Revista Art-emis
Atentat la Mareşal (2) PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 07 August 2016 16:37

Atentat la Maresal 2Pentru o mai corectă şi complexă documentare, vă invit să citiţi un fragment din volumul Dr. Florian Bichir, Bucureşti, Editura RAO, 2015, „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici": „Primul cercetător care abordează în istoriografie subiectul acestui atentat este Cristian Troncotă, care, în revista „Dosarele Istoriei" publică câteva rânduri dedicate acestui episod[4]. Reputatul istoric al serviciilor secrete va reveni ceva mai pe larg în volumul Glorie şi tragedii - momente din istoria serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944). Cristian Troncotă a găsit cel puţin primele indicii ale acestui fapt absolut incredibil, dar eludat timp de decenii, însă cercetările sale s-au finalizat în două pagini pe care le dedică acestui moment crucial al istoriei noastre. Iată ce avea să consemneze acesta: „Un atentat politic, mai puţin cunoscut şi analizat de istoriografie, fusese planificat şi urma să se producă la sfârşitul lunii iunie 1944. Ţinta acestuia era mareşalul Ion Antonescu, adică persoana care, la acea dată, îndeplinea funcţia de conducător al statului român. În noaptea de 28 spre 29 iunie 1944, a fost lansată o echipă formată din şapte legionari (3 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2 radio-telegrafişti) în apropiere de staţiunea Olăneşti-Vâlcea, într-o zonă muntoasă, prielnică unei astfel de operaţii. După lansare, membrii grupului au reuşit să-şi ascundă toate materialele cu care fuseseră dotaţi, şi anume: armament, explozibili, mai multe rânduri de acte false şi bani (aproximativ 3.000.000 de lei).

Unul dintre membrii echipei, îmbrăcat în uniformă de căpitan al armatei române, s-a deplasat la Olăneşti pentru a lua legătura cu un curier legionar - soţia unui preot din Râmnicu Vâlcea. Intrând într-un restaurant şi aşteptând să-şi contacteze legătura, ofiţerul român a consumat o cantitate mai mare de băutură, ajungând într-o stare avansată de ebrietate. Ca urmare, a fost reţinut şi dus la postul de jandarmi. La acea dată, măsurile de ordine, precum şi vigilenţa autorităţilor româneşti din zonă fuseseră sporite, întrucât în staţiunea Olăneşti se afla pentru tratament mareşalul Ion Antonescu.

Starea de spirit s-a precipitat, iar organele de ordine au intrat în alertă atunci când unuia dintre ofiţerii de jandarmi, «intrat din întâmplare» în camera în care se afla reţinut «căpitanul turmentat», i s-a părut că-l cunoaşte, fiind convins că mai avusese de-a face cu el în timpul rebeliunii. Suspiciunile s-au clarificat în urma studiului atent al fizionomiei, al comportamentului şi a vocii arestatului, ofiţerul de jandarmi dându-şi seama că avea în faţă pe nimeni altul decât pe Tudor Djonat, comandant legionar, despre care şi-a amintit că fusese trimis pe front cu gradul de sublocotenent, iar în registrele militare figura ca dispărut în luptele de la Don. Cel care a reuşit identificarea a dovedit perspicacitate, întrucât Djonat «trecuse printr-o transformare fizică», modificându-i-se, printr-o operaţie estetică, configuraţia obrajilor şi a bărbiei «spre a-l face de nerecunoscut». S-a procedat imediat la o cercetare informativă mai amplă. La postul de jandarmi s-a deplasat locotenent-colonelul Almăşanu - şeful Biroului de Control Militar -, însoţit de o echipă de ofiţeri, care a ajuns la Olăneşti, cu două automobile, în jurul orei 2 dimineaţa.

Tudor Djonat s-a arătat cooperant în perioada anchetei, iar informaţiile furnizate de el au dus la identificarea şi apoi la arestarea celorlalţi 6 membri ai grupei de legionari. Au fost anunţate imediat autorităţile de la Bucureşti. Încă de la 6 dimineaţa şi-au făcut apariţia în Olăneşti generalul Constantin (Pichi) Vasiliu, şeful Jandarmeriei, generalul Nicolae Diaconescu, directorul general al Poliţiei, şi Eugen Cristescu, şeful S.S.I., însoţit de echipe de agenţi şi jandarmi. Cercetările informative şi investigaţiile făcute în acest caz au confirmat informaţiile aflate deja în bazele de date ale S.S.I. şi ale Siguranţei. Astfel, Tudor Djonat era cunoscut ca unul dintre comandanţii legionari, «al şaselea membru în faimoasa echipă a spărgătorilor de fronturi de sub conducerea legionarului terorist Ovidiu Găină, şef al poliţiei secrete legionare, fost chestor la Prefectura Poliţiei Capitalei în regimul legionar, ajutor al lui Ilie Stângă, implicat în asasinatele de la Jilava, din noiembrie 1940, asasinarea evreilor, iniţiator a numeroase jafuri şi unul dintre conducătorii rebeliunii din ianuarie 1941», trimis pe front ca sublocotenent şi «dispărut în luptele de la Don». Ceilalţi doi ofiţeri ai echipei erau şi ei cunoscuţi cu «zestre la dosar»: I. Al. Miron, îmbrăcat în uniformă de locotenent, fost conducător al legionarilor terorişti, şi Cristu Costache Gheracostea, care purta uniformă de sublocotenent, şi el fost comandant legionar, «un fanatic» care îndeplinise «rolul de organizator al grupelor teroriste macedonene». Cu toţii s-au dovedit cooperanţi pe parcursul anchetei, recunoscând scopul pentru care fuseseră paraşutaţi: acela de a-şi face legături şi de a lua apoi contact cu Moscova, prin aparatele de radio-recepţie, urmând să indice un loc de aterizare pentru şeful organizaţiei care-i instruise în U.R.S.S. şi care urma, la rândul lui, să fie paraşutat lângă Olăneşti la finele lunii iulie, data «când trebuia să se declanşeze acţiunea din interior». În momentul arestării lui I.Al. Miron şi a unuia dintre subofiţerii legionari ai echipei s-a produs un accident neprevăzut: «Când Miron s-a aplecat să bea apă (dintr-un izvor - n.n.), a fost împuşcat mortal de subofiţer».

Pe baza rezultatelor cercetării, dar şi a asasinării lui Miron de către un comandant de-al său, Eugen Cristescu şi generalul Pichi Vasiliu au formulat ipoteza că echipa celor 7 legionari fusese lansată în scopul asasinării mareşalului Ion Antonescu. Suprimarea lui Miron - probabil, conducătorul grupului - s-ar fi produs tocmai pentru ca în anchetă, acesta să nu divulge şi alte detalii privind adevăratul mobil al acţiunii. Ulterior, directorul S.S.I. «i-a luat pe Djonat şi Gheracostea şi i-a dus la Conducătorul Statului». Documentele S.S.I., aflate în unitatea arhivistică pe care am consultat-o, nu ne mai dezvăluie şi ce a discutat mareşalul Ion Antonescu ori ce era interesat să afle de la cei doi atentatori legionari pregătiţi în U.R.S.S.. Se menţionează doar că agenţii de siguranţă, echipele de jandarmi şi ofiţerii Biroului de Control Militar, deplasaţi la Olăneşti, «au primit ordine să înceteze activitatea», întrucât «colaborarea a fost terminată». Probabil că mareşalul Ion Antonescu a intenţionat să nu dea amploare acestui caz, pentru el fiind suficiente informaţiile care demonstrau că o serie de legionari cochetau cu Serviciile Secrete sovietice, aspect pe care-l sesizase şi în timpul rebeliunii (şi care fusese evidenţiat şi în lucrarea Pe marginea prăpastiei. 21-23 ianuarie 1944, publicată de Preşedenţia Consiliului de Miniştri)"[5].

În ciuda faptului că arhivele române au fost „periate" în repetate rânduri de către sovietici după 1944, după cum mărturiseşte şi Cristian Troncotă, dar şi alţi cercetători în domeniu, norocul ne-a surâs. După ani de cercetări în arhive suntem în stare să dezvăluim exact cum s-a desfăşurat atentatul. Până atunci, ca o scurtă observaţie asupra celor consemnate de Cristian Troncotă, trebuie să semnalăm două confuzii. Troncotă crede că evenimentul s-ar fi petrecut în luna iunie 1944. În realitate, el a avut loc în iulie 1944, după cum se va vedea mai departe. De asemenea, în articol (şi în cele două volume) se vorbeşte de o echipă de şapte legionari paraşutaţi (trei ofiţeri, doi subofiţeri şi doi radio-telegrafişti). Prof. Sorin Oane, susţinea după declaraţiile martorilor oculari, în special vâlceni, de patru legionari. De fapt, după cum reiese din documentele descoperite, au fost cinci: sublt. Miron Nicolae, sublt. Djonat Tudor, sublt. Gheracostea Constantin, Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi fruntaş Buţă Dumitru. Sorin Oane a publicat în presa vâlceană mai multe articole pe acestă temă, pe baza unor martori oculari. Dintre acestea, cel mai valoros şi complet studiu este cel intitulat „Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru". „Arhivele vâlcene nu au păstrat niciun document despre acest incident"[6]. În ciuda celor afirmate, documente există, cu toată sortarea care a fost efectuată de către sovietici.

În fine, ultimul istoric care s-a ocupat de subiect este colonelul Mircea Tănase, un istoric specializat în paraşutism şi care, în volumul Eroi ai nimănui, în subcapitolul „Mareşalul Antonescu vânat de paraşutişti", reia practic informaţiile lui Cristian Troncotă. La Olăneşti apar Eugen Cristescu, şeful S.S.I., şi generalul Piki Vasiliu (subsecretar de stat şi Comandant al jandarmeriei - n.n. I.M.). Ancheta desfăşurată indică o faptă de mare vitejie la prima vedere. Mână în mână, Siguranţa şi Jandarmeria ar fi salvat viaţa conducătorului statului, mareşalul Antonescu. Cercetări ulterioare amănunţite vor arăta că altfel au stat lucrurile. Câteodată anchetele nu seamănă cu faptele.
- Va urma -

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015.
------------------------------------------------------
[4] Cristian Troncotă, „Atentate dejucate", în „Dosarele istoriei", nr. 5/2000, pp. 51-53.
[5] Cristian Troncotă, Glorie şi tragedii – momente din istoria serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944), Editura Nemira, 2003, pp. 122-125.
[6] Sorin Oane, „Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru", Revista Buridava, Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu", Vâlcea, nr. 7, 2009, pp. 226-232.

footer