Revista Art-emis
Procesul conştiinţelor naţionale - Pamfil Şeicaru (1) PDF Imprimare Email
Mădălin Necşuţu   
Duminică, 07 August 2016 16:08

Pamfil Şeicaru, art-emisAstăzi este de neînchipuit o societate liberă fără presă, chiar dacă presa nu joacă tot timpul rolul onest de cîine de pază al democraţiei. Deşi au apărut voci care acuză ba în stânga, ba în dreapta că se pune botniţă presei, nici nu realizăm probabil cât de departe suntem de acest fenomen. Am făcut această scurtă introducere pentru a putea face o incursiune în trecut pentru a exemplifica ce înseamnă pericolul „botniţei pentru presă" şi teroarea politică a unui regim de tip totalitarist în speranţa că astfel de vremuri vor rămâne doar pagini negre de tristă amintire ale istoriei. Soarta, sau mai degrabă răzbunarea istoriei face ca astăzi, la 66 de ani de la procesul în care au fost judecaţi, condamnaţi la moarte sau la ani grei de temniţă marii jurnalişti ai neamului, acuzaţi de comunişti pentru delict de opinie, ziariştii de la „Curentul", tributari aceloraşi valori pentru care a fost condamnat la moarte Pamfil Şeicaru, întemeietorul acestui ziar acum mai bine de 80 de ani, au onoarea de a dezvălui genocidul comandat asupra marilor conştiinţe ale naţiunii. Deşi în våltoarea anilor nimeni nu a avut timp sau voinţă să reabiliteze memoria marilor jurnalişti condamnaţi pentru convingerile lor, sperăm ca acest text să contribuie, măcar din punct de vedere moral, la repunerea acestor conştiinţe naţionale la locul cuvenit în memoria neamului. Odată cu sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale şi venirea pe scena politică a comunismului, ad-hoc a fost creată o instituţie butaforică care mima actul de justiţie. De sorginte sovietică, acest surogat numit „Tribunalul Poporului", mecanism care trebuia să împartă justiţia în „România sovietică", a început debarasarea şi pedepsirea în stil stalinist a ultimelor rămăşiţe ale „elementelor duşmănoase" din politică, armată şi presă, cei care înainte de actul de la 23 august 1944 preferau „hitleriştii" în locul „staliniştilor", două elemente la fel de criminale în faţa istoriei. Imediat după instalarea sa la cârma noului guvern comunist, Petru Groza avea să rostească: „Vă spun dumneavoastră, scoateţi din sufletele voastre acea otravă care încă mai dăinuie. Noi dorim să simţim că sunteţi luptători pentru libertate, că doriţi ca noi să făurim o Romånie nouă, liberă, democratică, în locul aceleia călcată de picioarele dictaturii".

Proces „kafkian"

Între 22 iunie şi 4 mai 1945, la circa 20 de ani de la apariţia romanului „Procesul" al lui Franz Kafka, acest episod, de data aceasta în realitate, avea să se reediteze într-un mod morbid cu jurnalişti români care nu zâmbiseră către noua stăpânire. Acest nou „Tribunal al poporului" inventase şi un nou tip de proces, acolo unde principiile esenţiale de drept erau eliminate cu o lejeritate debordantă: se abolea prezumţia de nevinovăţie şi doar faptul că fuseseşi arestat însemna că actul condamnării era inevitabil, iar „litera stacojie" a vinovăţiei devenise laitmotiv. Toate principiile juridice cunoscute erau răsturnate, la fel ca şi valorile societăţii muribunde cu orientate pro-occidentală care se pregătea pentru o jumătate de secol de beznă. „Justiţiarii" noii stăpâniri erau nouă persoane, dintre care doi erau magistraţi, iar şapte făceau parte din, cum s-ar numi acum, societatea civilă, adică „oameni de bine" care ştiau foarte bine ce partitură au de interpretat în acest spectacol grotesc, persoane denumite oficial „judecători ai poporului". Această nouă instanţă se substituia astfel Consiliului de Miniştri, singura instituţie abilitată să trimită în judecată oameni care se făceau vinovaţi de „crime de război sau de dezastrul ţării".

Cine erau „criminalii"?

Cel mai interesant lot al persoanelor judecate pentru „dezastrul ţării" a fost cel al jurnaliştilor, cei care nu simpatizaseră cu tătuca Stalin şi erau filogermani. În fapt erau doar jurnalişti cu un pronunţat condei naţionalist, care aveau anumite convingeri neconcordante cu ideile Moscovei, de rearanjare a noii ordini mondiale instituite după cel de-al Doilea Război Mondial. Printre ziarele care au deranjat noua putere proaspăt venită pe tancurile sovietice prin trădări şi proaste decizii politice se numărau cele mai mari ziare ale acelor vremuri, printre care „Universul", „Curentul", „Porunca Vremii", „Gândirea". Aceste ziare au primit rapid eticheta de promotoare ale naţionalismului, antisovietismului sau antidemocrate. În plan politic, acestea erau acuzate că ar fi sprijinit legionarismul, fascismul şi hitlerismul, iar ziariştii au devenit brusc „criminali de război". Nu mai puţin de 14 jurnalişti, cei mai prestigioşi din perioada interbelică, aveau să fie citaţi în faţa unui „pluton moral de execuţie". Printre aceştia se regăseau Pamfil Şeicaru (fondatorul şi şeful cotidianului „Curentul"), Nichifor Crainic (revista „Gândirea"), Stelian Popescu (fondatorul „Universului"), Ilie Rădulescu („Porunca Vremii"), Romulus Dianu, Radu Gyr, Ion Dumitrescu, Gabriel Bălănescu, Romulus Seişanu, Ilie Popescu-Prundeni, A. Cosma, Justin Iliesu, Nicolae Iliescu şi Alexandru Hodoş.

Vinerea neagră

În data de 1 iunie 1945, într-o „vinere neagră", cei enumeraţi mai sus erau aduşi în faţa completului de judecată, unde soţia lui Silviu Brucan, pe numele ei de domnişoară Alexandra Sidorovici, avea să măture pe jos cu aceşti „criminali de război". „Eri dimineaţă a început în faţa Tribunalului Poporului procesul celui de al doilea lot de acuzaţi: ziarişti. Numai şapte din ei sunt prezenţi, restul urmează a fi judecaţi în lipsă. La ora 8,3 membrii tribunalului intră în sala de şedinţe. Sunt aceiaşi care au judecat primul lot de criminali de război. Acuzarea e susţinută de: d. av. C. Vicol, prodecan al baroului de Ilfov şi acuzator public, av. I. D. Ioan şi d-na ing. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan - n. red.), acuzator public. D. preşedinte Ilie Ţabrea deschizând şedinţa, aduce la cunoştiinţa lui Ilie Rădulescu că actul de acuzare împotriva sa a fost extins şi asupra faptelor de instigare şi participare la crimele de război, pasibile de pedeapsa cu moartea", scria ziarul „Universul", de data aceasta trecut de partea comuniştilor, în ediţia din 1 iunie 1945. Vom reda în continuare textul „nealterat" al acestui ziar, articol care este în fapt un fel de „necrolog al ziariştilor nealiniaţi" comunismului.
- Va urma -

footer