Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.?.R.   
Miercuri, 23 Noiembrie 2016 21:31

Mare?al Ion AntonescuRomânia Mare, des?vâr?it? în urma particip?rii Armatei Române la Primul R?zboi Mondial avea s? fie grav destr?mat? în vara anului 1940. Patriot ?i lupt?tor înfl?c?rat pentru cauza românismului, generalul Ion Antonescu, odat? adus la cârma ??rii (6 septembrie 1940), ?i-a asumat drept unic ?el al jertfei sale reîntregirea grani?elor ?i refacerea României Mari, samavolnic mutilat? de vecinii hr?p?re?i ?i lacomi în vara anului 1940. În loc s? fie înt?rit în 1940, în loc „s? fie consolidate în grani?ele lui ?i substan?a lui etnic? s? fie în?eleas? ?i sprijinit? iar nu redus?, poporul roman a fost grav lovit. S-a f?cut astfel jocul Rusiei împotriva istoriei europene ?i a istoriei germane ?i, mai grav, popoare înconjur?toare din care unul slav, chiar au fost încurajate s? loveasc? ?i în sud teritoriul românesc f?r? ca s? se vad? c? p?mântul României este p?mânt al Europei ?i c? sl?birea României înseamn? sl?birea sistemului european ?i a îns??i intereselor Germaniei", a?a cum se adresa Ion Antonescu, Conduc?torul Statului Român într-unul din numeroasele memorii trimise lui Hitler prin care condamna rapturile la care fusese supus? România în îndoliata var? ?i toamn? a anului 1940, când ?ara pierduse cca.33% din teritoriu ?i aproape 7 milioane de locuitori.

Indignarea ?i revolta mare?alului au fost îns? permanent înso?ite de încrederea c? acea stare de lucruri este trec?toare, c? în final dreptatea istoric? a românilor va triumfa. „Neamul românesc - sublinia el la Sibiu la 10 noiembrie 1940 - ?i-a pierdut ?i alt?dat? grani?ele, el a primit ?i alt?dat? ropotul cotropitor. Sufletul ?i con?tiin?a lui nu au putut fi îns? cotropite de nimeni". Pornind îns? de la situa?ia concret?, politic? ?i social? intern? a României, în momentele de început ale guvern?rii sale, Ion Antonescu era con?tient ?i a f?cut public acest lucru, c? „nu putem reconstrui grani?ele ??rii pân? când nu vom înl?tura toate neajunsurile din?untru". Pentru aceasta el cere printr-un apel la 7 ianuarie 1941 „ascultare din partea tuturor, Ordine, Cinste, Dreptate ?i Justi?ie". Referindu-se la contextul interna?ional în care î?i asumase conducerea ??rii, Ion Antonescu afirma în ?edin?a Consiliului de Mini?tri din 21 septembrie 1940: „Generalul Ion Antonescu lupt? ca s? reconstituie România Mare dar n-o strig? la toate r?spântiile de strad? fiindc? ar fi ca pisica cu clopo?ei care încearc? s? prind? ?oareci. A? crea statului riscuri foarte mari într-un moment în care este înc? dezorganizat ?i are înc? atâtea problem politice ?i economice de rezolvat. Îns? toate problemele în leg?tur? cu grani?ele noastre, cu drepturile noastre, cu aspira?iile poporului roman trebuie tratate de presa noastr? ?i nu abandonate. Toat? presa noastr? trebuie s? vorbeasc? despre drepturile românilor de peste tot, drepturi cultural, spiritual, libert??i politice ?i administrative. Toate acestea trebuie sus?inute de presa româneasc? pentru românii care au r?mas în afara grani?elor noastre actuale. Deci aceasta prive?te atât pe românii din Basarabia ?i Bucovina, cât ?i pe cei din Transilvania. Noi nu specific?rm, trat?m problema în ansamblul ei ?i n-o trat?m într-un singur jurnal ?i numai o singur? zi, ci în toate jurnalele ?i un timp mai îndelungat îns? f?r? violen?? ?i f?r? ur?".

Aceast? declara?ie a constituit o emo?ionant? m?rturie de credin?? fa?? de binele patriei ?i al românilor de pretutindeni într-un moment critic pentru ?ar? în care na?iunea român? se confrunt? cu extraordinar de dificile probleme. La sfâr?itul lunii ianuarie 1941, Ion Antonescu î?i concentreaz? activitatea spre consolidarea ??rii ?i refacerea integrit??ii teritoriale, obiective fundamentale guvern?rii generalului. Pe deplin st?pân pe situa?ie, schimb? tonul ?i declar? r?spicat la 25 martie 1941: „Eu m-am înclinat în fa?a unei situa?ii g?site. Împreun? cu poporul nu am acceptat-o ca definitiv? ?i nu o vom accepta niciodat?, nu va fi lini?te în acest col? al Europei ?i nu va fi dreptate adev?rat? în lume cât timp nu se va face sau nu-?i va face dreptate poporul românesc. ?i se va face". La scurt timp, cu prilejul festivit??ilor de la 10 mai 1941, Conduc?torul Statului î?i reafirm? nebiruita credin?? în drepturile ?i dreptatea neamului românesc, în reîntregirea ??rii. Concomitent cu aceste declara?ii ferme el declan?eaz? ?i ac?iunea preg?titoare a campaniei militare eliberatoare în Est, de?i Hitler nu-i comunicase oficial nimic pân? la 12 iunie 1941 în leg?tur? cu implicarea armatei române în opera?ia „Barbarossa". Anticipând inten?iile lui Hitler ?i înainte ca acesta s? abordeze problema r?zboiului cu Uniunea Sovietic?, Ion Antonescu aprecia, cu ocazia uneia din primele întâlniri pe care le-a avut cu conduc?torul celui de-Al Treilea Reich în timpul lunii iunie 1941, c? pentru terminarea r?zboiului ar fi trebuit f?cut un pas foarte mare în r?s?rit, fapt pentru care va pune la dispozi?ie toate for?ele auxiliare, militare, politice ?i sociale ale României, fiind hot?rât s? mearg? cu perseveren?? pe drumul care conduce spre victoria Axei în inevitabilul conflict ?i spre recunoa?terea drepturilor României. Concomitent, el a prezentat - a?a cum precizeaz? stenograma discu?iei -, un plan militar de opera?ii împotriva ru?ilor pe care l-a discutat din punct de vedere strategic cu Führerul ?i a precizat c? dore?te s? lupte activ din prima zi, c? va face totul pentru a îndeplini cu succes misiunile ce îi revin în calitatea de comandant suprem al for?elor româno-germane din România.

În aceast? calitate a emis, la 22 iunie 1941, celebrul ordin „Osta?i! V? ordon, trece?i Prutul!", ordin cu o emo?ionant? înc?rc?tur? patriotic?, ce prezenta cu claritate mobilul luptei armatei române. Asumându-?i responsabilitatea angaj?rii ??rii în r?zboi, Ion Antonescu preciza: „A sosit ceasul celei mai sfinte lupte,lupta pentru drepturile str?mo?e?ti lupta pentru vetrele ?i altarele române?ti" ?i cerând armatei române: „Zdrobind vr?jma?ul din r?s?rit ?i miaz?noapte, dezrobi?i din jugul ro?u al bol?evismului pe fra?ii no?tri cotropi?i, reîmpleti?i în trupul ??rii glia str?bun? a Basarabiei ?i codrii voievodali ?i Bucovinei, ogoarele ?i plaiurile voastre". Încadrate în grupul de armate „General Antonescu", Armatele 3 ?i 4 române (peste 325.000 de militari) au desf??urat atunci, al?turi de Armata 11 german?, ample ac?iuni militare, eliberând pân? la 24 iulie 1941 str?vechile teritorii române?ti dintre Prut ?i Nistru.

Din momentul trecerii Prutului pân? la arboraraea Tricolorului pe zidurile vechilor cet??i ale lui ?tefan cel Mare de pe Nistru, Ion Antonescu s-a aflat mereu în zonele de lupt? conducând opera?iile militare. Generalul - avea s?-?i aminteasc? cel care a stat mereu în apropierea sa, colonelul Gheorghe Magherescu - pornea în goana automobilului pe plaiurile basarabene prin p?durile bucovinene de curând dezrobite ?i pe care fumul luptelor înc? le mai acopereau. La comandamentele de mari ?i mici unit??i din linia întâi, la servicii, la bateriile de artilerie în pozi?ie de tragere, la observatoarele înaintate, la trecerile peste cursuri de ape, înfruntând peste tot pericolul glon?ului, al atentatului, oboseala ?i deseori foamea ?i setea. Practic a revenit în Bucure?ti abia la 5 septembrie 1941 ?i atunci pentru a marca în Consiliul de Mini?tri un an de la venirea la putere, prilej cu care a subliniat din nou necesitatea luptei pentru reintegrarea Basarabiei ?i Bucovinei de Nord declarând: „Istoria se scrie cu spada. Se în?al? cine crede c? ne-ar fi dat cineva Basarabia ?i Bucovina dac? nu ne-am fi b?tut pentru ele cu ru?ii". Dup? atingerea Nistrului se p?rea c? r?zboiul României luase sfâr?it. La scurt timp îns?, continuându-?i politica de ?antaj, Hitler solicit? participarea trupelor române de la est de Nistru, spre Bug ?i Nipru, în Caucaz, la Stalingrad.

Acceptând cererea german? într-un context în care Uniunea Sovietic? nu era nici pe departe înfrânt?, în care armata ungar? continua f?r? rezerve lupta al?turi de germani, iar cea bulgar? st?tea în expectativ?, cu arma la picior, Ion Antonescu a precizat c? face acest lucru pentru a consolida situa?ia ??rii ?i a ob?ine sprijinul Germaniei în vederea eliber?rii p?r?ii de nord-vest a Transilvaniei, ocupat? de Ungaria în 1940, „în circumstan?ele interna?íonale de ast?zi - se întreba el în aceea?i ?edin?? a Consiliului de Mini?tri din 5 septembrie 1941 - pe ce ne putem sprijini situa?ia noastr?? Nu ne sprijinim pe Germania - suntem sfârteca?i ?i în lupta pe care o purt?m, puteam eu când se b?teau germanii cu ru?ii, dup? ce am luat Basarabia, puteam s? m? opresc sau s? fi f?cut cum spun unii, s? fi a?teptat c? ne-ar fi dat-o la pace englezii? Puteam s? stau cu bra?ele încruci?ate când germanii se b?teau cu ru?ii ?i s? a?tept ca s? ni se dea Basarabia de c?tre englezi? ?iu dac? am fi pornit la lupt? f?r? Germania, nu puteam lua Basarabia. Bravura soldatului roman, priceperea generalului Antonescu sunt mofturi. Putea s? fie generalul Antonescu de un milliard de ori mai priceput ?i soldatul roman de un milliard de ori mai brav, Basarabia ?i Bucovina nu le luam de la ru?i. ?i dup? ce le-am luat cu ajutorul Germaniei puteam s? m? opresc la Nistru? Puteam s? spun: eu mi-am luat partea mea, m? opresc aici? Ca doi ??rani care pun ce au împreun? ca s?-?i are locul ?i dup? ce unul ?i-a arat s? spun? celuilalt: « eu nu te mai ajut pentru c? mi-am f?cut treaba mea ».Dar aceasta n-o fac nici doi ??rani. ?i atunci cum mi se poate pretinde mie s? fac aceasta pe plan militar? Ar însemna s? dezonorez armata ?i poporul român pe veci. Ar fi fost o dezonoare pentru noi s? m? fi dus pân? la Nistru ?i s? le fi spus nem?ilor apoi: la revedere!".

Doi ani mai târziu, în catedrala de la Chi?in?u, la 23 martie 1943, la împlinirea a 25 de ani de la unirea Basarabiei cu patria-mam?, mare?alul Antonescu explica din nou mobilurile luptei române împotriva for?ei sovietice: „Când la 22 iunie 1941 armatele marelui Reich german au pornit ac?iunea lor împotriva amenin??rii slavilor din r?s?rit, armata noastr?, neamul întreg, nu puteau s? priveasc? cu bra?ele încruci?ate atunci când 4 milioane de fra?i a?teptau ceasul izb?virii. Astfel se explic? intrarea noastr? în încle?tarea de azi. Noi nu putem fi acuza?i c? purt?m în r?s?rit un r?zboi de agresiune ?i de cotropire. Noi ducem un r?zboi sfânt de ap?rare a unit??ii neamului ?i împotriva primejdiei care amenin?? civiliza?ia Europei. Ne-am prins în lupt? pentru ap?rarea unit??ii p?mântului românesc fiindc? el este legea noastr? de veacuri. D?m lupta pentru a ne împlini misiunea de popor de margine care ap?r? credincios ?i modest cre?tin?tatea ?i civiliza?ia. Noi nu am lovit pe nimeni dar am fost lovi?i în p?mânturile noastre str?mo?e?ti. P?mânturile unui neam sunt p?r?i din sufletul lui ?i nimeni nu poate fi ?i nu are dreptul s? le uite sau s? le tr?deze f?r? a-?i tr?da propriul suflet de roman. Oricare ar fi aceste p?mânturi, noi avem datoria s? lupt?m pentru ele".

Conducând lupta pentru restabilirea ?i consolidarea grani?ei r?s?ritene, Antonescu ?i-a avut îndreptat? privirea în permanen?? spre Transilvania, declarând deseori c? întoarcerea armatei în ?ar? se va face prin Maramure?ul istoric. „Nicio brazd? româneasc? nu se uit?! - transmitea mare?alul refugia?ilor ardeleni la 12 septembrie 1941 - nicio umilire nu r?mâne ner?zbunat?. Jertfele de la Odesa nu sunt numai pentru grani?a r?s?ritean? ci pentru împlinirea tuturor drepturilor ?i n?zuin?elor neamului".

Condamnând în permanen?? Dictatul de la Viena, pe care îl considera lipsit de orice con?inut istoric, politic ?i moral, o nedreptate na?ional? pentru România, Ion Antonescu îi reafirma lui Hitler, în septembrie 1943: „politica extern? a României nu are decât un singur obiectiv: realizarea unit??ii neamului românesc ?i înl?turarea dictatului de la Viena", pe care îl considera nedrept, c? scopul luptei românilor, chiar ?i în r?s?rit, era tot retrocedarea drepturilor României asupra Transilvaniei de Nord, c? „mai bine s? pierdem într-o lupt? dreapt? dac? 17 milioane de români nu sunt în stare s? elibereze din sclavie 1.500.000 de români. Acestea sunt nu numai scopurile de r?zboi ale României - continua mare?alul - dar îns??i scopurile existen?ei române?ti". Protestând împotriva ambiguit??ii politicii germane fa?? de Transilvania, Antonescu preciza c? poporul roman nu poate s? tr?deze vreodat? dreptul lui asupra Transilvaniei de Nord, de care sunt legate toate scopurile vie?ii române?ti ?i pe care oricine le-ar p?r?si, dar oricine (oricât de sus, oricât de jos) n-ar fi decât un tr?d?tor. „Transilvania, îi explica el lui Hitler cu alt prilej, nu este un p?mânt, un teritoriu, este leag?nul românilor, este sufletul nostru. Nici o for?? din lume nu ne va scoate din Podi?ul Transilvaniei. Transilvania este datoria noastr? fa?? de noi în?ine ?i nu va fi un singur român care s? nu moar? pentru ea". Cu aceast? înalt? concep?ie patriotic? ?i aleas? dragoste fa?? de p?mânturile str?bune, Antonescu nu s-a l?sat prins în plasa întins? de Hitler de a încorpora teritorii aflate la est de Nistru spre Bug, declarând r?spicat la 12 februarie 1942: „România Mare nu înseamn? slavizare!".

Din p?cate, mare?alul nu a g?sit la acea vreme în?elegerea ?i sprijinul scontat la puterile occidentale în privin?a împlinirii idealului unit??ii române?ti la sfâr?itul r?zboiului. Interesele comune ale acestor state le-au determinat s? nu promit? nimic în acest sens mare?alului Ion Antonescu, s? nu lase deschis? nici m?car posibilitatea reglement?rii problemelor de frontier? pân? la încheierea ostilit??ilor sau la Conferin?a de Pace, a?a cum inten?ionaser? s? fac? la un moment dat americanii. Mai mult, la 19 aprilie 1944, reprezentantul S.U.A. la Cairo declar? reprezentantului sovietic c? dup? p?rerea sa, pozi?ia S.U.A. referitoare la reglementarea problemelor de frontier? la la af?r?itul r?zboiului nu viza decât grani?a româno-ungar? ?i nu pe cea româno-sovietic?. În acest context consider?m c? Ion Antonescu a fost singura personalitate statal? ?i politic? din ?ar? ?i din lume care a ridicat ?i a cerut cu fermitate recunoa?terea grani?ei estice a ??rii pe Nistru. Personal, consider c? intransigen?a manifestat? în acest domeniu a constituit principalul motiv care a determinat condamnarea sa la moarte ?i actul monstruos al execut?rii sale în iunie 1946, acum 70 de ani. Ac?ionând ca nimeni altul pentru reîntregirea fruntariilor na?ionale, Ion Antonescu a avut permanent în vedere ?i soarta românilor din afara grani?elor. „Oriunde ar fi români, preciza mare?alul în catedrala de la Chi?in?u, trebuie s? le asigur?m libertatea ?i via?a!". Sugestiv? în acest sens a fost ?i pozi?ia adoptat? în prim?vara anului 1941 în ceea ce prive?te situa?ia Banatului iugoslav când a declarat germanilor c? România nu ridic? nici un fel de preten?ii fa?? de Iugoslavia cu care a între?inut întotdeauna rela?ii de prietenie, dar dac? trupele ungare ar fi intrat în partea iugoslav? a Banatului, atunci ar fi dat ordin armatei române s? p?trund? în acea zon? ?i s? le izgoneasc?.

Patriot ?i om de curaj, mare român care ?i-a subordonat întreaga via?? ?i activitate binelui patriei, mare?alul Ion Antonescu ?i-a înscris numele printre glorio?ii martiri ai reîntregirii chiar dac? împrejur?rile vitrege nu i-au putut permite s?-?i îndeplineasc? misiunea pe care singur ?i-a asumat-o: refacerea hotarelor na?ionale. „Cea mai mare personalitate politic? ?i militar? româneasc? din secolul al XX-lea" - cum îl numea profesorul deputat Petre ?urlea pe Ion Antonescu în discursul s?u din ?edin?a Camerei Deputa?ilor din 25 mai 1993 -, încercând s? sensibilizeze o mas? amorf? de parlamentari îmbuiba?i ?i cu cefe groase în scopul rejudec?rii infamului proces comunist al mare?alului ?i colaboratorilor s?i din aprilie-mai 1946 ?i reabilitarea marelui român patriot.

footer