Revista Art-emis
Regele Carol I: „Regret că nu am murit înainte de începerea acestui război” PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.   
Duminică, 30 Octombrie 2016 12:16

Carol ICarol a citit următorul text: „Războiul european s-a declarat. În fața acestei situații periculoase, simt nevoia să mă consult cu bărbații de stat ai țării mele, care m-au susținut cu sfaturile lor binevenite în cursul domniei mele, pentru a cunoaște părerea lor în aceste momente grele. Înainte de a vă expune situația așa cum o văd eu, fac apel la discreția Dumneavoastră pentru a-mi ușura greaua sarcină și imensa responsabilitate ce apasă asupra mea, astăzi mai ales, când România se găsește în fața unei hotărâri care va decide viitorul său. O politică de sentiment îmi pare inadmisibilă într-un moment în care soarta întregii Europe este în joc, o Europă în care România a devenit, grație politicii sale înțelepte, un factor atât de important. Prudența este o mare virtute, dar ea nu trebuie împinsă prea departe. În orele de pericol suprem, curajul și decizia primează. Noi trebuie să decidem ce cale vom urma. Am în vedere, în primul rând, ca posibilitate, neutralitatea. Dar istoria dovedește că țările rămase neutre într-o conflagrație generală sunt reduse la a figura pe un plan secund și a fi îndepărtate de la deciziile luate la încheierea păcii. România nu merită să fie expusă la o asemenea umilire. Altă ipoteză posibilă este aceea de a ne pronunța pentru una sau alta din grupările care se găsesc război. Mă îndoiesc că ar fi în sentimentul țării să ne aliniem alături de Rusia.

Nu ne rămâne decât o a treia posibilitate: aceea de a ne uni cu Tripla Alianță. Aceasta din urmă reprezintă forțe militare de o asemenea importanță, încât este în afară de orice îndoială că în acest război formidabil ea va fi victorioasă. De circa treizeci de ani deja orientarea politicii României a gravitat spre Tripla Alianță de care ne leagă de atunci un angajament formal, semnat de oamenii noștri de stat cei mai importanți și acceptat de toate partidele politice. Este o onoare pentru orice țară de a-și respecta cuvântul dat. Cu această singură condiție, putem conta fără rezervă pe puterile prietene României. Nu va fi ușor să facem opinia publică să înțeleagă situația delicată și angajamentele existente, cu atât mai mult cu cât alte scopuri, în prezent irealizabile, sunt îmbrățișate de ea. În pofida acestui curent puternic, am ferma convingere că va veni ziua în care țara va binecuvânta politica pe care ne vedem constrânși a o urma. Orice război depinde în mod firesc de soarta armelor, dar este aproape sigur că noi ne vom găsi de partea victoriei și că hotărârea noastră va avea recompensa meritată. La sfârșitul domniei mele și la apusul vieții mele nu am decât o singură dorință: Aceea de a asigura României un viitor strălucit, plasând-o în același rând cu Marile Puteri. Această perspectivă este aproape o certitudine, căci după război nici o decizie nu ca putea fi luată fără ca vocea României să fie ascultată, și de data aceasta, dacă Dumnezeu o vrea, cu onoare și mărire".

Așadar, Carol I pleda[1] pentru intrarea României în război alături de Puterile Centrale, fiind convins de superioritatea militară a Germaniei, dar și pentru aplicarea tratatului încheiat în 1883, reînnoit succesiv, ultima dată în 1812. Tratatul fusese ținut secret, dar de această dată el era pus pe masă într-un dosar legată în piele. Nu s-a referit la situația românilor din Transilvania supuși unui regim de asimilare forțată de guvernul de la Budapesta, nici la întregirea statului național unitar, ci doar că la încheierea păcii România, aflându-se în tabăra învingătoare, va fi o voce „ascultată" cu „onoare și mărire". Apelul la discreție era determinat de faptul că opinia publică era ostilă Austro-Ungariei și regele nu dorea ca atitudinea sa, în favoarea intrării în război alături de aceasta, să fie cunoscută de poporul român. Singurul participant la Consiliul de Coroană care s-a aflat alături de rege, susținând intrarea României în război alături de Puterile Centrale, a fost P.P. Carp. Acesta a afirmat: „Mi se vorbește de opinia publică. Nu mă preocupă! Datoria omului de start e să conducă el opinia publică, nu să se lase târât de ea".

Cei care au avut un alt punct de vedere au folosit următoarele argumente:
1. România nu era obligată prin tratatul semnat cu Austro-Ungaria să angajeze în luptă alături de aceasta. Alexandru Marghiloman a rugat să fie citit textul tratatului încheiat cu Austro-Ungaria pentru a aprecia dacă România era obligată să intervină în război. Carol I a citit articolele respective. Articolul 2: „Dacă România, fără nici o provocare din parte-i, ar fi atacată, Austro-Ungaria e ținută să-i dea ajutor și sprijin în timp potrivit, contra agresorului. Dacă Austro-Ungaria ar fi atacată în aceleași împrejurări într-una din părțile ținuturilor sale vecine cu România, casus foederis se va ivi de îndată pentru aceasta din urmă". În articolul 3 se menționa că „dacă una din părțile contractante s-ar simți amenințate de agresiune în condițiile art. 2, guvernele respective se vor pune de acord asupra măsurilor de luat în vederea cooperării armatelor lor, încheindu-se o convenție militară"[2].

Din acest document se desprindea limpede că Austro-Ungaria nu fusese atacată de Serbia, că nu exista un casus feoderis, că România nu a fost consultată în legătura cu decizia Austro-Ungariei de a declara război Serbiei, și nu se semnase nici o convenție militară privind colaborarea între armatele celor două state. Ca urmare, Ion I.C. Brătianu, președintele Consiului de Miniștri, a apreciat: „Tratatul, precum arată, nu ne obligă".
Take Ionescu a spus: „nu am fost consultați înainte de a se trimite nota, care este un ultimatum de război; asociați, dar oameni liberi, nu putem fi târâți [în acest război] prin voința unui singur aliat".
Foarte ferm a fost Ion I. C. Brătianu: „România nu poate admite ca aliații ei să dispună de soarta ei, fără ca măcar să-și dea osteneala de a o vesti. Austria și Germania au pregătit războiul și l-au declarat. Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice măcar intențiile lor. După ce războiul a fost un fapt împlinit, ne-au anunţat. Foarte ferm a fost Ion I. C. Brătianu: „România nu poate admite ca aliații ei să dispună de soarta ei, fără ca măcar să-și dea osteneala de a o vesti. Austria și Germania au pregătit războiul și l-au declarat. Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice măcar intențiile lor. După ce războiul a fost un fapt împlinit, ne-au cerut să luăm armele alături de ele. Un stat ca al nostru, care în alianță a intrat ca stat suveran și pe picior de egalitate, nu poate fi tratat în așa chip".

2. Austro-Ungaria a declarat război Serbiei fără a anunța în prealabil România, care a fost pusă în fața faptului împlinit.
Take Ionescu afirma: „nu am fost consultați înainte de a trimite nota, care era ultimatum de război; asociați, dar oameni liberi, nu putem fi târâți prin voința unui singur alat". Ca urmare, „acest mod de a proceda din partea lor [guvernanților de la Viena] ne eliberează de orice obligație".
Victor Antonescu: „Puterile Centrale nu pot să ne impună o decizie atunci când ele nu ne-au consultat în nici un fel înainte de a acționa".
Foarte ferm a fost Ion I. C. Brătianu: „România nu poate admite ca aliații ei să dispună de soarta ei, fără ca măcar să-și dea osteneala de a o vesti. Austria și Germania au pregătit războiul și l-au declarat. Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice măcar intențiile lor. După ce războiul a fost un fapt împlinit, ne-au cerut să luăm armele alături de ele. Un stat ca al nostru, care în alianță a intrat ca stat suveran și pe picior de egalitate, nu poate fi tratat în așa chip".

3. Războiul declarat de Austro-Ungaria, aliată cu Germania, împotriva Serbiei era un act care lovea într-un popor mic și urmărea să lovească în toate popoarele aflate sub dominația unor mari puteri.
Take Ionescu: „România n-ar putea lua parte la un război care ar urmări să distrugă o națiune mică".
Alexandru Marghiloman: Un război alături de Puterile Centrale înseamnă „părăsirea pentru foarte multă vreme a ideii românismului în Austria și în alte locuri". A mai spus: „Țara e conștientă că dacă am admite ce se face azi împotriva sârbilor, mâine s-ar putea face împotriva noastră. Cu teoria pe care Austria o susține împotriva mișcărilor naționale sârbești, Ungaria poate foarte bine mâine să ne impună și nouă dizolvarea Ligii Culturale [organizație care cerea drepturi naționale pentru românii din afara granițelor țării]. Independența statelor mici devine o simplă iluzie".
Ion I.C. Brătianu: „România nu ar putea admite să ia armele într-un război a cărui cauză este tocmai nimicirea unei națiuni mici".

4. România avea o motivație geopolitică și anume de a nu pierde situația avantajoasă obținută după războaiuele Balcanice prin pacea de la București.
Take Ionescu: „Nu mor românii (din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina) pentru ca Austria să facă o Bulgarie mare în paguba unei mici Serbii".
Ion Lahovari: „Austria a provocat acest război pentru a distruge echilibrul Balcanic creat prin pacea de la București". Ca urmare, „noi nu putem să ne facem complici unei asemenea opere și de dragul ei să omorâm mii și mii de fii ai acestei țări. Scopul Austro-Ungariei este să întărească Bulgaria în paguba noastră".
Petre Grădișteanu: „Victoria Triplicei va însemna atotputernicia Ungariei și Bulgariei, deci elementul românesc va fi și mai tare oprimat decât astăzi. Nu putem da sprijinul nostru izbândei unei atari politici".

5. Opinia publică din Regat era împotriva războiului alături de Austro-Ungaria, care-i asuprea pe românii din acest imperiu.
Alexandru Marghiloman: „Nu trebuie să nesocotim faptul că opinia publică este împotriva unui război alături de Tripla Alianță. dacă am face un atari război, am jigni adânc sentimentul național".
Take Ionescu: „Poporul nu vrea acest război și momentul este prea grav pentru a trece peste acest fapt. Suferințele românilor din Transilvania sunt resimțite de toate inimile românești de partea aceasta a Carpaților, de aceea conștiința națională se ridică împotriva unui război alături de Puterile Centrale".
Alexandru Marghiloman: Oamenii politici trebuie să-și asume răspunderea, deoarece, dacă suveranul ar declara intrarea României în luptă „lumea ar zice că acesta nu este războiul țării, ca războiul regelui".
Ion I. C. Brătianu: „Chestia românilor din Ardeal domină întreaga situație, ea a fost pururea punctul negru al Alianței. În ultima vreme, Austro-Ungaria a făcut totul ca să înăsprească până într-atâta lucrurile, încât să rupă legătura sufletească a Alianței. Soarta românilor de peste munți, idealul național al românismului, sunt chestiuni pe care nici un guvern român nu le poate nesocoti. Dacă în lucrurile mici se poate trece peste sentimentul public, în ceasurile mari ale vieții naționale oamenii de stat trebuie să țină seama de voința poporului". În timpul dezbaterilor din Consiliul de Coroană a venit știrea că Italia, care avea și ea un tratat de alianță cu Austro-Ungaria, a decis să rămână neutră. Acest fapt a avut un uriaș impact psihologic asupra participanților, mai ales că P.P. Carp declarase că „Italia va intra în război peste câteva zile". Regele a cerut fiecărui participant să se pronunțe asupra deciziei ce trebuia luată. Rezultatul a fost: 17 voturi pentru neutralitate și 1 pentru intrarea în război alături de Puterile Centrale.

Carol I a încheiat ședința cu următoarele cuvinte: „Constat că reprezentanții țării, aproape în unanimitate, au cerut neutralitatea României. Ca rege constituțional mă supun votului dumneavoastră, mi-e frică însă că prestigiul țării va ieși micșorat din ședința de azi și mă tem că ați luat o hotărâre de care România se va căi în viitor". În comunicatul oficial dat publicității se menționa că la Consiliul de Coroană „s-a examinat atitudinea pe care România trebuie să o aibă în circumstanțele prezente. Cu aproape unanimitate, Consiliul a decis ca România să ia toate măsurile spre a păzi fruntariile sale".
-------------------------------------
[1] Arh. NIC, fond. Casa Regală, dos. 41/1914, f.1.
[2] Istoria României, vol. VII, partea a II-a, p. 667.

footer