Revista Art-emis
1945. Semnarea actelor de capitulare a Germaniei PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 04 Iunie 2017 18:34

1945 Semnarea actului de capitulare a GermanieiSuccesele categorice obţinute de sovietici la est şi sud-est de Berlin şi de aliaţii occidentali în vestul Europei nu lăsau nici o urmă de îndoială asupra deznodământului celui de-Al Doilea Război Mondial. „Singura întrebare - aprecia D. D. Eisenhower, comandantul suprem al forțelor Aliate occidentale din Europa - era dacă finalul va fi determinat de joncţiunea - pe toată lungimea giganticului front - cu Armata Roşie şi cu forţele noastre din Italia sau dacă guvernul german va face o tentativă de capitulare". Evenimentele au arătat însă că germanii nu se gândeau la capitulare, ci la tratative cu aliaţii occidentali pentru a încheia un armistiţiu şi a-şi putea concentra forţele în Est împotriva trupelor sovietice.

„Primele aluzii" referitoare la „o defecțiune germană", făcute prin intermediul Ambasadei britanice de la Stockholm, au fost respinse însă de guvernele de la Londra şi Washington.
D. D. Eisenhower consideră că „prima propunere directă de capitulare ajunsă la SHAEF" a fost făcută din iniţiativa lui Henrich Himmler, care s-a întâlnit la 23 aprilie 1945, la Lübeck, cu contele Folke Bernadotte, membru al Casei regale suedeze (nepot al regelui Gustav V) și i-a cerut, în mod oficial, să ia legătura cu Aliaţii, în numele său, şi să obţină o încetare a focului pe Frontul de Vest. Informat (26 aprilie 1945) de către Winston Churchill, generalul D. D. Eisenhower a considerat propunerea germană ca „o ultimă şi desperată tentativă de a provoca o sciziune între aliaţi" şi a cerut primului-ministru britanic „să nu accepte şi să nu ia în seamă nici o propunere care nu prevedea capitularea tuturor forţelor germane pe toate fronturile" pentru a nu provoca „grave fricţiuni cu ruşii ducând la o situaţie în care ei ne vor putea acuza, pe drept cuvânt, de duplicitate". Respingând propunerea germană, Winston Churchill şi F. D. Roosevelt l-au informat pe I. V. Stalin, ştirea fiind făcută publică la 27 aprilie 1945.

Prima capitulare și depunerea a armelor s-a produs în Italia, Grupul de armate „G" (armatele 1 și 9 germană), depunând armele la 5 mai 1945. Aproape concomitent, amiralul Hans Georg von Friedeburg, noul comandant al marinei germane, s-a prezentat (împreună cu un ofiţer din statul major al feldmareşalului Ernst Westhalien Busch) la cartierul general al feldmareşalului B. L. Montgomery, lângă Lüneberg, propunând capitularea a trei armate din nordul Germaniei şi obţinerea permisiunii ca refugiaţii să fie lăsaţi să treacă spre vestul Europei. Feldmareşalul englez a acceptat doar depunerea armelor (4 mai, fapt împlinit a doua zi.

De la Lüneberg, amiralul Hans Georg von Friedeburg s-a deplasat (5 mai 1945) la Reims (acolo a sosit şi generalul Alfred Jodl), unde a discutat cu generalul Bedell Schmidt, şeful de stat major al generalului D. D. Eisenhower, despre capitularea trupelor germane. Convins că germanii încercau să câştige timp spre a permite la cât mai mulţi militari şi civili să treacă în spatele frontului, D. D. Eisenhower a cerut generalului W. B. Smith să comunice feldmareşalului Alfred Jodl că dacă autorităţile germane vor tărăgăna semnarea actului de capitulare necondiţionată va închide complet frontul şi va împiedica prin forţă trecerea refugiaţilor germani prin liniile anglo-americane. Puşi în faţa acestei situaţii, Alfred Jodl şi Hans Georg von Friedeburg au cerut lui Karl Dönitz să fie împuterniciţi să accepte o capitulare totală în 48 de ore de la semnare. Pentru a evita o nouă amânare a capitulării, D. D. Eisenhower a transmis (prin generalul W. B. Smith) că „depunerea armelor va intra în vigoare după 48 de ore de la miezul nopţii de 6 spre 7 mai", în caz contrar frontul de vest urmând a fi închis.

După ce a primit consimţământul amiralului Karl Dönitz, feldmareşalul Alfred Jodl a semnat în noaptea de 6 spre 7 mai, orele 2.41, la Reims (generalul W. B. Smith - șeful statului major al lui D. D. Eisenhower, generalul francez François Savez și generalul Ivan Susloparov, ofițer de legătură al sovietcilor cu Aliații occidentali, au semnat ca martori), documentele referitoare la capitulare, care urma să intre în vigoarre la 8 mai 1945, orele 23.00 (ora Europei centrale). După semnarea actului de capitulare, generalul D. D. Eisenhower s-a adresat astfel feldmareşalul Alfred Jodl: „Pe plan official, cât și personal, vă consider răspunzător de orice violare a vreuneia dintre clauzele acestei capitulări, inclusiv prevederea ca comandanții germani să compară la Berlin, la data stabilită de Comandamentul Suprem rus, pentru formalitatea oficială de capitulare în fața guvernului sovietic". În acest scop s-a decis să nu se facă publică semnarea documentelor de la Reims.

Ca urmare, în noaptea de 8 spre 9 mai 1945, la orele 0.12 minute, în cartierul Karlhorst din Berlin, feldmareşalul Wilhelm Keitel, șeful Statului Major al Înaltului Comandament German (O.K.W.), a semnat un nou act de capitulareîn faţa reprezentanţilor coaliţiei Națiunilor Unite: mareşalul sovietic G. K. Jukov, mareşalul englez de aviaţie A. B. Tedder, generalul american Karl A. Spatz şi generalul francez Lattre de Tassigny. Din partea O.K.W. au mai fost prezenți amiralul Hans Georg von Friedeburg şi generalul Hans-Jürgen Stumpff. Peste câteva ore, întreaga lume sărbătorea încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

footer