Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Mo?incat   
Miercuri, 19 Aprilie 2017 17:25

General Traian Mo?oiuÎntâlnirea noastr? cu generalul erou Traian Mo?oiu s-a produs atunci când am citit pe placa din holul prim?riei c? un general român a intrat triumfal în Oradea pe 20 Aprilie 1919, într-o atmosfer? de entuziasm ?i simpatie popular? mai degrab? specific? unor biruitori decât unor cuceritori. ?i mai ?ocant ne-a p?rut caracterizarea-pecete pe care savantul Nicolae Iorga i-a placat-o: un ardelean cumplit la înf??i?are ?i atitudine, pentru ca s? continue c? nu ?tie ce s-a întâmplat dar adev?rata unire a tuturor românilor atunci (20 Aprilie 1919 - n.n.) ?i acolo (la Oradea - n.n.) s-a f?cut. Am fost preocupat s? aflu ce cuprindea o asemenea sintez? formidabil?. A?a am descoperit, din notele biografice ?i din caracteriz?rile f?cute de ?efi ?i superiori, c? generalul Traian Mo?oiu a fost un personaj caracterial des?vâr?it care s-a pus în slujba na?iei sale. N-a pregetat s? treac? dincolo la fra?ii de peste Carpa?i ?i s? se înroleze în armata român? pe care a slujit-o cu înalt devotament. Orice caracterizare ?i cele mai înalte elogii i se potriveau doar ca ni?te simple constat?ri. El a fost cople?it doar de propriile sale fapte, de atitudinea sa fa?? de interesele ap?r?rii. Demersurile publicistice pe care le-am f?cut pân? în prezent au deplin? acopere. Subiectivismul ?i elogiul pe care am fi fost tenta?i a le face au fost frânte de dovezile venite de la cei pe care i-a eliberat de bol?evism: popula?ia Ungariei. Asemenea dovezi sunt cuprinse în cele 33 de documente, redactate de autorit??ile ungare în 1919, la adresa unit??ilor comandate de generalul Mo?oiu în teritoriile dintre frontiera unit? prin voin?a de la

1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia ?i Dun?re pân? în 19 noiembrie 1919.

În studiul de fa?? ne vom opri doar la câteva aspecte privind simpatia de care s-a bucurat generalul Traian Mo?oiu la intrarea lui în Bihor, din care r?zbat ?i elementele caracteriale ale eroului nostru. În acela?i spirit se înscriu toate celelalte studii pe care le-am publicat. În numele românilor - generalul Traian Mo?oiu ?i glorioasa sa armat? - fusese întâmpinat, la Sibiu, de ?eful siguran?ei publice, dr. ?tefan Ciceo Pop ?i de distinsul profesor al generalului, Andrei Bârsan cu salutul fr??esc:Bine a?i venit! Acest salut era r?spunsul ardelenilor la Proclama?ia generalului de la Reghin în care se preciza inten?ia ?i misiunea armatei ordonat? de regele întregitor Ferdinand I: „Cu noi aducem libertatea, iar dreptatea este scris? pe steagurile noastre". Atmosfera general? la intrarea armatei române era amestecat? între zbaterea ungurilor pentru întronarea regulilor bol?evice ?i disperarea românilor pentru a rezista terorii dezl?n?uite de armata haotic? a colonelului Kratochwil. G?rzile na?ionale române?ti s-au pus în subordinea Comandamentului Trupelor din Transilvania, formând Diviziile 16 ?i 17 ardelene. G?rzile ungure?ti, de dincolo de linia de demarca?ie (Baia Mare, Zal?u, Ciucea, Zam), au fost desfiin?ate iar cele de dincoace de aceast? linie au trecut de partea armatei bol?evice.

Între entuziasmul mare ?i foarte marea dezordine, generalul Traian Mo?oiu a trecut la organizarea militar? a dispozitivului trupelor sale c?rora le-a ordonat, pe 16 aprilie 1919, s? atace pe întregul front. Dator?m, în galeria aducerilor aminte, recuno?tin?a ?i cinstea pe care o purt?m martirilor ?i eroilor Bihorului din 1919. Între ace?tia amintim pe dr. Ioan Ciorda? ?i dr. Nicolae Bolca?, ?i pe cei 66 de solda?i c?zu?i în b?t?lia de pe Tisa, din efectivul Diviziei 2 Vân?tori, repatria?i sub semnul Vulturului.

Se cuvine s? amintim lucr?rile tip?rite de Roman Ciorogariu, Zile tr?ite, de Teodor Ne?, Oameni din Bihor (848-1918), ca s? men?ion?m dou? dintre valoroasele lucr?ri mai vechi ?i alte lucr?ri, de dat? recent?: semnate dr. Viorel Faur, Via?a politic? a românilor bihoreni 1848-1919 ?i Gh. Tudor-Bihoreanu, Constantin Mo?incat, Ioan Tulvan, Generalul Traian Mo?oiu - arhanghel al b?t?liei pentru Ardeal, Flaminia Faur, M?rturii despre evenimentele din Bihor (noiembrie 1918 - aprilie 1919), Stelian Vasilescu, Calvarul Bihorului, Alexandru Dragomirescu, Cantemir Mo?oiu, generalul Traian Mo?oiu - osta?ul ?i politicianul în slujba ??rii. În fiecare din aceste c?r?i sunt descrie episoade din zilele fierbin?i ale intervalului de la 1 Decembrie 1918 - ziua unirii tuturor românilor din „p?r?ile ungurene", cum se stipula în actul unirii -, ?i slobozirea Bihorului din 20 Aprilie 1919. Studiul nostru se refer? la partea final?, aceea a bucuriei ?i simpatiei manifestat? de bihoreni pe traseul de înaintare a armatei române spre Oradea.

Primele 4 luni din anul 1919 au fost zilele de cea mai grea încercare pentru biserica ortodox? din districtul Consistoriului bihorean. Atunci s-a dezl?n?uit toat? furia fo?tilor st?pâni de ieri asupra conduc?torilor „turmei" de care urmau s? fie dezmo?teni?i– scria Roman R, Ciorogariu în raportul s?u c?tre Adunarea Eparhial?. Firesc deoarece speran?ele de?teptate de Adunarea Na?ional? din Alba - Iulia au trebuit s? treac? prin calvar spre a ajunge ziua învierii, cum a fost pe drept cuvânt numit? ziua de 20 aprilie 1919. Altare p?r?site ?i preo?i fugari prin desi?ul codrilor simbolizau groaza momentului. Dar nu s-a umplut p?harul suferin?elor cu atâta. Asupra celui batjocorit trebuia adus? ?i sentin?a de moarte. Aceast? sentin?? a adus-o bol?evismul asupra bisericii, declarându-o desp?r?it? de stat, retr?gându-i-se tot sprijinul ?i l?sându-o la discre?ia credincio?ilor. ?i cu cât era mai mare încercarea, cu atât era mai dulce mângâierea v?zând c? românii nu ?i-au p?r?sit credin?a ci au împ?rt??it cu preo?imea paharul suferin?elor. Acele zile grele au înt?rit ?i mai mult leg?tura dintre popor, biseric? ?i armat?. Iar când timpul suferin?elor s-a împlinit, dup? s?pt?mâna patimilor, a urmat ?i pentru aceste p?r?i n?p?stuite marea zi a învierii. Ziua luminat? a învierii lui Hristos ne-a adus mântuirea prin bra?ele armatei române, adunându-ne pentru vecie într-o ?ar? mare româneasc? pe to?i fii din acela?i neam.

În Raportul general prezentat în adunarea general? a oficiului protopopesc ortodox român al Beiu?ului, referindu-se la starea general? din anul 1919, de pe teritoriul Protopopiatului Beiu?ului, se sublinia c? „Anul 1919 a fost un an de cele mai cumplite încerc?ri, dar totodat? ?i un an, care înregistreaz? cele mai în?l??toare pagini pentru via?a noastr? na?ional? ?i bisericeasc?. În lunile prime ale anului s-a înst?pânit ?i aici dictatura proletar? ?i comunismul cel mai s?lbatic. ?i contra cui era îndreptat mai cu înver?unare? Contra Bisericii ortodoxe, ?tiind c? persecutând biserica ne va sl?bi puterile ?i voin?a de munc?. Comunismul a declarat biserica de institu?ie privat?, preo?ilor li s-a retras ajutorul din partea statului, iar catehiza?ia ?i cre?terea religioas? moral? a fost scoas? din ?coal?...Predici nu mai puteau ?ine, fiind preo?ii pu?i sub paz? ?i din tot cuvântul « rostit » li se face acuz? « ca fiind » în contra statului comunist". Nu mult dup? aceasta au amu?it ?i clopotele ce ne-au mai r?mas la biserici, iar bie?ii cre?tini veneau la sfânta slujb? mai mult pe furi? ?i cu groaza în spate. Dar paharul am?r?ciunii nu s-a umplut cu atâta. V?zur?m preo?i destitui?i, purta?i în lan?uri ?i al?ii condamna?i la moarte. Averea la mul?i este confiscat?, iar la al?ii, care erau în drumul pe unde se retr?gea armata ro?ie, li s-a distrus totul... ?i a?a, în Postul Mare, bisericile au r?mas aproape goale, p?storii risipi?i, iar turma împr??tiat?. Durerea noastr? a avut sfâr?it numai la 18 aprilie 1919, când dinspre Va?c?u se auzeau tot mai înte?it bubuiturile de tunuri ale Armatei Române ?i nu peste mult, în ziua de 19 aprilie, am fost elibera?i pentru totdeauna de robia secular? ?i de urgia comunist?. Aceast? eliberare o putem mul?umi Regimentului „Horea", care este Regimentul Beiu?ului ?i Regimentului 9 vân?tori. Ambele ne-au dat libertatea, via?a ?i ne-au încorporat la România Mare. S? mul?umim lui Dumnezeu pentru mila avut? fa?? de noi ?i M[ajest??ii] Sale Regelui Ferdinand I, care ?i-a trimis glorioasele sale armate pentru realizarea visului nostru de veacuri"[1].Fresca General Mo?oiu

Strig?tul de durere al neamului românesc din Bihor, atrocit??ile pe care le suferea ?i în acest ceas al vremii, au ajuns ?i la cuno?tin?a Armatei Române, care a pornit marea ofensiv? din prim?vara – vara anului 1919 împotriva armatei lui Bella Kun. Iat? cât de m?iestru descria acest lucru arhimandritul Roman Ciorogariu: „Iar când timpul suferin?elor s-a plinit, dup? s?pt?mâna patimilor a urmat ?i pentru noi marea zi a învierii. Ziua luminat? a învierii lui Hristos ne-a adus mântuirea, prin bra?ele Armatei Române, aducându-ne pentru vecie într-o ?ar? mare Româneasc? pe to?i fiii aceluia?i neam". ?i curând, dup? intrarea Armatei Române în Oradea Mare la 20 aprilie/3 mai 1919, „glorioasa Cas? domnitoare a distins cu Înalta sa vizit? ?i ora?ul nostru Oradea Mare, dându-ne dovad? despre dragostea ce ne-o poart?"[2]. În ziua de 23 mai 1919, delega?ia clerului ?i credincio?ilor no?tri din Bihor, condus? de Prea Sfin?ia Sa episcopul Ioan al Aradului, a fost primit? la recep?ia dat? de Maiestatea Sa Regele Ferdinand I. Cu aceast? ocazie M[aiestatea] Sa, cunoscând bine trebuin?ele locale, a f?cut cunoscut c? Episcopia Oradiei „se va reînfiin?a mai curând decât crede?i"[3].

Pe direc?iile de înaintare: pe v?ile Cri?ului Negru, Cri?ului Repede, Barc?u ?i dinspre Arad spre Oradea armata român? a fost primit? cu un mare fast s?rb?toresc, cu flori de liliac, cu salutul zilei „Tr?iasc? România Mare!" Pe aceste direc?ii toat? lumea s-a preg?tit de s?rb?toarea Învierii, care spontan s-a transformat ?i într-o s?rb?toare na?ional?. Pentru popula?ia Bihorului venirea solda?ilor români a stârnit reac?ii de bucurie, ace?tia fiind „osp?ta?i ca bineveni?i" în satele Briheni, Lunca, ?tei, H?t?rel, Rieni, Sudrigiu ?.a. ??ranii din sudul Bihorului au trecut de la manifestarea sentimentelor de bucurie la ac?iuni de colaborare cu armata generalului Mo?oiu. Astfel, de pild?, s?tenii de Sebi?, - pe 18 Aprilie 1919, dup? cum relata primarul de atunci, Avram Lucu?a -, au sprijinit ac?iunile românilor care ap?rau localitatea împotriva atacurilor solda?ilor unguri, ei înarmându-se cu furci, sape, topoare, s-au strecurat printr-un loc pu?in adânc împreun? cu solda?ii români ?i au pus pe fug? inamicul, care „de?i aruncau în urm? cu grenade, cu toate acestea au fost prin?i"[4]. Primarul Gheorghe Popa a l?sat o m?rturisire important? pentru modul în care ungurii s-au purtat fa?? de popula?ia comunei ?ig?ne?ti. Deoarece a luat m?suri de ad?postire a popula?iei ?i a stabilit leg?tura cu armata român? a fost „b?tut aproape de moarte ?i transportat între baionete prin tot satul pentru ca s?-l vad? to?i locuitorii, spre a fi intimida?i"[5]. Dup? ce au adunat tot satul pe dou? rânduri - copii, femei, b?trâni - presiunea a continuat asupra popula?iei pentru a le da alimente furje ?i c?ru?e pentru transport. Pentru a sc?pa de teroare primarul a dat dispozi?ii de colectare de: ou?, g?ini, carne, ov?z, porumb, fiecare ce avea. Când totul a fost preg?tit au fost salva?i de solda?ii români. S?tenii din Lazuri de Beiu? s-au preg?tit s? evacueze localitate de frica terorii ungurilor. Când erau gata de-a lua drumul codrului din cap?tul comunei s-a auzit un strig?t: „Tr?iasc? România", ?i astfel au sc?pat de fric?.

Doroban?ii români au adus lini?te în Beiu? pe 19 Aprilie 1919. Înainte acestei date popula?ia era terorizat?. Intelectualii h?itui?i ?i-au c?utat sc?parea în locuri mai sigure prin satele ?i p?durile din preajm?. Eliberarea Beiu?ului a fost considerat un moment important deoarece reprezenta pentru zon? centru economic, cultural ?i istoric. Fie ?i din aceste motive mai mul?i c?rturari ai vremii au relatat eliberarea Beiu?ului din mai multe unghiuri. În Memoriile sale Moise Popovici reconstituie momentul intr?rii armatei române, pe 19 Aprilie 1919, în urm?torii termeni: „V?duva lui Augustin Antal, în fa?a mea plânge, plânge, de nu mai putea conteni. Nu plâng de am?rât?, îmi zice într-un târziu, ci de bucurie, c?ci românii no?tri sunt în Va?c?u (18 aprilie 1919)." Informa?ia primit?, pe aceast? cale, i-a fost foarte util? c?ci, ?i-a adus aminte de r?zbunarea promis? de comandantul g?rzii ungure?ti de „a-i m?cel?rii", fapt pentru care s-a refugiat la Petreasa, unde a doua zi elevul Victor Corbu i-a întâmpinat cu salutul: „Tr?iasc? România Mare?i cu vestea c? în Beiu? triumf? trupele române, care asigur? ordinea, siguran?a ?i lini?tea public?"[6]. Al?i intelectuali români precum Petre E. Pap, a fost g?zduit la Dore Cre?, din Dr?goteni, „pe um?rul c?ruia a plâns al aflarea ve?tii eliber?rii Beiu?ului".

Pe direc?ia de înaintare a ro?iorilor ?i doroban?ilor generalului Mo?oiu pe vale Cri?ului Repede manifest?rile de simpatie nu mai conteneau. Toat? lumea plângea ?i chiuia de bucurie. Femeile întâmpinau pe salvatori cu tot ce g?tiser? mai bun. Sosirea armatei române punea cap?t crimelor, jafurilor ?i terorii bol?evice de pe aceste meleaguri. Pe 19 Aprilie s?tenii din Vad fugiser? în p?dure pentru a se pune la ad?post ?i a nu fi prins? între cele dou? for?e, unguri în retragere dezordonat? ?i românii în ofensiv? victorioas?. Spre sear? Teodor Sala a revenit în sat ?i v?zând c? acolo era armata român? a dat vestea cea mare tuturor. A doua zi s?tenii „pe uli??, în dreptul fiec?rei case, au a?ezat co?uri ?i post?vi pline de cozonaci, ou?, friptur? de miel"[7]. Una dintre relat?ri descrie cu am?nunte intrarea vân?torilor ?i infanteri?tilor români în Tilegd. Pe 19 Aprilie 1919, în urm?torii termeni: „dup? ora ?ase a ap?rut un c?l?re? mândru, urmat la câ?iva pa?i de 22 c?l?re?i voinici ca brazii. Era o patrul? de cavalerie, sub comanda unui maior, doi ofi?eri subalterni ?i dou?zeci de oameni trup?, îmbr?ca?i în haine verzi, o culoare ce nu era v?zut? p?n-atunci pe meleagurile noastre. Într-adev?r, aceast? patrul? f?cuse o impresie bun? chiar ?i înaintea ungurilor"[8] din Uileacul de Cri? ?i Tileagd. Maiorul a f?g?duit mul?imii s? nu-i mai lase „pieirii" ?i s?-i ocroteasc?. În mijlocul satului „l?utarii i-au primit cu muzic?". A doua zi, dup? sosirea generalului Traian Mo?oiu ?i a generalului Holban o delega?ie de or?deni a fost primit? la Tileagd.

De simpatie ?i de o c?lduroas? primire s-au bucurat ?i subunit??ile care au înaintat pe valea Cri?ului Negru spre Salonta. Exist? multe declara?ii ?i memorii care certific? aceast? atitudine ?i stare de mul?umire ?i bucurie. Regimentul Horea a fost primit la Beliu cu „pâine ?i sare, iar femeile le-u dat solda?ilor hran? rece". O primire asem?n?toare au f?cut ?i comunele T?ma?da, Talpo?. De un interes aparte este relatarea primirii din 21 aprilie 1919, din Ucuri?, dup? însemnarea f?cut? de preotul paroh: „armata român? a intrat când tocmai f?ceam prohodul cons?teanului Vasile M?ruca a Gruiului. Însufle?irea noastr? a fost a?a de mare încât am l?sat mortul s? fie dus la groap? de familia sa. De acolo toat? asisten?a a întâmpinat o patrul? a armatei. Sosind nu a fost ochi de român care s? nu l?crimeze de bucurie la vederea lor, care cântau: Nainte, nainte, ne-a?teapt? ?i fra?ii, Pe al nostru steag ?i alte cântece frumoase, cântate de grupuri de solda?i români, care veneau a?a de frumos, de to?i cu to?i s?tenii ne-am ?inut mândri c? facem parte din poporul acestor fii vrednici ai ??rii noastre. Impresiile acelea nu se vor ?terge din sufletul nici unui cons?tean, care i-a v?zut ?i admirat"[9].

Asemenea descrieri le g?sim ?i referitoare la eliberarea comunei Tinca, pe deasupra c?reia a zburat „un aeroplan românesc, pilotat de maiorul Marinescu". Dup? ce a aterizat a fost omenit, la restaurantul Cri?ana, s-a adresat mul?imii, iar p?rintele Ha?a? a t?lm?cit pentru ungurii prezen?i spusele ofi?erului 'c? armata român? urma s? soseasc?". ?i în adev?r atunci când grosul o?tirii a intrat, mul?imea s-a sim?it în ?ara Româneasc?! La auzul ve?tii locuitorii din Gepi?, în frunte cu preotul Mar?ian Andru au pornit spre Tinca, unde au dat mâna cu armata român? ?i unde au jucat Hora Unirii. Comandantul G?rzii române din Nojorid, Ioan Cre?u surprinde momentul intr?rii primelor patrule în noaptea de 20/21 aprilie 1919, când a ajutat la patrularea direc?iei Nojorid - Gepiu ?i când a identificat un tren blindat, despre care a raportat Diviziei 6, prin telefonul notarului din Le?, cerând o baterie de artilerie care a deschis focul în gara Le?. A sosit apoi la Oradea unde în fa?a prim?riei a v?zut trupele române ?i pe generalul Mo?oiu. De bucurie a fugit acas? la Nojorid ?i a „b?tut toba ?i am vestit satului întreg bucuria ?i minunea v?zut?"[10].

Desigur ?irul exemplelor ar putea continua. Dintre toate îns? manifesta?ia de la Oradea a fost cea mai ampl? ?i însufle?itoare despre care însu?i Nicolae Iorga a spus c? a reprezentat o zi de glorie. În adev?r, 20 aprilie 1919, a fost ziua învierii Domnului ?i a ora?ului Oradea Mare, ora?ul martir care tr?ise s?pt?mâna patimilor, a însemnat un moment istoric în via?a locuitorilor s?i, pentru c?: „Nici o parte a românismului nu a fost expus? atât de mult pieirei ca ?ara Bihorului, - ar?ta vicarul ortodox de Oradea Roman Ciorogariu, nimeni altul decât cel care, cu câteva ore înaintea intr?rii glorioase a trupelor comandate de generalul Traian Mo?oiu în Oradea, fusese arestat împreun? cu al?i români ?i dus între baionete la prim?ria ora?ului, spre a fi executa?i. Când armata român? a intrat triumf?toare în capitala jude?ului a fost o atmosfer? de entuziasm general, zi în care din toate cartierele se adunase românii ?i ungurii spre a da ?i primi „r?splata pentru eroismul cu care ?i-au p?strat limba ?i legea str?bun? pe aceste margini". Jafurile ?i omorurile luaser? o asemenea amploare, încât Oradea tr?ia clipe de groaz?. Consiliul or??enesc hot?r??te trimiterea unei delega?ii la Tileagd, unde a ajuns armata român?, ca s? intervin? la comandamentul general pentru a gr?bi intrarea în ora?. Delega?ia a fost compus? din: Coriolan Pop, Sever Andru, Sever Erdeli, Gh. Morar ?i Nicolae Firu, cari au ar?tat comandantului ?ef, generalul Mo?oiu situa?ia grav?, rugându-l totodat? s? gr?beasc? înaintarea, ceea ce s-a ?i înf?ptuit.

La 20 aprilie, Armata Român? a eliberat Oradea Mare. Aceast? m?rea?? zi a fost descris? în documentele vremii în urm?torii termeni: „Strig?te de „Ura!" str?bat v?zduhul ?i capul coloanelor trupelor române apare în pia?a ora?ului, defilând în fa?a generalului. Strada se umple de un covor de flori, peste care calc? mândri faimo?ii doroban?i, pe când tunurile bubuie, împro?când moartea în du?manul ce fuge de atâta m?re?ie .I-a fost dat armatei române?ti, le-a fost dat osta?ilor ??rani ai regelui Ferdinand s? defileze, intrând în Oradea Mare pe un drum de aproape un kilometru acoperit cu flori. Aproape nou? batalioane au intrat în Oradea Mare. Solda?ii defilând în fa?a generalului, n-au mai putut ?ine privirile lor înainte din cauza valurilor de flori, care se rev?rsau de pretutindeni asupra capetelor lor"[11].

Bihorul „Golgota jertfelor de sânge", unul dintre jude?ele martire, l-a primit în Capitala sa, Oradea, în modul cel mai cordial. Aici, Mo?oiu, a f?cut din nou dovada virtu?ilor sale ost??e?ti. Cu un curaj f?r? pereche, el a p?truns, cu automobilul s?u primul în ora?ul de pe Cri?ul Repede. Mul?imea, care se adunase în Pia?? nici nu ?tia cine e persoana – erou, care are o asemenea îndr?zneal?, un asemenea „tupeu", în chiar ziua Sfintelor Pa?ti. Autorit??ile ?i o parte din popula?ie se refugiaser? înspre partea de unde se a?teptau trupele române. Mai au 3 Km!, anun?ar? ni?te ?tafete venite în grab?. Deodat? un nor de praf ?i un automobil î?i f?cuse apari?ia. În el era un general. Cine s? fie? Mii de bra?e se ridicar? aclamând pe viteazul general, care înfruntând orice pericol, pentru a da ?i mai mare impuls armatei sale, se avântase înainte de a ajunge armata în ora?, spre a vesti popula?iei c? mântuirea a sosit. Un general, un general! A?a striga mul?imea în extaz de admira?iei fa?? de acest erou.

Numele generalului Mo?oiu a fost atunci, instinctiv, din mii de glasuri aclamat: Tr?iasc? generalul Mo?oiu!, eroul nostru na?ional! Ura! ?i v?zduhul „se cutremur? de miile de strig?te de bucurie", avea s? consemneze presa vremii. Toat? lumea plângea. Teama de bandele ro?ii disp?ruse; era de ajuns pentru moment ca eroul s? se g?seasc? în mijlocul lor pentru ca s? nu se mai team? de nimic. De?i nu-l v?zuser? pân? atunci cei din Oradia Mare, imediat ce a intrat în ora? a fost un adev?rat „simbolul al desrobirei na?iei române?ti". De patru luni, zi ?i noapte, îl a?teptau, de patru luni de când p??ise biruitor în Ardeal numele lui era pomenit ca numele „unui zeu salvator, ?i acum iat?-l, a sosit... Ce impun?tor! Din ochii lui de vultur izbucnesc fl?c?ri de ur? contra du?manului de veacuri. E în picioare în automobil. De-o dat? o ploaie de flori îl acoperir? în aclama?iile mul?imii. Era poporul care-?i da prinosul s?u de venera?ie armatei române?ti. Era s?rb?torirea triumfal? a celui mai mare erou, în cele mai sfinte clipe ale neamului. Automobilul nu mai poate înainta. Mul?imea cre?te ?i un ocean de capete, Români, Unguri, toate na?ionalit??ile ora?ului aclam? pe viteazul general"[12].

Nicolae Iorga, elogiind ispr?vile generalului Traian Mo?oiu scria: „Astfel energicul general ardelean, care ?i-a dus osta?ii cu un avânt uimitor, chiar pentru cei cari ?tim ce înseamn? o înaintare româneasc?, atunci când nu se love?te de piedica unui du?man, având mijloace de lupt? incomparabil superioare, a fost primit cum rareori a fost întâmpinat un ?ef de cuceritori. Automobilul lui atât de îndr?zne?, mânat mult înaintea regimentelor cari înaintau, a fost literalmente cople?it, în?bu?it de flori". Dup? aceast? introducere în atmosfera de epoc? a încerca s? pui în pagin? personalitatea inconfundabil?, în toat? complexitatea ei ?i în autenticele ei dimensiuni, a generalului Traian Mo?oiu echivaleaz?, sub multe raporturi, cu încercarea de a cuceri Everestul! Vrem s?-l „silim" pe Generalul Traian Mo?oiu s? încap? în aceste câteva rânduri, pentru a-l apropia de inimile ?i casele bihorenilor, din toate genera?iile. C?ci ne referim la o personalitate militar? de excep?ie, al c?rei trecut a fost jalonat de credin?? ?i c?l?uzit de datoria fa?? de ?ar?.

Oferta noastr? se înscrie în tradi?ia bihorean? înfiripat? în anul 1936, când jude?ul nostru, un mare martir al perioadei istorice de referin??, a fost, se pare, primul care l-a omagiat pe salvatorul s?u în „Monografia Almanah a Cri?anei", ap?rut? la Oradea, adic? în ora?ul care i-a f?cut cea mai frumoas? ?i sentimental? primire la 20 aprilie 1919, cu ocazia eliber?rii de sub tirania bol?evic? ungar?.

A?ezat de timpuriu, la numai patru ani de la trecerea în nefiin?? (1932), maiestos, la loc de înalt? cinstire în galeria marilor personalit??i ale Bihorului, în sec?iunea cu titlu semnificativ „Figuri bihorene", încadrat de o distins? gard? intelectual? al c?rei cap de coloan? este reputatul Emanuil Gojdu (1802-1870), secundat de Nicolae Judea Jiga (1792-1870), Dimitrie Negreanu (1832-1903), Partenie Cosma (1837-1923), Vasile Ignat (1848-1893), Mitropolitul Vasile Mangra (1852-1918), Episcopul Ioan I. Papp (1843-1925), Alexandru Roman (1826-1897), ?i alte ilustre personalit??i bihorene, generalul Traian Mo?oiu se bucura pe aceste plaiuri de o rar? popularitate, fiind considerat cu deplin temei „Salvatorul Ardealului".

Traian Mosoiu-bustPersonalitatea incomparabil? a generalului este dat? de rolul ?i ac?iunile sale în marea b?t?lie pentru Ardealul în care s-a angajat, cu sabia în mân? în august 1916, de pe meterezele Carpa?ilor pân? la Budapesta, când opinca ??ranului – osta? român a devenit suveran? deasupra Parlamentului Ungariei, iar generalul Traian Mo?oiu, comandantul garnizoanei ora?ului de pe Dun?rea mijlocie. În frumoasa ipostaz? de erou al r?zboiului de întregire a României ?i al Armatei Române, generalul Traian Mo?oiu n-a fost o personalitate de conjunctur?, ci peren?, indiferent de regimurile care s-au perindat în spa?iul românesc. De pe ?aua calului cu care a contraatacat ?i a ?arjat pe Valea Oltului ?i spre Budapesta, a s?ltat ca ministru la Comunica?ii ?i la Ministerul de R?zboi ?i apoi ca senator de drept, în Parlamentul României Mari, la a c?rei realizare a contribuit remarcabil, prin foc ?i sabie. Eroul nostru era fermec?tor, prietenos ?i blând în rela?iile cotidiene, cu o privire plin? de demnitate, delicat? ?i distins?, dârz ?i cu judecat? cump?tat?, manierat ?i de o rar? modestie ?i sensibilitate sufleteasc?, caracter ales ?i d?ltuitor de caractere, c?l?uzitor de oameni ?i cârmuitor de suflete, cu o inim? plin? de iubire ?i iertare, dar exigent ?i niciodat? tolerant cu cei care nu-?i îndeplineau f?r? repro? misiunile sau îndatoririle func?iei ce o ocupau. Era, prin urmare, omul cu voca?ia ?i calit??ile carierei militare, apt pentru performan?e deosebite, atât în timp de pace cât ?i în timp de r?zboi. A urcat, deci, rapid pe treptele ierarhiei militare de la comanda de subunit??i, de regiment ?i divizie, pân? la demnitatea de comandant suprem al tuturor trupelor din Transilvania, caz unic în analele primului r?zboi mondial, pe baza unor alese virtu?i ost??e?ti probate ?i nu presupuse!

Red?m, ca puternice puncte de sprijin, câteva dintre cele mai complete imagini ale Omului Mo?oiu ?i ale personalit??ii sale oferite de ?efii s?i ierarhici: „Educa?iunea militar? des?vâr?it?. Foarte disciplinat. Sim?ul datoriei dezvoltat. Cu mult? autoritate. Excelent camarad. Conduit? exemplar?. Conduce serviciul de mobilizare cu mult? regul? ?i pricepere. Propun înaintare excep?ional?" (Colonel Popovici). „Avea for?? pu?in comun? ?i un mare ascendent printre inferiori ?i egali. La toate probele a reu?it cu laud?, în concentr?ri, c?l?torii (de stat major n.n.) ?i manevre. Militar des?vâr?it sub toate raporturile ?i cu facult??i deosebite, deci merge rapid în carier?"(Generalul Cotescu). „Caracter cavaleresc. Are foarte dezvoltat sim?ul moral în via?a social?. În corp (în sens de unitate militar? - n.n.) tr?ie?te în cea mai mare armonie cu camarazii s?i, de care este foarte iubit". (Generalul Coc?rescu). Figur? de ascet, Mo?oiu a suportat cu u?urin?? priva?iunile vie?ii de campanie. A dus ?i via?? sold??easc? aspr?, a?a cum era ea în linia întâi. A fost, totodat?, personalitatea - comandant care a avut t?ria s? înving? sentimentul fricii ?i grija mor?ii[13].

Tribunul din Tohanu - Nou f?cea parte, totodat?, din pleiada de doctrinari ?i scriitori militari români, care au pus de timpuriu în practic? ideile novatoare, vizionare. Men?ion?m din scrierile sale urm?toarele: (C?pitan Traian Mo?oiu) Spiritul ofensiv al infanteriei Bucure?ti, 1909;(Maior Mo?oiu Traian) Instructorii recru?ilor de infanterie, Bucure?ti, 1910; (general Traian Mo?oiu), Memorial de r?zboi, 1916; (general Traian Mo?oiu) Ocuparea Budapestei în leg?tur? cu opera?iunile militare din Ardeal (1918-1919). Memoriei Generalului Traian Mo?oiu, minte ost??easc? de anvergur? european?, ap?r?tor ?i salvatorul Europei de contaminarea bol?evic?, nu vom înceta a-i aduce prinosul nostru de recuno?tin?? cu orice prilej sau manifestare organizat? în amintirea trecerii sale prin Oradea îi d?m, an de an, pe 20 aprilie, APRILIE, Înalt Onor de libertate cu flori de liliac.

----------------------------------------
[1] Episcopia Ortodox? Român? a Oradiei, Bihorului ?i S?lajului, fond Consistoriul ortodox român Oradea, Act nr. 577/Pl/1920, p. 1
[2] Idem
[3] Istoricii Bisericii noastre române ortodoxe cunosc faptul c? Episcopia Ortodox? Român? a Bihorului a d?inuit din îndep?rtate vremuri ?i pân? la anul 1695, când ultimul episcop ortodox de Oradea, Efrem Veniamin, a decedat ?i scaunul episcopal a r?mas vacant pân? în anul 1920, când institu?ia a fost restaurat? ?i a?ezat? sub conducerea arhimandritului c?rturar Roman Ciorogariu. În lunga perioad? a anilor 1695 – 1920, clerul ?i poporul din aceste p?r?i ?i-au g?sit mângâiere în cele suflete?ti la cel mai învecinat episcop ortodox, cel al Aradului, Ienopolei ?i H?lmagiului, de care a apar?inut jurisdic?ional. De subliniat este ?i faptul c? în anul 1692, când o?tile austriece au intrat în Oradea, dintre fe?ele biserice?ti l-au g?sit doar pe episcopul schismatic, iar ora?ul era locuit în cea mai mare parte de ortodoc?i. De asemenea, în Diploma leopoldin? din anul 1695 era men?ionat ?i Efrem Veniamin, ca episcop al Oradiei ?i a Agriei, confirmat în luna martie a aceluia?i an îns??i de împ?ratul Austriei. Peste ani, Andrei ?aguna, Mitropolitul Transilvaniei ?i Ungariei, pomenind de Efrem ca episcop în Scaunul Oradiei, afirm? c? acesta ar fi decedat în anul 1695. Conform altor surse documentare ?i bibliografice se afirm? c? Efrem n-ar fi murit în anul 1695, ci c? în anul 1707 ar fi p?r?sit Oradea, plecând în ?ara Româneasc? (Vezi Florian Duda?, „Dezrobirea religioas? a românilor din Bihor în secolul XVIII. Rolul Cur?ii episcopale din Velen?a Or?zii", în „Vechea catedral? ortodox? a Bihorului – Biserica din Velen?a Or?zii" –, Editura „Brevis", Oradea, 2004, p. 33 – 34). În toat? aceast? lung? perioad? (1695 – 1920) s-au f?cut mari eforturi pentru restaurarea vechii episcopii. Regele Ferdinand fiind la curent cu acest deziderat al bihorenilor, face afirma?ia de la nota nr. 13.
[4] Viorel Faur, Via?a politic? a românilor din Bihor (1918-1919), p.218
[5] Ibidem
[6] Ibidem, p.220
[7] Ibidem
[8] Ibidem, p.221
[9] Ibidem, p.223
[10] Ibidem
[11] Gheorghe Tudor-Bihoreanu, Constantin Mo?incat, Ioan Tulvan, Generalul Traian Mo?oiu arhanghel al b?t?liei pentru Ardeal, Editura Imprimeriei de vest, Oradea, 2002, p.127
[12] Pentru detalii despre via?a ?i personalitatea generalului Traian Mo?oiu vezi: Constantin Mo?incat, Dan Poinar, Generalul Traian Mo?oiu - note bio-bibliografice, comunicare prezentat? la Sesiunea omagial? de la Bran, 2007.
[13] Pentru detalii vezi: prof. univ. dr. Gheorghe Tudor Bihoreanu, lt.col. r. drd. Constantin Mo?incat, ing. ec. Ioan Tulvan, General Traian Mo?oiu - arhanghel al b?t?liei pentru Ardeal, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002; Idem, Od? marii uniri, Editura Tipo MC, Oradea, 2004; Generalul Traian Mo?oiu pe frontul de lupt? ?i spiritual al f?uririi României Mari, în Buletinul Muzeului Militar Na?ional Nr.1/2003; Constantin Mo?incat, Cronic? de mar?, Editura Cogito, 1996, Oradea; Idem, Divizia 11 Infanterie pe frontul întregirii, Editura Tipo MC, Oradea, 2006; Idem, Din Ardeal la Budapesta, în Noua Gazet? de Vest, 18-25 aprilie 1994; Idem, Mar?ul spre Marea Unire, în Unu nr.137/1993 ?i 38/1993; Idem, General Traian Mo?oiu în Cetatea Biharia nr.3/ianuarie-martie 1994; Idem, General Traian Mo?oiu distins comandant de o?ti, I-II în Cetatea Biharia nr.3-4 1994; Idem, General Traian Mo?oiu, un general intrat în istoria Bihorului în Cele Trei Cri?uri, seria nou?, nr.9, 10, sept., oct.1994; Idem, Documente inedite despre cinstirea eroilor martiri de la Sânlaz?r (Bihor) ?i Lazuri (Satu-Mare), în Cele trei Cri?uri, 2006, nr.7-8, p. 86-90; Documente inedite despre monumentul ridicat la Oradea eroilor români c?zu?i pe Tisa în campania contra bol?evismului ungar din 1919, în curs de apari?ie în volumul omagial dedicat istoricului militar Ilie Manole; Idem, R?zboiul întregirii na?ionale. Pe frontul de est ?i vest, în „Pietre de hotar" Vol.III, Editura Tipo MC, Oradea 2003; Idem, Ofensiva românilor în Ardeal v?zut? de generalul Karoly Kratochwil, material prezentat la Sesiunea ?tiin?ific? cu tema: 20 Aprilie 1919 – o zi de glorie; Constantin Mo?incat, Dan Poinar, Episcopul Roman R. Ciorogariu ?i armata, în „Pietre de hotar" Vol. III, 2003.

footer