Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Ioan Galdea   
Miercuri, 19 Aprilie 2017 17:22

R?zboiul de Independen?? 1877-1878Unirea Principatelor Române a constituit nu numai prima etap? pe drumul înf?ptuirii statului unitar român, dar ?i prologul necesar al cuceririi independen?ei. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin noile structuri moderne cu care a fost dotat statul na?ional, prin m?surile de organizare ?i de dezvoltare a armatei, ca ?i prin ac?iunile de politic? extern? ce tindeau s? afirme pe plan interna?ional Principatele Unite Române ?i prin reformele înf?ptuite a reprezentat un preludiu al schimb?rii statutului unui stat al c?rui stadiu de evolu?ie ajunsese într-o evident? incompatibilitate cu men?inerea anacronicei suzeranit??i otomane. Preluat? cu datele conturate înc? în timpul domniei lui A.I.Cuza, problema independen?ei s-a impus tot mai mult pe planul realit??ii statale în deceniul urm?tor, a devenit punctul de referin?? al ac?iunii cercurilor politice, preocup?rilor opiniei publice. Schimbarea domnitorului în 1866 a ad?ugat ?i nuan?e specifice de moment acestui deziderat. Astfel, în vara anului 1866, la fel ca în 1859, România a trebuit s? ob?in? din partea Por?ii atât recunoa?terea noii domnii a lui Carol, cât ?i confirmarea caracterului unitar ireversibil al statului. Totodat?, guvernul de la Bucure?ti a trebuit s? fac? fa?? ostilit??ii evidente a Cur?ii de la Viena, aflat? în pragul încheierii pactului dualist Austro-Ungar. În cele din urm? prin firmanul din 11/23 octombrie 1866, domnitorului Carol i s-a recunoscut atât domnia cât ?i ereditatea ei.

Pruden?a pozi?iilor diplomatice ale României avea constant ca fundal între?inerea aspira?iilor spre o viitoare independen??. Încheierea conven?iei cu Austro-Ungaria în 1875 ?i acreditarea de agen?i diplomatici în diferite capitale europene au constituit contribu?ii la afirmarea individualit??ii României, fiind un preludiu al independen?ei. În anul 1876 a fost încheiat? o conven?ie comercial? ?i cu Rusia, dar era limpede c? nu pe aceast? cale urmau a fi des?vâr?ite idealurile de eliberare na?ional? ale românilor. Înc? din anul 1873 Consiliul de Mini?tri al României a dezb?tut problema proclam?rii independen?ei, dar în acel timp nici condi?iile intene, nici cele externe nu erau prielnice unui act de autodeterminare. La 26 iunie/8 iulie 1876, la Reichstadt, în Boemia, împ?ratul Franz Joseph ?i ?arul Alexandru al II-lea, împreun? cu sfetnicii lor, au realizat un acord secret prev?zând ca Bosnia ?i Her?egovina s? fie ocupate de c?tre Austro-Ungaria, iar estul României (Sudul Basarabiei) de c?tre Rusia. Întrevederea celor doi împ?ra?i alertase guvernul român, astfel primul ministru, Ion C. Br?tianu s-a decis s? fac? o vizit? la Sibiu pentru a se întâlni cu împ?ratul Franz Joseph. Mai importante au fost îns? convorbirile pe care Br?tianu le-a purtat o lun? mai târziu la Livadia, în Crimeea, cu ?arul Alexandru al II-lea ?i cu cancelarul A.M. Gorceakov.

Guvernul Br?tianu, având în vedere c? exista perspectiva iminent? de a se declan?a r?zboiul ruso-turc ?i mai ales, ca el s? se desf??oare pe teritoriul românesc, sau cea a unei ocupa?ii str?ine asupra ??rii noastre, a?a cum se întâmplase de atâtea ori în trecut, dorea s? reglementeze din timp problema intr?rii ?i trecerii armatei ruse prin România. Invocând motivul c? România nu este un stat independent, guvernul rus a primit defavorabil ideea încheierii unei conven?ii în acest sens. Dar, pân? la urm?, la insisten?a delega?iei române, ?arul ?i guvernatorul rus au hot?rât totu?i s? accepte încheierea conven?iei scrise pe baza propunerilor f?cute de ?eful guvernului român, inclusiv stipularea clauzelor potrivit c?rora Rusia trebuia s? garanteze institu?iile ?i integritatea teritoriului românesc. Pentru întocmirea textului conven?iei a fost trimis la Bucure?ti contele Nelidov, îns? semnarea documentului a fost apoi tergiversat? de guvernul Rusiei pân? când el a avut certitudinea c? va declan?a r?zboiul împotriva Imperiului Otoman, lucru ce a convenit ?i României.

Vizita lui Br?tianu la Livadia a coincis cu o mobilizare a armatei române, ?inut? pe picior de r?zboi timp de mai multe luni în 1876. Spre sfâr?itul anului 1876 la Constantinopol se f?ceau preg?tiri pentru deschiderea unei conferin?e a puterilor, c?reia ar fi trebuit s?-i revin? sarcina de a determina Imperiul Otoman s? solu?ioneze favorabil dolean?ele popoarelor aflate sub domina?ia sa. Conferin?a de la Constantinopol, ?inut? între 11/23 decembrie 1876 ?i 30 ianuarie / 11 februarie 1877, nu a reu?it s? g?seasc? dezleg?ri pentru nici una din complexele probleme, înscrise pe agenda ei, deoarece contradic?iile care confruntau puterile participante s-au dovedit ireconciliabile. Cursul situa?iei interna?ionale indica limpede c? o confruntare militar? între Imperiul Rus ?i Imperiul Otoman devenise iminent?. Cu prilejul unei noi întâlniri avute la Budapesta între conduc?torii Rusiei ?i Austro-Ungariei, acordul de principiu de la Reichstadt s-a materializat într-un document scris, ceea ce a dat ?arului certitudinea c? putea ac?iona nestingherit împotriva Imperiului Otoman.

Pentru România sosise timpul ca o?tirea, sus?inut? moral ?i material de întreaga na?iune, s? reînvie pe câmpul de lupt? gloria str?mo?easc?, s? se dovedeasc? demn? continuatoare a tradi?iilor milenare care au marcat unitatea de destin a poporului român ?i armatei lui. În anul 1877 în componen?a for?elor armate intrau: armata permanent? ?i trupele teritoriale, corpul doroban?ilor, corpul gr?nicerilor, cavaleria, artileria, trupele de geniu, corpul flotilei ?i serviciile armatei. În ansamblul sistemului militar românesc un loc distinct l-au ocupat mili?iile, fiind mobilizate peste 30 de batalioane, însumând 33.000 de lupt?tori. În categoria gloatelor erau cuprin?i ?i to?i b?rba?ii între 20 ?i 50 de ani care nu f?ceau parte din nicio alt? structur? militar?.

Declan?area unui nou r?zboi între imperiile rus ?i otoman, devenise iminent? ?i a impus guvernului de la Bucure?ti s? ac?ioneze rapid pentru a evita transformarea ??rii noastre în teatrul unei conflagra?ii pustiitoare sau într-o moned? de schimb la masa tratativelor postbelice. Preg?tirile de r?zboi ale Rusiei ?i Por?ii intraser? în faza final?, iar cea mai mare parte a for?elor lor armate se concentra la frontierele ??rii noastre. Dup? o sc?dere relativ? în urma înfrângerii suferite în r?zboiul Crimeei (1853-1856), Rusia î?i ref?cuse treptat puterea militar? de care avea nevoie pentru a participa cu ?anse de reu?it? la cursa angajat? al?turi de celelalte mari puteri pentru împ?r?irea ?i reîmp?r?irea zonelor de domina?ie ?i influen??. La începutul lunii decembrie 1876 au început s? se efectueze transporturile de concentrare a trupelor ruse c?tre zonele fixate. Comandamentul rus a mobilizat numai 4 corpuri de armat?, precum ?i un num?r relativ restrâns de mari unit??i ?i unit??i idependente, iar dou? corpuri de armat? au fost mobilizate pentru acoperirea coastelor M?rii Negre.

La 31 martie/12 aprilie 1877 Consiliul de Mini?tri a hot?rât s? se efectueze mobilizarea întregii armate române, iar la 2/14 aprilie, în locul colonelului George Sl?niceanu, a fost numit ca ministru de R?zboi generalul de brigad? Alexandru Cernat. Consiliul de Coroan?, convocat la Bucure?ti, la care au participat domnitorul Carol, primul ministru Br?tianu ?i aproape to?i mini?tri guvernului, Mihail Kog?lniceanu, C.A. Rosetti ?i al?ii, s-au pronun?at în favoarea semn?rii neîntârziate a conven?iei cu Rusia ?i a particip?rii armatei române la r?zboi al?turi de armata rus?. Titular al Ministerului de Externe a fost numit Mihail Kog?lniceanu, care, prin bogata lui experien?? politic?, prestigiu ?i vastele rela?ii avute atât în ?ar? cât ?i peste hotare, putea s? aduc? o contribu?ie marcant? la afirmarea orient?rii independente a României.
La 4/16 aprilie 1877 Mihail Kog?lniceanu a parafat împreun? cu baronul Dmitri Stuart, consilier de stat, agent diplomatic ?i consul general al Rusiei, textul conven?iei privind trecerea trupelor ruse prin România, în ultima versiune, asupra c?reia guvernele celor dou? state c?zuser? deja de acord. Semnarea conven?iei româno-ruse a marcat un moment important în evolu?ia rela?iilor dintre cele dou? state.
La 6/18 aprilie 1877 s-a dat publicit??ii decretul de mobilizare a armatei române. Conform prevederilor decretului, erau mobilizate armata permanent? ?i cea teritorial?, cu rezervele lor. Efectivul total mobilizat a fost de aproximativ 100.000 militari, din care trupele pentru prima linie au însumat 58.700 militari, 12.300 de cai ?i 190 de tunuri.

Concomitent cu mobilizarea, armata român? a început opera?ia de acoperire strategic? a liniei Dun?rii, pentru a interzice ca fluviul s? fie for?at de c?tre trupele otomane ?i apoi s? transforme teritoriul ??rii noastre în teatru de opera?ii.
La 25 aprilie/7 mai 1877 armata român? a finalizat ocuparea dispozitivului strategic prev?zut. În seara de 11/23 aprilie 1877, la Bucure?ti a sosit ?tirea c? trupele ruse devansând declara?ia oficial? de r?zboi ?i, ceea ce era mai grav, f?r? a mai a?tepta votul parlamentului român sau a ob?ine în vreun fel acordul prealabil al guvernului ??rii, p?trunseser? pe teritoriul românesc. Guvernul Br?tianu a reac?ionat energic, adresând un protest vehement ?arului ?i înaltului comandament rus. Ministrul de R?zboi, generalul Al. Cernat, a ordonat la 23 aprilie/5 mai 1877 trupelor aflate în dispozitivul de acoperire a Dun?rii s? riposteze cu armele la orice ac?iune agresiv? s?vâr?it? de otomani.
La 26 aprilie/8 mai 1877 a avut loc primul duel violent de artilerie între Calafat ?i Vidin. Incidentele de-a lungul Dun?rii s-au generalizat, armata român? a ajuns angajat? „într-un r?zboi de fapt" împotriva trupelor otomane, guvernul fiind obligat s? decreteze înc? din 22 aprilie/4 mai starea de r?zboi în toate jude?ele limitrofe Imperiului Otoman. Desf??urarea r?zboiului impunea cu tot mai mult? acuitate încheierea unei alian?e între România ?i Rusia care s? statueze, prin obliga?ii reciproce bine determinate, cadrul ?i condi?iile cooper?rii armatelor lor.

Faptul c? înaltul comandament rus se instalase la Ploie?ti crease, în special dup? ce în aceast? localitate sosise marele duce Nicolae, la 20 aprilie/2 mai 1877, condi?ii favorabile pentru ca aceast? chestiune s? fie dezb?tut? mai aprofundat de c?tre cei mai înal?i reprezentan?i ai conducerii statale ?i armatelor celor dou? ??ri. Primul contact avut de Carol cu marele duce Nicolae la Ploie?ti a p?rut de bun augur. O a doua întrevedere important? pe aceast? tem? între domnitor ?i marele duce, seconda?i de ?efii de stat major respectivi ?i comandan?i superiori din ambele armate, a avut loc la 25 aprilie/7 mai. Guvernul Imperiului Rus, ?inut la curent cu tratativele purtate, a comunicat c? Rusia nu era interesat? într-o cooperare militar? cu România împotriva Imperiului Otoman dac? armata român? nu se subordona nemijlocit înaltului comandament rus. În nota remis? guvernului român prin contele Nelidov se ar?ta c? Rusia nu are nevoie de concursul armatei române ?i nu invit? România la o coopera?iune peste Dun?re. Rusia miza pe o victorie facil? în Balcani ?i era iritat? de con?inutul propunerilor române?ti care-i lezau concep?ia ?i interesele de mare putere, refuzând alian?a militar? oferit? de România. Ca urmare, fiecare stat ?i-a dus în continuare r?zboiul lui potrivit propriilor interese ?i scopuri, Rusia urmându-?i obiectivele specifice în Balcani, iar România animat? de ?elurile dobândirii independen?ei sale.

Ceasul istoriei b?tuse îns? ?i pentru împlinirea marelui act visat atâtea secole de neamul românesc, ob?inerea independen?ei depline fa?? de Imperiul Otoman. Marele eveniment a avut loc în dup?-amiaza zilei de 9 mai 1877. Vestea c? în ziua aceea parlamentul avea s? proclame independen?a s-a r?spândit ca fulgerul în rândul popula?iei. La ora 13:30 într-o atmosfer? solemn? s-au deschis lucr?rile acelei ?edin?e istorice care încununa str?lucit secole de lupt? ?i jertfe pentru p?strarea fiin?ei na?ionale ?i statale române?ti, în incint? era prezent? întreaga conducere a României. De la tribun?, Mihail Kog?lniceanu a g?sit alese cuvinte pentru a evoca virtu?ile militare ale românilor, pentru a omagia armata român? care era chemat? s? pecetluiasc?, prin lupta ?i jertfele ei, actul Independen?ei României. Actul de la 9 mai 1877, rezultat din propria voin?? a poporului român, a pus puterile garante în fa?a unui fapt împlinit. Chiar din primele ?tiri primite de la Paris, Berlin, Viena, Londra, St. Petersburg guvernul român s-a putut convinge c? actul proclam?rii independen?ei nu g?sise ecou favorabil la nici una din marile puteri. Aceasta l-a determinat pe ministrul de Externe Kog?lniceanu s? cear? agen?ilor diplomatici acredita?i în statele respective, printr-o not? circular? din 22 mai/3 iunie 1877, de a face demersuri st?ruitoare pentru a ob?ine, dac? nu recunoa?terea imediat? a actului de la 9 mai, cel pu?in o atitudine mai binevoitoare ?i „promisiuni lini?titoare" pentru viitorul politic al României. Sub direc?ia premierului Ion C. Br?tianu ?i a ministrului de Externe M. Kog?lniceanu diploma?ia româneasc? a ac?ionat în lunile urm?toare cu preseveren?? ?i elasticitate pentru a crea condi?ii cât mai prielnice ??rii noastre în perspectiva deciziilor care aveau s? fie adoptate la Conferin?a de Pace.

La 22 aprilie/4 mai 1877 s-a ajuns la o în?elegere verbal? finalizat? între primul ministru român ?i comandantul de c?petenie al armatei ruse pentru departajarea eforturilor celor dou? o?tiri: armata român? s-a concentrat în Oltenia, revenindu-i ca misiune principal? în etapa respectiv?, asigurarea sectorului Dun?rii cuprins între Vîrciorova ?i gura Oltului, iar trupele ruse au primit sectorul fluvial în aval pân? la v?rsarea Dun?rii în mare. Cartierul General al armatei române a fost instalat la Poiana Mare.
Trecerea Dun?rii de c?tre trupele ruse a început la 14/26 iunie 1877 pe la Zimnicea-?i?tov, dup? care marele duce Nicolae ?i-a împ?r?it for?ele în trei armate.
În ziua de 4/15 iulie 1877 trupele ruse au reu?it s? cucereasc? cetatea Nicopole, dup? care s-au îndreptat spre Plevna. Trupele otomane sub comanda lui Osman Pa?a, care ap?rau Plevna au primit serioase înt?riri de la Vidin. Prima b?t?lie pentru cucerirea Plevnei din 8-9/20-21 iulie 1877 s-a încheiat dezastruos pentru trupele ruse. La insisten?ele marelui duce, generalul Krudner a transmis ordinul c?tre generalul Manu, comandantul Diviziei 4 Române, de a prelua garnizoana Nicopole ?i paza prizonierilor, dar a primit din partea generalului român un refuz categoric.

În contextul preg?tirilor intense f?cute pentru declan?area celei de-a doua b?t?lii de la Plevna, marele duce Nicolae ?i ?arul Alexandru al II-ea au f?cut din nou apel la domnitorul Carol pentru a consim?i ca Divizia 4 Român? s? preia garnizoana Nicopole. Având în vedere dificult??ile trupelor ruse din Balcani ?i, mai ales perspectiva unei r?sturn?ri de situa?ie care ar fi putut s? se repercuteze grav asupra României, partea româneasc? s-a decis s? r?spund? pozitiv noului apel al ?arului, f?r? a mai a?tepta reglement?rile pe care le impunea cooperarea militar? a celor dou? armate. Dar generalii ru?i nu au primit cu pl?cere sosirea trupelor române, declarând c? „trupele române nu vor constitui decât o povar? în plus, nefiind de niciun folos". Trecerea Diviziei 4 Române la sud de Dun?re a început la 17/29 iunie 1877, luând în primire garnizoana Nicopole ?i împrejurimile. A doua b?t?lie pentru cucerirea Plevnei din 18/30 iulie 1877 a dep??it cu mult pe prima în amploare ?i dramatism. Valurile atacatoare ale ru?ilor s-au izbit de zidul de foc al redutelor otomane. La sfâr?itul luptelor, generalul Krudner de-abia a mai putut s?-?i adune r?m??i?ele trupelor sale. Cea mai puternic? redut? s-a dovedit a fi Grivi?a. Trupele ruse se aflau în pericol, în caz de ofensiv? a otomanilor riscau s? fie aruncate în Dun?re.

În urma celei de a doua b?t?lii de la Plevna situa?ia pe teatrul de r?zboi din Balcani s-a complicat. Acei oameni politici ?i comandan?i ru?i care anterior se ar?taser? ostili ideii unei alian?e cu România au fost determina?i de împrejur?ri s? priveasc? cu mai mult? luciditate situa?ia ?i s? î?i dep??easc? resentimentele ?i prejudec??ile. „Vino în ajutor, treci Dun?rea pe unde vrei, în ce condi?ii vrei, turcii ne pr?p?desc, cauza cre?tin?t??ii e pierdut?!", a?a suna vocea marelui duce Nicolae, comandantul armatelor ruse?ti, încol?ite de Osman Pa?a la Plevna, amenin?ate s? fie aruncate în Dun?re, el implora de la domnitorul Carol al României, mâna de ajutor salvatoare.

Cartierul General Român a dispus reorganizarea armatei române în vederea opera?iunilor de la sud de Dun?re. Reprezentan?ii României au cerut ca trupele române destinate opera?iilor din Balcani s? lupte sub comandament propriu ?i într-o zon? distinct?, potrivit unor planuri care s? fie concertate cu cele ruse. Alegerea ca punct de trecere peste Dun?re a Zonei Sili?tioara (pe malul românesc) - M?gura (pe cel de?inut de otomani) s-a f?cut în urma unor ample recunoa?teri.
La 12/24 august 1877 s-a început for?area Dun?rii, trupele române ocupând dispozitiv de lupt? în zona Rahova, Vidin, Isker, în frunte cu domnitorul Carol.
În zilele de 16, 17/28, 29 august ?arul Alexandru al II-lea ?i marele duce Nicolae au f?cut o primire deosebit de cordial? ?efului statului român, Carol, informându-l detaliat asupra desf??ur?rii opera?iilor militare în Balcani.
În ziua de 19/31 august 1877 a fost convocat la Corabia, un Consiliu de R?zboi care, pe baza analizei situa?iei militare din Balcani ?i a acordului de a coopera cu trupele ruse, a hot?rât ca ?i celelalte trupe ale Armatei de opera?ii s? treac? imediat peste Dun?re ?i s? se concentreze la Plevna.

În diminea?a zilei de 26 august/7 septembrie 1877 trupele române ?i ruse de la Plevna au început preg?tirea de artilerie a celei de a treia b?t?lii cu 146 de guri de foc, care a ?inut patru zile. Atacul general asupra Plevnei a început pe 30 august/11 septembrie 1877, iar a doua zi armata român? a repurtat unicul succes statornic al zilei cucerind reduta Gravi?a. Aici ?i-au pierdut via?a maiorul George ?on?u, c?pitanul Nicolae Valter M?r?cineanu, c?pitanul Alexandru Panu, locotenentul Chivu St?nescu, locotenentul Mihail ?urc?, sublocotenentul Nicolae Nancovici, ?i al?ii. Pentru succesul ?i bravura dovedit? în aceast? b?t?lie armata român? a fost felicitat? de ?arul Rusiei, decorând pe domnitorul Carol al României, pe generalul Alexandru Cernat ?i pe maiorul Candiano Popescu cu ordinul „Sf. Gheorghe". Aprecieri elogioase la adresa armatei române au f?cut numero?i ata?a?i militari ?i coresponden?i de pres? str?ini, francezi, austrieci, danezi, englezi, finlandezi, italieni, spanioli, americani.

La 1/13 septembrie 1877 împ?ratul Alexandru al II-lea a convocat la Plevna, pe câmpul de b?t?lie, un Consiliu de R?zboi. Domnitorul Carol s-a pronun?at ca trupele s? r?mân? în fa?a Plevnei ?i s? se înceap? încercuirea Plevnei. Trupele române, în perioada 6/18 septembrie la 7/19 octombrie au dus lupte grele pentru a se apropia ?i cuceri reduta Grivi?a nr. 2. Trupele ruse împreun? cu cele române au reu?it opera?iunea de încercuire a Plevnei, care a durat pân? la 28 noiembrie/10 decembrie 1877, în aceast? situa?ie capitularea grup?rii otomane de la Plevna devenise o chestiune de zile.

B?t?lia dat? pentru Rahova a avut ca un episod notabil o înfruntare terestro-naval? în care partea român? a ?inut s? scoat? din ac?iune monitorul otoman „Podgori?a". Dup? trei zile de lupte, trupele române intr? în Rahova pe 9/21 noiembrie 1877. Popula?ia bulgar? a f?cut o c?lduroas? primire bravilor osta?i români. Generalul Lupu împreun? cu arhimandritul Constantin ?i cu notabilit??ile ora?ului a solu?ionat problema administr?rii Rahovei, producând o mare satisfac?ie în rândurile locuitorilor bulgari. Marele duce Nicolae, într-o scrisoare adresat? domnitorului Carol al României la 18/30 noiembrie 1877, f?cea urm?toarele aprecieri: „Binevoi?i a-mi permite s? repet cu aceast? ocazie c? am fost totdeauna fericit s? recunosc bravura ?i calit??ile solide militare ale armatei române. Izbânda de la Rahova e întru totul a armatelor române".

Situa?ia for?elor otomane încercuite la Plevna devenise critic?, de aceea au început preg?tirile în scopul spargerii blocadei. În strâns? cooperare trupele ruso-române au ac?ionat pentru a împiedica gruparea otoman? s? ias? din încercuire, preg?tind a patra b?t?lie pentru cucerirea Plevnei ?i capitularea grup?rii otomane. Tentativa lui Osman Pa?a de a sparge încercuirea ?i de a-?i retrage gruparea spre Sofia e?uase. Într-un mic canton de lâng? ?oseaua spre Sofia, unde fusese transportat ?i ad?postit de c?tre înso?itorii s?i, Osman Pa?a s-a decis, în sfâr?it, s? capituleze. Un ofi?er turc, cu fonion alb, s-a prezentat la colonelul Mihail Christodulo Cerchez ?i i-a comunicat, în limba francez?, c? mu?irul dorea s? trateze condi?iile capitul?rii. Sosit în s?r?c?cioasa colib?, colonelul Cerchez îi r?spunde c? n-are în privin?a aceasta instruc?iuni ?i c? va trimite a lua ordinele c?peteniei Armatei de vest. Peste o jum?tate de or? de la predarea lui Osman Pa?a, generalul A.P. Strukov s-a prezentat ?i a cerut ca predarea armatei otomane s? se fac? f?r? condi?ii. Aflat într-o situa?ie f?r? ie?ire, Osman Pa?a a acceptat ?i a dat apoi generalului Gane?ki, sosit între timp, sabia, la 28 noiembrie/10 decembrie 1877.

În ziua de 28 noiembrie/10 decembrie 1877, la ora 15 domnitorul Carol al României, înconjurat de Statul major român, a intrat în Plevna, unde a venit ?i marele duce Nicolae. Aici pe ?osea, ei au avut prima întâlnire cu mu?irul care, escortat de dou? escadroane, unul român ?i altul rus, era transportat spre comandamentul aliat. Capitularea armatei otomane de la Plevna a generat o atmosfer? de nest?vilit, entuzuiasm în rândul for?elor aliate ?i a prilejuit emo?ionante manifest?ri spontane ale camaraderiei de arme statornicite între osta?ii români ?i ru?i. Însemn?tatea hot?râtoare a victoriei repurtate de armatele român? ?i rus? la Plevna a fost relevat? unanim în istoriografia ?i memorialistica r?zboiului din 1877-1878. C?derea Plevnei a fost un mare eveniment al r?zboiului, deoarece împreun? cu acest ora? a c?zut cea din urm? stavil? pus? mersului triumf?tor al armatelor ruse?ti în Turcia ?i spre Constantinopol. Pentru români victoria de la Plevna s-a încrustat în con?tiin?a na?ional? al?turi de faptele de arme cele mai glorioase ale trecutului, comparabil? cu marile biruin?e de la Posada, Rovine, Vaslui, C?lug?reni, ?elimb?r.

În ziua de 30 noiembrie/12 decembrie 1877 la Poradim a avut loc un Consiliu de R?zboi, la care au participat ?arul Alexandru al II-lea, marele duce Nicolae, domnitorul Carol, comandan?i de armate, care au decis ca opera?iunile militare s? fie continuate cu toate for?ele. Acesta a fost ultimul Consiliu de R?zboi comun al reprezentan?ilor celor dou? state. ?arul Alexandru al II-lea, la 3/15 decembrie ?i domnitorul Carol la 10/22 decembrie, au p?r?sit zona Plevnei pentru a reveni în ??rile lor. Armata român?, la 9/21 ianuarie 1879 a încheiat opera?iunea de încercuire a Vidinului, iar la 11/23 februarie 1878 garnizoana otoman? din Vidin a capitulat, iar a doua zi trupele române intr? victorioase în cetatea Vidinului, dup? care ocup? ?i cetatea Belogradcik. Dup? succesele ob?inute de trupele româno-ruse ?i situa?ia critic? în care se g?seau otomanii, a început o nou? faz? a r?zboiului eliberator dus de Serbia ?i Muntenegru.

Tratativele ruso-turce?ti au început la 5/17 ianuarie 1878, în localitatea Kazanlik ?i s-au încheiat la 19/31 ianuarie în Adrianopol, care fusese între timp ocupat de armata rus?. România nu a fost invitat? la aceste discu?ii. În acest climat a sosit la Bucure?ti cererea oficial? a Rusiei de a încorpora din nou cele trei jude?e din sudul Basarabiei, care fuseser? reintegrate României ca urmare a prevederilor tratatului de la Paris din 1856. La 18 februarie/2 martie 1878 reprezentan?ii Rusiei ?i Turciei au parafat în localitatea San ?tefano de lâng? Constantinopol, textul tratatului de pace. Tratatul cuprindea 29 de articole, din care 6 se refereau nemijlocit la România, iar 8 aveau tangen?? cu interesele ei. O importan?? major? pentru poporul nostru prezena articolul 5, care stipula: „Sublima Poart? recunoa?te independen?a României; aceasta va valorifica drepturile sale la o desp?gubire ce va urma s? fie dezb?tut? între ambele p?r?i. Pân? la încheierea unui tratat direct între Turcia ?i România, supu?ii români se vor bucura în Turcia de toate drepturile asigurate supu?ilor celorlalte puteri europene."

Conform articolului 19, Poarta era obligat? la indemniza?ii de r?zboi fa?? de Rusia însumând 1.410.000.000 de ruble. Luând în considera?ie greut??ile financiare ale Imperiului Otoman ?i în acord cu dorin?a acestuia, Rusia „consim?ea" ca plata pentru o mare parte din sumele datorate de Poart? s? fie înlocuit? prin cesiuni teritoriale. În Europa erau vizate districtele (cazalele) Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, M?cin, Babadag, Hîr?ova, Kiustenge ?i Medgidia împreun? cu insulele din Delt? ?i Insula ?erpilor". „Nedorind s? î?i anexeze acest teritoriu ?i nici insulele din Delt?, Rusia ?i-a rezervat « facultatea » de a le schimba cu partea Basarabiei deta?at? la 1856". În acest climat s-a ajuns la convocarea Congresului de la Berlin, ale c?rui lucr?ri s-au desf??urat între 1/13 iunie ?i 1/13 iulie 1878. La congres au luat parte reprezentan?ii Germaniei, Austro-Ungariei, Rusiei, Fran?ei, Marii Britanii, Turciei ?i Italiei, cele 7 mari puteri. Cererea guvernului român ca ?ara noastr? s? fie reprezentat? la congres a fost respins?. Dup? st?ruitoare insisten?e s-a admis ca primul ministru Ion C. Br?tianu ?i ministrul de Externe M. Kog?lniceanu s?-?i expun?, în cadrul celei de a zecea ?edin?e din 19 iunie/1 iulie, punctul de vedere asupra problemelor care vizau nemijlocit interesele României.

Articolul 43 al tratatului a înscris recunoa?terea independen?ei depline a României, ceea ce marca încheierea cu succes a eforturilor poporului nostru închinate consacr?rii pe plan interna?ional a actului s?u de voin?? din 9 mai 1877. Revenirea str?vechiului p?mânt românesc al Dobrogei la patria mam? a fost statuat? în articolul 46, care a fixat frontiera dobrogean? între Dun?re ?i mare pe un traseu „care plecând de la r?s?rit de Silistra r?spunde în Marea Neagr?, la miaz?zi de Mangalia." Parlamentul român, în urma unor dezbateri care au relevat din nou rezervele unanime fa?? de prevederile ce contraveneau drepturilor istorice, a ratificat în octombrie 1878 tratatul de la Berlin.

footer