polonezilor ?i lituanienilor catolici în Occident ?i musulmanii în East[42].

Emanuel Sarkisyanz sugereaz? c? entuziasmul religios ar fi putut avea o influen?? decisiv? asupra expansiunii abia în 1552, când Ivan IV a cucerit Kazan. Dar el este de acord c? expansiunea moscovit? a fost motivat? pragmatic, ?i sugereaz? c? „a treia Rom?" a avut ?i mai pu?in influen?? asupra imperialismului rusesc decât „Sfântul Imperiu Roman", concept care a avut la baz? imperialismul german[43]. O ultim?, dar nu cea mai lipsit? de importan?? concluzie o putem trage cu ajutorul cercet?toarei Kerstin Rebecca Bouveng care observ? o dihotomie cu siguran?? cel mai u?or asimilat? ?i bine-cunoscuta dihotomia Est-Vest[44].

Nara?iunea „a treia Rom?" implic?, Bizan?ul - Biserica R?s?ritean? ?i „a doua Rom?" - a jucat un rol foarte central în formarea identit??ii rus?. Bizan?ul a fost primul model superioar pentru Rusia, iar Rusia a continuat s? copieze modelul bizantin "original" în timp ce prin discursuri repetate s-a declan?at o cotitur?, prezentînd Bizan?ul drept un inamic inferior. În cele din urm? Moscova s-a declarat a fi adev?ratul Bizan?, dar ?i centrul Ortodoxiei.

În mod similar, cu „vechea" Europa, statul rus, având în prealabil modelul european, a început s? declare c? Europa este decadent?, iar Rusia este Europa adev?rat?. Aceast? ambiguitate fa?? de al?ii, a fost cuprins? în conceptul Moscova a treia Rom?. Storchak foloseste conceptele discutate mai sus de mesianism ?i missionism[45].Neumann subliniaz? doctrina având dou? dimensiuni contradictorii, una intern-temporal ?i alta spa?ial extern:, Semnifica?ia intern? a doctrinei este a echivala domnitorul cu istorie divin? pe p?mânt. Dimensiunea extern? se refer? la rela?ia cu Cel?lalt, pentru fostele zone ale Imperiului Roman. Acest lucru este cu siguran?? asimetric, în m?sura în care Cel?lalt a fost abandonat de Dumnezeu în favoarea Moscova[46]. Baehr subliniaz? c?, atunci când statul însu?i în al doilea jum?tate a secolului al XVII-lea a început s? implementeze narativ idea de Moscova a treia Roma dou? tendin?e au fost fuzionate - religioase ?i politice: unul a subliniat binecuvântarea mesianic? ?i sfin?enia, precum ?i, de asemenea, a alunecat latent spre izola?ionism.

------------------------------------
[16] Dorin?a de eliberare de sub jugul t?tar i-a îndemnat probabil pe ru?i s? adapteze o alt? legend?, ce ap?ruse în nordul Rusiei în secolul al XIII-lea, într-o traducere sârb?, dup? un original latin. Legenda descria existen?a în India a unui regat cre?tin legendar, capabil s?-i ajute pe ceilal?i cre?tini în lupta lor cu necredincio?ii. Dezn?dejdea de care erau cuprin?i pe atunci to?i ru?ii pare s? fi explicat popularitatea Legendei celor dou?sprezece vise ale regelui Mamer, cu tendin?ele ei apocaliptice. Legenda este de origine oriental?, ca ?i multe altele, printre care Stefanit ?i Ihnilat, ?i ea deosebit de popular? (cf. Francis Dvornik, Slavii în istoria ?i civiliza?ia european?, Ed. All, Bucure?ti, 2001, pag. 274).
[17] Philip Longworth – „Crearea Europei de Est. De la preistorie la postcomunism" Ed. Curtea-Veche, Bucure?ti, 2002, pag. 241.
[18] Zenkovski, op. cit., pag. 45.
[19] Antoaneta Olteanu - "Miturile Rusiei clasice", editura Paideia, pag 207-215
[20] Idem, pag. 47.
[21] A se vedea Dimitri Stremooukhoff - „Moscow the Third Rome: sources of the doctrine", în "Speculum" XXVIII, No. 1 (January 1953), pag. 85.
[22] Paul Evdokimov – „Hristos în gândirea rus?", traducere de Pr. Ion Buga, Editura Symbol, Bucure?ti, 2001, pag. 52.
[23] Iu. M. Lotman and B. A. Uspensky, Otzvuki kontseptsii - „Moskva—tretii Rim'v ideologii Petra Pervogo (K probleme srednevekovoi traditsii v kul'ture barokko), ân "Khudozjiestvennyi iazyk srednevekov'ia", ed. V. A. Karpushchin (Moscow, 1982), pag. 238.
[24] Adrian Ignat - „Cele trei Rome", editura Universitar?, 2012
[25] Petre Guran- „A treia Rom?: un mit medieval ?i extensiile lui contemporane", Revista 22,
http://www.revista22.ro/a-treia-roma-un-mit-medieval-si-extensiile-lui-contemporane-29680.html
[26] Dmitri Obolenski, - „Un commonwealth medieval: Bizan?ul. Europa de R?s?rit (500-1453)" , Ed.itura Corint, Bucure?ti, 2002, p. 395. Pentru limba român? Dimitri Obolensky, „Un commonwealth medieval: Bizan?ul", editura Corint, Bucure?ti
[27 Nina Sinitsyna - „Tretii Rim: Istoki i evoliutsiia russkoi srednevekovoi kontseptsii", Moscova, 1998.
[28] Michael Cherniavsky - , „Holy Russia": A Study in the History of an Idea", The American Historical Review, 63/3, 1958, pag . 617-637
[29] Kerstin Rebecca Bouveng – „The role of Messinanism in Contemporary Russian Identity and State Craft", Durham University (2010) 23 Dimitri Obolensky, - „The Byzantine Commonwealth. Eastern Europe, 500-1453", Praeger Publishers, New York-Washington, 1971 p. 224. Pentru limba român? Dimitri Obolensky, „Un commonwealth medieval: Bizan?ul", editura Corint, Bucure?ti
[30] Baehr, S. L. – „The Paradise Myth in Eighteenth-Century Russia", Stanford, Stanford University Press, 1991, pag. 21
[31] Thierry Camous – „Orienturi ?i occidenturi. 25 de secole de r?zboaie", traducere de Mira-Maria Cucinschi, Editura Cartier, Bucure?ti, 2009, pag. 174.
[32] A se vedea J. Riley-Smith – "The First Crusade and the Idea of Crusading, London", 1993, ?i, în general, S. Runciman – „A History of the Crusades", 3 vol., Cambridge, 1951-1954; K.M. Setton, - "A History of the Crusades", 2d ed., 6 vol., Madison, Wisc., 1969-1989; A. S. Atiya, - "The Crusade: Historiography and Bibliography", Bloomington, 1962; H.E. Mayer – "Bibliographie zur Geschichte der Kreuzzüge", Hannover, 1960. Pentru continuarea studiului cruciadelor a se vedea "Society for the Study of the Crusades and the Latin East: Bulletin" (1981-1997).
[33] George T. Dennis, - „Defenders of the Christian People: Holy War in Byzantium", în "The Crusades from the Perspective of Byzantium and the Muslim World", editat de Angeliki E. Laiou ?i Roy Parviz Mottahedeh, Dumbarton Oaks Research Library and Collection, Washington D.C., 2001, p. 32
[34] Agapetus, - „Expositio capitul admonitoriorum", XXI, PG 86 (I), col. 1172, apud Dimitri Obolenski – " The Byzantine Commonwealth..", pag. 224.
[35] La rândul s?u împ?ratul bizantin îi respecta pe cei care îi recuno?teau autoritatea. Un exemplu în acest sens îl avem la sfâr?itul anului 1140, când trei cneji se luptau pentru hegemonie în Rusia. Iziaslav din Kiev (un nepot al lui Vladimir Monomahul), unchiul acestuia, Iuri Dolgoruki, din Suzdal', ?i v?rul s?u, Vladimirko, din Galici. Primul era aliat al Ungariei ?i du?man al Bizan?ului, ceilal?i doi sus?ineau Imperiul. Istoricul bizantin din acea perioad? scria despre prin?ul din Suzdal' c? este un aliat (symmonachos) al împ?ratului, iar despre cneazul din Galici c? este un vasal (hypospondos) al acestuia, ?i de aceea sprijinul Imperiului trebuia s? mearg? c?tre aliatul s?u, în acest caz, Iuri Dolgoruki. Pe de alt? parte, Bizan?ul î?i manifesta sus?inere ?i atunci când cnejii contribuiau ?i financiar la „problemele" Imperiului. În 1346, o parte din structura catedralei Sfânta Sofia, sl?bit? de cutremurele recente, s-a pr?bu?it. Conduc?torul de la Moscova a trimis o important? sum? de bani pentru repararea cl?dirii. O alt? sum? de bani a fost trimis?, în 1398, pentru a ajuta Constantinopolul, aflat la acea vreme sub blocada turcilor. Cf. Dimitri Obolenski, Un commonwealth medieval: Bizan?ul. Europa de R?s?rit (500-1453), pag. 254, 287.
[36] Antoaneta Olteanu - „Miturile Rusiei clasice", editura Paideia, pag. 16
[37] Peter J.S.Duncan - „Russian Messianism: Third Rome, Revolution, Communism and After", Routledge, London and New York, 2000
[38] David B.Miller - „The Velikie Minei Chetii and the Stepennaia Kniga of Metropolitan Makarii and the origins of Russian national consciousness", Forschungen zur osteuropäischen Geschichte, XXVI (1979), pag. 263–382.
[39] Stephen L.Baehr - „From history to national myth: Translatio imperil in eighteenth-century Russia", RR, XXXVII, No. 1 (January 1978), pag. 1–13.
[40] Henry R.Huttenbach - „The origins of Russian imperialism", in Tomas Hunczak (ed.) Russian Imperialism from Ivan the Great to the Revolution, (New Brunswick,
N.J., 1974), pag. 26–30.
[41] Emanuel Sarkisyanz, - „Russian imperialism reconsidered", în Hunczak (ed.) Russian Imperialism, pag. 51–52.
[42] Kerstin Rebecca Bouveng – „The role of Messinanism in Contemporary Russian Identity and State Craft", Durham University (2010), pag. 17-19
[43] Storchak, V. M.. – „Tema Rossiyskogo Messianizma v Obshchestvenno-Politicheskoi i Filosofskoi" Mysli Rossii, (2003) RAGS.
[44] Neumann, I. B - „Russia and the idea of Europe : a study in identity and international relations", London, Routledge, 1996, pag. 8-9

footer