Revista Art-emis
„Intelligence Service” - Un secol de război secret în România (1) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Duminică, 27 Noiembrie 2016 19:38

S.S.I. 1, art-emisInteresul Angliei față de spațiul românesc, în contextul politicii regatului în sud-estul Europei, datează cel puţin de câteva secole, mai exact din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), deci anterior proclamarii Regatului Marii Britanii (Legea Uniunii din anul 1707). În anul 1694, în timpul domniei regelui William al III-lea și a reginei Maria a II-a, emisarul englez Georg Philipp Schreyer a fost primit la Curtea Domnească, primirea fiind precedată de precauţii pentru a nu fi reperată de iscoadele turceşti. În anul 1702, Constantin Brâncoveanu avea să-l primească, pe lordul William Paget, fost ambasador al Angliei la Constantinopol. Prilejurile a fost folosite pentru punerea în evidență a obiectivelor urmărite de regat în Principatele Române. In perioadele Revoluției din anul 1848, a războiului Crimeii (1853-1856), Unirii Principatelor (1859) și Războiului de Independență (1877) interesul britanc a oscilat funcție de evoluţia raportului de forţe şi a relaţiilor dintre marile puteri europene. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului următorau au fost realizate importante investiţii de capital în industrie, comerţ şi în organizarea transporturilor în România. După primul război mondial, investiţiile engleze sporesc și, concomitent, acestea capătă semnificaţii politice. Din acest motiv, o mare parte a capitalului englez este folosit ca mijloc de câştigare a factorilor de răspundere din conducerea statului. În acest sens, în cartea sa „Churchill şi serviciile secrete", istoricul englez David Stafford precizează că „[...] subversiunea financiară a făcut parte integrantă din spionajul britanic..."[1]. Menționăm, de asemenea, că, spre deosebire de alte sisteme politico-diplomatice, serviciile secrete britanice aveau și își păstrează un grad special de independenţă faţă de reprezentanţele Marii Britanii oficial acreditate .

Perioada interbelică (1918-1938)

„România Mare" a fost percepută ca un nou și important spațiu de oportunități economico-comerciale, dar și de siguranță față de evoluțiile amenințătoare ale evenimentelor din Rusia Sovietelor. Odată cu plasamentele de capital britanic, sunt redimensionate și solid acoperite rețelele Secret Intelligece Service-ului, ale căror agenți se vor autohtoniza, stabilind legături trainice în mediile politice, economice și, nu în ultimul rând printre intelectualii de marcă. Perioada 1921-1930 se caracterizează în România prin stabilitate şi uşor avânt economic. Ca urmare, S.I.S. a fost preocupat să-și asigure posibilităţi informative pentru acoperirea nevoilor de anticipare a noilor direcții de dezvoltare a investițiilor britanice. Este perioada în care companiile petroliere engleze încep să-şi facă tot mai simţită prezența. Pentru noile necesități informative, Legației Marii Britanii de la Bucureşti i-a fost sporit numărul personalului diplomatic şi a celui auxiliar. În perioada 1933-1938, la Berlin a preluat și și-a consolidat fulgerător puterea Partidul Naţional Socialist, context în care Germania a dat o atenție aparte relaţiilor cu România și statele balcanice. În aceste condiţii, sud-estul Europei a devenit o regiune prioritară a politicii Marii Britanii. Printre alte consecințe, Secret Intelligence Service a creat în această zonă linii informative multiple şi o bază de lansare de agenţi în Germania. Cu drept temei, s-a apreciat că din această direcţie este mai potrivit și mai puţin riscant de penetrat în Germania, decât din Occident. În aceeaşi măsură, interesul britanic în România rămâne statornic și capătă noi dimensiuni în ceea ce priveşte exploatarea resurselor economice amenințate de Germania și valorificarea potențialului uman, inclusiv pentru culegerea de informaţii şi organizarea unor activităţi de propagandă, de contra propagandă şi dezinformare în Rusia.

Perioada 1938-1944

Consecință a tratatelor încheiate în 1939 şi 1940 cu Germania, sub presiunea evenimentelor şi urmare a părăsirii de către aliaţii ei tradiţionali, România a fost nevoită să se alăture Puterilor Axei, în speţă, Germaniei. Din punct de vedere politic şi militar, echilibrul de forţe din Europa s-a modificat fundamental. În luptele din 27 mai - 04 iunie 1940, trupele anglo-franceze sunt zdrobite de către nemţi la Dunkerque, Marea Britanie fiind ameninţată cu invazia. O lună mai târziu, Franţa capitulează. Lipsa informaţiilor topografice avea să transforme într-o debandadă şi un dezastru încercarea englezilor de a debarca în Norvegia pentru a o apăra de invazia germană. În aceste condiţii, în octombrie 1940, o mare parte din supuşii englezi şi din personalul diplomatic al Marii Britanii a părăsit România. Afectat de aceste evoluții şi sub presiunea evenimentelor, Secret Intelligece Service şi-a adaptat activitatea în spaţiul românesc, axându-se în special pe:
- apărarea intereselor economice ameninţate de infiltrarea masivă a capitalului german;
- contracararea intenţiilor Germaniei de a strânge relaţiile economice şi politice cu România, crearea în acest sens a unei atmosfere ostile faţă de nemţi şi, pe cât posibil, favorabile Angliei;
- depistarea şi supravegherea activităţii agenţilor Germaniei din România;
- monitorizarea publicaţiilor tipărite în România şi stabilirea evoluţiei poziţiei ţării noastre faţă de Germania şi faţă de U.R.S.S.;
- redimensionarea preocupărilor pentru crearea de noi nuclee informative în societatea românească, entităţi care să fie capabile să menţină o atitudine îngăduitoare, favorabilă faţă de Marea Britanie în eventualitatea în care relaţiile diplomatice cu România vor fi rupte;
- planificarea unor operațiuni de sabotaj economic, politic și militar, care să fie derclanșate la momentul oportun, îndeosebi în industria petrolieră şi în transporturi. Au fost prevăzute acţiuni de blocare a mai multor canale navigabile prin scufundarea unor vase încărcate cu fier, ciment sau piatră şi s-a încercat dinamitarea în zona Porţile de Fier şi la Giurgiu. Acţiunile respective au fost descoperite iar materialele confiscate.
Serviciile engleze urmăreau împiedicarea, pe orice cale, a aprovizionării Reich-ului, în special cu produse petroliere. Erau planificate, în acest scop, acţiuni de distrugere a unor sonde, defectarea anumitor instalaţii, îngreunarea transporturilor, provocarea unor conflicte de muncă şi agitaţii, îndeosebi pe teme salariale etc. De reţinut că Serviciile secrete româneşti descoperă cu regularitate planurile engleze. În acest caz concret se stabileşte chiar şi faptul că englezii preconizau să implice în acţiune nu mai puţin de 250 de agenţi. Din cauza Serviciului Secret de Informaţii (S.S.I.) nu s-au putut comite decât acte de sabotaj nesemnificative, iar în iunie 1940 iniţiatorii acestora sunt expulzaţi.

În februarie 1941, întregul personal diplomatic părăseşte România. S.I.S. (M.I.6) colaborează însă cu alte servicii de informaţii, cum ar fi cel grec, sârb sau turc, şi în special cu cel american. Arhivele secrete engleze sunt expediate în mare parte la Istambul. O altă parte rămâne la sediul legaţiei S.U.A. Între aceste materiale rămân şi aproximativ 5.000 de fişe ale agenţilor S.I.S. din România şi statele vecine. După plecarea personalului diplomatic, S.I.S. (M.I.6) desfăşoară în România o activitate integral acoperită. Rezidenţa informativă acoperită este organizată pe mai multe secţii: militară, politică, economică şi "ocultă".

Câteva aspecte despre fiecare dintre acestea:
Secţia politică, condusă de H.H.Lowell, se folosea în culegerea de informaţii, şi mai ales în răspândirea ştirilor, de mai mulţi corespondenţi englezi sau români, cunoscuţi ca simpatizanţi ai Marii Britanii. Unii dintre aceştia lucrează benevol. Alţii sunt retribuiţi pentru colaborarea lor. Din punct de vedere al profesiilor, între agenţii autohtoni ai S.I.S. se remarcă ziarişti, profesori, avocaţi, oameni de afaceri, descendenţi princiari sau apropiaţi ai Casei Regale cât şi şefi ai unor partide politice.
Secţia militară, condusă de Archibald Gibson. Despre el şi secţia pe care o conducea, S.S.I.-ul stabilise o serie de aspecte interesante. Rezulta, între altele, că acesta se născuse la Moscova în 1904, creându-şi numeroase legături cu persoane din diverse domenii şi pături sociale. Referitor la conţinutul activităţii desfăşurate de Gibson existau date consistente din care rezulta că el dispunea de o reţea organizată pe patru linii de acţiune: rusă, germană, poloneză şi linia de informaţii "diverse", care avea ca agent şi secretar principal, pe emigrantul rus Iacob Vasiliev.
Secţia economică avea ca obiectiv culegerea de informaţii din acest domeniu. Secţia trebuia să contribuie la menţinerea influenţei engleze în România şi să submineze sau măcar să discrediteze relaţiile ţării noastre cu Germania. Pe teritoriul statului român funcţionau o serie de întreprinderi cu capital englez, o parte din fondurile lor fiind folosite de S.I.S. pentru plata colaboratorilor săi, pentru menţinerea şi consolidarea influenţei engleze, cât şi pentru câştigarea simpatiei unor persoane cu funcţii importante în suprastructurile statale.
Secţia „ocultă" a fost înfiinţată pentru ca, în eventualitatea unei conflagraţii între Anglia şi România, să fie în măsură să culeagă în continuare informaţii şi să exercite o influenţă în favoarea Angliei. Din această secţie făceau parte români din înalta societate cât şi cetăţeni ai altor state (diplomaţi, ziarişti, comercianţi etc.) mai cu seamă neutre care nu riscau să fie arestaţi sau expulzaţi. S.S.I.-ul deţinea dovezi din care rezulta că englezii dispuneau de un număr însemnat de agenţi şi persoane de încredere atât în Bucureşti cât şi în alte mari oraşe.
În toată această perioadă, S.I.S. a utilizat pentru acoperirea activităţilor desfăşurate mai multe asociaţii cultural-religioase sau ştiinţifice (Asociaţia americano-britanică, Asociaţia „W.Churchill", Asociaţia „N.Titulescu" ş.a.), precum şi diverse alte facilități ca birouri, librării, biblioteci.

Filoenglezul Ion Antonescu în vizorul Gestapo-ului și al poliției legionare

După intrarea în România a trupelor germane, teritoriul ţării a devenit şi teatrul unor operaţiuni speciale de factură aparte întreprinse, în principal, de serviciile secrete engleze, care erau cel mai bine reprezentate, dată fiind simpatia de care se bucura comunitatea britanică în România, dar şi numărul relativ mare al unor personalităţi politice, oameni de afaceri, funcţionari superiori etc. care făceau parte din ceea ce s-ar putea numi categoria filoenglezilor (studii superioare efectuate în Anglia, acţionari şi funcţionari superiori la companiile anglo-române etc.). Un caz aparte de filoenglez îl reprezenta Conducătorul Statului, mareșalul Ion Antonescu, care a acordat o protecție atotcuprinzătoare activităților clandestine desfășurate de britanici în România , motiv pentru care Eugen Cristescu, șeful S.S.I.-ului avea frecvente fricțiuni și puneri la punct cu șefii sucursalelor din București ale serviciilor secrete germane . Mai mult, mareșalul știind că șeful Secției Contrainformații a S.S.I., locotentent-colonelul Traian Borcescu are o bună reputație profesională față de omologii din serviciile britanice, l-a mandatat să mențină pe risc propriu un canal direct de comunicare cu Londra, precizându-i că dacă se va afla, nu-l va putea salva de Curtea Marțială. Ofițerul a acceptat.

Simpatii pro-britanice ale românilor au constituit obiectul confruntării pe teatrul operaţiunilor secrete. În contextul rebeliunii legionare, acest punct nevralgic avea să constituie una din ţintele importantele ale propagandei subversive desfăşurate în perioada respectivă. Astfel, ziarul legionar „Cuvântul" din 22 ianuarie 1941 a publicat o scrisoare a preşedintelui Uniunii Naţionale a Studenţilor Români şi Creştini în care se afirma: „Români, un maior german a fost omorât în plină stradă, în capitală, asasinat cu laşitate de un agent al Intelligence Service-ului, la ordinele Angliei... Soldatul erou şi omul de caracter, generalul Petrovicescu a fost obligat, pentru că aşa a cerut Legaţia britanică şi Masoneria, să părăsească guvernul"... Este evident că o astfel de scrisoare nu a fost întâmplătoare, ci cu scopul, pe de o parte de a „demitiza" imaginea pe care britanicii o aveau în opinia publică românească, iar pe de altă parte de a-l acuza pe Ion Antonescu că face jocul unor interese străine, altele decât cele germane. Aveau sau nu vreun suport astfel de afirmaţii acuzatoare? Anterior, poliţia legionară, fiind relativ bine informată asupra unor acţiuni de spionaj şi sabotaj întreprinse de reţelele engleze, l-a ridicat de la Snagov pe Allexander Miller, funcţionar superior la cea mai mare societate petrolieră „Astra Română", determinându-l să recunoască implicarea în sabotaje, şi să mărturisească faptul că a furnizat unui inginer o substanţă specială care, dacă era pusă în benzină, determina explozia motoarelor avioanelor. În aceeaşi zi, când a fost arestat Miller, poliţia legionară a încercat să o reţină şi pe Clare Hollingworth, corespondenta la Bucureşti a ziarului „Daily Express". De asemenea, specialiştii britanici de la Moineşti făceau şi ei obiectul unor acţiuni repetate de percheziţionare, reţinere, molestare şi intimidare, fiind acuzaţi de sabotaj.

Mareşalul Ion Antonescu, cu toată legătura formală faţă de Germania, structural era „filoenglez" şi a tolerat, nepermis pentru angajamentele ce le avea faţă de Axă, acţiunile serviciilor britanice pe teritoriul României. În timpul lui Antonescu, S.S.I.-ul (Serviciul Special de Informaţii) „[...] nu a recurs decât foarte rar la măsuri teroriste împotriva inamicilor, ba chiar a asigurat protecţia a trei agenţi britanici ai S.O.E. împotriva acţiunii de filaj a Gestapoului iar documentarea există[2]. De asemenea, el a folosit prilejul asasinării ofiţerului german pentru demiterea ministrului de interne legionar, generalul Petrovicescu, care a încurajat acţiunile poliţiei legionare, iar puterile asumate de aceasta deranjau făţiş autorităţile. Acest episod s-a consumat în zilele rebeliunii legionare, iar acuzaţiile aduse de „Cuvântul" nu pot fi scoase din contextul opiniilor acestora şi ale germanilor referitoare la tolerarea de către guvernul lui Antonescu a agenţilor serviciilor secrete britanice. Ulterior, acelaşi Antonescu avea să-i ia sub protecţia sa pe cei trei ofiţeri englezi paraşutaţi în cadrul operaţiunii „Autonomus", iar viceprim-ministrul Mihai Antonescu s-a ocupat personal de găsirea formulelor juridice ale legendei pe care să o cuprindă declaraţiile lor, astfel încât ei să intre exclusiv sub jurisdicţia aplicabilă prizonierilor de război luaţi de România. Mai mult, mareşalul Antonescu a folosit grupul „Autonomus"[3] atât pentru realizarea unor legături cu guvernul britanic, cât şi în perspectiva unei legături cu sovieticii[4].

Notă: Prelucrare actualizată după Marian Ureche, Aurel I.Rogojan „Servicii secrete străine. Retrospectivă și actualitate. Interferențe în spațiul românesc", vol. 2, București, Editura Paco, 2000.

- Va urma –

Grafica - I.M.

----------------------------------------------------
[1] Ziarul „Adevărul" din 06.08.1997.
[2] Dennis Deletant Ceauşescu şi Securitatea. Constrângere şi disidenţă în România anilor 1965-1989, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1998, p. 38. A se vedea şi Ivor Porter, Operaţiunea Autonomus, op. cit.
[3] Ivor Porter, Operaţiunea Autonomus, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1991, p.90.
[4] Informare a Foreing Office pentru Ministrul britanic rezident la Cairo, lordul Moyne, 06.07.1944, sub semnătura lui I.L. Reed, în care se menţionează că „s-a propus la început ca de Castelaine să însoească un general român care ar putea să fie trimis la sovietici să negocieze o capitulare".

footer