Revista Art-emis
Salutul lui Ispas PDF Imprimare Email
Contraamiral (r) Eugen Laurian   
Miercuri, 26 Octombrie 2016 21:01

Salut marinărescPremieră mondială, românească

Admiratorilor bătrânelor corăbii ce mai străbat, încă, nesfârșitele întinderi albastre ale mărilor și oceanelor, le este îndeobște cunoscută superba imagine a unui velier manevrând pentru a căuta și aborda gura de intrare în port. Și cum mai toate aceste corăbii sunt, astăzi, doar nave școală necesare instruirii tinerilor cadeți aflați în marșul lor către devenirea profesională, este lesne de înțeles că la bordul unei asemenea nave nu poate trona decât spiritul de aventură al celor ce, poate, nici n-au împlinit, încă, douăzeci de ani. Ei, bine, pe o asemenea navă totul este posibil! Mai ales dacă la comanda ei se găsește omul potrivit. Omul care, prin pricepere și modul de a înțelege sufletul imberb al cadetului, este capabil să determine echipajul în a face minuni.

De vreo 30-35 de ani a devenit un obicei „împământenit" (ar trebui să spun, poate, „împuntit"!) la bordul majorității velierelor - nave școală - ca atunci când, la intrarea în port, acordă salutul adresat națiunii gazdă, comandantul să-și urce echipajul pe vergile catargelor pentru a saluta de acolo, de la înălțimi de 30-40 de metrii, amfitrionul. Salut cu urale și cu bereta săltată deasupra capului. Este expresia celui mai profund respect arătat miilor de privitori ce așteaptă, curioși și nerăbdători, intrarea în port și acostarea navei. Obiceiul, devenit în timp aproape o normă nescrisă, trebuia să aibă un început: un promotor și o dată de start. Îndrăznesc a afirma că este oarecum dificil a identifica, acum, începutul acestei impresionante manifestări a curajului și măiestriei marinărești, dar este aproape cert că el a avut loc în primii ani ai deceniului șapte din secolul trecut pe valurile Mării Negre, când, sub comanda unui inimos și priceput navigator român, s-a exersat pentru prima dată salutul intrat, deja, în legendă ca fiind „Salutul lui Ispas".

Dacă data de naștere a minunatei demonstrații de respect pentru țara gazdă desfășurată în arborada unui velier este incertă, promotorul ei este, cu siguranță, cunoscut! Și el nu este nimeni altul decât Eugen Ispas, acel ofițer secund și, apoi, comandant al bricului „Mircea" care a instruit la bordul velierului zeci de generații de ofițeri și maiștrii militari ai Marinei Române, fie ea militară ori comercială. La acea vreme, căpitanul de rangul 3 (conform denumirilor de astăzi ale gradelor, locotenent-comandorul) Eugen Ispas era „mama, tata și soacra" navei. Era prezentul și, mai ales, viitorul echipajelor de cadeți. Echipaje ce, an de an, erau în stare să se aburce pe sarturi până la 44 de metri deasupra punții principale pentru că „secundului navei" i se păruse că „ceva flutură nelalocul său" în arboradă. Da, Eugen Ispas a fost cel căruia i-a venit ideea să testeze salutul, de pe vergi, a echipajului navei. Și cum încercarea temerară i-a reușit, a probat-o pe viu în mai toate vizitele internaționale ce au urmat. Așa a procedat în 1975 la intrarea în portul Amsterdam și tot așa a salutat România, prin echipajul bricului „Mircea", națiunea americană la sărbătorirea bicentenarului independenței Statelor Unite. Era salutul națiunii române prin „salutul lui Ispas"!

Nu se mai văzuse, până atunci, așa ceva. Era impresionant, era inedit, era spectaculos! Era ceva ce se imprima pe retina timpului și a privitorului. Urmarea era, de la sine, înțeleasă. După acel moment de glorie, și de apreciere a zecilor de mii de spectatori și a tuturor canalelor de televiziune ce au transmis în direct marea paradă navală, și alte veliere-școală au prins a practica „salutul lui Ispas". Iar dacă mâine veți vedea vreo navă practicând acest salut să știți că el își are obârșia în sudoarea, curajul și tenacitatea echipajelor bricului „Mircea". Iar „nașul" salutului a fost un român: Eugen Ispas. Cel ce astăzi, la cei peste 80 de ani ai săi și ajuns la gradul de contraamiral de flotilă, rememorează cu mândrie și satisfacție, intrarea în zecile de porturi mediteraneene și atlantice în care România a salutat cu „salutul lui Ispas". Iată o premieră mondială ce ar fi bine să nu o aruncăm în traista uitării și a nerecunoștinței și căreia îi închinăm marșul „salutul lui Ispas"!

Salutul lui Ispas

În fugă pe sarturi, urcat-am grijele/ spre cerul albastru, senin,/ s-ajungem la posturi pe vergile-acele/ ce pânze și vise susțin.// Călare pe vergă, noi suntem cadeții/ sosiți de pe mări și neant;/ trecuți prin furtună, suntem îndrăzneții/ visând și la grad de-aspirant.// Doar ei, pescărușii, cu noi la-nălțime/ se-ntrec, prin văzduh, în curaj;/ suntem temerarii speranței sublime,/ suntem cel mai brav echipaj!// De-aici din înalturi Ispas vă salută/ și-aducem omagiul vibrant/ al dârzelor inimi în albă ținută/ și-n marș cadențat, elegant.// Salutul pe vergă l-am dus către Lume și Lumea întreagă-a răspuns/ salutului nostru, ajuns un renume,/ ce-n gânduri și-n fapte-a pătruns.// Cu noi vă salută Siretul și Prutul/ și inimi de oameni normali;/ bereta ne-o scoatem, transmitem salutul/ adus din Carpații natali!
Bragadiru, 24 octombrie 2016
Graica - I.M.

footer