Revista Art-emis
1944 - Atentat la Mareşal (1) PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Joi, 04 August 2016 06:23

Atentat la Maresal 1Olăneşti. O mică localitate aflată sub umbra pădurilor şi a muntelui, binecuvântată cu ape tămăduitoare. O localitate unde şi-au găsit loc de popas, linişte şi alinarea suferinţelor nenumăraţi oameni anonimi, dar şi personalităţi istorice. La începutul anilor '60, bariera de cale ferată care despărţea Râmnicul de trecerea peste Olt s-a lăsat în faţa a două maşini; un „Зил" negru şi o „Волга". În „Зил" era Gheorghe Gheorghiu-Dej care venea deseori la Olăneşti să se trateze, iar în „Волга" se afla garda personală a celui care scosese trupele sovietice din România. La atât se rezuma garda personală a lui Gh. Gheorghiu-Dej. Unul din agenţii de pază a coborât din maşină şi a mers la cabina cantonierului somându-l să ridice bariera. A fost refuzat categoric. Riscul era enorm. După ce trenul a trecut, maşinile au plecat lăsându-l pe bietul om cu teama că fie va fi arestat, fie îşi va pierde slujba. A doua zi a fost chemat la şeful gării, care i-a înmânat din partea lui Gheorghiu-Dej suma enormă pe atunci de 3.000 de lei (echivalentul a cca. 10 salarii ale unui muncitor), drept recompensă „pentru că şi-a făcut datoria!". Vă închipuiţi cum s-ar petrece lucrurile astăzi, când trece actualul şef al statului? Geamurile fumurii ale maşinilor blindate - nu două, ci nouă - girofaruri, sirene, surle şi trâmbiţe... Ar fi în stare să pună barierele invers - pe calea ferată - ca să treacă navetistul săptămânal...

In urmă cu peste şapte decenii, la Olăneşti, unde ctitorise şi o bisericuţă (dărâmată după instalarea regimului comunist), poposea uneori şi Conducătorul Statului, Mareşalul Ion Antonescu. Fără tam-tam, aproape pe neştiute. Nu este niciun secret că Mareşalul avea o gardă personală simbolică: câţiva ofiţeri şi câţiva militari cu grade inferioare care-l însoţeau şi care-i asigurau paza. Nu s-a pus niciodată problema suplimentării efectivului acestei mici echipe de gardă de corp. Dimpotrivă, Şeful S.S.I., Eugen Cristescu fusese atenţionat şi avertizat de Mareşalul Antonescu că „dacă nu-şi retrage oamenii puşi să-l apere, va da ordin să fie arestaţi şi trimişi pe front". Desigur, Cristescu nu i-a îndepărtat pe agenţii de pază personală a Conducătorului Statului, ci i-a atenţionat să fie mai discreţi. Mareşalul se deplasa în public - subliniez: pe timp de război - în maşină deschisă şi nimeni nu a manifestat un act agresiv.

Să nu uităm că împotriva altor şefi de state: Hitler, Churchill au avut loc mai multe tentative de asasinat. Pe de altă parte, este o certitudine faptul că Mişcarea Legionară a fost penetrată, la un moment dat, de N.K.V.D., ceea ce l-a îndreptăţit pe Păstorel Teodoreanu să enunţe cunoscutele versuri: „Camarade, nu fii trist/Garda merge înainte prin partidul comunist...". De altfel, şi profesorul Ion Coja aminteşte în „Marele Manipulator şi Asasinarea lui Iorga, Ceauşescu, Culianu" de 3.000 de uniforme de legionari, venite de la Moscova, cu care au fost imbracaţi tot felul de infractori. In vara anului 1944, timp ce Mareşalul Antonescu se afla la Olăneşti, în noaptea de 27 spre 28 iulie 1944 cinci legionari racolaţi de N.K.V.D. (Miron Nicolae, sublt. Djonat Tudor, sublt. Gheracostea Constantin, Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi fruntaş Buţă Dumitru) au fost paraşutaţi în apropierea Olăneştiului, misiunea lor fiind aceea de a-l suprima pe Conducătorul Statului Român care urma să vină la tratament în această localitate.

După căderea lui Mussolini, Ion Antonescu devenise al doilea om al Axei, după Hitler, prestigiul său ca militar şi seriozitatea sa erau bine cunoscute ceea ce l-a determinat pe Stalin să afirme: „Mareşalul Antonescu este singurul cu care se poate trata şi singurul care poate garanta condiţiile unui armistiţiu". În acea perioadă, Mareşalul purta - prin ambasadorul nostru la Stokholm, F. Nanu şi reprezentanta U.R.S.S., doamna Kolontay - tratative cu sovieticii. Atunci cum poate fi explicate tentative de asasinat? Simplu: se căutau căi paralele de rezolvare a contraofensivei sovietice, soluţia venind o dată cu marea trădare naţională a regelui Mihai I, de la 23 august 1944. Există „voci" - care afirmă că actul fostului suveran nu ar fi fost străin de „sugestiile" N.K.V.D., supoziţie care poate fi asociată cu misiunea generalilor Aldea şi Racoviţă din acel august, supranumită neoficial „Poarta Iaşilor", adică intrarea trupelor sovietice fără opunerea rezistenţei de către Armata Română, în contextul „Operaţiunii Iaşi-Chişinău".

Revenind la atentatul împotriva Mareşalului Ion Antonescu, acesta a fost tratat la momentul producerii cu o discreţie absolută din partea S.S.I. şi a organelor de cercetare, toate documentele fiind secrete, direcţionate spre serviciul special şi ascunse accesului public. Meritul dezgropării acestui caz îi aparţine în întregime dezvăluirilor fostului şef al Siguranţei vâlcene, Serghie Iandola, care, în 1992 a scris în presa locală despre acest caz. Precizez că în arhivele locale nu există documente sau referirI la atentatul în cauză. Ulterior, după decesul lui Serghie Iandola relatările fostului şef al Siguranţei au fost „confiscate", prelucrate şi brodate cu suplimente literare de un profesor de istorie[1], comentate şi de istoricul Cristian Troncotă. De necontestat este însă faptul că, după cum relatează chiar domnia sa, dr. Florian Bichir: „Şansa mea a fost să descopăr, după doi ani de trudă şi cercetări încrucişate în dosarele din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (A.C.N.S.A.S.), adevărul despre Atentatul de la Olăneşti. Iar Arhiva C.N.S.A.S. are nu mai puţin de 28 de kilometri liniari. Cu toate « periajele » făcute de sovietici, tot au rămas urme! Adevărul nu dispare niciodată! Acest demers ştiinţific ridică o întrebare fundamentală pentru istoriografia românească, la care de acum încolo va trebui să se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii, de ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Să fi fost toate discuţiile doar o şaradă? A câta oară am fost traşi pe sfoară?"[2]. Aşa a apărut volumul documentar „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici"[3].
- Va urma -

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015.
--------------------------------------
[1] http://www.ligamilitarilor.ro/istorie-militara/atentatul-dejucat-de-la-olanesti-contra-maresalului-antonescu/
[2] Dr. Florian Bichir, Membru al Colegiului C.N.S.A.S., http://www.evz.ro/cum-au-vrut-sovieticii-sa-l-asasineze-pe-maresalul-antonescu.html
[3] Florian Bichir, Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici, bucureşti, Ed. RAO, 2015, 256p.

footer