Iuliu Maniu în războiul politic dus de „Special Executive Operations” pentru eliminarea mareșalului Ion Antonescu
După ce a plecat din România, de Castelain a revenit sub o identitate falsă, la începutul anului 1941, pentru a-i face mai activi pe Maniu şi Mihalache. Aceasta, deoarece se spera ca „Iuliu Maniu să ia conducerea activităţilor subversive"[15]. Dar, după cum reţine Elisabeth Barker, Maniu „nu a intenţionat nici un moment să provoace o revoltă în România împotriva Germaniei şi nu avea vreo încredere în sabotaje sau activităţi subterane"[16]. Prin preşedintele Benes, aflat în exil la Londra şi care avea bune legături la Moscova, inclusiv cu Stalin, Maniu a încercat să se facă un partener de discuţii al guvernului sovietic dar sorţii au făcut să rămână, pe mai departe, doar cu legăturile externe asigurate de S.O.E. Englezii doreau să-l determine pe Iuliu Maniu să realizeze o acţiune de înlăturare a mareşaluiui Antonescu, dar majoritatea fruntaşilor naţional-ţărănişti considerau că guvernul mareşalului rămâne o necesitate, deoarece înlăturarea sa ar atrage ori ocuparea României de către Germania ori un atac ungaro-bulgar sprijinit de germani. Serviciile engleze acţionau, în principal, în direcţia scoaterii României din Axă. Începând cu anul 1943, abandonarea de către România a Axei era şi o dorinţă evidentă a mareşalului Antonescu, numai că ea nu era luată în considerare decât în forma trimiterii la aliaţi a unui emisar împuternicit cu puteri depline să semneze o capitulare necondiţionată[17].
Obiectivul de bază urmărit de serviciile speciale engleze era în consensul tuturor părţilor, numai că el nu putea fi realizat din cauza condiţionărilor impuse de guvernul sovietic. Într-o notă a lordului Moyne, ambasadorul britanic pe lângă guvernul iugoslav în exil, destinată ambasadorului american pe lângă guvernele grec şi iugoslav, în exil la Cairo, Lincoln Mac Veagh, se arăta că: „[...] S.O.E. l-a sprijinit pe Maniu şi partidul său naţionalist din România şi s-a aflat în contact prin curier, datorită lipsei de mijloace de comunicaţie radiotelegrafice... la 30 octombrie Maniu a opinat că el avea atunci cea mai favorabilă - şi el considera, ultima - posibilitate de a părăsi România... El a afirmat că plecara sa era foarte necesară pentru ca, sprijinit de noi, să ia contact cu ruşii. Această propunere a fost formulată S.O.E.-ului la Londra, care a obţinut următorul răspuns de la Foreign Office: « Guvernul Majestăţii Sale nu poate lua în considerare propuneri emanate de la guvernul român sau de la persoane particulare române, decât dacă ele sunt adresate şi guvernelor sovietic şi S.U.A., aceste propuneri trebuie să aibă forma unei oferte a unui emisar autorizat să semneze o capitulare necondiţionată în faţa celor trei aliaţi principali. Nici un alt aranjament nu prezintă vreun interes pentru Guvernul Majestăţii Sale ». Un astfel de răspuns i-a fost transmis lui Maniu şi i s-a comunicat că ieşirea lui din ţară «nu are nici un rost »"[18].
Maniu a insistat să se trimită un delegat cu scopul de a se ajunge la o înţelegere sigură referitoare la schimbarea statutului politic al României, precizând S.O.E.-ului că „totul este pregătit în ceea ce-l priveşte", cerând să i se indice unde să-şi trimită emisarul. De la Moscova, via „Foreign Office" - S.O.E., Maniu a primit un răspuns asemănător cu cel primit iniţial de la Londra. Acestea au fost, în linii generale, împrejurările în care S.O.E. a luat decizia trimiterii în România, pe calea aerului, a unui grup operativ de informaţii, sabotaj şi diversiune care să-l sprijine pe Maniu în detaliile tehnico-operative ale acţiunii implicate de înlăturarea lui Antonescu. În componenţa grupului, codificat „Operaţiunea Autonomus", care a fost paraşutat la 22 decembrie 1943, au intrat: locotenent-colonelul de Castelain, maiorul Ivor Porter[19] şi căpitanul Silviu Metianu, un ofiţer britanic de origine română, stabilit în Anglia după Primul Război Mondial. Anterior paraşutării acestui grup, după căderea reţelei lui Rică Georgescu, S.O.E. a trimis în ţară - via Iugoslavia, tot prin paraşutare - grupul Nicolae Turcanu-David Russel (Operaţiunea „Ranji”), care a avut ca misiune de bază restabilirea legăturilor radio ale grupului din jurul lui Iuliu Maniu cu S.O.E. David Russel, ofiţer al S.O.E., a fost ucis de către călăuza care i-a trecut Dunărea, un etnic sârb, după toate probabilităţile pentru a-i fi luate cele câteva monezi de aur, ce constituiau rezerva de supravieţuire şi asigurare a necesităţilor operative pentru situaţiile limită ale agenţilor paraşutaţi.
Nicolae Turcanu, care fusese recrutat anterior în Palestina de către Ted Masterson[20], a îndeplinit rolul de radiotelegrafist pe una din navele companiei „Goeland", ale cărei activităţi de transport acopereau operaţiunile de sabotaj. El a reuşit să intre în legătură cu oamenii lui Maniu şi să ajungă în Bucureşti, de unde a asigurat legătura sub indicativul „Reginald". După căderea reţelei conduse de Rică Georgescu, legătura la Istanbul şi Cairo s-a realizat prin curieri selecţionaţi din rândul oficialilor români care se deplasau în Turcia. Unii dintre aceştia nu erau suficient de siguri, dar lui Rică Georgescu i-a venit, în închisoare, ideea să sugereze preşedintelui Creditului Minier, singura societate petrolieră eminamente românească, să cumpere proprietăţile Aliaţilor, acestea urmând astfel să devină româneşti şi nu germane, lucru cu care Antonescu a fost de acord. Pentru realizarea tranzacţiei lor era necesară, însă, contactarea periodică a lui de Castelain la Istanbul, care în calitate de fost angajat la „Unirea" putea să trateze propunerile cu compania mamă. S-a ajuns ca directorul general al „Creditului Minier" să devină curier al S.O.E. pentru legătura cu Maniu.
Un sistem de legătură eficace dar unilateral, numai de la Londra către Bucureşti, a fost „Codul B.B.C.". În emisiunile B.B.C. pentru Austria, la finalul acestora, erau comunicări codificate pentru corespondenţii de la Bucureşti. Aceştia primiseră anterior, prin valiză diplomatică, cheile de descifrare. Pe această cale, Rică Georgescu recepta mesajele şi în închisoare, confruntându-le cu cele decodificate de soţia lui Alecu Ionescu, adjunctul său de la „Româno-Americană". Afară de aceste mijloace de legătură, membrii reţelei din România au fost instruiţi să prepare şi să utilizeze cernelurile simpatice. Iuliu Maniu a avut în permanenţă cel puţin un radioemiţător, pus la dispoziţie de S.O.E. Un aparat nu a fost niciodată asamblat, fiind utilizat cu componentele de bază dispersate în bancul de lucru de la A.E.G. (Întreprinderea germană de aparate electrice) al unui nepot al lui Maniu, pe nume Bălan, unde se ducea să transmită mesajele Jean Beza, operator radio la Compania de aviaţie L.A.R., recrutat de inginerul Popovici. Maniu trimitea mesajele la Bălan prin Augustin Vişa, nominalizat de Corneliu Coposu ca fiind şeful reţelei engleze care acţiona în sectorul politic, alcătuită din oameni de partid[21].
Operațiunea „Autonomus" și palmarea telegramei lui Stalin pentru mareșalul Antonescu
Cei trei ofiţeri britanici paraşutaţi la 22 decembrie 1943, toţi cu experienţă notabilă în ceea ce priveşte cunoaşterea României, au fost arestaţi fără a fi avut măcar timp să iasă din zona de lansare. Grupul a fost preluat de autorităţile române şi protejat faţă de germani, care vroiau să-l trimită la Berlin. Timp de 8 luni cei trei ofiţeri au stat, în condiţii relativ lejere, într-un apartament din clădirea Inspectoratului General al Jandarmeriei, bucurându-se de un tratament special şi având drept interlocutori pe generalul Piki Vasiliu, subsecretar de stat la Interne, generalul Tobescu, comandantul Jandarmeriei şi pe Eugen Cristescu, directorul Serviciului Special de Informaţii. Pentru ca ofiţerii britanici să poată beneficia de regimul prizonierilor de război ai României, declaraţiile lor au inclus o "legendare" a misiunilor cu care au fos trimişi, ale cărei elemente juridice le-a indicat viceprim-ministrul Mihai Antonescu, care le-a modificat de cel puţin două ori declaraţiile. În legătură cu misiunea grupului „Autonomus", este interesant de examinat, comparativ, variantele pe care le prezintă două documente: o telegramă a lui von Killinger şi o scrisoare a colonelului Talbot Rice către „Foreign Office".
Eugen Cristescu i-a informat pe germani că grupul a venit în România să rezolve o tematică de cercetare de informaţii, axată pe următoarele opt obiective: (1) Situaţia producţiei şi rafinării petrolului; (2) Reconstrucţia Ploieştilor; (3) Situaţia socială şi starea de spirit a populaţiei; (4) Situaţia economică, în special cea alimentară; (5) Situaţia culturală; (6) Situaţia politică. Cât de mare este gruparea lui Antonescu, mărimea şi atitudinea partidelor de opoziţie. Când Cristescu i-a vorbit direct despre Maniu, de Castelain s-a exprimat că nu există nici o încredere în el; (7) Transporturile; (8) Apărarea antiaeriană"[22]. Până aici, von Killinger a reprodus varianta servită de Eugen Cristescu, pe care ambasadorul german o amendează, comentând că „sarcina principală ar părea să fie să încerce, cu ajutorul opoziţiei, o răsturnare în România şi să creeze o situaţie asemănătoare cu cea din Italia". În scrisoarea colonelului Talbot Rice, adresată „Foreign Office"-ului, după ce ministrul de externe sovietic, Molotov, a protestat vehement faţă de prezenţa şi tolerarea celor trei ofiţeri britanici la Bucureşti, misiunile grupului apar a fi cu totul altele şi anume:
„1. Organizarea întreruperii mijloacelor de comunicare ale inamicului;
2. Posibilitatea organizării unei lovituri de stat care ar pregăti semnarea unei capitulări necondiţionate [...];
3. Pregătirea infiltrării lui de Castelain în acest scop.
Între timp, s-a aflat că Maniu dorea să trimită o delegaţie specială pentru a ajunge la o înţelegere privind schimbarea situaţiei politice a României. Întârzierea demersului lui Maniu a determinat trimiterea în România a colonelului Castelain pentru a realiza: contactarea lui Iuliu Maniu şi instruirea emisarului acestuia asupra problemelor concrete pe care va trebui să le expună; o instruire la faţa locului, mai completă şi mai sigură decât printr-o legătură radio [...]. (Deoarece Castelain nu a reuşit să ajungă în România, la 6 decembrie s-a decis ca informarea succintă a lui Maniu şi a emisarului să se facă prin „legătura noastră B.B.C." [...]).
Autorităţile române, cu aprobarea lui Ion Antonescu, au lăsat grupul să intre în legătură cu Maniu, în momentul în care şi Antonescu căuta, pe mai multe canale, o modalitate de a se alătura Aliaţilor, în acest scop recurgându-se şi la Castelain, care avea nevoie de un radio-emiţător aflat la dispoziţia lui Maniu. Castelain şi Porter l-au suspectat pe Eugen Cristescu că ar fi agentul germanilor şi că le-a sabotat legăturile radio, furându-le cristalele de stabilizare a frecvenţei radioemiţătorului, într-un moment în care mareşalul fusese deja informat că mesajul său a fost transmis. De această „defecţiune", Castelain s-a folosit, însă, pentru a cere să se întâlnească cu Maniu.
Dacă evaluăm Operaţiunea „Autonomus", luând în considerare sistemul jocului operativ[23], s-ar impune, cel puţin, următoarele concluzii:
- acţiunea în sine a avut ca scop penetrarea la nivelurile superioare ale deciziei politico-militare din România, respectiv stabilirea de legături directe cu personalităţi din imediata apropiere a lui Ion Antonescu, pentru a se descifra intenţiile acestuia în perspectiva evenimentelor ce au urmat în anul 1944. Trei oameni cheie: generalul Piki Vasiliu, generalul Tobescu şi Eugen Cristescu - consideraţi, de altfel, ca nesiguri în contextul loviturii de stat din 23 august 1944 -, au fost cei care au avut în permanenţă contact cu grupul, implicându-se în acţiunile acestuia. Cu alte cuvinte, respectându-se prima regulă de bază a jocului operativ, existenţa unui spion capturat care, pentru a-şi uşura condiţia va accepta să fie „întors":
- grupul „Autonomus" a fost trimis pentru a fi prins şi a intra în legătură, urmând ca relaţia stabilită să permită descifrarea intenţiilor. Din aceste motive, s-a ieşit „la contact" cu adversarul;
- grupul ofiţerilor britanici a fost paraşutat după ce anglo-americanii au realizat că Ion Antonescu doreşte ieşirea din Axă şi prezintă oferte serioase de colaborare[24] oricărei forţe anglo-americane care ar intra în Balcani[25], ceea ce nu mai impunea sprijinirea lui Maniu pentru înlăturarea lui Antonescu, decât dacă luăm în considerare opoziţia fermă a mareşalului de a nu capitula necondiţionat în faţa ruşilor;
- grupul a fost folosit în vederea stabilirii de legături cu Aliaţii şi de către Ion şi Mihai Antonescu[26], de Castelain fiind cel care codifica şi decodifica mesajele. Aşadar, atât guvernul cât şi opoziţia democratică din România, reprezentată de Iuliu Maniu, aveau acelaşi canal de comunicare cu Aliaţii, canal asigurat de serviciile secrete britanice;
- sosirea grupului în România şi, mai ales, împrejurările în care a fost „arestat" ridică, cel puţin, câteva "mici" probleme, cu semnele lor de întrebare:
- era organizată din timp o echipă de primire care includea, între alţii, un ofiţer de aviaţie, comandant de zonă, un ofiţer magistrat, un ofiţer şef secţie de poliţie (toţi aceştia urmând să susţină legenda unui transport de prizonieri). O asemenea organizare nu poate decât să susţină baza de sprijin clandestină a serviciilor britanice şi aderenţa la aceasta a unor persoane cheie, din timp selecţionate;
- locul de paraşutare a fost din timp ales, recunoscut şi semnalizat, dar cu toate acestea lansarea s-a făcut în altă parte, grupul fiind aproape concomitent prins;
- chiar primele autorităţi cu care s-a intrat în contact s-au comportat cu ofiţerii britanici ca şi cum ar fi vizitatori aşteptaţi;
- grupul a oferit iniţial versiunea unei misiuni de legătură cu guvernul român, iar ulterior pe lângă Maniu, ambele adeverindu-se, ceea ce înseamnă că aceasta era partea de adevăr pe care se sprijinea în mod real partea ascunsă a misiunii.
- nu este exclus ca activitatea grupului să fi servit Casei Regale în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a planului loviturii de stat, având în vedere faptul că regele dispunea de propriul său sistem de legături radio, prin care a putut primi, de la Londra, via Cairo, informări asupra conţinutului mesajelor trimise de Castelain în numele lui Ion sau Mihai Antonescu.
În seara zilei de 23 august 1944, la numai o oră după citirea proclamaţiei, grupul a fost primit de rege şi principalii săi colaboratori, Mircea Ioaniţiu, Ion Mocioni-Stircea, precum şi de către noul prim-ministru, generalul Sănătescu. Anterior, în ziua de 22 august, Castelain a fost solicitat de Piki Vasiliu să accepte să-l însoţească pe Mihai Antonescu la Cairo, pentru a încheia pacea cu Naţiunile Unite[27]. Aproape concomitent, Ion Antonescu s-a adresat preşedintelui comunităţii evreieşti din România, dr.Filderman, solicitându-i să facă uz de influenţa sa pe lângă cercurile oficiale britanice pentru situaţia că România va fi ocupată de ruşi.
Să fi fost acestea motivele devansării loviturii de stat (23 august, în loc de 26 cum se stabilise iniţial? - n.n.), alături de telegrama prin care ruşii îl acceptau pe Antonescu ca interlocutor în vederea unui armistiţiu, iar Niculescu Buzeşti, director al Cabinetului şi al cifrului din Ministerul de Externe nu i-a prezentat-o destinatarului (mareşalul Antonescu - n.n.) ci lui Maniu şi regelui?
Dacă Antonescu ar fi putut da răspunsuri la contactele iniţiate cu sovieticii, evenimentele de la 23 august 1944 nu ar mai fi avut loc. O asemenea situaţie nu putea fi acceptată, deoarece România nu mai putea fi ocupată de ruşi. În consecinţă, arestarea lui Antonescu trebuie considerată drept o consecinţă a planurilor şi înţelegerilor dintre serviciile secrete ale U.R.S.S., Marii Britanii şi S.U.A. Evaluând diferitele relatări şi surse în legătură cu Operaţiunea „Autonomus" trebuie observat că tot ceea ce a devenit accesibil este o combinaţie măiastră de propagandă şi dezinformare, un amestec de adevăruri rostite numai în parte, în care cu uşurinţă poţi cădea pradă miturilor spionajului.
Concepută iniţial ca o operaţiune militară, ea a devenit una eminamente politică. Serviciile secrete britanice şi-au dovedit într-o importantă măsură capacitatea de a controla intenţii şi decizii politico-militare esenţiale, în momente hotărâtoare pentru destinele României, dar nu şi în favoarea acestora. În toată perioada războiului, ele au întreţinut opoziţiei democratice iluzia unei speranţe ce s-a dovedit a fi, încă jumătate de veac, deşartă.
Ce s-a întâmplat cu membrii reţelelor serviciilor secrete britanice din România? Cei care au servit interesele britanice au fost ajutaţi să se salveze şi să acceadă în poziţii foarte bune - personale şi de afaceri - în Anglia, S.U.A. ori Canada. Alţii au fost recuperaţi după executarea unor pedepse privative de libertate. O categorie, cea a oportuniştilor, au schimbat firma... Cei care au înţeles că nu este tocmai onorabil a te lăsa ghidat de servicii străine atunci când sunt în cauză destinele naţionale au avut o altă soartă: „au rămas în grija sfinţilor ortodocşi şi a bunului Dumnezeu" la Râmnicu-Sărat, Piteşti, Aiud, Gherla, Sighetu Marmaţiei şi în alte atâtea locuri ale mormintelor fără cruce.
(Prelucrare actualizată după Marian Ureche, Aurel I.Rogojan „Servicii secrete străine. Retrospectivă și actualitate. Interferențe în spațiul românesc" vol. 2, București, Editura Paco, 2000).
--------------------------------------------
[15] Paul Quinlan, Clash Over Romania, British and American Policiers Towards Romania 1938-1947, Los Angeles 1977.
[16] Elisabeth Baker, British Policy in South-East Europe in the Second War, London MacMillan, 1976, p.223.
[17] Scrisoarea subsecretarului de stat al S.U.A.., Edward Stettinius, către amiralul William D. Leahy, şeful Statului Major al Comandamentului Suprem al Armatei şi Marinei S.U.A., prin care i se trimite un "aide-memoire" al ambasadorului britanic la Ankara, privind un demers de pace şi de ieşire din război formulat în numele mareşalului Antonescu, Arhivele Statului Bucureşti, Colecţia microfilme S.U.A. r. 653, c. 556-557, The National Archives of the United State, Washington D.C., Records of the War Department, R.G. 165, C.S. 137 – Romania.
[18] Arhivele Statului Bucureşti, colecţia microfilme S.U.A., r.662-664.
[19] Anterior acestei misiuni, Porter s-a perindat prin mai multe centre de instrucţie şi tabere de antrenament din Orientul Mijlociu, primind o pregătire multivalentă (spionaj, sabotaj, acţiuni subversive şi acte de diversiune), I. Porter, op.cit., p.112.
[20] Ted Masterson, şeful secţiei române a S.O.E. de la Cairo, fratele lui Tom Masterson, consilier politic la secţia S.O.E. pentru Mediterana din Londra.
[21] C. Coposu, op.cit., p.68-69.
[22] Ioan Chiper, Surse germane despre misiunea Castelain în România, Revista de istorie nr.12/1992. p.1341, documentul nr. 4, telegrama lui von Killinger din 6 ianuarie 1944.
[23] J.C. Masterson, op.cit.
[24] La 23 oct. 1943. Subsecretarul de stat al S.U.A., Edward Stettinius, trimitea şefului Statului Major al Comandamentului Suprem al Armatei şi Marinei, amiralul Wiliam D. Leahy, un "aide-memoire" al ambasadorului britanic la Ankara, trimis Departamentului de Stat de către Foreing Office care cuprindea un demers de pace şi de ieşire din război formulat, în numele mareşalului Antonescu, de ataşatul militar la Ankara, în care se arăta: „[...] a) Înainte de toate, românii nu doresc ca ruşii să ocupe România. Ei sunt (de aceea) gata să coopereze cu orice forţă anglo-americană care intră în Balcani (înaintea ruşilor) şi ar pune la dispoziţia acestei forţe următoarele resurse: 42 vagoane de aur; 20 vagoane bani hârtie; 400 vagoane de grâu; 300 vagoane de porumb; 22 divizii complet echipate, cu excepţia armelor antitanc grele; un mare număr de piloţi şi personal de aviaţie instruit; rezerve substanţiale de petrol de 80 până la 90 octane. În plus, echipamentul existent în arsenale pentru peste un milion de oameni.b) România nu a fost o ţară ocupată şi toate aceste resurse sunt disponibile, aflându-se sub control românesc [...], Arhivele Statului, Colecţia Microfilme S.U.A., r.653, c. 556-557.(N.n. Ambasadorul britanic la Ankara, Sir Hugh M. Knatchbull-Hugeen a adnotat telegrama trimisă Foreing Office-ului, apreciind că propunerile "au un anumit iz de propagandă germană, pe care românii au adoptat-o pentru propriile lor scopuri".
[25] Operaţiunea "Autonomus" s-ar înscrie, potrivit şi opiniei prof. Gh. Buzatu (Războiul mondial al marilor spioni" Ed. B.A.I., Iaşi 1991 p. 182) în operaţiunea mai largă de intoxicare a Axei în legătură cu locul debarcării Aliaţilor şi, în acelaşi timp, ar fi constituit pretextul partajării influenţelor marilor puteri în zonă. Acest pretext trebuie să fi fost, cel puţin în parte, real, dacă avem în vedere protestul lui Molotov în legătură cu prezenţa ofiţerilor britanici la Bucureşti, pe care i-a considerat o misiune semioficială pe lângă guvernul Antonescu"...El sublinia de asemenea că reprezentantul României la Cairo foloseşte aceeaşi staţie radio a grupului englez, pentru comunicări cifrate cu mareşalul Antonescu.
[26] Telegramă a ambasadorului S.U.A. - pe lângă guvernele iugoslav şi grec în exil, Lincoln Mac Veag, către secretarul de stat, Cordell Hull privind misiunile unui post de radio clandestin care transmitea din România „[...] Ieri postul de radio clandestin al lui D.C. (n.n. de Castelain) a emis pentru prima dată din 04 aprilie şi a transmis un mesaj nedatat de la mareşalul Antonescu către generalul Wilson [...], Cairo, 14 aprilie 1944, 6 p.m., Foreign Relations og the United States, Diplomatic Papers, 1944, volume IV, Romania, Washington, 1966, p. 168, The National Archives of the United States, Washington D.c. General Records of the Department of State (R.G. 59) European War 74000117 Ew.
[27] România, Operaţia „Autonom", Rapoarte ale lt.col. A.G. de Castelain, septembrie 1944, Arhivele Statului, Colecţia Microfilme Anglia r. 408, c. 155-171, Public Record Office, London Foreign Office, F.O. 371, vol. 44010.