Revista Art-emis
Instituţia primei doamne la români PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.   
Duminică, 29 Ianuarie 2017 17:53

Maria Antonescu, art-emisDate fiind preocupările mai mult sau mai puțin avizate ale societății civile românești în legătură cu problema instituției primei doamne adusă în prim plan prin comportamentul abuziv și iresponsabil al consoartei locatarului actual al Cotroceniului, dispunând de câteva material memorialistice pe această temă, am socotit că nu ar fi lipsit de interes, cel puțin în ceea ce o privește pe prima doamnă a României, să publicăm câteva date din documente de arhivă aflate în posesia noastră. Iată un exemplu de ceea ce ar putea însemna această instituție din istoria noastră contemporană. Nu am să vă dau exemplu acelei prime doamne care a fost împușcată mișelește în ziua de Crăciun a anului 1989. Am să mă refer la doamna Maria Antonescu, soția Conducătorului Statului, Mareșalul Ion Antonescu, din perioada 1940-1944. După preluarea conducerii României la 6 septembrie 1940 și instituirea prin înalt decret în funcția de Conducător al Statului român, la 20 noiembrie 1940, generalul Ion Antonescu a instituit din propria inițiativă Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale (C.P.O.S.). Pus sub patronajul de onoare al Reginei Elena mama regelui Mihai „coordonarea activității consiliului a fost încredințată soției Mareșalului, Maria Antonescu, ca președintă a instituției".

Scopul C.P.O.S. a fost să coordoneze și să îndrume activitatea tuturor instituțiilor de asistență socială și să extindă rețeaua de ocrotire pe tot cuprinsul țării atât în municipii cât și în comune( rurale și urbane) și sate. Fondurile acestei instituții se constituiau în cea mai mare parte din contribuții particulare, voluntare, ale cetățenilor și ale unor întreprinderi comerciale și industriale. Realizările C.P.O.S. erau analizate lunar în ședințe ale Consiliului de Miniștri, fiind evidențiate unele dintre cele mai remarcabile opere de caritate și asistență ale membrilor Consiliului. Către sfârșitul anului 1942 a fost publicată o broșură în care erau contabilizate rezultatele guvernării Mareșalului în primii doi ani de guvernare în condiții de război.Documentul continea si un capitol distinct referitor la activitatea C.P.O.S. De la sfârșitul anului 1942, n-au mai fost publicate date statistice ale activității Consiliului, izvoarele memorialistice însă rămase de la cei ce au contribuit la această operă de asistență socială sunt concludente în ceea ce privește eficiența și calitatea operelor de caritate înfăptuite până la sfârșitul războiului.

In centrul preocupărilor C.P.O.S. s-a situat ajutorarea mamei și copilului, în care scop au fost înființate în București 154 de cantine unde luau masa zilnic 17.000 de copii. În restul țării au fost înființate 2.717 cantine pentru copii și 3.500 cantine pentru școlari. In Capitală au fost înființate 12 cămine pentru copii ale căror mame lucrau în fabrici. Au fost distribuite 2.962 uniforme școlarilor săraci și 30.000 m. de pânză pentru albituri. Au fost înființate 6 solarii unde au fost îngrijiți zilnic 2.500 de copii. S-au organizat 3 colonii de vară unde au fost trimiși 3.000 de copii și s-au pus la dispoziția școlilor 39 de barăci obținute de la armata germană. Pentru copiii orfani și minori delicvenți au fost înființate 2 cămine. La Predeal a fost deschis un preventoriu pentru copii tuberculoși, în care au fost îngrijiți 5000 de copii. De acest preventoriu se ocupa personal d-na Antonescu inspectându-l săptămânal.

Nici căminele universitare nu au fost neglijate. 7 dintre aceste cămine au fost renovate și puse în stare de funcțiune, înființându-se și 5 cantine universitare. Pentru vânzătorii de ziare și vânzătorii ambulanți au fost înființate 2 cămine în București. Pentru a veni în ajutorul funcționarilor și a muncitorilor, Consiliul a organizat în București 15 cantine și 5 restaurante unde luau masa zilnic sute de funcționari și studenți. Restaurantele din Piața Amzei, Pasajul Victoria, restaurantul Transnistria (Piața Brătianu), restaurantul Floarea Soarelui de lângă Athenee Palace ( bombardat de către aviația americană în ziua de 4 aprilie 1944), restaurantul Cercul Militar, erau conduse și supravegheate de persoanele voluntare care lucrau la Consiliul de Patronaj. La toate aceste cantine și restaurante se servea zilnic masa de dejun și seara la prețuri moderate la îndemâna oricărui cetățean. Tot în cadrul Consiliului de Patronaj a fost inițiată legalizarea a sute de perechi nelegitime, pe care Maria Antonescu le-a cununat personal și cărora le-a acordat ajutoare de căsătorie.

O importantă asistentaafost acordara refugiatilor din Basarabia, Bucovina si Ardeal prin atribuirea de locuințe gratuite și ajutoare bănești. La începutul războiului au fost înființate 3 spitale de zonă și alte 5 spitale în diverse orașe ale țării. La București a fost instalat în fostele grajduri ale Palatului Cotroceni un spital (Spitalul 303), de a cărui amenajare și supraveghere s-a ocupat personal doamna Maria Antonescu împreună cu un mare număr de doamne voluntare care au lucrat fie ca infirmiere, fie la alte servicii auxiliare. Dintre acestea pot fi citate o serie întreagă de soții de miniștri, generali și ofițeri superiori precum și a multor alte persoane care și-au dat concursul, în mod benevol, în tot timpul perioadei de război, până la încetarea ostilităților. Un spital special pentru marii mutilați de război a fost instalat în fostul cazinou de la Sinaia. Acolo au fost operați sute de invalizi - mari mutilați, evacuați în mod special la acest spital. Prin intervenția consiliului de Patronaj, mulți dintre aceștia au fost trimiși la Viena, pentru a li se pune proteze dintre cele mai perfecționate. Unii dintre ei nu aveau cele două mâini sau cele două picioare. În urma operației și a protezelor perfecționate s-au reîntors în țară să-și reia o activitate aproape normală.

Pentru recuperarea și convalescența soldaților răniți au fost înființate 3 sanatorii: unul la București, unul la Vatra Dornei și altul la Cernăuți. Tot la Cernăuți a fost deschis un spital pentru soldații orbi, unde li s-a dat posibilitatea să facă cursuri speciale de recuperare. După începerea bombardamentelor de către aviația americană asupra țării, Consiliul a luat măsura de a evacua din Capitală și orașele cele mai amenințate 20.000 de copii, repartizându-i în satele și orașele de provincie din Banat și Ardeal. Mulți dintre aceștia au fost găzduiți de familii de țărani, care neavând copii, au cerut să li se dea permisiunea de a-i adopta. 5.000 de copii dintre aceștia au fost instalați într-un fost castel al unui grof ungur, servind de colonie de vară până la terminarea bombardamentelor.

Când Gara de Nord și Calea Griviței au fost greu atinse de bombele americane, Consiliul de Patronaj s-a îngrijit de asistența familiilor sinistrate, trimițând la fața locului, cu concursul armatei bucătării ambulante pentru a le duce mâncare celor care nu voiau să-și părăsească locuințele distruse. Realizările acestui măreț organism de asistență și ocrotire sunt numai o parte din cele ce au fost înfăptuite până la sfârșitul războiului. Datele statistice sunt preluate dintr-o broșură apărută la sfârșitul anului 1942, în care erau descrise rezultatele guvernării Mareșalului în primii doi ani de război. De la sfârșitul anului 1942 nu au mai fost publicate date statistice ale activității Consiliului; enumerarea realizărilor ulterioare se bazează pe amintirile celor care au lucrat la această operă de asistență socială și care mai trăiesc și astăzi. Aceste amintiri pot fi controlate și confirmate cu documentele rămase de la Consiliul de Patronaj, documente păstrate, probabil, în arhivele Statului. Imediat după arestarea Mareșalului, în august 1944 și a soției sale în septembrie același an, Consiliul de Patronaj a fost desființat, fondurile rămase fiind trecute în administrația Ministerului Sănătății. Din ordinul ministrului Sănătății, la acea dată s-a cerut să se facă o anchetă a gestiunii fondurilor rămase cu scopul de a i se face un proces președintei acestui consiliu. Rezultatul anchetei a fost surprinzător pentru anchetatori, căci la verificare s-a găsit un surplus de 2.000 lei la un buget care atinsese la acea dată suma de două miliarde lei. O anchetă asemănătoare a fost cerută şi la sfârşitul anului 1942 de către Iuliu Maniu

Scrisoarea Mareșalului Ion Antonescu adresată lui Iuliu Maniu privind gestiunea Consiliului de patronaj[1]

Domnule Maniu,
Sunt informat că doriţi să aveţi, pe alte căi decât cele normale, acte care privesc gestiunea Consiliului de Patronaj. Pentru a vă satisface curiozitatea, am dat ordin Consiliului de Patronaj să vă ţină la dispoziţie, la cerere, toate registrele de înregistrări, de mânuirea fondurilor şi toate actele de control încheiate lunar de referentul Curţii de Conturi, în privinţa modului cum sunt gestionate sumele strânse numai din generozitatea şi înţelegerea românilor adevăraţi. Găsesc că această cale este cea mai bună şi mai leală cale pentru a vă informa, ca unul care aţi contribuit şi dvs. - cu cât aţi contribuit - pentru ajutorarea soldaţilor de pe front, a invalizilor şi nenumăraţilor săraci, pe care ni i-au lăsat, ca o tragică moştenire, guvernele democratice. Găsesc de asemenea că, după ce veţi confrunta realităţile cu intriga şi insinuarea odioasă, veţi avea lealitatea să arătaţi pe acela din Consiliul de Patronaj, care are atâta conştiinţă patriotică şi onoare civică, încât nu se sfieşte să vă inducă în eroare. Cine se serveşte de astfel de oameni şi recurge la astfel de procedee nu poate contribui la îndreptarea şi normalizarea acestui popor, găsit de mine profund demoralizat şi total dezorganizat, de către aceia care timp de 20 de ani i+au dat cel mai rău exemplu prin recurgerea la astfel de mijloace.

Dacă doriţi însă să vă informaţi - ceea ce găsesc că este legitim - de modul cum gospodăreşte soţia mea fondul de 1.600.000.000 lei, pe care încrederea unanimă a ţării l-a pus benevol, la dispoziţie, cred că ar fi mai normal ca atât dvs. cât şi cei din jurul dvs., care au uitat trecutul şi faptele lor şi care îşi pierd timpul cu insinuări şi trageri de sforariii politice să vă daţi osteneala să coborâţi în mijlocul mizeriei şi în mijlocul oraşelor şi satelor, pentru a constata tot ce s-a cheltuit şi ce s-a înfăptuit pentru căminele şi cantinele studenţilor, copiilor săraci, muncitorilor, vânzătorilor ambulanţi etc., pentru restaurantele în care oamenii săraci, intelectuali şi mici funcţionari, se pot Mormantul-Mariei-Maresal-Antonescu-Cimitirul-Bellu-Bucurestihrăni cu 20,40,60 şi 120 lei de masă. Veţi vedea, în acelaşi timp, câte spitale au fost dotate, cum sunt întreţinute şi gestionate; câte ateliere s+au înfiinţat, pentru a da de lucru femeilor sărace şi soţiilor mobilizaţilor; câte orfelinate, câte ajutoare de bani, lemne şi îmbrăcăminte s+au dat invalizilor, orfanilor şi studenţilor; ce instituţii de proteze şi de reeducare pentru invalizi şi orbi s-au făcut şi cu cât a contribuit acelaşi consiliu cu bani proprii şi cu personalul său, pentru biserici şi şcoli; câte şcoli din cele începute de dvs. şi lăsate în paragină au fost terminate, câte s-au construit din nou în suburbane - care până acum erau total lipsite de localuri -, câte preventorii şi solarii s-au făcut; câţi copii, invalizi şi studenţi, care nu aveau nici cămaşă pe ei şi erau plini de păduchi şi de râie au fost îmbrăcaţi; câte dispensare, băi publice, băi la şcolile primare şi câte cabinete medicale s-au înfiinţat, unde se examinează şi tratează gratuit copiii, săracii, refugiaţii şi studenţii.

Sunt sigur că dacă în loc de a vă ţine de mese şi de intrigării politice, ca pe timpurile de tristă amintire, aţi fi făcut personal această constatare şi dacă aţi fi intrat măcar o singură dată în spitalele noastre de răniţi, aşi fi fost mai complet şi mai bine informat şi nu aţi fi avut nevoie să ascultaţi sau că credeţi pe ticăloşii vieţii noastre publice, care astăzi vin la dvs., iar mâine se vor duce la altul. În sfârşit, făcând astfel, aţi fi avut personal prilejul, ţinând seama de ce s-a făcut în trecut şi în această privinţă să comparaţi ce s-a făcut şi pe plan social, de la venirea mea la conducere, ce s-a înfăptuit în mai puţin de doi ani şi ce vom lăsa urmaşilor noştri la plecare, prin truda atâtor femei, funcţionari şi devotaţi personali. Sper, domnule Maniu, că veţi fi de acord că procedând astfel, ar fi fost mai leal faţă de un om care se zbate în cele mai groaznice greutăţi şi chinuri şi faţă de un regim care v-a salvat şi pe dvs. şi neamul de la dezonoare şi de la pieire, regim care nu are altă vină decât pe aceea că a venit la conducere după regimurile care au guvernat, în loc să vină înaintea lor.
Mareşal Antonescu
9 decembrie 1942

Referentul Curţii de Conturi care a făcut ancheta a trimis o scrisoare de felicitare doamnei Lucreţia Barbul, o apropiată colaboratoare a doamnei Antonescu. Nu putem încheia acest articol fără a nu aduce un pios omagiu de recunoştinţă femeilor românce şi acelora care alături de preşedinta acestui Consiliu, au lucrat cu devotament şi abnegaţie în toată perioada acestor patru ani. Sediul Consiliului de Patronaj se afla în str. Roma şi era coordonat de un secretar general. Asistenţa socială nemijlocită s-a realizat printr-un oficiu central la Bucureşti şi alte 15 centre de asistenţă care împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti, a Crucii Roşii şi a Serviciului Sanitar s-au ocupat de o populaţie nevoiaşă din punct de vedere material şi sanitar.
[...]
Pentru adunarea de fonduri, marele merit a fost al doamnei Antonescu, care a făcut apel la marele public şi marii industriaşi şi negustori, luând contact personal solicitându-le la ajutorarea acestora pentru realizarea scopului urmărit de Consiliul de Patronaj. Nici un apel nu a rămas fără ecou, contribuţiile au fost generoase, nu numai în bani, ci şi în alimente, îmbrăcăminte şi alte produse cu care s-au putut acoperii nevoile asistenţei publice şi ale soldaţilor. Dintre principalele industrii care au contribuit, cităm pe cele mai principale: fabricile de textile Rizescu, Kazaziab, Hlebnikian, fabricile de pielărie Mociorniţă, Alexandrescu; fabricile de produse alimentare Flora, Stela, Bragadiruz, Podsudek, Moara Herdan şi Gagel, etc. Dintre marii negistori au fost: Dinischiotu, Fundănescu, Atanasiu etc.
O mare cantitate de produse farmaceutice au fost donate de firma Karmitz, în afară de mari donaţii în bani.
[...]
Alături de doamna Antonescu, preşedinte Consiliului, au lucrat cu devotament o serie întreagă de soţii de miniştri, dintre care cităm pe d-na Cancicov, d-na general Pantazi, d-na general Popescu precum şi o serie de soţii ale ofiţerilor superiori ca d-na gen. Brătescu, d-na Şteflea, d-na gen.Ciurea, d-na Davidescu, d-na col. Magherescu, d-na col. Florescu, d-na Margareta Creţu, d-na Goga. Dintre acestea unele mai sunt în viaţă, putând confirma autenticitatea celor scrise în acest sumar articol.

Din păcate, majoritatea acestor femei, adevărate eroine ale neamului şi faptele lor, în loc de recunoştinţă au fost supuse după 23 august 1944 blamului unei societăţi bulversate care în următorii ani avea să suporte şi ocupaţia militară a imperiului de la Răsărit şi comunizarea forţată pentru aproape o jumătate de veac. Maria Mareşal Antonescu, după ce a fost arestată (septembrie) 1944 şi ţinută în închisorile Siguranţei şi apoi în cele sovietice, după condamnarea şi uciderea samavolnică a Mareşalului la 1 iunie 1946), a fost deportată cu domiciliul forţat în Bărăgan, la Lăţeşti, unde condiţiile de trai erau cu totul improprii. Lipsă acută de hrană şi frigul iernilor grele în Bărăgan i-au grăbit agravarea bolii (suferea de plămâni) şi sfârşitul prematur în anul 1953[2].
----------------------------------------
[1] A.N.I.C., Fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinetul Mareşalului
[2] Ibidem

footer