Revista Art-emis
Gentlement’s Agrement-ul „Cotiturii istorice” de la Malta (1) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Duminică, 18 Decembrie 2016 17:00

G.Bush Sr-M.Gorbaciov-Papa Ioan Paul IIÎnaintea de schimbarea lumii, președinții George Herbert Walter Bush și Mihail Sergheevici Gorbaciov au fost primiți în audiență de Papa Ioan Paul al II-lea

În prima zi a lunii decembrie 1989, cu o zi înaitea întâlnirii cu președintele american George Herbert Walter Bush de la Malta, liderul sovietic Mihail Sergheevici Gorbaciov a avut o convorbire de 76 de minute cu Papa Ioan Paul al II-lea, durata audienței fiind apreciată ca extraodinară, ceea ce a stârnit și curiozități pe măsură în legătură cu problemele abordate. La un deceniu după întâlnire, „New Catolic Service" a făcut publică o parte a transcriptului convorbirii, cea a abordărilor generale, de neevitat potrivit uzanțelor protocolare ale întâlnirilor la acest nivel: situația internațională, libertatea cultelor în Uniunea Sovietică. Celălalt finalist din cursa Războiului Rece, George Herbert Walter Bush a avut audiența la Vatican pe data de 27 mai 1989. Interesant este ce a urmat acestei audiențe. Imediat după convorbirile avute cu Papa Ioan Paul al II-lea, președintele american s-a întâlnit cu cancelarul vest-german Helmuth Kohl, iar la Mainz a ținut un discurs prin care a anticipat agenda Conferinței de la Malta. In continuare, G.H.W. Bush s-a deplasat la Londra, iar în prima jumătate a lunii iulie la Warșovia, Gdansk și Budapesta. Semnificațiile auspiciilor papale au fost rezumate de secretarul pentru afaceri externe al Vaticanului, cardinalul Agostino Casaroli, cu prilejul conferirii titlului de doctor honoris causa al Universității din Cracovia, când a spus: „Miracolul rapidelor schimbări din Europa de Est poartă numele a două personalități fundamentale, Wojtyla și Gorbaciov [...]"[1]. Și necesara completare lămuritoare: „Alla vigilia del vertice tra Gorbaciov e il presidente degli Stati Uniti d'America, George Bush, Wojtyla auspica che i "prossimi colloqui possano portare a nuove intese, ispirate ad attento ascolto delle esigenze e delle attese dei popoli"[2]. Neîdoienic, cei doi lideri și-au legat unele dintre angajamentele convenite în fața Papei Ioan Paul al II-lea, căci ulterior tot ceea ce a fost binecuvântat la Vatican a avut prioritate absolută. Vom reveni asupra consecințelor audiențelor papale.

În zilele de 2 și 3 decembrie 1989, Uniunea Sovietică a găzduit, pe teritoriul său, reprezentat de crucișătorul Maxim Gorki ancorat în Golful Marsaxlokk, din portul orășelului maltez cu același nume, ceea ce istoria consemnează drept „Întâlnirea de la Malta". Despre „Întânirea de la Malta", M.S. Gorbaciov a spus, în cea mai pură expresie a jargonului kremlinez, că a reprezentat „o cotitură istorică". Semnificația formală cotiturii istorice, cea destinată viitorimii, a fost dăltuită, în limbile malteză, engleză și rusă, în piatra nobilă a plăcii Monumentului „Bush-Gorbachev cold war Memorial" ridicat pe faleza orăşelului Birzebbuga (cca. 8 kilometri de capitala La Valleta ): „Malta 2-3 decembrie 1989, George Bush, Michael Gorbachev" „Sfârşitul Războiului Rece". La momentul întâlnirii, M.S. Gorbaciov își îndeplinise în proporție de 75% angajamentul prealabil privind înlăturarea de la putere a ultimilor patru lideri comuniști rămași pe poziții împotriva valului. Generalii din sistemele de putere secretă ale R.D. Germană, Cehoslovaciei și Bulgariei la care directorul K.G.B.-ului, Vladimir Kriucikov a făcut apel pentru scoaterea din conservare a opozanților lui Erich Honeker, Gustav Husak și Todor Jivkov s-au dovedit eficienți și loiali Moscovei.

Generalii Moscovei de la București, marionete naive ale unor tentative anterioare de puciuri de operetă, lamentabil eșuate nu mai aveau conexiunile și nici credibilitatea necesare. Încercările generalilor Nicolae Militaru și Nicolae Doicaru, dar și ale altor generali și înalți ofițeri, cu angajamente de agenți ai K.G.B. şi G.R.U., ca și cele ale „civilului" Virgil Măgureanu (alias căpitanul Mihăilă Mihai din rezerva Centrului de Informații Extene, denumirea serviciul extern de spionaj al Departamentului Securității Statului) de a racola înalți decidenți ai Armatei și Securității au clacat. Ei erau, mai demult, motani cu clopoței. Pentru intrarea lor în rol, seviciile speciale ale Uniunii Sovietice, Ungariei, R.D. Germania, R.S.F. Iugoslavia, Poloniei, Cehoslovaciei și Bulgariei (chiar și mai înainte, cu Jivkov la putere - n.n.) în consens cu servicii speciale occidentale au instrumentalizat planul unei revolte populare dublate de un puci militar. In teoria loviturii de stat, formele de realizare a acesteia sunt revoluția, puciul militar și revolta populară.

Angajamentele și bilanțurile Moscovei înainte de Malta

Berlinul de Est - șeful K.G.B., generalul Vladimir Kriucikov l-a debarcat pe Erick Honecker

Rezidentul şef al K.G.B.-ului în Germania de Est, generalul Ivan Nikolaevici Kuzmin, în calitate de martor ocular al evenimentelor petrecute în Republica Democrată Germană în anul 1989, arată că anterior vizitei lui Gorbaciov în această ţară, prilejuită de aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea statului est-german, rezidenţa trebuia să pună la dispoziţia Moscovei două documente: „Informarea operativă asupra situaţiei din conducerea Partidului Socialist Unit German" şi „Sinteza privind starea de spirit din Partidului Socialist Unit German". Din ambele documente, fără a se recomandă expres, fiindcă K.G.B.-ului nu-i era permis să se amestece în procesul deciziilor politice, rezultă necesitatea demiterii secretarului general Honecker din toate funcţiile de partid şi de stat. Premierul Willi Stoph şi Erich Mielke, şeful STASI, dar şi alţii, l-au rugat pe Gorbaciov să-i sprijine în opoziţia lor faţă de Honecker. Rugămintea acestora era, de fapt, corolarul celor două rapoarte ale K.G.B.-ului. Gorbaciov nu le-a răspuns. Vladimir Kriucikov şi-a asumat personal înlăturarea lui Honecker, iar cine trebuia i-a tălmăcit lui Willi Stoph ce semnifică tăcerea în astfel de împrejurări, adică acord fără rezerve. La 17 octombrie, Erich Mielke, şeful STASI a propus Biroului Politic eliberarea lui Honecker din toate funcţiile deţinute, ceea ce s-a acceptat imediat. A două zi, noul secretar general era Egon Krenz, fost secretar al Comitetului Central şi şef al Secţiei C.C. al P.S.U.G. pentru armata, interne, securitate, procuratura şi justiţie. I-au succedat, la scurt timp, Hans Modrow şi Gregor Gyusi.

Faptul că Honecker a fost schimbat ca urmare a dorinţei lui Gorbaciov este fără echivoc exprimat de ambasadorul de atunci la Bonn al U.R.S.S., Kwitinski, care ulterior a afirmat: „Moscova şi-a făcut iluzii că era suficient să-l înlocuiască pe Honecker şi totul va fi în regulă... ". Gorbaciov - în discuţiile cu Egon Krenz, iar mai apoi cu succesorul acestuia, Gregor Gysi - împărtăşea un optimism exagerat, că şi cum nu ar fi primit şi nu ar fi citit informaţiile transmise de rezidenţă K.G.B. din Berlinul de Est şi, în fapt, de aparatul împuternicit al K.G.B.-ului din R.D.G. (din care făcea parte şi Vladimir Putin). Evenimentele ulterioare, respectiv căderea zidului Berlinului, i-ar fi surprins atât pe Gorbaciov, cât şi K.G.B.-ul. În următoarele 3-4 zile, rezidenţă K.G.B. a pregătit o evaluare şi o prognosticare a situaţiei, raportul fiind transmis în seară zilei de 13 octombrie 1989. Evaluarea nu a fost acceptată, fiind clasată cu rezoluţia „excesiv defetistă". Peste şase zile, când s-a cerut un nou raport, evenimentele depăşiseră şi cele mai sumbre previziuni. În locul Ministerului Securităţii Statului, Camera Populară a R.D.G. a înfiinţat Oficiul pentru Securitatea Naţională, iar la 3 decembrie, o nouă surpriză, înlăturarea lui Egon Krenz a semnificat falimentul politicii reformatoare, aşa cum fusese gândită de Gorbaciov. Centrul K.G.B. de la Karhorst şi-a încetat, în cursul lunii decembrie, activitatea de legătură cu serviciile locale. Documentele operative şi de informaţii au fost inventariate şi trimise la Moscova, iar celelalte distruse pe loc.

Cum s-a ajuns în această situaţie, aproape pe neaşteptate? În realitate, scenariul evenimentelor din R.D. Germană, în mod special, precum şi evoluţiile care s-au girat prin gentlemen's agreementul de la Malta au fost anticipate şi puse în opera la ordinul lui Iuri Vladimirovici Andropov, fost director al K.G.B. (1967-1982), secretar general al P.C.U.S. (1982-1983) . Andropov a iniţiat o amplă operaţiunea clandestină sub steaguri străine, cunoscută doar de trei persoane din Departamentul Ilegali al K.B.G., cu scopul de a se putea prelua sub control alternativele la regimurile totalitare comuniste. Strictă compartimentare a operaţiunii a facilitat autonomizarea nucleelor operaţionale, acestea acţionând independent, cu autofinanţare şi fără legături cu Moscova, care depistate ar fi putut compromite scopul urmărit. Această a fost partea clandestină a schimbării, în care şi Gorbaciov a avut un rol, considerat de el şi de istorici că fiind misiunea unuia dintre giganţii secolului al XX-lea care au schimbat lumea. Pentru scenariştii şi regizorii din umbră evenimentelor, toţi actorii acestora au fost exact ceea ce era trebuincios schimbării direcţiei date istoriei prin experimentul revoluţionar din anul 1917, brutal extins în anul 1945, în numele victoriei asupra nazismului, până în inima Europei, cu permanente pericole pentru ordinea democratică occidentală din Spania, Portugalia, Italia, Franţa. Ulterior, în anii '70, Moscova a devenit influenţă în Somalia, Etiopia, Cambogia, Vietnam, Mozambic Angola , Laos , Afghanistan.

Agentul schimbării, Mihail Sergheevici Gorbaciov și-a intrat în rol la 11 martie 1985, dată de la care nici un alt lider est-european nu a mai contat. Începând cu anul 1989, emisari ai lui Gorbaciov - îndeosebi şeful K.G.B., Vladimir Kriucikov, dar şi alţii cu legături ori antecedente în K.G.B. - au trecut la scoaterea din conservare a unei reţele, până atunci pasive, de opozanți ai liderilor de partid şi de stat aflaţi la putere în ţările socialiste central şi est europene, fiind stabilit modul în care aceştia vor asigura transferul puterii către aşa-zişii reformişti. Schimbarea lui Erick Honecker a fost rezervată lui Vladimir Kriucikov. Acesta din urmă a efectuat cel puţin trei călătorii în Germania de Est, din care una secretă, pentru a putea avea convorbiri cu reprezentanţi ai „opoziţiei", între care şi cu profesorul Manfred von Ardenne. Amploarea manifestaţiilor declanşate imediat după ce Gorbaciov şi ceilalţi lideri comunişti est-europeni au părăsit Germania de Est, unde participaseră la cea de-a 40-a aniversare a creării R.D.G.-ului, au creat climatul propice înlăturării lui Honecker. Numai că în locul lui nu a venit, aşa cum era aşteptat, reformatorul Hans Modrow, ci Egon Krenz, omul K.G.B.-ului, susţinut de Kriucikov. Egon Krenz pare să fi fost, însă, depăşit şi speriat de evenimente, scăpând situaţia de sub control. Deciziile sale, luate fără a se mai consulta cu Moscova, l-au surprins, chipurile, şi pe Gorbaciov. Nimic nu a fost, însă, neplanificat, ori fără pachetul complet al soluţiilor alternative.

- Va urma -
-----------------------------------
[1] la Republica.it., 03 iunie 1990, „Miracolo all est grazie a Gorbaciov e Papa Wojtyla".
[2] www.raistoria.rai.it/articoli/il-papa...gorbaciov/.../default.asp

footer