Revista Art-emis
Un erou român PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Moşincat   
Duminică, 28 Mai 2017 18:40

Monument Oradea„Monumentul este modest faţă de faptele măreţe ale celor ce s-au jertfit pentru patrie. Încredinţăm aceste scumpe relicve bisericii greco-ortodoxe din Oradea-Mare, fiind convinşi că şi aceste mărturii ale sacrificiului făcut cu generozitate de tinere vlăstare vor deveni sub oblăduirea oamenilor un loc sfânt al neamului, unde energii noi vor căpăta cu generaţiile viitoare". (Comandantul Diviziei 2 Vânători - General C. Şerbescu)

„Ca păstrători ale sfintelor relicve gorjene considerăm că întregim, prin acest gest, opera pioasă de înălţare a monumentului eroilor printr-un alt „monument" umblător care, din rafturile bibliotecilor, să vegheze la eternitatea României Mari pentru care feciorii gorjeni au luptat şi s-au jertfit. Fie dar ca memoria lor să fie nepieritoare iar generaţiile viitoare să păstreze flacăra arzând în candela de la mormintele eroilor". (Oradea, 15.08 2006 - Col. r. dr. Constantin Moşincat)

Divizia 11 Infanterie pe frontal întregirii

Pe 26 Martie 1920, generalul C. Şerbescu trimitea vicariarului episcopal ortodox de Oradea Mare adresa nr.13070 prin care îl invita ca să participe - alături de arhimandritul Iustin, confesorul diviziei, cu toţi preoţii militari, - la oficierea parastasului în „memoria eroilor căzuţi în luptele de pe Tisa în anul 1919, şi în amintirea cărora Divizia 2 Vânători le-a ridicat un monument, la mormintele lor din cimitirul Oradea-Mare"[1]. Solemnitatea parastasului s-a oficiat pe 4 aprilie 1920, în biserica catedrală, şi a fost urmat de procesiune la mormintele eroilor din cimitirul municipal. La ceremonialul religios şi militar au luat parte toţi ofiţerii superiori şi inferiori din Garnizoană, câte o delegaţie de 12 oameni, corp de trupă, din fiecare unitate a Diviziei 2 Vânători, de toate gradele. Compania de onoare şi gorniştii, cu drapelul de luptă, a fost asigurată de Regimentul 2 Vânători, iar muzica de Regimentul 85 Infanterie. Generalii au fost flancaţi de ofiţerii superiori şi inferiori, dispuşi pe front de câte 8, iar autorităţile locale au fost reprezentate de prefectul de Bihor, primarul oraşului, preşedintele Tribunalului şi alţii. În ordine au fost dispuse compania de onoare cu gorniştii, delegaţiile corpurilor, Şcolile, poporul etc. După oficierea tristagionalului, la morminte, acestea au fost sfinţite de arhimandritul Iustinian iar cuvântările au fost rostite de generalul Şerbescu şi maior Vârtejanu, din partea armatei şi de Roman R. Ciorogariu. Pe adresă de invitaţie Roman R. Ciorogariu adnota: „ce frumos plănuit şi ce măreţ realizat"[2].

După celebrarea firescului gest de camaraderie săvârşit de personalul diviziei, cu largul concurs al bisericii şi al oficialităţilor locale, generalul, a doua zi, adresa vicarului Roman Ciorogariu mulţumiri sufleteşti, în numele ofiţerilor şi a trupei, şi recunoştinţa pentru participarea la „pioasa şi patriotica serbare cu ocazia procesiunii şi inaugurării modestului monument ridicat în memoria eroilor căzuţi pentru întregirea neamului pe Tisa, aduşi şi îngropaţi în cimitirul din Oradea-Mare"[3].

Autorităţile au fost impresionate de gestul militarilor, de a-şi omagia camarazii care şi-au făcut suprema datorie faţă de ţară, prin eternizarea în bronzul statuii a zborului lor avântat asemenea vulturului carte-i reprezintă. Militarii au fost sensibilizaţi şi mai mult de mesajul cald şi plin de simţăminte patriotice pe care părintele vicar le-a adresat la mormintele celor căzuţi, cuvinte care au fost ca un „balsam înviorător pentru acei ce au fericita ocazie să le asculte, precum şi au adus consolaţie Dumnezeiască în sufletele celor ce au pierdut aceste fiinţe scumpe inimii lor"[4]. Generalul Şerbescu şi şeful său de stat major rugau să li se încredinţeze o copie după înălţătoarea cuvântare spre a fi publicată împreună cu darea de seamă asupra inaugurării monumentului. Evenimentul era considerat cu totul deosebit, pentru militari, chiar dacă monumentul era unul modest faţă de faptele măreţe ale celor ce s-au jertfit pentru patrie. Adresându-se Chiriarhului bihorean comandantul Diviziei 2 Vânători, generalul Şerbescu încredinţa lui şi bisericii greco-ortodoxe din Oradea-Mare acele „scumpe relicve, fiind convinşi că şi aceste mărturii ale sacrificiului făcut cu generozitate de tinere vlăstare vor deveni sub oblăduirea oamenilor un loc sfânt al neamului, unde energii noi vor căpăta cu generaţiile viitoare"[5].

Pe 17 aprilie 1920, comandantul Diviziei 2 Vânători, generalul Şerbescu trimitea adresa cu nr. 568, către Vicarul Episcopiei Greco – Ortodoxe Roman Ciorogariu, prin care-i prezenta planul modestului Cimitir, unde se odihneau corpurile neînsufleţite, ale eroilor morţi pe Tisa, pentru întregirea neamului. Generalul preciza că fiecare mormânt avea pe cruce şi numele eroului înhumat în el, iar pe mormintele eroilor anonimi, al căror nume nu s-a putut afla, cu toată oboseala ce şi-au dat organele acestei divizii, s-a pus titlul bine meritat Un erou Român. Episcopul Roman R. Ciorogariu trimitea pe 18 aprilie /1 mai 1920, Oficiului parohial de la Parohia Centrală, din Oradea Mare, tabloul nominal al eroilor căzuţi în luptele de la Tisa, din anul 1919, pentru întregirea neamului şi înmormântaţi în cimitirul Rulikovski. Preasfântul părinte considera că "aceste morminte de eroi sunt morminte sfinte ale neamului românesc şi nouă ne revine urmarea de a fi îngrijitorii lor. Din cultul eroilor, fiind viu la aceste morminte, se vor inspira viitoarele generaţii chemate să apere moştenirea acestor eroi. Numele eroilor cuprinşi în şablon (listă – n.n.) să fie introduse în cronica parohiei împreună cu istoria intrării armatei române în Oradea Mare. Mai departe să se facă o pomenire a eroilor înmormântaţi în cimitirul Rulikovski şi cimitirul Olosigului, ca la lunea morţilor (numită Paştele morţilor) să se servească, în tot văzul, pomenirea lor, ca a morţilor naţiunii"[6].

Peste ani, aflăm din documente, că parcela eroilor a fost îngrădită, de alte morminte, conform deciziei comisiei compusă din reprezentanţii tuturor cultelor, ai municipiului şi Garnizoanei şi în plus o porţiune destinată pentru procesiuni şi slujbe religioase pentru eroi[7]. Pe 16 mai 1929, episcopul Roman R. Ciorogariu scria comandantului Diviziei 17 Infanterie din Oradea despre situaţia mormintelor din parcela eroilor, în care cu timpul s-au şters inscripţiile de pe cruci. Nevoia de refacere şi de delimitare a mormintelor eroilor de alte morminte - civile şi militare - era motivată de procesiunile care se fac anul de ziua morţilor (după duminica Tomii) şi de ziua eroilor. În înţelegere cu comandamentul militar s-a fixat un loc pe care să se ridice o capelă înaintea monumentului. Episcopul relatează şi faptul că o „bună parte dintre ofiţeri, în frunte cu colonelul Târnoveanu, au fost înmormântaţi de mine"[8], după cum acei dintre răniţi care au murit ulterior au fost înmormântaţi în cimitirul Olosig. Mai târziu au fost înmormântaţi toţi cei răposaţi în spitale. Obligat de misiunea sa duhovnicească de a se îngriji de mucenicii României Mari, vrednicul vlădică al Oradiei făcea propunerea ca „locul de odihnă a celor cuprinşi în tabloul anexat să se declare morminte de eroi. În faţa lor, pe locul rămas încă neocupat de alţi morţi, alături de monument, să se ridice un paraclis în care să ardă veşnic candela cultului eroilor şi să se facă slujbe de pomenire. Mai deodată e necesar pe temeiul şablonului nominal să fie reconscrise crucile şi împrejmuiţi eroii ca astfel să se păstreze memoria lor. Preotul militar ortodox din garnizoană să aibă nemijlocita lor supraveghere şi serviciul de pomelnic la aceste morminte de eroi, pentru a le da caracter militar de sine înţeles sub îndrumările episcopului ortodox de Oradea"[9]. Tot aşa se propunea să se procedeze şi cu mormintele din cimitirul Olosig, rămânând ca şi troiţa de lemn ridicată acolo să fie tot la fel în grija preotului militar de garnizoană şi a episcopului locului. Mormintele să fie îngrădite şi îngrijite, pentru ca „în acest chip a celor adormiţi în serviciul patriei"[10] să li se dea onorul cuvenit, de a săvârşi actul de pietate faţă de eroii neamului. Lista înaintată de generalul C. Şerbescu cuprindea 65 de nume.

Cei ce şi-au făcut datoria supremă faţă de patrie au intrat în cartea de onoare a neamului. Cei care la apelul patriei nu au putut răspunde „prezent" fiind prizonieri merită măcar să li se cunoască durerea şi drama dezonoarei suferită. Pentru exemplificare redăm în continuare „jurnalul" întocmit de sergentul Nicolae Cilibiu[11] în zilele negre ale prizonieratului. Viaţa pe front, ne-a detaliat-o într-un „jurnal" personal, de o rară frumuseţe şi o sensibilitate aparte, care surprinde în mod plăcut, căci provine de la un om puţin şcolit şi deloc îndrumat să redacteze un jurnal. Menţionăm că informaţiile cuprinse în „jurnal" nu au caracter de noutate din punct de vedere militar. Asemenea mărturisiri găsim în multe cazuri ale prizonierilor. Din perspectiva documentară valoarea este deosebită, informaţiile fiind furnizate de unul care a fost în miezul evenimentelor, pe care are puterea sincerităţii să le redea, chiar dacă recunoaşte că a „minţit un pic". „În ziua de 8 septembrie au venit şi Lina (soţia) pe la mine că i-am trimis scrisoare că sunt bolnav dar nu am fost bolnav dar ştiam eu că mă trimite pe front" şi a vrut să o revadă înainte de plecare. Capătă valoare documentară informaţiile cuprinse în lista prizonierilor de război, precum şi mărturia despre cei căzuţi în luptă din rândul combatanţilor Diviziei 11 Infanterie.

„Jurnalul" fiind scris cu puţine ştersături, cursiv dar fără a urmări firul evenimentelor din fiecare zi, suntem de părere că putea fi, după forma de redactare, o dare de seamă sau un raport cerut de cineva, deşi sergentul nu se justifică cu nimic şi nu angajează decât răspunderea proprie. Această ipoteză este întărită de lista prizonierilor menţionaţi în paginile 2-3 dar este infirmată de finalul notărilor din paginile 52-54. Cum în timpul luptelor nu a avut răgazul să-şi redacteze impresiile zilnice suntem de părere că a făcut-o în perioada prizonieratului. De unde o fi avut imprimate tipizate, folosite de centrele de recrutare, nu ştim. Cum nu ne explicăm nicicum de ce nu a folosit liniatura imprimatului pentru o redactare mai îngrijită şi mai ordonată. Cursivitatea însemnărilor ne conduce spre concluzia că „jurnalul" a fost redactat într-o singură zi. Dar prin întindere ni se pare imposibil pentru un om puţin deprins cu scrisul. Deşi nu cunoaştem adevăratul motiv ce l-a determinat, pe acest om simplu, să redacteze pe zile şi ore, uneori, „jurnalul" vieţii sale în război, lectura atentă ne-a permis să formulăm următoarea motivaţie: dragostea profundă de ai săi, cărora să le lase, în eventuala sa dispariţie, întotdeauna un ultim gând, o ultimă legătură şi un ultim raport către patrie.

Drama războiului, confruntarea cu moartea, l-au determinat, probabil, pe sergentul Nicolae Cilibiu, să fie minuţios, să descrie amănunte ce au puţină legătură cu marile calităţi : eroism, vitejie, bărbăţie etc. Nimic din nefiresc nu a lăsat în „jurnal". Cu nici o faptă nu s-a lăudat. Prin scriere ne apare într-o simplitate şi o sinceritate dezarmantă. Evenimentele descrise au o mare încărcătură emoţională. Suferinţa rănilor şi umilinţa din lagăr le depăşeşte prin rugăciune. Lipsa banilor şi spiritul său de economie l-au determinat, probabil, să noteze, fără a omite vreodată, când şi cât a luat ca „soldă" în prizonierat. Sergentul Nicolae Cilibiu, asemeni altor români, ne relevă dimensiunea adevărată a valorii morale, a credinţei sfinte precum şi deznădejdea şi speranţa de viaţă în care a fost crescut şi educat, acolo în satul său natal.

Deşi în mare nevoie şi suferinţă, în sfintele sărbători, are puterea morală să ridice un cuvânt de mulţumire către Dumnezeu : „Azi 25 martie 1917 blagoveştenile (Buna Vestire) şi am mâncat urzici, în loc de peşte şi la 26 Floriile tot asemenea mâncare am mâncat în acele sfinte zile, dar i-am mulţumit lui Dumnezeu căci am fost sănătos". Bunătatea sufletească, generozitatea românească, le întâlnim în „jurnal" şi atunci când românii "au adunat de la toţi câte 1 lei, 50 sau 25 de bani care cum a putut să dea şi am adunat 50 de lei şi i-am dat la 2 prizonieri francezi, adică 25 de lei de Om". Pe 29 iunie 1918, la la praznicul de Sfântul Petre, sergentul N. Cilibiu a împlinit 40 de ani „acasă, liber, deşi nu credeam să mai împlinesc această etate...prin câte greutăţi am trecut". Faptele descrise nu pot fi contestate căci în final citează drept „martori" pe câţiva din cei cu care a împărţit „zilele amărâte de prizonier...Ion I.P. Burlau (soldat), din comuna Viişoara, Zamfir Petruşcă (plutonier), din comuna Buteasa, Petre Constantinescu (caporal), Ion C. Ion (plutonier), Gheorghe Constantinescu (locotenent) din Regimentul 3 Olt". Cu această citare de „martori", din final, sergentul N. Cilibiu raportează patriei că şi-a făcut datoria, deşi s-a numărat printre cei 4.211 prizonieri câţi au fost în lagărul de la Piteşti, sau cei 1.466 de la Moreni, din care citează câţiva într-o listă la început.

În ultimele pagini (52 - 55) ale „jurnalului" sunt însemnate în limbile bulgară şi rusă, zilele săptămânii şi numerele de la unu la zece. La ce i-o fi servit oare?, probabil pentru a se înţelege cu prizonierii ruşi din acelaşi lagăr de la Moreni. Atunci când ni s-a încredinţat spre studiu manuscrisul „jurnalului" am fost onoraţi şi investiţi cu răspunderea descifrării adevărului. Suntem încredinţaţi că şi cititorii vor constata, ca şi noi, cu bucurie, că şi pe front românii au fost oameni de omenie. Iar un român ce a luptat şi a suferitMonument Oradea drama prizonieratului pentru neamul său a fost şi sergentul, ce s-a stins din viaţă în septembrie 1939, Nicolae Cilibiu. Ne mărginim a constata bunul simţ al românului, toleranţa sa, chiar şi-n prizonierat, căci de fiecare dată când scrie despre duşmanul ce-l ţinea în captivitate notează : „azi ne-a vizitat un prinţ german..., am fost liber căci e Crăciunul pe nemţeşte..." deşi notează cu tristeţe că şi „al doilea Crăciun îl petrecea tot în mizeria de prizonier".

Educat pentru a munci, deşi bănuim nu în cele mai curate condiţii şi într-un climat de insecuritate, atunci când notează rezultatul muncii de 3 lei pe zece zile, adică 30 de bani pe zi, parcă simţim un sentiment de mulţumire şi împlinire pentru un lucru bine făcut, chiar dacă a fost în folosul duşmanului. Şi în condiţii de prizonierat se remarcă gesturi omeneşti. Bunul simţ al ţăranului român îl obligă să noteze un asemenea gest omenesc. Când s-a dărâmat o sondă, la Moreni sergentul Cilibiu fiind santinelă a intrat în cancelarie chemat de un neamţ ce „mi-a dat o ţigară de am fumat până a stat ploaia". Remarcăm în întregul „jurnal" o mare sensibilitate şi astfel se confirmă, încă o dată, dictonul că, tot românul se naşte poet. În acea „pădure am avut o bucurie când am auzit cucul cântând". Şi de acolo, apoi, gândurile l-au purtat pe plaiurile natale, l-au plasat lângă cei dragi după care tânjea. Din dorul şi de dragul copiilor îşi alimenta cu încredere şi speranţă viitorul. Pentru ei se ruga la cel atotputernic să-l ajute. Suflet curat, om bun, părinte iubitor, soţ devotat, bun român, serios, cumpătat, echilibrat, creştin credincios, aşa considerăm să fi fost sergentul N.Cilibiu. Un om simplu, din popor, ce nu s-a grozăvit cu ce a făcut, aşa cum nici alţii nu au făcut-o. Din aceste motive considerăm că judecata noastră, după atâţia ani, este una dreaptă, când apreciem că: sergentul N.Cilibiu şi-a făcut datoria faţă de Patrie[12]. Din cuprinsul acestui jurnal reţinem următoarele capitole: Viaţa petrecută în război; Zilele amărâte de prizonier; Credinţă şi speranţă;

Mulţi din cei plecaţi nu s-au mai întors însă niciodată. Unora li s-a pus cruce la căpătâi, alţii au fost daţi dispăruţi. În Bihor, Asociaţia „Cultul Eroilor", cu susţinere din partea organelor administraţiei locale, şi cu împreună lucrare cu Asociaţia Veteranilor de Război, s-au preocupat de ridicarea de monumente care să cinstească și să eternizeze faptele de arme și dragostea de Țară ale acestor Eroi. În arhivele militare, am descoperit statistica şi lista nominală a bihorenilor ce au plecat pe front în primul război mondial şi nu s-au mai întors. Pe comune situaţia lor se prezintă astfel: Sălard - 43, Niuved - 8, Spinuş - 16, Gurbeşti şi Selişte - 8, Nădar - 8, Vaida - 11, Şuşturogi - 6, Şişterea - 36, Cetariu - 25, Iacohodin - 25, Sărmaş - 6, Parhida - 24, Ciuleşti - 5, Tilechihaz - 13, Sântimreu - 19, Tămăşeu - 25, Brusturi - 26, Păuleşti - 9, Picleu - 34, Burzuc - 16, Chioag - 8, Ciuhoiu - 4, Sarcău - 3, Almaş - 5, Sârbi - 9, Fegernic - 11, Cherechiu – 37, Târguşor – 50, Olosig – 34, Cubulcut - 26, Sânmiclăuş - 9, Cadea - 27, Diosig - 98, Coli - 5, Cadea Mică - 10, Cadea Mare - 7, Ciocaia - 51, Săcuieni - 42, Şimian - 30, Galoşpetreu - 21, Otomani - 8, Văşand - 25, Sălacea - 80, Tărcaia - 29, Adoni - 7, Pişcolt - 34, Cheuiz - 16, Şilindru - 18, Cheşeriu - 18, Valea lui Mihai - 63, Roit - 16, Sânicolaul Român - 42, Ateaş - 10, Marţihaz - 6, Inand - 12, Cefa - 29, Bicaci - 13, Gepiu - 14, Crestur - 15, Sânlazăr - 13, Chiraleu - 18, Chişlaz - 18, Cuzap - 18, Varviz - 8, Borumblaca - 11, Vărzar - 20, Socek Fordulău - 5, Fonicica - 15, Abramul Inferior - 13, Balc - 22, Almaş - 50, Săldăbagiu - 15, Sărsig - 13, Pocluşe - 22, Tăuteu - 52, Petreu - 15, Hâncheşti - 5, Chiribiş - 8, Satul Barbă - 15, Margine - 11, Abramul de Sus - 20, Ciutelec - 8, Spurcani - 11, Bogeiu - 6, Marghita - 72, Albiş - 20, Ghetea - 9, Cheţ - 21, Derna - 3, Tria - 15, Săcălăsău - 6, Dernişoara - 13, Suplac - 36, Suig - 10, Mişca - 16, Buduslău - 22, Cohan - 10, Dijir - 8, Iteu - 13, Ghida - 7, Budoi - 25, Popeşti - 23, Voivozi - 14, Huta - 18, Cordău - 25, Apateu - 14, Ciheiu - 27, Seleuş - 44, Nojorid - 23, Chişirid - 9, Episcopia - 64, Săldăbagiu - 19, Sânmartin - 2, Uileac - 7, Rontău - 7, Betfia - 8, Haieu - 10, Tileagd - 42, Giriş - 34, Pustanilac - 33, Bălaie - 20, Săbolciu - 20, Puşloca - 18, Husasău - 34, Ineu - 39, Botean - 21, Biharia - 43, Tărian - 36, Sântion - 24, Cheresig - 19, Santăul Mare - 6, Toboliu - 10, Palota - 10, Sântandrei - 21, Cauaceu - 5, Chier - 10, Feldur - 20, Alparea - 24, Fughiu - 21, Oşorhei - 57, Hidişelu de Jos - 12, Şumugiu - 23, Mierlău - 16, Hidişelu de Sus - 6, Păuşa - 14, Leş - 15, Tilecuş - 18, Sărand - 33, Chijic - 34, Borşea - 25, Săcădat - 44, Paleu - 15, Borş - 16, Aleşd - 19, Vad - 48, Peşlaş - 64, Tinăud - 15, Butan - 9, Josani - 9, Gălăşani - 5, Dobricioneşti - 21, Bratca - 32, Ortiteag - 20, Cacuciul Mare - 14, Cacuciul Mic - 11, Bulz - 33, Damiş - 19, Bălnaca - 45, Beznea - 45, Valea Mare - 10, Valea Neagră - 14, Fechetău - 42, Bucea - 14, Borod - 25, Corniţel - 9, Borozel - 5, Cetea - 6, Topa de Criş - 6, Gheghie - 6, Groşi - 17, Auşeu - 7, Luncşoara - 26, Măgeşti - 4, Călăţea - 24, Aştileu - 12, Chistag - 12, Peşterea - 19, Subpiatră - 10, Hotar - 18, Ţeţche - 6, Fâşca - 21, Vârciorog - 11, Surduc - 15, Şerghiş - 17, Ţigăneşti - 10, Telechiu - 9, Urvind - 13, Cuieşd - 19, Lugaşul de Jos - 16, Ceica - 10, Miclolazuri - 14, Cârpeşti Mari - 6, Topa de Jos - 8, Hidişelu Nou - 11, Crănceşti – 16, Topa de Sus - 20, Topeşti - 8, Duşeşti - 14, Ceica - 21, Ceişoara - 15, Corbeşti - 27, Cărpeşti Mici – 16, Dobreşti - 41, Luncasprie - 31, Copăcel - 9, Sântelec - 6, Tăşad - 17, Spinuş - 17, Pomezău - 17, Sitani - 15, Vălani Pomi - 20, Câmpani - 16, Vărăşeni - 9, Sâmboşag - 12, Rătăreşti - 5, Forosig - 11, Ogeşti - 3, Copăceni - 6, Valea Mare - 10, Dumbrăviţa Mică - 12, Hodiş - 15, Supoaia - 17, Dumbrăvani - 3, Măgura - 8, Valea Neagră de Sus - 14, Chişcău - 23, Valea Neagră de Jos - 7, Broaşte - 4, Brădet - 15, Rieni - 18, Ghighişeni - 29, Şteiu - 10, Seghişte - 19, Petrileni - 20, Sudrigiu - 16, Petroasa - 24, Gurani - 25, Cociuba de Sus - 5, Gepiş - 15, Fonău - 6, Husasău - 25, Oşand - 29, Suplac - 22, Ginta - 23, Căpâlna - 15, Căuaşd - 7, Gurbediu - 21, Tinca - 31, Râpa - 14, Tăut - 24, Batăr - 20, Ianoşda - 35, Archişi - 14, Borzăşti - 13, Cărand - 26, Groş - 32, Nermigi - 9, Sâc - 15, Şiad - 2, Coroiu - 1, Cişlaca - 6, Rogoz de Beliu - 1, Craiva - 11, Urvişu de Beliu - 5, Botfei - 7, Hoşmaşiu - 8, Agriş - 10, Stoineşti - 6, Pocluşa - 2, Secaciu - 5, Ciontahaza - 4, Hodişel - 10, Ţipar - 56, Vărşand - 50, Adea - 70, Ciuter - 21, Pilul Mare – 13, Erdeiş - 25, Siclău - 36, Nădab - 26, Socodor - 78, Zerindul Mare - 22, Jermata Neagră - 29, Otlaca - 71, Mizieş - 14, Negru - 5, Gebiş - 5, Drăgăneşti - 8, Ţigăneşti - 11, Belejeni - 4, Ferice - 41, Bunteşti - 10, Poeni de Jos - 22, Seleşti - 18, Poeni de Sus - 44, Săud - 10, Răbăgani - 6, Hidiş - 4, Coşdeni - 4, Albeşti - 4, Selişte de Pom - 1, Săucani - 12, Borz - 4, Prisaca - 4, Forău - 10, Vălani - 3, Uileac - 10, Beiuş - 11, Tărcaia - 12, Totoreni - 4, Miersig - 8, Tărcăiţa - 5, Sânmartin de Beiuş - 14, Pocola - 7, Feneriş - 25, Petrani - 7, Căbeşti - 24, Josani Curbeşti - 25, Meziad - 34, Cresuia - 13, Nimăieşti - 14, Burda - 8, Bicuşele - 6, Pociovelişte - 11, Curăţele - 13, Finiş - 4, Fiziş - 4, Ivăniş - 5, Şuncuiuş - 4, Remetea - 18, Drăgoteni - 35, Pietroasa - 16, Delani - 13, Dumbrăviţa de Codru - 17, Urviş - 8, Roşia - 34, Şoimi - 2, Sânmiculaş - 2, Urşad - 4, Comăneşti - 3, Ciumeghiu - 27, Ghiorac - 23, Boiu - 19, Homorog - 28, Tulca - 28, Tămaşda - 28, Cărand - 8, Cărănzel - 5, Salonta Mare - 116, Şimandul de Sus - 42.

Studiul de faţă include câteva documente inedite care se referă la o listă nominală a 100 prizonieri morţi (câte unul pentru fiecare din centenarul trecut), din lungul şir al soldaţilor români căzuţi prizonieri, ajunşi în lagărele germane în condiţiile mizere ale detenţiei şi ale nepăsării degradante, descoperiţi de Crucea Roşie română în 1918[13]. Tabloul este impresionant. Într-un document sunt menţionaţi 305 ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi capturaţi în valea Jiului şi morţi în lagărele de prizonieri, înmormântaţi în cimitire militare sau la marginea localităţilor: Kolmar, Sancy, Moyenvie, Juvelize, Lezey, Ley, Dieuza, ş.a., din Alsacia şi Lorena. Impresionante sunt actele întocmite de către delegatul român, pentru cei identificaţi într-un anume fel. Am luat spre exemplificare cazul soldatului Neagu Nicolae, din Regimentul 71 Infanterie. Lui, asemenea celorlalţi, i s-a întocmit un aşa zis Extract de stare civilă, nr. 250, din care aflăm că: la Marhauege, în 22 martie 1917, comanda de prizonieri români nr. 14, comunică că prizonierul de război român Neagu Nicolae, din Regimentul 71 Infanterie, cu gradul de soldat, născut în 1892, luna februarie, ziua 22, din comuna Crivina, judeţul Mehedinţi, ţara România, de ocupaţiune agricultor, etate 25 ani, religie ortodox, a decedat în Câmpul (lagărul) de prizonieri Marhauege, provincia Lorena, locul Cimitirul Militar Helleivold, Marhauege, la 22 februarie 1917, ora nu se ştie. Motivul morţii de care a suferit nu se ştie. Actul de stare civilă semnat: Lobestein. Delegatul român a conceput acest model de act pe care plutonierul major Zaharia Anghel îl v-a trimite în ţară, după aprobarea de către forurile superioare. Muncă deosebit de migăloasă şi de dificilă deoarece la Lazey, Basse-Jutz, Dieuze, Ley, Juvelize nu s-au găsit acte de deces, decât liste cu înhumaţii, provenite de la Ministerul de Război Francez, sau situaţii confuze, cu tabel nominal cuprinzând 227 decedaţi şi 265 înhumaţi, la Saarbourg. În Germania nu s-au întocmit acte de deces, iar în Franţa, sau în Belgia, în unele locuri erau sau nu acte de deces, ori liste de înhumare, astfel: 14 la Strasbourg, 37 la Neuibrisach, 271 la Colmar, în Alsacia. Într-un tabel sunt menţionate toate localităţile ce conţin morminte de soldaţi român, precum şi numărul lor în fiecare dintre acestea.

Astfel, în Franţa: la Hirson 279, Maubeuge 41, Hautmont-Nord 27, Maroilles-Nord 4, Chaufontaine 1, Launeis 4, Charleville 1, Dom-le-Mesnil 1, Conflans 89, Jarny 10, Bayonville 4, Toul 1, Luneville 2, Fraize 1, Gerarmerd 1, Effry 23, Belval 19, Briey 6, Sedan 236, Moussey 7, Lubine 8. Total 765 morţi. Lista continuă cu 8 la Mons, în Belgia, 305 în Germania, şi 617 în Lorena[14]. Această situaţie a fost tratată cu toată seriozitatea de către autorităţile române şi franceze. Astfel s-au luat măsuri de organizare şi de îngrijire a mormintelor şi cimitirelor. Însuşi preşedintele Comitetului pentru Alsacia trimitea, pe 5 martie 1920, adresa cu nr. 2732, ataşatului militar român din Franţa, prin care îl înştiinţa despre situaţia soldaţilor români morţi în lagărele de prizonieri din Alsacia. În memoria celor 2344 de prizonieri de război români, morţi în lagărele germane din Alsacia şi Lorena, în anii 1917 și 1918, autorităţile române şi franceze au ridicat cruci, morminte, plăci comemorative. La 9 aprilie 1924, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, însoţiţi de ministrul Afacerilor Externe I. G. Duca, s-au recules la mormintele celor 687 de ostaşi români, şi au inaugurat Cimitirul de la Val de Pâtre Soultzmatt. Delegaţia română a fost întâmpinată de către generalul Berthelot, guvernatorul militar al Strassbourgului, fost şef al Misiunii Militare franceze în România în perioada 1916-1918[15]. Celelalte documentele, cu peste 500 file, vor fi cuprinse într-un amplu studiu dedicat sacrificiului soldatului român la centenarul înfăptuirii Mari Uniri. La „Ziua Eroilor", aducem un pios şi elogios omagiu.

-----------------------------------------------------
[1] Arhivele Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, fond Documente, Act nr.13070/ 26 Martie 1920
[2] Ibidem
[3] Idem, Act nr. 233/5.04 1920
[4] Ibidem. Pentru temă vezi şi Neculae Moghior, Eroi uitaţi - propuneri pentru o eventuală temă de cercetare, în Cetatea Bihariei, 2005, nr. 2, p. 21-25.
[5] Ibidem
[6] Idem, Act nr.381/ 21 aprilie/4 mai 1920
[7] Idem, Act nr. 2041/22 iulie 1929; Act nr. 17699/9 septembrie 1929. Parcela avea în proiectul planului iniţial 14 rînduri x 5 şiruri (pe faţă), din care 7 nu aveau eroi inmormântaţi şi 12 rânduri a 5 şire de locuri rezervate eroilor care se vor adure de la Tisa. Planul era semnat de comandantul D. 2 V., generalul C. Şerbescu, de medicul lt.col. Şt. Georgescu, confesorul diviziei, arhimandritul Iustin şi de şeful biroului adjutantură, cpt. Stavrache.
[8] Idem, Act nr.1453/ 16 mai 1929
[9] Ibidem, f. 2
[10] Ibidem, f. 3
[11] Sergentul Nicolae Cilibiu, născut la 7 iulie 1878, în comuna Bălteni, plasa Jiu, districtul Gorj, a fost recrutat în ziua de 4 noiembrie 1899 şi a fost trecut la disponibilul de mobilizare în corpul sergenţilor, clasa 1900, în ziua de 10 octombrie 1902. Comuna Bălteni, făcea parte din "depozitul de recrutare Gorjiu", a Batalionului 5 Vânători din Corpul II Armată. În livretul său miltar au fost însemnate vizele anuale de "prezentare de apel", iar pe 2 iulie 1913 a fost "mobilizat la partea sedentară" unde şi-a îndeplinit serviciul până la 23 iulie 1913. Între 1-20 aprilie1915 a participat la o nouă concentrare. Odată cu mobilizarea din 14/27 august 1916 a slujit steagul Regimentului 1 Vânători, batalionul 1, compania 2, plutonul 2, secţia 2, începând cu 20 august 1916. Prima misiune a îndeplinit-o pe 25 august 1916, ca şef de post în garda poliţiei. Începând cu 1 septembrie a preluat la Işalniţa, 21 de ofiţeri şi ordonanţe, în total 28 de prizonieri unguri, pe care i-a escortat, la Vaslui la Regimentul 25 Rahova. După predarea pe 12 septembrie 1916 a prizonierilor s-a înapoiat, cu un tren de marfă, la craiova.
[12] Pentru lectura pe larg a jurnalului vezi Constantin Moşincat, Ion Dănilă, Neculae Moghior, Din întuneric un soare nou răsare Basarabia 1918, Oradea, Editura GP, 1999, p. 58-76
[13] Despre situaţia dramatică a prizonierilor români din războiul întregirii vezi Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Calvarul prizonierilor români din primul război mondial. Mărturii documentere, vol I, II, III, Ed. Universităţii din Piteşti, 2006.
[14] A.M.R., fond 5456, dos. 31, f.49
[15] Vladimir Roşulescu, Tragedia prizonierilor români din Alsacia şi Lorena, în http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2011/06/romania-primul-razboi-mondial-tragedia.html

footer