Revista Art-emis
Posada de pe Valea Oltului (4) PDF Imprimare Email
Dr. Constantin Ioni?escu & Prof. George Voica   
Luni, 12 Septembrie 2016 14:44

Posada 1330Osemintele arma?ului Danciu au fost aduse din Ardeal chiar de fiul s?u, Matei Basarab. Pe drumul acela, al pribegiei ?i bejaniei, al l?crimii, î?i g?sise sc?pare ?i bietul Matei Basarab, ducându-se la bunul s?u prieten, Gheorghe Rakoczi, principele Ardealului (1630-1648), cel care era în bune rela?ii nu doar cu Domnul ??rii Române?ti, Matei Basarab, dar ?i cu Vasile Lupu, Domnul Moldovei. Credem c? pe acest drum sc?pase, probabil, ?i Carol Robert de Anjou, dup? ce plecase din Cet??uia Râmnicului, noaptea, cu spaim? ?i cu ghea?? în suflet ?i în spate! C? oamenii lui Basarab I l-au urm?rit pân? dincolo de Olt, e aproape o certitudine, de?i Oltenia nu era înc? sub ascu?i?ul sabiei sale, dar urma s? fie! Aici, la Râmnic, Cet??uia (pornind chiar de la nume) b?nuim c? era, totu?i, bine înt?rit?, prev?zut? (precum alt?dat?, demult, cet??ile dacice) cu subterane pentru refugiu, pe unde te puteai retrage spre dealurile ?i p?durile mari, de stejari, din preajm?, ce se ?ineau lan? pân? sub Masivul Buila, din Mun?ii C?p??ânii. Poate c? acest Bogdan, voievod de Râmnic, fusese „extras" (5 ani mai tâziu) din Oltenia ?i dus în Ungaria, c?ci iat? ce ne spune în documentul din 6 octombrie 1335, emis de cancelaria Ungar?: „C? întrucât fiind trimis (arhiepiscopul Ladislau de Calocea, n.n.) din porunca noastr? pentru preg?tirile privitoare la trecerea ?i str?mutarea voievodului Bogdan, fiul lui Micula, din ?ara sa (din Râmnic - n.n.) în Ungaria - a c?rui str?mutare nu r?bda atunci nicio z?bav?, c?ci ?inuse prea mult timp - pentru ca treaba s? se zoreasc? ?i s? se împlineasc? cât mai iute...".

Din graba aceasta a ungurilor (de a-?i r?spl?ti binef?c?torii din urm? cu cinci ani) reiese limpede spaima c? voievodul local Bogdan, fiul lui Micula era cuprins de o mare nelini?te, atât el, cât ?i casa lui. De aici am putea subîn?elege c?, într-adev?r, b?t?lia de la Posada (1330) a avut loc aici, pe valea Oltului, în Pasul Tite?ti-Racovi?a, ci nu în alt? parte; c? voievodul local Bogdan îl ajutase, cu adev?rat, pe Bako, spre a ajunge dincolo de Olt, ?i mai departe la Curtea de Arge?, dar mai subîn?elegem, limpede, c? în acel an (1335) Basarab I începuse deja amplul proces de unire a tuturor forma?iunilor statale de pe ambele maluri ale Oltului, iar lucrul acesta îl f?cea, se vede, cu for?a, ceea ce denot? c? în 5 ani (de la Posada) deja î?i formase o puternic? armat?. E posibil, ca în acel an (1335) s? se fi întemeiat, cu adev?rat, ?ara Româneasc?. Cât prive?te opinia domnului Denis C?pr?roiu - conform c?reia acest Bogdan, voievod local, de Râmnic, a fost dus în Ungaria, iar de acolo în Maramure?, la Cuhea, de unde, mai apoi, ajungând cu turmele de oi în Moldova, a întemeiat aceast? ?ar?, evident c? nu suntem de acord. Pentru aceasta, ar fi fost nevoie de un num?r mare (chiar foarte mare) de sate, care s? se stabileasc? cu totu-n Ardeal ?i-n Ungaria, iar acest lucru credem c? a fost f?cut doar de „tr?d?torii" Litovoi ?i fratele s?u, Ioan, voievozii Olteniei, fra?i buni ai lui Tihomir ?i unchii lui Basarab I. Cât prive?te pe Doamna Anca, mama lui Bogdan, voievod de Râmnic, credem c? fiind deja destul de b?trân?, nu-?i înso?ise fiul în Ungaria, ci, poate, se retr?sese la vreo mo?ie de dincolo de Râmnic, peste Olt, la Goranu, dup? obiceiul domnilor locali, care, la marginea ora?ului, î?i aveau mo?ii întinse, pometuri, hele?teie, acareturi. Doar astfel s-ar putea explica de ce acea coroan? de aur/diadem?, a Doamnei Anca, a fost descoperit? (cu câteva decenii în urm?) la Goranu, ?i nu la Râmnic, unde Anca Doamna (ca ?i ctitor - al?turi de fiul ei, Bogdan - al Catedralei Episcopale) ar fi trebuit s?-?i afle l?ca?ul de veci.

Ciudat e, îns?, c? nici Doamna Stanca (so?ia lui Mihai Viteazul) nu ?i-a aflat mormântul la/lâng? Catedrala Episcopal? din Râmnic, unde murise la numai doi ani dup? moartea b?rbatului ei, Mihai Viteazul. Acestea r?mâne-vor, poate, în istorie, de-a pururi enigme. Cert este, îns?, c? Regele Carol Robert de Anjou a f?cut, într-adev?r, intense demersuri pe lâng? arhiepiscopul Ladislau de Calocea, spre a-l aduce-n Ungaria pe acel Bogdan de Râmnic, care, astfel, ?i-a g?sit sc?parea printre str?inii pe care-i ajutase, tr?dându-l pe Basarab I. Aceasta era, desigur, r?splata binemeritat? ce a primit-o Bogdan de la rege, pentru c?-l osp?tase ?i-l sprijinise atât pe Bako, pe când acesta se îndrepta gr?bit, „cu solii ?i treburi tainice", dar ?i cu mare spaim?, spre Curtea de Age?, la regele s?u, Carol Robert de Anjoum ?i la st?pânul s?u, Toma, voievodul Ardealului, cât, mai cu seam?, la întoarcerea ungurilor, pe când vedeau cu ghea?a în spate, în acel noiembie 1330, când poate-ncepuser?,-n mun?i, ?i ninsorile, ca ?i cum n-ar fi fost de-ajuns cât? groaz?-nduraser?!... Grozav? spaim? le mai b?gase în inim?, ungurilor, Basarab I de vreme ce regele Carol Robert de Anjou n-a mai prididit s?-ncalce Mun?ii C?p??ânii, trecând, pe sub ninsori, spre Ardeal, când ar fi putut s? se-ndrepte pe-acela?i drum pe care venise-n septembrie, adic? spre Tr. Severin. Se vede, îns?, c? era cuprins de o fric? f?r? de margini, dar ?i de mari remu?c?ri. El, care-?i propusese s?-l scoat?, de barb?, pe Basarab I, din ascunz?toare, se întorcea el, de acum, ca un pribeag urm?rit de nesfâr?ite nelini?ti!

Datorit? trufiei sale, ne?inând cont absolut deloc de avertismentele lui Basarab I, c?, de nu va face cale întoars?, va avea parte de mari primejdii, iat? c? tocmai a?a se întâmplase: pierduse aproape întreaga o?tire (aproximativ 30.000 de o?teni), nobilime, boierime, pe Toma - voievodul Ardealului, pe Andrei - purt?torul s?u de sigiliu regal, ?i chiar pe peotul s?u, pe duhovnicul care, se vede, îl sf?tuise r?u, ca un om f?r? minte. Vremurile, îns?, au curs ca-n urm? cu milioane ?i milioane de ani, de la facerea lumii încoace! Oamenii uit?, adesea, pân? ?i cele mai amare lacrimi! Ceva, totu?i, r?mâne-n adâncul inimii, a?a, ca un fream?t venit de undeva de departe, de foarte departe, amintindu-?i c? toate-ale lumii sunt repede trec?toare, clipire de gean? ?i suflare de vânt peste p?mânt... Rosturile acestei lumi doar Bunul Dumnezeu le cunoa?te ?i ni ledezv?luie la vemea potrivit?. Tot astfel ?i Basarab I, domolindu-se dup? b?t?lia de la Posada ?i dup? pierderea fratelui s?u drag, Litovoi (r?mas voievod local în ?ara Lovi?tei, ?ar? a bunului s?u tat?, Tihomir), care, în ultimul an al domniei regelui Carol Robert de Anjou (1342), acesta din urm? l-a prins pe fratele lui Basarab I (pe care unii istorici, se pare, îl numesc B?rbat), l-a dus în Ungaria ?i, dup? ce l-a schingiuit barbar, l-a ucis, drept r?zbunare pentru ru?inoasa înfrângere pe care regele maghiar o suferise acolo, în ?ara Lovi?tei (în pasul Tite?ti-Racovi?a), unde Litovoi era voievod!

Se vede c? ungurii (asemeni tuturor popoarelor turanice) nu ?tiu s? ierte, cre?tine?te, ci
r?zbunarea ?i ura lor r?mâne-vor în veacul de veac! „Problema Ardealului (i-a spus, la Paris, lui Nicolae Iorga, o actri?? unguroaic?) nu se poate rezolva decât prin sânge!". Trist? ?i nefericit? idee!... E loc sub soare pentru toate neamurile p?mântului. A fi bun diplomat înseamn?, în primul rând, un bun cre?tin. Deci, cre?tin, ci nu cretin! Paronimia e evident?, dar semantica celor doi termeni e de domeniul paranoicului! În sfâr?it, s? revenim la mijlocul acelui veac, al XIV-lea, mai precis la 1343, atunci când Basarab I l-a asociat la domnie pe fiul s?u, Nicolae Alexandru (1352-1364), dup? cum ?i el fusese asociat la domnie de tat?l s?u, Tihomir, dar, de data aceasta, vremurile erau cu mult mai grele, mai ap?s?toare! Atât dinspre Bizan?, cât ?i dinspre bulgari ?i sârbi (dar ?i dinspre turci - vezi emirul Umar, aliatul bazileului Ioan Cantacuzino, care deja debarcase în Tracia, punându-?i ochii nu doar pe Constantinopol, ci aruncându-?i-i ?i înspe Dun?re, ?i chiar dincolo de fluviu, în ?ara Româneasc?, înspre Moldova, c?ci ochiul turcului e tot atât de lacom precum al avarului) veneau neguri ?i griji destule, roiau, ?i în valuri, a?a încât în?eleptul Domn valah, Basarab I, s-a gândit nu doar s? ?i-l asocieze la domnie pe fiul s?u, Nicolae Alexandru (pe care-l f?cuse cu Doamn?-sa, cu unguroaica Marghita/Margareta) care înv??ase, desigur, ungure?te ?i primise aleas? educa?ie la Curtea Domneasc?, dar a g?sit de cuviin?? s?-l trimit? ?i la curtea regelui Ludovic I al Ungariei (urma?ul lui Carol Robert de Anjou), spre a reface leg?turile vechi, de vasalitate ale ??rii Române?ti fa?? de Ungaria.

De bun? seam? c? Basarab I suferea, ca p?rinte, de „necazul" ce i-l pricinuise ?arul Ioan Alexandru (se pare c? era vlaho-bulgar), al Bulgariei (1300-1371), care, c?s?torit fiind cu fiica sa, Domni?a Theodora (de la care Basarab I va avea nepot pe ?arul Stra?imir al Bulgariei), o repudiase pe aceasta, trimi?ându-i-o acas?, „ru?inat?", cum se zicea în vremurile b?trâne, încât biata fiic? a lui Basarab I a trebuit s? se c?lug?reasc?, luându-?i numele de Teofana. Pentru un p?rinte (indiferent c? poart? saric? ori hlamid?), durerea sufleteasc?, pentru copii, e aceea?i - adânc?, adânc?! ?i-atunci, cu cine s?-?i fac?, bietul, leg?turi, ca s?-?i apere neamul s?u drag?! Cu cei care-i alung? fiica din scaunul domnesc?! Se vede c? „sfatul" unguroaicei, Doamna Marghita, l-a îndemnat spre Ungaria, ?i credem, totu?i, c? a fost cel mai cuminte dintre toate sfaturile, c?ci în anii care au urmat imediat „vizitei" lui Nicolae Alexandru la regele maghiar, Basarab I a ?i-nceput campania militar? împotriva t?tarilor din Moldova ?i din estul Munteniei, cu gurile Dun?rii, c?ci t?t?rimea era o mare amenin?are nu doar pentru „tân?rul" stat nou creat - ?ara Româneasc? -, dar chiar pentru Ungaria; sau, mai degrab?, chiar pentru Ungaria, fiindc?, dintotdeauna, atât turcii cât ?i t?tarii i-au vr?jm??it pe unguri, ca ?i cum ar fi avut ei ceva de-mp?r?it din vremuri adânci, de demult, acolo, în fundul Asiei, pe râul Tura!

Al?turi de unguri (de sprijinul c?rora, împotriva turcilor, aveau s? se foloseasc? mai mul?i domnitori munteni: Mircea cel B?trân, Vlad ?epe?, Mihai Viteazul, Matei Basarab ?.a.), Basarab I ?i fiul s?u au adus sub st?pânirea ??rii Române?ti tot teritoriul situat la nord de gurile de v?rsare în mare ale Dun?rii, adic? Republica Moldova de azi, care-n vechime, avea s? se numeasc? chiar Basarabia, adic? de la numele s?u, Basarab! Iat?, a?adar, c? firea omeneasc? neschimbat? o r?mâne în veacul de veac! Unii cu ?ara; al?ii, cozi de topor. Unii cu capul pe umeri, scrutând largile z?ri ale vremurilor, neamurilor; al?ii, cu capul în traist?, mestecând gr?un?ele puse de vreun st?pân.Posada, îns?, va r?mâne-n istorie, ca un altfel de Termopile al grecilor, de unde floarea ro?ie a aburindului sânge-al o?tirii va flutura, ca stindarde de vânt, peste veacuri amare, apuse, care întruna tot cur?, c?ci ?ara aceasta a fost ?i-o r?mâne a sufletului nostru m?sur?. Ca bujorul de munte, în var?, la Dun?re o s? se coboare, s?-?i scalde pletele-i ro?ii, s? râd? în soare, iar undele fluviului, leg?nânde, vesele, line, s-or întrece-n cânt?ri, în amurg de Ghetsimane glicine; voievozii, pe ??rmi, în hlamide de purpur? fenician?, ?i-or pune, zâmbind, flori de m?ce? pe fiecare-le ran?, aminte-aducându-?i cât de mult cumsecade le fuse lor Domnul, trecându-i prin atâtea Posade.

footer