Constantin A. Rosetti s-a născut în Bucureşti în 2 iunie 1816, fiind fiul spătarului Alexandru Rosetti, ce se născuse la Constantinopol. Va intra în armata naţională, cu gradul de proporgic, fiind numit apoi aghiotant al domnitorului Al. D. Ghica. Fire capricioasă, uneori ciudată, Rosetti a avut o tinereţe zăpăcită, excentrică. După ce îşi dă demisia din armată, în august 1836, devine în 1842, şef al Poliţiei la Piteşti, iar în Bucureşti va obţine preşedinţia Tribunlului comercial. Este unul dintre întemeietorii societăţii secrete „Frăţia" (1843) şi apoi a asociaţiei Literare (1845). În timpul revoluţiei de la 1848, joacă un rol de frunte având misiunea de a răscula Bucureştii. Face parte din Comitetul revoluţionar din Comisia executivă, fiind numit primul şef al poliţiei Capitalei chiar în ziua în care fusese scos din închisoare. Reprezentant al curentului liberal-radical, om politic de marcă dar şi cunoscut scriitor şi ziarist al vremii sale, a deţinut numeroase funcţii fiind secretar al guvernului provizoriu în timpul revoluţiei de la 1848, primar al capitalei şi ministru de interne în anul 1878 şi apoi între anii 1881-1882. A fost de asemenea preşedinte de cameră şi membru fondator al Academiei Române.

Rosetti a fost un mare ziarist al vremii sale inaugurând un stil în presa românească, precum şi o tradiţie în publicistica politică. Triumful activităţii sale de ziarist a fost publicarea ziarului „Românul", apărut la 9 august 1857 - în care publică articole de fond, cronici economice, artistice, literare, comentarii asupra vieţii politice interne şi internaţionale. A înfiinţat şi alte publicaţii din care se pot aminti: Libertatea (12/13 iulie 1864); Constituţiunea (1864); Conştiinţa naţională (1865); de asemenea a publicat o revistă umoristică Ţintarul (1859) împreună cu N.T. Orăşeanu. A mai colaborat şi la alte publicaţii ca: Steaua Dunării, Revista Dunării, Cugetare şi Santinela română. Temperament frenetic, de tribun însufleţit de încrederea în „Steaua României" în idealurile sale uneori utopice, a fost exponent al Curentului paşoptist un spirit realist dar şi un visător. Credinţa lui Rosetti în progres este nezdruncinată şi sub influenţa socialismului utopic şi a iluminismului, el visează uneori frăţia şi solidaritatea naţiunilor, precum şi o fericire universală. Adept al lui J.J. Rousseau îmbrăţişează teoria dreptului natural, care ar exclude de la sine oprimarea. După unire Roseti va susţine un timp concordia între boieri şi ţărani. Tezele principale ale progresului său politic sunt libertatea individuală absolută. Ca un profet al revoluţiei el invocă adeseori divinitatea în manieră poetică întemeindu-şi argumentarea pe citate şi ilustrări biblice, ceea ce conferă discursurilor sale o coloratură mistică, fără ca omul să fie un spirit religios. În scrierile sale istorico-politice el investeşte fantezie, patos şi o forţă reală a elocinţei. Opera lui Rosetti s-a născut din vâltoarea luptei politice şi sociale iar autorul este un artist, dar şi un poet.

La 1 aprilie 1866 - locoteneţa domnească la propunerea lui C.A. Rosetti, aprobă „regulamentul pentru formarea Societăţii literare române". Despre activitatea sa ca mason nu se pot spune multe lucruri, informaţiile pe aceasta tema nefiind suficiente si de încredere. Aparent, C.A. Rosetti este iniţiat în masonerie într-o Lojă pariziană, în 1845. Despre prima lojă masonică din România informaţiile sunt la fel de confuze dar se pare că C.A. Rosetii a avut un rol semnificativ. Aşadar, în anul 1856 Marele Orient al Franţei emite o patentă, nr.23540/1856, pentru Loja L'Étoile danubienne cu sediul în Bucureşti. În acelaşi timp, la Bruxelles, se tipăreşte, sub redacţia lui Cezar Bolliac şi C. A. Rosetti, revista pro-unionistă „L'Étoile du Danube", care va avea curând şi un destin românesc. Astfel, ambele variante ale numelui, „L'Étoile danubienne" şi „L'Étoile du Danube" apar simultan şi sunt la fel de masonice. În româneşte, de altminteri, se va impune repede titlul gazetei lui Bolliac şi Rosetti, Steaua Dunării, titlu care apare şi pe bandiera proaspetei loji[1].

C. A. Rosetti a militat pentru aducerea pe tron a lui A. I. Cuza, pentru a efectua unirea Principatelor. Opţiunea lui Rosetti pentru alegerea lui Cuza s-ar justifica prin faptul că pârcălabul de Galaţi ar fi fost venerabil al lojei masonice din aceeaşi localitate, dar se pare că Prin închiderea lojei a cărei venerabil fusese chiar el, Al. I. Cuza a intrat in conflict deschis cu mişcarea masonică din Principate, fapt ce ar justifica distanţarea dintre el şi C.A.Rosetti. Dar Rosetti, ca şi Ion C. Bratianu se numără şi printre liderii mişcării de opoziţie împotriva domniului A. I. Cuza. Ei erau conştienţi că lovitura de stat a suspendat orice manifestare a spiritului liberal şi însăşi opera de modernizare a societăţii româneşti a fost pusă sub semnul întrebării. Sistemul instituţional era în criză deoarece personalul din administraţie, format din partizani ai domnului, se constituiau într-o camarilă ce punea intersele proprii mai presus de interesul naţional[2].

După lovitura de stat din 1864 şi pericolul asocierii a doi oameni puternici pentru gestionarea puterii - Cuza şi Kogalniceanu - i-au unit pe liderii celor doua grupări politice, conservatoare şi liberale (cu deosebire liberal-radicale), şi a dus la constituirea „monstruoasei coaliţii", şi intensificarea activităţii structurii de informaţii a partidei liberal-radicale. Astfel, această structură secretă de informaţii a partidei liberal-radicale, condusă de Eugeniu Carada[3], a reuşit să patrundă pe reţelele de informaţii ale lui Liebrecht şi să producă o „intoxicare convingătoare" în sesnsul în care domnitorul Alexandru Ioan I (Cuza) primeşte informaţia sigură de la omul său de încredere prin care se susţinea că primul ministru îşi aroga dreptul de autor al reformelor şi că ar emite pretenţii la domnie. Acest lucru este întărit şi de o presupusă filiaţie a lui Kogălniceanu la domnitorul Moldovei Mihail Sturdza, precum şi pe fondul unor intervenţii publice neinspirate ale primului ministru, inundaţia de informaţii alarmante privind deplasarea primului ministru în Oltenia - fieful lui Eugeniu Carada[4] - a avut ca efect destituirea şefului guvernului, deci îndepărtarea lui Mihail Kogălniceanu de domnitor[5].

In continuarea acestor evenimete „monstruoasa coaliţie" şi-a intensificat activitatea, iar acţiunile opziţiei se exprimau făţiş prin societatea „Progresul" - asociaţia literară şi politică, dar şi prin activitatea lojii francmasonice, „Înţelepţii din Heliopolis", în care se regăseau mulţi oameni politici, dar şi militari"[6]. Rosetti, moare la 8 aprilie 1885, cu regretul de a nu-şi fi făcut datoria de patriot, mai ales că în ultimii ani ai vieţii se bucura încă de o mare popularitate.

------------------------------------
[1] https://www.francmasoneria.ro/influente-masonice-in-unirea-principatel, accesat la data de 05.02.2015
[2] Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ion_C._Bratianu
[3] Eugeniu Carada (n. 29 noiembrie 1836, Craiova – d. 10 februarie 1910, Bucureşti) a fost un mare român de origine macedoromână , care a avut un rol de seamă în crearea României moderne. Alături de C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu şi alţi politicieni ai vremii, a pus bazele presei şi economiei româneşti. Personalitatea sa este una obscură, aceasta nu datorită lipsei sale de importanță, ci dorinţei sale de a rămâne în umbră, de nu se lăsa pervertit de putere şi faimă. A avut roluri importante în Unirea de la 1859, independenţa de la 1877, a redactat alături de Ion Brătianu Constituţia din 1866 şi a susţinut atât financiar, cât şi moral, lupta românilor din teritoriile asuprite
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugeniu_Carada
[4] Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugeniu_Carada.
[5] Memoriile principelui Nicolae Suţu, Editura Fundatiei Culturale Române, Bucuresti, 1997, p. 358.
[6] Istoria Românilor , vol VII, tom I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p 534.