Revista Art-emis
„Intelligence Service” - Un secol de război secret în România (4) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Joi, 08 Decembrie 2016 15:34

Serv.SSI 4Aspecte ale războiului economic dus de „Special Executive Operations" în România

În anul venirii lui Hitler la putere, Germania importa din România circa o treime din necesităţile sale de petrol, ceea ce a conştientizat Wermahtul că „viaţa Axei depinde de câmpurile petrolifere din România"..., motiv pentru care serviciile secrete ale puterilor aliate, în mod aparte cel britanic, vor iniţia sabotarea aprovizionării Germaniei cu resurse strategice. O primă direcţie a războiului economic dus de serviciile speciale britanice în România a constat în deturnarea petrolului destinat Reichului. În consecinţă, trezoreria Angliei a fost autorizată să subvenţioneze diferenţa dintre preţurile mondiale şi cele româneşti pentru petrol. Concomitent, „Goeland Transport and Trading Company", înfiinţată şi finanţată de către Ministerul Războiului Economic, a cumpărat sau a închiriat remorchere, mahone şi şlepuri, pentru a-i împiedica pe nemţi să folosească transportul fluvial. Astfel, în perioada decembrie 1939 - aprilie 1940, Anglia achiziţionează din România o cantitate de petrol dublă faţă de livrările către Germania. Planificarea livrărilor către Germania a fost astfel întocmită încât să ofere un motiv oficial întârzierii trenurilor petrolifere ce aveau ca destinaţie Germania, în această sabotare deghizată fiind implicate înalte oficialităţi române. Agenţi britanici au stat la originea multor acţiuni făţişe de sabotaj, constând în incendierea transporturilor de petrol, provocarea de explozii, eliberarea încărcăturii din vagoanele cisternă; pe tronsonul de linie ferată simplă Predeal-Bucureşti, locomotivele se defectau foarte des, iar când linia, la cererea nemţilor, a fost dublată, traficul garniturilor cu petrol era dereglat de mişcările trupelor române.

Operaţiunile de sabotaj erau urmărite şi centralizate la Istanbul, rezultatele fiind comunicate mai departe la Londra, inclusiv pe calea ştirilor agenţiilor de presă. Astfel, la 28 decembrie 1940, o telegramă a agenţiei A.F.I. comunica: „[...] La 9 decembrie, 150 de vagoane de benzină au ars la rafinăria « Standand ». La 12 decembrie, 8.000 m.c. de lemne au ars în centrul de instrucţie german de la Târgovişte; în aceeaşi zi, primele vagoane de benzină destinate Italiei au ars la ieşirea din rafinăria « Creditul Minier»; la 13 decembrie, au fost incendiate 60 de vagoane de benzină la Teleajen; la 17 decembrie, 80 de vagoane de benzină provenind de la Creditul Minier au explodat". În faţa ameninţărilor reprezentate de planurile britanice de sabotare a transporturilor pe Dunăre, von Killinger şi H.Neubacher raportau la Berlin: „Din cercurile de navigaţie de pe Dunăre am fost informaţi că apărarea zonei Porţile de Fier şi a sistemului de tractare a navelor nu este suficientă pentru a proteja instalaţiile, în cazul unui atac al sabotorilor [...] V-aş fi foarte recunoscător pentru o examinare urgentă a situaţiei, deoarece traficul din zona Porţile de Fier este deosebit de important pentru economia de război"[28].

Membri ai Marine Militare Britanice şi australiene au fost debarcaţi în România, ca civili, pentru a pilota ambarcaţiunile Companiei Goeland, în realitate, însă, aveau misiunea de a pune în aplicare un plan de blocare a Porţilor de Fier. Denis Wright, vice-consul britanic la Constanţa, începând din martie 1940, s-a ocupat personal de trecerea prin vamă a mai multor grupuri de „marinari", în realitate agenţi de sabotaj ai S.O.E., care erau trimişi de la bazele navale britanice din Egipt şi din Malta cu scopul de a bloca Porţile de Fier.Marinarii, în număr de peste 90, dotaţi cu armament, explozivi şi grenade, au fost reperaţi de S.S.I. la Giurgiu, pe vasul „S.S.Tormonde", care transporta şi materiale de sabotaj[29]. Armamentul şi explozivii au fost confiscate, iar 12 marinari expulzaţi. Restul 2marinarilor" rămaşi urmau să reia aplicarea planului. Elementele de sprijin ale britanicilor din Guvern, inclusiv ministrul de externe Grigore Gafencu, au încercat să salveze situaţia, dar germanii se bucurau de buna colaborare a lui Moruzov, şeful serviciilor secrete române şi a adjunctului acestuia, Eugen Cristescu. Drept urmare, ceilalţi „marinari" vor fi şi ei expulzaţi. Manfred Von Killinger, ministru plenipotenţiar trimis special la Bucureşti, care avea în atenţie contracararea operaţiunilor secrete ale britanicilor, a putut asigura Berlinul de anihilarea cu deplin succes a „planului Porţile de Fier".

Un alt amplu plan de sabotaj privea distrugerea instalaţiilor petroliere, aparţinând, în cea mai mare parte, unor societăţi afiliate marilor companii petroliere occidentale. (Societatea „Româno-Americană", filială a „Standard Oil of America", „Astra Română", filială a „Royal Duch"-„Sheel Oil Company"; „Unirea", filială a „British Oil and Transport Company"; "Concordia", filială a Companiei „Petrofina" etc.). Nu poate scăpa observaţiei că director general al societăţii româno-britanice „Unirea" a fost anterior cel care avea să devină colonelul Tom Masterson, consilier politic la Secţia S.O.E. pentru Mediterana, distins, în primul război mondial, cu un înalt ordin britanic („Companion of the Distinguished Service Order") pentru merite deosebite în distrugerea instalaţiilor petroliere româneşti. Sabotajele pe Valea Prahovei constituiau misiunea agenţilor speciali genişti din subordinea staţiei S.O.E. de la Cairo, cunoscută şi ca „Intelligence Service-Cairo". Era, de asemenea, prevăzută, în acest scop, o cooperare şi cu elemente ale dispozitivelor de sabotaj-diversiune din compunerea trupelor franceze din Siria. Adjunctul ataşatului militar britanic la Bucureşti, un ofiţer genist, maiorul Davidson Houston, a fost desemnat pentru acest gen de acţiuni, iar comandantul Watson, din partea Serviciului de Informaţii al Amiralităţii, a fost trimis să coordoneze operaţiunea.Comandoul şi echipamentul necesar au sosit în secret la Galaţi la începutul lui octombrie 1939. Acesta era pregătit să distrugă puţurile aflate în exploatare, dar numai în situaţia în care România ar fi fost invadată de Germania.

Un alt plan, care viza distrugerea exploatărilor Companiei „Astra Română", nu a mai putut fi pus în aplicare. Primul ministru Gh.Tătărăscu a fost înlocuit cu Gigurtu, care a făcut cunoscut că există un complot anglo-francez ce urmăreşte distrugerea câmpurilor petroliere. Din aceste motive, el a dispus schimbarea pazei proprii a companiilor cu trupe regulate, fiecare sondă fiind păzită în permanenţă de doi soldaţi. Pionul principal în sabotarea câmpurilor petroliere era Gardyne de Castelain, director comercial al Societăţii petroliere anglo-române „Unirea", care, în momentul expulzării specialiştilor englezi, a plecat la Istanbul, fiind încadrat în staţia S.O.E., condusă de colonelul Bill Bailey. Anterior, colonelul Bailey venise în România pentru a pune la punct detaliile activităţilor clandestine, după încetarea activităţii reprezentanţelor Angliei şi rezidenţilor britanici. Trebuie subliniat faptul că şi soţia lui Castelain a avut de îndeplinit unele însărcinări speciale, altfel nu s-ar putea explica de ce urmează şi ea un traiect asemănător cu cel al soţului, fiind trimisă la New York, pentru a lucra cu William Stephenson, coordonatorul activităţilor informative secrete britanice pe continentul american.

Gardyne de Castelain a stat în România între 1927-1941 ca rezident al serviciilor secrete, creându-şi numeroase relaţii operative utile în rândul politicienilor, militarilor, oamenilor de afaceri şi a altor categorii de persoane ce prezentau interes pentru planurile şi acţiunile serviciilor secrete britanice, din rândul cărora a constituit reţele clandestine, în măsură să acţioneze independent pe timp de război. Avându-se în vedere rolul important al lui Castelain în crearea reţelelor serviciilor secrete britanice, el a fost paraşutat în România la sfârşitul anului 1943 cu misiunea de primă urgenţă de a îmbunătăţi sistemul de legătură şi, concomitent, să activizeze şi să organizeze rezistenţa antigermană în vederea unei lovituri de stat.

Alături de von Killinger, un alt trimis special al Germaniei, H. Neubacher, însărcinatul cu probleme economice în România, era preocupat de asigurarea continuităţii livrărilor de petrol. Într-o scrisoare datată 5 mai 1940, H.Neubacher relata: „în zilele următoare, voi avea de purtat la Bucureşti o grea luptă pentru a atrage marile rafinării anglo-franceze pentru livrarea de petrol către Germania [...] Cantitatea de petrol promisă nu mai poate fi încărcată, începând din mai, fără colaborarea instalaţiilor de mare randament ale acestor rafinării... Determinarea guvernului român este îngreunată de faptul că nu i se poate oferi, nici măcar pe perioada războiului, o garanţie că România nu va fi atacată de Rusia. [...] Eu trebuie să cer românilor ca, în ciuda represaliilor probabile din partea puterilor occidentale, ei să-şi ţină promisiunile politico-comerciale, chiar şi în cazul rafinăriilor inamice. Însă, la întrebarea dacă lăsăm să li se taie capul de către ruşi, nu putem decât să-i lăsăm în seama sfinţilor ortodocşi şi a bunului Dumnezeu..."[30] (subl.n.). Fără comentarii! Un alt obiectiv al sabotajelor realizate de S.O.E. l-a constituit acela al anihilării mijloacelor de comunicare şi transmisiuni. Un asemenea obiectiv rezultă şi din scrisoarea adresată de colonelul Talbot Rice către D.Howard la Foreign Office, în care se explicau unele dintre misiunile agenţilor S.O.E. în România[31]. Cum s-a acţionat pentru realizarea acestui obiectiv, este mai bine să lăsăm să vorbească documentele oficiale ale vremii:

„29 aprilie 1941
Ordin al Ministerului Afacerilor Interne adresat prefectului judeţului Putna, privind actele de distrugere a liniilor telefonice şi telegrafice ale armatei germane şi măsurile necesare pentru prevenirea sabotajului.
România
Ministerul Afacerilor Interne Foarte urgent
Cabinetul Subsecretarului de Stat Confidenţial

Domnului prefect al judeţului Putna,
Urmare la ordinul acestui departament nr.1168 din 15.03.1941:
Cu onoare se face cunoscut că Misiunea militară germană semnalează o nouă serie de acte de distrugere a liniilor telefonice ale armatei germane, considerându-le ca acte de sabotare. Cele mai multe din aceste acte s-au petrecut în oraşele de reşedinţă şi pe teritoriul judeţelor Vlaşca, Ilfov, Teleorman, Dolj. (A se vedea tabelul anexat).
Ministru Subsecretar de Stat
General de divizie I. Popescu
Anexă
Tabel de acte de sabotaj comise la reţeaua telefonică şi telegrafică a Misiunii Militare Germane

1. În ziua de 28.03.1941, s-a tăiat reţeaua telefonică şi telegrafică de campanie ce leagă depozitul de subzistenţă al armatei Giurgiu şi s-a furat 120 m. de cablu.
2. În ziua de 28.03.1941, s-a tăiat linia telefonică de campanie întinsă între Giurgiu şi Bălănoaia şi s-a furat 1 km şi jumătate cablu.
3. În ziua de 28.03.1941, s-a tăiat linia telefonică de campanie Giurgiu-Daia în strada Bucureşti din Giurgiu şi s-a furat 100 m. cablu.
4. În ziua de 29.03.1941 s-a tăiat linia telefonică de campanie a unei divizii din oraşul Giurgiu.
...
8. În ziua de 8.04.1941, s-a tăiat linia telefonică de campanie Băneasa Pipera la ieşirea de nord de la Pipera, în dreptul hangarelor.
9. În ziua de 8.04.1941, s-a tăiat linia telefonică de campanie, ce leagă escadrila Băneasa cu depozitul de benzină (Gara Băneasa).
10. În ziua de 15.04.1941 s-au tăiat cele 12 linii telefonice ce leagă misiunea militară terestră cu misiunea militară aeronautică în vale de podul "Ferdinand". Prin acest act de sabotaj s-au produs mari deranjamente. Pagubele materiale sunt mari.
11. Linia telefonică Craiova-Bechet construită de trupe germane se taie din rea voinţă zilnic.
Pentru conformitate,
Indescifrabil"[32].

Chiar şi numai dintr-o examinare sumară a tabelului anexat ordinului emis de Ministerul Afacerilor Interne, rezultă suficiente elemente care să ateste caracterul organizat al sabotării legăturilor. Frecvenţa acţiunilor, alegerea obiectivelor, nedescoperirea autorilor ca şi aria geografică a realizării lor indică existenţa unei amprente de profesionist. Pentru stăvilirea sabotajelor ce continuă să se producă, la 10 septembrie 1942, mareşalul Antonescu a emis „Legea nr. 689 pentru prevenirea combaterii transmiterii de informaţii şi a sabotajului în întreprinderile şi depozitele publice şi particulare". Potrivit acestei legi, culegerea de informaţii asupra obiectivelor militare în folosul unui serviciu de informaţii străin sau altui stat, precum şi mijlocirea procurării de astfel de informaţii erau pedepsite cu moartea. Aceeaşi pedeapsă era prevăzută şi pentru distrugerea vătămarea, stânjenirea sau expunerea intenţionată la primejdie a întreprinderilor ori a instalaţiilor de orice natură[33]. Dacă am încerca să desprindem o concluzie majoră asupra acţiunilor secrete de război economic desfăşurate de S.O.E. în România pe timpul războiului, aceasta ar fi aceea că ele s-au bazat în cea mai mare măsură pe activităţile informative pe timp de pace care, la rândul lor, au avut ca obiectiv principal transformarea infrastructurilor societăţilor petroliere cu capital străin într-un eficient dispozitiv de susţinere logistică (personal, bani, acoperiri, legături, adăposturi etc.) a operaţiunilor speciale specifice situaţiilor de criză politico-militară.

Notă: Prelucrare actualizată după Marian Ureche, Aurel I.Rogojan „Servicii secrete străine. Retrospectivă și actualitate. Interferențe în spațiul românesc", vol. 2, București, Editura Paco, 2000.

- Va urma -

----------------------------------------
[28] Telegrama numărul 2845 din 1 septembrie 1941, semnată de Von Killinger, Ministrul Plenipotenţial al Germaniei şi H. Neubacher, însărcinatul special cu probleme economice pe lângă Legaţia Germaniei din Bucureşti, Arhivele Statului, Colecţia microfilme S.U.A. - Documente germane microfilmate la Alexandria/Virginia r.40, 777-603, c.178470, Oberkomando der Wermacht, Wehrwirtscafafts und Rustungsamnt, Wi./I.C.4.65.
[29] Maurice Pearton, British Policy Towards Romania (1939-1941) p.541-542.
[30] Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme S.U.A. - Documente germane filmate la Alexandria/Virginia, r.272 T. 120-181, c. 293025-293026; German Foreign Ministry, Political Archives, Bucharest.
[31] Scrisoarea colonelului Talbot Rice., Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme Anglia, r.405.c. 921-922, Public Record Office. Foreign Office, Political F.O. 371, vol. 44000.
[32] Arhivele Statului, judeţul Vrancea, fond Prefectura Putna, dosar nr. 151/1941, f. 57-58.
[33] Monitorul Oficial Partea întâi, nr. 217 din 17.09.1942, p. 7698-7699.

footer