Revista Art-emis
Posada de pe Valea Oltului (3) PDF Imprimare Email
Prof. George Voica & dr. Constantin Ioniţescu   
Marţi, 06 Septembrie 2016 18:00

Posada 1330Bănuim, însă, că Basarab I a fost extrem de dibaci, dând dovadă de multă inteligenţă, de vreme ce-l lăsase pe acel Bako să ajungă cu bine la ai săi, „sub cetatea Argeşului". De asemenea, cred că ştia de darurile de preţ ce i le făcuse Doamnei Anca, la Râmnic: acea coroană de aur, de tip apusean, unică în ortodoxia domnilor munteni ai Evului Mediu, dar şi de darurile date altor boieri, pe la care trecuseră, prin Ţara Loviştei, spre a ajunge cât mai repede, şi în siguranţă, la Curtea de Argeş. Bănuim, de asemenea, că ungurii nu şi-au dat niciunul seama că li se-ntinsese o teribilă cursă, îndemnându-i de fapt (prin „drumul liber" parcurs de Bako prin Munţii Loviştei spre Curtea de Argeş), să se retragă exact pe acel culoar/defileu Titeşti-Copăcelu, comuna Racoviţa, lucru ce s-a şi întâmplat întocmai! Aşadar, ungurii erau convinşi că, dacă acel Bako reuşise să scape, chipurile, neobservat şi teafăr, pe un drum atât de primejdios, prin munţi, şi ei, în consecinţă, puteau scăpa la fel de bine! Se înşelaseră, însă, amarnic. Tocmai datorită acelui „raţionament" au găsit de cuviinţă să se retragă pe traseul urmat spre ei de acel Bako, neştiind că românii lui Basarab I erau, de acum, absolut convinşi că „doar pe acolo", pe la Titeşti-Racoviţa, se vor retrage. Numai aşa, credem, că se explică de ce Basarb I nu i-a atacat pe unguri pe traseul Curtea de Argeş-Perişani-Titeşti, fiindcă pe acest traseu nu era un loc prielnic, strategic, pentru a întinde curse şi a-i ataca. Astfel, i-a lăsat să intre în aşa-zisul „pas al Câinenilor" (unde pieriseră generalii romani Cornelius Fuscus şi Longinus, în vremea lui Decebal); mai precis, în defileul Titeşti-Copăceni/Racoviţa, sub Dealul Mlăcii; din diploma maghiară din 1336 mai deducem că Basarb I a fost, la fel ca Decebal, un strălucit strateg militar. De asemenea, trebuie să reţinem un aspect (constatat de Dl. Florian-Nicu Smărăndescu), şi anume că, în „Cronica pictată de la Viena" se vorbeşte de „o vale cu un fir de apă, unde pe alocuri creşte trestia".

Mergând la Copăcelu (sub Dealul Mlăcii) puteţi vedea cu ochii dvs. că descrierea corespunde întocmai, chiar azi, celor scrise în „Cronica de la Viena", deoarece valea îngustă a rămas, normal, aceeaşi; la fel şi „firul de apă", dar şi mica mlaştină (la ieşirea din defileu), unde şi acum „pe alocurea creşte trestia". Privind cu multă atenţie, „Cronica pictată de la Viena", putem observa foarte, foarte bine că în valea aceea strâmtă, aflată între două râpi, nu încăpeau decât cel mult 3 călăreţi, unul lângă altul. De asemenea (fapt extrem de important) se observă că pe unul din cei trei cai (1 alb, 1 roşu şi 1 negru, aflaţi în fruntea oştirii rămase după dezastrul de la Posada) stă, în hlamidă de purpură, tivită cu alb (având peste ea o platoşă metalică), însuşi regele, care avea să îşi schimbe, mai apoi, hainele cu confidentul său, iar direcţia luată de către cei trei călăreţi, la ieşirea din „vârşe", e foarte, foarte clară: spre sud-vest; adică, spre Cozia-Rîmnicu Vâlcea, şi nu spre nord, spre Sibiu, confirmându-se astfel că ungurii, fiind în relaţii foarte proaste cu sibienii, s-au retras spre Râmnic, nicidecum prin Braşov, Bran ori Sibiu! Aşadar, Carol Robert de Anjou fusese atras într-o teribilă cursă! Nici vorbă de pură întâmplare! Basarab I ştiuse (asemeni lui Decebal) să-şi pună în valoare excepţionalele sale calităţi de strateg militar, pe care avea să şi le arate, în special, la 13 ani după bătălia de la Posada, când i-a izbit pe tătari (e drept, cu ajutorul ungurilor), alungându-i din Moldova şi din estul Munteniei şi cucerind, astfel, până la Nistru, Brăila şi Dunăre, poate chiar până la Marea cea Mare, aşa cum o va face stră-strănepotul său Mircea cel Bătrân.

Poate că de aceea n-au vrut să-l ajute sibienii pe regele maghiar, ci pe Basarab I, atunci, la Posada, fiindca văzuseră în acesta pe viitorul mare Domn al Munteniei şi al Olteniei, care le va înlesni accesul negustorilor saşi pe cele două mari şi foarte importante drumuri comerciale: Sibiu-Braşov-Brăila şi Sibiu-Râmnicu Vâlcea-Calafat. Pieriseră acolo, la Posada, aproape 30.000 de unguri, printre victime numărându-se mulţi nobili, Toma - voievodul Ardealului, Andrei de Alba - purtătorul sigiliului regal, dar şi preotul personal al regelui. Mulţi dintre cei scăpaţi cu viaţă au fost luaţi în robie, încât „Cronica pictată de la Viena" ne spune : „S-a făcut aici (la Posada, n.n.) mai cumplită ucidere, căci a căzut mulţime de ostaşi, principi şi nobili, şi numărul lor nu se poate socoti", iar „Cronica lui Johannes de Thurocz" adaugă: „Românii puseseră mâna pe o mare cătime de pradă, arme, veşminte scumpe, bani de aur şi de argint şi multe vase de preţ". De-abia scăpat cu puţin dintre ai săi, deghizat în hainele confidentului său, regele Carol Robert de Anjou şi-a căutat scăparea ruşinoasă înspre Râmnic, unde e posibil să fi fost primit, ospătat şi găzduit pentru puţină vreme (o noapte?!) de voievodul local Bogdan şi de mama sa, Doamna Anca. Poate că Doamna Anca primise de la Bako acea coroană/diademă de aur, apuseană (mică în ortodoxia domnilor munteni şi moldoveni), pe când Bako venise în Oltenia, „în nişte solii şi treburi tainice", îndreptându-se spre Curtea de Argeş, spre a-şi ajuta regele, dar şi pe stăpânul său, Toma, voievodul Ardealului. Credem că acele „solii şi treburi tainice", duse de Bako înspre Curtea de Argeş aveau drept scop retragerea, în siguranţă, a oştirii maghiare, care era obligată să traverseze un teritoriu ostil (cel al duşmanului, al lui Basarab I şi al tatălui său, Tihomir, voievodul Ţării Loviştei până în 1310), al cărui renume de tristă amintire era ştiut din vechime, de vreme ce istoricii antici, greci şi latini,vorbeau de „pasul Câineni", sau „Porţile de Fier ale Transilvaniei", ca despre un loc pe unde nu se poate trece, încât şi-acum, după 700 de ani, ne întrebăm: cum de a fost atât de naiv Carol Robert de Anjou, crezând că ţara tatălui lui Basarab I - şi a lui, evient - e un teritoriu complet necontrolat?! Oare trufia să te orbească-ntr-atât, încât să-ţi subestimezi duşmanul tocmai în casa acestuia, crezând că el chiar nu ştie absolut nimic din gândurile şi din planurile tale?!

Să fi fost Basarab I atât de străin de „planul de retragere" al lui Bako, ori îl ştia, de acum, foarte bine, dându-i pas lui Bako şi regelui maghiar să şi-l ducă la îndeplinire?! Acesta, credem, este adevărul adevărat!. Suntem ferm convinşi că Basarab I era la curent cu toate acele „solii şi treburi trainice" ale lui Bako, pe pământ românesc. Orice ar spune străinii despre noi, trebuie să recunoască (măcar acum!) că dintotdeauna - de la Burebista şi Decebal încoace - voievozii noştri au dat dovadă, întotdeauna, nu doar de vitejie fără seamăn, dar şi de dibăcie, de diplomaţie. Aşa că, Basarab I le-a dat pas ungurilor, să purceadă-nspre Râmnic şi să-şi ia drumu-n Ardeal, peste munţii plini, deja, de ninsori, ai masivului Buila şi ai Căpăţânii, ştiind prea bine că mulţi dintre „bieţii fugari" se vor stinge pe drumul spre Ardeal, mai ales că erau slăbiţi foarte, înfometaţi şi speriaţi de ghearele morţii din care abia scăpaseră!... Aşadar, de aici, de la Râmnic, pe aceleaşi cărări lăturalnice, peste plaiuri, spre Masivul Buila (pe unde este, astăzi, Mănăstirea Arnota) şi Cheile Olteţului, au ajuns în pasul Vulcan (folosit cândva de romani, în drumul lor de la Turnu Severin spre râul Strei şi, apoi, mai departe, în sus, spre Sarmizegetusa lui Decebal), iar de acolo, pe acelaşi râu, Strei, spre Orăştie, Deva şi Timişoara. Acesta era un drum „de bejanie", folosit nu doar de ciobani şi de apărătorii plaiurilor, dar şi de iscoade (atât de cele din Oltenia, cât şi de cele din Ardeal). De asemenea, acest drum l-a folosit - trei sute de ani mai târziu - chiar Matei Basarab, pe când era urmărit de turci şi şi-a găsit ascunzătoare în mlaştina cu trestii înalte, de pe locul actualei Mănăstiri Arnota, ctitoria sa, unde-şi află şi mormântul, alături de al părintelui său, armaşul Danciu, mort în Ardeal, în lupte, pe când el însoţea pe Mihai Viteazul.
- Va urma -

footer