Revista Art-emis
O lec?ie de demnitate na?ional? PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.?.R.   
Duminică, 08 Ianuarie 2017 18:12

Conferinta de pace de la Paris 18 ianuarie 1919Au fost vremuri când oamenii politici români promovau interesele na?ionale ale României, cu demnitate ?i competen??, neacceptând s? se supun? deciziilor luate de marile puteri. Un astfel de lider politic a fost Ion I. C. Br?tianu, ?eful delega?iei României la Conferin?a de pace de la Paris, întrunit? dup? încheierea Primului R?zboi Mondial. Acest r?zboi a fost declan?at la 28 iulie 1914, prin atacarea Serbiei de c?tre Austro-Ungaria. Dup? doi ani de neutralitate, ?ara noastr? a intrat în lupt? al?turi de Antanta, care - prin Conven?ia politic? din 4/17 august 1916 - s-a angajat s? recunoasc? dreptul României de a-?i anexa teritoriile locuite de români în Austro-Ungaria, adic? Transilvania, Banatul, Cri?ana, Maramure?ul ?i Bucovina. Armata Român? a adus o pre?ioas? contribu?ie la cauza Antantei, ajutând la m?cinarea for?elor militare ale Puterilor Centrale (au r?mas înscrise în istorie marile b?t?lii de la M?r??ti, M?r??e?ti ?i Oituz din vara anului 1917). R?zboiul s-a încheiat în ziua de 11 noiembrie 1918, prin capitularea Germaniei.

În 1917-1918, cele dou? mari imperii multina?ionale (habsburgic ?i ?arist) s-au pr?bu?it sub loviturile luptei de eliberare a popoarelor asuprite. Pe ruinele lor au ap?rut noi state: Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia. În acela?i timp, slavii de sud au creat Regatul Sârbilor, Croa?ilor ?i Slovenilor, iar românii din Basarabia, Bucovina ?i Transilvania s-au unit cu România. Conferin?a p?cii de la Paris, care ?i-a început lucr?rile la 18 ianuarie 1919, nu a fost - cum spera Br?tianu - un for de dezbatere ?i decizie a unor state egale, a?a cum fuseser? pe câmpul de lupt?. El se întemeia pe Conven?ia din 4 august 1916, care prevedea c? România se va bucura de acelea?i drepturi ca ?i alia?ii ei la viitoarea Conferin?? a p?cii. Între principiile enun?ate ?i modul corect de desf??urare a Conferin?ei de pace, existau deosebiri fundamentale. Deciziile erau luate de „Consiliul celor patru" (Woodrow Wilson - S.U.A., Georges Clémenceau - Fran?a, Lloyd George - Marea Britanie ?i Vittorio Emanuele Orlando - Italia), numit ?i Consiliul Suprem. Statele mici, între care ?i România, au fost incluse în rândul statelor „cu interese limitate". ?eful delega?iei române avea s? declare c?, la 28 iunie 1919, a trebuit s? semneze tratatul de pace cu Germania, „f?r? a fi avut textul scris ?i f?r? ca vreunul din noi (membri ai delega?iei) s?-l fi citit".

Pentru a nu avea un tratament similar ?i în privin?a urm?torului tratat - cel cu Austria, în care România avea interese directe, întrucât Imperiul Habsburgic st?pânise partea de nord a Moldovei, numit? Bucovina - Ion I. C. Br?tianu a luat ini?iativa asocierii statelor cu „interese limitate" pentru a se prezenta solidar în fa?a Consiliului Suprem. El a negociat cu reprezentan?ii Poloniei, Greciei, Cehoslovaciei ?i Regatului Sârbilor, Croa?ilor ?i Slovenilor, astfel c? s-a convenit adoptarea unei pozi?ii comune, solicitând cunoa?terea din timp a tratatului, pentru a putea face observa?ii ?i propuneri. Ca urmare, la 29 mai 1919, delega?ii acestor cinci ??ri au fost invita?i la Ministerul de Externe al Fran?ei, unde li s-a prezentat un rezumat al proiectului de tratat, f?r? clauzele militare ?i cele privind repara?iile, care urmau s? fie formulate ulterior. În seara zilei de 30 mai li s-a pus la dispozi?ie textul (incomplet) al acestui tratat. Liderul român a adresat în scris un memoriu pre?edintelui Conferin?ei de pace (Georges Clémenceau), prin care protesta împotriva unor clauze care înlesneau interven?ia Marilor Puteri în treburile interne ale ??rii sale. El se referea la obliga?ia României de a semna un tratat special care s? garanteze drepturile minorit??ilor na?ionale ?i s? legitimeze dreptul marilor puteri de a controla aplicarea legisla?iei privitoare la minorit??ile na?ionale. De asemenea, România trebuia s? accepte ca, timp de 5 ani de la încheierea p?cii cu Austria, s? acorde liberul tranzit pentru toate m?rfurile, mijloacele de transport ?i supu?ii statelor Aliate ?i Asociate, f?r? nici un fel de vam? ?i în condi?ii cel pu?in egale cu cele rezervate supu?ilor români.

Ca urmare a demersurilor f?cute, ?efii delega?iilor României, Cehoslovaciei, Poloniei, Greciei, Regatului Sârbilor, Croa?ilor ?i Slovenilor au fost invita?i s?-?i expun? punctul de vedere privind tratatul de pace cu Austria în ?edin?a plenar? din 31 mai 1919. ?eful delega?iei române a avut o atitudine ferm?, neacceptând interven?ia Marilor Puteri în treburile interne ale ??rii sale. Br?tianu avea s? relateze c? nu putea s? renun?e, în calitate de „reprezentant al Regatului Român, la situa?ia de stat independent, pe care aveam convingerea c? am nu numai dreptul, dar ?i datoria strict? ?i imperioas? ca s-o reprezint în orice caz". Referindu-se la tratatul minorit??ilor impus celor cinci state, Br?tianu a sus?inut c? România a asigurat drepturi egale cu etnicii români pentru toate minorit??ile na?ionale ?i c? era gata s? primeasc? orice condi?ie care ar fi acceptat? de celelalte state membre ale Societ??ii Na?iunilor. Acest? tez? a fost respins? de Consiliul Suprem. (Pre?edintele Wilson ar fi trebuit s? acorde asemenea drepturi pentru negrii din S.U.A., Lloyd George ?i Georges Clémenceau pentru indienii ?i africanii din propriile colonii etc). Era limpede c? marile puteri urm?reau s?-?i asigure o pârghie pentru interven?a în treburile interne ale României sub pretextul c? se interesau de soarta minorit??ilor. Br?tianu a protestat ?i contra prevederilor privind liberul tranzit, care ar fi însemnat „s? punem pur ?i simplu întreaga politic? economic? ?i de transporturi a României sub controlul marilor puteri". Aceste state, care practicau o politic? protec?ionist? pentru propria lor economie, c?utau s? impun? României s?-?i deschid? por?ile în fa?a m?rfurilor ?i capitalurilor occidentale, pentru ca acestea s?-?i asigure propriile interese, în defavoarea celor române?ti.

Consiliul Suprem, care a înlocuit Conferin?a de pace, a refuzat s? ?in? seama de obiec?iile lui Br?tianu, urm?rind „s? impuie României condi?iuni pe care nu le poate primi, deoarece sunt incompatibile cu demnitatea, neatârnarea ?i interesele sale politice ?i economice". În fa?a acestei realit??i, Ion I. C. Br?tianu a depus, în ziua de 2 iulie 1919, un amplu memoriu la Biroul Conferin?ei de pace, în care detalia punctul de vedere al delega?iei române, dup? care a p?r?sit Parisul. Explicând, în ?edin?a Adun?rii Deputa?ilor din 16 decembrie 1919, pozi?ia sa, Ion I. C. Br?tianu a rostit aceste cuvinte memorabile: „În chestiunile cele mari, în acelea de ordin moral care st?pânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare ?i na?ionalitate, nu pot fi pre?uri de tocmeal?, nu pot fi motive de oportunitate care s? hot?rasc? a te compromite, coborându-te de pe t?râmul înalt ?i sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor ?i anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora r?splatei".

footer