Revista Art-emis
Salutul lui Ispas PDF Imprimare Email
Contraamiral (r) Eugen Laurian   
Miercuri, 26 Octombrie 2016 21:01

Salut marin?rescPremier? mondial?, româneasc?

Admiratorilor b?trânelor cor?bii ce mai str?bat, înc?, nesfâr?itele întinderi albastre ale m?rilor ?i oceanelor, le este îndeob?te cunoscut? superba imagine a unui velier manevrând pentru a c?uta ?i aborda gura de intrare în port. ?i cum mai toate aceste cor?bii sunt, ast?zi, doar nave ?coal? necesare instruirii tinerilor cade?i afla?i în mar?ul lor c?tre devenirea profesional?, este lesne de în?eles c? la bordul unei asemenea nave nu poate trona decât spiritul de aventur? al celor ce, poate, nici n-au împlinit, înc?, dou?zeci de ani. Ei, bine, pe o asemenea nav? totul este posibil! Mai ales dac? la comanda ei se g?se?te omul potrivit. Omul care, prin pricepere ?i modul de a în?elege sufletul imberb al cadetului, este capabil s? determine echipajul în a face minuni.

De vreo 30-35 de ani a devenit un obicei „împ?mântenit" (ar trebui s? spun, poate, „împuntit"!) la bordul majorit??ii velierelor - nave ?coal? - ca atunci când, la intrarea în port, acord? salutul adresat na?iunii gazd?, comandantul s?-?i urce echipajul pe vergile catargelor pentru a saluta de acolo, de la în?l?imi de 30-40 de metrii, amfitrionul. Salut cu urale ?i cu bereta s?ltat? deasupra capului. Este expresia celui mai profund respect ar?tat miilor de privitori ce a?teapt?, curio?i ?i ner?bd?tori, intrarea în port ?i acostarea navei. Obiceiul, devenit în timp aproape o norm? nescris?, trebuia s? aib? un început: un promotor ?i o dat? de start. Îndr?znesc a afirma c? este oarecum dificil a identifica, acum, începutul acestei impresionante manifest?ri a curajului ?i m?iestriei marin?re?ti, dar este aproape cert c? el a avut loc în primii ani ai deceniului ?apte din secolul trecut pe valurile M?rii Negre, când, sub comanda unui inimos ?i priceput navigator român, s-a exersat pentru prima dat? salutul intrat, deja, în legend? ca fiind „Salutul lui Ispas".

Dac? data de na?tere a minunatei demonstra?ii de respect pentru ?ara gazd? desf??urat? în arborada unui velier este incert?, promotorul ei este, cu siguran??, cunoscut! ?i el nu este nimeni altul decât Eugen Ispas, acel ofi?er secund ?i, apoi, comandant al bricului „Mircea" care a instruit la bordul velierului zeci de genera?ii de ofi?eri ?i mai?trii militari ai Marinei Române, fie ea militar? ori comercial?. La acea vreme, c?pitanul de rangul 3 (conform denumirilor de ast?zi ale gradelor, locotenent-comandorul) Eugen Ispas era „mama, tata ?i soacra" navei. Era prezentul ?i, mai ales, viitorul echipajelor de cade?i. Echipaje ce, an de an, erau în stare s? se aburce pe sarturi pân? la 44 de metri deasupra pun?ii principale pentru c? „secundului navei" i se p?ruse c? „ceva flutur? nelalocul s?u" în arborad?. Da, Eugen Ispas a fost cel c?ruia i-a venit ideea s? testeze salutul, de pe vergi, a echipajului navei. ?i cum încercarea temerar? i-a reu?it, a probat-o pe viu în mai toate vizitele interna?ionale ce au urmat. A?a a procedat în 1975 la intrarea în portul Amsterdam ?i tot a?a a salutat România, prin echipajul bricului „Mircea", na?iunea american? la s?rb?torirea bicentenarului independen?ei Statelor Unite. Era salutul na?iunii române prin „salutul lui Ispas"!

Nu se mai v?zuse, pân? atunci, a?a ceva. Era impresionant, era inedit, era spectaculos! Era ceva ce se imprima pe retina timpului ?i a privitorului. Urmarea era, de la sine, în?eleas?. Dup? acel moment de glorie, ?i de apreciere a zecilor de mii de spectatori ?i a tuturor canalelor de televiziune ce au transmis în direct marea parad? naval?, ?i alte veliere-?coal? au prins a practica „salutul lui Ispas". Iar dac? mâine ve?i vedea vreo nav? practicând acest salut s? ?ti?i c? el î?i are obâr?ia în sudoarea, curajul ?i tenacitatea echipajelor bricului „Mircea". Iar „na?ul" salutului a fost un român: Eugen Ispas. Cel ce ast?zi, la cei peste 80 de ani ai s?i ?i ajuns la gradul de contraamiral de flotil?, rememoreaz? cu mândrie ?i satisfac?ie, intrarea în zecile de porturi mediteraneene ?i atlantice în care România a salutat cu „salutul lui Ispas". Iat? o premier? mondial? ce ar fi bine s? nu o arunc?m în traista uit?rii ?i a nerecuno?tin?ei ?i c?reia îi închin?m mar?ul „salutul lui Ispas"!

Salutul lui Ispas

În fug? pe sarturi, urcat-am grijele/ spre cerul albastru, senin,/ s-ajungem la posturi pe vergile-acele/ ce pânze ?i vise sus?in.// C?lare pe verg?, noi suntem cade?ii/ sosi?i de pe m?ri ?i neant;/ trecu?i prin furtun?, suntem îndr?zne?ii/ visând ?i la grad de-aspirant.// Doar ei, pesc?ru?ii, cu noi la-n?l?ime/ se-ntrec, prin v?zduh, în curaj;/ suntem temerarii speran?ei sublime,/ suntem cel mai brav echipaj!// De-aici din înalturi Ispas v? salut?/ ?i-aducem omagiul vibrant/ al dârzelor inimi în alb? ?inut?/ ?i-n mar? caden?at, elegant.// Salutul pe verg? l-am dus c?tre Lume ?i Lumea întreag?-a r?spuns/ salutului nostru, ajuns un renume,/ ce-n gânduri ?i-n fapte-a p?truns.// Cu noi v? salut? Siretul ?i Prutul/ ?i inimi de oameni normali;/ bereta ne-o scoatem, transmitem salutul/ adus din Carpa?ii natali!
Bragadiru, 24 octombrie 2016
Graica - I.M.

footer