Revista Art-emis
Kremlinul din Moscova (2) PDF Imprimare Email
Vladimir Roşulescu   
Duminică, 18 Septembrie 2016 18:14

Kremlin 2Guvernul sovietic s-a mutat la 12 martie 1918 de la Petrograd (cum se numea atunci St. Petersburg) la Moscova. Lenin a ales drept reședință clădirea Senatului din Kremlin, iar camera sa continuă să fie menținută în stare muzeală. Și Stalin a avut în clădire camere pentru uz personal. Șoimii argintii de pe turnuri au fost inlocuiți cu steaua roșie, în timp ce zidul din apropierea mausoleului lui Lenin a fost transformat în zidul necropolei Kremlinului. Mănăstirea Ciudov și Mănăstirea Înălțării Domnului, cu minunatele catedrale ale sec.al 16-lea au fost dezafectate pentru a face loc Școlii Militare și Palatului Congresului. Palatul Micului Nicolae și Catedrala Mântuitorului au fost demolate. Accesul publicului în reședința guvernului sovietic a fost barat până în 1955. Muzeele Kremlinului au fost înființate în 1961, iar complexul a fost printre primele părți de patrimoniu sovietic incluse în patrimoniul mondial (1990). Directoarea Muzeelor Kremlinului, Elena Gagarina (fiica lui Iuri Gagarin) coordonează lucrări de restaurare de mare amploare, între care interioarele originale ale Marelui Palat Kremlin, distruse în timpul regimului lui Stalin, însă, din cauza mijloacelor precare de finanțare, progresul este lent.

Triunghiul neregulat al zidurilor Kremlinului cuprinde o suprafață de 27,5 hectare, iar piața catedralelor ocupă poziția centrală a Kremlinului. Este înconjurată de șase clădiri, dintre care trei catedrale. Catedrala Adormirii este cea mai veche, terminată în 1479, fiind cea mai mare catedrală din acele timpuri și totodată biserica de încoronare a țarilor Rusiei. Construcția cu fațadă masivă din calcar, cu cinci turle cu cupole aurite a fost proiectată de Fioravanti. Catedrala Bunei Vestiri, cu nouă cupole aurite, a fost terminată în 1489. Catedrala Arhanghelului Mihail (1508) se află în partea de sud-est al pieței și este necropola a peste cincizeci de membri ai familiilor imperiale rusești. O altă construcție importantă este Turnul cu clopot al lui Ivan cel Mare, aflat în partea de nord-est al pieței. Are 81 de metri înălțime și se spune că marchează centrul Moscovei. Cele 21 de clopote sunau alarma în caz de primejdie. Cea mai veche construcție civilă este Palatul Fațetelor (1491), unde se află tronurile imperiale, și a fost ctitorită de Ivan cel Groaznic. Următoarea clădire ca vechime este casa familiei țariste, palatul Terem. Primul palat Terem a fost construit de Ivan al III-lea al Rusiei, dar cea mai mare parte a construcției de astăzi a fost finalizată ulterior, în sec.al 17-lea. Primele două palate sunt unite de Marele Palat al Kremlinului. Acesta a fost inaugurat de Nicolae I în 1838. A fost cea mai mare construcție din Kremlin și a costat 11 milioane de ruble. Are săli de recepție, trepte monumentale de culoare roșie și apartamente private. Partea de nord a Kremlinului este ocupată de Arsenal. Primul Arsenal a fost construit de Petru cel Mare în 1701. Arsenalul existent în prezent a fost construit în 1817, după ce trupele lui Napoleon au distrus vechea clădire în timpul invaziei franceze din 1812. Zona de nord-vest a Kremlinului este ocupată de clădirea Armurăriei. A fost construită în 1851 și în prezent este muzeu. Numele Kremlin a devenit o metonimie folosită pentru a denumi conducerea de partid și stat a Uniunii Sovietice, regimul sovietic (1922 – 1991), fiind subînțeleși membrii săi de frunte: secretarul general al P.C.U.S., prim-ministrul, președintele, miniștrii și comisarii poporului. Mai este folosit, dar nu tot atât de intens ca în epoca regimului sovietic, pentru a desemna guvernul Federației Ruse.

Cea mai veche parte a Moscovei datând de la formarea orasului in 1147, si localizata in centrul orasului, pe varful unui deal, Kremlin este o fortareata inconjurata de un zid gors si rosu, presarat cu 20 de turnuri. Complexul consta in palate si biserici stralucitoare, cu domuri aurite, muzee, rezidente, birouri, locuri de adunare si monumente. A fost resedinta regala in timpul domniei tariste si din 1918, tronul guvernului comunist. Piata Catedralei este nu numai centrul religios al Moscovei ci si centrul istoric al Kremlin-ului, si gazduieste numeroase biserici. Atractiva Catedrala a Bunei Vestiri a fost pusa de o parte pentru a fi folosita numai de regalitati si detinte picturi murale deosebite cat si icoane pe peretii interiori. Tronul lui Ivan Cel Teribil poate fi gasit in Catedrala Bunei Vestiri, si era folosit pentru incoronarea tarilor; majoritatea conducatorilor Bisericii Ortodoxe Rusesti erau inmormantati aici, iar mormintele lor se aliniaza cu peretii din interiorul spatios si somptuos al Catedralei. Clopotnita lui Ivan Cel Mare este ce mai inalta structura cuprinse intre ziduri si un punct de reper vizibil al orasului. La baza se afla cel mai mare clopot din lume, sfaramat ca urmare a caderii suferite din turn in anul 1701, iar in apropiere se afla cel mai mare tun din lume, Tunul Tarului. De asemenea in interiorul Kremlin-ului se afla Palatul Armurii, cel mai bogat si mai vechi muzeu ce adaposteste o colectie impresionanta de comori adunate de-a lungul anilor de catre Biserica si statul rus, care include pelerinele de incoronare decorate cu bijuterii, tronuri incrustate cu diamante, trasuri regale si sanii, si renumitele oua Faberge, fiecare continand un obiect din metale pretioase, realizat in miniatura. Expozitia Fondului de Diamante se afla in aceeasi cladire, si contine diamantul de 180 de karate dat de catre Contele Orlov Ecaterinei Cea Mare.

Precizări istorice

Intre zidurile Kremlinului moscovit s-au petrecut de toate: de la crime până la pregătirea războaielor, negocieri şi decizii care au modificat harta lumii. Dintr-o cetate fortificată, ridicată pe un deal, Kremlinul moscovit a devenit unul dintre simbolurile cele mai percutante ale conceptului de putere. Ţarii ruşi, indiferent de regim politic, îşi au sediul numai acolo. De la timpurile înnegurate ale Marilor Cneji de Moscova până la grandoarea imperială a sec.al 19-lea şi la realismul socialist, inaugurat cu fast de Revoluţia Roşie, povestea Kremlinului este însăşi povestea puterii în Rusia. Sălile palatelor din incinta lui au văzut trădări, negocieri secrete, asasinate, vizite oficiale, ceremonii grandioase, încoronări şi funeralii naţionale. Imaginea Kremlinului, care îmbină arhitectura tradiţională rusească cu cea a barocului sau eclectismului de inspiraţie franceză, constituie simbolul Moscovei. Aflat în apropierea confluenţei dintre râurile Neglinnaia şi Moscova, Kremlinul a apărut în urma fortificărilor construcţiilor de pe dealul Boroviţki. În secolul al XIV-lea apare prima menţionare a termenului Kremlin în documentele de epocă. De atunci, cuvântul a desemnat cetăţile fortificate din inima oraşelor ruseşti. Kremlinul din Moscova nu este singurul, însă este cel mai cu­noscut. Oraşul Novgorod are şi el un centru istoric fortificat, care poartă denumirea de Kremlin. Cel din Moscova însă a cunoscut etape de mare efervescenţă. Începuturile construcţiilor din incinta actuală sunt fixa­te pe vremea domniei Marelul Cneaz moscovit Ivan I Kalita, la începutul sec.al 14-lea. Acesta a ridicat la Kremlin primele structuri de piatră, care să le consolideze pe cele de stejar, după distrugerea provocată aşezării de hoardele mongole în 1237. Luptele între Cnejii Moscovei şi ceilalţi cneji importanţi, precum cei din Tver, creşterea influenţei familiei nobiliare Rurik au dus la consolidarea unei noi dinastii la Moscova şi, implicit, la dezvoltarea Kremlinului. Mutarea sediului mitropolitan de la Kiev la Moscova a presupus construirea de catedrale la Kremlin. Astfel, prima dintre ele a fost cea cu hramul Adormirii Maicii Domnului, urmată de Catedrala Mântuitorului, construite în sec.al 14-lea.

Dinastia Rurik, de origine varegă, fixându-şi capitala la Moscova, a fost cea care a refăcut şi consolidat Kremlinul, după agitatele veacuri 13 şi 14. Ivan al III-lea cel Mare, care s-a autointitulat „Cneazul tuturor Rusiilor", a încredinţat proiectul reconstrucţiei şi extinderii Kremlinului unei echipe de arhitecţi italieni în secolul al 15-lea. Palatul Faţadelor datează din această perioadă şi era folosit pentru recepţiile organizate de cnejii Moscovei, ulterior de ţari. In prezent, numai o parte a acestui palat mai există, împreună cu faimoasa Scară Roşie, intrarea în clădire, reconstruită şi ea în 1994, după ce a fost distrusă în 1930. Clopotniţa lui Ivan cel Mare se păstrează în continuare în actuala arhitectură a Kremlinului, lângă Catedrala Înălţării. Este cea mai înaltă dintre cele 21 de construcţii de acest fel din interiorul complexului, măsurând 81 de metri. Tot Ivan al III-lea a hotărât că nu se vor mai construi clădiri în apropiere de zidurile Kremlinului. În secolul al 15-lea, silueta impunătoare a centrului puterii moscovite începea să se profileze deja pe liniile atât de cunoscute azi.

Printre cei mai spectaculoşi monarhi ai Rusiei, Ivan al IV-lea, supranumit cel Groaznic, a fost primul care şi-a luat titlul de „Ţar al Rusiei". Începând din sec.al 16-lea până în 1917, conducătorii ruşi vor adopta acest titlu, indiferent de dinastie. În timpul domniei sale, Kremlinul a fost înconjurat prima dată de un canal lat de 30 de metri, fiind separat de restul oraşului. Tot în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic, Biserica Ortodoxă Rusă îşi declară independenţa faţă de Patriarhia de la Constantinopol, proclamându-se Patriarhia Rusă, cu sediul la Moscova. A urmat perioada Timpurilor Intunecate, numită astfel din cauza luptelor pentru stabilirea succesiunii la tron, în condiţiile în care ultimul descendent direct al dinastiei Rurik, Feodor I, fiul lui Ivan Cel Groaznic, se stinsese fără să lase urmaşi. Din 1598 până în 1613, Kremlinul vede înfruntările crâncene între boierii care îşi disputau tronul, şirul impostorilor cu numele de Dimitri, care s-au declarat ţari, ocupaţia trupelor poloneze şi lituaniene. După urcarea pe tron a boierului Muhail Romanov, primul ţar al celei mai celebre dinastii ruse, Rusia se apropie cu paşi repezi de perioada imperială. Insă pentru Kremlin, zilele grandorii sunt numărate. Supravieţuind cu greu unei ambuscade generate de un complot între zidurile fortăreţei moscovite, Petru cel Mare, ţarul emblematic al modernizării Rusiei, decide să mute capitala la Sankt Petersburg. La Kremlin vor avea loc în continuare încoronările ţarilor în Catedrala Adormirii. Cetatea fortificată a ţarilor dinastiei Rurik, de la Moscova, rămâne doar un loc de pe domeniile imperiale, până spre sfârşitul secolului al 18-lea. Romanovii au propriile orgolii de satisfăcut şi propria imagine de consolidat. După ce fastul cel mai elaborat al marilor curţi europene a fost strămutat la Sankt Petersburg, oraşul devenind o oglindă fidelă a ideilor iluministe în arhitectură şi artă, împărăteasa Ecaterina cea Mare decide modernizarea clădirilor Kremlinului în 1773. Proiectul construcţiei unui palat opulent la Moscova între zidurile fortificate implica demolarea unor biserici şi mănăstiri istorice, precum şi a unor porţiuni din zidurile Kremlinului. Din fericire, proiectul nu a fost dus până la capăt, din lipsă de fonduri. Ulterior, s-a reconstruit porţiunea de zid dărâmată, dar şi bisericile care fu­seseră demolate pentru a face loc grandiosului proiect. Ultimul ţar Romanov, care a dorit modificări în arhitectura Kremlinului, a fost Nicolae I, în anii 30 ai secolului al 19-lea, care, nemulţumit de felul în care arăta Marele Palat de Iarnă de la Moscova, a dorit modificarea lui ca să poată concura superbul Ermitaj de la Sankt Petersburg. Timpuri sumbre pentru Kremlin au fost şi cele ale intrării Marii Armate a lui Napoleon Bonaparte în Moscova. Înainte de retragere, Napoleon a ordonat aruncarea în aer a Arsenalului de la Kremlin, ulterior reconstruit şi flancat de peste 800 de tunuri capturate de la francezi de armata ţaristă.

Conducătorii proaspăt createi U.R.S.S., imperiul comunist edificat pe teritoriul fostului Imperiu Ţarist, au preferat întoarcerea la Moscova, mutând capitala iarăşi de la Sankt Petersburg, devenit Leningrad. De altfel, Vladimir Ilici Lenin s-a stabilit chiar la Kremlin, în sediul Senatului. Mausoleul său este localizat în Piaţa Roşie, lângă zidurile Kremlinului. Stalin a locuit şi el la Kremlin, iar după era sa, complexul a fost pentru prima dată deschis turiştilor, pe anumite zone. Şi tot în perioada comunistă, Kremlinul avea să sufere modificări. Mănăstirea Inălţării şi Mănăstirea Ciudov au fost dărâmate pentru a face loc Palatului Congreselor, iar Stalin a ordonat înlăturarea vulturilor imperiali de pe turnurile complexului, stemele fiind înlocuite cu stelele roşii comuniste. Mai multe palate din interiorul Kremlinului au fost demolate, pe locul lor fiind construite edificii în care au funcţionat instituţii ale Partidului Comunist. După 1990, preşedinţii Federaţiei Ruse au sediul în continuare între zidurile construite de arhitecţii italieni în secolul al XV-lea. Marele Palat de la Kremlin este reşedinţa oficială unde au loc primirile şi recepţiile oferite de preşedintele Rusiei, iar clădirea Senatului este reşedinţa de lucru a liderului de la Kremlin. În toată istoria sa de peste 500 de ani, Kremlinul a fost şi este sediul deciziilor legate de destinul Rusiei, cu excepţia perioadei Romanovilor. Pe Poarta turnului Spasskaia, dinspre Piaţa Roşie, intrarea în inima capitalei ruse este atât o plimbare înapoi în timp, cât şi o lecţie despre viitorul puterii în umbra Ruricilor, a Romanovilor, a bolşevicilor şi a comuniştilor care s-au perindat rând pe rând prin palatele Kremlinului.

De câteva sute de ani, Kremlinul este simbolul plin de orgoliu al puterii ruseşti. Dar şi a unei istorii zbuciumate, de­rulate adeseori pe muchie de cuţit. Fostă reşedinţă a tuturor conducătorilor, de la Ţarii de stirpe nobilă până la „Ţarii roşii", aduşi la putere de Revoluţia bolşevică, palatul fortificat şi vechile biserici din jurul său au fost nucleul dur în jurul căruia a evoluat Moscova timp de peste o ju­mătate de mileniu. Acolo s-a aflat Petru cel Mare cînd a conceput şi a pus în practică planurile de modernizare şi deschidere către Europa. Şi tot acolo s-a aflat Stalin când a ordonat uciderea câtorva milioane de oameni. Kremlinul înseamnă mai ales putere. Putere discreţionară exercita­tă asupra propriului popor. Dar şi dorinţă de a întinde această putere cât mai departe, în restul lumii. Iar pentru că semnul puterii absolute este afişarea bogăţiei, Kremlinul mai înseamnă, în interiorul său, opulenţă etalată os­tentativ şi lux extravagant, cu nimic mai prejos decât cel afişat, cândva, de Cezarii Romei. Lux care îmbracă forma unor adevărate bijuterii ale artei arhitectonice, palate superbe izvorâte din mâinile dăruite cu har ale unor artişti celebri, aduşi special din vestul Europei. Şi mai înseamnă câteva sute de vechi biserici şi catedrale, dintre care multe au şi acum cupolele poleite cu zeci de kilograme de aur tras în foiţă subţire. De câteva secole bune, Kremlinul este însăşi Rusia, aşa cum a croit-o istoria, cu toate cele bune ale ei. Dar şi cu toate cele rele.

footer