Revista Art-emis
24 Ianuarie, o zi cu dublă semnificație națională PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase   
Duminică, 22 Ianuarie 2017 15:11

24 ianuarie 1859Unirea Pricipatelor Române la 24 ianuarie 1859 și impunerea titulaturii oficiale de „România" care a devenit numele oficial al statului român la 24 ianuarie 1862

Guvernarea celor două Principate Române unite prin persoana Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a impus crearea unui aparat de stat modern, cu instituţii care să contribuie la menţinerea şi afirmarea autonomiei, la organizarea internă, la înlăturarea amestecului Puterilor Garante, la prevenirea conflictelor sociale îndeosebi din cauza problemei rurale şi la reglementarea statutului supuşilor străini existenţi pe teritoriul său, la fundamentarea activităţilor politice pe baze naţionale, la temperarea pasiunilor politice şi la deplina unificare politico-statală. Cunoaşterea mediilor şi locurilor de interes pentru siguranţa statului a dus la implicarea întregului aparat de stat în culegerea de informaţii necesare actului decizional în vederea realizării deplinei uniri. În acest sens, au primit misiuni informative specifice şi au fost înzestrate cu componente informative patru ministere: Ministerul de Interne, Ministerul de Război, Ministerul Afacerilor Străine şi Ministerul Justiţiei. Activitatea informativă a depăşit cadrul specific acţiunilor poliţieneşti, primind o puternică tentă preventivă. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a trecut la reformarea întregului sistem de culegere de informaţii, până atunci componentă a activităţii poliţieneşti. Vechiul sistem, care a avut, prin excelenţă, o misiune represivă, moştenit din vremea ocupaţiei ruseşti sau austriece a Principatelor, nu mai corespundea nevoilor de informare. În noile condiţii, în care unirea se realizase „de facto", centrele de putere ostile făceau planuri vizând distrugerea statului român, iar în interior se confruntau şi se intersectau vectorii „războiului secret" între diferitele servicii de informaţii străine. Deşi, documentele vremii nu afirmă răspicat, credem că misiunea principală a şefului sistemului informativ creat de Alexandru Ioan Cuza: a fost impunerea într-un document internaţional a numelui de „român" şi a numelui de „România" pentru cele două Principate Unite.

Introducere

Statul român modern, ai cărui adversari au fost predefiniţi şi bine conturaţi (Imperiul otoman, Austria şi Rusia), şi-a creat, din mers, structuri specializate care în mod secret au fost îndrituite să culeagă informaţiile necesare şi utile apărării valorilor şi intereselor sale. În acest sens, a încercat şi, în bună măsură a reuşit, chiar dacă au lipsit într-o primă etapă, specialiştii autohtoni, să adopte o metodologie cel puţin egală cu a adversarilor. Pentru statul român modern, fondat în condiţii geopolitice deosebit de complexe, informaţiile au constituit un indicator puterii sale. Obţinerea acestora a fost dependentă de decizia asupra utilizării lor, în cadrul aşa-numitului proces informativ, care a presupus şi impus continuitate şi eliminarea permanentă a pericolului dezinformării şi manipulării informaţiilor, atât din partea forţelor de dezordine internă, cât mai ales din partea centrelor de putere ostile. Procurarea şi evaluarea informaţiilor de interes pentru statul român au depins de profesionalismul şi iubirea de ţară cu care oamenii specializaţi au utilizat tehnicile disponibile exclusiv în scopul protejării, apărării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor naţiunii române, precum şi a simbolului său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, creatorul sistemului informativ modern al statului român.

Impunerea în relaţiile internaţionale a denumirilor „român" şi „România"

Statul român a reuşit să între în circuitul internaţional al telegrafului, spărgând blocada informaţională, cu ajutorul structurii informative create de către Alexandru Ioan Cuza. Pentru încheierea unei convenţii s-a întrunit la 15 mai 1859, la Timişoara, o comisie formată din reprezentanţi ai Austriei, Serbiei, Turciei şi Principatelor Unite. Reprezentantul Principatelor Unite a fost, din ordinul Domnitorului, Cezar Librecht, „inspectorul telegrafului". Deşi contestat de colonelul Duca, el l-a asigurat pe Alexandru Ioan Cuza că va lucra „după toate puterile" şi că-şi va duce ,,misiunea la bun sfârşit". În lipsa lui din Bucureşti, funcţia a fost preluată de locotenentul Botez, funcţionar al telegrafului. Acesta urma să-i transmită Domnului informaţii, atât din interior cât şi din exterior, însă, „numai dacă va fi ceva extraordinar"[1].

Directorul Telegrafului, în realitate şeful sistemului informativ al statului român, a reuşit să impună, după o muncă laborioasă şi atitudine fermă, în iunie 1860, recunoaşterea din partea Austriei a dreptului guvernelor respective să încheie convenţii între ele şi în alte state. În documentul încheiat, acesta a semnat ca „delegat român", impunând pentru prima oară într-un document internaţional numele „România". Deşi, documentele vremii nu afirmă răspicat, credem că aceasta a fost misiunea principală a şefului sistemului informativ creat de Alexandru Ioan Cuza: impunerea într-un document internaţional a numelui de „român" şi a numelui de „România" pentru cele două Principate Unite. Pe de altă parte, tânărul stat român a reuşit să-şi sporească puterea informaţională prin stabilirea legăturii telegrafice cu o mare putere, Rusia. În octombrie 1860, acelaşi Cezar Librecht a fost însărcinat de Alexandru Ioan Cuza să regleze relaţiile telegrafice cu Rusia[2]. Convenţia a fost încheiată în decembrie 1860, în numele Administraţiei telegrafelor Principatelor Unite de către Cezar Librecht, „Inspector general al telegrafelor române"[3].

Se poate aprecia că sistemul informativ conceput de Alexandru Ioan Cuza a contribuit la crearea şi fiinţarea României pe plan instituţional. Informaţia a devenit o importantă resursă de putere şi a contribuit din plin la fundamentarea, în primul rând, a instituţiei Domniei în statul român. La 9 noiembrie 1859, la Focşani, Alexandru Ioan Cuza a declarat „Unirea pentru vecie a celor două Principate sub numele de România", iar la 8 februarie 1860 şi-a luat numele de „Alexandru Ioan I"[4]. Informaţiile deţinute i-au permis lui Alexandru Ioan Cuza să expună sultanului, în iunie 1860, un proiect de unificare guvernamentală, legislativă şi administrativă a Principatelor. El îl asigura pe sultan că „Românii nu gravitează spre nici o putere străină: ei aspiră cu toţii şi fiecare, să rămână români. Eu mă fac garant al patriotismului Ţării... Naţiunea română a considerat în toate timpurile raporturile sale cu Sublima Poartă ca o garanţie a autonomiei sale şi independenţei interioare"[5].

Valoarea sistemului informativ creat a fost relevată în septembrie 1860 cu prilejul vizitei lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol. Niciodată un voievod român n-a fost astfel primit la Poartă. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, echipat în uniforma românească de general de divizie a fost găzduit la palatul „Emirgian", iar sultanul i-a dăruit ordinul „Cordonul cel Mare" şi o sabie cu pietre preţioase. După întoarcerea de la Constantinopol, Alexandru Ioan Cuza i-a chemat la Palat pe funcţionarii administrativi şi judecătoreşti mai importanţi şi le-a arătat toate abuzurile săvârşite în lipsa sa[6]. Aceasta demonstra că sistemul informativ odată creat şi pus în mişcare, funcţiona şi atunci când capul statului era plecat din ţară. Din acel moment, Alexandru Ioan Cuza a folosit şi în corespondenţa cu consulii străini numele „România"[7] pentru statul român.

Se poate aprecia că sistemul informativ conceput de Alexandru Ioan Cuza a contribuit la crearea şi fiinţarea României pe plan instituţional. Informaţia a devenit o importantă resursă de putere şi a contribuit din plin la fundamentarea, în primul rând, a instituţiei Domniei în statul român. La 9 noiembrie 1859, la Focşani, Alexandru Ioan Cuza a declarat „Unirea pentru vecie a celor două Principate sub numele de România", iar la 8 februarie 1860 şi-a luat numele de „Alexandru Ioan I"[8]. Informaţiile deţinute i-au permis lui Alexandru Ioan Cuza să expună sultanului, în iunie 1860, un proiect de unificare guvernamentală, legislativă şi administrativă a Principatelor. El îl asigura pe sultan că „Românii nu gravitează spre nici o putere străină: ei aspiră cu toţii şi fiecare, să rămână români. Eu mă fac garant al patriotismului Ţării. Naţiunea română a considerat în toate timpurile raporturile sale cu Sublima Poartă ca o garanţie a autonomiei sale şi independenţei interioare"[9].

Valoarea sistemului informativ creat a fost relevată în septembrie 1860 cu prilejul vizitei lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol. Niciodată un voievod român n-a fost astfel primit la Poartă. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, echipat în uniforma românească de general de divizie a fost găzduit la palatul „Emirgian", iar sultanul i-a dăruit ordinul „Cordonul cel Mare" şi o sabie cu pietre preţioase. După întoarcerea de la Constantinopol, Alexandru Ioan Cuza i-a chemat la Palat pe funcţionarii administrativi şi judecătoreşti mai importanţi şi le-a arătat toate abuzurile săvârşite în lipsa sa[10]. Aceasta demonstra că sistemul informativ odată creat şi pus în mişcare, funcţiona şi atunci când capul statului era plecat din ţară. Din acel moment, Alexandru Ioan Cuza a folosit şi în corespondenţa cu consulii străini numele „România"[11] pentru statul român.

La 24 ianuarie 1862, numele „România" a devenit numele oficial al statului român, iar moldovenii şi muntenii, prin sistemul informativ creat, au impus în conştiinţa străinătăţii numele de „români". Împotriva numelor „român" şi „România" s-a ridicat în primul rând Austria. Baronul Karl von Eder, consulul Austriei şi decanul corpului diplomatic, în cuvântul său ţinut cu ocazia unificării depline a instituţiilor statului român rostise numele de „români", dar în sensul că Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei să nu devină „un Principat al Românilor". Guvernele de la Paris, Petersburg şi Londra, solidare cu Austria, i-au pus în vedere lui Alexandru Ioan Cuza că numele „România" nu este admis[12]. În instrucţiunea pe care J.B.Rechberg, ministrul afacerilor externe al Austriei o dădea la 31 ianuarie 1862 baronului Karol von Eder se spunea: „Chiar dacă suntem înclinaţi să respectăm cum se cuvine şi obiceiurile locului care v-au determinat ca, cu prilejurile menţionate să vă adaptaţi pe cât posibil exprimarea la atmosfera dominantă din ţară şi la modul de a privi lucrurile al unor membri ai corpului consular în numele cărora aţi vorbit, dumneavoastră să nu fi mers atât de departe, încât să folosiţi cuvântul „români" care, ca şi cuvântul „România" - utilizat după recunoaşterea Unirii temporare - atestă fără nici un echivoc tendinţele manifestate de grupul radicalilor". Acesta îi ordona consulului ca „Principatele trebuie să se numească şi de acum înainte « Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei »", iar în privinţa locuitorilor acestora trebuie ca organele imperiale să evite cuvântul „români"[13]. Însă, numele „român" şi „România" fusese deja introdus şi impus în circuitul internaţional de către repezentanţii sistemului informativ creat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Acesta s-a dovedit a fi componentă intrinsecă a actului de guvernare, combinând informaţia cu diplomaţia, ambele devenite resurse de putere şi arme ofensive în lupta cu „centrele de putere".
-------------------------------------
[1] Documente, I, nr. 158, p. 140.
[2] Idem., I, nr. 206, p. 187.
[3] Ibidem., I, nr. 289, p. 227.
[4] Românii la 1859, II, p. 213.
[5] Documente, I, nr. 181, p. 157-167.
[6] Dan Bogdan, Viorel Ştirbu, Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza, Bucureşti, 1985, p. 145.
[7] Documente, I, nr.288, p. 226.
[8] Ibidem., I, nr. 289, p. 227.
[9] Documente, I, nr. 181, p. 157-167.
[10] Dan Bogdan, Viorel Ştirbu, Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza, Bucureşti, 1985, p. 145.
[11] Documente, I, nr.288, p. 226.
[12] Irina Rădulescu-Valasoglu, op. cit., p. 87.
[13] Românii la 1859, I, p. 566.

footer