Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
  
Miercuri, 01 Februarie 2017 18:33

Dr. Veronica Boldi?or, Chi?in?uAn de an, amintirea celui de-Al Doilea R?zboi Mondial isterizeaz? lumea de la Est de Nistru. Mai ales în preajma zilei de 9 mai. Mai ales pe ru?i. Privesc reportajele de pe canalele TV ruse?ti ?i m? îngrozesc. Propaganda ruseasc? nu se dezminte: mistific?, falsific?, oculteaz? ce nu-i convine ?i, ceea ce-i mai dramatic, îi isterizeaz? ?i-i fanatizeaz? pe cet??enii propriei ??ri. Qui prodest?, apare fireasca întrebare. R?spunsul este univoc: nim?nui, cu excep?ia clasei politice, aflate la cârma Rusiei. Doar fanatizând poporul Kremlinul î?i poate oarecum justifica exorbitantele cheltuieli de înarmare pe fundalul unei penurii materiale in crescendo. O parte dintre jurnali?tii ru?i, pentru a fi cât de cât credibili, opereaz? cu jum?t??i de adev?r. În ceea ce prive?te istoria celui de-al Doilea R?zboi Mondial, istoriografia sovietic?, dar ?i cea contemporan?, niciodat? nu au mers cu adev?rul pân? la cap?t, pentru c? acest lucru n-a convenit, nu poporului rus, ci guvern?rilor ruse etern bolnave de suprema?ie.

Pe protagonistul rândurilor de mai jos, scriitorul român Constantin Virgil Gheorghiu, problema „jum?t??ilor de adev?r" l-a preocupat înc? din fraged? tinere?e. Angajat corespondent de r?zboi la Sec?ia de Pres? ?i Propagand?, imediat dup? celebrul ordin al generalului Ion Antonescu „Osta?i, V? ordon: trece?i Prutul!", pleac? pe front de unde trimite reportaje pentru ziarele din ?ar?, reunite apoi în volumul „Ard malurile Nistrului" (1941). Cu o prezentare de Tudor Arghezi, cartea a suportat patru edi?ii într-un singur an! Popularitatea reportajelor de r?zboi ale lui Constantin Virgil Gheorghiu se explic? nu doar prin talentul de narator înzestrat cu un excep?ional spirit de observa?ie, ci ?i prin încercarea de a nu opera cu jum?t??i de adev?r, ci de a fi cât mai exhaustiv ?i mai obiectiv cu putin?? în redarea evenimentelor. Am zis „cu putin??", pentru c? presa de atunci era angajat? ?i, pe timp de r?zboi, nici nu se putea altfel. În „Ultimul cuvânt" al Mare?alului Ion Antonescu, rostit la 31 mai 1946 în timpul simulacrului de judecat?, acesta spune, printre altele: „Presa n-a fost liber?, era r?zboi. Permiteam s? se publice numai evenimentele ?i faptele, f?r? polemici, care la noi ajung triviale"[1]. Tân?rul jurnalist (când a plecat pe front, Constantin Virgil Gheorghiu avea 24 de ani) a f?cut tot posibilul ca în reportajele sale s? redea doar evenimentele ?i faptele ?i numai arareori le comenta succint, atunci când nu-?i putea st?pâni revolta la v?zul atrocit??ilor ?i s?lb?ticiilor la care s-au dedat sovieticii în timpul retragerii din teritoriile ocupate. Peste ani, autenticitatea reportajelor din „Ard malurile Nistrului" l-a determinat pe Marin Preda s? le utilizeze ca surs? documentar? la scrierea excep?ionalului s?u roman „Delirul", care a v?zut lumina tiparului în anul 1975, stârnind mare vâlv? în România ceau?ist?. Dar, pân? atunci, o ?i mai mare vâlv? a stârnit în Occident romanul lui Constantin Virgil Gheorghiu „Ora 25", ap?rut în 1949 la Paris, unde se exilase autorul dup? tragicele evenimente din 23 august 1944. Cartea a fost tradus? în peste 40 de limbi, cu un tiraj de 600.000 de exemplare vândute în câteva s?pt?mâni[2]. ?i doar în România, ?ara sa natal?, romanul „Ora 25" n-a putut fi editat decât tardiv, abia în anul 1991. Cauza? Anticomunismul constant al autorului ?i dragostea, constant? ?i ea, pentru Basarabia ?i Nordul Bucovinei, pe care le-a cunoscut înc? din copil?rie ?i adolescen??. (Constantin Virgil Gheorghiu a înv??at ?apte ani la Liceul Militar „Regele Ferdinand" din Chi?in?u, transferat apoi la liceul cu acela?i profil din Cern?u?i).

Dup? succesul fulminant al „Orei 25", diaspora „român?" din Fran?a a descoperit, stupefiat?, c? autorul celebrului roman este... „antisemit". Dovada acestui ru?inos calificativ s-a dovedit a fi cartea de reportaje de r?zboi „Ard malurile Nistrului". Imediat, autorul s-a pomenit în centrul unui mare scandal ?i al unor grave acuza?ii din partea intelectualilor români din exil, dar ?i din partea intelectualilor francezi de stânga, marea majoritate a acestora f?r? a citi reportajele ?i f?r? a le analiza din perspectiva timpului în care au fost scrise. (Din câte ?tiu, cartea n-a fost tradus? în nicio limb? - n. a.). I-a întors spatele pân? ?i traduc?toarea „Orei 25" în limba francez? Monica Lovinescu, cu care autorul a?a ?i nu s-a mai putut împ?ca pân? la moarte. Calomniatorii au reu?it s?-l determine ?i pe Mircea Eliade s?-?i repudieze admirabila prezentare, pe care o publicase în ziarul „Uniunea Român?" din Paris, în martie 1949, din care cit?m: „N-am citit nimic, în nicio literatur?, care s? se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndur? personajele Dumitale. Consider « Ora 25 » una dintre cele mai mari c?r?i ale genera?iei noastre, din toate ??rile"[3]. Iar prefa?atorul romanului, filosoful ?i omul de cultur? francez Gabriel Marcel, l-a somat pe Constantin Virgil Gheorghiu s?-?i renege cartea de reportaje „Ard malurile Nistrului" ?i s?-?i fac? mea culpa. De?i autorul reportajelor n-a f?cut nici una, nici alta, mai târziu cei doi, totu?i, s-au împ?cat. Poate c? i-a împ?cat romanul autobiografic „Omul care c?l?torea singur" (1954), considerat de critica literar? cea mai bun? carte a lui Constantin Virgil Gheorghiu? Romanul a fost scris ca reac?ie - în nici un caz deculpabilizare -, la stupidele învinuiri care continuau s?-i otr?veasc? via?a. În „Omul care c?l?torea singur" autorul î?i aminte?te de discu?ia pe care a avut-o cu Gabriel Marcel imediat dup? declan?area scandalului. La insisten?ele filosofului de a-?i face mea culpa, autorul reportajelor de r?zboi îi r?spunde: „Nu trebuie s? fac nimic. Alia?ii dvs., ru?ii, au afundat ?ara mea în disperare ?i în sânge. Atunci dvs. era?i alia?i ?i fra?i de arme cu solda?ii sovietici care îi masacrau pe basarabeni! Ar fi fost monstruos din partea mea s? nu m? revolt ori s? colaborez cu ocupantul"[4].

În 1941, tân?rul Gheorghiu era con?tient de faptul c? în timpul r?zboiului nici un reporter sovietic, american, francez sau englez nu va scrie despre românii uci?i de partizanii din Basarabia, reporterul român considerându-se obligat s-o fac?, pentru ca adev?rul s? nu fie spus pe jum?tate. Nu era vina lui c? majoritatea partizanilor erau evrei localnici care nici pân? la r?zboi, nici în timpul r?zboiului ?i nici dup? încheierea acestuia, cu unele excep?ii, bineîn?eles, n-au fost loiali ??rii în care locuiau, considerând U.R.S.S.-ul patria lor. Cum trebuia s?-i numeasc?, dac? nu pe nume? Apoi s? nu uit?m de limbajul de r?zboi! To?i, dar absolut to?i jurnali?tii, reporterii de r?zboi, indiferent de ce parte a baricadei se aflau, pentru ca textele lor s? fie publicate, erau nevoi?i s? pl?teasc? tribut acestui limbaj propagandistic. Unii o f?ceau cu modera?ie, al?ii cu exces de zel. Din acest punct de vedere, textele lui Constantin Virgil Gheorghiu din „Ard malurile Nistrului" sunt întruchiparea inocen?ei jurnalistice în compara?ie cu cele ale ziari?tilor sovietici. Voi aminti aici doar de unul - jurnalistul ?i scriitorul Ilya Ehrenburg. În anii r?zboiului acesta nu mai era un tân?r jurnalist la început de carier? profesional?. Trecuse de 50 de ani ?i avea în spate o carier? scriitoriceasc? de 30 de ani. Om ?i scriitor în toat? firea, iat? ce fel de foi volante, apeluri, adres?ri c?tre solda?ii sovietici scria, publica sau rostea la posturile de radio sovietice:

Textul original în limba rus?:

„????!
?????????
?? ????? ???. ?? ?????? ???. ?? ??????: ????? ?? ????. ?????? ????? „?????" ??? ??? ????? ???????? ?????????. ?????? ????? „?????" ????????? ?????. ?? ????? ????????. ?? ????? ???????????. ????? ???????. ???? ?? ?? ???? ?? ???? ???? ?? ?????? ?????, ???? ???? ??????. ???? ?? ???????, ??? ?? ???? ????? ????? ???? ?????, ?? ?? ????? ??????. ???? ?? ?? ?????? ?????, ????? ????? ????. ?? ??????? ????? ? ????? ?????? ?? ? ????? ???????? ????????. ???? ?? ?? ?????? ????? ????? ?????, ???? ????? ??????. ???? ?? ????? ??????? ???????, ???? ?? ????? ???, ???? ????? ?? ???. ???? ?? ???????? ????? ????, ????? ??????? ???????? ???????? ? ???????? ??????? ???????. ???? ?? ???? ?????? ?????, ???? ??????? - ??? ??? ??? ?????? ??????? ???????? ??????. ?? ?????? ????. ?? ?????? ?????. ?????? ????: ?????? ????? ??????. ???? ?????! - ??? ?????? ???????-????. ???? ?????! - ??? ????? ???? ????. ???? ?????! - ??? ?????? ?????? ?????. ?? ??????????. ?? ????????. ????!"
???? ????????
„??????? ??????", 24 ???? 1942 ?., ?173/5236[5].

Traducerea în limba român? (autoarea)

„Ucide!
Adresare
„Noi ?tim totul. Noi ?inem minte totul. Noi am în?eles: nem?ii nu-s oameni. De azi înainte cuvântul „neam?" pentru noi este cel mai mare blestem. De azi înainte cuvântul „neam?" descarc? arma. Nu vom vorbi. Nu ne vom revolta. Vom ucide. Dac? tu n-ai ucis într-o zi cel pu?in un neam?, aceast? zi pentru tine-i pierdut?. Dac? tu crezi c? vecinul t?u va ucide un neam? în locul t?u, tu n-ai în?eles amenin?area. Dac? tu nu-l vei ucide pe neam?, neam?ul te va ucide pe tine.Constantin Virgil Gheorghiu-Ard malurile Nistrului El îi va lua pe ai t?i ?i îi va chinui în Germania lui afurisit?. Dac? tu nu-l po?i ucide pe neam? cu glontele, ucide-l cu baioneta. Dac? în por?iunea ta de front e acalmie, dac? tu a?tep?i b?t?lia, ucide-l pe neam? înainte de b?t?lie. Dac? tu îl vei l?sa pe neam? în via??, neam?ul îl va spânzura pe omul rus ?i o va dezonora pe femeia rusoaic?. Dac? tu ai ucis un neam?, ucide-l ?i pe al doilea - pe noi nimic nu ne învesele?te mai mult decât cadavrele nem?ilor. Nu num?ra zilele. Nu num?ra distan?ele. Num?r? un singur lucru: câ?i nem?i ai ucis. Ucide neam?ul! - aceasta te roag? b?trâna mam?. Ucide neam?ul! - aceasta te implor? copilul. Ucide neam?ul! - aceasta strig? p?mântul natal. Nu da gre?. Nu-l l?sa s? treac?. Ucide-l!"
Ilya Ehrenburg
„Steaua ro?ie", 24 iulie 1942, nr. 173/5236[6] - (traducerea din limba rus? – autoarea).

Mare vâlv?taie printre detractorii lui Constantin Virgil Gheorghiu a produs reportajul inserat în cartea „Ard malurile Nistrului" cu titlul „B?l?i. Evreii defileaz? prin fa?a ora?ului pe care l-au ars". Exasperarea lor a provocat-o, mai ales, atitudinea autorului fa?? de solda?ii germani. Dar iat? ?i fragmentul cu pricina: „La B?l?i nu mai am de ce r?mâne. Aici meseria mea de reporter nu întâmpin? nici o piedic? ?i nu are nevoie, pentru a fi îndeplinit?, de nici o osteneal?: dintr-o singur? privire vezi totul, tot ce este de v?zut, cenu?? ?i numai cenu??. M? hot?r?sc s? plec f?r? întârziere spre Chi?in?u. M? duc la comandament, unde întreb dac? exist? vreun automobil care pleac? spre Chi?in?u. Te-am servi cu drag? inim?, îmi r?spunde cineva, dar noi facem r?zboi acum ?i nu avem timp de ziaristic?. Totu?i, adaug eu, faptele pe care le culegem noi acum ?i pe care le scriem, vor alc?tui istoria de mâine ?i vor fi paginile prin care copiii no?tri vor înv??a s?-?i iubeasc? p?mântul ?i s? lupte pentru el, a?a cum lupt? osta?ii de ast?zi.

Un subofi?er german, care se afla întâmpl?tor în birou, a venit dup? mine imediat, dup? ce am salutat plecând. Nu mic? mi-a fost surprinderea când l-am auzit pe tân?rul german adresându-mi-se în cea mai corect? limb? româneasc?:
- Dumneavoastr?, domnule reporter, vre?i s? pleca?i la Chi?in?u ?i nu ave?i cu ce?
- Da, i-am r?spuns eu.
- Pot s? v? servesc eu în aceast? chestiune.
[...] Am urcat împreun? la comandamentul german din ora?ul B?l?i. Cât de frumos ?i de prietene?te î?i r?spund ofi?erii germani! [...] Nu au trecut nici cinci minute ?i subofi?erul Bening s-a întors cu un bilet b?tut la ma?in? pe care mi l-a citit. Scria în acest bilet care purta ?tampilele comandamentului ?i semn?tura comandan?ilor respectivi, c? sunt reporter din Marele Cartier General, c? trebuie s? plec la Chi?in?u, iar prima ma?in? german? care are aceast? destina?ie ?i pe care o voi opri, este obligat? s? m? transporte la Chi?in?u. Se putea oare face mai mult? [...] Pe urm? subofi?erul Bening a plecat. Era un om pe care îl întâlnisem cu un sfert de or? mai înainte ?i care îmi f?cuse cu atâta dezinteresare ?i cu atâta bun?voin?? serviciile de care aveam nevoie. Privindu-l cum se dep?rteaz? mi-am zis: iat? un german adev?rat, iat? un om. În tot cursul drumului pe care urmam s?-l fac, aveam s? întâlnesc în rândul osta?ilor germani ?i al?i oameni de aceea?i factur?. Amabilitatea ?i camaraderia pe care le-am întâlnit eu ?i to?i osta?ii români la unii (s. a.) solda?i ?i ofi?eri germani, sunt uimitoare"[7]. În capul intelectualilor francezi (de stânga, bineîn?eles, dar ace?tia formau majoritatea!) era loc doar pentru cuvinte de batjocur? la adresa solda?ilor germani. „Cum puteau nem?ii s? aib? un comportament plin de omenie cu un ziarist al statului român aliat? [...] Uluitor, incredibil!", îi repro?a autorului reportajului fostul s?u prieten Gabriel Marcel. (Nina Negru, Omul care c?l?torea singur...). Oare cum ar fi reac?ionat omul de cultur? francez, filosoful Gabriel Marcel, dac? în acele momente Constantin Virgil Gheorghiu i-ar fi întins ziarul „Pravda" cu terifiantul Apel c?tre Armata Ro?ie, semnat de suspomenitul scriitor sovietic Ilya Ehrenburg, de trei ori laureat al premiului de stat Stalin, cea mai înalt? distinc?ie de atunci din Uniunea Sovietic?? Iat?-l: „Ucide?i! Ucide?i! Pe p?mântul german nu exist? nimeni nevinovat, nici printre cei vii, nici printre copiii nen?scu?i. Supune?i-v? instruc?iunilor tovar??ului Stalin, zdrobind pentru totdeauna fiara german? în lag?rul ei. Distruge?i prin violen?? orgoliul femeilor germane. Lua?i-le drept prad? legitim?. Ucide?i, ucide?i, viteji osta?i ai Armatei ro?ii, în asaltul vostru irezistibil"[8]. Acest apel de o virulen?? ce te cutremur?, este reprodus în volumul II al Memoriilor lui Constantin Virgil Gheorghiu, intitulat „Ispita libert??ii", editat postum, în 1995 în Fran?a ?i, respectiv, în 1999 ?i 2003 în România. Ilya Ehrenburg n-a fost acuzat de instigare la ur? rasial?, nici de xenofobie ?i nici de germanofobie. Dimpotriv?. În anul 1952 i s-a decernat Premiul interna?ional Stalin „Pentru înt?rirea p?cii între popoare".

Basarabia 1941Credibilitatea reportajelor din cartea „Ard malurile Nistrului" e cu atât mai mare, cu cât, pe an ce trece, sunt scoase la iveal? din ce în ce mai multe documente privitoare la atrocit??ile ocupan?ilor sovietici în Basarabia, Nordul Bucovinei ?i ?inutul Her?a în fatidicul an 1940. Un astfel de document memorialistic sunt ?i confesiunile lui Pepe Georgescu „265 de zile la Cern?u?i sub ocupa?ie bol?evic?. 28 iunie 1940 - 20 martie 1941". Scrise cu doar dou? luni mai înainte de reportajele lui Constantin Virgil Gheorghiu, f?r? s? ?tie nimic unul de cel?lalt, similitudinile în descrierea evenimentelor sunt uluitoare. Iat?, de exemplu, cum descriu, ?i un autor ?i altul, nivelul de civiliza?ie al ocupantului sovietic. Pepe Georgescu: „Pr?v?liile de alimente se deschiseser? ?i se putea cump?ra de toate. Vedeai pe str?zi solda?i bol?evici mu?când dintr-o bucat? de salam ?i dintr-o bucat? de ciocolat?. Solda?ii purtau ni?te saci de merinde pe care-i umpluser? cu bomboane ?i pr?jituri. Femeile lor î?i dezbr?caser? hainele de pânz? tare, de culoare kaky ?i purtau rochii cump?rate din Cern?u?i. Multe din ele luaser? de prin locuin?ele p?r?site de refugia?i c?m??i de noapte ?i pantofi de bal sau de cas?, multe erau îmbr?cate pe strad? în capoate lungi ?i largi. [...] Cea mai mare parte dintre ofi?erii bol?evici, nicidecum solda?ii, nu v?zuser? înc? ceasuri de mân? ?i stilouri. Pe strad? vedeai ofi?eri superiori cu stilouri prinse în buzunarul de la piept al tunicii, invers cu clapa în?untru ?i cu tocul în afar?, ca s? se vad?. Treceau solda?i ?i ofi?eri, în tr?suri picior peste picior, cu bra?ele încruci?ate, dar în a?a fel ca s? se vad? c? poart? la mân? un ceas de buzunar. Mul?i purtau ceasurile atârnate de o gaur? a buzunarului, ca o decora?ie. Pe str?zi asistai la spectacole care de care mai hilariante ?i mai caraghioase"[9].

Constantin Virgil Gheorghiu, reportajul „Arde Chi?in?ul!": „Fetele cu care vorbesc (la Chi?in?u - n. a.) îmi spun c? pantoful de dam?, a?a cum îl ?tim noi, este o raritate de muzeu în U.R.S.S. În casa maiorului doctor Alexandrescu, care se refugiase la r?pirea Basarabiei f?r? s? poat? lua nimic, s-a instalat un ofi?er superior rus. So?ia acestui bol?evic a g?sit în garderoba doamnei Alexandrescu o pereche de pantofi argintii de bal. Timp de o s?pt?mân? nobila comunist? a f?cut pe cet??enii din Chi?in?u s? râd? cu hohote, fiindc? ap?rea în fiecare sear? la plimbare pe strad?, de bra? cu so?ul ei, purtând pantofii argintii de bal ai doamnei Alexandrescu cu ?osete. [...] ?i cu toate c? râdea întregul ora?, coloneleasa era foarte încântat? de pantofii pe care îi g?sise. Dar, tot atât de hilariant e ?i faptul c? dânsa purta la fel, la buc?t?rie ?i pe strad?, rochiile de sear?, decoltate ?i lungi pân? în p?mânt, ale doamnei Alexandrescu. Cazurile acestea erau extrem de numeroase. [...] Când au venit în Chi?in?u, solda?ii pl?teau sume exorbitante, ?i ei, ?i ofi?erii, pentru ceasuri de mân? ?i pentru stilouri, care sunt o raritate, tot de muzeu, în U.R.S.S."[10]. Când îmi f?ceam studiile la Facultatea de Istorie a Universit??ii „I. Creang?" din Chi?in?u (1983-1988), cele mai umilitoare pentru mine ?i pentru colegii mei din grupele moldovene?ti de studiu erau prelegerile profesorilor sovietici despre imensul ajutor dezinteresat pe care marele popor rus, fratele nostru mai mare, ni l-a acordat în lichidarea analfabetismului (regimul burghezo-mo?ieresc român îi ?inea, chipurile, pe basarabeni în obscurantism, pentru ca s?-i poat? exploata mai u?or!), precum ?i în ridicarea din ruine a economiei noastre, înapoiate din aceea?i cauz? – obscurantismul! Ascultam ?i trebuia s? credem în aceste inep?ii, pentru c? acces la alte surse istoriografice decât cele sovietice nu aveam. Dintre similitudinile în descrierea regimului bol?evic instalat în 1940 în Basarabia ?i Nordul Bucovinei una mi s-a p?rut de-a dreptul fantasmagoric?. Este vorba de cultivarea ateismului în ?colile sovietice.

Pepe Georgescu: „La ?colile primare de la sate ?i din ora?e propaganda ateist? se face prin foame. La amiaz? nu li se d? copiilor de mâncare. Înv???torii care sunt evrei spun copiilor s? se roage lui Dumnezeu ?i s? le dea de mâncare. B?ie?ii c?rora li-i foame se a?az? în genunchi ?i spun fel de fel de rug?ciuni. Într-un târziu, când crede înv???torul, intr? în clas? ?i-i întreab? dac? au primit ceva. La r?spunsul negativ al copiilor, îi pune s? se roage la un tablou care-l reprezint? pe Stalin ca s? vad? ei - copiii - c? tovar??ul Stalin, care-i mai mare ?i mai puternic decât Dumnezeu ?i decât to?i sfin?ii, le va da de mâncare. Copiii îngenunche ?i se roag? ?i lui Stalin, ?i atunci intr? în clas? înv???torul cu un co? de pâine ?i bomboane ro?ii pe care le împarte la copii, spunându-le c? tovar??ul Stalin le-a ascultat rug?ciunea ?i le-a trimis de mâncare, dar le va da s? m?nânce numai atunci când se vor ruga numai lui ?i vor crede numai în el. Când intr? înv???torul în clas?, salut? pe b?ie?i cu cuvintele: „Nu este Dumnezeu", la care copiii trebuie s? r?spund?: „Nici n-a fost, nici n-o s? fie"[11]. Constantin Virgil Gheorghiu, reportajul „Ismail ?i o camer? de execu?ie":
„Înainte de a urca în remorcherul care oprise în port, un alt cet??ean, care se afla cu copilul de mân? îmi spuse:
- Nici nu v? închipui?i, domnule, cât am suferit. Mai ales c?utau ace?ti criminali s? ne ia credin?a ?i s? fac? din copiii no?tri ni?te p?gâni.
Copilul, care nu avea decât vreo treisprezece ani, îmi spune apoi c? înv???toarea evreic? de la ?coala din Ismail, la care înv??a el, nu le spunea când intra în clas? „bun? ziua" sau „bun? diminea?a".
- Dar ce v? spunea? întreb eu curios.
Copila?ul, care are un obraz foarte palid, îmi spune:
- Când intra înv???toarea în clas? noi trebuia s? zicem în cor:
- Nu exist? Dumnezeu.Înv???toarea r?spundea:
- Nici nu a existat vreodat?!
Noi trebuia s? spunem:
- ?i nici n-are s? existe vreodat?.
Apoi ne a?ezam fiecare la locurile noastre, în b?nci, ?i începeam lec?iile. Aceasta era formula cu care se începeau cursurile, în fiecare zi"[12].

Totu?i, cele mai cutremur?toare fapte descrise ?i de un autor, ?i de altul, sunt acelea care relev? cruzimea ocupan?ilor, crimele lor abominabile. Nu voi st?rui în acest mic studiu decât asupra unui fapt, dintre cele mai însp?imânt?toare, pe care l-am aflat din reportajul „Ismail ?i o camer? de execu?ie". Tân?rul reporter afl? de la locuitorii ora?ului c? Ismailul a fost un centru politic foarte important pentru bol?evici. „Erau în acest or??el câteva mii de func?ionari ?i se f?cuser? depozite considerabile de tot felul de provizii ?i de muni?ii. În planul de invadare a României, pe care ru?ii îl preg?tiser? mai de mult? vreme, Ismail era un punct important de unde aveau s? porneasc? proviziile. Echipele de poli?i?ti bol?evici aveau aici o foarte vast? activitate. Bineîn?eles, c? într-un or??el care devenise un centru important pentru bol?evici ?i în care se preg?teau în tain? atâtea planuri criminale, prezen?a românilor era cât se poate de sup?r?toare. De aceea, s-a început o crunt? prigoan? împotriva popula?iei de origine româneasc?. Familii întregi erau arestate în fiecare noapte de agen?ii poli?iei ?i în special de faimoasa poli?ie N.K.V.D. [...] În chipul acesta a disp?rut din ora?ul Ismail, ca ?i din celelalte ora?e ?i sate basarabene, un num?r considerabil de români. Popula?ia Ismailului a fost redus? la jum?tate ?i în locul ei au fost adu?i oamenii regimului bol?evic, în majoritate evrei. Iat? îns? c? de abia intra?i în ora?, jandarmii no?tri au f?cut descoperiri senza?ionale. În cimitirul evreiesc au fost g?site, chiar în prima zi a intr?rii trupelor noastre în Ismail, 29 de cadavre. Ele erau aruncate de mai mult? vreme acolo în cimitir ?i peste dânsele era pres?rat? pu?in? ??rân?, care camufla movila de trupuri omene?ti intrate în putrefac?ie. S-a stabilit c? între cele 29 de cadavre, g?site în cimitirul evreiesc, nu este nici un evreu. To?i cei asasina?i acolo erau cre?tini. Popula?ia a venit ?i a dat ajutor autorit??ilor care au reu?it s? identifice o parte din cadavre. Primul care a fost identificat era un român din Ismail, arestat într-o noapte de N.K.V.D. ?i transportat în Siberia. Ce este mai de necrezut, e faptul c? la dou? s?pt?mâni dup? arestarea sa, familia primise de la el o carte po?tal?, în care spunea c? e s?n?tos, a ajuns în Siberia ?i o duce... foarte bine.

Adev?rul este c? aceast? scrisoare a fost compus?, în beciurile N.K.V.D.-ului din Ismail. Înainte de a-l asasina, poli?i?tii l-au pus pe arestat s? scrie cartea po?tal? pe care i-au dictat-o ei. Când scrisoarea a fost terminat?, ea a fost luat? de unul dintre poli?i?ti, care a expediat-o, dup? dou? s?pt?mâni, familiei celui care o scrisese. Arestatul a fost imediat luat de poli?i?tii uciga?i ai N.K.V.D.-ului ?i coborât în pivni??, unde a fost ucis, împreun? cu al?i 28 de români, c?rora li se luaser? la fel scrisori c?tre familiile lor, în care spuneau c? sunt în Siberia ?i o duc foarte bine. Cadavrele, g?urite de gloan?e, au fost transportate în cimitirul evreiesc, unde asasinii nici nu s-au ostenit s? le îngroape, ci au aruncat numai pu?in? ??rân? peste ele"[13]. S? ne imagin?m c? aceast? crim? odioas? nu ar fi fost descoperit? ?i dezavuat? la timp. Ce mai t?mb?l?u ar fi f?cut, de-a lungul anilor, holocausti?tii no?tri! Dar parc? acesta e un caz singular? Când am v?zut pentru prima oar? cartea de reportaje de r?zboi „Ard malurile Nistrului", m-am întrebat: „Oare de ce autorul a intitulat-o anume a?a?" Abia dup? lecturarea ei am în?eles rostul titlului. Nu este vorba doar de o metafor?.

Când armatele române dezrobitoare au intrat în Basarabia, dar ?i în Nordul Bucovinei, acestea ardeau la propriu: ardeau cl?dirile administrative, ardeau numeroasele închisori bol?evice, ardeau în ele de vii condamna?ii, majoritatea f?r? a avea vreo vin?, ardeau bisericile, morile, ardeau magazinele, fabricile, depozitele, ardeau grânele ?i, deopotriv? cu ele, ardeau sufletele basarabenilor, pe care Constantin Virgil Gheorghiu îi nume?te „oameni de pâine". Cu o ur? ?i o s?lb?ticie greu de imaginat, bol?evicii au nimicit ceea ce nu le apar?inea, ci era cl?dit prin truda ?i cu sudoarea românilor. Pe ultima fil? a c?r?ii autorul se întreab?: „De ce i-a fost dat acestui p?mânt din care cre?te atât de îmbel?ugat pâinea, strugurii ?i poamele, s? strâng? atâta jale ?i atâta sânge, între brazdele lui? De ce le-a fost dat basarabenilor - acestor nesfâr?it de buni „oameni de pâine ?i nu haiduci", s? sufere atât?".

Înainte de a se demobiliza din cauza unei r?ni care-i solicita întoarcerea grabnic? în ?ar?, Constantin Virgil Gheorghiu a reu?it s? mai scrie înc? dou? mari reportaje de r?zboi: „Am luptat în Crimeea" (1942) ?i „Cu submarinul la Sevastopol" (1942). ?i aceste c?r?i autorul le-a scris, dup? cum afirma Octav Sarge?iu, „cu un condei muiat în inim?". Iat? cum descrie sensibilul reporter stingerea r?ni?ilor: „...E atât de imaterial albul acesta al chipului lor, încât cred c? numai îngerii mai au fe?ele a?a de curate ?i a?a de albe: exact ca ni?te coli de scris. Mai târziu aveam s? observ c?, de câte ori un r?nit avea obrajii prea albi, moare"[14]. Sensibilitatea ?i implicarea emo?ional? a autorului nu ?tirbesc deloc din autenticitatea reportajelor. ?i dup? 75 de ani de la scrierea lor ele constituie unul dintre cele mai pre?ioase ?i mai palpitante documente despre începutul r?zboiului de dezrobire a Basarabiei ?i Nordului Bucovinei. Din nefericire, acest r?zboi înc? nu s-a încheiat. Azi el s-a metamorfozat în unul informa?ional. Trebuie s? recunoa?tem: adversarii no?tri, adic? cei care sus?in dezmembrarea ??rii, a?teptând momentul potrivit pentru federalizarea ei, sunt mai puternici, prin talentul vicleniei ?i al mistific?rii. Iar regula e asta: cel puternic e ?i cel care are întotdeauna dreptate. Mare?alul Ion Antonescu, în „Ultimul cuvânt", spune, printre altele: „Am fost prezentat ca dictator. ?tiam c? dictatorii îi extermin? pe adversarii lor. Pe cine am exterminat eu? [...] Nici un evreu fugit din Transilvania (nord-vestul ei, ocupat de horthy?ti - n.a.) ?i judecat în ?ar? nu a fost executat... Acest r?zboi care s-a sfâr?it cu înfrângerea Germaniei hitleriste, nu va pune cap?t conflictului mondial deschis în 1914"[15]. Judecând dup? cele ce se întâmpl? azi în lume în plan politic, se pare c? Mare?alul a avut dreptate.
---------------------------------------
[1] Gh. Buzatu, România cu ?i f?r? Antonescu, Editura Moldova, Ia?i, 1991, p.336.
[2] Tudor Nedelcea, Constantin Virgil Gheorghiu - Orele culturii române, http/melidonium.ro/2012/08/24/constantin-virgil-gheorghiu-orele-culturii-romane/
[3] Mircea Eliade, Împotriva dezn?dejdii, Editura Humanitas, Bucure?ti, 1992, p.37-39.
[4] Nina Negru, Omul care c?l?torea singur, 95 de ani de la na?terea lui Constantin Virgil Gheorghiu, www.curentul.net/2011/11/13/omul-care-c?l?torea-singur/
[5] ???? ????????, „??????? ??????", 24 ???? 1942 ?., ?173/5236 (Ilya Ehrenburg, Steaua ro?ie, 24 iulie 1942, nr. 173/5236. Traducerea din limba rus? - Veronica Boldi?or.
[6] Ibidem
[7] Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului. Mare reportaj de r?zboi din teritoriile dezrobite, Bucure?ti, Editura GEEA, 1993, p.85-87).
[8] Tudor Nedelcea, Constantin Virgil Gheorghiu - Orele culturii române...
[9] Pepe Georgescu, „265 de zile la Cern?u?i sub ocupa?ie bol?evic?. 28 iunie 1940 - 20 martie 1941", Revista „Patrimoniu", nr. 2, Chi?in?u, 1991, p.92.
[10] Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului, p.130-131).
[11] Pepe Georgescu, „265 de zile la Cern?u?i sub ocupa?ie bol?evic?. 28 iunie 1940 - 20 martie 1941"..., p.117-118.
[12] Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului..., p.217.
[13] Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului..., p.204-206.
[14] Octav Sarge?iu, Cronic? la cartea „Am luptat în Crimeea" de C. V. Gheorghiu, în „Via?a Basarabiei", mai-iunie 1942, p.157.
[15] Gh. Buzatu, România cu ?i f?r? Antonescu, p.336.

footer